Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 65
-65-
Sorbán* nobilis de Kernyesd, in Regenu –magyaru [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în
maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș,
Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și
Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul
Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv
a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele
Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de
"Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui
Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un
pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul
text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir
alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea
a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen)
care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul
Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a
așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două
așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul
Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul
Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce
privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din
Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a
fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea
Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul
și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de
locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea
munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o
adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate.
În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat
într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere.
Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în
următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel
că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii
cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni
nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți
membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți
lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri
finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș
liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc
(Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995
ha în partea de nord.]. — Principele
Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel
Báthory de Pelsőc, de Somlyó. Claudiopoli** die 5 Mai, 1609.
Scutu militare cu aria rosia, in care pe 3 petri cu piciórele dinapoi stà unu
cerbu cornutu plecatu spre fuga, — deasupra scutului e galea militare cu diadema exornata, — deasupr’a galei este mâna de
omu cu gladiu intinsu spre lovire, apoi de 2 pàrti a scutului curgu lamine galbine
si rosie frumosu impletite. Acésta familie locueste mai cu séma in districtulu
Cetatea de pétra. Nobilitatea e câstigata prin Ioanne Sorbanu, càruia cu elu si
mosi’a i s’au nobilitatu. 
(blazon)
Botta, cavaller cu coróna de feru decoratu, in Regenu –sasescu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană
Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în
județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente
Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este
aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch
Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în
anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată
cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a
preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius.
În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese
dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den
Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții
pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul
Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui
Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul
Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo
este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul
Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost
ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661.
“Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea
afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai
importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând
de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau
plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele
mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția
favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu
suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele
întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu
plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se
principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru
funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți
lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau
cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru
că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia
să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din
această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania
de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863
Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc
“încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen)
la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Margravul de Istria și de Moravia, contele
de Gorizia și Gradisca de Tirol, marele duce de Cracovia, ducele de Bucovina,
de Carintia, de Carniola, de Silezia, de Salzburg, de Stiria, arhiducele
Austriei, prințul regal al Ungariei și Boemiei, regele
apostolic al Ungariei, regele Boemiei, al Croației –Slavoniei, Lombardiei,
Dalmației, Galiției și Lodomeriei, Iliriei -Veneției, Ierusalimului, împăratul
Austriei, președinte al Confederației Germane, Franz Joseph I, casa de Habsburg
-Lorena, Viennæ die 14 Iulii, 1855. — Scutu militaru verde, stà in elu o mâna
ce tiene unu gladiu cu manunchiu auritu, deasupr’a scutului sunt 2 gulei verdi
frumosu aurite, — deasupr’a acestor’a e o mâna cu gladiu intinsu, de alta parte
sunt ridicate 3 pene de strutiu, 2 verdi, cea din midilocu alba, — lâna scutu
decurgu lamine verdi frumosu impletite. Este singuru impetratoru. (blazon)
Paroch. loc.
12. Comunele M -Régen si Erdő -Szakál.
Csehi, in comun’a Magyar –Régen [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană
Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în
județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente
Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este
aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch
Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în
anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată
cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a
preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius.
În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese
dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den
Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții
pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul
Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui
Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul
Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo
este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor,
care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe
al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de
plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de
departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din
Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția
favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din
Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai
importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția
favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu
suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele
întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu
plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se
principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru
funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți
lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau
cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru
că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia
să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din
această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania
de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863
Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc
“încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen)
la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.].. — — — —
Maer, in comun’a Magyar –Régen [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană
Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în
județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente
Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este
aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch
Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în
anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu
denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat
reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul
1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit
următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden
erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru
pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul
Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui
Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul
Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo
este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul
Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost
ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661.
“Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea
afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai
importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând
de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau
plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din
cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin.
Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu
suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele
întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu
plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se
principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru
funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți
lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau
cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru
că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia
să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din
această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania
de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863
Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc
“încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen)
la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. — — — —
Kálbiza, in comun’a Magyar –Régen [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană
Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în
județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente
Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este
aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch
Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în
anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată
cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a
preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius.
În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese
dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den
Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții
pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul
Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui
Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul
Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo
este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul
Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost
ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661.
“Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea
afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai
importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând
de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau
plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din
cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin.
Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu
suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele
întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu
plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se
principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru
funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți
lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau
cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru
că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia
să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din
această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania
de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863
Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc
“încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen)
la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. — — — —
Ládosi, in comun’a Erdő –Szakál [Săcalu de Pădure, mai demult Săcalul-de-Munte, Săcal
(în dialectul săsesc Mausdref, în germană Mausdorf, Bartdorf, în maghiară
Erdőszakál, Magyarerdőszakál) este un sat în comuna Brâncovenești din județul
Mureș, Transilvania, România. Este menționat pentru prima dată în 1319 sub denumirile
Magiarzakal și Zaazzakal, așa că este probabil să fi fost un sat mixt maghiaro -saxon
în Evul Mediu. Așezarea a fost însă distrusă în Evul Mediu, iar apoi a fost
relocuită de români. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului
superior Régeni din județul Maros-Torda.].
Ladosiescii a primitu donati’a in 1610 dela principele Transilvaniei,
domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel
Báthory de Pelsőc, de Somlyó. Nobilis Ladislaus Lado de
Zakal la anulu 1610 si mai ’nainte au avutu armele sale, si cu acele au
câstigatu donati’a Ladosiestiloru dela principele Transilvaniei Gabrielu
Báthori, éra urmatorii lui s’au armatu sub împărăteasa consoartă a Sfântului
Imperiu Roman, Maria Terezia a Austriei de
Habsburg- Lorena, contesă de Flandra,
Hainaut și Namur, arhiducesa
Austriei, ducesă consortă de Burgundia,
Stiria, Carintia, Lorraina și Bar, de
Milano, Parma, Piacenza și Guastalla, Limburg,
Lothier, Luxembourg, de Hertog
van Brabant, marea ducesă a Transilvaniei, regina Germaniei, Ungariei,
Slavoniei, Croației și Boemiei, Lodomeriei și Galiției, suverană a Țărilor de
Jos. — 8
patrifamilie. Au fost gata in totu minutulu, cu armele loru,
armati a stá in contr’a inimicului, spre aperarca patriei.
Flora, in comun’a Erdő –Szakál [Săcalu de Pădure, mai demult Săcalul-de-Munte, Săcal
(în dialectul săsesc Mausdref, în germană Mausdorf, Bartdorf, în maghiară
Erdőszakál, Magyarerdőszakál) este un sat în comuna Brâncovenești din județul
Mureș, Transilvania, România. Este menționat pentru prima dată în 1319 sub
denumirile Magiarzakal și Zaazzakal, așa că este probabil să fi fost un sat
mixt maghiaro -saxon în Evul Mediu. Așezarea a fost însă distrusă în Evul
Mediu, iar apoi a fost relocuită de români. Până la Tratatul de la Trianon, a
aparținut districtului superior Régeni din județul Maros-Torda.].. —
Protop. tract.
13. Comuna Habicu — (Hétbük).
Turburi, 4 Principele
Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu,
1615. — 3 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o
cu arm’a Impetratorii fratii Ladislaus Turburi si Stefanus Turburi.
Havasi, in comun’a Habicu [Hétbükk],
comit. Turd’a de susu [Reghin, mai
demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen,
Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format
din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea
denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a
denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești,
“Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al
Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun".
Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul
1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de
incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană:
“Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu
vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în
anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de
Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o
poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării,
deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au
fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii
Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin
la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce
privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din
Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a
fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea
Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul
și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de
locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea
munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o
adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate.
În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat
într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere.
Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în
următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel
că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii
cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni
nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți
membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți
lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri
finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș
liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc
(Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995
ha în partea de nord.]. Principele
Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu,
1615. — 3 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o Stephanus
Havasi.
Kőhéri, in comun’a Habicu [Hétbükk],
comit. Turd’a de susu [Reghin, mai
demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen,
Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format
din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea
denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a
denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești,
“Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al
Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea
bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin
preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a
orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil
kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic
bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în
două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la
ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție
specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece
biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost
despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde.
Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data
de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește
răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul
Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost
favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea
Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul
și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de
locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea
munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o
adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În
anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o
societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare
membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul
an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei
din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu
vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu
mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți
membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți
lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri
finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber
regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat,
Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea
de nord.]. Principele Transilvaniei,
regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu,
1615. — 7 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o
Petrus Kióheri.
Bercze, in comun’a Habicu [Hétbükk],
comit. Turd’a de susu [Reghin, mai
demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen,
Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format
din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea
denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii
germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o
diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea
este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din
Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus
Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin,
fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg,
den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu
toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări:
Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul
principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul
Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo
este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul
Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost
ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661.
“Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea
afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai
importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând
de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau
plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din
cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin.
Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu
suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele
întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu
plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se
principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru
funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți
lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau
cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru
că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia
să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din
această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania
de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863
Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc
“încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen)
la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, regele
Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu,
1615. — 14 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o
Martie Berezie.
Grámma, in comun’a Habicu [Hétbükk],
comit. Turd’a de susu [Reghin, mai
demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen)
este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din
localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea
denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a
denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești,
“Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al
Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun".
Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul
1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de
incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană:
“Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu
vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în
anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de
Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o
poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării,
deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au
fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii
Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin
la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce
privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din
Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a
fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea
Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul
și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de
locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea
munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o
adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate.
În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat
într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere.
Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în
următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel
că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii
cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni
nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți
membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți
lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri
finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș
liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc
(Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995
ha în partea de nord.]. Principele
Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu,
1615. — 4 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o
Ioanu Botezu.
Domsa, in comun’a Habicu [Hétbükk],
comit. Turd’a de susu [Reghin, mai
demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen,
Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format
din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea
denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a
denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”).
Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei,
localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea
bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin
preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a
orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil
kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic
bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în
două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la
ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție
specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica
înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin
Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a
fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie
1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și
cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar
cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în
primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care
veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una
din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin.
Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu
suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele
întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu
plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se
principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru
funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți
lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau
cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru
că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia
să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din
această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania
de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863
Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc
“încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la
oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, domnitorul
Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, in 24 Apriliu, 1610.
— 1
patrifamilia. Acésta nobilitate au câstigat-o cu arm’a Domsa
Mitr’a.
Mérra, in comun’a Habicu [Hétbükk],
comit. Turd’a de susu [Reghin, mai
demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen,
Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format
din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea
denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a
denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești,
“Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al
Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun".
Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul
1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de
incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană:
“Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu
vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în
anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de
Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o
poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării,
deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au
fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii
Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin
la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce
privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din
Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a
fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea
Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul
și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de
locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea
munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o
adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate.
În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat
într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere.
Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în
următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel
că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii
cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni
nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți
membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți
lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri
finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș
liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc
(Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995
ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei,
Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz,
in Alb’a -Iuli’a, 18 Iunie, 1636. — 35 patrifamilie in Habicu, éra in straini dusi 19
patrifamilie. Acésta nobilitate au câtigat-o cu armele Ioanu
Merra cu fiii sei Petru, Ioanu. Tom’a, Ladislau.
*
Șerban
** Claudiopolis ( greacă
Κλαυδιόπολις), “Orașul lui Claudius” a fost un oraș antic din Cappadocia
menționat de Pliniu cel Bătrân. Din numele său se poate argumenta că a fost
numit în onoarea împăratului roman Claudius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu