Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 76

-76-

Kerekes de Novaj (Neói), in comun’a Milasiu –mare [Mezőnyulas, Nagy- Nyulas - Milaș este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Comlod, După Deal, Ghemeș, Hirean, Milaș (reședința) și Orosfaia. Locul este cunoscut și sub denumirile maghiare Mezőnyulas și Nyulas și germanul Großneulassm. Localitatea Milaș a fost menționată pentru prima dată în 1315. O descoperire arheologică efectuată în zona satului încorporat Orosfaia (Reusswald) a fost atribuită neoliticului și se află în muzeul din Aiud (Strasbourg am Mieresch). Satul încorporat Comlod (Komeloden), localnicii îl numesc Dealul Viilor, deține o necropolă din perioada Hallstatt. În Regatul Ungariei, amplasamentul a aparținut cartierului de scaun Mezőörményes din județul Cluj-Napoca, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950 cartierului Mureș de astăzi.].  Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1679, 15 Maiu, din Alb’a -Iuli’a. Michaelu Apafi 1680, 8 Maiu din Cetatea Kolozsvár (Cluj). Scutum: brachium humanum humero tenus resectum — lorica indutum pugionem evaginatum tenere visitur [Scutul: Un braț uman tăiat subțire la umăr - purtând un brâu, văzut ținând un pumnal tras.]. 12 patrifamilie.

Gramma dela Záh, in comun’a Milasiu –mare [Mezőnyulas, Nagy- Nyulas - Milaș este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Comlod, După Deal, Ghemeș, Hirean, Milaș (reședința) și Orosfaia. Locul este cunoscut și sub denumirile maghiare Mezőnyulas și Nyulas și germanul Großneulassm. Localitatea Milaș a fost menționată pentru prima dată în 1315. O descoperire arheologică efectuată în zona satului încorporat Orosfaia (Reusswald) a fost atribuită neoliticului și se află în muzeul din Aiud (Strasbourg am Mieresch). Satul încorporat Comlod (Komeloden), localnicii îl numesc Dealul Viilor, deține o necropolă din perioada Hallstatt. În Regatul Ungariei, amplasamentul a aparținut cartierului de scaun Mezőörményes din județul Cluj-Napoca, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950 cartierului Mureș de astăzi.].  — — — 10 patrifamilie.

Tamássi de Alsó -Kasály, (dela Cheseiu), in comun’a Milasiu –mare [Mezőnyulas, Nagy- Nyulas - Milaș este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Comlod, După Deal, Ghemeș, Hirean, Milaș (reședința) și Orosfaia. Locul este cunoscut și sub denumirile maghiare Mezőnyulas și Nyulas și germanul Großneulassm. Localitatea Milaș a fost menționată pentru prima dată în 1315. O descoperire arheologică efectuată în zona satului încorporat Orosfaia (Reusswald) a fost atribuită neoliticului și se află în muzeul din Aiud (Strasbourg am Mieresch). Satul încorporat Comlod (Komeloden), localnicii îl numesc Dealul Viilor, deține o necropolă din perioada Hallstatt. În Regatul Ungariei, amplasamentul a aparținut cartierului de scaun Mezőörményes din județul Cluj-Napoca, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950 cartierului Mureș de astăzi.].  — — — 12 patrifamilie.

! Márk alias Prekup de Bal’a, in comun’a Milasiu –mare [Mezőnyulas, Nagy- Nyulas - Milaș este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Comlod, După Deal, Ghemeș, Hirean, Milaș (reședința) și Orosfaia. Locul este cunoscut și sub denumirile maghiare Mezőnyulas și Nyulas și germanul Großneulassm. Localitatea Milaș a fost menționată pentru prima dată în 1315. O descoperire arheologică efectuată în zona satului încorporat Orosfaia (Reusswald) a fost atribuită neoliticului și se află în muzeul din Aiud (Strasbourg am Mieresch). Satul încorporat Comlod (Komeloden), localnicii îl numesc Dealul Viilor, deține o necropolă din perioada Hallstatt. În Regatul Ungariei, amplasamentul a aparținut cartierului de scaun Mezőörményes din județul Cluj-Napoca, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950 cartierului Mureș de astăzi.].  — — — 3 patrifamilie.

Gráur de Dobrocsina, in comun’a Milasiu -micu, (Milasielu) [Mezőnyulas, Nagy- Nyulas - Milaș este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Comlod, După Deal, Ghemeș, Hirean, Milaș (reședința) și Orosfaia. Locul este cunoscut și sub denumirile maghiare Mezőnyulas și Nyulas și germanul Großneulassm. Localitatea Milaș a fost menționată pentru prima dată în 1315. O descoperire arheologică efectuată în zona satului încorporat Orosfaia (Reusswald) a fost atribuită neoliticului și se află în muzeul din Aiud (Strasbourg am Mieresch). Satul încorporat Comlod (Komeloden), localnicii îl numesc Dealul Viilor, deține o necropolă din perioada Hallstatt. În Regatul Ungariei, amplasamentul a aparținut cartierului de scaun Mezőörményes din județul Cluj-Napoca, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950 cartierului Mureș de astăzi.]. — — — 3 patrifamilie. De unu sânge cu famili’a Graur din Kozmatelke.

Kaliani Jantsi (Ioanu), in comun’a Milasiu -micu, (Milasielu) [Mezőnyulas, Nagy- Nyulas - Milaș este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Comlod, După Deal, Ghemeș, Hirean, Milaș (reședința) și Orosfaia. Locul este cunoscut și sub denumirile maghiare Mezőnyulas și Nyulas și germanul Großneulassm. Localitatea Milaș a fost menționată pentru prima dată în 1315. O descoperire arheologică efectuată în zona satului încorporat Orosfaia (Reusswald) a fost atribuită neoliticului și se află în muzeul din Aiud (Strasbourg am Mieresch). Satul încorporat Comlod (Komeloden), localnicii îl numesc Dealul Viilor, deține o necropolă din perioada Hallstatt. În Regatul Ungariei, amplasamentul a aparținut cartierului de scaun Mezőörményes din județul Cluj-Napoca, apoi cartierului istoric Mureș și din 1950 cartierului Mureș de astăzi.]. — — — 3 patrifamilie. Documentele nobilitare ale acestei familie se vor sci mai bine din reportulu domnului protopopu Elekes din St. -Martinu de câmpie, alte familii de românu nu sunt in Milasielu.

S’au insemnatu parte din 2 originale parte din spusele concernentiloru familii.

                                                                                                                        Gabrielu Keczán,

                                                                                                                             protopopu.

XVI. Comitatulu Doboka.

1. Districtulu Kerlés.

Rátz de Becskerek, in comunele Sárvár, Dées [Dej (în germană Desch, în maghiară Dés, Deés) este un municipiu în județul Cluj, Transilvania, România, format din localitățile componente Dej (reședința), Ocna Dejului, Peștera, Pintic și Șomcutu Mic. Se află la 57 km nord-est de municipiul Cluj-Napoca, la confluența dintre râurile Someșul Mare și Someșul Mic. Dejul a fost reședința comitatului Solnocul Interior, iar din 1878 a comitatului Solnoc-Dăbâca. Din 1920 până în 1950, orașul a fost capitala județului Someș. În 1950, Dejul a devenit reședința raionului Dej. În urma reformei administrative din 1968, orașul Dej a devenit municipiu în cadrul județului Cluj, pierzându-și astfel importanța de centru administrativ. Istoricul. Dejul a fost menționat pentru prima dată într-un act ca loc de transport al sării în 1214, sub numele Dees. În 1236 a apărut ca Deeswar, în 1310 ca Deesvitta, în 1351 ca Deés, Deéswár. Numele său german era Burglos, în latină Dyoniopolis. Importanța Dejului, care a fost menționat ca loc de transport a sării abia în 1214, a crescut curând într-o asemenea măsură încât regele Andrei al II-lea a înființat și o cameră de sare condusă de un conte de cameră. În timpul domniei lui Andrei al II-lea András, a fost construit și fostul lor castel, în partea de nord a vârfului Rózsa-hegy, lângă drumul Cluj-Napoca. Castelul era deja în picioare în 1236, deoarece Dej era deja scris ca Deesvár în documente. Regele Andrei al II-lea a plasat Deeswar-ul sub conducerea lui Szolnok și, în același timp, l-a ridicat la rangul de oraș regal liber. În 1236, regele Béla al IV-lea a confirmat acest brevet - chiar la începutul domniei sale - și, în același timp, l-a scos de sub controlul spaniolilor din Szolnok odată pentru totdeauna. De atunci, toate cauzele orașului au fost judecate de propriii judecători aleși.], Apati, Déesakna, Siopteri. Contele de Tirol, guvernatorul Austriei Inferioare, ducele de Burgundia, Brabant, Stiria, Carintia, Carniola, Luxemburg, Silezia Superioară și Inferioară, arhiduce al Austriei, margravul de Moravia, rege al Germaniei, al Ungariei (sub numele de Matia al II-lea), al Boemiei, al Dalmației, al Croației și Slavoniei, Matia I de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1689 in 8 Novembre. — 150 suflete.

Román dela Zsugastreni din Kővár [Cetatea Chioarului (în maghiară Kővár vára) este o fostă cetate din Maramureș, situată în apropiere de Berchezoaia (Berkespatak), în Rezervația Naturală Defileul Lăpușului.], in comunele Sárvár, Girólt, Zsugastreni [Jugăstreni este un sat în comuna Vima Mică din județul Maramureș, Transilvania, România. Este sat aparținător comunei Vima Mare, fiind situat la circa 1 km de drumul ce unește localitățile Mesteacăn și Târgu Lăpuș. Etimologie - Etimologia numelui localității: din numele de grup jugăstreni < n. top. Jugastru sau Jugastra (< subst. jugastru “arbore cu lemn alb și tare, cu scoarța roșiatică” < lat. *jugaster < jugum “jug”) + suf. -eni. Istoric - Numele de Jávoros a fost menționat pentru prima dată în 1603 într-un certificat ca pagus Gyugasztra, ca sat aparținând districtului Dágávilma (comuna Vima Mică) al conacului Kővár. Diferitele toponimii au fost următoarele: în 1639 Gsugasztra, în 1650 Gyugastra, între 1662 – 1663 Czugasztrafalva, în 1733 Dzugastrény, în 1750 Zzugesztreny, între 1760 – 1762 Sugestreni, în numele Czugasztrafalva, în 1750 Zzugesztreny, în 1760 – 1762 Sugestreni, în 1808, în Csugasztra, 1888 Zsugásztra (Jugastra), 1913 Jávoros - scris. Originea satului poate fi plasată între anii 1567 și 1603, deoarece numele său nu a apărut în lista din 1567 a tuturor accesoriilor castelului de piatră (Kővár). În 1604, generalul Basta a dat venitul satului lui János Vajda din Kisbun (Boiu Mare). În 1617, a fost deținut de Gábor Magyar Mihály Báthori, dar principele Gábor Bethlen i-a luat proprietatea. În 1650, a fost scris ca proprietate de trezorerie aparţinând cetății Kővár. Înainte de 1664, era proprietatea lui Mihály Makay Berkeszi, după moartea căruia fără moștenitor, proprietatea a fost gajată prințului Mihály I. Apafi și lui István Bucsi, iar adunarea națională din 1675 a fost de acord cu acest lucru, iar în 1674 prințul Mihály I. Apafi și-a confirmat proprietatea. În 1639, Gsugásztra era deținută de György I. Rákóczi. În anul 1699, această moșie a aparținut orfanilor lui István Bucsi. În 1749 proprietarii erau moștenitorii familiei Bucșa; Zsuzsánna Bucșa și copiii ei. În 1820, era în proprietatea văduvelor moștenitorilor Bucșa: József Vajda, fiii regretatului József Galambosi: Sándor Galambos, Samu Galambos și László (Róza Váradi). În 1829, însă, vistieria a transferat această moșie de la proprietarii săi sus -menționați.], Boereni, Szilvás. Sub contele de Tirol, guvernatorul Austriei Inferioare, ducele de Burgundia, Brabant, Stiria, Carintia, Carniola, Luxemburg, Silezia Superioară și Inferioară, arhiduce al Austriei, margravul de Moravia, rege al Germaniei, al Ungariei (sub numele de Matia al II-lea), al Boemiei, al Dalmației, al Croației și Slavoniei, Matia I de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman și comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud]. Se dice cà Documentele s'aru aflá in Káptalam –Kolosz –Monosztor. — la 200 suflete.

Bussura din Grosi (Tőkés), in comunele Fellák, Marokháza, Pujon, M.-Kőblős, Viz- Szilvás, Grosi. [Groși (în maghiară: Tőkésbánya, în germană: Thuckesburg) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Groși (reședința), Ocoliș și Satu Nou de Jos. Istoric. Numele de Tőkésbánya a fost menționat pentru prima dată în 1411 în certificate în formele: Thukes, Tyukes. Așezarea aparținea conacului Nagybánya, iar împreună cu conacul în secolul XV a aparţinut despoţilor sârbi. În 1564, localitatea a fost scrisă ca fiind un pustiu, la care au participat și György Melith, György Gyalui Vass și György Ábrámffy. În 1625, era deja descrisă ca localitate populată, iar Péter Vetési Kökényesdi a primit întreaga localitate. În secolul al XIX-lea, împreună cu conacul Nagybánya, a aparținut castelului Szatmár. În secolul al XIX-lea, familiile Vankay, Mátay, Uray, Bakay, Bagossy erau principalii proprietari de pământ în așezarea. La începutul secolului XX nu existau proprietari majori.], până la 40 antique comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud, principele Transilvaniei, ducele de Burgundia, de Milano, de Brabant, de Limburg și Luxemburg, marele duce de Luxemburg, de Steyer, de Carniola, de Carintia, al Toscanei, arhiducele de Austria, rege al Germaniei, Slavoniei, Galiției, Lodomeriei, Croației, Ungariei și al Boemiei, suveran al Țărilor de Jos, împăratul roman german, Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, de Habsburg –Lorena și împărăteasa consoartă a Sfântului Imperiu Roman, Maria Terezia a Austriei de Habsburg- Lorena, contesă de Flandra, Hainaut și Namur, arhiducesa Austriei, ducesă consortă de Burgundia, Stiria, Carintia,  Lorraina și Bar, de Milano, Parma, Piacenza și Guastalla, Limburg, Lothier, Luxembourg, de Hertog van Brabant, marea ducesă a Transilvaniei, regina Germaniei, Ungariei, Slavoniei, Croației și Boemiei, Lodomeriei și Galiției, suverană a Țărilor de Jos. — la 300 suflete.

Kozma de Soósmező, in comunele Fellák, Soósmező [Poiana Sărată (în maghiară Sósmező sau Soósmező, în germană Salzfelden) este un sat în comuna Oituz din județul Bacău, Transilvania, România. Originea numelui său. Și-a primit numele de la izvoarele cu apă minerală sărată și mlaștinile de câmp cu apă sărată. Istoric.  În 1769, satul a fost fondat în Kézdiszék din Háromszék, la granița de est a Székelyföld. În această perioadă, românii din Havasalföld și Moldova aveau voie să se stabilească în această zonă. A aparținut lui Bereck până în 1850. A devenit independentă de Bereck în jurul anului 1850. De la organizarea județeană din 1876 până la Tratatul de pace de la Trianon în Regatul Ungariei, ca sat în districtul Kézdivásárhely din județul Háromszék, a fost cel mai estic sat din țară. Aşezarea a devenit parte a României după primul război mondial. În 1940, în urma celei de-a doua decizii de la Viena, așezarea a revenit în Ungaria, iar pentru o scurtă perioadă a devenit din nou satul de graniță al Ungariei. Din 1947, a făcut din nou parte din România. După al Doilea Război Mondial, a aparținut unităților administrative transilvănene din România. În 1968, a fost adăugată satului Gorzafalva ( în română Oituz, înainte de Grozeşti ) din apropierea oraşului Ónfalva (Oneşti ), şi astfel satul odinioară ardelean a devenit o aşezare a judeţului Bacău. Gorzafalva mai cuprinde părți ale satului: Zöldlonka ( călcâi în română ), Főrészfalva (versiunea maghiară Főrész, Ferestrău -Oituz în română ), Hersa (versiunea maghiară Herzsa, Hârja în română ) și Marginea. În aceste așezări au trăit /trăiesc și maghiari ceangăi moldoveni. Istoria așezării este strâns legată de comerțul dintre Transilvania din Ungaria și Moldova din România prin Pasul Oituz, precum și de evenimentele de război dintre cele două zone. “Strâmtoarea Oituz este un pas, o trecătoare de munte de importanță istorică. Industriașii și negustorii brașoveni își transportau mărfurile în Moldova prin strâmtoarea Oituz, așa că s-a păstrat denumirea de Sachsenweg, adică Drumul Săsesc, dar și cei care veneau dinspre est [în Transilvania] trebuiau opriți și în defileul văii înguste.], Ilonda, Frinkfalva [Frinkfalva (Frâncenii Boiului) este o așezare în România, Partium, județul Máramaros. Istoric. Numele de Frinkfalva a fost menționat pentru prima dată în 1566 într-un act sub numele [Kis] Zalnapatak ca sat nou, pe care fondatorul său l-a primit ca donație de la: domnul Vajda Marián Kővár, văduva lui Gáspár Drágffy, a lui György Báthori din Bátóri (Ecsed), Anna Báthory din Somlyó. În 1603 a fost scris ca Frinkfalva, în 1639 ca Frinkffalva, în 1650 ca Fringfalva, în 1733 ca Francsen, în 1750 ca Frenczeny, iar în 1913 ca Frinkfalva. În 1592, a făcut parte din Kővár, moment în care a fost menționat și Frank Péter, un locuitor local și un scutier pe nume Repedi Tivadar. În 1603, Frinkfalva a fost menționată ca moșie a voievodului Jónás, care o deținea aici din 1588, iar în 1604, într-un document trunchiat, au donat și comisarii imperiali ai Transilvaniei de atunci, Pál Krausenen de Vessendorf, György Hoffmann și Károly Imhoff. Frinkfalva ca o nouă donație către Jónás menționați în 1604. voievodat. În 1650 a fost deținut de György Rákóczi. Conform mărturiei date familiei Dán Pap în 1675, strămoșii familiei au deținut în totalitate Frinkfalva împreună cu Románfalva. În 1676, familia Pap era nobilă aici.] etc. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], — la 200 suflete.

Rátz de Harasztkerek, in comunele Kentelke [Chintelnic, mai demult Chintelec (în dialectul săsesc Kinteln, în germană Kinteln, Kindel, Kindeln, în maghiară Kentelke, Kendtelke) este un sat în comuna Șieu-Măgheruș din județul Bistrița -Năsăud, Transilvania, România. Istoric. În urma cercetărilor arheologice efectuate pe raza localității s-a dovedit existența vieții omenești pe acest teritoriu încă din comuna primitivă. În anul 1959 au fost descoperite de către arheologii de la Muzeul județean Bistrița-Năsăud, fragmente de vase din perioada orânduirii comunei primitive. Printre fragmentele de obiecte descoperite aici, unele au fost încadrate în epoca bronzului, cultura Witenberg, și obiecte din fier aparținând perioadei Hallstatiene. Au fost descoperite aici și fragmente de vase lucrate cu roata aparținând perioadei stăpânirii romane. Până în secolul al XII-lea nu s-au găsit documente scrise, decât fragmente de ceramică feudală târzie în săpăturile arheologice efectuate pe dealul Hegheriș. Între anii 1141 -1161 a avut loc colonizarea acestor locuri cu coloniști originari din Flandra, Lotigen și Luxemburg. Odată cu venirea sașilor în ținutul Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea de sud și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul 1264 este amintit ca făcând parte din districtul Khiralier și satul Crainimăt, iar din anul 1453 sunt amintite și localitățile Șieu -Măgheruș și Arcalia. Urmele și dovezile arheologice ne permit să tragem concluzia că pe aceste meleaguri au locuit oameni din cele mai vechi timpuri. Aceste descoperiri arheologice făcute în vatra satului ne îndreptățesc să afirmăm că zona a fost locuită din perioada mijlocie a epocii neolitice. În urma cuceririi Daciei de către romani, și satul Chintelnic s-a aflat sub ocupația romană deoarece castrele de la Orhei și cel de pământ de la Livezile, marcau granița spre est a Daciei romane și deci cuprindeau și aceste teritorii. Continuitatea și stabilitatea populației din acest sat este dovedită și după retragerea stăpânirii romane din Dacia - prin descoperirile arheologice făcute în cetățile de la Șieu -Măgheruș și Șirioara. Din perioada migrației popoarelor este demn de amintit faptul că în această zonă s-au stabilit vremelnic pecenegii și cumanii, din care o parte au fost asimilați de populația băștinașă iar altă parte au plecat. După trecerea valului de popoare migratoare în această zonă continuă viața în vechile forme de organizare. Extinderea stăpânirii feudale maghiare în Transilvania afectează și satul Chintelnic care este înglobat în cadrul unei mari moșii și este vândut sau donat unor feudali maghiari. Începând cu a doua jumătate a secolului al XII-lea, satul Chintelnic va face parte din comitatul Dăbâca iar la sfârșitul secolului, după colonizarea sașilor în jurul Bistriței nu va face parte din noua formă de organizare administrativă și judecătorească săsească. Nu la mult timp după invazia tătarilor din anul 1241, regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (Cumanul), prin actul de la 11 mai 1279 dă voie lui Laurențiu ban de Severin, fiul răposatului voievod al Transilvaniei Laurențiu Aba, «să vândă o moșie așa numită Kendtelek ( Chintelnic )" ce ținea odinioară de comitatul Dăbâca și pe care numitul voievod Laurențiu, tatăl lui, o dobândise de la "luminatul principe, regele Bela, prea iubitul nostru bunic, contelui Hench, fiul lui Brendulinus de Rodna, căpitanul cetății Buda, adică celui mai apropiat vecin al său, la prețul de 150 mărci de argint fin». Din documentul de atestare a satului Chintelnic reiese că instituțiile feudale aduse de statul feudal maghiar s-au suprapus peste vechile autonomii autohtone și au trăit încă o perioadă de timp alături de acestea. Treptat pământul obștei din satul Chintelnic devine proprietatea regelui, iar populația este transformată în iobagi. Din variantele numelui localității reiese ca în anul 1279 se numea Kendtelek, la 1300 Kenteluk, la 1458 Kentheleke, la 1612 Kendteleke, iar românii îi spuneau dintotdeauna Tintelnic. Așa după cum se obișnuia în feudalism, satele împreună cu pământul ce le aparținea, erau donate de către rege unor nobili pentru serviciile aduse.], Sármás. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1679, Iunie 9. — 160 suflete.

                                                          2. Comun’a Sárvár.

Román de Zsugasztra, in comun’a Sariór’a, Sárvár [Șirioara este un sat în comuna Șieu -Odorhei din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Lângă Șirioara a existat una dintre cele mai vechi cetăți medievale din Transilvania; cetatea a apărut în secolul X și a fost distrusă cu ocazia Bătălia de la Chiraleș în 1068. A existat și o mănăstire care a fost distrusa în timpul invaziei tătarilor din 1242. Istoric - În 1068, pe muntele Cserhalom (Eichenhügel), aflat la graniță, a avut loc bătălia de la Cserhalm, în care regele maghiar Solomon, împreună cu prinții Géza și László, au învins armata invadatoare a lui Ozul, care a invadat Transilvania. Legenda despre salvarea tinerei fete de către Sfântul Ladislau, adesea descrisă, este legată de această bătălie; tradiția îi privea pe atacatori drept cumani, dar ei au apărut abia mai târziu la granița Transilvaniei. Satul în sine este din secolele al XV-lea și al XVI-lea secol, avea o populație săsească și aparține județului Doboka. Probabil că făcea parte deja din Bálványosvár în secolul al XIV-lea și, ca atare, în 1463, împreună cu conacul său, au intrat în posesia familiei Bánffy și în 1467 a episcopiei de Oradea - Nagyvárad. În 1553, în el erau înscrise 18 familii de iobagi. După trecerea ortodocșilor la religia romano - catolică, a devenit parte a castelului din Gherla (Szamosújvár), din anii 1610 a aparținut familiei Kemény, de la mijlocul secolului familiei Bethlen. Reprezentanții familiei Bethlen au rămas cei mai mari proprietari ai zonei până în 1863. În 1600, mai avea populație săsească, dar a fost distrusă în 1602, astfel că în ea nu a mai rămas niciun suflet. În 1622, redevine parohie luterană. În 1750, locuiau acolo 78 de iobagi români, 19 iobagi unguri, 12 vagabonzi și șapte capi de familie țigani. Denumirile de vii înregistrate în 1765, sunt predominant de origine română. Ludovic Bethlen a construit un castel pe dealul de deasupra satului între 1803. Ruinele artificiale ale parcului, grota și alte accesorii romantice au fost realizate de Péter Bodor în anii 1810. Mai târziu, aici s-a ocupat și de falsificarea banilor. Castelul a fost distrus în timpul colectivizării. În 1848, Lajos Bethlen, Lajos Kendeffy și judecătorul -șef Dániel Cserényi au fost târâți din sat la Năsăud - Nasód. În 1876, a fost anexat la comitatul Szolnok -Dăbâka și a făcut parte din districtul Bethlen.], procesulu cercualu Chiralesiu. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud] - Michaelu Apafi, princeps Transylvaniae partiumque Regni Hungariæ Dominus et Siculorum Comes. Scriptum erat ad partem Litterarum dextram Michael Apafi m. p. et adiectum erat ad partem sinistram: Ioannes Bethlen cancellarius m. p. Scriptum legebatur anno 1663, 12 Martii, in congregatione Dominorum Regnicolarum in oppido Szászkézd celebrata, presentes litteræ armales nomimbus infra scriptorum exhibitæ publicatæ nemine contradicente extradatæ per Martinum Sáropataki protonotarium, — In fine datum in libera Regiaque civitate nostra Maros -Vásárhely die 26 mensis Iunii anno Domini 1783. — Lecta et correcta per magistrum Franciscum Csernatoni de [Mihail Apafi, principe al Transilvaniei și a unei părți a Regatului Ungariei, Domn și Conte al Secuilor. Numele lui era scris pe partea dreaptă a Scrisorilor lui Mihai Apafi m. p. iar el a adăugat pe partea stângă: Ioan Bethlen cancelar m. p. Scenariul a fost citit în anul 1663, pe 12 martie, într-o adunare a domnilor regaliști ținută în satul Szászkézd (Saschiz, județul Mureș), unde au fost prezentate literele de arme ale numelor scriitorilor de mai jos, publicate fără a fi contraziși pe nimeni, extrădate de protonotarul Martin Sáropataki. În sfârșit, dat în orașul regal liber al Mureșului nostru - Vásárhely (Târgu Mureș) la 26 iunie al Domnului 1783. - Citit și corectat de învățătorul Franciscus Csernatoni de