vineri, 9 noiembrie 2018

DENDIU ȘI RAMURA EI DEDIU - IZVOARE ROMÂNEȘTI ISTORICE



DEDULESCU 
(VALAHIA)

Un boier POSTELNICUL DEDIU e citat de documente ca trăind prin anul 1620; iar fiul său GHEORGHIŢĂ căpitanul în [anul] 1680. (doc. Arh. Stat. Buc.). Poate ca aceştia să fie nişte strămoşi ai familiei, care în secolul al XVIII-lea până în [anul] 1800 se distinse[seră] printre boierii Valahiei.
După anul 1670, un document ne arată pe trei veri Deduleşti, copiii a trei fraţi al căror nume nu e citat. Aceşti trei veri sunt: RADU DEDULESCU; NEGOIŢĂ logofăt Dedulescu a cărui soţie era jupâneasa Preda, fiica lui Stroe vel Vornic (Leordeanu); şi Maria spătăreasa.

File:Benjamin von Block 001.jpg   Leopold I al Sfântului Imperiu Roman
Aceasta din urmă: MARIA DEDULESCU, la 23 martie 1691, împreună cu Maria Cantacuzino, dau o petiţie către împăratul Leopold I, prin care cer să li se asigure pensii viagere. Documentul e datat din Sibiu, în [anul] 1691 (col. Hurmuzachi, t. V. i, 374). - Ea e iscălită: “Maria de Dedulest”.
În timpul luptelor lui Mihai Vodă Racoviţă cu trupele nemţeşti în anul 1716, după uciderea lui Ferencz, moldovenii şi tătarii făcură o mare goană contra lor “tăindu-i şi robindu-i. Atunci au apucat tătarii de au robit şi pe DEDIULESCUL căpitanul cel mare de la Focşani [unde era refugiat, ca vasal] al Domnului muntenesc* şi abia l-au adus împreună cu alţi robi la Mihai Vodă, şi îndată l-au scos din robia tătarilor...” (Letop. t. III, p. 65).



                                                  *Nicolae Mavrocordat          File:NicolaeMavrocordat.gif

   
*[În 1716, după uciderea lui Ștefan Cantacuzino, a fost trecut pe tronul din București, unde, datorită înrăutățirii relațiilor dintre turci și nemți, turcii aveau mare nevoie de el acolo. Izbucnind în curând războiul turco - austriac (1716 - 1718), [Nicolae] Mavrocordat a ucis câțiva boieri care erau partizani ai nemților și l-a exilat în Turcia pe mitropolitul Antim Ivireanu, care a și fost omorât acolo. [Nicolae] Mavrocordat a fost prins în noiembrie 1716 și dus la Sibiu, iar în locul său, turcii îl numesc pe Ioan Mavrocordat.]


FiÈ™ier:Stefan Voda Cantacuzino si Pauna Doamna.jpg    Ștefan Vodă Cantacuzino și Păuna Doamna
La anul 1724, DEDULESCU biv-vel vistier, boier muntean, fuge pe ascuns din Bucureşti împreună cu alţi zece boieri, între care Roset Nicolae Logofătul, «ne mai putând boierii răbda vrăjmășia și asupririle ce le făcea Nicolae Vodă


261





[pagină conformă lucrării din anul 1899 – Familiile Boerești Române – ISTORIC ȘI GENEALOGIE (DUPE IZVOARE AUTENTICE) OCTAV – GEORGE LECCA BUCUREȘTI MDCCCXCIX INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE ȘI EDITURA “MINERVA” strada Regală nr. 6]

au fugit care încotro au putut scăpa», refugiindu-se la Mihai Racoviță în Moldova [pe când domnitorul se afla la a III-a domnie a sa].

  sultanul otoman Ahmed al III-lea    File:Levni 002 detail.jpg 
[Nicolae] Mavrocordat stărui mult, [pe lângă conducerea Sublimei Porți1 pentru extrădarea boierilor fugari munteni, refugiați în Moldova] și un capegi- bașa turcesc fu trimes să ceară pe acești boeri. Racoviță [Mihai] refuză și îi trecu munții în Ungaria, ceea ce, în urma plângerilor lui [Nicolae] Mavrocordat, aduse mazilirea Domnului Moldovei. (v. Letopiseț Cog. – t. III, p. 71) – Radu Popescu din contra îl critică ca și pe partizanii lui, zicând că «umbla cu lucruri nebunești».
1 În speță, pe lângă sultanul otoman Ahmed al III-lea [(n. 30 decembrie 1673 (sau 31 decembrie) – d. 1 iulie 1736) a fost sultan otoman între anii 1703 - 1730.]    
File:Blason d'Eudin.png   blazonul familiei Dendiu
                                                                                                    Eudin 7 MARTIE 1391   
D’argent à l’aigle d’azur
C’est d’Enguerrand d’Eudin, conseiller du roi et seigneur de Châteauvillain, dont la fille Jeanne épousa Louis de Boubers que la seigneurie de Bléquin, passa en partie à sa descendance. Este Enguerrand d'Eudin, consilier al regelui și domn al senioriei Châteauvillain, a cărui fiică Jeanne s-a căsătorit cu Louis de Boubers, căruia seignioria de Bléquin i-a fot transmisă parțial
urmașilor săi.
sigiliu:
Sceau :
_ Clairembault 3471.- Ecu à l’aigle éployée à la bordure en croissant, penché, timbré
d’un heaume cimé d’une tête barbu au noeud du diadème terminé par des glands
(1379)


IOAN C. FILITTI
ARHIVELE STATULUI BIBLIOTECA cota III 3193

BISERICILE  
BOIERILOR   DEDULESTI

Extras din «Biserica Ortodoxă Română»
Noiembrie-Decembrie 1933




BUCUREȘTI
TIPOGRAFIA CĂRȚILOR BISERICEȘTI
1934









BISERICILE BOIERILOR DEDULEŞTI


Neamul boierilor Deduleşti porneşte de la un Dediu din Zgârciţi (Râmnicu Sărat), postelnic mic la 1620. Astăzi sunt în Zgârciţi două biserici, dar refăcute, aşa că nu mai prezintă interes istoric şi nu  lămuresc asupra primilor ctitori.
La 1620, Dediu din Zgârciţi, postelnic, ridică pe moşia Valea Babii, cam la 6 km. nord de Zgârciţi, mănăstirea care, după numele fondatorului, s’a zis Deduleşti şi există şi azi în comuna care a luat acelaşi nume, din judeţul R. Sărat. Dediul, sau un imediat urmaş al lui, a închinat fundaţiunea la mănăstirea Caţica de la Ianina 1), cu gândul, desigur, că astfel îi va asigura mai bine ţa de-a lungul veacurilor. Rezultatul a fost tocmai contrariul.
La 5 Nov. 1758, Nicolae Dedulescu, vel pitar, dădea scrisoare unui “ieromonah exarh” Hristofor, că având mănăstire cu hramul Sf. Troiţe, zidită de strămoşul său, Dediul postelnic, şi numită Dedulești, pe moşia Valea Babei, închinată la mănăstirea Caţica, de 40 de ani, nu se mai trimiseseră de acolo părinţi cari s’o îngrijească. Ctitorii puneau deci egumeni străini, care stăteau câte un an, doi, strângeau veniturile, vindeau averea, făceau datorii şi fugeau în Moldova, aşa că “s’a prăpădit sf. casă a mănăstirii Deduleştilor”. Acum, Hristofor era rugat să îngrijească el, cât va trăi, de mănăstire şi să-şi desemneze urmaşul, asigurat fiind că ctitorii îl vor apăra împotriva celor care s-ar mai trimite în viitor de la Caţica. Să dea acolo numai 50 de taleri pe an 2).
La 1795, egumen la Deduleşti era, de opt ani, după recomandata ctitorilor, un Iacov arhimandritul, când se ivi un trimis al mănăstirii Caţica, anume Hrisant ieromonahul, cu pretenţie de a lua Deduleştii sub cârmuirea sa. De aici o lungă pricină, foarte interesantă pentru istoria mănăstirilor noastre închinate, pe care o înfăţişează următorul document 3), ce socotesc că merită să fie reprodus în întregime.
1. Lampridi, Epirotrice (în grec.), fascicola despre “Fundaţiile religioase în Epir” 1886, p. 34.
2. Palemon. Memoriu. Descrierea sf. mănăstiri. Buc. 1861, p. 50.
3. În colecţia d-lui Rada Crutzescu, consilier de legaţie, urmaş prin femei ai boierilor Deduleşti, stinşi în linie bărbătească.
3
Alexandru Constantin Muruzi Voevod. Fiindcă din anaforaua ce au făcut Domniei mele prea sfinţia sa părintele mitropolitul Ungro-Vlahiei și cu d-lor boerii veliţi ai divinului Domniei mele, ne-am înştiinţat pentru mănăstirea Dedulești din sud. Slam Râmnic, ce este zidită de neamul boerilor Dedulești și închinată metoh1 la mănăstirea Caţica, că în multă vreme aflându-se părăsită și fără de egumen orânduit de la mănăstirea de acolo, ajunsese la pustiire și la o proastă stare, încât de a se prăpădi cu totul, și așa văzând cei cari se trag din neamul ctitorilor cum că au ajuns mănăstirea într-o desăvârşită stare proastă, au făcut cerere de a se orândui egumen chivernisitor, ca să nu se prăpădească cu totul, după a cărora cerere s’au și orânduit egumen la leatul 1787 arhimandritul Iacov, care în diastimă2 de 8 ani ce au egumenii, au dres cele stricate, au făcut zidire din nou cu silinţă și au cheltuit de au adus mănăstirea la stare, până acum la leat 1795, când viind de la mănăstirea Caţica egumen la această mănăstire, cu carte înscris către Domnia mea, Hrisantu ieromonahul, făcut-au cerere ca prin cercetare la faţa locului, făcându-se cunoscute cheltuelile arhimandritului Iacov, să-i întoarcă acea cheltuială și să ia mănăstirea în zaptul său, a căruia cerere i s’au primit de către Domnia mea, căruia i s’au și dat cartea Domniei mele de egumenie, după obicei, rânduindu-i după cererea sa la fața locului, cu logofătul de divah, dimpreună și cu rânduită din partea iubitorului de Dumnezeu sfinția sa părintele episcop [al] Buzăului, ca [de] față fiind Hrisantu egumenul cel rânduit dela mănăstirea Cațica și cu Iacov proto-egumen, să facă cercetare cu amănuntul de venitul ce au luat Iacov arhimandritul şi cheltuiala ce au făcut la numita mănistire, unde mergând orânduiţii şi făcând cercetarea aceasta, atât prin oameni, mărturii şi alţii a părţii locului, cât și prin vederea lucrurilor, au arătat cheltuiţi arhimandritul Iacov în 8 ani, taleri 24.623, iar venitul acestor opt ani taleri 4.780, care venit scăzându-se din banii cheltuelii, au rămas taleri 19.893 cheltuiţi la mănăstire mai mult peste venit, fiind fost mănăstirea arsă, dăsvălită şi pustiită, care toate acestea Iacov arhimandritul (rupt). Pe care cercetare din faţa locului nerămâind Hrisantu odihnit, au venit amândouă părţile aicea la divanul Domniei mele şi dând jalbă, s-au orânduit la prea sfinţia sa părintele mitropolit şi la d-lor veliţii boeri, spre cercetarea socotelei, cu a cărora anaforă4 s’au înfăţişat şi la divan înaintea Domniei mele, unde făcându’se de Domnia mea cercetarea pricinei şi teoria socotelei cu amăruntul, n’am găsit cu cale a se încărca mănăstirea cu atâta sumă de bani cheltuiţi, ci scăzând pe arhimandritul cu unele condeie care ni s’au părut a fi fără orânduială, au rămas bani buni a lua de la mănăstire taleri 9.459, precum pe larg se arată curgerea pricinei la buiurdizma6 Domniei mele ce este la anaforaua d-lor veliţilor boeri, care bani s’au îndatorat Hrisantu a răspunde lui Iacov şi să ia mănăstirea şi au răspuns că până nu va înştiinţa la mă-
4
năstirea Caţica nu poate să dea bani. — După al căruia răspuns i s’a dat vreme de îngăduială până a înştiinţa la mănăstirea Caţica, unde din porunca Domni[e]i mele s’au scris şi de către prea sfinţia sa părintele mitropolitul și de către d-lor veliţii logofeţi pentru aceasta şi după răspunsul ce au venit de acolo, iarăşi cerându-se lui Hrisantu banii, au cerut soroace ca să-i dea rânduri, rânduri, iar mănăstirea s’o aibă în zaptul său; a căruia cerere de a se lua mănăstirea din mâinile arhimandritului Iacov acum, şi a fi răbdător apoi pentru banii lui ce au cheltuit, nefiind cu cale şi cu dreptate a se face această silă, după ce l’am scăzut cu atâta sumă din cheltueli, am îndatorat pe Hrisantu ca după hotărâre să numere acei taleri 9459 şi apoi să rămâie egumen şi după atâta vreme de îngăduială ce i s’au dat, următor n’au fost. Pentrucă atât la jălbile lui s’au dat răspuns, cât şi la d-lui vel logofăt de ţara de jos, l’am orânduit Domnia mea în cele după urmă să-l aducă de faţă, să-i mai zică încă odată, arătându-i că nedând banii ce sânt hotărâţi, are a se da mănăstirea proegumenului Iacov, cu embaticul7 ce are de acum înainte a-1 răspunde pe tot anul la mănăstirea Caţica, a o avea în toată viaţa lui şi ne arată prin anaforaua dumnealui dela Mai 17, cum că au urmat după porunca noastră şi au dat cel după urmă răspuns Hrisantu egumen că nu dă bani. Deci, fiindcă Hrisantu în atâta vreme n’au urmat după hotărâre a da banii şi au dat şi răspunsul acesta hotărât, dăm dar domneasca noastră carte arhimandritului Iacov ca să fie şi să rămâie egumen la mănăstirea Deduleşti, carele în câtă vreme se va purta bine, va fi nelipsit până la sfârşitul vieţii sale, cu această orânduială însă a nu îndatora mănăstirea cu nimic şi a da de acum înainte pe tot anul, embaticul la mănăstirea Caţica, de care embatic, măcar că ne pliroforisim8 Domnia mea că este aşezat şi tocmit de ctitori a se pe an taleri patruzeci, dar Domnia mea, pentru ajutorul mănăstirii Caţica, mai adăugăm taleri șasezeci, ca să dea deacum înainte pe tot anul embatic câte taleri una sută și să se silească spre sporirea şi adăogirea lucrurilor mănăstireşti. De care poruncim Domnia mea părinţilor, posluşnicilor9 şi robilor mănăstirii să ştiţi şi să cunoaşteţi pe numitul Iacov arhimandritul de egumen, căruia să-i dați toată supunerea şi ascultarea la cele spre folosul mănăstirii. 1795 Mai 28”.
1 Metoh sau metoc (din greacă μετόχι sau μετόχιον. τό — metohion) este o mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari. Ea poate fi și o proprietate imobiliară a unei mănăstiri sau numai o clădire care aprține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire, respectiv o reședință călugărească în afara mănăstirii, când proprietatea este într-un oraș.
Azi amintirea ctitorilor este ştearsă la Deduleşti. Chipurile lor nu mai există pe pereţi. Pisania9, de la 1834, spune numai că biserica a fost făcută întâia oară “pe la leatul 7128” (1620) de “un răposat Dedul Dedulescu” şi “după vreme s’au dărâmat”. Apoi s’a făcut alta, la 1792, numai de roşu, de arhimandritul Iacov. “Apoi acum, aflându-mă eu, Stratonic Deduleşteanu, s’au isprăvit şi s’au înfrumuseţat de mine... ” 1). Sub rândul al treilea de icoane din catapeteasmă se citeşte: “Această sf. catapeteasmă s’a zugrăvit prin osârdia şi cheltuiala robului lui Dumnezeu Stratonic Deduleștianu, pentru veşnică pomenire. 1813 Aug. 10. Eroftei Zugravu”.

1. Palemon, o. c. 48.
5

Biserica din Băbeni (tot în R. Sărat) la 2 km. sud de Deduleşti are următoarea inscripţie 1): “Această sf. şi dumnezeiască biserică, care hram este vosnesenia10 Domnului nostru Iisus Christos zugrăvitu-s’a în zilele Mări[e]i Sale Io. Constantin Voevod Basarab și a părintelui Damaschin, episcopul Buzăului, cu cheltuiala d-sale Negoiţă Dedulescu şi a părintelui Nectarie arhimandritul. Amin. Şi am zugrăvit Ioachim zugravul «Iunie 10 leat 7211» (1703). Schitul Băbeni a fost închinat la Vela din Epir 2).
Pentru a înţelege orânduiala chipurilor ctitoriceşti 3) în aceasta biserică, unde n’au intervenit prefaceri, dau următoarea schiţă:
                                    intrare






  1
              
 
  20









2


  19

























  15
  14

4







  16
  17
  18
  13











  12











  11











  
5









10
 

6







8


9
                                      Naos
1. Jupâneasa Kira.
2. Jupân Dedu Dedulescu.
3. Jupân Nicolae Dedulescu.
4. Jupâneasa Maria vel spătăreasa, vară primară logofătului Negoiţă.
5. Jupân Mihai Cantacuzino, vel spălar.
6. Io Constantin Basarab Voevod.
7. Sub el, mic, cu coroană pe cap, Io Matei voevod.
8 Jupâneasa Ioana, fata postelnicului Neagului, feciorul răposatului Antonie Voevod.
9. Jupân Negoiță logofătul Dedulescu (ține biserica [sub formă de machetă].
10. Sub el, mic, cuconu Ion.
11. Jupâneasa Preda, fata lui Stroia vel vornic (ține biserica [sub formă de machetă].
12. Jupâneasa Maria, fata jupânesii Preda.
13. Cocoana Maria, fata logofătului Negoiță (ține în mână o floare).
14. Constantin (tânăr ca de 16 - 18 ani).
15. Jupâneasa Maria, fata spătarului Gheorghe.
16, 17 și 18. Sub(ea), Gheorghe, Despa, Despina (copii).
19. La stânga capului nu se mai citeşte nimic (Palemon a citit Matei); la dreapta capului, Bagdat, iar sub acest nume literele S. F. T. E. (în cirilice), pe care nu le pot tălmăci.
20. Radu Dudescu 4), vel căpitan văr primar logofătului Negoiță.
1. Ibid. 47.
2. Ibid și Lampridi, I. c.
3. Am controlat la fața locului citirile lui Palemon, p. 48-9.
4 Foarte clar, deși Palemon a citit «Dedulescu». Radu Dudescu
 căpitan de margine la 1703, este un personagiu cunoscut.
6
Nu pot identifica toate aceste persoane. Dediu de la 2 trebuie să fie mai de grabă Dediu Dedulescu, adeverit în primele decenii ale veacului al XVIII- lea, decât Dediul din Zgârciţi, de la 1620, începătorul familiei. Acesta din urmă a avut, între alţi fii, pe un Nicola, adeverit la 1663 și care ar putea fi Nicolae Deduleacu dela 3. Pentru ca ctitorul Negoiţă să fi fost văr primar atât cu Maria Mihai Cantacuzino, născută Băleanu, cât şi cu marele căpitan Radu Dudescu, a cărui mamă era iarăş Băleanu, trebue ca și mama lui să fi fost tot Băleancă. N-am dovadă despre aceasta și nici nu pot găsi printre chipurile ctitoriceşti pe părinţii lui Negoiţă. Nu ştiu cine va fi fost “Maria, fata spătarului Gheorghe”, de la 15. O văduvă, probabil, cu copiii ei, Constantin, băeţandru de la 14, şi cei mici de la 16, 17 şi 18. Nu-mi dau seamă ce rost va fi avut acel Bagdat de la 19. În sfârşit, este curios că domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost înfăţişat numai cu fiul său cel mai mic, Matei.   
             Prin chipurile din biserica dela Drăghieşti, de care voi vorbi la urmă, se lămureşte că Ioana de la 8 a fost o primă soţie a lui Negoiţă Dedulescu. Aici aflăm că ea era o soră, necunoscută până acum, a Doamnei Marica Brâncoveanu. Se confirmă 1) că o fiică
a celui de al doilea Stroe Leurdeanu, a fost a doua soţie a lui Negoiţă Dedulescu. Ea avusese, dintr’o primă căsătorie, o fiică Maria.
*
La Drăghiești lângă Băbeni, tot în R. Sărat, [a fost ctitorită] o frumoasă biserică, păstrată intactă, [ce] are următoarea inscripţie: “Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu darul Duhului Sfânt, s’au început această sfântă şi dumnezeiască biserică și s’a zidit din temelia ei și s’a înfrumuseţat precum se vede de d-ei jupâneasa Maria vistiereasa a răposatului Ioan Dedulescu vel vistier şi de fiul d-ei, Niculae Dedulescu biv ceauș za aprozi, în zilele prea înălţatului Domn Io Constantin Nicolae Voevod și episcop [al] Buzăului iubitoriu de Dumnezeu, chir Methodie, punându-se hramul bisericii acesteia întru cinstea şi mărirea adormirii sf. de Dumnezeu născătoare și pururea fecioară Maria şi a sf. și de multe minuni făcătoriu Nicolae al Miralichiei şi pentru a ctitorilor și a răposaților și pentru veşnica lor pomenire. Iulie 10, leat 7255 (1747)”.
Zugrăvirea bisericii s’a făcut însă abia la 1761, în zilele lui Scarlat Ghica Voevod, de “Barbu Zugravu sin popa Stoia Zugravu” cum este scris sub bolta uşii de intrare.
Privind din lăuntrul bisericii spre uşă, chipurile ctitoriceşti, foarte bine conservate, se înşiră, de la stânga spre dreapta, după cum urmează:
Jupân Negoiţă Dedulescu, logofăt za vistierie (acesta este ctitorul de la Băbeni);
Jupân Ioniţă Dedulescu 2), biv vel vistier, sin Negoiţă Dedulescu, logofăt za vistierie;
1.           O. G. Lecca, Familiile boereşti române, Buc. 1899, p. 202.
2.           Este micul «cocon Ion» din biserica de la Băbeni.

7
            Jupân Nicolae Dedulescu, biv vel pitar 1), sin Ion Dedulescu, biv vel vistier. Sub el, un fiu, Grigoraşcu, ca de 8 ani și altul mai mare, al căruia nume este şters.
             Urmează uşa.
             Jupâneasa Maria vistiereasa, a d-lui Ioan Dedulescu, biv vel vistier,
            Cucoana Zeila 2) a d-lui Nicolae Dedulescu, biv vel pitar. Sub ea, o fetiţă, Ilinca.
            Cucoana Ancuţa 3), a dintâi a d-lui Nicolae Dedulescu, biv vel pitar.
            Jupâneasa Ioana, a d-lui Negoiţă Dedulescu, logofăt za vistierie.
            Se înfăţişează astfel patru generaţii de Deduleşti, începând de la logofătul Negoiţă, ctitorul de la Băbeni. Nepotul de fiu al acestuia, Nicolae, ctitorul de la Drăghieşti, este acela care la 1758 se jeluia, cum am văzut, de pustiirea mănăstirii dela Dedulești, fondată de “strămoşul” său, Dediul postelnic.
            Aşadar, evlavioasa familie a Deduleştilor, a ridicat în sec. XVII şi XVIII, patru lăcaşuri de rugăciune pe moşiile ei de la:
1 Zgârciți [actualmente Topliceni],
2 Deduleşti,
3 Băbeni
4 şi Drăghieşti, [astăzi Dragheşti, comuna Topliceni, jud. Buzău] în judeţul R. Sărat.
1  La 1747 când, cu mama sa zidise biserica, nu era decât ceauș de aprozi.
2  Poate în loc de Zelia. Pare a fi fost din familia Mihalitzi, a mitropolitului Filaret I, nobilă din insulele ionice.
3  Născută Știrbei.

========================================================================
1 Ioannina (greacă Ιωάννινα / Ioánnina, mai rar Γιάννενα / Giánnena sau Γιάννινα / Giánnina) este capitala regiunii Epirus în Grecia, cu o populație de 100.000 de locuitori, la o altitudine de 600 m peste nivelul mării. Este capitala unei prefecturi a Greciei cu același nume. Orașul este situat pe partea de vest a lacului Pamvotis (greacă: Παμβώτιδα).
În albaneză orașul se cheamă Janinësau Janina. Încă din vechime, românii au cunoscut orașul sub numele Ianina.





     BISERICI SI MONUMENTE

Istoricul Bisericii, monument istoric,
"Adormirea Maicii Domnului - Sf. Nicolae"
Dragheşti, comuna Topliceni, jud. Buzău



http://www.comunatopliceni.ro/CAPITOLE/PRIMARIE/Biserici%20si%20monumente_files/image001.jpg










  Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului - Sf. Nicolae" Dragheşti se înscrie în seria ctitoriilor puternicei familii a boierilor Dedulescu de pe Valea Râmnicului, realizate în sec. al XVIII-lea, având caracter de "biserică de curte". Se consideră că aceste edificii înşirate de-a lungul văii pomenite reprezentau puncte de observaţie şi asigurau prin tainiţile lor depozitarea valorilor în oarecare siguranţă.
În epoca medievală, pe terasa superioară de pe malul drept al Râmnicului, pe un humus de pădure ce avea o mică înclinaţie de la vest la est şi de la nord la sud, a fost construită o biserică de curte boierească, pe plan drept.
Curtea boierească se află la aproximativ 80 metri vest de biserică şi se conservă în prezent sub formă de ruină din care se păstrează beciuri şi ziduri cu laturile de aproximativ 20x20 metri, realizate din casete de cărămizi cu bolovani de râu.
În anul 1747, familia boierilor Deduleşti a revenit asupra construirii unei noi biserici. Aceasta a preluat parţial fundaţiile bisericii anterioare, pe care a înglobat-o, de fapt, în interiorul celei actuale. În amintirea primei biserici a fost preluat şi hramul acesteia, astfel că biserica actuală are două hramuri.
Potrivit Pisaniei aflată în peretele vestic al pronaosului (la exterior) biserica a fost edificată în anul 7255 (1747) de puternica şi importanta familie a boierilor Deduleşti: "Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu darul Sfântului Duh, s-a început această sfântă şi dumnezeiască Biserică şi s-au zidit din temelie şi s-au înfrumuseţat de Dumeaei Jupâneasa Maria Visteria, soţie a răposatului de veci Ioan Dedulescu şi de fiul Dumnealor Neculai, în zilele prea înălţatului Domn Constantin Mavrocordat şi a Episcopului de Buzău, Chir Metodie, cinstindu-se hramul Bisericii aceştia întru cinstea şi mărirea Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria şi a Sfântului şi de minuni făcător Neculae Miralechiu, leat 7255 (1747)". 
Conform pisaniei aflată deasupra uşii (în interior), biserica a fost pictată la anul 1760 de Barbul Zugravul: "Tăria celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte Doamne Biserica Ta, care ai câştigat-o cu scumpu Sângele Tău. Şi au zugrăvit aciastă Sfântă Biserică în zilele Prea Înălţatului Domnu, Io Scarlat Ghika Voievod, de Barbu Zugravu sin (fiul) popii Stan Zugravu, leat 1760 ". 
Arhitectural, se încadrează în familia bisericilor de plan triconc, având caracteristica asocierii acestui plan cu turnul clopotniţei de peste pronaos. Mai prezintă particularitatea "ştrangulării" dintre pronaos şi naos, ca si aceea a unei foarte ample abside a altarului, de adâncime considerabilă şi având o lăţime exterioară mai mare decât a navei. Accesul în turnul clopotniţei se face printr-un turnuleţ plasat în colţul de nord-vest al pronaosului, spre exterior.
Din punct de vedere artistic se remarcă frumoasa pictură interioară, zugrăveala decorativă exterioară descoperită la baza turlei aflată în pod, dar şi sub actuala tencuială, precum şi excepţionala pietrărie sculptată.
În timp, biserica a suferit o serie de intervenţii dintre care amintim:
1820 - în urma seismului din 1802 se demolează complet turla pantocrator de peste naos, iar peste pronaos se păstrează numai baza turlei clopotniţă;
1828 - sunt construite cinci contraforturi foarte masive din zidărie pe laturile de nord şi de sud, se dublează tâmpla barocă de zid şi se elimină coloanele centrale de susţinere a arcului dintre pronaos şi naos;
1838 - după seism şi în urma jefuirii bisericii de către turci se fac lucrări de renovare de către Iordache şi Pavel Dedulescu - urmaşi ai ctitorilor;
1861 - se reface învelitoarea de şindrilă de către Ilinca Lahovari, fiica lui Iordache Dedulescu;
1892 - Gheorghe Vrânceanu înlocuieşte pardoseala din cărămidă cu duşumele din lemn;
1907 - Preotul Ioan Negulescu înveleşte biserica cu tablă;
1930 - se reface turla din lemn, în loc de cărămidă şi sunt consolidate bolţile cu tiranţi de fier;
1940 - alte reparaţii ca urmare a cutremurului;
1961 - Preotul Ioan Zamfir înveleşte din nou biserica cu tablă galvanizată, se construiesc contraforturile de la pridvor, burlanele şi streşinile, se realizează o nouă tencuială exterioară din ciment şi se văruieşte biserica;
1994-1995 - se execută sprijiniri provizorii (de salvare) din lemn la pridvor;
2000-2001 - se execută lucrări de Intervenţie de urgenţă şi salvare de către Direcţia Monumentelor Istorice.
În prezent s-a întocmit Documentaţia în fază de Proiect Tehnic ce cuprinde: refacerea structurii de rezistenţă, a turlei pantocrator, a învelitorii, a pardoselii şi tencuielii exterioare.
Pentru aceste lucrări de anvergură ce vor fi realizate aşteptăm sprijinul financiar al Direcţiei Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor precum şi al eventualilor sponsori care doresc să-şi înscrie numele alături de cele ale ctitorilor acestui vechi şi sfânt lăcaş.
Drăghieşti (Băbeni), com. Topliceni, jud. Buzău
—  Biserica parohială „Sf. Nicolae şi Adormirea Maicii Domnului”
cercetări restaurare; 2000 – 2001; E. Lupu
biserică; sec. XVIII