Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 82

-82-

9. Tractulu Losárdului.

Persa de Kis -Buny, in comun’a Doboka [Gherla (în vechi surse: Armenopolis, în maghiară Szamosújvár, în germană Neuschloss, Armenierstadt, Armenerstadt, în armeană Հայաքաղաք - Hayakaghak) este un municipiu în județul Cluj, Transilvania, România, format din localitățile componente Băița, Gherla (reședința), Hășdate și Silivaș. ]. — — — 8 patrifamilie.

Csákai, au locuitu in comun’a Doboka, acuma in Gherla  la comitatu [Gherla (în vechi surse: Armenopolis, în maghiară Szamosújvár, în germană Neuschloss, Armenierstadt, Armenerstadt, în armeană Հայաքաղաք - Hayakaghak) este un municipiu în județul Cluj, Transilvania, România, format din localitățile componente Băița, Gherla (reședința), Hășdate și Silivaș. ].. — — —

Kiss de M. -Kasály, in comun’a Piclesia [Pâglișa (în maghiară Lónapoklostelke, colocvial Poklostelke) este un sat în comuna Dăbâca din județul Cluj, Transilvania, România. Satele cu care se învecinează sunt: Bădești, Dârja, Chidea, Stoiana, Dăbâca și Cubleșu Someșan. Toponimie - Satul apare menționat documentar în 1306, sub numele de Puklusteluky. De-a lungul timpului a mai fost menșionat sub diferite denumiri: Poclustelek (1320), Puklustelek (1348), Poklostheleke (1459), Poklostelke (1461), Poklișe (1733), Piclișe (1850), Puclisea (1854).]. Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, 1609, 9. Iuniu. — — —

Tamás de M. -Kasály, in comun’a Piclesia [Pâglișa (în maghiară Lónapoklostelke, colocvial Poklostelke) este un sat în comuna Dăbâca din județul Cluj, Transilvania, România. Satele cu care se învecinează sunt: Bădești, Dârja, Chidea, Stoiana, Dăbâca și Cubleșu Someșan. Toponimie - Satul apare menționat documentar în 1306, sub numele de Puklusteluky. De-a lungul timpului a mai fost menșionat sub diferite denumiri: Poclustelek (1320), Puklustelek (1348), Poklostheleke (1459), Poklostelke (1461), Poklișe (1733), Piclișe (1850), Puclisea (1854).]. Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, 1609, 9. Iuniu. — — —

Kiss, in comun’a Losárd [Lujerdiu este un sat în comuna Cornești din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său -. Se crede că numele Lozsárd provine din cuvântul slav lošad, care înseamnă cal, și a fost cândva o așezare a călăreților regali. Istoric: Aşezarea este din epoca Lózsárd Árpád. Numele său a fost menționat pentru prima dată în documente în 1279 ca Lusad. A mai fost scrisă ca: Lusad în 1279, Lwsath în 1485, Losad wolachalis în 1507, Losad în 1538, Losard în 1570, Lozard în 1616, Rosald în 1618 și Losárd în 1721. În anii 1200, Doboka* era ținut de castel, care a fost dat de regele Ștefan al V-lea al Ungariei în jurul anilor 1270 - 1272 lui Mikud bán, fiul lui Mukud din familia Kökényesrénold. În 1279, această donație a fost dată de Ladislau al IV-lea Cumanul.

* Comitatul Dăbâca, cunoscut și ca Varmeghia Dăbâcăi (în maghiară Doboka vármegye), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat din secolul XII și până la reforma administrativă din 1784. Capitala comitatului a fost orașul Gherla.

Donatiune si armale se afla in M. - Koblos. — — 3 patrifamilie.

Florián, in comun’a Losárd [Lujerdiu este un sat în comuna Cornești din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său -. Se crede că numele Lozsárd provine din cuvântul slav lošad, care înseamnă cal, și a fost cândva o așezare a călăreților regali. Istoric: Aşezarea este din epoca Lózsárd Árpád. Numele său a fost menționat pentru prima dată în documente în 1279 ca Lusad. A mai fost scrisă ca: Lusad în 1279, Lwsath în 1485, Losad wolachalis în 1507, Losad în 1538, Losard în 1570, Lozard în 1616, Rosald în 1618 și Losárd în 1721. În anii 1200, Doboka* era ținut de castel, care a fost dat de regele Ștefan al V-lea al Ungariei în jurul anilor 1270 - 1272 lui Mikud bán, fiul lui Mukud din familia Kökényesrénold. În 1279, această donație a fost dată de Ladislau al IV-lea Cumanul. Donatiunile de [la] Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1669. — — 2 patrifamilie.

Hosszu, in comun’a Losárd [Lujerdiu este un sat în comuna Cornești din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său -. Se crede că numele Lozsárd provine din cuvântul slav lošad, care înseamnă cal, și a fost cândva o așezare a călăreților regali. Istoric: Aşezarea este din epoca Lózsárd Árpád. Numele său a fost menționat pentru prima dată în documente în 1279 ca Lusad. A mai fost scrisă ca: Lusad în 1279, Lwsath în 1485, Losad wolachalis în 1507, Losad în 1538, Losard în 1570, Lozard în 1616, Rosald în 1618 și Losárd în 1721. În anii 1200, Doboka* era ținut de castel, care a fost dat de regele Ștefan al V-lea al Ungariei în jurul anilor 1270 - 1272 lui Mikud bán, fiul lui Mukud din familia Kökényesrénold. În 1279, această donație a fost dată de Ladislau al IV-lea Cumanul. — — 7 patrifamilie.

Tyifor (Chiforu), in comun’a Losárd [Lujerdiu este un sat în comuna Cornești din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său -. Se crede că numele Lozsárd provine din cuvântul slav lošad, care înseamnă cal, și a fost cândva o așezare a călăreților regali. Istoric: Aşezarea este din epoca Lózsárd Árpád. Numele său a fost menționat pentru prima dată în documente în 1279 ca Lusad. A mai fost scrisă ca: Lusad în 1279, Lwsath în 1485, Losad wolachalis în 1507, Losad în 1538, Losard în 1570, Lozard în 1616, Rosald în 1618 și Losárd în 1721. În anii 1200, Doboka* era ținut de castel, care a fost dat de regele Ștefan al V-lea al Ungariei în jurul anilor 1270 - 1272 lui Mikud bán, fiul lui Mukud din familia Kökényesrénold. În 1279, această donație a fost dată de Ladislau al IV-lea Cumanul. — — — 2 patrifamilie. [date nesigure].

Tátár, in comun’a Losárd [Lujerdiu este un sat în comuna Cornești din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său -. Se crede că numele Lozsárd provine din cuvântul slav lošad, care înseamnă cal, și a fost cândva o așezare a călăreților regali. Istoric: Aşezarea este din epoca Lózsárd Árpád. Numele său a fost menționat pentru prima dată în documente în 1279 ca Lusad. A mai fost scrisă ca: Lusad în 1279, Lwsath în 1485, Losad wolachalis în 1507, Losad în 1538, Losard în 1570, Lozard în 1616, Rosald în 1618 și Losárd în 1721. În anii 1200, Doboka* era ținut de castel, care a fost dat de regele Ștefan al V-lea al Ungariei în jurul anilor 1270 - 1272 lui Mikud bán, fiul lui Mukud din familia Kökényesrénold. În 1279, această donație a fost dată de Ladislau al IV-lea Cumanul.  in comun’a Losárd. — — — 1 patrifamilia. [date nesigure].

Durus de Durusa, in comun’a Losárd [Lujerdiu este un sat în comuna Cornești din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său -. Se crede că numele Lozsárd provine din cuvântul slav lošad, care înseamnă cal, și a fost cândva o așezare a călăreților regali. Istoric: Aşezarea este din epoca Lózsárd Árpád. Numele său a fost menționat pentru prima dată în documente în 1279 ca Lusad. A mai fost scrisă ca: Lusad în 1279, Lwsath în 1485, Losad wolachalis în 1507, Losad în 1538, Losard în 1570, Lozard în 1616, Rosald în 1618 și Losárd în 1721. În anii 1200, Doboka* era ținut de castel, care a fost dat de regele Ștefan al V-lea al Ungariei în jurul anilor 1270 - 1272 lui Mikud bán, fiul lui Mukud din familia Kökényesrénold. În 1279, această donație a fost dată de Ladislau al IV-lea Cumanul. — — — 1 patrifamilia.  

S’au consemnatu in Iklodu -mare, 6 Iulii 1862.

                                                                                                      Pantaleonu Popovits,

                                                                                          parochu si v. -prot al tactului Losárdului.

10. Cerculu Válászut.

! Bakos (Bacosiu), in comun’a Ghiula [Jula (sau Giula, în maghiară Gyula) este un oraș în județul Bichiș (în maghiară Békés megye) din Ungaria. La recensământul din anul 2001 au fost înregistrați 33 041 de locuitori, din care circa 750 de apartenența etnică și lingvistică română (adăugând maghiari din Ardeal emigrați în Ungaria se estimează circa 2.500-3.000 de persoane vorbitoare de limbă română printre locuitorii orașului). Într-un document din anul 1313 este amintită mănăstirea Julamonustra (latină). În anul 1332 se folosea deja pentru așezarea care s-a format în jurul mănăstirii, denumirea de Giula - Ghyula. Originea denumirii localității este disputată. Una dintre variante vorbește despre un nobil pe nume Jula - Ghyula care ridicând mănăstirea, a dat acesteia numele său. Pe 2 septembrie 1566, - Giula cade în stăpânirea turcilor. Pe 9 ianuarie 1695 - Giula revine de sub ocupația turcească în mâinile creștinilor, o oaste formată din circa 1 500 de turci părăsind orașul. Cancelaria imperială austriacă imediat numește pe Edelspacher Zsigmond drept căpitan al orașului. 1698 - cancelaria imperială austriacă găsește doar 10 locuitori în localitatea Bichiș, în toată regiunea dintre Gyulavari și Szent-Andras. La 1711 - căpitanul Károlyi Sándor al lui Rákóczy Ferencz lovește puternic cetatea timp de 17 zile. Pe partea de nord-est a cetății încă se mai văd mari crăpături cauzate în timpul asediului. 1714 - încep sa vină primii coloniști, 20 familii maghiare, care se stabilesc pe locul cel mai înalt al orașului. 1715 - 49 familii în Giula. 1717 - conscripția comitatensă Bichiș/Békés din 1717 - Nomina incolarum comitatus békessiensis secundum conscriptionem de anno 1717. Capii de familie din Gyula, conform conscripției comitatense erau: Balog István, Bordás István, Csapó János, Csapó Péter, Cseke András, Cseke Péter, Csere András, Cseri János, Deák István, Deák Mihály, Fabián Péter, Farkas György, Fekete István, Fekete István, Gácsi Pál, Gellén Ferencz, Geröcz János, Kádár Miklós, Kis András, Kis István, Kis Mályás, Kis Mihály, Biró, Kis Péter, Kovács István, Labancz István, Mészáros Márton, Moses Mihály, judecator, Nagy András, Nagy György, Nagy Mihály, Nagy Miklós, Nyikó Márton, Nyiri Mihály, Oláh András, Oláh János, Oláh János, Oláh Lukács, Pap István, Pataki Mihály, Petö Lörincz, Pusztay Ferencz, Rácz Mihály, Serfözö Márton, Simon Ferencz, Szabó Tamás, Tóth György, Tóth Mátyás, Tövisháti András, Varga Mátyás, în total 49 de familii maghiare. Se pare însă că ar fi existat și câteva familii sârbești. Conform conscripției comitatense din acest an a sârbilor si românilor din oras, Rasciani et Valachi Gyulaiensis, au fost găsite 13 familii sârbești și două românesti. Cele două nume românesti includ un Moldvan Andras (Moldovan Andrei) și un anume Joon (Ion) fără nume de familie. Cele două familii nu apar inscrise atunci cu nicio proprietate taxabilă, spre deosebire ce familiile sârbești. 1719 - cancelaria imperială prefecturală mai găsește doar 28 de familii în Giula. Restul de 21 de familii se pare că au plecat, pe măsură ce apăreau noi sate în zonă. 1723 - Giula și domeniul fiscal Bichiș –Arad -Csongrad trec în stăpânirea baronului Johann Georgius Harruckern. Maghiarii au repopulat Giula aduși fiind din localitatea Gerla. Gerla, astăzi pustă pe valea Crișului între Giula și Bichiș, cuprindea două sate: Alsó- és Felso -Gerla (Gherla de Jos și Gherla de Sus). Aici guverna familia Abrahamfy, de unde s-a tras și apelațiunea "de Gerla". Avea castel și heleșteu, iar mănăstire s-a ridicat la 1533. 1730 - încep să se așeze în Giula germanii, aduși din Rhenania. 1735 - căpitanul Pero Seghedinaț înconjură cetatea, iar Sebestyén János cere liderilor cetății să se predea curuților, însă cetatea refuză capitularea. 1738 - epidemie de ciumă în care mor 1 308 persoane. 1744 - este demontat ultimul minaret turcesc din cetate. 10 septembrie 1755 - se pune temelia actualei catedrale romano-catolice, iar la 16 noiembrie 1777 este sfințită. 1770 - prima farmacie din oraș. 1783 - Giula are 6 434 locuitori. 1795 - se construiește biserica reformată. 1798 - se construiește castelul din interiorul cetății. 9 iulie 1801 - în timpul nopții se produce un mare incendiu care în decurs de trei ore distruge cea mai mare parte a orașului, castelul, în timp ce bisericile romano -catolică, reformată și românească ard complet. 11 mai 1807 - împăratul Austriei Francisc I vizitează Giula. 29 -31 ianuarie 1816 - se produc mari distrugeri în urma inundațiilor, 179 case fiind acoperite de apele revărsate ale Crișului Alb. 1825 - se ridică biserica ortodoxă neunită. 1826 - se decide ridicarea primului spital din oraș, inaugurat însă abia la 1 mai 1846. 1831 - epidemia de holeră ucide 596 persoane. 1839 - conform datelor statisticii maghiare, din cei 15.462 de locuitori ai orașului Jula, 3.904 erau ortodocși, 7.898 romano -catolici, 3.615 reformati ș.a. 1843 - inundațiile acoperă 203 case. 1855 - se produce o mare inundație. 25 iunie 1857 - prin vizita împăratului Austriei Francisc Iosif I și a împărătesei, de la 1 octombrie 1857 orașul maghiar se contopește cu cel german, formând orașul Gyula. 1910 - conform datelor recensământului efectuat de autoritățile austro -ungare, din cei 24.284 de locuitori ai orașului Giula (Jula), 3.391 erau ortodocși, 101 greco -catolici, 12.094 romano -catolici, 6.975 reformați ș.a. Din punct de vedere etnic, 2.540 s-au declarat români, 19.808 unguri, 1.581 germani, 313 slovaci ș.a.]. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Bacosiu)

! Bacosiu, in comun’a Ghiula [Jula (sau Giula, în maghiară Gyula) este un oraș în județul Bichiș (în maghiară Békés megye) din Ungaria. La recensământul din anul 2001 au fost înregistrați 33 041 de locuitori, din care circa 750 de apartenența etnică și lingvistică română (adăugând maghiari din Ardeal emigrați în Ungaria se estimează circa 2.500-3.000 de persoane vorbitoare de limbă română printre locuitorii orașului). Într-un document din anul 1313 este amintită mănăstirea Julamonustra (latină). În anul 1332 se folosea deja pentru așezarea care s-a format în jurul mănăstirii, denumirea de Giula - Ghyula. Originea denumirii localității este disputată. Una dintre variante vorbește despre un nobil pe nume Jula - Ghyula care ridicând mănăstirea, a dat acesteia numele său. Pe 2 septembrie 1566, - Giula cade în stăpânirea turcilor. Pe 9 ianuarie 1695 - Giula revine de sub ocupația turcească în mâinile creștinilor, o oaste formată din circa 1 500 de turci părăsind orașul. Cancelaria imperială austriacă imediat numește pe Edelspacher Zsigmond drept căpitan al orașului. 1698 - cancelaria imperială austriacă găsește doar 10 locuitori în localitatea Bichiș, în toată regiunea dintre Gyulavari și Szent-Andras. La 1711 - căpitanul Károlyi Sándor al lui Rákóczy Ferencz lovește puternic cetatea timp de 17 zile. Pe partea de nord-est a cetății încă se mai văd mari crăpături cauzate în timpul asediului. 1714 - încep sa vină primii coloniști, 20 familii maghiare, care se stabilesc pe locul cel mai înalt al orașului. 1715 - 49 familii în Giula. 1717 - conscripția comitatensă Bichiș/Békés din 1717 - Nomina incolarum comitatus békessiensis secundum conscriptionem de anno 1717. Capii de familie din Gyula, conform conscripției comitatense erau: Balog István, Bordás István, Csapó János, Csapó Péter, Cseke András, Cseke Péter, Csere András, Cseri János, Deák István, Deák Mihály, Fabián Péter, Farkas György, Fekete István, Fekete István, Gácsi Pál, Gellén Ferencz, Geröcz János, Kádár Miklós, Kis András, Kis István, Kis Mályás, Kis Mihály, Biró, Kis Péter, Kovács István, Labancz István, Mészáros Márton, Moses Mihály, judecator, Nagy András, Nagy György, Nagy Mihály, Nagy Miklós, Nyikó Márton, Nyiri Mihály, Oláh András, Oláh János, Oláh János, Oláh Lukács, Pap István, Pataki Mihály, Petö Lörincz, Pusztay Ferencz, Rácz Mihály, Serfözö Márton, Simon Ferencz, Szabó Tamás, Tóth György, Tóth Mátyás, Tövisháti András, Varga Mátyás, în total 49 de familii maghiare. Se pare însă că ar fi existat și câteva familii sârbești. Conform conscripției comitatense din acest an a sârbilor si românilor din oras, Rasciani et Valachi Gyulaiensis, au fost găsite 13 familii sârbești și două românesti. Cele două nume românesti includ un Moldvan Andras (Moldovan Andrei) și un anume Joon (Ion) fără nume de familie. Cele două familii nu apar inscrise atunci cu nicio proprietate taxabilă, spre deosebire ce familiile sârbești. 1719 - cancelaria imperială prefecturală mai găsește doar 28 de familii în Giula. Restul de 21 de familii se pare că au plecat, pe măsură ce apăreau noi sate în zonă. 1723 - Giula și domeniul fiscal Bichiș –Arad -Csongrad trec în stăpânirea baronului Johann Georgius Harruckern. Maghiarii au repopulat Giula aduși fiind din localitatea Gerla. Gerla, astăzi pustă pe valea Crișului între Giula și Bichiș, cuprindea două sate: Alsó- és Felso -Gerla (Gherla de Jos și Gherla de Sus). Aici guverna familia Abrahamfy, de unde s-a tras și apelațiunea "de Gerla". Avea castel și heleșteu, iar mănăstire s-a ridicat la 1533. 1730 - încep să se așeze în Giula germanii, aduși din Rhenania. 1735 - căpitanul Pero Seghedinaț înconjură cetatea, iar Sebestyén János cere liderilor cetății să se predea curuților, însă cetatea refuză capitularea. 1738 - epidemie de ciumă în care mor 1 308 persoane. 1744 - este demontat ultimul minaret turcesc din cetate. 10 septembrie 1755 - se pune temelia actualei catedrale romano-catolice, iar la 16 noiembrie 1777 este sfințită. 1770 - prima farmacie din oraș. 1783 - Giula are 6 434 locuitori. 1795 - se construiește biserica reformată. 1798 - se construiește castelul din interiorul cetății. 9 iulie 1801 - în timpul nopții se produce un mare incendiu care în decurs de trei ore distruge cea mai mare parte a orașului, castelul, în timp ce bisericile romano -catolică, reformată și românească ard complet. 11 mai 1807 - împăratul Austriei Francisc I vizitează Giula. 29 -31 ianuarie 1816 - se produc mari distrugeri în urma inundațiilor, 179 case fiind acoperite de apele revărsate ale Crișului Alb. 1825 - se ridică biserica ortodoxă neunită. 1826 - se decide ridicarea primului spital din oraș, inaugurat însă abia la 1 mai 1846. 1831 - epidemia de holeră ucide 596 persoane. 1839 - conform datelor statisticii maghiare, din cei 15.462 de locuitori ai orașului Jula, 3.904 erau ortodocși, 7.898 romano -catolici, 3.615 reformati ș.a. 1843 - inundațiile acoperă 203 case. 1855 - se produce o mare inundație. 25 iunie 1857 - prin vizita împăratului Austriei Francisc Iosif I și a împărătesei, de la 1 octombrie 1857 orașul maghiar se contopește cu cel german, formând orașul Gyula. 1910 - conform datelor recensământului efectuat de autoritățile austro -ungare, din cei 24.284 de locuitori ai orașului Giula (Jula), 3.391 erau ortodocși, 101 greco -catolici, 12.094 romano -catolici, 6.975 reformați ș.a. Din punct de vedere etnic, 2.540 s-au declarat români, 19.808 unguri, 1.581 germani, 313 slovaci ș.a.]. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Bakos)

! Muntyán (Munteanu), in comun’a Ghiula [Jula (sau Giula, în maghiară Gyula) este un oraș în județul Bichiș (în maghiară Békés megye) din Ungaria. La recensământul din anul 2001 au fost înregistrați 33 041 de locuitori, din care circa 750 de apartenența etnică și lingvistică română (adăugând maghiari din Ardeal emigrați în Ungaria se estimează circa 2.500-3.000 de persoane vorbitoare de limbă română printre locuitorii orașului). Într-un document din anul 1313 este amintită mănăstirea Julamonustra (latină). În anul 1332 se folosea deja pentru așezarea care s-a format în jurul mănăstirii, denumirea de Giula - Ghyula. Originea denumirii localității este disputată. Una dintre variante vorbește despre un nobil pe nume Jula - Ghyula care ridicând mănăstirea, a dat acesteia numele său. Pe 2 septembrie 1566, - Giula cade în stăpânirea turcilor. Pe 9 ianuarie 1695 - Giula revine de sub ocupația turcească în mâinile creștinilor, o oaste formată din circa 1 500 de turci părăsind orașul. Cancelaria imperială austriacă imediat numește pe Edelspacher Zsigmond drept căpitan al orașului. 1698 - cancelaria imperială austriacă găsește doar 10 locuitori în localitatea Bichiș, în toată regiunea dintre Gyulavari și Szent-Andras. La 1711 - căpitanul Károlyi Sándor al lui Rákóczy Ferencz lovește puternic cetatea timp de 17 zile. Pe partea de nord-est a cetății încă se mai văd mari crăpături cauzate în timpul asediului. 1714 - încep sa vină primii coloniști, 20 familii maghiare, care se stabilesc pe locul cel mai înalt al orașului. 1715 - 49 familii în Giula. 1717 - conscripția comitatensă Bichiș/Békés din 1717 - Nomina incolarum comitatus békessiensis secundum conscriptionem de anno 1717. Capii de familie din Gyula, conform conscripției comitatense erau: Balog István, Bordás István, Csapó János, Csapó Péter, Cseke András, Cseke Péter, Csere András, Cseri János, Deák István, Deák Mihály, Fabián Péter, Farkas György, Fekete István, Fekete István, Gácsi Pál, Gellén Ferencz, Geröcz János, Kádár Miklós, Kis András, Kis István, Kis Mályás, Kis Mihály, Biró, Kis Péter, Kovács István, Labancz István, Mészáros Márton, Moses Mihály, judecator, Nagy András, Nagy György, Nagy Mihály, Nagy Miklós, Nyikó Márton, Nyiri Mihály, Oláh András, Oláh János, Oláh János, Oláh Lukács, Pap István, Pataki Mihály, Petö Lörincz, Pusztay Ferencz, Rácz Mihály, Serfözö Márton, Simon Ferencz, Szabó Tamás, Tóth György, Tóth Mátyás, Tövisháti András, Varga Mátyás, în total 49 de familii maghiare. Se pare însă că ar fi existat și câteva familii sârbești. Conform conscripției comitatense din acest an a sârbilor si românilor din oras, Rasciani et Valachi Gyulaiensis, au fost găsite 13 familii sârbești și două românesti. Cele două nume românesti includ un Moldvan Andras (Moldovan Andrei) și un anume Joon (Ion) fără nume de familie. Cele două familii nu apar inscrise atunci cu nicio proprietate taxabilă, spre deosebire ce familiile sârbești. 1719 - cancelaria imperială prefecturală mai găsește doar 28 de familii în Giula. Restul de 21 de familii se pare că au plecat, pe măsură ce apăreau noi sate în zonă. 1723 - Giula și domeniul fiscal Bichiș –Arad -Csongrad trec în stăpânirea baronului Johann Georgius Harruckern. Maghiarii au repopulat Giula aduși fiind din localitatea Gerla. Gerla, astăzi pustă pe valea Crișului între Giula și Bichiș, cuprindea două sate: Alsó- és Felso -Gerla (Gherla de Jos și Gherla de Sus). Aici guverna familia Abrahamfy, de unde s-a tras și apelațiunea "de Gerla". Avea castel și heleșteu, iar mănăstire s-a ridicat la 1533. 1730 - încep să se așeze în Giula germanii, aduși din Rhenania. 1735 - căpitanul Pero Seghedinaț înconjură cetatea, iar Sebestyén János cere liderilor cetății să se predea curuților, însă cetatea refuză capitularea. 1738 - epidemie de ciumă în care mor 1 308 persoane. 1744 - este demontat ultimul minaret turcesc din cetate. 10 septembrie 1755 - se pune temelia actualei catedrale romano-catolice, iar la 16 noiembrie 1777 este sfințită. 1770 - prima farmacie din oraș. 1783 - Giula are 6 434 locuitori. 1795 - se construiește biserica reformată. 1798 - se construiește castelul din interiorul cetății. 9 iulie 1801 - în timpul nopții se produce un mare incendiu care în decurs de trei ore distruge cea mai mare parte a orașului, castelul, în timp ce bisericile romano -catolică, reformată și românească ard complet. 11 mai 1807 - împăratul Austriei Francisc I vizitează Giula. 29 -31 ianuarie 1816 - se produc mari distrugeri în urma inundațiilor, 179 case fiind acoperite de apele revărsate ale Crișului Alb. 1825 - se ridică biserica ortodoxă neunită. 1826 - se decide ridicarea primului spital din oraș, inaugurat însă abia la 1 mai 1846. 1831 - epidemia de holeră ucide 596 persoane. 1839 - conform datelor statisticii maghiare, din cei 15.462 de locuitori ai orașului Jula, 3.904 erau ortodocși, 7.898 romano -catolici, 3.615 reformati ș.a. 1843 - inundațiile acoperă 203 case. 1855 - se produce o mare inundație. 25 iunie 1857 - prin vizita împăratului Austriei Francisc Iosif I și a împărătesei, de la 1 octombrie 1857 orașul maghiar se contopește cu cel german, formând orașul Gyula. 1910 - conform datelor recensământului efectuat de autoritățile austro -ungare, din cei 24.284 de locuitori ai orașului Giula (Jula), 3.391 erau ortodocși, 101 greco -catolici, 12.094 romano -catolici, 6.975 reformați ș.a. Din punct de vedere etnic, 2.540 s-au declarat români, 19.808 unguri, 1.581 germani, 313 slovaci ș.a.].. — — — 4 patrifamilie.  (vezi Munteanu)

! Munteanu, in comun’a Ghiula [Jula (sau Giula, în maghiară Gyula) este un oraș în județul Bichiș (în maghiară Békés megye) din Ungaria. La recensământul din anul 2001 au fost înregistrați 33 041 de locuitori, din care circa 750 de apartenența etnică și lingvistică română (adăugând maghiari din Ardeal emigrați în Ungaria se estimează circa 2.500-3.000 de persoane vorbitoare de limbă română printre locuitorii orașului). Într-un document din anul 1313 este amintită mănăstirea Julamonustra (latină). În anul 1332 se folosea deja pentru așezarea care s-a format în jurul mănăstirii, denumirea de Giula - Ghyula. Originea denumirii localității este disputată. Una dintre variante vorbește despre un nobil pe nume Jula - Ghyula care ridicând mănăstirea, a dat acesteia numele său. Pe 2 septembrie 1566, - Giula cade în stăpânirea turcilor. Pe 9 ianuarie 1695 - Giula revine de sub ocupația turcească în mâinile creștinilor, o oaste formată din circa 1 500 de turci părăsind orașul. Cancelaria imperială austriacă imediat numește pe Edelspacher Zsigmond drept căpitan al orașului. 1698 - cancelaria imperială austriacă găsește doar 10 locuitori în localitatea Bichiș, în toată regiunea dintre Gyulavari și Szent-Andras. La 1711 - căpitanul Károlyi Sándor al lui Rákóczy Ferencz lovește puternic cetatea timp de 17 zile. Pe partea de nord-est a cetății încă se mai văd mari crăpături cauzate în timpul asediului. 1714 - încep sa vină primii coloniști, 20 familii maghiare, care se stabilesc pe locul cel mai înalt al orașului. 1715 - 49 familii în Giula. 1717 - conscripția comitatensă Bichiș/Békés din 1717 - Nomina incolarum comitatus békessiensis secundum conscriptionem de anno 1717. Capii de familie din Gyula, conform conscripției comitatense erau: Balog István, Bordás István, Csapó János, Csapó Péter, Cseke András, Cseke Péter, Csere András, Cseri János, Deák István, Deák Mihály, Fabián Péter, Farkas György, Fekete István, Fekete István, Gácsi Pál, Gellén Ferencz, Geröcz János, Kádár Miklós, Kis András, Kis István, Kis Mályás, Kis Mihály, Biró, Kis Péter, Kovács István, Labancz István, Mészáros Márton, Moses Mihály, judecator, Nagy András, Nagy György, Nagy Mihály, Nagy Miklós, Nyikó Márton, Nyiri Mihály, Oláh András, Oláh János, Oláh János, Oláh Lukács, Pap István, Pataki Mihály, Petö Lörincz, Pusztay Ferencz, Rácz Mihály, Serfözö Márton, Simon Ferencz, Szabó Tamás, Tóth György, Tóth Mátyás, Tövisháti András, Varga Mátyás, în total 49 de familii maghiare. Se pare însă că ar fi existat și câteva familii sârbești. Conform conscripției comitatense din acest an a sârbilor si românilor din oras, Rasciani et Valachi Gyulaiensis, au fost găsite 13 familii sârbești și două românesti. Cele două nume românesti includ un Moldvan Andras (Moldovan Andrei) și un anume Joon (Ion) fără nume de familie. Cele două familii nu apar inscrise atunci cu nicio proprietate taxabilă, spre deosebire ce familiile sârbești. 1719 - cancelaria imperială prefecturală mai găsește doar 28 de familii în Giula. Restul de 21 de familii se pare că au plecat, pe măsură ce apăreau noi sate în zonă. 1723 - Giula și domeniul fiscal Bichiș –Arad -Csongrad trec în stăpânirea baronului Johann Georgius Harruckern. Maghiarii au repopulat Giula aduși fiind din localitatea Gerla. Gerla, astăzi pustă pe valea Crișului între Giula și Bichiș, cuprindea două sate: Alsó- és Felso -Gerla (Gherla de Jos și Gherla de Sus). Aici guverna familia Abrahamfy, de unde s-a tras și apelațiunea "de Gerla". Avea castel și heleșteu, iar mănăstire s-a ridicat la 1533. 1730 - încep să se așeze în Giula germanii, aduși din Rhenania. 1735 - căpitanul Pero Seghedinaț înconjură cetatea, iar Sebestyén János cere liderilor cetății să se predea curuților, însă cetatea refuză capitularea. 1738 - epidemie de ciumă în care mor 1 308 persoane. 1744 - este demontat ultimul minaret turcesc din cetate. 10 septembrie 1755 - se pune temelia actualei catedrale romano-catolice, iar la 16 noiembrie 1777 este sfințită. 1770 - prima farmacie din oraș. 1783 - Giula are 6 434 locuitori. 1795 - se construiește biserica reformată. 1798 - se construiește castelul din interiorul cetății. 9 iulie 1801 - în timpul nopții se produce un mare incendiu care în decurs de trei ore distruge cea mai mare parte a orașului, castelul, în timp ce bisericile romano -catolică, reformată și românească ard complet. 11 mai 1807 - împăratul Austriei Francisc I vizitează Giula. 29 -31 ianuarie 1816 - se produc mari distrugeri în urma inundațiilor, 179 case fiind acoperite de apele revărsate ale Crișului Alb. 1825 - se ridică biserica ortodoxă neunită. 1826 - se decide ridicarea primului spital din oraș, inaugurat însă abia la 1 mai 1846. 1831 - epidemia de holeră ucide 596 persoane. 1839 - conform datelor statisticii maghiare, din cei 15.462 de locuitori ai orașului Jula, 3.904 erau ortodocși, 7.898 romano -catolici, 3.615 reformati ș.a. 1843 - inundațiile acoperă 203 case. 1855 - se produce o mare inundație. 25 iunie 1857 - prin vizita împăratului Austriei Francisc Iosif I și a împărătesei, de la 1 octombrie 1857 orașul maghiar se contopește cu cel german, formând orașul Gyula. 1910 - conform datelor recensământului efectuat de autoritățile austro -ungare, din cei 24.284 de locuitori ai orașului Giula (Jula), 3.391 erau ortodocși, 101 greco -catolici, 12.094 romano -catolici, 6.975 reformați ș.a. Din punct de vedere etnic, 2.540 s-au declarat români, 19.808 unguri, 1.581 germani, 313 slovaci ș.a.].. — — — 4 patrifamilie.  (vezi Muntyán)

Kis, in comun’a Ghiula [Jula (sau Giula, în maghiară Gyula) este un oraș în județul Bichiș (în maghiară Békés megye) din Ungaria. La recensământul din anul 2001 au fost înregistrați 33 041 de locuitori, din care circa 750 de apartenența etnică și lingvistică română (adăugând maghiari din Ardeal emigrați în Ungaria se estimează circa 2.500-3.000 de persoane vorbitoare de limbă română printre locuitorii orașului). Într-un document din anul 1313 este amintită mănăstirea Julamonustra (latină). În anul 1332 se folosea deja pentru așezarea care s-a format în jurul mănăstirii, denumirea de Giula - Ghyula. Originea denumirii localității este disputată. Una dintre variante vorbește despre un nobil pe nume Jula - Ghyula care ridicând mănăstirea, a dat acesteia numele său. Pe 2 septembrie 1566, - Giula cade în stăpânirea turcilor. Pe 9 ianuarie 1695 - Giula revine de sub ocupația turcească în mâinile creștinilor, o oaste formată din circa 1 500 de turci părăsind orașul. Cancelaria imperială austriacă imediat numește pe Edelspacher Zsigmond drept căpitan al orașului. 1698 - cancelaria imperială austriacă găsește doar 10 locuitori în localitatea Bichiș, în toată regiunea dintre Gyulavari și Szent-Andras. La 1711 - căpitanul Károlyi Sándor al lui Rákóczy Ferencz lovește puternic cetatea timp de 17 zile. Pe partea de nord-est a cetății încă se mai văd mari crăpături cauzate în timpul asediului. 1714 - încep sa vină primii coloniști, 20 familii maghiare, care se stabilesc pe locul cel mai înalt al orașului. 1715 - 49 familii în Giula. 1717 - conscripția comitatensă Bichiș/Békés din 1717 - Nomina incolarum comitatus békessiensis secundum conscriptionem de anno 1717. Capii de familie din Gyula, conform conscripției comitatense erau: Balog István, Bordás István, Csapó János, Csapó Péter, Cseke András, Cseke Péter, Csere András, Cseri János, Deák István, Deák Mihály, Fabián Péter, Farkas György, Fekete István, Fekete István, Gácsi Pál, Gellén Ferencz, Geröcz János, Kádár Miklós, Kis András, Kis István, Kis Mályás, Kis Mihály, Biró, Kis Péter, Kovács István, Labancz István, Mészáros Márton, Moses Mihály, judecator, Nagy András, Nagy György, Nagy Mihály, Nagy Miklós, Nyikó Márton, Nyiri Mihály, Oláh András, Oláh János, Oláh János, Oláh Lukács, Pap István, Pataki Mihály, Petö Lörincz, Pusztay Ferencz, Rácz Mihály, Serfözö Márton, Simon Ferencz, Szabó Tamás, Tóth György, Tóth Mátyás, Tövisháti András, Varga Mátyás, în total 49 de familii maghiare. Se pare însă că ar fi existat și câteva familii sârbești. Conform conscripției comitatense din acest an a sârbilor si românilor din oras, Rasciani et Valachi Gyulaiensis, au fost găsite 13 familii sârbești și două românesti. Cele două nume românesti includ un Moldvan Andras (Moldovan Andrei) și un anume Joon (Ion) fără nume de familie. Cele două familii nu apar inscrise atunci cu nicio proprietate taxabilă, spre deosebire ce familiile sârbești. 1719 - cancelaria imperială prefecturală mai găsește doar 28 de familii în Giula. Restul de 21 de familii se pare că au plecat, pe măsură ce apăreau noi sate în zonă. 1723 - Giula și domeniul fiscal Bichiș –Arad -Csongrad trec în stăpânirea baronului Johann Georgius Harruckern. Maghiarii au repopulat Giula aduși fiind din localitatea Gerla. Gerla, astăzi pustă pe valea Crișului între Giula și Bichiș, cuprindea două sate: Alsó- és Felso -Gerla (Gherla de Jos și Gherla de Sus). Aici guverna familia Abrahamfy, de unde s-a tras și apelațiunea "de Gerla". Avea castel și heleșteu, iar mănăstire s-a ridicat la 1533. 1730 - încep să se așeze în Giula germanii, aduși din Rhenania. 1735 - căpitanul Pero Seghedinaț înconjură cetatea, iar Sebestyén János cere liderilor cetății să se predea curuților, însă cetatea refuză capitularea. 1738 - epidemie de ciumă în care mor 1 308 persoane. 1744 - este demontat ultimul minaret turcesc din cetate. 10 septembrie 1755 - se pune temelia actualei catedrale romano-catolice, iar la 16 noiembrie 1777 este sfințită. 1770 - prima farmacie din oraș. 1783 - Giula are 6 434 locuitori. 1795 - se construiește biserica reformată. 1798 - se construiește castelul din interiorul cetății. 9 iulie 1801 - în timpul nopții se produce un mare incendiu care în decurs de trei ore distruge cea mai mare parte a orașului, castelul, în timp ce bisericile romano -catolică, reformată și românească ard complet. 11 mai 1807 - împăratul Austriei Francisc I vizitează Giula. 29 -31 ianuarie 1816 - se produc mari distrugeri în urma inundațiilor, 179 case fiind acoperite de apele revărsate ale Crișului Alb. 1825 - se ridică biserica ortodoxă neunită. 1826 - se decide ridicarea primului spital din oraș, inaugurat însă abia la 1 mai 1846. 1831 - epidemia de holeră ucide 596 persoane. 1839 - conform datelor statisticii maghiare, din cei 15.462 de locuitori ai orașului Jula, 3.904 erau ortodocși, 7.898 romano -catolici, 3.615 reformati ș.a. 1843 - inundațiile acoperă 203 case. 1855 - se produce o mare inundație. 25 iunie 1857 - prin vizita împăratului Austriei Francisc Iosif I și a împărătesei, de la 1 octombrie 1857 orașul maghiar se contopește cu cel german, formând orașul Gyula. 1910 - conform datelor recensământului efectuat de autoritățile austro -ungare, din cei 24.284 de locuitori ai orașului Giula (Jula), 3.391 erau ortodocși, 101 greco -catolici, 12.094 romano -catolici, 6.975 reformați ș.a. Din punct de vedere etnic, 2.540 s-au declarat români, 19.808 unguri, 1.581 germani, 313 slovaci ș.a.]. — — — 3 patrifamilie.

Pop, in comun’a Ghiula [Jula (sau Giula, în maghiară Gyula) este un oraș în județul Bichiș (în maghiară Békés megye) din Ungaria. La recensământul din anul 2001 au fost înregistrați 33 041 de locuitori, din care circa 750 de apartenența etnică și lingvistică română (adăugând maghiari din Ardeal emigrați în Ungaria se estimează circa 2.500-3.000 de persoane vorbitoare de limbă română printre locuitorii orașului). Într-un document din anul 1313 este amintită mănăstirea Julamonustra (latină). În anul 1332 se folosea deja pentru așezarea care s-a format în jurul mănăstirii, denumirea de Giula - Ghyula. Originea denumirii localității este disputată. Una dintre variante vorbește despre un nobil pe nume Jula - Ghyula care ridicând mănăstirea, a dat acesteia numele său. Pe 2 septembrie 1566, - Giula cade în stăpânirea turcilor. Pe 9 ianuarie 1695 - Giula revine de sub ocupația turcească în mâinile creștinilor, o oaste formată din circa 1 500 de turci părăsind orașul. Cancelaria imperială austriacă imediat numește pe Edelspacher Zsigmond drept căpitan al orașului. 1698 - cancelaria imperială austriacă găsește doar 10 locuitori în localitatea Bichiș, în toată regiunea dintre Gyulavari și Szent-Andras. La 1711 - căpitanul Károlyi Sándor al lui Rákóczy Ferencz lovește puternic cetatea timp de 17 zile. Pe partea de nord-est a cetății încă se mai văd mari crăpături cauzate în timpul asediului. 1714 - încep sa vină primii coloniști, 20 familii maghiare, care se stabilesc pe locul cel mai înalt al orașului. 1715 - 49 familii în Giula. 1717 - conscripția comitatensă Bichiș/Békés din 1717 - Nomina incolarum comitatus békessiensis secundum conscriptionem de anno 1717. Capii de familie din Gyula, conform conscripției comitatense erau: Balog István, Bordás István, Csapó János, Csapó Péter, Cseke András, Cseke Péter, Csere András, Cseri János, Deák István, Deák Mihály, Fabián Péter, Farkas György, Fekete István, Fekete István, Gácsi Pál, Gellén Ferencz, Geröcz János, Kádár Miklós, Kis András, Kis István, Kis Mályás, Kis Mihály, Biró, Kis Péter, Kovács István, Labancz István, Mészáros Márton, Moses Mihály, judecator, Nagy András, Nagy György, Nagy Mihály, Nagy Miklós, Nyikó Márton, Nyiri Mihály, Oláh András, Oláh János, Oláh János, Oláh Lukács, Pap István, Pataki Mihály, Petö Lörincz, Pusztay Ferencz, Rácz Mihály, Serfözö Márton, Simon Ferencz, Szabó Tamás, Tóth György, Tóth Mátyás, Tövisháti András, Varga Mátyás, în total 49 de familii maghiare. Se pare însă că ar fi existat și câteva familii sârbești. Conform conscripției comitatense din acest an a sârbilor si românilor din oras, Rasciani et Valachi Gyulaiensis, au fost găsite 13 familii sârbești și două românesti. Cele două nume românesti includ un Moldvan Andras (Moldovan Andrei) și un anume Joon (Ion) fără nume de familie. Cele două familii nu apar inscrise atunci cu nicio proprietate taxabilă, spre deosebire ce familiile sârbești. 1719 - cancelaria imperială prefecturală mai găsește doar 28 de familii în Giula. Restul de 21 de familii se pare că au plecat, pe măsură ce apăreau noi sate în zonă. 1723 - Giula și domeniul fiscal Bichiș –Arad -Csongrad trec în stăpânirea baronului Johann Georgius Harruckern. Maghiarii au repopulat Giula aduși fiind din localitatea Gerla. Gerla, astăzi pustă pe valea Crișului între Giula și Bichiș, cuprindea două sate: Alsó- és Felso -Gerla (Gherla de Jos și Gherla de Sus). Aici guverna familia Abrahamfy, de unde s-a tras și apelațiunea "de Gerla". Avea castel și heleșteu, iar mănăstire s-a ridicat la 1533. 1730 - încep să se așeze în Giula germanii, aduși din Rhenania. 1735 - căpitanul Pero Seghedinaț înconjură cetatea, iar Sebestyén János cere liderilor cetății să se predea curuților, însă cetatea refuză capitularea. 1738 - epidemie de ciumă în care mor 1 308 persoane. 1744 - este demontat ultimul minaret turcesc din cetate. 10 septembrie 1755 - se pune temelia actualei catedrale romano-catolice, iar la 16 noiembrie 1777 este sfințită. 1770 - prima farmacie din oraș. 1783 - Giula are 6 434 locuitori. 1795 - se construiește biserica reformată. 1798 - se construiește castelul din interiorul cetății. 9 iulie 1801 - în timpul nopții se produce un mare incendiu care în decurs de trei ore distruge cea mai mare parte a orașului, castelul, în timp ce bisericile romano -catolică, reformată și românească ard complet. 11 mai 1807 - împăratul Austriei Francisc I vizitează Giula. 29 -31 ianuarie 1816 - se produc mari distrugeri în urma inundațiilor, 179 case fiind acoperite de apele revărsate ale Crișului Alb. 1825 - se ridică biserica ortodoxă neunită. 1826 - se decide ridicarea primului spital din oraș, inaugurat însă abia la 1 mai 1846. 1831 - epidemia de holeră ucide 596 persoane. 1839 - conform datelor statisticii maghiare, din cei 15.462 de locuitori ai orașului Jula, 3.904 erau ortodocși, 7.898 romano -catolici, 3.615 reformati ș.a. 1843 - inundațiile acoperă 203 case. 1855 - se produce o mare inundație. 25 iunie 1857 - prin vizita împăratului Austriei Francisc Iosif I și a împărătesei, de la 1 octombrie 1857 orașul maghiar se contopește cu cel german, formând orașul Gyula. 1910 - conform datelor recensământului efectuat de autoritățile austro -ungare, din cei 24.284 de locuitori ai orașului Giula (Jula), 3.391 erau ortodocși, 101 greco -catolici, 12.094 romano -catolici, 6.975 reformați ș.a. Din punct de vedere etnic, 2.540 s-au declarat români, 19.808 unguri, 1.581 germani, 313 slovaci ș.a.]. — — — 4 patrifamilie.

Pop, in comun’a Borsa [Borșa (în maghiară Borsa, în germană Borscha) este un oraș în județul Maramureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Băile Borșa și Borșa (reședința). Se află la o altitudine de 673 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 424,12 km². Populația este de 27.611 locuitori, determinată în 31 octombrie 2011, prin recensământ, chestionar, pe criteriul de populație stabilă. Este al treilea centru urban al județului din punct de vedere demografic, după municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației. Istorie: Regele Ungariei, Andrei al II-lea (1205 - 1235) a donat -o Cavalerilor Teutoni. - Prima atestare documentară a localității datează din 1353, când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă, înainte de acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Bors). În 1365, regele Ungariei, Ludovic I, confiscă domeniul Bogdăneștilor (inclusiv Borșa, sub numele Borș) și-l dăruiește Drăgoșeștilor (fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir și Ștefan), această danie fiind întărită în 1373 și 1384. Numele Borșei reapare în documente la 20 iunie 1450, când în această posesie sunt introduși Nicolae și Luca, fiii lui Ștefan, și Nan, fiul lui Hotiko din Vișeu. Un eveniment semnificativ este reprezentat de victoria obținută de borșeni sub conducerea protopopului Șandor Lupu, asupra tătarilor care se întorceau din ultima incursiune de pradă în Maramureș în 1717, la locul numit astăzi Preluca Tătarilor. 1717. la 14 septembrie, nobilii din Máramos și țăranii români și maghiari conduși de Papa Sándor Lupu (fostul kuruc) au prins și distrus armata tătară care invada Pasul Tătar din apropiere într-un loc numit Sztrâmtura. Au căzut 15.000 de tătari și au fost eliberați mii de prizonieri luați din Transilvania. În 1720, au fost înregistrați 31 de nobili și două grupuri de iobagi. Negustorii evrei din Galiția s-au mutat în jurul anului 1750. În 1800, 250 de evrei care aparțineau mișcării religioase hasidice, locuiau în Borsa. Potrivit unei legende hassidice locale, Baál Sém Tóv a vizitat odată și așezarea. În 1786, locuitorii români obțin venituri din recoltele forestiere, exploatarea forestieră, creșterea vitelor și fabricarea textilelor. În trecut, aurul era exploatat în apropiere, dar zăcămintele erau epuizate până la acest moment. Cu toate acestea, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat așezarea independentă a exploatării cuprului Borsabánya. Biserica din localitate a fost arsă în această incursiune și refăcută în anul 1800. Aproape la un secol distanță în 1895 a fost construită una nouă din piatră, existentă și azi. În 1774 Borșa era comună și parohie.]. — — — 3 patrifamilie.

! Pogacsás (Pogaciatiu) in comun’a Borsa [Borșa (în maghiară Borsa, în germană Borscha) este un oraș în județul Maramureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Băile Borșa și Borșa (reședința). Se află la o altitudine de 673 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 424,12 km². Populația este de 27.611 locuitori, determinată în 31 octombrie 2011, prin recensământ, chestionar, pe criteriul de populație stabilă. Este al treilea centru urban al județului din punct de vedere demografic, după municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației. Istorie: Regele Ungariei, Andrei al II-lea (1205 - 1235) a donat -o Cavalerilor Teutoni. - Prima atestare documentară a localității datează din 1353, când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă, înainte de acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Bors). În 1365, regele Ungariei, Ludovic I, confiscă domeniul Bogdăneștilor (inclusiv Borșa, sub numele Borș) și-l dăruiește Drăgoșeștilor (fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir și Ștefan), această danie fiind întărită în 1373 și 1384. Numele Borșei reapare în documente la 20 iunie 1450, când în această posesie sunt introduși Nicolae și Luca, fiii lui Ștefan, și Nan, fiul lui Hotiko din Vișeu. Un eveniment semnificativ este reprezentat de victoria obținută de borșeni sub conducerea protopopului Șandor Lupu, asupra tătarilor care se întorceau din ultima incursiune de pradă în Maramureș în 1717, la locul numit astăzi Preluca Tătarilor. 1717. la 14 septembrie, nobilii din Máramos și țăranii români și maghiari conduși de Papa Sándor Lupu (fostul kuruc) au prins și distrus armata tătară care invada Pasul Tătar din apropiere într-un loc numit Sztrâmtura. Au căzut 15.000 de tătari și au fost eliberați mii de prizonieri luați din Transilvania. În 1720, au fost înregistrați 31 de nobili și două grupuri de iobagi. Negustorii evrei din Galiția s-au mutat în jurul anului 1750. În 1800, 250 de evrei care aparțineau mișcării religioase hasidice, locuiau în Borsa. Potrivit unei legende hassidice locale, Baál Sém Tóv a vizitat odată și așezarea. În 1786, locuitorii români obțin venituri din recoltele forestiere, exploatarea forestieră, creșterea vitelor și fabricarea textilelor. În trecut, aurul era exploatat în apropiere, dar zăcămintele erau epuizate până la acest moment. Cu toate acestea, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat așezarea independentă a exploatării cuprului Borsabánya. Biserica din localitate a fost arsă în această incursiune și refăcută în anul 1800. Aproape la un secol distanță în 1895 a fost construită una nouă din piatră, existentă și azi. În 1774 Borșa era comună și parohie.]. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Pogaciatiu)

! Pogaciatiu in comun’a Borsa [Borșa (în maghiară Borsa, în germană Borscha) este un oraș în județul Maramureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Băile Borșa și Borșa (reședința). Se află la o altitudine de 673 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 424,12 km². Populația este de 27.611 locuitori, determinată în 31 octombrie 2011, prin recensământ, chestionar, pe criteriul de populație stabilă. Este al treilea centru urban al județului din punct de vedere demografic, după municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației. Istorie: Regele Ungariei, Andrei al II-lea (1205 - 1235) a donat -o Cavalerilor Teutoni. - Prima atestare documentară a localității datează din 1353, când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă, înainte de acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Bors). În 1365, regele Ungariei, Ludovic I, confiscă domeniul Bogdăneștilor (inclusiv Borșa, sub numele Borș) și-l dăruiește Drăgoșeștilor (fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir și Ștefan), această danie fiind întărită în 1373 și 1384. Numele Borșei reapare în documente la 20 iunie 1450, când în această posesie sunt introduși Nicolae și Luca, fiii lui Ștefan, și Nan, fiul lui Hotiko din Vișeu. Un eveniment semnificativ este reprezentat de victoria obținută de borșeni sub conducerea protopopului Șandor Lupu, asupra tătarilor care se întorceau din ultima incursiune de pradă în Maramureș în 1717, la locul numit astăzi Preluca Tătarilor. 1717. la 14 septembrie, nobilii din Máramos și țăranii români și maghiari conduși de Papa Sándor Lupu (fostul kuruc) au prins și distrus armata tătară care invada Pasul Tătar din apropiere într-un loc numit Sztrâmtura. Au căzut 15.000 de tătari și au fost eliberați mii de prizonieri luați din Transilvania. În 1720, au fost înregistrați 31 de nobili și două grupuri de iobagi. Negustorii evrei din Galiția s-au mutat în jurul anului 1750. În 1800, 250 de evrei care aparțineau mișcării religioase hasidice, locuiau în Borsa. Potrivit unei legende hassidice locale, Baál Sém Tóv a vizitat odată și așezarea. În 1786, locuitorii români obțin venituri din recoltele forestiere, exploatarea forestieră, creșterea vitelor și fabricarea textilelor. În trecut, aurul era exploatat în apropiere, dar zăcămintele erau epuizate până la acest moment. Cu toate acestea, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat așezarea independentă a exploatării cuprului Borsabánya. Biserica din localitate a fost arsă în această incursiune și refăcută în anul 1800. Aproape la un secol distanță în 1895 a fost construită una nouă din piatră, existentă și azi. În 1774 Borșa era comună și parohie.]. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Pogacsás)

Csákai Pop, in comun’a Borsa [Borșa (în maghiară Borsa, în germană Borscha) este un oraș în județul Maramureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Băile Borșa și Borșa (reședința). Se află la o altitudine de 673 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 424,12 km². Populația este de 27.611 locuitori, determinată în 31 octombrie 2011, prin recensământ, chestionar, pe criteriul de populație stabilă. Este al treilea centru urban al județului din punct de vedere demografic, după municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației. Istorie: Regele Ungariei, Andrei al II-lea (1205 - 1235) a donat -o Cavalerilor Teutoni. - Prima atestare documentară a localității datează din 1353, când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă, înainte de acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Bors). În 1365, regele Ungariei, Ludovic I, confiscă domeniul Bogdăneștilor (inclusiv Borșa, sub numele Borș) și-l dăruiește Drăgoșeștilor (fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir și Ștefan), această danie fiind întărită în 1373 și 1384. Numele Borșei reapare în documente la 20 iunie 1450, când în această posesie sunt introduși Nicolae și Luca, fiii lui Ștefan, și Nan, fiul lui Hotiko din Vișeu. Un eveniment semnificativ este reprezentat de victoria obținută de borșeni sub conducerea protopopului Șandor Lupu, asupra tătarilor care se întorceau din ultima incursiune de pradă în Maramureș în 1717, la locul numit astăzi Preluca Tătarilor. 1717. la 14 septembrie, nobilii din Máramos și țăranii români și maghiari conduși de Papa Sándor Lupu (fostul kuruc) au prins și distrus armata tătară care invada Pasul Tătar din apropiere într-un loc numit Sztrâmtura. Au căzut 15.000 de tătari și au fost eliberați mii de prizonieri luați din Transilvania. În 1720, au fost înregistrați 31 de nobili și două grupuri de iobagi. Negustorii evrei din Galiția s-au mutat în jurul anului 1750. În 1800, 250 de evrei care aparțineau mișcării religioase hasidice, locuiau în Borsa. Potrivit unei legende hassidice locale, Baál Sém Tóv a vizitat odată și așezarea. În 1786, locuitorii români obțin venituri din recoltele forestiere, exploatarea forestieră, creșterea vitelor și fabricarea textilelor. În trecut, aurul era exploatat în apropiere, dar zăcămintele erau epuizate până la acest moment. Cu toate acestea, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat așezarea independentă a exploatării cuprului Borsabánya. Biserica din localitate a fost arsă în această incursiune și refăcută în anul 1800. Aproape la un secol distanță în 1895 a fost construită una nouă din piatră, existentă și azi. În 1774 Borșa era comună și parohie.]. — — — 1 patrifamilia.

Horváth, in comun’a Bádok [Bădești /bədesxtj/ (în maghiară Bádok) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: -  Márton Roska a excavat rămășițele așezării neolitice din Boroshegyen din apropierea satului. Bádok a fost inițial un sat nobiliar în județul Doboka, în epoca modernă a fost locuit de nobili maghiari, iobagii și scutelnicii lor români. Centrul de greutate al așezării poate să se fi mutat pe malul drept al pârâului în secolul al XVIII-lea. Aici au fost construite conacele nobiliare, separate unele de altele nu doar prin grădini, ci și prin porțiuni de pădure. Aceste grupuri de copaci au fost tăiate în jurul anului 1880, lăsând în locul lor pajiști inundate. În 1766, congregația reformată era formată din 48 de bărbați și 42 de femei. În secolele XVIII- XX, în marginile sale s-a extras piatră, care a fost folosită la construirea de case de locuit. (În 1900, 55% din casele sale erau construite din piatră.) Lângă conacul familiei Czikó în 1810, s-a construit o capelă romano -catolică. În secolul al XIX-lea, familiile: Békéssy, Nagy, Török și Tunyogi -Csapó aveau moșii mai mari. În general, a fost considerată cea mai arhaică și autonomă așezare din valea Borșei, deși nobilimea maghiară reprezenta o cultură relativ urbană. În 1876, a fost anexată județului Cluj. Școala sa reformată a fost naționalizată în 1895. Majoritatea populației sale s-a mutat în orașe după cel de -al Doilea Război Mondial. Obiective turistice - Biserica reformată a fost construită inițial în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Turnul său este în stil romanic, cu ferestre gemene. În anii 2000, sub tencuiala interiorului său au fost găsite picturi murale valoroase. În colțul de nord-est al navei, pe arcul de triumf și în sanctuarul pătrat închis, frescele din secolul al XIV-lea sub influența trecento -ului italian pot fi legate de picturile murale din Magyarfenes și Marosszentanna. Naosul prezinta o Madona si un grup de sfinți in picioare cu Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Sigismund si Sfanta Ecaterina din Alexandria. Din compoziția Judecății de Apoi care acoperea odinioară arcul de triumf și se prelungea pe pereți, săpătura a scos până acum la lumină patru apostoli, figura lui Hristos a fost distrusă din cauza transformărilor. În sanctuar, cercetătorii au descoperit reprezentări ale a doi apostoli. Pe peretele de nord, se poate vedea un mai târziu, poate din a doua jumătate a secolului al XV-lea, Hristos în timpul patimilor Sale, reprezentând o ipostază picturală a lui Hristos necunoscută altundeva pe teritoriul Regatului medieval al Ungariei, așa -numitul Hristos duminical. Aceste unelte, care pot fi văzute în jurul lui Hristos și reprezintă diverse meșteșuguri, atrag atenția asupra activităților interzise duminica. Pe exteriorul peretelui sudic al naosului realizat în stil gotic târziu, se deschide o uşă decorată cu toc. Biserica a fost reconstruită semnificativ în 1735, apoi restaurată din nou la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în 1838. Mobilierul, galeria și tavanul casetat au fost finalizate în 1773. Ultimul strat de pictură a fost executată de Lőrinc Umling și fiul său, János Asztalos Umling.]. — — — 3 patrifamilie.

Persa, in comun’a Bádok [Bădești /bədesxtj/ (în maghiară Bádok) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: -  Márton Roska a excavat rămășițele așezării neolitice din Boroshegyen din apropierea satului. Bádok a fost inițial un sat nobiliar în județul Doboka, în epoca modernă a fost locuit de nobili maghiari, iobagii și scutelnicii lor români. Centrul de greutate al așezării poate să se fi mutat pe malul drept al pârâului în secolul al XVIII-lea. Aici au fost construite conacele nobiliare, separate unele de altele nu doar prin grădini, ci și prin porțiuni de pădure. Aceste grupuri de copaci au fost tăiate în jurul anului 1880, lăsând în locul lor pajiști inundate. În 1766, congregația reformată era formată din 48 de bărbați și 42 de femei. În secolele XVIII- XX, în marginile sale s-a extras piatră, care a fost folosită la construirea de case de locuit. (În 1900, 55% din casele sale erau construite din piatră.) Lângă conacul familiei Czikó în 1810, s-a construit o capelă romano -catolică. În secolul al XIX-lea, familiile: Békéssy, Nagy, Török și Tunyogi -Csapó aveau moșii mai mari. În general, a fost considerată cea mai arhaică și autonomă așezare din valea Borșei, deși nobilimea maghiară reprezenta o cultură relativ urbană. În 1876, a fost anexată județului Cluj. Școala sa reformată a fost naționalizată în 1895. Majoritatea populației sale s-a mutat în orașe după cel de -al Doilea Război Mondial. Obiective turistice - Biserica reformată a fost construită inițial în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Turnul său este în stil romanic, cu ferestre gemene. În anii 2000, sub tencuiala interiorului său au fost găsite picturi murale valoroase. În colțul de nord-est al navei, pe arcul de triumf și în sanctuarul pătrat închis, frescele din secolul al XIV-lea sub influența trecento -ului italian pot fi legate de picturile murale din Magyarfenes și Marosszentanna. Naosul prezinta o Madona si un grup de sfinți in picioare cu Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Sigismund si Sfanta Ecaterina din Alexandria. Din compoziția Judecății de Apoi care acoperea odinioară arcul de triumf și se prelungea pe pereți, săpătura a scos până acum la lumină patru apostoli, figura lui Hristos a fost distrusă din cauza transformărilor. În sanctuar, cercetătorii au descoperit reprezentări ale a doi apostoli. Pe peretele de nord, se poate vedea un mai târziu, poate din a doua jumătate a secolului al XV-lea, Hristos în timpul patimilor Sale, reprezentând o ipostază picturală a lui Hristos necunoscută altundeva pe teritoriul Regatului medieval al Ungariei, așa -numitul Hristos duminical. Aceste unelte, care pot fi văzute în jurul lui Hristos și reprezintă diverse meșteșuguri, atrag atenția asupra activităților interzise duminica. Pe exteriorul peretelui sudic al naosului realizat în stil gotic târziu, se deschide o uşă decorată cu toc. Biserica a fost reconstruită semnificativ în 1735, apoi restaurată din nou la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în 1838. Mobilierul, galeria și tavanul casetat au fost finalizate în 1773. Ultimul strat de pictură a fost executată de Lőrinc Umling și fiul său, János Asztalos Umling.]. — — — 6 patrifamilie.

Bene, in comun’a Bádok [Bădești /bədesxtj/ (în maghiară Bádok) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: -  Márton Roska a excavat rămășițele așezării neolitice din Boroshegyen din apropierea satului. Bádok a fost inițial un sat nobiliar în județul Doboka, în epoca modernă a fost locuit de nobili maghiari, iobagii și scutelnicii lor români. Centrul de greutate al așezării poate să se fi mutat pe malul drept al pârâului în secolul al XVIII-lea. Aici au fost construite conacele nobiliare, separate unele de altele nu doar prin grădini, ci și prin porțiuni de pădure. Aceste grupuri de copaci au fost tăiate în jurul anului 1880, lăsând în locul lor pajiști inundate. În 1766, congregația reformată era formată din 48 de bărbați și 42 de femei. În secolele XVIII- XX, în marginile sale s-a extras piatră, care a fost folosită la construirea de case de locuit. (În 1900, 55% din casele sale erau construite din piatră.) Lângă conacul familiei Czikó în 1810, s-a construit o capelă romano -catolică. În secolul al XIX-lea, familiile: Békéssy, Nagy, Török și Tunyogi -Csapó aveau moșii mai mari. În general, a fost considerată cea mai arhaică și autonomă așezare din valea Borșei, deși nobilimea maghiară reprezenta o cultură relativ urbană. În 1876, a fost anexată județului Cluj. Școala sa reformată a fost naționalizată în 1895. Majoritatea populației sale s-a mutat în orașe după cel de -al Doilea Război Mondial. Obiective turistice - Biserica reformată a fost construită inițial în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Turnul său este în stil romanic, cu ferestre gemene. În anii 2000, sub tencuiala interiorului său au fost găsite picturi murale valoroase. În colțul de nord-est al navei, pe arcul de triumf și în sanctuarul pătrat închis, frescele din secolul al XIV-lea sub influența trecento -ului italian pot fi legate de picturile murale din Magyarfenes și Marosszentanna. Naosul prezinta o Madona si un grup de sfinți in picioare cu Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Sigismund si Sfanta Ecaterina din Alexandria. Din compoziția Judecății de Apoi care acoperea odinioară arcul de triumf și se prelungea pe pereți, săpătura a scos până acum la lumină patru apostoli, figura lui Hristos a fost distrusă din cauza transformărilor. În sanctuar, cercetătorii au descoperit reprezentări ale a doi apostoli. Pe peretele de nord, se poate vedea un mai târziu, poate din a doua jumătate a secolului al XV-lea, Hristos în timpul patimilor Sale, reprezentând o ipostază picturală a lui Hristos necunoscută altundeva pe teritoriul Regatului medieval al Ungariei, așa -numitul Hristos duminical. Aceste unelte, care pot fi văzute în jurul lui Hristos și reprezintă diverse meșteșuguri, atrag atenția asupra activităților interzise duminica. Pe exteriorul peretelui sudic al naosului realizat în stil gotic târziu, se deschide o uşă decorată cu toc. Biserica a fost reconstruită semnificativ în 1735, apoi restaurată din nou la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în 1838. Mobilierul, galeria și tavanul casetat au fost finalizate în 1773. Ultimul strat de pictură a fost executată de Lőrinc Umling și fiul său, János Asztalos Umling.]. — — — 1 patrifamilia.

Pop de Lemény, in comun’a H –Macskás [Macskás (română: Măcicășești) este un sat în comuna Șăulia din județul Mureș, Transilvania, România. Istoric: -  Făcea parte din satul Mezősály (Șăulia, cunoscută și ca Șăulia de Câmpie (în maghiară Mezősályi), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România. Istoric: - În vatra satului Șăulia s-a descoperit o așezare neolitică tip locuire civilă de cultură Iclod în curtea familiei Anica Șoiom atribuindu-i-se codul RAN 119769.01 Satul Șăulia este atestat documentar din anul 1377. El apare de-a lungul istoriei sub diferite denumiri: "Pass Sauly, Sauoly, Sauli, Mezewsali, Census quiuquasimalis de Sawly nobilum, Saly, Seulya, Șeulia. În zona comunei Șǎulia au fost descoperite, cu mai multi ani in urma, o serie de obiecte arheologice: fragmente ceramice (probabil eneolitice, de tip Iclod), monede romane imperiale, un varf de lance (datat sec.II î. C.).). Până la Tratatul de pace de la Trianon, a aparținut raionului Marosludasi din județul Maros -Torda.]. — — — 4 patrifamilie.

Kis, in comnn’a H. –Macskás [Macskás (română: Măcicășești) este un sat în comuna Șăulia din județul Mureș, Transilvania, România. Istoric: -  Făcea parte din satul Mezősály (Șăulia, cunoscută și ca Șăulia de Câmpie (în maghiară Mezősályi), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România. Istoric: - În vatra satului Șăulia s-a descoperit o așezare neolitică tip locuire civilă de cultură Iclod în curtea familiei Anica Șoiom atribuindu-i-se codul RAN 119769.01 Satul Șăulia este atestat documentar din anul 1377. El apare de-a lungul istoriei sub diferite denumiri: "Pass Sauly, Sauoly, Sauli, Mezewsali, Census quiuquasimalis de Sawly nobilum, Saly, Seulya, Șeulia. În zona comunei Șǎulia au fost descoperite, cu mai multi ani in urma, o serie de obiecte arheologice: fragmente ceramice (probabil eneolitice, de tip Iclod), monede romane imperiale, un varf de lance (datat sec.II î. C.).). Până la Tratatul de pace de la Trianon, a aparținut raionului Marosludasi din județul Maros -Torda.]. — — — 3 patrifamilie

Trifán, in comun’a H. –Macskás [Macskás (română: Măcicășești) este un sat în comuna Șăulia din județul Mureș, Transilvania, România. Istoric: -  Făcea parte din satul Mezősály (Șăulia, cunoscută și ca Șăulia de Câmpie (în maghiară Mezősályi), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România. Istoric: - În vatra satului Șăulia s-a descoperit o așezare neolitică tip locuire civilă de cultură Iclod în curtea familiei Anica Șoiom atribuindu-i-se codul RAN 119769.01 Satul Șăulia este atestat documentar din anul 1377. El apare de-a lungul istoriei sub diferite denumiri: "Pass Sauly, Sauoly, Sauli, Mezewsali, Census quiuquasimalis de Sawly nobilum, Saly, Seulya, Șeulia. În zona comunei Șǎulia au fost descoperite, cu mai multi ani in urma, o serie de obiecte arheologice: fragmente ceramice (probabil eneolitice, de tip Iclod), monede romane imperiale, un varf de lance (datat sec.II î. C.).). Până la Tratatul de pace de la Trianon, a aparținut raionului Marosludasi din județul Maros -Torda.]. — — — 3 patrifamilie.

Flora, in comun’a Szent -Márton –Macskás [Sânmărtin (în maghiară Szépkenyerűszentmárton) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Ceaba, Cutca, Diviciorii Mari, Diviciorii Mici, Măhal, Sâmboieni, Sânmărtin (reședința) și Târgușor.]. — — — 1 patrifamilia.

! Gecse (Gece), in comun’a Válaszut [Răscruci, mai demult Valasut (în maghiară Válaszút), este un sat în comuna Bonțida din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: - În perioada interbelică, între 1919 și 1929, a fost sediul plășii Someș din județul Cluj de atunci.]. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Gece)

! Gece, in comun’a Válaszut [Răscruci, mai demult Valasut (în maghiară Válaszút), este un sat în comuna Bonțida din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: - În perioada interbelică, între 1919 și 1929, a fost sediul plășii Someș din județul Cluj de atunci.]. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Gecse)

! Tamás (Tamasiu), in comun’a Astileu de josu [Așchileu (în maghiară Esküllő, în traducere "Locul jurământului", în germană Grossschwalbendorf) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Așchileu Mare (reședința), Așchileu Mic, Cristorel, Dorna și Fodora. Istoric: - Se poate presupune că așezarea era locuită în perioada Daciei pre-romane. Localitatea a fost menționată pentru prima dată în Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus ca fiind locul unde s-a încheiat pacea între armatele migratoare conduse de Tuhutum și românii voievodului Gelu (Gelou, quidam Blacus în textul latin din cronică), după moartea celui din urmă. Se atestă astfel continuitatea românilor în aceste teritorii: “Atunci locuitorii țării, văzând moartea stăpânului lor, din propria lor voință, dându-și dreapta, l-au ales domn al lor pe Tuhutum, tatăl lui Horca. Și în acel loc numit Esculeu și-au întărit credința prin jurământ. Iar din acea zi locul acela este numit Esculeu pentru că acolo au jurat. Iar Tuhutum din acea zi a stăpânit acea țară cu pace și cu fericire” —Anonymus XXVII Ducatul condus de urmașii lui Tuhutum a rezistat până în vremea regelui Ștefan I. Cronica mai consemnează că o nepoată a lui Tuhutum a fost mama regelui Stefan I. De asemenea se mai arată că toți urmașii lui Tuhutum până la regele Ștefan au fost păgâni și că s-au sedentarizat. Localitatea Așchileu era la mijlocul unor formațiuni teritoriale românești care au fost sub conducerea ducelui Gelu. Următoarele atestări documentare aparțin satului Fodora, menționat din 1214 sub numele de Villa Fodor. Celelalte localități sunt menționate pe la începutul secolului al XIV-lea. Descoperiri arheologice. Se menționează că înainte de 1877, aici au fost descoperite un lanț de aur din 6 verigi cu muchii, o tăbliță de aur și alte obiecte, toate din epoca Daciei pre -romane.]. — — — 5 patrifamilie.  (vezi Tamasiu)

! Tamasiu, in comun’a Astileu de josu [Așchileu (în maghiară Esküllő, în traducere "Locul jurământului", în germană Grossschwalbendorf) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Așchileu Mare (reședința), Așchileu Mic, Cristorel, Dorna și Fodora. Istoric: - Se poate presupune că așezarea era locuită în perioada Daciei pre-romane. Localitatea a fost menționată pentru prima dată în Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus ca fiind locul unde s-a încheiat pacea între armatele migratoare conduse de Tuhutum și românii voievodului Gelu (Gelou, quidam Blacus în textul latin din cronică), după moartea celui din urmă. Se atestă astfel continuitatea românilor în aceste teritorii: “Atunci locuitorii țării, văzând moartea stăpânului lor, din propria lor voință, dându-și dreapta, l-au ales domn al lor pe Tuhutum, tatăl lui Horca. Și în acel loc numit Esculeu și-au întărit credința prin jurământ. Iar din acea zi locul acela este numit Esculeu pentru că acolo au jurat. Iar Tuhutum din acea zi a stăpânit acea țară cu pace și cu fericire” —Anonymus XXVII Ducatul condus de urmașii lui Tuhutum a rezistat până în vremea regelui Ștefan I. Cronica mai consemnează că o nepoată a lui Tuhutum a fost mama regelui Stefan I. De asemenea se mai arată că toți urmașii lui Tuhutum până la regele Ștefan au fost păgâni și că s-au sedentarizat. Localitatea Așchileu era la mijlocul unor formațiuni teritoriale românești care au fost sub conducerea ducelui Gelu. Următoarele atestări documentare aparțin satului Fodora, menționat din 1214 sub numele de Villa Fodor. Celelalte localități sunt menționate pe la începutul secolului al XIV-lea. Descoperiri arheologice. Se menționează că înainte de 1877, aici au fost descoperite un lanț de aur din 6 verigi cu muchii, o tăbliță de aur și alte obiecte, toate din epoca Daciei pre -romane.]. — — — 5 patrifamilie.  (vezi Tamás)

! Sztojka (Stoica), in comun’a Astileu de josu [Așchileu (în maghiară Esküllő, în traducere "Locul jurământului", în germană Grossschwalbendorf) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Așchileu Mare (reședința), Așchileu Mic, Cristorel, Dorna și Fodora. Istoric: - Se poate presupune că așezarea era locuită în perioada Daciei pre-romane. Localitatea a fost menționată pentru prima dată în Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus ca fiind locul unde s-a încheiat pacea între armatele migratoare conduse de Tuhutum și românii voievodului Gelu (Gelou, quidam Blacus în textul latin din cronică), după moartea celui din urmă. Se atestă astfel continuitatea românilor în aceste teritorii: “Atunci locuitorii țării, văzând moartea stăpânului lor, din propria lor voință, dându-și dreapta, l-au ales domn al lor pe Tuhutum, tatăl lui Horca. Și în acel loc numit Esculeu și-au întărit credința prin jurământ. Iar din acea zi locul acela este numit Esculeu pentru că acolo au jurat. Iar Tuhutum din acea zi a stăpânit acea țară cu pace și cu fericire” —Anonymus XXVII Ducatul condus de urmașii lui Tuhutum a rezistat până în vremea regelui Ștefan I. Cronica mai consemnează că o nepoată a lui Tuhutum a fost mama regelui Stefan I. De asemenea se mai arată că toți urmașii lui Tuhutum până la regele Ștefan au fost păgâni și că s-au sedentarizat. Localitatea Așchileu era la mijlocul unor formațiuni teritoriale românești care au fost sub conducerea ducelui Gelu. Următoarele atestări documentare aparțin satului Fodora, menționat din 1214 sub numele de Villa Fodor. Celelalte localități sunt menționate pe la începutul secolului al XIV-lea. Descoperiri arheologice. Se menționează că înainte de 1877, aici au fost descoperite un lanț de aur din 6 verigi cu muchii, o tăbliță de aur și alte obiecte, toate din epoca Daciei pre -romane.].. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Stoica)

! Stoica, in comun’a Astileu de josu [Așchileu (în maghiară Esküllő, în traducere "Locul jurământului", în germană Grossschwalbendorf) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Așchileu Mare (reședința), Așchileu Mic, Cristorel, Dorna și Fodora. Istoric: - Se poate presupune că așezarea era locuită în perioada Daciei pre-romane. Localitatea a fost menționată pentru prima dată în Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus ca fiind locul unde s-a încheiat pacea între armatele migratoare conduse de Tuhutum și românii voievodului Gelu (Gelou, quidam Blacus în textul latin din cronică), după moartea celui din urmă. Se atestă astfel continuitatea românilor în aceste teritorii: “Atunci locuitorii țării, văzând moartea stăpânului lor, din propria lor voință, dându-și dreapta, l-au ales domn al lor pe Tuhutum, tatăl lui Horca. Și în acel loc numit Esculeu și-au întărit credința prin jurământ. Iar din acea zi locul acela este numit Esculeu pentru că acolo au jurat. Iar Tuhutum din acea zi a stăpânit acea țară cu pace și cu fericire” —Anonymus XXVII Ducatul condus de urmașii lui Tuhutum a rezistat până în vremea regelui Ștefan I. Cronica mai consemnează că o nepoată a lui Tuhutum a fost mama regelui Stefan I. De asemenea se mai arată că toți urmașii lui Tuhutum până la regele Ștefan au fost păgâni și că s-au sedentarizat. Localitatea Așchileu era la mijlocul unor formațiuni teritoriale românești care au fost sub conducerea ducelui Gelu. Următoarele atestări documentare aparțin satului Fodora, menționat din 1214 sub numele de Villa Fodor. Celelalte localități sunt menționate pe la începutul secolului al XIV-lea. Descoperiri arheologice. Se menționează că înainte de 1877, aici au fost descoperite un lanț de aur din 6 verigi cu muchii, o tăbliță de aur și alte obiecte, toate din epoca Daciei pre -romane.].. — — — 1 patrifamilia.  (vezi Sztojka)

Pogacsán, in comun’a Ujfaleu [Satu Nou (maghiară Újfalu) este un sat în comuna Pârgărești din județul Bacău, Moldova, România.]. — — — 1 patrifamilia.

Pop, in comun’a Ujfaleu [Satu Nou (maghiară Újfalu) este un sat în comuna Pârgărești din județul Bacău, Moldova, România.]. — — — 5 patrifamilie.

! Bohetzel (Bohetieu), in comun’a Ujfaleu [Satu Nou (maghiară Újfalu) este un sat în comuna Pârgărești din județul Bacău, Moldova, România.]. — — — 2 patrifamilie.  (vezi Bohetieu)

! Bohetieu, in comun’a Ujfaleu [Satu Nou (maghiară Újfalu) este un sat în comuna Pârgărești din județul Bacău, Moldova, România.]. — — — 2 patrifamilie.  (vezi Bohetzel)

Rákolczi, in comun’a Kovácsi [Făureni, colocvial Covaciu, (în maghiară Kolozskovácsi, colocvial Kovácstelke) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: -  Așezarea a fost menționată pentru prima dată într-o sursă scrisă în 1320 sub numele Kuachtelke, numele de Kovács a apărut pentru prima dată în surse în 1467. La începutul secolului al XIV-lea, așezarea era deținută de fiii lui Mihály din familia Zsombor, dar le-a fost confiscat de regele maghiar Károly I din neloialitate și dat lui Dezső Elefánti, domnul din Sebesvár. În 1477, a devenit proprietatea lui Imre Gimesi Forgách, domnul din Gyalu. Până la Tratatul de la Trianon, Kolozskovácsi a aparținut raionului Cluj al județului Cluj. A doua Hotărâre de la Viena (Pactul Ribbentrop -Molotov) a returnat -o Ungariei împreună cu împrejurimile sale, dar în 1944 a intrat din nou sub controlul României.]. — — — 1 patrifamilia.

Bote, in comun’a Korácsi [Făureni, colocvial Covaciu, (în maghiară Kolozskovácsi, colocvial Kovácstelke) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: -  Așezarea a fost menționată pentru prima dată într-o sursă scrisă în 1320 sub numele Kuachtelke, numele de Kovács a apărut pentru prima dată în surse în 1467. La începutul secolului al XIV-lea, așezarea era deținută de fiii lui Mihály din familia Zsombor, dar le-a fost confiscat de regele maghiar Károly I din neloialitate și dat lui Dezső Elefánti, domnul din Sebesvár. În 1477, a devenit proprietatea lui Imre Gimesi Forgách, domnul din Gyalu. Până la Tratatul de la Trianon, Kolozskovácsi a aparținut raionului Cluj al județului Cluj. A doua Hotărâre de la Viena (Pactul Ribbentrop -Molotov) a returnat -o Ungariei împreună cu împrejurimile sale, dar în 1944 a intrat din nou sub controlul României.]. — — — l patrifamilia.

Somlja, in comun’a Korácsi [Făureni, colocvial Covaciu, (în maghiară Kolozskovácsi, colocvial Kovácstelke) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: -  Așezarea a fost menționată pentru prima dată într-o sursă scrisă în 1320 sub numele Kuachtelke, numele de Kovács a apărut pentru prima dată în surse în 1467. La începutul secolului al XIV-lea, așezarea era deținută de fiii lui Mihály din familia Zsombor, dar le-a fost confiscat de regele maghiar Károly I din neloialitate și dat lui Dezső Elefánti, domnul din Sebesvár. În 1477, a devenit proprietatea lui Imre Gimesi Forgách, domnul din Gyalu. Până la Tratatul de la Trianon, Kolozskovácsi a aparținut raionului Cluj al județului Cluj. A doua Hotărâre de la Viena (Pactul Ribbentrop -Molotov) a returnat -o Ungariei împreună cu împrejurimile sale, dar în 1944 a intrat din nou sub controlul României.]. — — — 1 patrifamilia.

Daszkel, in comun’a Korácsi [Făureni, colocvial Covaciu, (în maghiară Kolozskovácsi, colocvial Kovácstelke) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: -  Așezarea a fost menționată pentru prima dată într-o sursă scrisă în 1320 sub numele Kuachtelke, numele de Kovács a apărut pentru prima dată în surse în 1467. La începutul secolului al XIV-lea, așezarea era deținută de fiii lui Mihály din familia Zsombor, dar le-a fost confiscat de regele maghiar Károly I din neloialitate și dat lui Dezső Elefánti, domnul din Sebesvár. În 1477, a devenit proprietatea lui Imre Gimesi Forgách, domnul din Gyalu. Până la Tratatul de la Trianon, Kolozskovácsi a aparținut raionului Cluj al județului Cluj. A doua Hotărâre de la Viena (Pactul Ribbentrop -Molotov) a returnat -o Ungariei împreună cu împrejurimile sale, dar în 1944 a intrat din nou sub controlul României.]. — — — 3 patrifamilie.

! Rád (Radu), in comun’a M. –Fodora [Fodora (în maghiară Magyarfodorháza) este un sat în comuna Așchileu din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: - Dacă se iau în seamă descoperirile arheologice, se poate estima că așezarea este locuită măcar din perioada de dinaintea introducerii monedelor imitate în Dacia preromană, adică înainte de secolul III ante Christos. Este menționat documentar din 1214 sub numele de Villa Fodor. În jurul anului 1600 satul dispare, fiind repopulat în secolele care urmează. Descoperiri arheologice. Se menționează că înainte de 1877 au fost descoperite două vergele de aur care erau folosite ca substitut de monedă în schimburile comerciale din perioada Daciei preromane. Vergele erau lucrate prin batere cu ciocanul, în patru muchii, mai groase la mijloc și mai subțiri la capete, răsucite în formă de toartă, cu incizii și crestături.]. — — — 3 patrifamilie.

Fetke, in comun’a M. –Fodora [Fodora (în maghiară Magyarfodorháza) este un sat în comuna Așchileu din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: - Dacă se iau în seamă descoperirile arheologice, se poate estima că așezarea este locuită măcar din perioada de dinaintea introducerii monedelor imitate în Dacia preromană, adică înainte de secolul III ante Christos. Este menționat documentar din 1214 sub numele de Villa Fodor. În jurul anului 1600 satul dispare, fiind repopulat în secolele care urmează. Descoperiri arheologice. Se menționează că înainte de 1877 au fost descoperite două vergele de aur care erau folosite ca substitut de monedă în schimburile comerciale din perioada Daciei preromane. Vergele erau lucrate prin batere cu ciocanul, în patru muchii, mai groase la mijloc și mai subțiri la capete, răsucite în formă de toartă, cu incizii și crestături.]. — — — 1 patrifamilia.

Pop, in comun’a M. –Fodora [Fodora (în maghiară Magyarfodorháza) este un sat în comuna Așchileu din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric: - Dacă se iau în seamă descoperirile arheologice, se poate estima că așezarea este locuită măcar din perioada de dinaintea introducerii monedelor imitate în Dacia preromană, adică înainte de secolul III ante Christos. Este menționat documentar din 1214 sub numele de Villa Fodor. În jurul anului 1600 satul dispare, fiind repopulat în secolele care urmează. Descoperiri arheologice. Se menționează că înainte de 1877 au fost descoperite două vergele de aur care erau folosite ca substitut de monedă în schimburile comerciale din perioada Daciei preromane. Vergele erau lucrate prin batere cu ciocanul, în patru muchii, mai groase la mijloc și mai subțiri la capete, răsucite în formă de toartă, cu incizii și crestături.].. — — — 2 patrifamilie.

Bene, in comun’a Solyomkö [Șoimeni (în trecut Șinteu; în maghiară Sólyomkö) este un sat în comuna Vultureni din județul Cluj, Transilvania, România. Se află la aproximativ 30 km de orașul Cluj-Napoca, în direcția comuna Chinteni. Legende: - Există mai multe legende legate de un tunel care leagă satul de Giula. Una dintre acestea spune că ducele Gelu după ce a încheiat legământul cu Tuhutum de la Așchileu ar fi fugit călare pe un cal alb prin acest tunel împreună cu fata căpeteniei invadatoare. Istoric: În 1320, este menționat pentru prima dată sub numele de Solumkuu. Populația sa a adoptat religia reformată în timpul Reformei. În 1658, tătarii au distrus satul, drept care a fost repopulat cu iobagi români. Biserica reformată a așezării, construită în stil gotic, a fost singura care a supraviețuit distrugerii, dar nemaifiind nevoie de ea a fost demolată, iar biserica reformată din Báboc a fost reparată din pietrele ei. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut raionului Cluj, județul Cluj.]. — — — 1 patrifamilia.    

                                                                                                                        Protop. loc.