Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 64

-64-

sculului de susu pâna josu sunt impletite lamine galbene si rosii, de alta parte albe si rosii, cari docoréza scutulu. Sunt multi si in alte tieri imprastiati, inse in Transilvania mai cu séma pe câmpie in numeru mare. Cu fapte eroice militare: au castigatu George Maioru nobilitatea.    (blazon) 

Maior de Dicső- Szt.- Márton, in comun’a Curticapu [Poarta este un sat în comuna Fărăgău din județul Mureș, Transilvania, România. În 1319 este menționată ca vila Kurtelkopu . În 1334, a fost menționată ca Kurtuelkapu, moment în care, conform listei papale, avea deja o biserică parohială, iar preotul său se numea Lőrinc. Populația sa romano-catolică a adoptat religia reformată în timpul Reformei. În 1601, soldații generalului Giorgio Basta au ars așezarea, iar cea mai mare parte a populației a fost măcelărită. După aceea, așezarea a fost repopulată cu populație românească. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut raionului Tekei din județul Cluj. Datorită celei de-a doua Hotărâri de la Viena în cadrul Tratatului Ribbentrop - Molotov, a devenit din nou parte a Ungariei, dar a revenit României după cel de -al Doilea Război Mondial.]. — — —           

                                                                                                                                   Parochulu loc.

9. Comun’a Bal’a.

Kerekes de Csik.- Szt.- Iván, in comun’a Bal’a [Băla (în maghiară: Balla, în germană: Bolla) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Băla (reședința) și Ercea. Băla a fost menționat pentru prima dată în 1327 și satul încorporat Ercea, conform diferitelor izvoare, menționate pentru prima dată în 1394 sau 1439. Numele locului Băla provine de la adjectivul bălan și înseamnă oameni cu părul deschis și culoarea pielii. Descoperirile de morminte de urne din epoca bronzului în zona satului încorporat Ercea indică o așezare anterioară a comunității. În Evul Mediu centrul comunitar era locuit în principal de români, iar Ercea de maghiari. În Regatul Ungariei, satul Băla a aparținut districtului scaunului Maros felső (Maros de Sus) iar locul Ercea raionului scaunului Régen felső (Ploaia Superioară) din județul Maros-Torda, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950, raionului Mureș de astăzi.]. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1669, 8 Augustu. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1676, 14 Martie. Cervus quidam naturali colore depictus, sagitta per coluin transfixus, celeri quasi cursu, in dextrum scuti latus sursum tendere conspicitur, etc. [Cerb vopsit în culoare naturală, străpuns de o săgeată printr-o căldărușă*, este văzut alergând cu repeziciune ca și cum ar fi parcă, pe partea dreaptă a scutului, într-un elan spre sus etc..] 4 patrifamilie. Pentru viteji’a armeloru.      (blazon) 

Grámma de M.- Záh, in comun’a Bal’a [Băla (în maghiară: Balla, în germană: Bolla) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Băla (reședința) și Ercea. Băla a fost menționat pentru prima dată în 1327 și satul încorporat Ercea, conform diferitelor izvoare, menționate pentru prima dată în 1394 sau 1439. Numele locului Băla provine de la adjectivul bălan și înseamnă oameni cu părul deschis și culoarea pielii. Descoperirile de morminte de urne din epoca bronzului în zona satului încorporat Ercea indică o așezare anterioară a comunității. În Evul Mediu centrul comunitar era locuit în principal de români, iar Ercea de maghiari. În Regatul Ungariei, satul Băla a aparținut districtului scaunului Maros felső (Maros de Sus) iar locul Ercea raionului scaunului Régen felső (Ploaia Superioară) din județul Maros-Torda, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950, raionului Mureș de astăzi.]. — Principele Transilvaniei, margravul de Moravia, contele de Tirol, ducele de Luxemburg, de Silezia, de Burgundia, de Brabant de Teschen, arhiduce de Austria și al Austriei Interioare (Styria, Carintia, Carniola), rege al Germaniei, al Ungariei, al Boemiei, al Republicii Cehe, al Croației și Slavoniei; împăratul Sfântului Imperiu Roman; Leopold I de Habsburg 1696, 29 Iuniu. Omu, cu vestminte negre imbracatu, in mân’a drépta carte descinsa tiindu — necurmatu uitându-se intrêns’a etc. 8 patrifamilie. Pentru credintia.    (blazon) 

Koncz de Kerpenyes, in comun’a Bal’a [Băla (în maghiară: Balla, în germană: Bolla) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Băla (reședința) și Ercea. Băla a fost menționat pentru prima dată în 1327 și satul încorporat Ercea, conform diferitelor izvoare, menționate pentru prima dată în 1394 sau 1439. Numele locului Băla provine de la adjectivul bălan și înseamnă oameni cu părul deschis și culoarea pielii. Descoperirile de morminte de urne din epoca bronzului în zona satului încorporat Ercea indică o așezare anterioară a comunității. În Evul Mediu centrul comunitar era locuit în principal de români, iar Ercea de maghiari. În Regatul Ungariei, satul Băla a aparținut districtului scaunului Maros felső (Maros de Sus) iar locul Ercea raionului scaunului Régen felső (Ploaia Superioară) din județul Maros-Torda, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950, raionului Mureș de astăzi.]. Principele Transilvaniei, margravul de Moravia, contele de Tirol, ducele de Luxemburg, de Silezia, de Burgundia, de Brabant de Teschen, arhiduce de Austria și al Austriei Interioare (Styria, Carintia, Carniola), rege al Germaniei, al Ungariei, al Boemiei, al Republicii Cehe, al Croației și Slavoniei; împăratul Sfântului Imperiu Roman; Leopold I de Habsburg 1702, 22 Decembre. — Omu pe calu albu siediêndu calare etc. 15 patrifamilie. Cu viteji’a armeloru.    (blazon) 

Gráur de Dobricsina, in comun’a Bal’a [Băla (în maghiară: Balla, în germană: Bolla) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Băla (reședința) și Ercea. Băla a fost menționat pentru prima dată în 1327 și satul încorporat Ercea, conform diferitelor izvoare, menționate pentru prima dată în 1394 sau 1439. Numele locului Băla provine de la adjectivul bălan și înseamnă oameni cu părul deschis și culoarea pielii. Descoperirile de morminte de urne din epoca bronzului în zona satului încorporat Ercea indică o așezare anterioară a comunității. În Evul Mediu centrul comunitar era locuit în principal de români, iar Ercea de maghiari. În Regatul Ungariei, satul Băla a aparținut districtului scaunului Maros felső (Maros de Sus) iar locul Ercea raionului scaunului Régen felső (Ploaia Superioară) din județul Maros-Torda, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950, raionului Mureș de astăzi.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud] 1679, 15 Maiu. Fiindu numai producţie originalulu nu se afla. 10 patrifamilie.

Bal’a, 5 Iuliu, 1862.                                                                                 Ioanne Kerekes,

                                                                                                                                      par. gr -cath in Bal’a.

10. Comun’a Curticap (Körtvélyeskapa).

Gráur de Dobracsina, in comun’a Curticapu [Poarta este un sat în comuna Fărăgău din județul Mureș, Transilvania, România. În 1319 este menționată ca vila Kurtelkopu . În 1334, a fost menționată ca Kurtuelkapu, moment în care, conform listei papale, avea deja o biserică parohială, iar preotul său se numea Lőrinc. Populația sa romano-catolică a adoptat religia reformată în timpul Reformei. În 1601, soldații generalului Giorgio Basta au ars așezarea, iar cea mai mare parte a populației a fost măcelărită. După aceea, așezarea a fost repopulată cu populație românească. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut raionului Tekei din județul Cluj. Datorită celei de-a doua Hotărâri de la Viena în cadrul Tratatului Ribbentrop - Molotov, a devenit din nou parte a Ungariei, dar a revenit României după cel de -al Doilea Război Mondial.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1679, Maiu 15. — Sunt multi si in alte tieri imprastiati, inse in Transilvania mai cu séma pe câmpie, numerulu nu se scie. Cu fapte eroice militare au câstigatu Teodoru Graur nobilitatea.

                                                                                                                                             Parochulu loc.

11. Orasiulu Szász -Régen.

Szilási de Eadem in Hungaria, comit. Bihar, acum decoratu, in Regenu –sasescu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár. Alba -Iulia ddto 7 Mai, 1625. — Scutu militare ridicatu, vênetu, intru a càrui’a area sunt 3 monticuli, pe cari stà unu griphu cu piciorulu dinainte ridicatu, in care tiene 3 lilu** albe, deasupr’a scutului stà galea exornata cu petri scumpe, deasupr’a acestia altu ghriphu numai de jumetate vediutu, scutulu de 2 pàrti decursive este decoratu cu lamine vinete si rosii. Sunt inprastiati prin comitatulu Solnocu -inferioru, esterioru, mediocre, — Doboca, Kolos, si in sede siculicali Gyergyő. Nobilitatea au câstigatu cu arme fratii impetratori Vasilie Simeonu si Dimitrie.    (blazon) 

Mayer, in Regenu –sasescu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Margravul de Moravia, ducele de Teschen, de Burgundia, de Brabant, de Stiria, de Carintia, de Carniola, de Luxemburg, de Silezia, arhiducele de Austria și al Austriei Interioare (Styria, Carintia, Carniola), regele Croației, Slavoniei, Ungariei, Boemiei, împăratul Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand al III-lea de Habsburg, al Sfântului Imperiu Roman.  -Viennæ ddto 4 Februariu 1651. — Scutu militare impartîtu in 4 pàrti, in 2 pàrti se afla aquila cu aripile intinse, si cód’a largita lasata in josu, in alte 2 pàrti sunt 3 lilie albe in mediulu scutului sunt 3 sape, scutulu are area vênata decoratu cu diademe, deasupr’a lui se vedu de 2 pàrti câte 2 aripe de aquila intinse, scutulu e decorutu cu lamine defluente galbine si rosii. Sunt imprastiati prin tóta tiar’a. Nobilitatea e câstigata cu arm’a lui Wilibalde Mayer.    (blazon) 

* Aquilegia vulgaris, cunoscută sub numele de căldărușă (in engleza European columbine) este o plantă din specia Aquilegia din familia Ranunculaceae. Este o plantă perenă ierboasă cu înflorire care crește până la 1,2 m înălțime, cu tulpini ramificate, subțire, păroase. Frunzele sunt biternate; fiecare frunză are trei grupe de trei pliante. Florile, în diferite nuanțe de violet, albastru, roz și alb, sunt pandantive sau orizontale cu pinteni agățați și apar la începutul verii. Epitetul latin specific vulgaris înseamnă “comun”.

** lat lilium] (Trs; Bot) 1 Crin (Lilium candium). 2 (Îc) ~-vânăt Stânjenel (Iris germanica). 3 (Îc) ~-galben Stânjenel galben (Iris pseudacorus).