Ducele Al. Württemberg 1804-1885 și urmașii
săi ardeleni – arbore genealogic selectiv
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ducele_Alexandru_de_W%C3%BCrttemberg#/media/File:Alexander_von_Wuerttemberg.jpg
Ducele Alexandru de Württemberg
Ducele Alexandru de Württemberg
http://fabpedigree.com/s012/f662162.htm
Duke (?) of TECK
Wife/Partner: Claudine Susanne RHEDEY (RHEDY) de KIS-RHEDE
Child: Franz (Francis) (1st Duke) of TECK
The PEDIGREE of
Alexander Paul Ludwig Constantine (Duke) of WUERTTEMBERG
Duke (?) of TECK
Born: St. Petersburg 1804 Died: 1885 Austria
Wife/Partner: Claudine Susanne RHEDEY (RHEDY) de KIS-RHEDE
Child: Franz (Francis) (1st Duke) of TECK
Alexandru
| |
Duce de Württemberg
| |
Căsătorit cu
| |
Urmași
|
Prințesa Carolina
Prințesa ClaudinePrințul Francisc, Duce de Teck
Prințesa Amelie |
Casa regală
| |
Tată
| |
Mamă
| |
Naștere
|
9 septembrie 1804
Sankt Petersburg, Rusia |
Deces
| |
Ducele Alexandru de Württemberg (9 septembrie 1804 – 4 iulie 1885) a fost tatăl Prințului Francisc de Teck și bunicul viitoarei regine Mary de Teck, soția regelui George al V-lea al Regatului Unit.
Tatăl lui a fost Ducele Louis de Württemberg, fratele regelui Frederic I de Württemberg și a împărătesei Maria Feodorovna a Rusia. Mama lui a fost Henrietta de Nassau-Weilburg, o strănepoată a regelui George al II-lea al Marii Britanii prin fiica lui cea mare, Anne, Prințesă Regală.
Viitoarea sa soție, Claudina, a făcut cunoștință la un bal cu ducele Alexandru de Württemberg, fiul ducelui Louis de Württemberg (fratele mai mic al regelui Frederic I de Württemberg). Claudia și Alexandru au dorit să încheie o căsătorie morganatică* însă nu au reușit din cauza grofului Rhedey, tatăl Claudiei, care s-a opus acestei căsătorii.
http://fabpedigree.com/s088/f189182.htm
Wife/Partner: Anna Dorothea zu SALM-KYRBURG
Children: Friedrich I (Duke) of WUERTTEMBERG-WINNENTAL ; Christiane Friederike (Princess) of WUERTTEMBERG-STUTTGART ; Wilhelm Ludwig (Duke) of WURTTEMBERG ; Sofie Luise von WURTTEMBERG
Claudine a primit mai multe propuneri de logodnă: la paisprezece, în anul 1826 a fost pețită de contele von Deszdo Boskowitz (1765-1827), un prieten al tatălui său, care însă a murit la puțin timp după cererea de logodnă;
http://fabpedigree.com/s088/f189182.htm
The PEDIGREE of
Eberhard III (Duke) of WUERTTEMBERG-STUTTGART
Born: 1614 Died: 1674
Strategy without tactics is the slowest route to victory. Tactics without strategy is the noise before defeat.
Wife/Partner: Anna Dorothea zu SALM-KYRBURG
Children: Friedrich I (Duke) of WUERTTEMBERG-WINNENTAL ; Christiane Friederike (Princess) of WUERTTEMBERG-STUTTGART ; Wilhelm Ludwig (Duke) of WURTTEMBERG ; Sofie Luise von WURTTEMBERG
Claudine a primit mai multe propuneri de logodnă: la paisprezece, în anul 1826 a fost pețită de contele von Deszdo Boskowitz (1765-1827), un prieten al tatălui său, care însă a murit la puțin timp după cererea de logodnă;
http://pt.wikipedia.org/wiki/Carolina_de_Orange-Nassau#/media/File:Portrait_of_Carolina_van_Oranje-Nassau,_PF_de_la_Croix.jpg
Prințesa de Nassau-Weilburg bunica ducelui Alexandru de Württemberg
Apreciind că dacă vor fi puși în fața faptului împlinit, tatăl - contele László Rhédey de Kis-Rhéde - le va da îndrăgostiților acordul în vederea căsătoriei, tinerii au conceput un copil, aceasta fiind o contesă botezată Carolina. Deocamdată nu știm data exactă în afară de an și localitatea unde s-a născut Carolina. Cu privire la localitatea de baștină a Carolinei, nu este imposibil ca ea să se fi născut la Viena sau chiar și în orașul Baden – Baden din actualul land Baden - Württemberg, având în vedere că sunt istorici ce susțin că din momentul când s-au cunoscut, Claudine și ducele Alexandru de Württemberg, au fost de nedespărțit. Împrejurarea că totuși Carolina ajunge să locuiască în Transilvania, ține de aspectul că baronesa Agnes Inczedy de Nagy-Varad (1788 – 1856), a avut o atitudine conciliantă, înțelegătoare față de fiica ei, mai înainte chiar de a deveni bunică. Singurul act disponibil deocamdată în a o semnala pe Carolina Kis, este cel în care se precizează pierderea calității acesteia de a fi nobilă.
Această prezentare a Carolinei Raus ca fiind născută Rhédey şi având calitatea oficială de a fi contesă de Hohenstein din partea tatălui ei ducele Alexandru de Württemberg şi de Chiş- Rhede din partea mamei ei Claudine Susanne Rhédey de Chiş- Rhede, va stârni cu siguranţă o vie dispută în rândul istoricilor.
Registrul de stare civilă al comunei Băbeni, județul Sălaj, la nr. 49, pagina 4, numărul curent 24 din data de 24. 07. 1858, face precizarea despre un fapt juridic, și anume creștinarea unui băiat Dregan Pantelemon al soților Dregan Nicolae (născut în anul 1823), indicat în act ca fiind în vârstă de 35 de ani și al doamnei Fazakos Maria (născută în anul 1826 și indicată în act ca fiind în vârstă de 32 de ani).
Oficiul divin este asigurat de parohul Greco - catolic local, Ioan Vereș.
http://fabpedigree.com/s086/f215340.htm
`der Vielgeliebte'; von WUERTTEMBERG-NEISSEN
poss. Wives/Partners: Elisabeth de BAVIERE-LANDSHUT ; Marguerite de SAVOIE ; Margaretha MOWER, mistress ; Elisabeth von BAYERN-LANDSHUT
Children: Heinrich (Duke) von WURTTEMBERG ; Helene von WURTTEMBERG ; Kaspar MOWER (Bastard FORSTMEISTER)
Registrul de stare civilă al comunei Băbeni, județul Sălaj, la nr. 49, pagina 4, numărul curent 24 din data de 24. 07. 1858, face precizarea despre un fapt juridic, și anume creștinarea unui băiat Dregan Pantelemon al soților Dregan Nicolae (născut în anul 1823), indicat în act ca fiind în vârstă de 35 de ani și al doamnei Fazakos Maria (născută în anul 1826 și indicată în act ca fiind în vârstă de 32 de ani).
Oficiul divin este asigurat de parohul Greco - catolic local, Ioan Vereș.
http://fabpedigree.com/s086/f215340.htm
The PEDIGREE of
Ulrich (V) von WURTTEMBERG
`der Vielgeliebte'; von WUERTTEMBERG-NEISSEN
Born: 1413 Died: 1480
"People will not look forward to posterity who never look backward to their ancestors."
poss. Wives/Partners: Elisabeth de BAVIERE-LANDSHUT ; Marguerite de SAVOIE ; Margaretha MOWER, mistress ; Elisabeth von BAYERN-LANDSHUT
Children: Heinrich (Duke) von WURTTEMBERG ; Helene von WURTTEMBERG ; Kaspar MOWER (Bastard FORSTMEISTER)
Actul îi nominalizează pe nașii de botez adică Rausz Gabor (născut în anul 1823, indicat în act ca fiind în vârstă de 35 de ani) și Rausz Carolina [născută Kis Rhédey dar sancționată prin pierderea calității de nobilă în a mai purta particula nobilă numită “de Chiş- Rhede”] (născută în anul 1827, indicată în act ca fiind în vârstă de 31 de ani). Precizarea din act în sensul că erau “foști nobili” implică un studiu despre nobilimea maghiară și despre condițiile menținerii calității de nobil.
Referindu-ne strict Carolina, înțelegem că tatăl ei biologic ducele Alexandru de Württemberg prin această mențiune, începând cu data de 2 mai 1835, după căsătoria sa oficiată la Viena, a început să poarte titlul de prinț de Württemberg doar ca titlu onorific. Pe această ramură selectivă urmașii masculini ce au putut duce mai departe acest titlu, sunt: Raus Micloș, Chifor Victor și autorul acestui blog.▪
Preferința de a o boteza pe prima sa fată cu numele de Carolina, pornește în primul rând de la faptul că bunica sa maternă era Carolina, în timp ce bunicul său matern avea prenumele de Carol.
http://pt.wikipedia.org/wiki/Alexandre_de_W%C3%BCrttemberg_(1804%E2%80%931885)
Referindu-ne strict Carolina, înțelegem că tatăl ei biologic ducele Alexandru de Württemberg prin această mențiune, începând cu data de 2 mai 1835, după căsătoria sa oficiată la Viena, a început să poarte titlul de prinț de Württemberg doar ca titlu onorific. Pe această ramură selectivă urmașii masculini ce au putut duce mai departe acest titlu, sunt: Raus Micloș, Chifor Victor și autorul acestui blog.▪
Preferința de a o boteza pe prima sa fată cu numele de Carolina, pornește în primul rând de la faptul că bunica sa maternă era Carolina, în timp ce bunicul său matern avea prenumele de Carol.
http://pt.wikipedia.org/wiki/Alexandre_de_W%C3%BCrttemberg_(1804%E2%80%931885)
| Alexandre de Württemberg | Pai: Luís de Württemberg | Avô paterno: Frederico Eugénio II, Duque de Württemberg | Bisavô paterno: Carlos Alexandre de Württemberg |
| Bisavó paterna: Maria Augusta de Thurn e Taxis | |||
| Avó paterna: Sofia Doroteia de Brandemburgo-Schwedt | Bisavô paterno: Frederico Guilherme de Brandemburgo-Schwedt | ||
| Bisavó paterna: Sofia Doroteia da Prússia | |||
| Mãe: Henriqueta de Nassau-Weilburg | Avô materno: Carlos Cristiano de Nassau-Weilburg | Bisavô materno: Carlos Augusto de Nassau-Weilburg | |
| Bisavó materna: Augusta Frederica de Nassau-Idstein | |||
| Avó materna: Carolina de Orange-Nassau | Bisavô materno: Guilherme IV, Príncipe de Orange | ||
| Bisavó materna: Ana, Princesa Real e Princesa de Orange |
Ducele Alexandru de Württemberg s-a căsătorit morganatic în [anul] 1835, cu contesa maghiară Claudine Rhédey de Kis-Rhéde (1812-1841) cu care a avut următorii copii: Carolina -înainte de căsătorie, - Claudine, Francis și Amalia. Soția lui a fost numită contesă de Hohenstein iar copiii, urmând regula căsătorie morganatice, au moștenit titlul mamei. Anul 1835 corespunde anului decesului tatălui contesei Claudine Susanne Rhédey de Chiş- Rhede, deci contelui Laszlo Rhedey de Kis-Rhede (1775 1835) decedat la etatea de 60 de ani.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Claudine_Rh%C3%A9dey#/media/File:Rh%C3%A9dey_Klaudia_Hohenstein_1812_1841.jpg
În [anul] 1863, ultimii săi trei copii ai săi au fost ridicați la rang de prinț/prințesă de Teck de regele William I de Württemberg.
Căsătorie morganatică
Unele căsătorii morganatice
Ștefan I de Ungaria, cel Sfânt
Căsătorie morganatică
căsătoria morganatică este un tip de căsătorie putând fi contractată în anumite țări, de obicei între oameni cu ranguri sociale inegale, care împiedică trecerea de titluri soțului și privilegii pentru soție și orice copil născut din căsătorie.
http://fabpedigree.com/s000/f603225.htm
Duke of SCHLESIEN-SCHWEIDNITZ; `the Bald'
Children: Jadwiga of LIEGNITZ ; Henryk V von LIEGNITZ ; Boleslaw I (Prince) of BRESLAU-LIEGNITZ-SCHWEIDNITZ ; Agnieszka of LIEGNITZ
http://fabpedigree.com/s000/f603225.htm
Boleslaw II (Prince) of LIEGNITZ-GLOGAU
Duke of SCHLESIEN-SCHWEIDNITZ; `the Bald'
Born: abt. 1225 Died: 1278
Wife/Partner: Hedwig von ANHALT Children: Jadwiga of LIEGNITZ ; Henryk V von LIEGNITZ ; Boleslaw I (Prince) of BRESLAU-LIEGNITZ-SCHWEIDNITZ ; Agnieszka of LIEGNITZ
În general, aceasta este o căsătorie între un bărbat care are un rang social înalt (cum ar fi un rang regal) și o femeie cu un rang social inferior. Nici mireasa nici copiii rezultați din căsătorie nu pot avea pretenții la titlurile mirelui. Este posibil ca o femeie să se căsătorească cu un bărbat care are un rang social considerat inferior însă aceste cazuri sunt extrem de rare. În trecut, femeile cu rang înalt adesea nu aveau titluri pe care să le treacă copiilor și în cele mai multe cazuri nu-și alegeau soții.
http://fabpedigree.com/s001/f603225.htm
Husband/Partner: Boleslaw II (Prince) of LIEGNITZ-GLOGAU
Children: Jadwiga of LIEGNITZ ; Henryk V von LIEGNITZ ; Boleslaw I (Prince) of BRESLAU-LIEGNITZ-SCHWEIDNITZ ; Agnieszka of LIEGNITZ
http://fabpedigree.com/s001/f603225.htm
The PEDIGREE of
Hedwig von ANHALT
Born: abt. 1228 Died: 1259
Doubt is a pain too lonely to know that faith is his twin brother.
Husband/Partner: Boleslaw II (Prince) of LIEGNITZ-GLOGAU
Children: Jadwiga of LIEGNITZ ; Henryk V von LIEGNITZ ; Boleslaw I (Prince) of BRESLAU-LIEGNITZ-SCHWEIDNITZ ; Agnieszka of LIEGNITZ
Unele căsătorii morganatice
Membri ai caselor regale care au făcut căsătorii morganatice:
· Regele Erik al XIV-lea al Suediei s-a căsătorit cu servitoarea Karin Månsdotter morganatic în 1567; în 1568, după pierderea tronului, el s-a recăsătorit cu Karin Månsdotter, de data asta ne-morganatic.
· Ludwig Wilhelm, Duce de Bavaria și (actrița) Henriette Mendel. Ea a fost numită Freifrau von Wallersee iar fiica lor, Marie Louise, Contesă Larisch von Moennich, a fost confidenta împărătesei Elisabeta de Austria.
· Arhiducele Ferdinand al II-lea al Austriei, conducător al Tirolului, s-a căsătorit morganatic cu Philippine Welser, o fată burgheză foarte bogată. Cu toate acestea, copiii lor n-au moștenit titlurile tatălui și au fost preferați copiii lui Ferdinand din cea de-a doua căsătorie.
· Victor Emmanuel al II-lea al Italiei în 1869 s-a căsătorit morganatic cu metresa lui, Rosa Teresa Vercellana Guerrieri.
· Fostul rege văduv Fernando al II-lea al Portugaliei, s-a căsătorit cu cântăreața de operă Elisa Hendler, care a fost numită contesă de Edla.
· Mai mulți membri ai familiei imperiale ruse au contractat căsătorii morganatice:
· Marele Duce Constantin Pavlovici cu Ioanna Grudzińska;
· Țarul Alexandru al II-lea cu Prințesa Ekaterina Mihailovna Dolgoruka, în 1880;
· Marele Duce Mihail Mihailovici s-a căsătorit morganatic la Nisa cu Contesa Sofia de Merenberg;
· Marele Duce Paul Alexandrovici cu Olga Valeriana Karnovici, în 1902;
· Marele Duce Mihail Alexandrovici cu Natalia Sergheievna Wulfert, în 1912.
· Genghis Khan, în afara soției sale principale, a avut câteva soții morganatice.
Membre ale caselor regale care au făcut căsătorii morganatice:
· Marie Louise, Ducesă de Parma (prin naștere arhiducesă a Casei Imperiale de Habsburg, și prin prima căsătorie împărăteasă a Franței) a contractat o a doua căsătorie morganatică cu contele Adam Albert de Neipperg, după moartea primului ei soț, Napoleon I.
· Regina Maria Christina de Bourbon-Două Sicilii, regentă a Spaniei după decesul soțului ei (Ferdinand al VII-lea) în timp ce viitoarea Isabella a II-a era minoră. S-a căsătorit în secret cu un soldat din garda sa.
· Prințesa Stéphanie a Belgiei, văduva Prințului Moștenitor Rudolf al Austriei, s-a căsătorit cu contele Elemér Lónyay de Nagy-Lónya et Vásáros-Namény după decesul primului ei soț, spre consternarea familiei sale biologice. În 1917, împăratul Franz Joseph al Austriei, fostul socru al Stéphaniei, i-a acordat lui Lónyay rangul de Fürst (Prinț).
· Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei s-a căsătorit morganatic cu colonelul Nikolai Alexandrovici Kulikovski în [anul] 1916.
http://fabpedigree.com/s007/f825718.htm
(Elisabet Elisabeth)
Husband/Partner: Mieszko (Miesko) III (High Duke) of POLAND
Children: Odon (Otton) PIAST (King) of POLAND ; Elzbieta (Elisabeta) PIAST (Princess) of POLAND
Possible Children: Judyta (Judith) PIAST of POLAND ; Wierzchoslawa Ludmilla of POLAND
Alternative Mother of Possible Children: Evdokiya (Eudoxia) IZYASLAVNA of KIEV
http://fabpedigree.com/s007/f825718.htm
The PEDIGREE of
Erzsebet ARPAD of HUNGARY
(Elisabet Elisabeth)
Born: abt. 1128 Died: abt. 1202
Click here to read about Tim Dowling, a blemish on genealogy.
Husband/Partner: Mieszko (Miesko) III (High Duke) of POLAND
Children: Odon (Otton) PIAST (King) of POLAND ; Elzbieta (Elisabeta) PIAST (Princess) of POLAND
Possible Children: Judyta (Judith) PIAST of POLAND ; Wierzchoslawa Ludmilla of POLAND
Alternative Mother of Possible Children: Evdokiya (Eudoxia) IZYASLAVNA of KIEV
▪ http://fr.wikipedia.org/wiki/Noblesse_hongroise
http://fr.wikipedia.org/wiki/Noblesse_hongroise#/media/File:Coa_Hungary_Country_History_med_(1915).svg
emblema Ungariei în anul 1915
http://fr.wikipedia.org/wiki/Noblesse_hongroise#/media/File:Coa_Hungary_Country_History_med_(1915).svg
emblema Ungariei în anul 1915
Nobilimea din Ungaria a fost clasa conducătoare a Ungariei din Evul Mediu, până la căderea Regatului Ungariei în [anul] 1946, deși cu unele pierderi de influență după [anul] 1918. Nobilimea și titlurile au fost eliminate în Ungaria prin statutul IV din [anul] 1947.
Cuprins
1 Nobilimea veche (până în anul 1526 [anul bătăliei de la Mohacs când Ungaria dispare de pe hartă, devenind pașalâc turcesc])
2 Perioada sub conducerea Habsburgilor
3 Titlurile de noblețe
3.1 Magnat de Ungaria, un titlu aparte
4 Note și referințe
5 Bibliografie
6 Articole pe aceeași temă
Nobilimea veche (până la 1526)
Ștefan I de Ungaria, cel Sfânt
În timpul Evului Mediu, începând din timpul fondării regatului în anul o mie de către regele Ștefan I de Ungaria, cel Sfânt, până în [anul] 1222, nobilii maghiari se bucurau de diferite privilegii, dar plăteau taxe regelui, în funcție de proprietățile lor. În [anul] 1222, regele Andrei al II-lea al Ungariei a fost nevoit să proclame Bula de Aur, un document care acordă nenumărate privilegii nobilimii maghiare, cum ar fi scutirile de taxe (cu perenitate în timp până la mijlocul secolului al XIX-lea). În primele șase secole de existență și până la ascensiunea Habsburgilor, nobilimea maghiară s-a structurat pe criteriul birourilor administrative ale regatului. Marii ofițeri sunt numiți “baroni ai regatului” (în latină barons regni) și purtau titlul de magnificus vir.
Sub Sigismund de Luxemburg, marii ofițeri ai
coroanei au fost în ordine:
Palatin de Ungaria (Comes Palatinus Regni, în maghiară: Nádor)
coroanei au fost în ordine:
Palatin de Ungaria (Comes Palatinus Regni, în maghiară: Nádor)
Vice-Palatin de Ungaria (maghiară: Nádor helyettes)
Judecător la Curtea Regală (Judex Curiæ Regiæ, în maghiară: országbíró)
Voievodul Transilvaniei (Woyuoda Transsiluanus, în maghiară: erdélyi vajda)
Ban de Croația, Slavonia și Dalmația (“Banus Regnorum Dalmatiæ, Croatiæ et Slavoniæ”, în maghiară: horvát- dalmat bán, horvát-szlavón bán)
Ban de Croația, Slavonia și Dalmația (“Banus Regnorum Dalmatiæ, Croatiæ et Slavoniæ”, în maghiară: horvát- dalmat bán, horvát-szlavón bán)
Banii de Severin (Banus Szörényiensis, în
maghiară: Szörényi bán)
Banul de Macva (dispare la sfârșitul secolului al XV-lea începutul secolului al XVI-lea, Banus Machoviensis, în maghiară: Macsói bán)
maghiară: Szörényi bán)
Banul de Macva (dispare la sfârșitul secolului al XV-lea începutul secolului al XVI-lea, Banus Machoviensis, în maghiară: Macsói bán)
Trezorierul regal (Tavernicorum Regalium Magister, în maghiară: tárnokmester)
apoi în funcție de vechime:
Marele mareșal al Curții (Agazonum Regalium Magister, în maghiară: főlovászmester)
Marele paharnic (Pincernarum Regalium Magister, în maghiară: főpohárnok)
Marele șambelan (Cubiculariorum Regalium Magister, în maghiară: főkamarás)
Marele-ușier sau primul căpitan al gărzilor1 (Janitorum Regalium Magister, în maghiară: főajtónálló)
Dapiferorum Regalium Magister
Andrei al II-lea
Articolul 4: În cazul în care un servitorilor regal moare fără descendent de sex masculin, un sfert din bunurile sale va trece fiicelor sale, dar el va avea dreptul de a dispune de celelalte părți ale bunurilor sale, după bunul plac. Și dacă moare fără a-și exprima ultima sa voință, acestea vor fi deținute de rudele sale, iar în cazul în care el nu a avut rude, posesiunile sale vor trece regelui.
Articolul 5: Cnejii nu vor face vreo o judecată asupra posesiunilor servitorilor regali, decât în cazul în care aceasta se referă la bani sau zeciuiala.
Articolul 7: Și dacă regele vrea să facă război în afara regatului, servitorii regali nu vor fi obligat să-l urmeze decât pentru a fi plătiți cu bani din trezoreria regală; și când s-a întors, el nu percepe penalizări de război servitorilor regali. Și dacă inamicul atacă regatul cu forțe militare, vor fi toți obligați să meargă la luptă. (...)
-Bula de Aur (Legea din [anul] 1222) [1]
http://de.wikipedia.org/wiki/Andreas_II._(Ungarn)#/media/File:Andreas_Getrude_Ungarn.jpg
Andrei al II-lea
Prevederile Bulei de Aur a fost confirmate ulterior de mai multe ori de către regii maghiari (însuși regele Andrei al II-lea, le-a confirmat pentru prima dată în [anul] 1231) și, prin urmare, au format baza “libertăților cardinale” ale nobilimii din Regatul Ungariei. Deși “servitorii regali” trăitori în unele provincii din Regat (de exemplu, “slujitorii regali” ai Transilvaniei și în Slavonia) nu se puteau bucura de toate libertățile confirmate de Bula de Aur, pentru că ei încă erau obligați să plătească impozitele lor speciale, dar în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, au devenit, de asemenea, parte integrantă a nobilimii.
Ca urmare a promulgării Bulei de Aur, un act emis în [anul] 1232, de către “slujitorii regali” trăitori în comitatul Zala, a reprezentat o nouă etapă spre formarea instituțiilor autonomiei lor: în act, ei au judecat procesul lui Bartolomeu, episcopul de Veszprém, ceea ce dovedește că cnejii, ce au constituit anterior unitățile de bază ale administrației regale, au început să se transforme într-o unitate administrativă reglementată de nobilimea curs de dezvoltare. Din anul 1230, terminologia utilizată în cartele regale, atunci când se face referire la “slujitorii regali” a început să se schimbe, ei fiind din ce în ce mai frecvent menționați ca “slujitori nobili” (în latină: nobiles sevientes) și mai târziu, ca “nobili sau funcționari” (în latină: nobiles seu sevientes), în timp ce, în cele din urmă, Decretul din [anul] 1267 emis de regele Béla al IV-lea (1235-1270) i-a identificat pe “slujitorii regali” cu nobilii. Din acel moment, expresia a dispărut din documente, și descendenții “slujitorilor regali” au fost menționați ca nobili. După [anul] 1267, doar până-n patru membri ai instanțelor comitale au conservat memoria expresiei de “slujitorii regali”.
Marele mareșal al Curții (Agazonum Regalium Magister, în maghiară: főlovászmester)
Marele paharnic (Pincernarum Regalium Magister, în maghiară: főpohárnok)
Marele șambelan (Cubiculariorum Regalium Magister, în maghiară: főkamarás)
Marele-ușier sau primul căpitan al gărzilor1 (Janitorum Regalium Magister, în maghiară: főajtónálló)
Dapiferorum Regalium Magister
Marele maître dʼHôtel [termen din franceză însușit în această formă de toate casele regale din Europa] (Dapiferorum Regalium Magister, în maghiară: főasztalnok)
Marele Maestru al Curții (Curiæ Regiæ Magister, în maghiară: főudvarmester)
Căpitanul gărzilor de corp ale Regelui (începând din [anul] 1765) (Turmæ Prætorianæ Hungariæ Capiteneus, în maghiară: a királyi testőrség kapitánya)
apoi:
Conții (adică guvernatorii) de provincii: de Bratislava (Comes Posoniensis, în maghiară: Pozsonyi Ispán) și de Timiș (Temesi Ispán)
Marele- trezorier (summus thesaurarius) – în maghiară: főkincstárnok
Contele secuilor (Comes székelyis, în maghiară: szekelyek ispánja)
Secretarul cancelar (în limba maghiară: titkos kancellár)
Comitele (sau comitele-suprem) (Supremi Comites Comitatus) de provincie (megye) – în maghiară: ispán (apoi föispán). Numiți pentru o perioadă determinată.
Vice - guvernator de provincie (vicecomes) – în limba maghiară: alispán. Numit pentru o perioadă determinată. Acesta este, de obicei un apropiat al guvernatorului provincial.
Numele de prelați și de baroni ai regatului sunt menționate în cele mai importante documente regale și decrete regale.
Acești ofițeri mari ai coroanei, sunt în general aleși dintre proprietarii de terenuri cei mai puternici, care apar de multe ori cu mult înainte de secolul al XVI-lea, dintre care unii datează din vremea Sfântului Ștefan I al Ungariei în secolul al XI-lea.
A mai fost, de asemenea, o clasă nobiliară scoborâtoare din servitorii regali (servientes regis).
Slujitorii regali (în maghiară: szerviens, în latină: serviens regis) erau oameni liberi în Regatul Ungariei în decursul secolului al XIII-lea, deținători de terenuri și subordonați doar regelui. Expresia a fost documentată pentru prima dată într-un hrisov emis în anul 1217. Până la sfârșitul secolului XIII, utilizarea expresiei a încetat, iar “slujitorii regali” fuzionară în nobilimea regatului, stând la baza nobilimii mici.
Regatul Ungariei în secolul al XI-lea
În secolele XI-XII, strămoșii “funcționarilor regali” pot fi găsiți printre “oameni liberi”, care și-au oferit serviciile militare regilor și ale căror trupe au fost conduse de regi și nu de cnejii “țărilor regale”. Creșterea numărului de “războinici castelani”, a însemnat de asemenea și creșterea numărului de “slujitori regali”, dacă regale i-a eliberat de serviciile pe care le au fost obligați să le furnizeze șefilor castelelor regale. Chiar și iobagii își puteau primi libertățile lor, cu condiția ca regele în afară de a-i elibera personal, de asemenea, să le acorde și să le garanteze posesiunile.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_al_II-lea_al_Ungariei#/media/File:Budapest_Heroes_square_II_Anras.jpg
Andrei al II-lea
“Slujitorii regali” devin pe cale de dispariție, în timpul domniei regelui Andrei al II-lea (1205-1235), care a acordat “țări regale” întregi (de exemplu, toate domeniile regale din departamente) partizanilor săi. Noii domnitori s-au străduit să-și extindă supremația asupra “slujitorilor regali”. Cu toate acestea, “servitorii regali” au început să se organizeze și l-au convins pe rege să emită Bula de Aur, un decret regal care rezumă și confirmă următoarele libertăți ale lor:
“Slujitorii regali” nu pot fi arestați fără un verdict;
-aceștia erau scutiți de impozite;
“Slujitorii regali” nu pot fi arestați fără un verdict;
-aceștia erau scutiți de impozite;
-aveau dreptul de a dispune de proprietățile lor cu ultima lor voință în cazul în care ar fi murit fără un descendent masculin;
“Servitorii regali”, au fost exceptați de la jurisdicția cnejilor ca și conducători de regiuni;
-în afara domeniului, au fost obligați să servească în armata regeului doar pentru remunerație.
Articolul 2: De asemenea, dorim ca nici eu sau regii ce ne urma, să aresteze un servitor regal sau să-i provoce acestuia prejudicii în beneficiul uneia dintre notabilități numai dacă s-a dispus luarea unei măsuri împotriva lui, și el a fost condamnat în cadrul normal al procedurii legale.
“Servitorii regali”, au fost exceptați de la jurisdicția cnejilor ca și conducători de regiuni;
-în afara domeniului, au fost obligați să servească în armata regeului doar pentru remunerație.
Articolul 2: De asemenea, dorim ca nici eu sau regii ce ne urma, să aresteze un servitor regal sau să-i provoce acestuia prejudicii în beneficiul uneia dintre notabilități numai dacă s-a dispus luarea unei măsuri împotriva lui, și el a fost condamnat în cadrul normal al procedurii legale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_al_II-lea_al_Ungariei#/media/File:Nte-kir-2andras.jpg
Andrei al II-lea al Ungariei cu Bula de
Aur în mâna dreaptă, iar în mâna stângă
cu globus
cruciger, simbolul suprem de autoritate.
Articolul 3: Mai mult decât atât, nu vom percepe nici un impozit sau taxă servitorilor regali pentru proprietățile lor. Nu vom intra neinvitați fie în casele sau în satele lor. (...)
Andrei al II-lea al Ungariei cu Bula deAur în mâna dreaptă, iar în mâna stângă
cu globus
cruciger, simbolul suprem de autoritate.
Articolul 3: Mai mult decât atât, nu vom percepe nici un impozit sau taxă servitorilor regali pentru proprietățile lor. Nu vom intra neinvitați fie în casele sau în satele lor. (...)
Articolul 4: În cazul în care un servitorilor regal moare fără descendent de sex masculin, un sfert din bunurile sale va trece fiicelor sale, dar el va avea dreptul de a dispune de celelalte părți ale bunurilor sale, după bunul plac. Și dacă moare fără a-și exprima ultima sa voință, acestea vor fi deținute de rudele sale, iar în cazul în care el nu a avut rude, posesiunile sale vor trece regelui.
Articolul 5: Cnejii nu vor face vreo o judecată asupra posesiunilor servitorilor regali, decât în cazul în care aceasta se referă la bani sau zeciuiala.
Articolul 7: Și dacă regele vrea să facă război în afara regatului, servitorii regali nu vor fi obligat să-l urmeze decât pentru a fi plătiți cu bani din trezoreria regală; și când s-a întors, el nu percepe penalizări de război servitorilor regali. Și dacă inamicul atacă regatul cu forțe militare, vor fi toți obligați să meargă la luptă. (...)
-Bula de Aur (Legea din [anul] 1222) [1]
http://de.wikipedia.org/wiki/Andreas_II._(Ungarn)#/media/File:Andreas_Getrude_Ungarn.jpg
Andrei al II-leaPrevederile Bulei de Aur a fost confirmate ulterior de mai multe ori de către regii maghiari (însuși regele Andrei al II-lea, le-a confirmat pentru prima dată în [anul] 1231) și, prin urmare, au format baza “libertăților cardinale” ale nobilimii din Regatul Ungariei. Deși “servitorii regali” trăitori în unele provincii din Regat (de exemplu, “slujitorii regali” ai Transilvaniei și în Slavonia) nu se puteau bucura de toate libertățile confirmate de Bula de Aur, pentru că ei încă erau obligați să plătească impozitele lor speciale, dar în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, au devenit, de asemenea, parte integrantă a nobilimii.
Ca urmare a promulgării Bulei de Aur, un act emis în [anul] 1232, de către “slujitorii regali” trăitori în comitatul Zala, a reprezentat o nouă etapă spre formarea instituțiilor autonomiei lor: în act, ei au judecat procesul lui Bartolomeu, episcopul de Veszprém, ceea ce dovedește că cnejii, ce au constituit anterior unitățile de bază ale administrației regale, au început să se transforme într-o unitate administrativă reglementată de nobilimea curs de dezvoltare. Din anul 1230, terminologia utilizată în cartele regale, atunci când se face referire la “slujitorii regali” a început să se schimbe, ei fiind din ce în ce mai frecvent menționați ca “slujitori nobili” (în latină: nobiles sevientes) și mai târziu, ca “nobili sau funcționari” (în latină: nobiles seu sevientes), în timp ce, în cele din urmă, Decretul din [anul] 1267 emis de regele Béla al IV-lea (1235-1270) i-a identificat pe “slujitorii regali” cu nobilii. Din acel moment, expresia a dispărut din documente, și descendenții “slujitorilor regali” au fost menționați ca nobili. După [anul] 1267, doar până-n patru membri ai instanțelor comitale au conservat memoria expresiei de “slujitorii regali”.
Vezi, de asemenea, Războinicii de castel
Referințe
Surse
Magnatul maghiar la începutul secolului
al XVII-lea gravură, (extras din Dósa György
(1470-1514) de către Sándor Marki)
Magnatul maghiar la începutul secolului al XVII-lea gravură, (extras din Dósa György (1470-1514) de către Sándor Marki)
Nobilimea maghiară a cunoscut doar două titluri: contele (gróf) și baron (báró). Rangul și titlul de principe (herceg) a fost rezervat fiilor regelui. Cinci conți –din care cităm doar 4 - au fost prinți străini: Batthyány (1764), Esterházy (1687), Erdödy (1654) și Odescalchi (1689), de către împăratul Sfântului Imperiu Roman. Două familii au fost ridicate la titlul de principe al Imperiului Austriei: Koháry (1815) și Pálffy (1816). Aceste titluri au fost recunoscute în Ungaria. Mai târziu, zece familii regale străine au primit dreptul de valorificare al lui jus loci, o împământenire, o indigenare maghiară. Înainte de sfârșitul primului război mondial Ungaria avea: 14 familii princiare, 98 familii comitale și 94 purtând titlul de baron, dar ale căror titluri nu scoboară în timp înainte de [anul] 1550. Nobilii unguri aveau dreptul în Germania la particula “von” sau la “Ritter von”. Utilizarea titlurilor, cum ar fi acela de duce, conte sau baron, s-a răspândit pe scară largă în timpul regimului Habsburgic.
Vlasdislas al II-lea al Ungariei
Surse
- Bán, Péter (editor): Magyar Történelmi Fogalomtár; Gondolat, Budapest, 1989; ISBN 963-282-202-1.
- Kristó, Gyula (editor): Korai Magyar Történeti Lexikon - 9-14. század (Encyclopedia of the Early Hungarian History - 9-14th centuries); Akadémiai Kiadó, 1994, Budapest; ISBN 963-05-6722-9.
- Kristó, Gyula: Magyarország története - 895-1301 (The History of Hungary - 895-1301); Osiris Kiadó, 1998, Budapest; ISBN 963-379-442-0.
Blazonul lui István Werbőczy creat de Albrecht Dürer
Perioada Habsburgilor
http://ro.wikipedia.org/wiki/Feud%C4%83#/media/File:109B%C3%A4uerliche_Abgaben.jpg
Țărani aducând dijma nobilului
Țărani aducând dijma nobilului
Conform părerii lui István Werbőczy (ro) 2., societatea maghiară a fost împărțit în două categorii distincte: cele patru ordine (Populus) și masa (90%) din agricultori (plebei). Națiunea nobiliară (5%) îi includea pe prelați (ordinul I), pe magnați (ordinul al II-lea) și domnii (ordinul al III-lea, 4-5%). Cel de-al IV-lea ordin (5%) era constituit din burghezii orașelor libere și regale (civitates liberæ atque regiæ). Domnii includeau o minoritate de familii bogate, care au constituit nobilimea de mijloc (középnemesség în maghiară, sau nobiles possessionati în limba latină) având una sau două feude▫ și deținând de bună voie funcții politice în administrația departamentală. Această categorie a fost susținută de domni simpli care nu dețineau decât o feudă mică, sau chiar o singură fermă sau starea lor nobiliară (armalistæ în latină, era de oameni foarte săraci ducând o viață de nobil în general în același mod ca și țăranii) și bucurându-se de unele privilegii sau scutiri. Această ierarhie socială era încă în vigoare în secolul al XVIII-lea.
Drepturile domnilor au fost următoarele4:
Ei nu puteau fi arestați fără o procedură legală,
Ei nu au ascultau decât de rege,Ei erau scutiți de impozit și de vamale,
Nu erau obligați să efectueze serviciul militar, decât în cadrul apărării țării.
Cea mai mare parte a nobililor fie au moștenit titlul sau au fost înnobilați de rege. Au mai fost două moduri de a deveni nobil: prin adoptarea într-o familie nobilă, cu permisiunea specială a regelui sau, pentru o femeie nobilă, care nu a avut moștenitori de sex masculin, prin acordarea de privilegii speciale din partea regelui (femeia este tratată ca și cum ar fost de sex masculin, ea putea din acel moment moșteni acum titlul și moșiile și să le transmită copiilor săi).
Nobilii maghiari sunt de obicei proprietari bogați în pământuri. Au existat două tipuri de domenii: fie date de rege (de obicei, cu un titlu) sau dobândite. În timp ce activele achiziționate ar putea fi cumpărate și vândute în mod liber, donații de teren au fost inalienabile și au fost întotdeauna moștenite de fiul cel mare (sau uneori, cu permisiunea regelui, prin fiica cea mare, a se vedea mai sus). Când o familie s-a stins, succesiunea a revenit regelui.
Un nobil putea oferi, de asemenea un titlu de noblețe și domenii unuia dintre oamenii lui loiali. Oficial era nevoie de permisiunea regelui, dar de multe ori, ea nu a fost solicitată.
Datorită unei cereri foarte mari de soldați în timpul războaielor împotriva turcilor în secolele XVI-XVII, o garnizoana de 80 până la 120 de soldați, putea fi uneori ridicată la rangul de noblețe, cu acordarea aceleiași armorii tuturor5.
A VIII-a Lege promulgată în [anul] 1886, a creat categoria de prinț (în latină: Nobili Principe, în maghiară: Herceg). Cele mai multe familii din Ungaria devenite princiare sunt familii străine naționalizate, ca: Saxe-Coburg - Gotha, Liechtenstein, Thurn-Taxis sau Schwarzenberg.
Toate titlurile ereditare sunt șterse în [anul] 1945. În statele recent formate din vechiul regat al Ungariei, situația variază. În Cehoslovacia, de exemplu, constituția a abolit toate titlurile nobiliare în [anul] 1918 (titlurile și numele proprietăților).
Titlurile de noblețe
Magnatul maghiar la începutul secoluluial XVII-lea gravură, (extras din Dósa György
(1470-1514) de către Sándor Marki)
Magnatul maghiar la începutul secolului al XVII-lea gravură, (extras din Dósa György (1470-1514) de către Sándor Marki)
Nobilimea maghiară a cunoscut doar două titluri: contele (gróf) și baron (báró). Rangul și titlul de principe (herceg) a fost rezervat fiilor regelui. Cinci conți –din care cităm doar 4 - au fost prinți străini: Batthyány (1764), Esterházy (1687), Erdödy (1654) și Odescalchi (1689), de către împăratul Sfântului Imperiu Roman. Două familii au fost ridicate la titlul de principe al Imperiului Austriei: Koháry (1815) și Pálffy (1816). Aceste titluri au fost recunoscute în Ungaria. Mai târziu, zece familii regale străine au primit dreptul de valorificare al lui jus loci, o împământenire, o indigenare maghiară. Înainte de sfârșitul primului război mondial Ungaria avea: 14 familii princiare, 98 familii comitale și 94 purtând titlul de baron, dar ale căror titluri nu scoboară în timp înainte de [anul] 1550. Nobilii unguri aveau dreptul în Germania la particula “von” sau la “Ritter von”. Utilizarea titlurilor, cum ar fi acela de duce, conte sau baron, s-a răspândit pe scară largă în timpul regimului Habsburgic.
Duce (în latină: dux, în maghiară: herceg, în slovacă: vojvoda, în germană: Herzog): Cuvântul maghiar derivă din cuvântul german. Inițial, toți ducii sunt proveniți din familia regală, astfel că titlul poate fi tradus prin sintagma prinț regal, prinț ereditar, prinț moștenitor.
Prințul (în latină: princeps, în maghiară: herceg, fejedelem, uralkodó, în slovacă: knieža, în germană: fürst): Titlul și rangul de prinț, a fost cel mai înalt titlu la care putea accede un nobil maghiar. Acesta a fost dat de habsburgi în calitate de împărat al Sfântului Imperiu Roman și de Austria, Ungaria fiind începând din [anul] 1526 sub tutela acestor imperii. Înșelător, acest titlu de prinț nu este însoțit de un principat autonom, ci este “doar” un titlu.
http://fr.wikipedia.org/wiki/Ladislas_Ier_de_Boh%C3%AAme#/media/File:Ladislas_the_Posthumous_001.jpg
Ladislau al V-lea 
Conte (în latină: comes, în maghiară: ispán sau gespan): cei care apar înainte de secolul al XVI-lea sunt în cele mai multe cazuri titularii funcțiilor în administrație constând în a-și gira comitatul, dar fără a deține un titlu de noblețe. Iancu de Hunedoara (1387-1456) a fost primul magnat ce a primi un titlu ereditar în [anul] 1453, când regele Ladislau al V-lea îl numește conte ereditar (în limba maghiară: örökös főispán în latină: hæreditarius comes). Titlul de conte a fost cu toate acestea folosit în mod oficios de o manieră mai mult decât ereditară din secolul al XIII-lea de unele familii, mai ales în Croația și la vest de regatul Ungariei, în apropierea granițelor germane și italiene.
Înainte de epoca Habsburgilor, cele mai importante familii comitale au fost: Subich, Zrínyi, Frangepan (Frankopan) Blagay, Cseszneky, Németújvári (Grafen von Güssing) Héderváry, Szentgyörgyi és Bazini (Grafen von und Sankt - Georgen und Pösing), Nagymartoni și Fraknói.
Vlasdislas al II-lea al Ungariei
Baron (în latină: baro, în maghiară: bárö, în slovacă: barón, în germană: Baron): Utilizat cu predilecție sub Habsburgi, titlul de Baron își pierde beneficial la concurență cu alte titluri mari. Apare distincția între «baroni ai regatului» (baron regni) - cel mai mare și cel mai prestigios titlu, non-ereditar, până în [anul] 1498 când este emis pentru prima dată de către Vlasdislas al II-lea al Ungariei desemnând personalitățile ridicate la cele mai înalte funcții ale statului - și «baronii naturali din Ungaria» (barones naturales), titlu creat în [anul] 1487 de regele Mathia Corvin pentru a-i recompensa pe cei mai fideli susținători ai săi. Astfel vom face distincția între «adevărații baroni» (veri barones), rezultați din exercitarea celor mai înalte sarcini și «baroni doar cu numele» (barones nomine solo), un simplu titlu de noblețe legat de posesia unui fief specific unui demnitar de înalt rang, numit baronerie.
regele Mathia Corvin 
Nobilii feudali: Aparțineau nobilimii mijlocii (köznemesség) și au fost de multe ori intermediari între aristocrat și țăran. Un anumit număr de nobili feudali au devenit baroni și conți, în special în timpul secolului al XVIII-lea, când nobilimea maghiară este în declin numeric. Domnii și doamnele nobile stabileau adesea legături de căsătorie cu familiile de baroni sau de conți, tratând cu ele de la egal la egal. Ei ocupau de asemenea posturi de judecător al nobililor (szolgabíró), de viceguvernator (alispán), de episcopi sau de membri ai juriului canonic.
Magnat de Ungaria, un titlu aparte
Magnat (în maghiară: mágnás; în latină: magnates): Titlu al celor mai mari nobili maghiari, cum ar fi: Palatin, judex-curiæ, marii demnitari ca și toți conții și baronii6. Titlul de magnat putea fi considerat ca echivalentul aceluia de pair ereditar. El a apărut în Ungaria încă din Evul Mediu ca fiind echivalent aceluia de prinț elector al Sfântului Imperiu Roman, prin urmare, de o importanță politică considerabilă. Familiile eligibile pentru acest titlu au astfel, în rândul membrilor lor, personalități eminente ale istoriei ungare. Acest titlu a fost, și uneori încă mai este recunoscut de legile străine, uneori ca un adevărat titlu de demnitate, uneori ca un simplu statut istoric. De exemplu, în Italia, codul RD 651/43 care reglementează Araldica Nazionale, a decretat că titlul de Magnat de Ungaria nu este un titlu de demnitate, ci doar un statut istoric legat de familiile respective.
blazonul familiei Banfi 
Magnat a fost un titlu ereditar demnându-i încă din anul 1397 pe descendenții «baronilor regatului» (numiți anterior Filii baronum sau bárófi în limba maghiară). Aceștia din urmă - urmașii - au primit în anul 1430 titlul de Magnificus, denumire rezervată anterior numai «baronilor regatului» (al căror titlu nu devenea ereditar decât în [anul] 1498; a se vedea paragraful asociat). În anul 1420, magnații devin deosebit de conștienți de «diferența» statutului lor vis-à-vis de cel al altor nobili, iar unii nu ezită să certifice atestând prin precedentul înaltelor funcții ale strămoșilor lor ca, de exemplu, membrii familiei Losonci care, și-au auto adaugat supranumele de Banfi, care înseamnă «fiul ban- ului», cu referire la strămoșii lor care au fost bani în Dalmația și Croația. Alți magnați se referă în mod clar la descendența lor de vechi «baroni ai regatului», în actele lor și chiar folosesc titluri de noblețe (cum ar fi cele de conte, de marchiz sau de duce) urmând exemplul nobilimii din Europa de Vest, deși dreptul public al Regatului Ungariei nu a acceptat cererea lor privind obținerea de titluri distincte. Iancu de Hunedoara (1387-1456) a fost primul magnat ce a primit un titlu ereditar în Ungaria: Regele Ladislau al V-lea l-a numit conte ereditar (în limba maghiară: örökös főispán; în latină: hæreditarius comes) de Bistrița în [anul] 1453.
blazonul familiei Banfi 
Magnații maghiari aveau dreptul să stea în Dieta
ungară.
blazonul familiei Banfi 
Note și referințe
: document utilizat ca sursă pentru
- Dictionnaire universel raisonne de justice naturelle et civile, Tome7, Yverdon, 1777 Sur Google book [archive]
- István Werbőczy, Decretum Latino-Hungaricum. Sive Tripartitum opus juris consuetudinarij Juris Inclyti Regni Hungariae et Trans, Vienne, 1517, nombreuses rééditions
- "L'administration de la justice dans la Hongrie des Lumières" par le prof. Jean Bérenger, in Mélanges offerts au professeur Maurice Gresset, Presse Universitaire de Franche-Comté, 2007ISBN 978 2 84867 186 4
- István Werbőczy : Juriste et palatin de Hongrie auXVIe siècle. Connu pour son Tripartitum, résumé des lois coutumières du royaume de Hongrie
- Heraldry: Customs, Rules, and Styles, par Carl-Alexander von Volborth, Blandford Press, Dorset, 1981, p. 122.
- Dictionnaire général de la politique, Vol. 2, Maurice Block, Ed. Lorenz, 1867, Paris
Bibliografie
: document utilizat ca sursă pentru
redactarea acestui articol.
- The Nobilities of Europe, par H. Ruvigny, 1910, Melville&Co., Londres; Elibron Classics, 2005, Adamant Media Corp.
- Tableau géographique et politique des royaumes de Hongrie, etc, par M. Damian, Ed. MM. Roth et Raymond, Paris, 1809
Articole conexe
https://www.google.ro/searchq=Banffy+cimer&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=oMFNVcztI8y0UbnmgIAE&ved=0CCgQsAQ#imgdii=mZZ5X9yvlXHMM%3A%3BmZZ5X9yvlXHMM%3A%3BrmV8l6hZ3OunQM%3A&imgrc=mZZ5X9yvlXHMM%253A%3BYttsRmbs3KW11M%3Bhttp%253A%252F%252Fupload.wikimedia.org%252Fwikipedia%252Fcommons%252Fc%252Fcf%252FCoa_Hungary_Family_B%2525C3%2525A1nffy.svg%3Bhttp%253A%252F%252Fhu.wikibooks.org%252Fwiki%252FF%2525C3%2525A1jl%253ACoa_Hungary_Family_B%2525C3%2525A1nffy.svg%3B564%3B604
blazonul lui Miklos Banfi 
Marii ofițeri ai Coroanei
(Regatul Ungariei)
Palatin de Ungaria
Judecător suprem
Voievod al Transilvaniei
Ban Croația
Ban de Slavonia
Ban de Severin
Conte Secuiesc
Ofițerul regal al Trezoreriei
Mare Maestru scutier
Marele Maestru paharnic
Marele Maestru ușier
Cneaz de comitatul Timiș
Cneaz de comitatul Pozsony
Judecător suprem
Voievod al Transilvaniei
Ban Croația
Ban de Slavonia
Ban de Severin
Conte Secuiesc
Ofițerul regal al Trezoreriei
Mare Maestru scutier
Marele Maestru paharnic
Marele Maestru ușier
Cneaz de comitatul Timiș
Cneaz de comitatul Pozsony
https://www.google.ro/searchq=Banffy+cimer&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=oMFNVcztI8y0UbnmgIAE&ved=0CCgQsAQ#imgrc=im_2osNw_1xvM%253A%3BmTy3HMbpPErVgM%3Bhttp%253A%252F%252Fcampus.szabadsag.ro%252Fwpcontent%252Fuploads%252F2014%252F06%252F4.-C%2525C3%2525ADmer.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fcampus.szabadsag.ro%252Fegyeb%252Fegy-griffes-cimer-alatt%252F%3B647%3B477
blazonul familiei Banfi
Iván Nagy este descendent al nobilimii maghiare,* din mica nobilime (Köznemes). Tatăl său a fost un grefier și arhivist al comitatului de Nógrád inițiindu-l în primul rând la munca de arhivist. Nagy urmează studii de drept în [anul] 1845, și-l ajută pe János Erdélyi să strângă cântece populare în regiunile Heves, Nógrád și Vác. A absolvit Academia de Drept din Bratislava în 1847, și a devenit jurist al Mesei Regale. El a participat în anul 1848 la Revoluția Ungariă** și la sfârșitul revoluției obține gradul de prim locotenent (főhadnagy). Se dedică după aceea studiului istoriei, apoi efectuează o misiune la Veneția pentru departamentul de istorie al Academiei Maghiare de Științe. Revine în Ungaria, după amnistia lui Franț Iosif I de Austria în [anul] 1853 și deschide un cabinet de avocatură în Balassagyarmat. El este membru corespondent (1858) apoi membru (1874) al Academiei Ungare de Științe și cercetător la departamentul de istorie al Academiei de și în sânul “Bibliotecii Marciana”. S-a retras în [anul] 1878 și s-a mutat la Horpács. Este vice-președinte al Societății Maghiare de Heraldică și Genealogie în [anul] 1883. Publică în mod constant timp de de doi ani, în revista Societății. În ultimele zile ale vieții sale, a scris o monografie a comitatului Nógrád.
Ungaria”) rămâne o lucrare de referință astăzi.
blazonul FAMILIILOR
Banfi și Teleky
Banfi și Teleky
Iván Nagy
http://hu.wikipedia.org/wiki/Nagy_Iv%C3%A1n_%28t%C3%B6rt%C3%A9n%C3%A9sz%29#/media/File:Nagy_Iv%C3%A1n_arck%C3%A9pe.PNG
Nașterea 18 iunie 1824
Balassagyarmat
Drapelul Austriei
Imperiul Austriac
Deces 26 octombrie 1898
Drapelul Austro-Ungariei
Autor
Limbă de scriere maghiară
Iván Nagy (felsőgyőri Nagy Iván în Maghiară; Ivan von Nagy în limba germană) (1824-1898) este un genealogist, heraldist și istoric maghiar.
Cuprins
1 Biografie
2 Lucrări
3 Legături externe
4 Literatură
Biografie
Iván Nagy este descendent al nobilimii maghiare,* din mica nobilime (Köznemes). Tatăl său a fost un grefier și arhivist al comitatului de Nógrád inițiindu-l în primul rând la munca de arhivist. Nagy urmează studii de drept în [anul] 1845, și-l ajută pe János Erdélyi să strângă cântece populare în regiunile Heves, Nógrád și Vác. A absolvit Academia de Drept din Bratislava în 1847, și a devenit jurist al Mesei Regale. El a participat în anul 1848 la Revoluția Ungariă** și la sfârșitul revoluției obține gradul de prim locotenent (főhadnagy). Se dedică după aceea studiului istoriei, apoi efectuează o misiune la Veneția pentru departamentul de istorie al Academiei Maghiare de Științe. Revine în Ungaria, după amnistia lui Franț Iosif I de Austria în [anul] 1853 și deschide un cabinet de avocatură în Balassagyarmat. El este membru corespondent (1858) apoi membru (1874) al Academiei Ungare de Științe și cercetător la departamentul de istorie al Academiei de și în sânul “Bibliotecii Marciana”. S-a retras în [anul] 1878 și s-a mutat la Horpács. Este vice-președinte al Societății Maghiare de Heraldică și Genealogie în [anul] 1883. Publică în mod constant timp de de doi ani, în revista Societății. În ultimele zile ale vieții sale, a scris o monografie a comitatului Nógrád.
Cartea sa Magyarország családai (“Familiile din
Ungaria”) rămâne o lucrare de referință astăzi.
Lucrări
Gravură în 1870, apărută în Vasárnapi Újság.
· Lubellei és Kisfaludi Lipthay család nemzedékrendje és oklevelei. Pest, 1858
· Komáromi János [Thököly Imre titkárának]… törökországi diariumja s experientiaja. kiad. N. I., Pest 1861
· Magyarország családai czímerekkel és nemzékrendi táblákkal. I-XII. Pest 1857-1868[citește în linie]
Magyarország családai CD-ROM, Megjelent: 1999. ISBN 963-85923-9-7
· Késmárki T[h]ököli Imre naplója 1693-1694. kiad. N. I. Pest, 1863
· Rédei László történeti maradványai 1658-1663. kiad. N. I. Pest, 1871
· Egy főbenjáró per a XVII. sz.-ból. 1873
· A gróf Zichy család idősb ágának okmánytára. I-IV. szerk. N. I. (Véghelyi Dezsővel) 1871-1874
· Magyar diplomácziai emlékek Mátyás király korából. I-IV. szerk. N. I. (Nyáry Alberttel) Budapest, 1875-1878
· Az utolsó Árpád-házi király trónra lépte. 1876
· Brutus Mihály magyar historiája. 1877
· Balassagyarmat. 18944
· Nógrád vármegye története az 1544-ik évig. Balassagyarmat, 1907
· Nagy Iván verses naplója a szabadságharc korából. vál. Szabó Károly. Balassagyarmat, 1967
· Liber Regius. Kézirat, több mint 300, nagyrészt eredeti címereslevelek kivinatolásával készített gyűjtemény, melyet műve I. és II. kötetében is idézett.
· Saját gyűjteményében szerepelt egy 18. századi vastag "Codex" is 2-rétben, mely a 16-17. századi Királyi könyvekből vonatolta ki a királyi adományleveleket, az eredeti forrás lapjaira utalva.
Legături externe
Magyarország családai en ligne :
· Nagy Iván, I-II. (I: A-Benyovszky; II: Beökeös-Bülgözdy.)
· Nagy Iván, III-IV. (III: C-D; IV: E-Gy.)
· Nagy Iván, V-VI. (V: H-J; VI: K-K.)
· Nagy Iván, VII-VIII. (VII: L-M; VIII: N-Ö.)
· Nagy Iván, IX. (IX: P-R)
· Nagy Iván, X. (X: S-Sz)
· Nagy Iván, XI-XII. (XI: T-Ü; XII: V-Zs)
Literatură
· Tóth Tamás : Nagy Iván iratai, Balassagyarmat, 2003
· Petrik, I.: Bevezetés Nagy Iván heraldikai kézirat-töredékéhez. Fons 1, 4, 7-8., 1994
· Nagybákay, P. : Nagy Iván heraldikai és genealógiai munkássága, in Múzeumi Mozaik, 23-24., 1986
Categorii :
| [+]
#/media/File:Flag_of_Austria-Hungary_(1869-1918).svg){kind=link}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu