Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 71

-71-

Nemes de Sasa, in comun’a Banabicu [Vâlcele (în trecut Banabic; în maghiară Bányabükk) este un sat în comuna Feleacu din județul Cluj, Transilvania, România. Se află la o distanță rutieră de 17 km față de municipiul Cluj-Napoca. Următoarele obiective au fost înscrise pe Lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015: Tumulii preistorici din punctele “La Vâlcea” și “La Popas”. Așezarea romană (din secolele II-III) în zona “Săliște”. Era deja o zonă locuită în timpuri preistorice, după cum o dovedește găsirea a 40 de topoare de la Bányabük. Din secolul al XIV-lea, ramura sudică Tyukod a familiei Kalocsa a deținut zona din jurul Castelului Torda. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1297 într-un certificat p. Sub numele Banabyk, la vremea aceea se învecina cu Monostor, în 1322 era scris Banabike, în 1332–1333 era scris Banabiky și se învecina cu Mikes. În 1339 p. a fost deținut de membrii clanului Tyukod sub numele de Banabiky. Anul acesta, fiul lui Péter Gerendi, Miklós, care aparține familiei Tyukod, l-a lăsat celor doi nepoți ai săi: Miklós și Péter. În 1332, numele său era deja inclus în lista zecimii papale, așa că la acea vreme era deja un loc de biserică, al cărui preot plătea 90 de denari în 1332 și 10 groși și 1 denar în 1333. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pentru a spori numărul iobagilor, moșierii săi au implantat români, care au fost așezați în satele gemene ale așezării; așa au fost create Magyarbányabükk și Oláhbányabükk. În 1414 p. utraque Banbyky (cele două Banbyky), în 1416 a fost menționat ca Magiar Banabyke, Olah Banabyke, în 1523 a fost menționat sub numele de Magyarbanyabyky, Olahbanyabyky și era proprietatea familiilor: 1 Gerendi, 2 Barancska, 3 Tótpróna și 4 Bogát. În 1445, ambele Banabiky (unguresc și oláh) erau deținute de Gerendieni. A fost menționat ca: Bánya -Bük în 1733, Banabek în 1750, Bánya Bik în 1805, Bányabik și Buchgrub în 1808. Satul a aparținut raionului Tordai din județul Torda -Aranyos până la Tratatul de la Trianon.], comit. Turd’a.— Capuchehaia, banul Lugojului și Caransebeșului, membru in locotenența princiară, guvernator al Transilvaniei, ban al Banatului de Lugoj –Caransebeș, principele Transilvaniei, Acațiu Barcsay de Nagybarcsai, 23 Augusto, 1659. Scutum videlicet militare erectum coelestini coloris triangulare, in cujus campo sive area Eques quidam armatus sago viridi pileoque cristato amictus, manuum dextra sclopetum tenere, sinistra vero habenas equi dirigere visitur. Supra scutum galea militaris clausa est posita, quam contegit diadema regium gemmis atque unionibus decenter exornatum. Ex cono autem galeæ teniæ seu lemnisci variorum colorum hinc inde defluentes, utrasque oras seu margines ipsius scuti pulcherrime ambiunt et exornant [Scut militar triunghiular înălțat, de culoare cerească, în câmpul sau zona căruia se vede un anumit cavaler, înarmat cu o manta militară verde și acoperit cu o șapcă cu creastă, este reprezentat ținând o pușcă în mâna dreaptă, în timp ce în stânga. el îşi conduce cu frâiele calul. Deasupra scutului este așezată o cască militară închisă, care este acoperită de o diademă regală decorată decent cu bijuterii și uniuni. Iar din vârful tapiseriei căștii sau a lemniscilor* de diverse culori care se preling ici -colo, înconjoară și decorează foarte frumos ambele margini ale căștii sau marginile scutului în sine.]. 2 patrifamilie. S’a datu armalele pentru credinţi’a si alipirea càtra Domnitoriu si patrie, si pentru servitiele obsequióse si strênse in castrele dela câmpulu Cherestesiu (Keresztes -mező).

                                                                                                               Parochulu loc.

* Bandă atașată coroanelor dar și palmelor învingătorilor sau ornând capetele participanților la o petrecere.

3. Comun’a Apahida.

Maxim de Kaczkó, in comun’a Apahid’a [Apahida (în maghiară Apahida, în germană Odendorf / Brenndorf / Briegendorf, în latină Pons Abbatis, în trad. “Podul Abatelui” sau “Podul Abației”) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Apahida (reședința), Bodrog, Câmpenești, Corpadea, Dezmir, Pata, Sânnicoară și Sub Coastă. Pe teritoriul comunei Apahida s-au făcut importante descoperiri arheologice, între care cimitirul celtic din sec.III-II. î. C. și mormintele goților din sec.V d.C. Au fost descoperit două tezaure: primul, găsit în 1889, constă dintr-un sicriu conținând trupul unui bărbat care purta numele de Omharus, fiind una dintre căpeteniile gepizilor. Mormântul conținea numeroase obiecte ornamentale specifice gepizilor. Un al doilea tezaur a fost descoperit în 1968, la 300 m distanță de primul, cu ocazia efectuării unor excavări destinate instalării unor stâlpi de beton. Acest al doilea tezaur, mult mai bogat decât primul, conținea mormântul unui bărbat care a fost identificat după accesoriile existente ca fiind o altă căpetenie gepidă. Cele două tezaure au dus la ipoteza conform căreia în zonă s-ar afla o necropolă de inhumație a căpeteniilor gepide, ipoteză confirmată și de faptul că în 1978 un sătean din zonă a descoperit întâmplător o altă podoabă ornamentală similară celor găsite în primele două tezaure. Unii istorici susțin chiar că la Apahida ar fi fost la un moment dat capitala gepizilor. (Vezi articolul Gepizi). În Evul Mediu aici era situat un pod de vamă peste Someș, pod ce se afla în proprietatea mănăstirii (abației) benedictine (romano-catolice) de la Cluj-Mănăștur. Taxele încasate pentru trecerea podului constituiau principala sursă de venit a abației. Denumirea latină și maghiară a localității amintesc și astăzi de acest pod. Prima menționare documentară a satului Apahida este din 1263 cu numele Apathida.]. Principele Transilvaniei, principele imperial, ducele de Opole și Ratibor, Sigismund Báthory de Somlyai, 1591, 10 Maiu. Căpitanul castelului Szendrő, căpitan al castelului Eger, comandant al Ordinului Cavalerilor, guvernatorul, magnatul, principele Transilvaniei, baronul Rákóczi Sigismund, 23 Iuniu 1607. Posessiunea Draghia in Kaczko [Câțcău (în maghiară Kackó) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Câțcău (reședința), Muncel și Sălișca.] comit. Solnocului -interior impreuna cu tóte apertinentiele, colonicaturele**, si drepturile alegate***. 6 patri familie. Luându-se in consideratiune credinti’a si servitiele credincióse facute de mai multe-ori si in mai multe ocasiuni li se facù acésta donatiune.

Apahid’a, 13 Iuliu 1862.                              Lazar Maxin,

                                           paroch loc. si adm. protop. gr. -res in tract. Sieului.

** Casele fermierilor.

*** Din aligare ( latină) a lega ceva de ceva; - Iobăgia a fost sistemul juridic prin care țăranul iobag (din maghiară jobbágy) era “legat” de pământul unui stăpân feudal, pe care trăia și muncea, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta. Obligația în muncă a iobagilor către stăpânul feudal se numea robotă. Cuvântul fiind derivat din “rob/robie” (slavie).cȚăranul dependent se mai numea șerb (din latină servus).

4. Comun’a O. -Apahida.

Popa Nobili, in comun’a O. – Apahida [Apahida (în maghiară Apahida, în germană Odendorf / Brenndorf / Briegendorf, în latină Pons Abbatis, în trad. “Podul Abatelui” sau “Podul Abației”) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Apahida (reședința), Bodrog, Câmpenești, Corpadea, Dezmir, Pata, Sânnicoară și Sub Coastă. Pe teritoriul comunei Apahida s-au făcut importante descoperiri arheologice, între care cimitirul celtic din sec.III-II. î. C. și mormintele goților din sec.V d.C. Au fost descoperit două tezaure: primul, găsit în 1889, constă dintr-un sicriu conținând trupul unui bărbat care purta numele de Omharus, fiind una dintre căpeteniile gepizilor. Mormântul conținea numeroase obiecte ornamentale specifice gepizilor. Un al doilea tezaur a fost descoperit în 1968, la 300 m distanță de primul, cu ocazia efectuării unor excavări destinate instalării unor stâlpi de beton. Acest al doilea tezaur, mult mai bogat decât primul, conținea mormântul unui bărbat care a fost identificat după accesoriile existente ca fiind o altă căpetenie gepidă. Cele două tezaure au dus la ipoteza conform căreia în zonă s-ar afla o necropolă de inhumație a căpeteniilor gepide, ipoteză confirmată și de faptul că în 1978 un sătean din zonă a descoperit întâmplător o altă podoabă ornamentală similară celor găsite în primele două tezaure. Unii istorici susțin chiar că la Apahida ar fi fost la un moment dat capitala gepizilor. (Vezi articolul Gepizi). În Evul Mediu aici era situat un pod de vamă peste Someș, pod ce se afla în proprietatea mănăstirii (abației) benedictine (romano-catolice) de la Cluj-Mănăștur. Taxele încasate pentru trecerea podului constituiau principala sursă de venit a abației. Denumirea latină și maghiară a localității amintesc și astăzi de acest pod. Prima menționare documentară a satului Apahida este din 1263 cu numele Apathida.]. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1668. — Scutum militare coelestini coloris, in cujus campo brachium humanum rubra manica amictum et duæ sagittæ in forma crucis, — supra scutum galea militaris quam contegit diadema regium gemmis atque unionibus decenter exornatum [Scut militar de culoare cerească, în câmpul căruia este reprezentat un braț uman îmbrăcat într-o mânecă roșie și două săgeți în formă de cruce, - deasupra scutului este o cască militară acoperită de o diademă regală decorată decent cu pietre prețioase și uniuni.]. 6 patrifamilie.

                                                                                                               Parochulu loc.

                                                        5. Comun’a Dezmér.

Brukántal Todor, in comun’a Desmér [Dezmir (în maghiară Dezmér) este un sat în comuna Apahida din județul Cluj, Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 083), localitatea apare sub numele de “Dezmér”. Dezmér și împrejurimile sale erau locuite deja în secolul al III-lea î.Hr., așa cum demonstrează relicvele celtice găsite aici. În 1315 este menționat pentru prima dată sub numele de Desmer . În 1451, el apare în surse ca Magyardezmer și Oláhdezmer. În Evul Mediu avea o populație maghiară catolică, dar în secolul al XV-lea, alături de ei s-au așezat și români, așa cum indică prenumele Olách apărut în 1451. Până la Tratatul de la Trianon a aparținut raionului Cluj județul Cluj.]. În anul 1644, Novembre 20 sub marele comite al secuilor, principe al Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud]. Sub marele principe al Transilvaniei Michaelu Apafi ano 1675 Ianuarii 9 la Belgradu stremosiuseu Brukántal Iosifu dela Szilagy - Somlyó i s’au datu carte de nobilitate si donatiune peste o curia in orasiu. 4 patrifamilie. In vremile de atunci au mai dobênditu in partea Simleului si alte donatiuni.

S’au datu prin mine subscrisulu parochu al Dezmirului ano 1862, Iunii 10.

                                                                                                                               Nestoru Georgie,

                                                                                                                       fung. parochu alo Dezmirului.

                                                             6. Comun’a Boos.

Botha de Csernafalva, in comun’a Boos, comit. Csognei. [( Până în 1899 Bós, în română Bozeni, în germană Boschen ) este un sat din România în județul Mureș, la 8 km est de Marosvásárhely, lângă pârâul Bósi. Numele său provine de la numele familiei Boós. “Din câte putem urmări până la venirea ungurilor în Transilvania, Kebele -Szentivány era un sat complet maghiar, iar biserica de piatră de acolo era înconjurată de un zid de piatră. În jurul anului 1660, în timpul distrugerilor lui Ali Pașa¹, cea mai mare parte a maghiarilor din localitățile: Sz.-Ivány, Kebele, Agárd și Boos s-au retras într-o biserică, în spateje acelui zid de piatră. din motivul supraviețuirii curajoase, din cauza inamicului distructiv. Ali Pașa, după ce din nordul bisericii pănă în partea dreaptă, locașul de cult a fost distrus de inamic, oamenii din biserică au fost tăiați împreună cu preotul, ungurii din Sz.-Ivány au fost cu toții uciși, când László Kutyavetyi și Mátyás Huszár s-au ocupat și de Sz.-Ivány. În anul 1686 – nemaifiind maghiar în Sz.-Ivány – clerul s-a mutat la Kebele, iar de atunci, în fiecare duminică la slujba de dimineața și la sărbătoarea corturilor, slujba divină de dimineață s-a ținut în biserica Sz. –Ivány de tot județul. La acea vreme, partea dinspre nord era acoperită cu lemne, fiind atât de degradată, încât până și pietrele cădeau una după cealaltă. În cele din urmă, în anul 1796, Kebele, Boos, Agárd, pe cheltuiala unei biserici reformate, a plătit din cheltuielile comune ale bisericii preoția reverendului Zsigmond Sebestyén și în timpul curatorului Zsigmond Szálosi Jr. I. dori. Amin. «Pentru ca numele sfânt al lui Dumnezeu să fie proclamat în acel templu din generație în generație, din generație în generație, îmi doresc asta pentru totdeauna. Amin.»

Acest memorial este completat de tradiția conform căreia, după căderea lui Ioan Kemény, oamenii din Székely loiali lui s-au mutat spre Vásárhely, conduși de Ali Pașa. Printre curatori s-au numărat și oamenii din parohia Sentivány, care au mărșăluit spre biserica lor, protejată de un zid puternic. Ali Pașa a sosit cu toată tabăra lui și, în timp ce mergeau spre biserică, au lovit o bandă de jefuitori și au tăiat-o. Gardul prăbușindu-se, preotul văzându-și poporul în primejdie, a ieșit să-i ceară milă lui Ali Pașa, căci pe Pașa îl cunoștea bine în perioada în care era în robia turcească, învățându-l limba maghiară. Pașa și-a iertat fostul tutore, dar nu și poporul. Preotul a spus: «N-am nevoie de mila pe care mi-ați acordat-o, dacă nu-o extinzi și asupra credincioșilor mei.» S-a întors la adepții săi și i-a încurajat pentru o rezistență eroică, luptând cu ei până la ultima suflare, protejând sanctuarul, unde au căzut ca niște eroi care luptă până la ultimul om. Oasele celor morți glorios, sunt aici încă albe în ruinele dealului bisericii.

Biserica veche, martora glorioaselelor bătălii de autoapărare, nu mai există, pentru că, după cum vedeți mai sus, a fost complet refăcută în anul 1796 din materialul vechi, cel mult rămânând absida semicirculară a sanctuarului, care arată ca și cea mai veche. Biserica a fost construita in stil românesc. Trista distrugere a acestei biserici și amintirea celor care-au sângerat aici, sunt protejate și de această inscripție de pe placa memorială atârnată pe partea laterală a brațului:

Aproximativ o mie șase sute șaizeci.

Campania turcească păgână a lui Ali pașa.

Deteriorarea zidului de piatră al bisericii noastre.

Biserica arăta semne că a fost jefuită;

Kebele, Agárd, Bos n-au mai putut-o păzi.

Ecclesia și-a pus banii din nou aici.

A ajutat-o frumos și domnul Dániel Nagy.

Unul dintre ofițerii adjuncți ai scaunului nobil Marus,

Era gata în o mie șapte sute.

Răsplata lui Menei de la Dumnezeu în calamitate.

Cine a ajutat asta, poți să crezi?

Să spunem Amin și așa să fie.

A fost construită sub tutela mai tânărului Zsigmond Szálosi în preoția domnului Sebestyén Sigmond.

 

XXV. Valea pârâului Poklos. Balázs Orbán: Descrierea Székelyföl

Valea Koronka continuă să se întindă spre est, se ramifică din nou în mijlocul văii înconjurat de păduri; în capul uneia dintre ele - care se intersectează cu valea Nyomáthi aproape de valea Nyárád - se află Boos, care își ia numele de la o familie cu acest nume, fiind și astăzi răspândită. Boos este satul fiică din Kebele-Sz.-Ivány și are doar o mică casă de cult; Numele lui Boos îl întâlnim mai întâi în registrul din 1567, unde era înscris cu 2 porți; aceasta se întâmplă chiar în 1580, când înfrângerea lui Tamás Mihályfi este înscrisă de Farkas Kovacsóczi³. În 1609, principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, l-a donat lui Gergely Ozdi. Deasupra satului se află un loc numit Kápolnás (Căpâlna), unde s-a aflat cândva casa de rugăciune fortificată a acestui sat, care, după cum se spune, a fost distrusă la un asediu condus de tătari.

Potrivit tradiției, locuitorii din Boos, care au fost devastați de turci în cealaltă vale din sud -est, s-au stabilit aici din Kis-Ernye. Acest sat distrus apare cu un secol mai devreme decât prædiumul⁴ familiei Toldalagi, astăzi este complet nelocuit, rămânând doar numele Kis-Ernye, supraviețuind până astăzi în tradiții, și fragmentele groase de ceramică găsite în cantități mari pe locul fostului sat, i-au păstrat memoria. Un fragment de armă veche a fost de asemenea găsit.

Lanțul muntos care desparte capul văii Kis-Ernye de valea Nyárád se numește Kincses pentru că locuitorii satului devastat și-ar fi îngropat acolo cele mai de temut comori. Conform unei alte tradiții, a existat odinioară un sat numit Kincses. După cum se spune, în 1661 și Ali Pașa a ținut tabără acolo.], comit. Cosognei. Sub voievodul Transilvaniei, căpitanul cetății Várad (Várad este un sat în districtul Szigetvár, județul Baranya, Ungaria) ducele Cristofor Báthory de Somlyó, in Alb’a -Iuli’a 1579, si sub principele Transilvaniei și suzeran al Țării Românești, cardinalul Andrei Báthory, (in anul) 1599, cá calareti si pedestrasi. Insigmele nobilitare cu armalele la acésta familie voru fi in Cetatea de Pétra⁵, unde e si Prodicatulu. 12 patrifamilie.

¹ Generalul turc Kösze (“Chelul”) Ali Pașa era – se presupune – de origine albaneză, motiv pentru care a avut încrederea atât a Marilor Viziri Köprülü Mehmed, cât și a lui Köprülü Ahmed.

La 6 aprilie 1660, sultanul Mehmed al III-lea l-a numit comandant al campaniei împotriva Transilvaniei. Armata sa s-a unit cu trupele lui Szejdi Ahmed - Pașa din Buda -, dar Kösze Ali era la comandă. Pe 14 iulie, a început asediul Oradei, la care garda a renunțat la 27 august, apoi s-a retras în supunere. Cu toate acestea, Poarta nu a acceptat faptul că parlamentul Transilvaniei - la 1 ianuarie 1661 - l-a ales prinț pe Ioan Kemény în locul demisionului Ákos Barcsay, așa că pașa Ali Köse a intrat în Transilvania cu armata sa la 28 iunie 1661, iar parlamentul. la 14 septembrie, îl alese ca principe pe Mihai I. Apafi, apoi a părăsit Transilvania la sfârșitul lunii decembrie. Imediat înainte de începerea campaniei din Transilvania (17 iunie), la instrucțiunile marelui vizir Mehmed Köprülü (formal la ordinul sultanului), l-a executat pe Szejdi Ahmed, fostul pașa din Buda, pe care a încercat în zadar să-l protejeze, împotriva intenţiilor Marelui Vizir.

În 1662, a organizat înființarea Pașalâcul de la Oradea, a întemeiat și o moschee în Oradea.

În 1663, a luptat în armata lui Köprülü Ahmed în timpul capturării orașului Érsekújvár ², apoi Marele Vizir i-a ordonat lui și trupelor sale să apere Buda, unde a murit în februarie 1664.

² Nové Zámky (în germană Neuhäusl sau Neuhäusel, în maghiară Érsekújvár) este un oraș în sud-vestul Slovaciei. Orașul este bine cunoscut prin istoria sa faimoasă. O fortăreață anti-turcă a fost construită pe locul unei vechi așezări, între anii 1573-1581. Astăzi orașul se ridică în jurul fortăreței. Imensa nouă fortăreață era una dintre cele mai moderne din Europa la momentul construcției. Turcii nu au reușit să o cucerească în primele șase încercări, însă în 1663 au reușit să o facă și au făcut din ea centru al provinciei turcești din sudul Slovaciei.

³ Farkas Kovacsóczy (în jurul anului 1540 - Szamosújvár , 11 septembrie 1594 ) nobil maghiar, cancelar al Transilvaniei, umanist înalt educat, una dintre personalitățile definitorii ale vieții politice transilvănene din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. A scris o lucrare importantă în limba latină despre administrarea Transilvaniei (De administratione Transylvaniæ, 1584).

⁴ Praedium ( prædium ) este un cuvânt latin care însemna inițial, potrivit lui Varro , orice proprietate care devenise garanție pentru stat printr-un praes ( garant ): “Praedia dicta, item ut praedes, praestando, quod ea pignori data publice mancupis fidem. praesent”. După aceea, utilizarea cuvântului a fost limitată la a însemna pământul în general. În acest sens, praedia a fost împărțită în rustica și urbana.

⁵ Cetatea Chioarului (în maghiară Kővár vára) este o fostă cetate din Maramureș, situată în apropiere de Berchezoaia (Berkespatak), în Rezervația Naturală Defileul Lăpușului. Resturile cetății sunt clasate ca monument istoric.

Almási de Berkesz, in comun’a Boos din Dezmir [Dezmir (în maghiară Dezmér) este un sat în comuna Apahida din județul Cluj, Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 083), localitatea apare sub numele de “Dezmér”. Dezmér și împrejurimile sale erau locuite deja în secolul al III-lea î.Hr., așa cum demonstrează relicvele celtice găsite aici. În 1315 este menționat pentru prima dată sub numele de Desmer . În 1451, el apare în surse ca Magyardezmer și Oláhdezmer. În Evul Mediu avea o populație maghiară catolică, dar în secolul al XV-lea, alături de ei s-au așezat și români, așa cum indică prenumele Olách apărut în 1451. Până la Tratatul de la Trianon a aparținut raionului Cluj județul Cluj.]. Copia de anula 1816 in doue locuri donatia. Extradate prin Alexia Grauru si Tartza. — 1 patrifamilia.