Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 70

-70-

XV. Comitatulu Clusiu.

1. Comun’a Ajton.

Trifán* Petrus impetrator nobilitatis de Keménye linqua materna Kreminye [Trifán Petrus, dobânditorul nobilității la Keménye, limba maternă a Kreminye (Carpaților – cremenea = piatră, stâncă, rocă)]. Residentu in Keménye. Quator patrum familias, in Hosszu Matskás tres. Parochus fungitur in Ajton [Patru familii de tați de famiilie, trei în Hosszu Matskás. Preotul lucrează în Ajton] [Aiton (în maghiară Ajton, în germană Eiten) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Cluj, Transilvania, România. Pe teritoriul satului au fost descoperite urmele mai multor vechi așezări din neolitic (cultura Turdaș, mileniul al IV-lea î.e.n.), din epoca bronzului, din epoca fierului (Hallstatt și La Tène), din perioada stăpânirii romane și din timpul migrațiilor. Tot aici au mai fost scoase la iveală un mormânt de incinerație (sec. I î.e.n. - sec. I e.n.) și o villa rustica, în care s-a găsit o fructieră dacică (sec. II î.e.n.). În perioada romană localitatea se afla pe drumul roman Potaissa - Napoca. Inițial, o porțiune a acestuia a fost lăsată descoperită în curtea vecină cu cea a școlii, marcată de o colonetă ce reproduce inscripția de pe borna kilometrică din anul 108, însă acum micul sit este acoperit de deșeuri. Aici a fost centrul unei unități spaniole ecvestre. Prima menționare documentară a satului Aiton cu numele Villa Ohthunth este din 1320, iar în 1329 cu toponimul Ahthon. Din 1456 apare sub denumirea actuală Ayton. În 1658 localitatea a fost arsă la o invazie a turcilor și tătarilor. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 095) apare sub numele de Ajton.] parochia gr. -cath. districtus Colos. Celsissimus princeps Michael Apafi, 1667 die 5 Mensis Xbria. Serenissimus princeps Michael Apafi, 1682. A sinistris Nomen principis, a dextris Ioannes Bethlen consiliarius, inferius Franciscus Lugosi secretarius. Scutum militare coelestini coloris, in cnjus area brachium quodam humanum humero tenus resectum, ensem evaginatum fortiter comprehensum tenere visitur. Supra scutum galea militaris clausa est posita, qnam contegit diadema Regium gemmis atque unionibus variegatum. Ex cono vero galea elemnisci variorum colorum, hinc inde defluentes utrasque oras ipsius scuti pulcherime ambiunt et exornant. 8 patres familias complectitur, quorum unicus parochus in comitatu Kolos in Ajton fungitur a tempore ordinationis. Ubique in præliis hastiludiis monomachiis duellis et in quibusvis exerciciis militaribus generose se exhibuerunt. Verba adhibui ipsius Diplomatis.

In cujus rei veritatem has propria manus subscriptione et usuali sigillo extractas extradandas duxi litteras ex originali a parente meo pie defuncto Constantino Trifán de Keménye mihi relictas. Ajton 13/25 Junii 1862. [parohie greco –catolică, cartierul Cluj - Napoca. Alteța Sa Mihail Apafi, 1667 la 5 a X-a (lună). Serenissimus prinț Michael Apafi, 1682. Din stânga, (apare scris) numele principelui, din dreapta, Ioan Bethlen, consilierul, Francis Lugosi, secretarul, (apare scris) jos. Scut militar de culoare cerească, în partea inferioară a brațului (reprezentat) reunit cu un umăr uman tăiat fin, se vede că ține bine apucată o sabie dezvelită. Deasupra scutului este amplasată o cască militară închisă, care acoperă diadema regală împestriță cu bijuterii și uniuni. Iar din vârful căștii elemnisuri** de diverse culori, curgând dintr-o parte în alta a marginilor scutului, îl înconjoară și îl împodobesc frumos. Cuprinde 8 tați de familii, al căror singur păstor din județul Kolos (Cluj) în Ajton, slujește încă de la momentul hirotoniei. Peste tot în bătălii, turnee, dueluri de monomachi*** și în toate exercițiile militare, s-au afișat cu mare generozitate. Am folosit însuși cuvintele diplomaților. În adevărul căreia mi-am luat libertatea de a preda aceste extrase, semnate de propria mea mână și cu sigiliul obișnuit, din scrisorile originale lăsate mie de dragul meu părinte decedat Constantine Trifán de Keményc. Ajton 18/25 iunie 1862.]

** (Plante) oricare dintre diversele rășini parfumate obținute din copaci tropicali, mai ales arbori din familia Burseraceæ: utilizate la fabricarea lacurilor, unguentelor, cernelurilor etc.

*** Primele apariții ale numelui sunt neclare și se pot referi mai degrabă la supranumiți membri ai familiei. Un episcop iconoclast din Nicomedia al cărui numele este menționat în hagiografia din secolul al IX-lea a Sfântului Ioanichie, în timp ce un oficial fervent anti-iconoclast a fost Patriciul Niketas Monomachos la începutul secolului al IX-lea, care a fost mai târziu declarat sfânt. Se spunea că familia ar fi fost “veche”, dar nu a ieșit în prim-plan decât în ​​secolele al X-lea și al XI-lea: în primul rând cu Pavlos Monomachos, un nobil negustor bogat care s-ar fi căsătorit cu o Dukaina, urmat de fiul lor, Theodosios ( născut c. 970), un birocrat important sub Vasile al II-lea și, în sfârșit, Constantin Monomachos care a devenit împărat cunoscut drept Constantin al IX-lea. O fiică a lui Constantin al IX-lea s-a căsătorit cu marele prinț al Rusiei din Kiev din dinastia Riouriciților (născut în jurul anului 1030 mort la13 aprilie 1093 în Vyshhorod ), care a domnit între 1078 și 1093. Fiul lor Vladimir II Monomakh a adoptat numele de familie al mamei sale; într-adevăr, moștenirea Monomachos va înflori cu faimoasa coroană a Monomachilor, iar în Rusia imperială, cu legenda Capului Monomakh, se presupune că dăruit de Constantin al IX-lea nepotului său, Vladimir al II-lea Monomakh.

Până la sfârșitul secolului al XI-lea, în perioada comnenilor, familia căzuse într-o relativă obscuritate. Singura excepție a fost George Monomachos, duce de Dyrrhachium sub Nichifor al III-lea Botaniates (r. 1078–1081), dar demis de Alexios I Comnenos (r. 1081–1118).

De la începutul secolului al XIII-lea și până la pierderea regiunii în fața turcilor la începutul secolului al XIV-lea, membrii familiei sunt înregistrați și în Asia Mică, de ex. Ioan Monomachos (fl. 1304–1324), un prieten al omului de stat Nikephoros Choumnos și al generalului Alexios Philanthropenos. Contemporanii săi, frații George Atouemes Monomachos și Mihail Senachereim Monomachos, au devenit înalți oficiali și generali. Printre ultimii membri ai familiei atestați s-a numărat și arhitectul George Monomachos din Salonic în c. 1421. 

Láttam: Vajna Pál,                                                                                       Elias Trifán,

           jegyző                                                                                       parochu gr. -cath- Ajtonensis

* [Pg. 516 (646 pdf)   4. Olympul Triphyliu din insula Pancheei.

În insula Pancheea - după cum ne spune Evbemer - se află un munte consacrat zeilor, care mai întâi se numise Scaunul lui Uran, iar mai târziu Olympul Triphyliu.   

Acest munte sfânt al Pancheei purta după Evhemer conumele de Tριφδλος, fiindcă locuitorii acestei memorabile insule se compuneau din trei ginţi,  τρίίς şi φυλή, trib. Conform unei etimologii viciose, Triphylul din insula Pancheea nu putea să fie decât un Trimonțiu sau Tρίφυλλον, de la τρίς şi φϐλλον, în cazul de faţă vârf sau pisc, după cum în timpurile lui Pliniu un munte al Campaniei* se numia Trifolium¹) şi după cum un munte cu toponimul de Trifoiu se află în judeţul Prahova (România) spre nord-vest de cătunul Scurtesci ³).

* Campania este o regiune din Italia de sud, la Marea Tireniană, la sud de Lazio. Numele vine direct din latină, așa cum era spus de Romani, Campania felix (pământ norocos).

Încă din cea mai obscură antichitate, credinţele poporale atribuiseră o putere mistică numărului combinat trei. Trinitatea este o veche dogmă religioasă, pe care o aflăm xsprimată în mod simbolic în formele rituale şi pe diferite monumente ale epocii pelasge. Marele zeu din Pancheea se numise Tριφύλιος, sau mai corect Tριφύλλιος, nu după numărul ginţilor din Pancheea, ci după cele trei înălţimi ale muntelui sfânt, întocmai, după cum la greci Joe avea conumele de Όλύμπιος, la troieni Idaeus şi la romani Capitolinus, după munţii consacraţi maiestăţii divine ca o reşedinţă demnă pe pământ.

O reminiscenţă religioasă despre Olympul Triphylliu din părţile de jos ale Istrului, o aflăm şi astăzi în tradiţiile locuitorilor români din Dobrogea.

Colindele române din această parte a Dunănrii de jos celebrează cu deosebită pietate pe Maica Domnului care, luând în braţe pe Fiul de curând născut, pleacă să urce cei trei munţi sfinţi - vechea reşedinţă a divinităţilor antecreştine din această regiune.

Reproducem aici un specimen din aceste colinde particulare ale Dobrogei:

Iar Maica sfântă Maria,

Fiu la braţe că-şi lua,

Cărăruia şi-o lua,

Cărăruia la trei munţi, 

Urcă-şi munte, urcă-şi doi,

Când fuse la munte de trei

Puse jos să s’odihnească,

Coconaş să-şi primenească

De asemenea mai aflăm şi astăzi în aceste părţi ale Istrului de jos unele resturi importante din vechiul cult al lui Zεύς Tριφύλλιος.- Tradiţiile populare de pe teritoriul Dobrogei, precum şi din unele părţi ale judeţelor vecine, Brăila şi Covurlui**, atribue o deosebită importanţă religioasă unul sfânt cu numele de Trif sau Triful, ale cărui caractere însă sunt cu totul antecreştine. Acest sfânt Trif sau Triful este - după credinţele populare române - divinitatea care dă rod pământului. El fructifică ţarinele sau câmpurile de arătură, grădinile, pomii, viile; le apără de distrugerea gadinilor { Animale sălbatice} şi a fiarelor sălbatece; el este mai mare peste turme şi vite, favorizează producţia livezilor, peste tot el este protectorul întregii economii rurale şi pastorale¹).

1)      Pliniu H. N. Lib. XIV. 8. 9.

2)      Un oraș cu numele de Tρίφουλον este amintit de Ptolemeu (III. 8) în Dacia, în regiunea de sus a Prutului.

3)      Comunicată de înv. I. Negrescu, com. Parachioi, jud. Constanța. O variantă la Burada (O călătorie în Dobrogea, p. 51 - 53), iar alte variante din același județ în colecția noastră inedită.

** Județul Covurlui a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova. Reședința județului era municipiul Galați.

Cultul lui Trif sau Triful întrece după cum vedem pe al tuturor celoralalţi sfinţi creştini. El este un fel de conducător al naturii. El mai are şi astăzi o parte din atributele divinităţii supreme, a lui Zεύς εΰοπα, care după Hesiod, face pământul să producă cele trebuincioase pentru traiul oamenilor, face să crească în munte ghinda pe stejari, înmulţește albinele, face ca oile să fie încărcate cu lâna, şi câmpurile să producă recolte abundente ²). Atât după nume, cum şi după caracterele cultului său, Trif sau Triful este identic cu marea divinitate, pe care Evhemer o numește Zεύς Tριφύλιος.

În fine, în alte colinde române, care se ocupă cu lucrările şi binefacerile agriculturii, s-a mai conservat o importantă reminiscenţă despre un stâlp misterios de aur, unde se adunau şi trierau recoltele de pe câmpurile arate:

Apoi carele pornia

La stâlpul de aur

Cu aria de argint,

Ca şi care nu mai sunt;

Grâul pe arie-1 întindea . . . ³)

Sau în altă variantă:

S’o dus la stâlpul de aur,

La aria de argint,

Unde boierii nu mai sunt . . . ⁴)

Este afară de orice îndoială, că acest stâlp de aur, de care fac amintire colindele agrare române, nu era o ficţiune poetică, ci o columnă reală istorică de o însemnătate particulară, ridicată în timpurile preistorice lângă un templu oarecare. Agricultorii din Pancheea - ne spune Evhemer - lucrează pământul, iar fructele le aduc şi le pun în comun, pe care apaoi preoţii le înpart între agricultori, după meritele şi activitatea fiecăruia. Însă dacă aest stâlp de aur al tradiţiilor române este identic cu columna de aur de care ne vorbește Evhemer, nu putem ști. Noi ne mărginim a constata aici numai

¹) După. răspunsurile primite la Chestionarul nostru istoric din comunele: Gârliciu, Gârdănești, Oltina, Seimeuii -mari, j. Constanţa, şi Gârla-mare, j. Mehedinţi.

²) Hesiod Opera et Dies, LIBRORVM MSS. ET VETERVM EDITIONVM LECTIONIBVS COMMENTARIOQVE INSTRVXIT DAVID IACOBVS VAN LENNEP. AMSTELODAMI APVD IOANNEM MVELLER MDCCCXLVII, TYPIS C. A. SPIN & FILII v. 230 seqq.         <•

3) SIMEON C. Mândrescu, Literatură şi obiceiuri poporane din comuna RÂPA DE JOS Comitatul MUREȘ –TURDA (TRANSILVANIA) BUCUREȘTI TIPOGRAFIA CURȚII REGALE, F. GöBL FII 12 Pasagiul Român, 12, 1892, p. 220.        

⁴) Ion Pop Reteganul, Colecţiune inedită. Partea I. Datinele Crăciunului, p. 435, în Biblioteca Academiei Române.           

faptul că, în ţările române, mai exstă şi astăzi reminiscenţa unui celebru stâlp de aur al timpurilor arhaice, cântat în colindele plugarilor  ¹).

Inscripţiunea de pe columna cea memorabilă de aur, de lângă rîul Oceanos, sau Istru, consacrată marilor divinități pelasge, lui: Uran, Saturn, Joe, Apollo şi Dianeî, conţinea, după Evhemer, o descriere sumară a evenimentelor mart politice şi religioase, ce se petrecuseră în timpurile acestei dinastii divinizate. Cu alte cuvinte, această inscripţie cuprindea istoria întemeriii marelui imperiu pelasg, despre care vom vorbi mai târziu; monument de o extremă importanţă pentru civilizaţia veche europeană, şi care foarte probabil a dispărut pentru totdeauna.

¹) În colindele române, în care se cântă magnificenţa Mănăstirii albe, din insula de lângă gurile Dunării, se mai face amintire, în unele despre un «jeţ de aur scris», în care şade Dumnezeu, iar în altele de «jeţuri de aur scrise», în care şed Bunul Dumnezeu şi Moş Crăciun. În Babilon - după cum ne spune Herodot (I.183) - încă se afla un mare simulacru de aur, ce-l reprezenta pe Joe şezând. Lângă zeu se afla aşezată o masă mare de aur, un scăunel pentru picioare și un tron, tot de aur.]    (blazon) 

                               2. Comunele Szamosfalva, Gadelin si Bányabük.

Germán de Rohi, in comun’a Somesfaleu [Cartierul Someșeni, (în maghiară Szamosfalva) (în germană Mikelsdorf), este un cartier predominant cu case al municipiului Cluj-Napoca. Localitatea Someșeni apare atestată documentar de la 1280. Numele german al localității, Mikelsdorf, menționat pe harta lui Johannes Honterus, provine de la numele familiei nobiliare Mikola, care a dat și numele Niculei. Pietre funerare ale familiei Mikola se găsesc în zidul sudic al bisericii Sf. Elisabeta. Până în secolul al XX-lea a fost o comună suburbană a municipiului Cluj, Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 083), localitatea apare sub numele de „Szamosfalva”.], comit. Clusiului. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 23 Novembre, 1662. Scutum videlicet militare erectum coeleslini coloris triangulare, in cujus campo sive area Eques quidam armatus sago viridi pileoque cristato amictus, manuum dextera sclopetum — tenere, sinistra vero habenas equi dirigere visitur. Supra scutum galea militaris clausa est posita, quam contegit diadema regium gemmis atque unionibus decenter exornatum. Ex cono autem galeæ teniæ seu lemnisci variorum colorum hinc inde defluentes, utrasque oras seu margines ipsius scuti pulcherrime ambiunt et exornant [Scut militar, de fapt, ridicat triunghiular de culoare albastră, în câmpul căruia se vede un cavaler înarmat cu o manta militară verde și o pălărie cu creastă, ținând o pușcă în mâna dreaptă, în timp ce în stânga conduce frâiele calului său. Deasupra scutului este așezată o cască militară închisă, care este acoperita de o diademă regală decorată decent cu bijuterii și uniuni decent decorate. Iar din vârful căștii atârnă lemnisci**** de diverse culori care se preling de aici încolo, înconjoară și decorează foarte frumos ambele margini ale căștii sau marginile scutului în sine.] 1 patrifamilia. S’a datu armalele pentru servitele fidele făcute cu sclopetulu (Vulgo Tersényi Puska) atâtu principelui domnitoriu, câtu si predecessoriloru lui.    (blazon)   

**** Bandă atașată coroanelor dar și palmelor învingătorilor sau ornând capetele participanților la o petrecere.

Papp de Oláh -Kályán, in comun’a Gadelinu din Barei [Gădălin (în maghiară Kötelend) este un sat în comuna Jucu din județul Cluj, Transilvania, România. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 084), localitatea apare sub numele de “Kötelend”.  Numele lui Kötelend a fost menționat pentru prima dată într-un certificat în 1320 ca fiind Keduelen. Variantele ulterioare ale numelui său au fost: în 1326 - silva Kedlen, în 1329 - v. Keduelen, în 1332 p. Kedelenteluk, în 1391 p. Kethelend, în 1733 Kötelend, în 1750 Gedelin, în 1808 Kötelend h., cu Gedeliná, în 1861 Kötelend, Gedelin, în 1913 Kötelend. În 1326 , era proprietatea nobililor Suki, care în 1332 au împărțit Köteendtelke în două. În 1329, satul a fost jefuit de slujitorii voievodului Tamás Szécsényi. Pe vremea aceea era hotarul lui Zsuk. În 1391 p. Proprietarii Kethelend erau următoarele familii: 1 Suki, 2 Suki Darabas, 3 Lepséni, 4 Suki Erdélyi, 5 Geszti, 6 Sándorházi și alte familii. La 24 iulie 1438, Suki au fost încorporați în moșia Kewthelen ca donație perpetuă din ordinul margrafului Moraviei, duce de Austria, de Stiria, de Carintia, de Luxemburg, rege al Ungariei, al Croației, al Dalmației, al Boemiei, al Romanilor, Albert al II-lea de Habsburg. Și în 1468, Miklós Csupor a primit ca donație regală fosta semi-moșie Suki din Kethelen, iar în 1474 Sukii erau și ei co-proprietari aici, iar din parțialitatea Suki au plătit-o pe Krisztina Mihályné Tompa Suki, Sukii din Szentmihálytelki. Înainte de Tratatul de pace de la Trianon, județul Cluj aparținea raionului Mocsi.] comitatu Clusiului. — — Principele Transilvaniei, margravul de Moravia, contele de Tirol, ducele de Luxemburg, de Silezia, de Burgundia, de Brabant de Teschen, arhiduce de Austria și al Austriei Interioare (Styria, Carintia, Carniola), rege al Germaniei, al Ungariei, al Boemiei, al Republicii Cehe, al Croației și Slavoniei; împăratul Sfântului Imperiu Roman; Leopold I de Habsburg, 10 Iuliu, 1700. Scutum videlicet militare erectum coelestini coloris, cujus fundum monticulus virens occupat, super quo palnia enata, flavis coloribus conspersa vento agitari cernitur. Supra scutum galea militaris craticulata, cui superimpositum diadema regium, gemmis unionibusque decenter redimitum, super quo columba alba cxpansis alis, olivam rostro tenens conspicitur etc. 8 patrifamilie. S’au datu armalele pentru servitiele utile càtra Domnitoriu [Cu alte cuvinte, scut militar ridicat de culoare cerească, al cărui fundal este ridicat pe un deal verde, pe care se vede un palanchin, acoperit cu culori galbene, fiind mânat de vânt. Deasupra scutului se află o cască militară macabră, pe care este suprapusă o diademă regală, decent ornată cu bijuterii și uniuni, pe care se vede un porumbel alb cu aripile întinse, ținând în cioc o rămurică de măslin etc]. 8 paterfamilie. S’au dat armalele pentru servitile utile catra Domnitoriu.    (blazon)