9. Comun’a Csicó -Ujfalu — Corabi’a.
Popp, in comunele Corabi’a [Ciceu -Corabia este un sat în comuna Ciceu -Mihăiești
din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Istoric: - Prima atestate
documentară a satului este din 1467 unde apare sub numele Wÿfalw, dar există
surse despre Cetatea Ciceu chiar din 1283. Alte atestări sunt din 1595, satul
apărând cu numele Wyfalw-Korabia, apoi din 1653 cu numele Cziczo Uyfalu.
Sufixul “-Corabia” se referă la faptul că doagele și târnăcopurile pentru
corăbiile folosite în comerțul cu sare din Dej erau fabricate aici. În schimb
numele Ciceu vine probabil de la un nume propriu de origine slavă. Ciceu -Corabia
aparținea inițial moșiei Cetății Ciceu și apoi Gherla, dar din secolul al
XVIII-lea a fost deținută de mai multe familii nobiliare (Lázár, Bethlen,
Teleki). În secolul al XVI-lea s-a format aici și o parohie unitară. Avea o
comunitate românească bogată; În 1866, au fost numărate 91 de familii de
fermieri mici. Pe lângă agricultură, locuitorii satului erau implicați în
fabricarea de pietre de moară, care era principala lor sursă de venit. În 1779,
iobagii și jelerii au încheiat un acord cu familia proprietară Bethlen pentru a
înlocui corvoada cu tăiatul pietrei de moară. Aceste utilaje produse la
Ciceu-Corabia erau considerate ca cele mai bune din tot Ardealul. Înainte de a
face parte din România, satul era administrat de Comitatul Solnoc -Dăbâca, în
contextul Regatului Ungariei.] — Cs –Ujfalu [Lunca este un sat în comuna Poșaga din județul Alba,
Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769 -1773 (Sectio
123), localitatea apare sub numele de “Ujfalu” (în română Satu Nou). Originea
numelui său: - A fost menționat ca Wÿfalw în 1467, Wyfalw -Korabia în 1595 și
Cziczo Uyfalu în 1653. Sufixul numelui său românesc înseamnă “navă” și se
referă la faptul că aici s-au realizat doagele și mânerele de târnăcop pentru
navele de transport de sare. Csicsó, care apare în numele mai multor sate din
zonă, provine probabil de la un nume personal de origine slavă. Istoric: - A fost
așezată în secolul al XV-lea, cu populație românească. La început, a aparținut
castelelor Csicsó și apoi Szamosújvár, dar din secolul al XVIII-lea a fost
deținută de familii nobiliare ( Lázáros, Bethlenek, Telekiek ). În secolul al
XVI-lea a fost înființată și o parohie unitară. Avea o puternică comunitate
nobiliară românească; În 1866, erau enumerate 91 de familii nobiliare cu moșii
mici. Pe lângă agricultură, locuitorii săi se ocupau cu tăierea pietrelor de
moară, care era principala lor sursă de venit. În 1779, iobagii de aici au
încheiat un acord cu familia proprietară Bethlen pentru a înlocui robota cu o
piatră de moară. Potrivit unui document din 1781, aici a fost tăiată cea mai
bună piatră de moară din toată Transilvania. Belső -Szolnok, din 1876 a aparținut
comitatului Szolnok-Doboka. Castelul Csicó (Ciceu): - Castelul Csicó a fost
construit de László Apor, voievod al Transilvaniei, în anul 13 al mandatului
voievodal - la începutul secolului al XIV-lea. În 1319, voievodul
Transilvaniei Doja de Debrecen (1318 – 1321) l-a învins aici pe Mojs, fiul
rebelului Mojs. În 1321, Miklós Wass a predat castelul Csicó (Ciceu) lui Tamás
Szécsényi, de atunci castelul a fost moșie regală. În 1405, Sigismund de
Luxemburg a donat castelul Csicó (Ciceu) lui István Bánfi și fratelui
său, împreună cu moșia. În 1467, din cauza neloialității lor, regele Cehiei,
Ungariei și Croației, arhiducele Austriei, Mathi’a Corvinulu de Hunedoara,
le-a confiscat lor și întinsa proprietate parțial aparținând lui János Kis Szerdahelyi, parțial lui Kilia și Ca o compensare
pentru castelele din Nisterfehérvár - donate domnitorului moldovean István Nagy
(Ștefan cel Mare). În 1492 margravul Moraviei și Lusației, marele duce al Lituaniei regele Ungariei, Boemiei, Republicii Cehe,
Dalmației, Croației, Rama, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și
Bulgariei, prințul Casei Jagiello, Vladislav al II-lea a
extins donația lui István Nagy asupra întregii moșii. În 1538, fiul lui István,
voievodul Petru Rareș, a fugit aici de la turci. În 1540, la cererea lui
Sülejmán I, György Fráter a cucerit castelul după un asediu de patru luni și l-a
predat pe voievodul Rareș turcilor. În 1539, Ioan Szapolyai i-a dat cadou castelul
Csicó (Ciceu) reginei Izabella. În 1542, Petru Rareș s-a întors și și-a asediat
fără succes fosta cetate, apoi în 1544 parlamentul ardelean a dispus
distrugerea acesteia. Mai târziu, domnia sa a fuzionat în mare măsură cu cea a
lui Szamosújvár. În 1592 a fost menționat ca un cuib de tâlhari. Castelul era
înconjurat doar de ziduri pe trei laturi, iar râpa îl făcea inaccesibil dinspre
nord. Doar zidurile turnului de nord al castelului superior și resturile
zidurilor exterioare de apărare sunt vizibile și o scară duce până la ruine.
Fostul Castel de Jos a fost complet distrus. Populația:
- În 1850, din 535 de locuitori de naționalitate română, 499 erau ortodocși și
36 greco -catolici. În 2002, avea 203 locuitori de etnie română și religie
ortodoxă.].
Sub comitele secuilor, principele
Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], s’au capetatu
donatiunea. Totu sub principele Apafi Michaelu s’au datu armalele. — Din
uniculu nobilu sau latitu nobilitatea in 10 patrifamilii.
Szabó, in comun’a Csicsó- Ujfalu [Lunca este un sat în comuna Poșaga din județul Alba,
Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769 -1773 (Sectio
123), localitatea apare sub numele de “Ujfalu” (în română Satu Nou). Originea
numelui său: - A fost menționat ca Wÿfalw în 1467, Wyfalw -Korabia în 1595 și
Cziczo Uyfalu în 1653. Sufixul numelui său românesc înseamnă “navă” și se
referă la faptul că aici s-au realizat doagele și mânerele de târnăcop pentru
navele de transport de sare. Csicsó, care apare în numele mai multor sate din
zonă, provine probabil de la un nume personal de origine slavă. Istoric: - A
fost așezată în secolul al XV-lea, cu populație românească. La început, a
aparținut castelelor Csicsó și apoi Szamosújvár, dar din secolul al XVIII-lea a
fost deținută de familii nobiliare ( Lázáros, Bethlenek, Telekiek ). În secolul
al XVI-lea a fost înființată și o parohie unitară. Avea o puternică comunitate
nobiliară românească; În 1866, erau enumerate 91 de familii nobiliare cu moșii
mici. Pe lângă agricultură, locuitorii săi se ocupau cu tăierea pietrelor de
moară, care era principala lor sursă de venit. În 1779, iobagii de aici au
încheiat un acord cu familia proprietară Bethlen pentru a înlocui robota cu o
piatră de moară. Potrivit unui document din 1781, aici a fost tăiată cea mai
bună piatră de moară din toată Transilvania. Belső -Szolnok, din 1876 a
aparținut comitatului Szolnok-Doboka. Castelul Csicó (Ciceu): - Castelul Csicó
a fost construit de László Apor, voievod al Transilvaniei, în anul 13 al
mandatului voievodal - la începutul secolului al XIV-lea. În 1319, voievodul
Transilvaniei Doja de Debrecen (1318 – 1321) l-a învins aici pe Mojs, fiul
rebelului Mojs. În 1321, Miklós Wass a predat castelul Csicó (Ciceu) lui Tamás
Szécsényi, de atunci castelul a fost moșie regală. În 1405, Sigismund de
Luxemburg a donat castelul Csicó (Ciceu) lui István Bánfi și fratelui
său, împreună cu moșia. În 1467, din cauza neloialității lor, regele Cehiei,
Ungariei și Croației, arhiducele Austriei, Mathi’a Corvinulu de Hunedoara,
le-a confiscat lor și întinsa proprietate parțial aparținând lui János Kis Szerdahelyi, parțial lui Kilia și Ca o compensare
pentru castelele din Nisterfehérvár - donate domnitorului moldovean István Nagy
(Ștefan cel Mare). În 1492 margravul Moraviei și Lusației, marele duce al Lituaniei regele Ungariei, Boemiei, Republicii
Cehe, Dalmației, Croației, Rama, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și
Bulgariei, prințul Casei Jagiello, Vladislav al II-lea a
extins donația lui István Nagy asupra întregii moșii. În 1538, fiul lui István,
voievodul Petru Rareș, a fugit aici de la turci. În 1540, la cererea lui
Sülejmán I, György Fráter a cucerit castelul după un asediu de patru luni și
l-a predat pe voievodul Rareș turcilor. În 1539, Ioan Szapolyai i-a dat cadou
castelul Csicó (Ciceu) reginei Izabella. În 1542, Petru Rareș s-a întors și
și-a asediat fără succes fosta cetate, apoi în 1544 parlamentul ardelean a
dispus distrugerea acesteia. Mai târziu, domnia sa a fuzionat în mare măsură cu
cea a lui Szamosújvár. În 1592 a fost menționat ca un cuib de tâlhari. Castelul
era înconjurat doar de ziduri pe trei laturi, iar râpa îl făcea inaccesibil
dinspre nord. Doar zidurile turnului de nord al castelului superior și
resturile zidurilor exterioare de apărare sunt vizibile și o scară duce până la
ruine. Fostul Castel de Jos a fost complet distrus. Populația:
- În 1850, din 535 de locuitori de naționalitate română, 499 erau ortodocși și
36 greco -catolici. În 2002, avea 203 locuitori de etnie română și religie
ortodoxă.].
Donatiunea sub comitele secuilor, principele
Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud]. Totu sub Michaelu Apafi
si armalele. — 10
patrifamilie
Borodi, in comun’a Csicsó- Ujfalu [Lunca este un sat în comuna Poșaga din județul Alba,
Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769 -1773 (Sectio
123), localitatea apare sub numele de “Ujfalu” (în română Satu Nou). Originea
numelui său: - A fost menționat ca Wÿfalw în 1467, Wyfalw -Korabia în 1595 și
Cziczo Uyfalu în 1653. Sufixul numelui său românesc înseamnă “navă” și se
referă la faptul că aici s-au realizat doagele și mânerele de târnăcop pentru
navele de transport de sare. Csicsó, care apare în numele mai multor sate din
zonă, provine probabil de la un nume personal de origine slavă. Istoric: - A
fost așezată în secolul al XV-lea, cu populație românească. La început, a
aparținut castelelor Csicsó și apoi Szamosújvár, dar din secolul al XVIII-lea a
fost deținută de familii nobiliare ( Lázáros, Bethlenek, Telekiek ). În secolul
al XVI-lea a fost înființată și o parohie unitară. Avea o puternică comunitate
nobiliară românească; În 1866, erau enumerate 91 de familii nobiliare cu moșii
mici. Pe lângă agricultură, locuitorii săi se ocupau cu tăierea pietrelor de
moară, care era principala lor sursă de venit. În 1779, iobagii de aici au
încheiat un acord cu familia proprietară Bethlen pentru a înlocui robota cu o
piatră de moară. Potrivit unui document din 1781, aici a fost tăiată cea mai
bună piatră de moară din toată Transilvania. Belső -Szolnok, din 1876 a aparținut
comitatului Szolnok-Doboka. Castelul Csicó (Ciceu): - Castelul Csicó a fost
construit de László Apor, voievod al Transilvaniei, în anul 13 al mandatului
voievodal - la începutul secolului al XIV-lea. În 1319, voievodul
Transilvaniei Doja de Debrecen (1318 – 1321) l-a învins aici pe Mojs, fiul
rebelului Mojs. În 1321, Miklós Wass a predat castelul Csicó (Ciceu) lui Tamás
Szécsényi, de atunci castelul a fost moșie regală. În 1405, Sigismund de
Luxemburg a donat castelul Csicó (Ciceu) lui István Bánfi și fratelui
său, împreună cu moșia. În 1467, din cauza neloialității lor, regele Cehiei,
Ungariei și Croației, arhiducele Austriei, Mathi’a Corvinulu de Hunedoara,
le-a confiscat lor și întinsa proprietate parțial aparținând lui János Kis Szerdahelyi, parțial lui Kilia și Ca o compensare
pentru castelele din Nisterfehérvár - donate domnitorului moldovean István Nagy
(Ștefan cel Mare). În 1492 margravul Moraviei și Lusației, marele duce al Lituaniei regele Ungariei, Boemiei, Republicii
Cehe, Dalmației, Croației, Rama, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și
Bulgariei, prințul Casei Jagiello, Vladislav al II-lea a
extins donația lui István Nagy asupra întregii moșii. În 1538, fiul lui István,
voievodul Petru Rareș, a fugit aici de la turci. În 1540, la cererea lui
Sülejmán I, György Fráter a cucerit castelul după un asediu de patru luni și
l-a predat pe voievodul Rareș turcilor. În 1539, Ioan Szapolyai i-a dat cadou
castelul Csicó (Ciceu) reginei Izabella. În 1542, Petru Rareș s-a întors și
și-a asediat fără succes fosta cetate, apoi în 1544 parlamentul ardelean a
dispus distrugerea acesteia. Mai târziu, domnia sa a fuzionat în mare măsură cu
cea a lui Szamosújvár. În 1592 a fost menționat ca un cuib de tâlhari. Castelul
era înconjurat doar de ziduri pe trei laturi, iar râpa îl făcea inaccesibil
dinspre nord. Doar zidurile turnului de nord al castelului superior și
resturile zidurilor exterioare de apărare sunt vizibile și o scară duce până la
ruine. Fostul Castel de Jos a fost complet distrus. Populația:
- În 1850, din 535 de locuitori de naționalitate română, 499 erau ortodocși și
36 greco -catolici. În 2002, avea 203 locuitori de etnie română și religie
ortodoxă.].
— — — 9 patrifamilie.
Merincsán, in comun’a Csicsó-
Ujfalu [Lunca este un sat în comuna Poșaga din
județul Alba, Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769
-1773 (Sectio 123), localitatea apare sub numele de “Ujfalu” (în română Satu
Nou). Originea numelui său: - A fost menționat ca Wÿfalw în 1467, Wyfalw
-Korabia în 1595 și Cziczo Uyfalu în 1653. Sufixul numelui său românesc
înseamnă “navă” și se referă la faptul că aici s-au realizat doagele și
mânerele de târnăcop pentru navele de transport de sare. Csicsó, care apare în
numele mai multor sate din zonă, provine probabil de la un nume personal de
origine slavă. Istoric: - A fost așezată în secolul al XV-lea, cu populație
românească. La început, a aparținut castelelor Csicsó și apoi Szamosújvár, dar
din secolul al XVIII-lea a fost deținută de familii nobiliare ( Lázáros, Bethlenek,
Telekiek ). În secolul al XVI-lea a fost înființată și o parohie unitară. Avea
o puternică comunitate nobiliară românească; În 1866, erau enumerate 91 de
familii nobiliare cu moșii mici. Pe lângă agricultură, locuitorii săi se ocupau
cu tăierea pietrelor de moară, care era principala lor sursă de venit. În 1779,
iobagii de aici au încheiat un acord cu familia proprietară Bethlen pentru a
înlocui robota cu o piatră de moară. Potrivit unui document din 1781, aici a
fost tăiată cea mai bună piatră de moară din toată Transilvania. Belső
-Szolnok, din 1876 a aparținut comitatului Szolnok-Doboka. Castelul Csicó (Ciceu):
- Castelul Csicó a fost construit de László Apor, voievod al Transilvaniei, în
anul 13 al mandatului voievodal - la începutul secolului al XIV-lea. În 1319, voievodul
Transilvaniei Doja de Debrecen (1318 – 1321) l-a învins aici pe Mojs, fiul
rebelului Mojs. În 1321, Miklós Wass a predat castelul Csicó (Ciceu) lui Tamás
Szécsényi, de atunci castelul a fost moșie regală. În 1405, Sigismund de
Luxemburg a donat castelul Csicó (Ciceu) lui István Bánfi și fratelui
său, împreună cu moșia. În 1467, din cauza neloialității lor, regele Cehiei,
Ungariei și Croației, arhiducele Austriei, Mathi’a Corvinulu de Hunedoara,
le-a confiscat lor și întinsa proprietate parțial aparținând lui János Kis Szerdahelyi, parțial lui Kilia și Ca o compensare
pentru castelele din Nisterfehérvár - donate domnitorului moldovean István Nagy
(Ștefan cel Mare). În 1492 margravul Moraviei și Lusației, marele duce al Lituaniei regele Ungariei, Boemiei, Republicii
Cehe, Dalmației, Croației, Rama, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și
Bulgariei, prințul Casei Jagiello, Vladislav al II-lea a extins
donația lui István Nagy asupra întregii moșii. În 1538, fiul lui István,
voievodul Petru Rareș, a fugit aici de la turci. În 1540, la cererea lui
Sülejmán I, György Fráter a cucerit castelul după un asediu de patru luni și
l-a predat pe voievodul Rareș turcilor. În 1539, Ioan Szapolyai i-a dat cadou
castelul Csicó (Ciceu) reginei Izabella. În 1542, Petru Rareș s-a întors și
și-a asediat fără succes fosta cetate, apoi în 1544 parlamentul ardelean a
dispus distrugerea acesteia. Mai târziu, domnia sa a fuzionat în mare măsură cu
cea a lui Szamosújvár. În 1592 a fost menționat ca un cuib de tâlhari. Castelul
era înconjurat doar de ziduri pe trei laturi, iar râpa îl făcea inaccesibil
dinspre nord. Doar zidurile turnului de nord al castelului superior și resturile
zidurilor exterioare de apărare sunt vizibile și o scară duce până la ruine.
Fostul Castel de Jos a fost complet distrus. Populația:
- În 1850, din 535 de locuitori de naționalitate română, 499 erau ortodocși și
36 greco -catolici. În 2002, avea 203 locuitori de etnie română și religie
ortodoxă.].
Donatiunea sub comitele secuilor, principele
Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud]. Totu sub Michaelu Apafi
si armalele. — 2
patrifamilie.
Bogdán, in comun’a Csicsó- Ujfalu [Lunca este un sat în comuna Poșaga din județul Alba,
Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769 -1773 (Sectio
123), localitatea apare sub numele de “Ujfalu” (în română Satu Nou). Originea
numelui său: - A fost menționat ca Wÿfalw în 1467, Wyfalw -Korabia în 1595 și
Cziczo Uyfalu în 1653. Sufixul numelui său românesc înseamnă “navă” și se
referă la faptul că aici s-au realizat doagele și mânerele de târnăcop pentru
navele de transport de sare. Csicsó, care apare în numele mai multor sate din
zonă, provine probabil de la un nume personal de origine slavă. Istoric: - A
fost așezată în secolul al XV-lea, cu populație românească. La început, a
aparținut castelelor Csicsó și apoi Szamosújvár, dar din secolul al XVIII-lea a
fost deținută de familii nobiliare ( Lázáros, Bethlenek, Telekiek ). În secolul
al XVI-lea a fost înființată și o parohie unitară. Avea o puternică comunitate
nobiliară românească; În 1866, erau enumerate 91 de familii nobiliare cu moșii
mici. Pe lângă agricultură, locuitorii săi se ocupau cu tăierea pietrelor de
moară, care era principala lor sursă de venit. În 1779, iobagii de aici au
încheiat un acord cu familia proprietară Bethlen pentru a înlocui robota cu o
piatră de moară. Potrivit unui document din 1781, aici a fost tăiată cea mai
bună piatră de moară din toată Transilvania. Belső -Szolnok, din 1876 a
aparținut comitatului Szolnok-Doboka. Castelul Csicó (Ciceu): - Castelul Csicó
a fost construit de László Apor, voievod al Transilvaniei, în anul 13 al
mandatului voievodal - la începutul secolului al XIV-lea. În 1319, voievodul
Transilvaniei Doja de Debrecen (1318 – 1321) l-a învins aici pe Mojs, fiul
rebelului Mojs. În 1321, Miklós Wass a predat castelul Csicó (Ciceu) lui Tamás
Szécsényi, de atunci castelul a fost moșie regală. În 1405, Sigismund de
Luxemburg a donat castelul Csicó (Ciceu) lui István Bánfi și fratelui
său, împreună cu moșia. În 1467, din cauza neloialității lor, regele Cehiei,
Ungariei și Croației, arhiducele Austriei, Mathi’a Corvinulu de Hunedoara, le-a
confiscat lor și întinsa proprietate parțial aparținând lui János Kis Szerdahelyi, parțial lui Kilia și Ca o compensare
pentru castelele din Nisterfehérvár - donate domnitorului moldovean István Nagy
(Ștefan cel Mare). În 1492 margravul Moraviei și Lusației, marele duce al Lituaniei regele Ungariei, Boemiei, Republicii
Cehe, Dalmației, Croației, Rama, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și
Bulgariei, prințul Casei Jagiello, Vladislav al II-lea a
extins donația lui István Nagy asupra întregii moșii. În 1538, fiul lui István,
voievodul Petru Rareș, a fugit aici de la turci. În 1540, la cererea lui
Sülejmán I, György Fráter a cucerit castelul după un asediu de patru luni și
l-a predat pe voievodul Rareș turcilor. În 1539, Ioan Szapolyai i-a dat cadou castelul
Csicó (Ciceu) reginei Izabella. În 1542, Petru Rareș s-a întors și și-a asediat
fără succes fosta cetate, apoi în 1544 parlamentul ardelean a dispus
distrugerea acesteia. Mai târziu, domnia sa a fuzionat în mare măsură cu cea a
lui Szamosújvár. În 1592 a fost menționat ca un cuib de tâlhari. Castelul era
înconjurat doar de ziduri pe trei laturi, iar râpa îl făcea inaccesibil dinspre
nord. Doar zidurile turnului de nord al castelului superior și resturile
zidurilor exterioare de apărare sunt vizibile și o scară duce până la ruine.
Fostul Castel de Jos a fost complet distrus. Populația:
- În 1850, din 535 de locuitori de naționalitate română, 499 erau ortodocși și
36 greco -catolici. În 2002, avea 203 locuitori de etnie română și religie
ortodoxă.].
— — — 8 patrifamilie.
Datu in Cs. -Ujfalu, in 24 Iuliu 1862. Ioanne Bogdanu,
parochulu locului.
XVIII. Comitatulu Naszód -Bisztricza.
1. Comun’a Borgo -Zsoszeni.
Ilea de
Borgo,
in comun’a Borgo –Joseni [Josenii
Bârgăului este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România,
formată din satele Josenii Bârgăului (reședința), Mijlocenii Bârgăului, Rusu
Bârgăului și Strâmba.]. Comitele secuilor, principele
Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud] in
Fagarasiu, 19 Februariu 1682. Insignia: câmpu albastru cá ceriulu, in a càreia
spatiu se afla unu omu cu haine preotiesci, tienèndu in mânile sale sânt’a
scriptura. Deasupr’a Insignului belicu se afla unu coifu martialu de totu inchisu.
Acest’a e acoperitu cu o coróna regésca, infrumsetiata cu petri scumpe si
margaritare. 10
patrifamilie. Faptele se afla numai in deobste precumu urméza: pentru
credinti’a si jertf’a aratata noue principelui si tierei nóstre Ardealu, precum
pentru fapte sevêrsite de preotulu Gabrielu Ilea, dinpreuna cu 6 fii ai sei:
Silvestru, Drafota, Longinu, Grigoriu, Ioanne si Teodoru, care fapte stralucite
sunt gata a le dovedi si in viitoriu. In cerculu Borgoului. Districtulu
Nasaudului se mai afla urmatórele familii nobile române:
Sabau, in Borgo -Dioseni, [Prundu Bârgăului (mai demult localitatea s-a numit
Prundul Secului, germană Borgo -Prund, maghiară Borgóprund) este satul de
reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița -Năsăud,
Transilvania, România. Preistorie și istorie veche: - Deși informațiile despre
trecutul îndepărtat al acestei văi sunt puține și fragmentate, vestigiile
arheologice atestă că Valea Bârgăului a fost locuită de la sfârșitul epocii
neolitice sau începutul epocii bronzului și epocile imediat următoare. După
cucerirea Daciei de către romani și colonizarea ei, stăpânirea romană s-a
întins până la hotarul de vest al Văii Bârgăului. După retragerea stăpânirii romane
acest ținut a fost călcat de diferite popoare migratoare de origine slavă (din
secolul al VII-lea) și tătară de la care au rămas denumiri pătrunse în
toponomia locală (ex. Bistrița, Tiha, Miroslava) sau cuvinte precum grapă,
plug, budaca, știubei, toate de origine slavă. Istoricul Iulian Marțian a fost
de părere că în timpul invaziilor lor în Transilvania din anii 1241 si 1285,
mongolii au trecut nu numai prin Pasul Rodnei ci și prin Pasul Bârgăului.
Există se pare o legenda despre o victorie a localnicilor împotriva mongolilor
invadatori într-o zi de sânziene precum și toponimele Tătarca Mare și Tătarca
Mică ce denumesc două stânci. Evul Mediu: - În sec. al XIII-lea si la inceputul
sec.al XIV-lea, dupa ce a pătruns și a organizat Transilvania ca voievodat
vasal, regalitatea maghiară caută să alipească și văile sub -montane. Cu
prilejul acestor încercări este întocmit un act care constituie cel mai vechi
document în care este atestat Bârgăul. Astfel, prima atestare documentară a
Bârgăului cu numele de BORGO datează din 1317, când o comisie de funcționari ai
comitatelor Dăbâca și Sonlocul Inferior fac o împărțire de proprietăți în
Munții Bârgău între familiile nobiliare înrudite Bethlen și Apaffy. Această
împărțire a munților nu se putea face decât în cazul în care membrii celor două
familii aveau drept de proprietate asupra teritoriului Văii Bârgăului, ajunsă
probabil un vechi cnezat de vale în timpul regelui Carol Robert de Anjou și
domeniu feudal prin obișnuitul sistem al daniilor regale. După cucerirea
Transilvaniei de către statul feudal maghiar (sec XI-XIII), populația Văii
Bârgăului a fost după câte se pare transformată în iobagi iar teritoriul dăruit
unor familii de mari feudali. Ei nu aveau drept să se mute de pe o moșie pe
alta, decât cu învoirea stăpânului și erau chiar vânduți în calitate de oameni
neliberi cu 40 până la 80 de florini. La 1386 Carol Robert, rege al Ungariei,
printr-un act, întărește domiciliul Bârgăului pentru Gheorghe Bethlen, Petru
Bethlen și Ladislau Apaffy. Aceste documente dovedesc iobăgirea populației de
pe Valea Bârgăului. În toată perioada feudalismului, cel mai frecvent fenomen
în această zonă a fost fenomenul băjeniilor, explicabil datorită asupririi
feudale. În anul 1506 Valea Bârgăului a fost cumpărată de sașii bistrițeni de
la contele Nicolae Bethlen, cu 600 de florini de aur. Din anul 1529 intră în
stăpânirea Moldovei odată cu cetatea Bistriței (împreună cu Ciceul și Rodna),
primită de Petru Rareș pentru ajutorul oferit voievodului Transilvaniei Ioan
Zapolya, iar în anul 1552. Valea Bârgăului reintră în stăpânirea nobililor
Bethlen. Între anii 1552-1783 teritoriu Văii Bârgăului este în proprietatea
familiilor nobiliare Bethlen, din comitatul Dobâca, perioadă în care timp de 11
luni în anul 1600 a făcut parte din teritoriile controlate de Mihai Viteazul. Primele
așezări, Strâmba și Prund Sec, care alcătuiau Bârgăul Superior, au fost
înființate în locurile mai ridicate, pe terasele superioare, unde apele nu
ajungeau în timpul inundațiilor dese și de mari proporții din acele vremuri.].
Dusesnu, in Borgo -Dioseni, [Prundu Bârgăului (mai demult localitatea s-a numit
Prundul Secului, germană Borgo -Prund, maghiară Borgóprund) este satul de
reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița -Năsăud,
Transilvania, România. Preistorie și istorie veche: - Deși informațiile despre
trecutul îndepărtat al acestei văi sunt puține și fragmentate, vestigiile
arheologice atestă că Valea Bârgăului a fost locuită de la sfârșitul epocii
neolitice sau începutul epocii bronzului și epocile imediat următoare. După
cucerirea Daciei de către romani și colonizarea ei, stăpânirea romană s-a
întins până la hotarul de vest al Văii Bârgăului. După retragerea stăpânirii romane
acest ținut a fost călcat de diferite popoare migratoare de origine slavă (din
secolul al VII-lea) și tătară de la care au rămas denumiri pătrunse în
toponomia locală (ex. Bistrița, Tiha, Miroslava) sau cuvinte precum grapă,
plug, budaca, știubei, toate de origine slavă. Istoricul Iulian Marțian a fost
de părere că în timpul invaziilor lor în Transilvania din anii 1241 si 1285,
mongolii au trecut nu numai prin Pasul Rodnei ci și prin Pasul Bârgăului.
Există se pare o legenda despre o victorie a localnicilor împotriva mongolilor
invadatori într-o zi de sânziene precum și toponimele Tătarca Mare și Tătarca
Mică ce denumesc două stânci. Evul Mediu: - În sec. al XIII-lea si la inceputul
sec.al XIV-lea, dupa ce a pătruns și a organizat Transilvania ca voievodat
vasal, regalitatea maghiară caută să alipească și văile sub -montane. Cu
prilejul acestor încercări este întocmit un act care constituie cel mai vechi
document în care este atestat Bârgăul. Astfel, prima atestare documentară a
Bârgăului cu numele de BORGO datează din 1317, când o comisie de funcționari ai
comitatelor Dăbâca și Sonlocul Inferior fac o împărțire de proprietăți în
Munții Bârgău între familiile nobiliare înrudite Bethlen și Apaffy. Această
împărțire a munților nu se putea face decât în cazul în care membrii celor două
familii aveau drept de proprietate asupra teritoriului Văii Bârgăului, ajunsă
probabil un vechi cnezat de vale în timpul regelui Carol Robert de Anjou și
domeniu feudal prin obișnuitul sistem al daniilor regale. După cucerirea
Transilvaniei de către statul feudal maghiar (sec XI-XIII), populația Văii
Bârgăului a fost după câte se pare transformată în iobagi iar teritoriul dăruit
unor familii de mari feudali. Ei nu aveau drept să se mute de pe o moșie pe
alta, decât cu învoirea stăpânului și erau chiar vânduți în calitate de oameni
neliberi cu 40 până la 80 de florini. La 1386 Carol Robert, rege al Ungariei,
printr-un act, întărește domiciliul Bârgăului pentru Gheorghe Bethlen, Petru
Bethlen și Ladislau Apaffy. Aceste documente dovedesc iobăgirea populației de
pe Valea Bârgăului. În toată perioada feudalismului, cel mai frecvent fenomen
în această zonă a fost fenomenul băjeniilor, explicabil datorită asupririi
feudale. În anul 1506 Valea Bârgăului a fost cumpărată de sașii bistrițeni de
la contele Nicolae Bethlen, cu 600 de florini de aur. Din anul 1529 intră în
stăpânirea Moldovei odată cu cetatea Bistriței (împreună cu Ciceul și Rodna),
primită de Petru Rareș pentru ajutorul oferit voievodului Transilvaniei Ioan
Zapolya, iar în anul 1552. Valea Bârgăului reintră în stăpânirea nobililor
Bethlen. Între anii 1552-1783 teritoriu Văii Bârgăului este în proprietatea
familiilor nobiliare Bethlen, din comitatul Dobâca, perioadă în care timp de 11
luni în anul 1600 a făcut parte din teritoriile controlate de Mihai Viteazul. Primele
așezări, Strâmba și Prund Sec, care alcătuiau Bârgăul Superior, au fost
înființate în locurile mai ridicate, pe terasele superioare, unde apele nu
ajungeau în timpul inundațiilor dese și de mari proporții din acele vremuri.].
Russ in Borgo -Russ, [Rusu Bârgăului, mai demult Rusul Bârgăului, Borgo -Rus
(în dialectul săsesc Reissn, în germană Reussen, Borgo -Ruß, în maghiară Oroszborgó) este un sat în comuna Josenii
Bârgăului din județul Bistrița -Năsăud, Transilvania, România. Istoric: -
Numele de Oroszborgó sau Borgó
a fost menționat pentru prima dată în 1733 într-un certificat ca Ruszi
-Borgoului. În 1750 a fost scrisă ca Ruschi Bergeuluj, în 1805 ca Rusz -Borgo, în
1808 ca pagus Rusz Be-v, în 1861 ca Borgó -Rusz, în 1888 ca Orosz -Borgo (Borgo -Rusz), iar în 1913 ca Oroszborgó. Înainte de Tratatul de pace de la
Trianon, județul Beszterce -Naszód aparținea districtului Jádi. 1910, din cei
943 de locuitori ai săi, 31 erau maghiari și 917 români. Dintre aceștia, 909
erau ortodocși răsăriteni, 22 erau israeliți.].
Axentie in Borgo -Suseni, [Susenii
Bârgăului este un sat în comuna Prundu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud,
Transilvania, România. Istoric: - Numele de Felsőborgó sau Borgó a fost
menționat pentru prima dată într-un document în 1493 ca FelsewBorgo ca loc
aparținând comitatului Doboka. În 1547 Borgo superior, în 1552 Felseo și
Alsoburgo, în 1733 Borgo, în 1750 Szuseny, între 1760 și 1762 Felsö Borgo,
Szuszeny, în 1805 ( Borgo ) Szuszeny, în 1808 Borgo Felső -Borgó (Szuszény -Borgó),
în 1913 a fost scris ca Felsőborgó. Înainte de Tratatul de pace de la Trianon,
județul Beszterce -Naszód aparținea districtului Jádi. În 1910, din cei 954 de
locuitori, 38 erau maghiari, 34 germani și 882 români. Dintre aceștia, 22 erau
greco -catolici, 858 greco -ortodocși de est și 49 israelieni.].
Nemes, in Borgo -Tiha, [Tiha Bîrgăului -Pasul
Tihuța (numit și Pasul Bârgău, în maghiară Borgói-hágó), este o trecătoare
situată în grupa nordică a Carpaților Orientali în sud-estul Munților Bârgău,
la o altitudine de 1201 m. Este situat pe drumul național DN17 (pe o porțiune
suprapusă Drumului european E58) și asigură legătura între Depresiunea Dornelor
și Depresiunea colinară a Transilvaniei. Istorie: - Drumul prin trecătoare a
fost creat din inițiativa împăratului Iosif al II-lea; construit datorită
Consiliului de război al armatei austro -ungare în anii 1812–1817. În 1969, în
acest loc a fost construit un drum asfaltat.].
Buzdug in Borgo –Tiha [Tiha Bîrgăului -Pasul
Tihuța (numit și Pasul Bârgău, în maghiară Borgói-hágó), este o trecătoare
situată în grupa nordică a Carpaților Orientali în sud-estul Munților Bârgău,
la o altitudine de 1201 m. Este situat pe drumul național DN17 (pe o porțiune
suprapusă Drumului european E58) și asigură legătura între Depresiunea Dornelor
și Depresiunea colinară a Transilvaniei. Istorie: - Drumul prin trecătoare a
fost creat din inițiativa împăratului Iosif al II-lea; construit datorită
Consiliului de război al armatei austro -ungare în anii 1812–1817. În 1969, în
acest loc a fost construit un drum asfaltat.], si alţi a càroru documente si
insemne s’au pierdutu cu totulu prin sistem’a de fieru militara, sub care s’au
aflatu cerculu Borgoului din anulu 1782 pâna in 1861, si in care s’au petrecutu
toti in rubric’a de fosti iobagi.
Borgo
-Russ, in 12 Septembre 1862. Dela Protopop. gr -or. tractulu
Bistritiei
Theodoru
Buzdug,
protopresbiter
2- Comun’a Ragla.
Gregoriu cavaleru de Botta, in comun’a Ragla [Ragla (în dialectul săsesc Ruerldref, în germană Ragelsdorf, Radelsdorf,
în maghiară Rágla, Ráglya) este un sat în comuna Dumitrița din județul
Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Istoric: - Numele de Rágla a fost
menționat pentru prima dată în 1319 într-un hrisov sub numele Radla. Variații
ulterioare ale numelui: Radla în 1323 și 1587, Ráglya în 1733, Ragla în 1750,
Ráglya h., Rageldorf g. în 1808, Reglá cu Roglá, în 1861 Rágyla, în 1888 Rágla,
în Rágla - în 1911. Rágla era proprietatea familiei Kácsik și și-a împărtășit
soarta cu Barla. A fost cândva un sat al conacului Sajói. Înainte de Tratatul
de pace de la Trianon, județul Beszterce -Naszód aparținea districtului Jádi.]. — Dela Maiestatea Sa c. r apostolica Franciscu Iosifu I. ( Margravul
de Istria și de Moravia, contele de Gorizia și Gradisca de Tirol, marele duce de
Cracovia, ducele de Bucovina, de Carintia, de Carniola, de Silezia, de Salzburg, de Stiria, arhiducele Austriei, prințul regal al Ungariei și
Boemiei, regele apostolic al Ungariei, regele Boemiei, al
Croației –Slavoniei, Lombardiei, Dalmației, Galiției și Lodomeriei, Iliriei
-Veneției, Ierusalimului, împăratul Austriei, președinte al
Confederației Germane, Franz Joseph I, casa de
Habsburg –Lorena) imperatoriulu Austriei ect. cu diploma dto. Vien’a 15
luliu 1855. Insigniele familiei sunt: unu câmpu verde, in care se afla unu
bratiu îrabracatu in feru cu o spada plecata ia stêng’a cu unu manunchiu de
auru. Pe câmpu se afla 2 barete cu coróne,
pe corón’a deadrépt’a stà unu strutiu
de pene albe si verdi, pe cea deastâng’a unu bratiu cu spada cá cele din câmpu.
1
patrifamilia. Ridicarea acestei familie in statulu de nobilime
au urmatu pentru meritele si bravurele facute cá oficieru cu regimentulu alu
II-lea românu granitierescu.
Parochulu loc.
(blazon)
