PLĂCUȚE SINAIA - PREFAȚĂ

DAN  ROMALO

Cronica   getă

apocrifă

pe plăci de plumb?

with an abridged English version

Prefaţă

Dr. ALEXANDRU SUCEVEANU

Postfaţă

Academician VIRGIL CÂNDEA

Addenda: Studiu istoric şi filologic

AURORA PEŢAN

DAN ROMALO

Cronică getă apocrifă
pe plăci de plumb?

 

În memoria Mariei Golescu și a Nadejdei Romalo, fără de care studiul care urmează nu ar fi fost niciodată scris. Şi în semn, mult tardiv, de recunoștință datorată profesorului Constantin Moisil, care m-a învăţat să mă plec peste semnele istoriei cu răbdarea şi perseverenţa cuvenite unor, la prima vedere, de neînţeles scrieri.

 

D.R.










București, 2005

 

Traducere l. engleză: Nicholas Andrews şi Dan Romalo
Traducere 1. engleză Addenda: Augusta Caterina Grundbock

Editori: Corina Firuţă şi Cori Simona Ion Redactor: Argentina Firuţă Tehnoredactor: Stela-Mariana Checiu

Balacron pentru copertă oferit de SC MARJA PAPER SRL
Editare Direct-To-Plate cu plateselter basys Print UV-710S
S.C. ZOOMSOFT S.R.L.

Tipărit la C.N.l. CORESI S.A. Bucureşti
© Toate drepturile rezervate: S.C. ALCOR EDIMPEX S.R.L.
Bd. Ion Mihalache nr. 45, bl. 16 B+C, sc. D, ap. 116,
sector 1, cod 011173, Bucureşti
ed_alcor@yahoo.com

 Prefaţă

De obicei prefeţele au un caracter encomiastic. Semnatarii lor încep prin a prezenta materia tratată în lucrare, formulează apoi o serie de judecăţi de valoare asupra ei - prin care încearcă, nu o dată, să dea impresia unui contact cu subiectul măcar egal ca al autorului - şi încheie recomandând călduros lucrarea publicului cititor.

Cronica apocrifă pe plăci de plumb a distinsului domn Dan Romalo este atât de insolită, încât semnatarul acestor rânduri se vede obligat la un lung detur - cu formularea a numeroase precauţii - înainte de a se încadra în această schemă.

Trebuie deci să încep cu mărturisirea că acum mai bine de 30 de ani - când am avut onoarea să devin cercetător la Institutul de Arheologie din Bucureşti (atunci şi acum, din fericire, al Academiei Române) - mi s-a propus să mă ocup de plăcuţele de plumb care fac obiectul Cronicii apocrife. Am pregetat să dau curs acestei propuneri mai puţin conştient, atunci, de dificultatea anchetei cât, mai cu seamă, pentru că, filolog prin formaţie, aveam - şi mai am încă - mult de lucrat în domeniul arheologiei şi al istoriei vechi a Dobrogei. Iar dacă am evocat acest episod, este, pe de o parte, pentru a marca o apropiere subiectivă de problema în discuţie, motiv pentru care am privit şi privesc cu toată înţelegerea demersul ştiinţific al d-lui Romalo, pe de alta, pentru a preciza rigorile filologico- arheologice cu care trebuie abordat un asemenea subiect şi de la care este firesc să pornească şi propria noastră judecată de valoare.

În fapt - pentru a reveni la “schemă” - Cronica apocrifă pune, pentru prima oară, în circulaţie - altfel spus, publică - un număr de 79 plăcuţe de plumb pe care, alături de numeroase reprezentări, apare o scriere - predominant greacă, dar, cum se poate vedea, şi de altă sorginte - în care numele proprii clar descifrabile indică realităţi geto-dace de la cumpăna dintre era păgână şi cea creştină. Evocând mereu posibilitatea ca aceste plăcuţe de plumb să fie în fapt nişte falsuri modeme - rigoarea cu care autorul lasă deschisă tot timpul această alternativă ni-1 învederează pe inginerul în electromecanică ca şi pe fizicianul care ar fi dorit să fie - dl. Romalo optează - repetăm, cu toată prudenţa necesară - spre prima ipoteză, anume aceea a caracterului autentic al acestor documente. Ar rezulta aşadar, urmându-l pe autor, că e vorba de limba getă dar în care apar o serie de cuvinte pe care le regăsim apoi în limba română, ceea ce înseamnă că preluarea lor s-a făcut direct din limba getă, fără intermediul latinei.

Nimic nu s-ar opune, în principiu, acestei concluzii. Dar pentru că urmările ei ar putea provoca un adevărat seism în istoria limbii române - şi când afirm acest lucru, mă gândesc la uriaşul ecou pe care l-ar putea avea în lumea diletanţilor tracomani - este bine ca cititorii să fie de la bun început avertizat asupra riscurilor însuşirii tale-quale a unei asemeni concluzii.


                                                                                                                                                                5

             Un prim și grav impediment pentru a accepta caracterul autentic al acestor documente, îl constituie faptul că nici unul dintre ele nu a fost găsit într-un context arheologic sigur din punct de vedere stratigrafic. În realitate, problema provenienței lor rămâne o enigmă – cititorul are posibilitatea să urmărească în descrierea tribulațiilor apariției și dispariției acestor documente, un adevărat roman polițist – și numai acest lucru ar fi de natură să ne facă să respingem posibilitatea utilizării lor. Numai o fericită descoperire viitoare, le-ar putea certifica autenticitatea, imposibil de susținut acum din punct de vedere arheologic.

            Lingvistic vorbind, dificultățile sunt cel puțin la fel de considerabile. Căci una e a susține că în limba română au penetrat din substrat cuvinte ca: baci, țăruș sau zestre (de unde faimoasa anecdotă cu “discuția” dintre un centurion roman și un dac, după căderea Sarmizegetusei) și cu totul alta ar fi ca din substrat – și nu din latină – să fi intrat în română cuvinte ca: acela, apă, an, arme, acesta, viu, bou, a voi (opresc enumerarea - după cum se vede – la primele două litere ale dicționarului). Mai mult, ni se propune chiar un sistem flexionar – aceasta pentru a nu mai vorbi de faptul că paralelismele încercate, nu sunt decât uneori implicate în sensul propozițiilor. Cel mult, s-ar putea sugera că plăcuțele de plumb în discuție, ar putea să reprezinte o limbă getă deja contaminată de cea latină – dar această ipoteză, ar anula cea mai mare parte a demonstrației autorului.

            Chiar și această sugestie, ipoteza unor falsuri moderne, ar părea să se impună – cel puțin în stadiul actual al cercetărilor – dacă vechiul principiu de drept audiatur et altera pars nu ne-ar obliga să enumerăm (fie și pe scurt) contraargumentele autorului. Mai întâi ar trebui marcat faptul decisiv – cel puțin în viziunea unui nespecialist ca mine – că aliajul din care sunt confecționate aceste tăblițe este identic cu cel al pieselor antice; de vor fi fost doar falsuri moderne, falsificatorii trebuie creditați cu o ingeniozitate tehnică remarcabilă. Planul cetății Sarmizegetusa – reprezentat pe plăcuța nr. 21 și care nu va fi cunoscut arheologic decât după 1939, când nu se mai pune problema confecționării unor asemenea falsuri – ar putea fi un argument decisiv în ipoteza unei comparații între planuri mult mai explicit prezentată. Tot așa reprezentarea șarpelui pe câteva plăcuțe, ar putea fi legată de piesa din tezaurul constănțean descoperit în 1962, dar atunci ar trebui să renunțăm la ipoteza Gabriellei Bordenache – de curând dispărută dintre noi – potrivit căreia piesa tomitană l-ar reprezenta pe Glycon, șarpele falsului profet Alexandros din Abonuteichos [ ≈ 105 d. Hr. - † ≈ 170 ] (Asia Mică).

            În sfârșit, poate că din perspectiva celui mai important argument privind autenticitatea pieselor, este posibil ca acesta să fie constituit de concluzia logică a autorului conform căreia, dacă e vorba totuși de falsuri și falsificatori, aceștia trebuie să fi fost absolut geniali. Și când îi împărtășim d-lui Romalo această concluzie, ne referim nu numai la o remarcabilă familiaritate a acestor falsificatori cu textele antice (în principal Cassius Dio) ci, mai cu seamă, la introducerea tuturor acestor date într-un sistem lingvistic coerent, așa cum caută să ne asigure autorul. Căci, desigur, una este să falsifici una, două piese și alta este procedezi la alcătuirea unei mini-biblioteci de plumb, în scopuri care rămân deocamdată greu de descifrat.

            Recunoscând așadar greutatea argumentelor în favoarea autenticității documentelor prezentate – dar neuitând nici un moment dificultățile pe care le implică această ipoteză – să fim deci de acord cu autorul că singura cale de a le expune discuțiilor lumii științifice, era publicarea lor. Din acest punct de vedere, inginerul Dan Romalo aduce un imens serviciu

       27.7 mm diametru, ? g, AE   Avers: Filip Arabul laureat, bust cuirasat şi drapat, spre dreapta, inscripţia IMPMIVLPHILIPPVSAVG, semnificând

IMP[ERATOR] M[ARCUS] IUL[IUS] PHILIPPUS AUG[USTUS].

6

culturii române, “înhămându-se” - pentru a-i relua metafora - la o lucrare pe cât de fastidioasă (a început cercetările încă din tinereţe) pe atât de ingrată. Învăţaţii vor decide de partea cui se află dreptatea în această adevărată vexata quaestio, dar până arunci să-i reamintim cititorului mai puţin avizat că unul din primele alfabete greceşti — aşa- numitul linear B - a fost descifrat de arhitectul englez (iar în armată, inginer de cifru) Michael Ventris, ajutat de elenistul J. Chadwick.

Să-i fie dat oare limbii geto-dacice să fie descifrată de un inginer în electromecanică? Precedentele - am văzut - nu lipsesc dar, în aşteptarea repetării lor, pentru a-mi salva şi eu sufletul, aşa cum o face autorul în finalul lucrării, să reamintesc faptul că prin anii 1944- 1946 marele învăţat Ion Nestor recomanda Mariei Goleseu publicarea acestor plăcuţe de plumb. Or dacă această adevărată culme a arheologiei româneşti - pe care a reprezentat-o fără îndoială Ion Nestor - considera necesară publicarea lor încă din anii ’40, fie-i îngăduit unuia dintre numeroşii săi urmaşi să-şi exprime satisfacţia de a fi prefaţat această carte.

Dr. AL Suceveanu

          

~22 mm diametru, ? g, AE

Revers: personificarea alegorică a provinciei Dacia, purtând bonetă frigiană, cu o sabie curbată în mâna dreaptă (armă dacică) şi cu un stindard militar pe care este înscris numărul XIII în cealaltă mână; în stânga Daciei un stindard cu numărul V şi o acvilă cu o coroană în cioc - simbol al legiunii a V-a Macedonica - şi la dreapta un leu - simbol al legiunii a XIII-a Gemina, inscripţia PROVINCIA DACIA, în exergă AN·I·
Avers: Filip Arabul purtând coroană radiată, bust cuirasat şi drapat, spre dreapta, inscripţia IMPMIVLPHILIPPVSAVG, semnificând

IMP[ERATOR] M[ARCUS] IUL[IUS] PHILIPPUS AUG[USTUS]

                                                                                                                                                                  7

 Preambul

Momentul în care omul - în esenţă specia umană - a trecut de pragul care separă pe homo erectus, sau chiar habilis, de homo sapiens este acela în care, pentru prima dată, imaginează o simbolizare semnificativă pe care, ulterior, o lărgeşte şi sistematizează până la nivel de ansamblu de semne cu semnificaţii convenţionale bine conturate. Vestigiile capabile să ateste astfel de activităţi umane primordiale au fascinat şi continuă să preocupe mulţime de cercetători de seamă. Interes firesc, deoarece din acele semne şi simbolizări primitive s-au dezvoltat apoi toate sistemele de scriere cunoscute azi. Aşa fiind, căutarea, descoperirea, recunoaşterea ca mesaj coerent, seninificativ-organizat, a unui ansamblu de semne înscrise pe monumente din trecut, înţelegerea sensului mesajului ce s-a dorit permanentizat în timp - în esenţă decriptarea lui - a constituit o preocupare constantă pentru mulţi cercetători erudiţi. De la primele vestigii recunoscute ca suport pentru mesaje inteligibile sau doar bănuite că erau menite să transmită un mesaj - cum sunt organizările megalitice de la Stonehenge, aliniamentele de la Carnac (Morbihan, Franţa), figura şi orientarea Sfinxului, alinierea şi orientarea Piramidelor şi multe altele, nu în ultimul rând semnele de pe plăcuţele de la Tărtăria - poate semnificative dar cu sens neconfirmat până azi, când masa semnelor convenţionale şi a simbolurilor culese din trecut creşte continuu – preocuparea și efortul de deslușire a mesajului transmis prin ele, au fost constante

  

29 mm diametru, 15.6 g, AE

Revers: personificarea alegorică a provinciei Dacia, purtând bonetă frigiană, cu o sabie curbată (sica) în mâna dreaptă (armă dacică) şi cu un stindard militar pe care sunt înscrise literele DF, iniţialele pentru DACIA FELIX, în cealaltă mână, la stânga, o acvilă cu o coroană în cioc - simbol al legiunii a V-a Macedonica - şi la dreapta un leu - simbol al
                                                             legiunii a XIII-a                                                                                                                                               Gemina, inscripţia PROVIN[CIA] DACIA, în exergă AN·I
Avers: Filip Arabul laureat, spre dreapta, inscripţia IMPMIVLPHILIPPVSAVG, semnificând

IMP[ERATOR] M[ARCUS] IUL[IUS] PHILIPPUS AUG[USTUS]

                                Prologue

 

The moment when man - in fact, the human species - crossed the evolutionary threshold that separates Homo erectus, or even Homo habilis, from Homo sapiens is the moment when he imagined for the first time a significant process of symbolization which he later broadened and systematized to the level of a group of signs with rigid conventional meanings. Remains able to give witness to such primordial human activities witness to such primordial human activies have fascinated and continue to preoccupy scores of outstanding investigators. Their activity and evidence of interest are normal because all the systems of writing known to us today were developed from those primitive signs and symbols. Thus, the search, discovery, and recognition of a series of signs written on remains of the past that provide a coherent, significantly organized message, and the understanding of the meaning of the message which was meant to be permanent in time - in essence, its decryption - have been constant concerns of a long list of scholarly investigators. From the first remains recognized as the bases for intelligible messages, or presumed to be intended to transmit a message-like the megalithic arrangements of Stonehenge, the alignments at Carnac (Morbihan, France), the face and orientation of the Sphinx, the alignment and orientation of the Pyramids, and many others, not least the signs on the  small plates of Tărtăria (România) - possibly significant but with as yet unconfirmed meaning – until today, when the mass of conventional signs and the symbols collected from the past

8  

şi susţinute. Poate că este util să fie amintite aici câteva din cele mai cunoscute, devenite exemplificări clasice de caz. Exemple semnificative sunt:

A. Descifrarea scrisului Egiptului antic (hieroglific), rezultat al eforturilor depuse - uneori până la periclitarea sănătăţii - de un impresionant şir de cercetători între care: A. Kircher, Joseph Guignes, Karsten Niebuhr, Sylvestre de Sacy, David Ăkerblad, Thomas Young, Padrele Johan Severin, în sfârşit, Jean François Champollion şi Richard Lepsius care, mai toţi, şi-au bazat eforturile pe compararea şi corelarea unor secvenţe de semne hieroglifice structurate în mod evident sistematic, dar cu sens iniţial necunoscut, cu nume proprii scrise în alfabete cunoscute. Piatra de la Roseta, pe care se află înregistrat acelaşi mesaj în trei limbi diferite, a constituit o bază epigrafică de nepreţuit în perfectarea descifrări lor (cf. E. Doblehofer, cap. II [40]).

B. Descifrarea celor trei forme de scriere cuneiformă i.e.: - cea în persană veche reuşită prin eforturile unui Olaüs Gerhard Tychsen, a prea puţin preţuitului Georg Friedrich Grotefend, a lui Rasmus Christian Rask şi a lui Henry Creswicke Rawlinson, enumerând astfel doar pe giganţi; apoi scrierea cuneiformă mesopotamiană, prin Edwin Noris, Löwenstern, Edward Hinks, Wiliam Henry Fox Talbot şi Julius Opert; în sfârşit, textele în scriere cuneiformă hitită de la Boğazköy, decriptate de incredibilul Bedřich Hrozný. Şi aceşti cercetători, ca şi cei preocupaţi de descifrarea scrierilor hieroglifice, şi-au bazat eforturile pe căutarea şi recunoaşterea unor secvenţe de semne cu sens iniţial necunoscut, dar corelabile - pe baza unor asemănări semnificative - cu nume proprii cunoscute din scrierile şi limbile deja descifrate sau clasic cunoscute (cf. op. cit. [40], cap. III-V).

 

 

 

 

 

continues to grow, the study and effort to clarify the message transmitted through them have been constant and sustained. Perhaps it would be useful to recall here some of the best known that have become classic examples in the field. Significant examples are the following:

A. The decipherment of the writing of ancient Egypt (hieroglyphics), the result of the efforts - sometimes almost jeopardizing good health - of an impressive series of investigators including: A. Kircher, Joseph Guignes, Carsten Niebuhr, Sylvestre de Sacy, David Ăkerblad, Thomas Young, Father Johan Severin, and finally Jean-François Champollion and Richard Lepsius who almost all based their efforts on the comparison and correlation of sequences of hieroglyphic signs obviously structured systematically but with initially an unknown meaning, with proper names written in known alphabets. The Rosetta stone, conveying the same message in three different languages, was a precious epigraphic foundation for completing the decipherment (cf. E. Doblehofer, Chapter [40]).

B. The decipherment of the three forms of cuneiform writing, that is, the one in old Persian achieved through the efforts of Olaus Gerhard Tychsen, the insufficiently appreciated Georg Friedrich Grotefend, Rasmus Christian Rask, and finally Henry Creswicke Rawlinson, listing only the giants; then, the Mesopotamian cuneiform script, through Edward Norris, Löwenstern, Edward Hinks, William Henry Fox Talbot, and Julius Opert; and finally, the texts in Hittite cuneiform writing from Boğazköy, deciphered by the unbelievable Bedřich Hrozný. These investigators, like those concerned with decipherment of hieroglyphic writing, based their efforts on seeking and recognizing sequences of signs with initially an unknow

9

C. Descifrarea textelor din Creta şi de la Pilos, scrise în liniar B, iniţiată de Arthur Evans, descoperitorul primelor vestigii ale acestui sistem de scriere. El a încercat să le descifreze, dar fără succes. Primele încercări de descifrare bazată pe criterii ştiinţifice solide a fost întreprinsă de Alice Kober, doctor în matematică şi fizică, care identifică câteva cazuri de desinenţe flexionare ale acestui sistem de scriere. Pasul hotărâtor însă a fost făcut de Michael Ventris, arhitect englez de origine greacă, care a “spart codul” şi, cu ajutorul lui John Chadwick, a definitivat descifrarea sistematică a acestui sistem de scriere [102].

De ce o citare atât de abundentă - deşi insuficientă încă - de nume de erudiţi preocupaţi de textele înscrise pe vestigii din cea mai îndepărtată antichitate?

În parte, pentru a dovedi interesul pe care îl prezintă cunoaşterea modului în care a evoluat gândirea umană în acest domeniu până să - şi ca să - ajungă la ce este azi. Dar, totodată, şi pentru a indica principalele surse şi temeiuri ale modului de gândire şi ale metodelor de rezolvare adoptate în prezenta lucrare. Este util să se observe că strădaniile tuturor acestor cercetători de seamă s-au organizat în jurul a două tipuri principale de activitate:

1) activitatea de descoperire/ acumulare a unui fond cât mai amplu de vestigii materiale cu însemnări aparent semnificative şi

2) efortul imaginativ de aplicare- verificare a unor procedee specifice de desluşire a sensului acestor însemnări colecţionate şi corelarea-interpretarea lor.

Această observaţie dovedeşte că activitatea şi preocupările susţinute ale atâtor minţi de elită constituie, pe de o parte, dovada importanţei pe care o are în dezvoltarea culturală a unui popor normal cultivat înţelegerea semnificaţiilor pe care le au vestigiile

C. The decipherment of texts from Crete and Pilos, written in linear B, initiated by Arthur Evans, the discoverer of the first remains of this writing system. He tried to decipher it but failed. The first efforts at decipherment based on solid scientific principles were undertaken by Alice Kober, a PhD in mathematics and physics, who identified several instances of inflectional distinctions of this writing system. The decisive break- through, however, was the work of Michael Ventris, an English architect of Greek origin, who “broke the code” and, with the help of John Chadwick, completed the systematic decipherment of this writing system [102].

Why such an abundant set of citations, although still quite brief, of scholars engrossed by texts written on remains from farthest antiquity?

In part because knowledge of the manner in which human thought in this area evolved until - and in order to reach - the stage at which it is today is of interest to us. But at the same time in order to point out the principal sources and bases of the way of thinking and methods of resolution adopted in the present work. It is worth observing that the endeavours of all these outstanding investigators were organized around two principal activities: (1) Discovering/ accumulating as large a body as possible of material remains with apparently significant signs, and (2) imaginatively applying/ verifying specific procedures to unravel the meaning of the collected signs. This observation shows that the sustained activity and preoccupation of so many elite minds constitute evidence, on the one hand, of the importance which elucidation

10

trecutului său – un sens care poate fi lămuritor pentru evoluția raționalității la om și pe de altă parte, constituie un ghid în efortul de deslușire a semnificației unor semne, inițial criptice, înscrise pe vestigii aflate în patrimoniul cultural al unei anumite comunităţi sociale care se preocupă de identitatea ei istorică.

Un astfel de caz îl constituie ansamblul de plăci de plumb aflat cândva ca obiecte materiale în colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie din București, România, dar care nu a supravieţuit avatarurilor socio-politice de după războiul din 1941- 1944 decât sub forma unei colecţii reduse de obiecte și de fotografii. Amplul ansamblu de piese se afla în prima jumătate secolului al XIX-lea, în depozitele muzeului amintit, dar fără să i se cunoască inventarul originar şi fără vreo atestare privind provenienţa mai veche sau mai nouă. Lipsa unei atestări riguros fiabile a originii sale, a făcut ca oamenii de cultură din trecut - și regretabil este că și cei din zilele noastre - să respingă orice tentativă de studiere (măcar minimal- informativă) a sensului înscrierilor cu semne evident alfabetice şi a figurărilor neîndoios semnificative de pe plăcile ansamblului. Un refuz de implicare, motivat, poate, prin aceea că întreg ansamblul ar fi sau ar putea fi, o gigantică născocire sau un fals calificat. Refuz inacceptabil în opinia autorului prezentei lucrări, îndeosebi pentru că, tot atât de bine, s-ar putea să nu fie aşa. De asemenea, pentru că în mod foarte general, însemnele de pe vestigii sunt semnificative prim ele însele, indiferent de existenţa sau inexistenţa suportului iniţial, în esenţă cel originar.

Pătruns fiind de credinţa că orice ansamblu de vestigii purtătoare de semne care îngăduie ipoteza că ar putea fi de origine antică - chiar dacă, iniţial, cu sens obscur sau total nedesluşit - trebuie trecut printr-un filtru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

of the meaning of significant remains of our past has for our cultural development - a meaning which may explain the evolution of rationality in mankind - and a guide, on the other hand, in the effort to clarify the meaning of some signs, initially cryptic, written on remains to be found in the cultural inheritance of a specific social community concerned with its historic identity.

             Such a case is the collection of lead plates which were at one time material objects in the collection of the National Museum of Archaeology in Bucharest, Romania, but which did not survive the socio- political ravages following the 1941 -1944 war except for a collection, unfortunately incomplete, of photographs and very few plates. In the first half of the 19th century, this assemblage of pieces to which we refer was in storage in that museum but lacked an original inventory or at least an attestation of its provenance, whether old or new. The absence of a

statement of provenance that could be rigorously checked led cultural leaders in the
lory or at least an attestalion ol its prove- nance, whctherold or new. The absence of a statement of provenance that could be rigorously checked led cultural leaders in the past, like those nowadays, to reject any attempt to study, even for informational purposes, the meaning of the inscriptions with evidently alphabetic signs and the undoubtedly significant figures on the plates of the collection. The refusal to get involved was apparently motivated by the idea that the collection was, or could be, a gigantic invention or a skilful fraud. Such a refusal is unacceptable in the opinion of the author, because it is just as possible that it was not. Also because, in general terms, the signs on the remains, if reproduced exactly, are in themselves significant, regardless of the presence, existence, or absence of the first or original foundation.

             In the belief that any group of remains bearing signs allowing the possibility that they could be of ancient origin - even if, at

                                                                                                                                                                      11

filtru de determinare/ evaluare a plauzibilităţii tuturor semnificaţiilor compatibile cu sistemul de semne astfel înregistrat, autorul s-a hotărât să se angajeze în următoarele două acţiuni:

a) să încerce, folosind cunoştinţele filologice generale de care dispune, să regăsească sensul atribuit cândva de făuritorii necunoscuţi ai plăcilor de plumb, şirului de semne şi de figuri observabile pe fotografii. În esenţă, un efort de regăsire cu ajutorul unor criterii de bază, cel de comparare etimologică fiind principalul, a sensului originar purtat de textele descifrabile pe fotografii şi pe obiectele încă existente în colecţii.

b) să pună la dispoziţia celor interesaţi de subiect, textele şi rezultatul cercetărilor sale, convins fiind că soluţia propusă este doar o primă abordare, criticabilă, perfectibilă, în mare parte poate chiar înlocuibilă, dar măcar minimal verosimilă. Un gest cu risc asumat, îndrăznit totuşi, chiar şi cu preţul unui posibil eşec, din dorinţa de a combate dezinteresul învăţaţilor faţă de posibila semnificaţie a acestui ansamblu de semne înscrise, cândva, pe plăci de plumb. O posibilă semnificaţie intrinsecă, independentă de atestarea sau lipsa de atestare a suportului vestigiilor aflate la origine. Această atitudine este motivată de convingerea că semnele sunt purtătoarele mesajului - în esenţă, imaginea lor - şi nu materialitatea suportului care le poartă. Şi de aici concluzia că ele trebuie să fie luate în seamă şi analizate ca atare.

Cercetarea însemnărilor de pe plăci a condus autorul la următoarele concluzii:

            1)         Textele sunt scrise fără spaţii sau semn despărţitor, i.e. în scriere continuă.

2)         Ele sunt înscrise în trei alfabete distincte, două din acestea aparent total necunoscute. Altreilea alfabet, folosit mai frecvent de-a lungul textelor, este compus din caracterele alfabetului grecesc clasic, la

 

first, with obscure or totally unclear meaning - must be assessed to determine/ evaluate the plausibility of all imaginable meanings compatible with the system of signs recorded, the author decided to undertake the following two actions:

a) to attempt, through the general philological knowledge at his disposal, to discover the meaning once attributed by unknown creators of the lead plates to the signs and figures that can be seen on photographs. Essentially, this was an effort to discover with the help of basic criteria, etymological comparison being the principal criterion, the original meaning of the decipherable texts on the photographs.

b) to place the texts and results of his investigations at the disposal of those who might at some time become interested in the subject because of his conviction that the proposed solution is simply an effort at a first approach that may be criticized, perfected eventually even largely replaced, but at least to some extent plausible. This gesture contains a certain risk and was undertaken, at the cost of possible defeat, because of the desire to counteract the disinterest of scholars in the possibie significance of the signs inscribed once upon a time on lead plates. In fact, a possible intrinsic significance, regardless of the existence or lack of attestation of the foundation of the remains at their origin. This attitude is motivated by the conviction that the signs are bearers of the message, and what matters is their image (in photographs) and not the material foundation on which they were placed. Hence, the conclusion that they must be taken into account and analyzed as such.

The investigation of the lead plates has led the author to reach the following conclusions:

12 

care se adaugă patru caractere anomale specifice şi caracterul latin V, cu dublă semnificaţie, de “u” sau “v”.

3)   Înscrierile cu caractere greceşti conţin un mare număr de secvenţe asimilabile, prin similitudine condiţionată de presupunerea că valoarea fonetică a caracterelor greceşti este cea clasică, cu patronime şi toponime din istoria geto- dacilor atestate de izvoarele istorice clasice.

4)   Prin extinderea acestei din urmă presupuneri şi la textele scrise cu sau conţinând caractere necunoscute, asemănări de tipul celor menţionate mai sus, permit aproximarea valorii fonetice şi a acestor caractere anomale.      

Ca urmare a rezultatelor obţinute pe baza observaţiilor de la punctele 3 şi 4, autorul emite ipoteza că înscrierile de pe plăci ar fi de origine geto-dacă. Mai exact, că ele se referă îndeosebi la geţii aflaţi sub autoritatea centrului religios politic din Sarmisegetuza Regia. Această din urmă ipoteză este propusă sub rezerva valabilităţii, încă neconfirmată, a traducerilor oferite de autor.

Din punctul de vedere al organizării dalelor, volumul de faţă este conceput monografic, în sensul că sunt înregistrate toate informaţiile pe care autorul a reuşit să le strângă în legătură cu tezaurul de plăci din plumb, existent cândva în întregime, nu numai parţial şi în fotografii, ci format şi din alte câteva obiecte care par îndeaproape înrudite.

În ceea ce priveşte operaţia de decriptare, sarcina autorului a fost mult mat uşoară decât în cazul decriptărilor amintite anterior. Aceasta datorită făptuim că marea majoritate a textelor aici studiate sunt notate cu caractere ale alfabetului grecesc. Problemele de rezolvat s-au redus astfel la stabilirea valorii fonetice a caracterelor greceşti folosite, la determinarea valorilor fonetice

 

         

  1) The texts are written without spaces or signs indicaling separution, that is, in continuous script.

2) They are inscribed in three distinct alphabets, two of which are apparently totally unknown. The third alphabet, which is more frequently used within the texts, is composed of characters of classical Greek, to which are added four specific anomalous characters and V, that is, the letter “u” or “v” in Latin.

3)         The inscriptions in Greek characters contain a large number of comprehensible sequences - through their similarity based on the supposition that the phonetic value of the Greek characters is that of classical Greek - with patronymics and place names from the history of the Geto-Dacians attested by classical historical sources.

4) By also extending these assumptions to the inscriptions written in or containing unknown characters, similarities of this kind - mentioned ahove - permit approximation of the phonetic values for these characters as well.

As a result of the observations in points 3 and 4, the author accepts as a hypothesis that the inscriptions on the plates are of Geto-Dacian origin. More precisely, that they refer particularly to the Getae under the authority of the Sarmisegetuza administrative centre. The latter conclusion is put forward on condition that the author‛s translations are validated, which is as yet unconfirmed.

From an organizational point of view, the present work is conceived as a monograph in the sense that all the information the author has been able to gather in connection with the treasure of lead plates - material which once existed in its entirety, not only in photographs - is recorded, as well as a few other objects that appear to be closely related.

                                                                                                                                                    13

ale caracterelor anomale asociate acestui alfabet și la împărţirea în cuvinte a şirurilor continue de semne înscrise fără spaţii sau semn separator. Aceste operaţii, parcurse într-o primă abordare simultan, au permis recunoaşterea unor grupări grafice identificabile, prin asemănare, cu nume proprii, cu denumiri de instituţii, cu nume de funcţiuni oficiale istoric atestate. Procedeu care, extins apoi şi asupra textelor redate cu grafii necunoscute, face posibil ca, în final, să se atribuie valori fonetice de încercare şi caracterelor aparţinând celui de al doilea alfabet.

S-a construit astfel un aparat preliminar pe baza căruia s-a trecut la despărţirea şirurilor de semne în ipotetice cuvinte prin recunoaşterea unor analogii de formă cu etimoane ale unor limbi europene, ale limbii române în primul rând. Limba română în mod prioritar, deoarece putem presupune în mod firesc că a derivat — direct şi nemijlocit - din limba autohtonă, chiar dacă la un moment dat a fost supusă, pentru scurt timp, unei puternice influenţe latinizante. Este drept că această influenţă este considerată ca fiind fundamentală de mai toţi filologii români, care acceptă premisa că limba geţilor şi a dacilor era complet diferită de cea latină. Autorul nu se încumetă să adopte această premisă până ce ea nu va fi dovedită prin fapte lingvistice clare.

Din cele ce prezentate rezultă că modul de gândire şi metoda de lucru adoptate de autor, sunt cele folosite de cei mai mulţi dintre savanţii citaţi anterior. Mai concret, ele se aliniază după următoarele elemente programatice:

1)   Acceptarea ipotezei că în textele scrise cu caractere greceşti clasice valoarea fonetică a acestora este şi ea cea clasică, ipoteză confirmată prin,

2)   Identificarea de-a lungul acestor texte a acelor secvenţe de caractere /semne

 

 

With respect to the decryption operation, the author’s task was much easier than in the case of the decryptions mentioned above due to the fact that the large majority of the texts studied were written in characters of the Greek alphabet. The problems to be resolved amounted to establishing the phonetic value of the Greek characters that were used, determining the phonetic values of the anomalous characters associated with this alphabet, and dividing into words the continuous sequences of signs without either spaces or signs indicating separation. These operations, undertaken by means of an initial simultaneous approach, resulted in recognition of some groups of graphics identifiable by their similarity with proper names, names of institutions, and names of official functions historically attested. This procedure was then extended to those texts with unknown writing and made possible the attribution, ultimately, of phonetic values on a test basis to the characters belonging to the second alphabet as well.

A preliminary structure was thus built in which rows of signs could be separated into hypothetical words by recognizing analogies of form with the etymons of European languages, and the Romanian language first of all. The Romanian language had priority because it may naturally be supposed to derive - directly and without any intermediary - from the native language, even if initially it was subjected for a while to a powerful Latinizing influence. This influence is considered fundamental by nearly all Romanian philologists who accept the premise that the language of the Getae and the Dacians was completely different from the Latin language. The author does not venture to adopt this premise until it is proven by clear linguistic facts.

14

 care, pe bază de asemănare, sunt asimilabile cu patronime, toponime, nume de instituţii sau de funcţiuni istoric atestate.

3) Recunoaşterea - prin intermediul unor formaţiuni grafice repetate, identificabile în mod plauzibil cu nume istoric atestate - a valorii fonetice de atribuit semnelor anomale şi/ sau a celor încă necunoscute.

4) Identificarea - folosind o fereastră cu lărgime variabilă deplasată în lungul şirurilor de litere în scriptio continua de pe plăcile de plumb - a unor secvenţe cu caractere asemănătoare ca formă sau structură cu entităţi lexicale proprii limbilor indo-euro- pene şi construirea în acest fel a unui dicţionar de ipotetice cuvinte în limba care presupunem a fi fost cea a geto-dacilor.

5) Verificarea corelării semantice a secvenţelor ipoteticelor cuvinte identificate la punctul anterior. Corelarea este validată dacă conduce la secvenţe şi grupări de cuvinte semantic - coerente. Această din urmă operaţie presupune în mod inevitabil reajustări de formă şi de sens ale corespondentelor propuse, reajustări care, evident, trebuie menţinute în limite logic admisibile.

6) Atribuirea unui sens plauzibil acelor secvenţe de caractere - i.e. ipotetice cuvinte - care au rămas neidentificate prin raportare la radicale sau cuvinte cunoscute, în aşa fel încât să se integreze în sintagme semantic inteligibile.

Adoptarea algoritmului astfel explicitat se justifică prin aceea că cele mai multe dintre descifrările celebre, amintite anterior, au respectat esenţa acestui algoritm. Aşa bunăoară, parte sau chiar ansamblul acestui mod de lucru se regăseşte la D. Ăkerblad, la Thomas Young, fizician celebru şi filolog amator, la J. F. Champolion. apoi la C. Niebuhr, matematician la Göttingen. Într-o oarecare măsură, este folosit și de O. G. Tychsen  

 

 

From the preceding comments, it is vident that the author’s way of thinking and work method are those used by most scholars mentioned above. More explicitly, the author’s approach accords with the following programmatic components:

a) Acceptance of the hypothesis that in texts written in classical Greek characters the phonetic value of the characters is the same as that of the classical characters, a hypothesis confirmed by identification throughout these texts of those sequences of characters/ signs which are comprehensible because of their similarity with patronymics, place names, and names of historically attested institutions or functions.

b) Recognition, by means of graphic fomnations plausibly identifiable with his torically attested names, of the phonetic values to be attributed to anomlous signs and/ or those as yet unknown.

c) Identification - using a window of variable size moving along the rows of letters in continuous script on the lead plates - of some sequences of characters similar in form or structure to the proper word entities of Indo-European languages and the construction by this means of a dictionary of hypothetical words in the language suspected to be that of the Geto-Dacians.

d) Verification of the semantic correlations of the sequences of hypotheticai words identified by means of the previous point. The correlation is valid if it leads to sequences of semantically coherent words. The last operation inevitably assumes readjustments of form and meaning of the proposed correlations, readjustments that, it is clear, must be maintained within logically acceptable limits.

e) Attribution of a plausible meaning to the sequences of characters – that is, hypotetical words – that have remained

15

 

 

 PLĂCUȚELE - IX. IPOTEZE REFERITOARE LA EVENTUALA UTILIZARE A PLĂCILOR ÎN ANTICHITATE ŞI A MODULUI ÎN CARE ELE AR FI DĂINUIT

IX. IPOTEZE REFERITOARE LA EVENTUALA UTILIZARE A

PLĂCILOR ÎN ANTICHITATE ŞI A MODULUI ÎN CARE ELE AR

FI DĂINUIT

 

Atât tematica textelor cât şi unele particularităţi de formulare, conduc gândul către presupunerea că plăcile - după conceperea mesajului ideatic şi fixarea lui pe suportul de plumb printr-o tehnologie extrem de rafinată, executată, pe semne, de personalul unui centru politico-religios puternic - ar fi fost expuse pe pereţii interiori sau exteriori ai unor edificii social-administrative sau/şi de cult. Aceasta cu scopul comunicării către un public mai larg sau mai restrâns a unor dispoziţii civice, legi, sau a unor evenimente istorice socotite memorabile. Consemnările astfel realizate acoperă un spectru tematic larg. din care se desprind clar următoarele categorii:

- evenimente sociale importante, unele chiar de istorie a formaţiunii statale gete cu centrul în “Sarmigietuza” (plăcile nr. 2, 10, 11, 12, 15, 22, 23, 28, 31, 39, 52, 58, 62, 65, 69, 72, 80, 84, 92, 96, 111, 118, 122, 126, 129);

- proclamaţii sau condiţii de pace (piesele nr. 5, 6, 121, 129);

- dispoziţii legale (piesele nr. 35);

- fapte de vieţuire a nobililor (piesele nr. 14, 40, 76, 94, 98, 119, 123, 124, 127);

- un raport de administrare militară - cu listă de avansaţi în grad (piesa nr. 120);

- prezentarea unui ansamblu de portrete de căpetenii cu - înscrisă alături - legenda de identificare a personajului reprezentat (piesa nr. 91);

- consemnări de genul “fapt divers”, dar de însemnătate socială locală, (piesele nr. 1, 9, 16, 18, 20, 42, 79, 106, 107, 115, 117, 130) sau de viaţă pastorală transhumantă (piesele nr. 7, 108);

- planul cetăţii de scaun, cu indicarea drumurilor şi cu precizarea obiectivelor către care aceste drumuri duceau (placa nr. 21).

Se poate presupune că plăcile cu texte şi imagini urmau să fie prinse, pe măsură ce erau confecţionate - deci în ordine cronologică - pe pereţii sau coloanele unor edificii oficiale, constituindu-se astfel într-o cronică la vedere pentru un public destul de larg.

Afişarea în acest fel, în antichitatea getă, a unor legi sau dispoziţii civice nu ar fi fost fără precedent. Sunt cunoscute câteva situaţii similare în antichitate. Unul, de o amploare impresionantă, este acela al aşa numitelor bronzuri de la Osuna, anticul Urso. În fapt, este o expunere a unor plăci de bronz pe care a fost gravat textul legii “Lex Coloniae Genetivae Juliae” (cf. CIL, II supl. nr. 5439, apud [71]), care, înşirate pe zid, acopereau o fâşie dc peste 13 m lungime. Alt caz cunoscut este acela al Senatus Consultum, trimis autorităţilor din “ager Teuranus”, înscris pe o placă de bronz în vederea fixării ei într-un loc în care publicul să poată consulta în voie textul legii (Giraud, Textes de droit romain Paris, 1937. apud [71]).

În rândurile care urmează sunt sugerate câteva ipoteze - accentuat neconvenţionale - privind modul în care aceste plăci de plumb ar fi putut fi folosite în vechime.

284

O primă ipoteză ar fi că plăcile erau “afişate” fie în sala subterană a unui sanctuar - restaurarea ipotetică propusă de I.H. Crişan pentru sanctuarul vechi (I, II), din incinta sacră a Sarmisegetuzei Regia (cf. [21], p. 176-187 şi [20], p. 416-423, fig. 22 şi 23), îngăduind o astfel de ipoteză - fie pe un perete din bârne de lemn, care ar fi legat între ei stâlpii inelului median al sanctuarului mare rotund, cel identificat prin VI, din aceeaşi incintă (cf. [21], p. 200-208 şi 12]).

Prima presupunere este luată în consideraţie pentru că ea ar putea explica modul în care au putut dăinui aceste plăci, în pofida faptului cunoscut că edificiile din cetatea Sarmisegetuza Regia au fost incendiate de chiar apărătorii ei (cf. [105], p. 207), fiind apoi supuse jafului şi demantelării, inevitabile după o cucerire militară. Presupunerea de mai sus este întărită de următorul fapt arheologic, menţionat de I.H. Crişan: “La nivelul sanctuarului I nu s-au constatat urme de incendiu” ([21], p. 184). Astfel, în ipoteza în care plăcile s-ar fi aflat într-o încăpere subterană, ele ar fi putut scăpa, apărate fiind atât de incendiu cât şi de distrugerile şi prădăciunile de după cucerirea cetăţii. Rămase acolo, se poate presupune că ele au fost descoperite de-abia în secolul al XVIII-lea, de către căutătorii de comori stârniţi de găsirea marelui tezaur de monede de aur din vecinătatea imediată a fostei cetăţi, acestea fiind apoi puse - discret, pentru a eluda rigorile fiscului - pe piaţa amatorilor de antichităţi. Menţiunea făcută de S. Jakó despre “peştera (lui David Albu), plină de comori” cât şi aceea că au fost văzute “nişte vechituri într-o ascunzătoare şi multe figuri, un câine ce părea dulău cu gura deschisă” (166 ], p. 107- 108), vin în sprijinul ipotezei că încăperea subterană ar fi putut să nu se surpe complet în timpul cuceririi cetăţii, ea dăinuind de-a lungul veacurilor ca o hrubă cu vestigii încă identificabile la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Cea de-a doua presupunere este sugerată de constatări făcute în trecut, la faţa locului, de către specialişti ai administraţiei austro-ungare. Astfel, I. Ferenczi aminteşte că: “unul din specialiştii fiscului austriac, Fr. Pribila, afirmă că la 1804 între nişte dărâmături de pe dealul cetăţii principale de la Grădiştea de Munte, s-ar fi găsit o cantitate uriaşă de 1400- 1700 kg plumb... ” (citat apud [47], p. 97), iar inspectorul austro-ungar de mine A, Bögözi menţionează în raportul care semnalează descoperirea, în primii ani ai secolului trecut, în ceea ce pare să fi fost ruinele sanctuarului mare rotund din incinta sacră a Sarmisegetuzei de Munte, a unor “bulgări de plumb şi vase şi creuzete de topit minereu” (cf. [46], p. 305). Tot Ferenczi mai precizează ([27], p. 97): “Anton Bögözi raportează că această cantitate de plumb (1400-1700 kg galenă, Bleiglanz), se găsea amestecată şi cu o oarecare cantitate de argint şi că a fost aflată în clădirea socotită atunci «amfiteatru» sau magazie” (cf. G. Finály, în Archeologische Erteilungen, XXXVI, 1916, p. 15-16, apud [47]).

Presupunând că sanctuarul mare rotund ar fi fost un edificiu din lemn cu un perete cilindric de 20 m diametru (cf. [2]), - perete pe care multe plăci din acest ansamblu de vestigii ar fi putut fi înşirate, eventual în spirală - nu este de neînchipuit ca, la o eventuală incendiere din timpul asaltului şi cuceririi cetăţii, acestea să se fi topit, plumbul lichid strângându-se în adânciturile de la temelie sau din vecinătatea construcţiei, unde a fost observat, după milenii, de Pribila.

Perseverând în avansarea unor ipoteze temerare, se poate închipui că sanctuarul mare rotund ar fi fost folosit, în antichitate, ca un templu al “curgerii timpului”, pe pereţii lui

                 285

fiind expusă “cronica” neamului get “sarmigetuzo-ean” adică Sarmisegetuzean; templu în care preoţii acelor vremuri - acei “boiciero” atât de des amintiţi în textele prezentate - ar fi elaborat plăcile în chiar sala centrală a templului, sau, poate, în încăperea interioară a sanctuarului. O presupunere care ar explica vestigiile găsite în acest loc - instrumente de topit şi de prelucrat metale [46]. Plăcile astfel elaborate, odată finisate, ar fi fost fixate pe perete, spre exterior, pe măsura desăvârşirii lor, deci în succesiune cronologică. Nu este exclus ca ele să fi fost înşirate în spirală. Astfel expuse, ele puteau fi contemplate, sau consultate pe îndelete, de pe foarte probabila prispă creată de spaţiul aflat între peretele astfel imaginat şi rândul de stâlpi exteriori, cu rol de element de susţinere a unei balustrade, destinată să delimiteze zona sacră (cf. [21], p. 200-208, [2], [55], [3]).

În cazul în care dublul rând de stâlpi exteriori ar fi avut într-adevăr rol de element calendaristic, sanctuarul astfel structurat ar fi îndeplinit perfect rolul de templu de cinstire a timpului universal, posibil analog conceptual al lui Chronos, din mitologia greacă, timpul trecut fiind evocat de şirul de plăci de plumb cu folie de aur, iar cel viitor - evidenţiabil pe baza unei metodici previzionale sprijinită pe reperele ciclice ale stâlpilor ce susţineau dublul inel exterior, cu funcţie calendaristică legată de anul tropic cf. [3].

Ipoteza “cronicii” pe plăci de plumb, presupuse placate cu aur, înşirate în spirală pe exteriorul edificiului rotund al templului astfel închipuit este sugerată de două lucrări ale lui E. Poenaru [86] şi [87], care, citând pe Carcopino [ 14], constată că nu este cunoscut nici un model de inspiraţie clasică pentru Coloana lui Traian, fiind însă posibil ca un astfel de model să fi existat în lumea geto-dacilor şi să fi fost preluat de la ei de către romani şi folosit ulterior de Apolodor din Damasc pentru decorarea coloanei din Forul Traian. O coloană care, se ştie, era destinată iniţial slujirii unui cu totul alt ţel (cf. [105] de ex.).

Imaginea edificiului ipotetic, cu rândurile lui de plăci strălucitoare, poate chiar placate cu aur - plăci înşirate în brâuri sau în spirală continuă - ar putea pune pe gânduri nu numai pe un visător, dar şi - ce bine ar fi să fie aşa - pe un foarte serios arheolog sau istoric.

În încheierea acestui paragraf cu ipotetice interpretări și presupuse momente din istoria Daciei, mai poate fi sugerată una, poate prea îndrăzneață și ea.

În cadrul prezentării plăcii nr. 28, având înscrise în paralel două texte, unul obţinut din turnare - cel oficial desigur - şi unul incizat, dăltuit printre rândurile primului (cap. III. 2), s-a menţionat că al doilea text trebuie să fi fost dăltuit după moartea Iui Decebal, deci după incendierea sanctuarelor şi cucerirea cetăţii. Tonul de puternică angajare afectivă faţă de Decebal a autorului acestui al doilea text sugerează că, după înfrângerea lui Decebal, nu toţi preoţii specializaţi în confecţionarea plăcilor ar fi fost răpuşi, sau dislocaţi din sanctuar. Aparent, cel puţin unul dintre ei ar fi supravieţuit dezastrului general şi ar fi găsit modalitatea să pătrundă până la încăperea subterană în care se mai aflau depozitate un număr de plăci intacte, sacre în ochii lui. Ataşat memoriei lui Decebal, dar nemaiavând acces la facilităţile din atelierul de elaborare a plăcilor după metoda tradiţională, pare verosimil ca el să se fi hotărât să incizeze, pe unele dintre aceste plăci, texte adăugate neconvenţional. În particular, e posibil ca el să fi incizat, pe chiar piesa cu versiunea oficială a înfrângerii lui Decebal, textul - atât de sugestiv şi de emoţionant - care poate fi citit, azi, pe placa nr. 28.

286

 

Preoţii- autori ai textelor turnate - sau incizate - vor fi trăit şi vor fi murit după cum le-o fi fost destinul iar plăcile de ei întocmite or fi rămas în ascunzătoarea lor până le-a găsit cineva. Mai departe, se mai poate îndrăzni o ultimă ipoteză explicativă, şi ea intens avântată. Ca urmare a slabei afinităţi reciproce a aurului cu plumbul la temperaturii, relativ joasă, de topire a acestuia din urmă - “there is no solid solubility of Au and Pb between 200 and 50°C, cf. [72. A] şi [59. A] - folia de aur ce ar fi îmbrăcat faţa decorată a plăcilor a putut fi uşor desprinsă de masa de plumb, aurul fiind astfel recuperat şi eventual valorificat ca metal preţios. Acest lucru s-ar fi putut produce tot atât de bine în antichitate, în folosul romanilor învingători, cât şi prin secolele XVIII-XIX, în acest din urmă caz mai mult sau mai puţin pe ascuns, în scop venal. S-ar putea explica astfel de ce plăcile de plumb au ajuns într-o colecţie oarecare fără a fi înregistrate în inventare, în fapt, din teama de a nu fi dată în vileag absenţa foliei de aur, de existenţa căreia numai un grup restrâns de persoane ar fi avut, eventual, cunoştinţă.

Se pot imagina foarte multe ipoteze explicative, justificate deocamdată doar de dorinţa elucidării unui foarte important fond de piese din care cele prezentate mai sus în imagini fotografice constituie doar o mică parte. Piese care, cândva existând în fapt, şi nu numai în imagini, constiuiau o realitate materială de o amploare imposibil de tăgăduit care cere, în mod stringent, o cercetare ştiinţifică, o explicaţie şi un răspuns: fie prin atribuirea — în parte sau în întregul a acestui fond - unui statut de gigantic şi genial fals, fie acceptându-1 şi luându-1 în consideraţie ca pe o încă inexplicabilă reapariţie a unui tezaur antic original de o inestimabilă valoare culturală.

Ca pledant în cauza “texte pe plumb, plăsmuire sau operă antică autentică ? ”, autorul speră că îi este îngăduit sa creadă în puterea mântuitoare a încheierii, cândva tradiţională dixi et salvavi animam meam.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        287

 XI. ÎNCHEIERE

 

Titlul acestui ultim capitol nu-l va mira pe cititorul care s-a familiarizat cu subiectul din paginile precedente şi a făcut efortul de a recepta descrierea şi desluşirea unui obiect de studiu încă în mare parte învăluit în mister. Nu-l va mira deoarece aici, prin revelarea şi evaluarea unor noi informaţii, se dezleagă o parte din necunoscutele rămase nelămurite pe parcursul prezentării vestigiilor şi a analizării sensului lor. Fapt care face ca acest ultim capitol să capete chiar structura unui autentic epilog.

O primă lămurire s-a ivit din întâmplare. Cu puţină vreme înainte de a fi dat la tipar prezentul studiu, au fost regăsite - în depozitele Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” - o parte din plăcile prezentate în paginile precedente. În fapt, este vorba de plăcile nr. 2, 7, 10, 11, 15, 18, 35, 39, 52, 62, 72, 76, 79, 84, 91, 92, 107, 109, 114, 117, 119, 121, 126, 127, 128, 129 şi, în plus, de o placă necunoscută până acum - în consecinţă încă nestudiată - reprodusă pe pagina următoare.

Prin aceasta, vestigiile cercetate până acum doar după imagini devin, dintr-o dată, palpabile. Oricine le poate verifica existenţa materială, aspectul, natura, dimensiunile, greutatea, starea în care se află şi... se poate convinge în mod nemijlocit de imensa virtuozitate cerută pentru elaborarea lor. O reală şi de netăgăduit virtuozitate, un volum de muncă imens şi o abilitate tehnologică atât de ampl, fac ca ipoteza plăsmuirii unui fals istoric - şi asta doar cu un presupus scop de câştig material - să devină total neplauzibilă.

În al doilea rând, prin regăsirea unei părţi din ansamblul plăcilor de plumb, analizată mai sus, planul de investigare şi analiză se despică. Atâta timp cât cercetarea se apleca

XI. CONCLUZION

 

The title of this last chapter will not surprise the reader who understood that the subject of the preceding pages was an effort to describe and explain an object of study largely enveloped in the unknown and in mystery. It will not surprise him because at this point, by revealing and assessing some new information, a part of the unknown that was left unexplained during the description of the vestiges looked at and the analysis of their meaning is resolved. Thus, this final chapter will acquire the structure of an authentic epilog.

An initial explanation came about by accident. A little while before the present study was sent to the printer, a part of the plates described in the preceding pages was found in the archives of the “Vasile Pârvan” Institute of Archaeology in Bucharest. The plates, in fact, are identified as Nos. 2, 7, 10, 11, 15, 18, 35, 39, 52, 62, 72, 76, 84, 91, 92, 107, 109, 114, 117, 119, 121, 126, 127, 128, and 129 of the right away presented study. In addition, there is also a plate unknown until now, and therefore not studied, which is reproduced on page 219.

As a result, the remains investigated yet only through photographs become, all at once, palpable. Anyone can verify their real material existence, their very configuration, shape, nature, dimensions, weight, and... convince himself of the immense virtuosity asked for their achievement. The real and undeniable virtuosity shown throughout a mass of work and the abundant technological ability are such that the hypothesis of an intended historic forgery, allegedly only for material gain, becomes completely implausible.

                                                                                                                                                       289

doar asupra unor imagini desprinse de suportul lor material original, caracterul studiului se menţinea în domeniul strict al semioticii. În esență, el rămânea limitat la interpretarea unor imagini şi desluşirea sensului unor semne de scriere asociabile, prin ipoteză, cu o presupusă limbă vorbită cândva.

Acum însă, când o parte din suportul material al vestigiilor - analizate anterior doar din punctul de vedere al semioticii - a fost regăsit, studiul poate fi completat prin investigaţi specifice de material; prin investigaţii specializate al căror rezultat va sprijini - poate chiar confirma - fie convingerea anumitor istorici şi filologi că ansamblul este o plăsmuire târzie, fie ipoteza autorului că piesele, studiate până acum doar după imagine, sunt efectiv originale antice. Şi în consecinţă că înregistrările de pe ele, studiate

In the second place, by the partial recovery of some of the lead-plates mentioned above, the investigative analysis may be split into two components. As long as the study concerned only photographs separated from their original material foundation, the character of the study remained in the narrow realm of semiotics. In essence, it remained limited to the only interpretation of some photographs and to looking for an explanation of the meaning of some signs of writing that could be linked, hypothetically, to a language allegedly spoken at some past date.

Now, however, when a part of the material basis of the objects - studied earlier only semiotically - has been found, the study can be completed by specific means of material- investigation. The result of these specialized investigations will support – and

290

anterior numai din punctul de vedere al sensului exprimat prin semne, ar fi texte antice originale. Descifrarea propusă de autor nu are altă pretenţie decât aceea de simplă amorsă pentru demararea unui studiu de specialitate multidisciplinar urmând a fi întreprins în următorii ani.

Legat de această a doua posibilitate, apărută pe neaşteptate, autorul a avut dublul noroc să fie sprijinit în eforturile sale, în mod constant şi necondiţionat, de Dr. Alexandru Suceveanu, directorul adjunct al Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, şi, în plus, să beneficieze de sprijinul generos şi dedicat al domnului inginer Constantin George din Canada. Acest dublu ajutor a făcut posibilă efectuarea unor analize cantitative asupra plumbului de la una dintre plăci. Analizele au foste efectuate, comparativ, pe două eşantioane preluate, unul de pe o latură a plăcii nr. 23 (cap. III. 2 şi figura de mai sus), celălalt dintr- un fragment de scoabă de plumb preluată din zidul Cetăţii Sarmisegetuza de la Grădiştea Muncelului. Trebuie specificat că acest fragment a fost utilizat ca piesă-test de origine antică, atestată arheologic.

Analizele au fost conduse de Dr. Peter Northover, din cadrul secţiei Materials

eventually even confirm - either the conviction of certain historians and philologists that the collection is a semi-modem creation, or the supposition of the author that the pieces, studied heretofore only in photographs, are in fact of ancient origin. As a consequence, the recordings on them, previously studied only front the point of view of semiotic organization, might be surprising original antique texts, the meaning of which - offered by the author without any claim except that of launching a thorough specialized study - awaits final establishment by specialists.

In connection with the second possibility, which arose unexpectedly, the author had the good fortune to be constantly and unconditionally supported in his efforts by Dr. Alexandru Suceveanu, the deputy director of the “Vasile Pârvan” Institute of Archaeology, and in addition to benefit from the generous and dedicated support of the engineer, Mr. Constantin George, from Canada. This joint assistance made possible a quantitative analysis of the lead plates. The analyses were done comparatively on two samples, one taken from the side of plate No. 23 (cap. III. 2 and the figure on this page), and the other from a fragment of a lead clamp taken from the wall of the Sarmisegetuza Fortress at Grădiştea Muncelului, a fragment used as a test piece of antique origin archaeologically attested.

The analyses were carried out by Dr. Peter Northover of the Materials Science- Based Archaeology Group, Department of Materials, which specializes in the characterization of ancient metals.

The fragment of the clamp was entrusted to Dr. Alexandru Suceveanu, who wrote the preface to this study, by Professor Dr. Ion Glodariu of the Babeş-Bolyai University in Cluj. Since the reference piece - that is, the clamp recovered from the ruins of the

                    291

Science-Based Archeology Group, Department of Materials, University of Oxford, specializată în datarea vestigiilor arheologice.

Fragmentul de scoabă a fost încrediţat domnului Dr. Alexandru Suceveanu - care şi prefaţează prezentul studiu - de către profesorul Dr. Ion Glodariu de la Universitatea Babeş- Bolyai din Cluj. Piesa de referinţă - i.e. scoaba recuperată din ruinele zidului antic al cetăţii “Sarmisegetuza Regia” astfel atestată - face ca originea antică a piesei- martor să nu poată fi pusă la îndoială.

Concluzia grupului de specialişti de la Oxford - referitoare la rezultatele analizelor efectuate până acum - este că ambele eşantioane de plumb conţin aceleaşi impurităţi, respectiv: cupru, antimoniu, cositor, argint şi bismut. Particularizat pe specimene, eşantionul din scoabă conţine înjur de 0,65% cositor şi 0,6% argint iar cel preluat din placă aproape 3,35% cositor şi 0,29% argint, cu observaţia doctorului Northover că, “în general, plumbul din epoca romană este mult mai sărac în argint, cu toate că nu întotdeauna, în timp ce toate celelalte elemente precum cuprul, cositorul şi antimoniul sunt, de obicei, prezente”. În mod particular, proporţia de antimoniu atât în scoabă cât şi în placă, este mai mare decât cea constatată în mod uzual la specimenele din plumbul de origine romană. Dar - precizează Dr. Peter Northofer în rapoitul final - “Totuşi, antimoniul a fost găsit şi în eşantionul- martor menţionat a proveni dintr-un context dacic din Sarmisegetuza, astfel încât, în mod efectiv, autenticitatea plăcii depinde de siguranţa acestui context”.

Încercând, în final, o evaluare strict obiectivă a celor expuse mai sus se va observa că:

a) analizele de material dovedesc că spectrul de impurităţi ale plumbului, atât cel din scoabă cât şi cel din placă, este, practic, acelaşi,

ancient wall of the fortress “Sarmisegetuza Regia” - is in this way unambiguously attested by academic executives, the antique origin of the control piece cannot be doubted.

The conclusion of the specialists at Oxford with reference to the results of the analyses completed thus far is that both samples contain the same impurities, that is: copper, antimony, tin, silver, and bismuth. Taking the samples separately, the sample from the clamp contained about 0,6% tin and 0,6% silver, while the sample from the plate contained about 3,3% tin and 0,29% silver. In this connection, Dr. Northover, in a preliminary report, observed that: “in general, lead from the Roman period is much poorer in silver, although not always, while all the other elements, such as copper, tin, and antimony, are usually present.” Specifically, the proportion of antimony both in the clamp and in the plate is greater than the proportion usually found in samples of copper of Roman origin. Quoting from the final report the conclusion is: “However, antimony was also seen in the comparison sample reported from a Dacian context in Sarmisegetusa, and effectively the authenticity of the plaque depends on the security of that context.”

Finally, in an attempt to assess objectively the matters set forth above, it will be observed that:

a) analysis of the material proves that the spectrum of impurities of the lead, both in the clamp and in the plate, are, in practical terms, the same;

b) the spectrum of impurities thus established is similar to that found in remains of Roman origin and different from that found in the lead of the modem period;

c) the antique nature of the fragment of the clamp may not be challenged.

292

b) spectrul de impurităţi astfel determinat este similar eu cel constatat la vestigii de origine romană şi diferit dc cel al plumbului din epocă modernă,

c) natura antică a fragmentului dc scoabă este incontestabilă.

De aici concluzia inevitabilă: natura antică a măcar unora dintre piesele ansamblului prezentat în studiu poate fi considerată ca dovedită pentru toți cei ce nu vor să imagineze că eventualii plăsmuitori ar fi elaborat mai mult de o jumătate de tonă de plumb astfel aliat încât să imite, în mod convingător, plumburile specifice antichităţii. Singura reţinere încă permisă este de a nu exclude posibilitatea apariţiei unor eventuale noi elemente de informaţie care să readucă în cauză nevoia unor noi investigaţii explicative. Totodată, este evident, şi dreptul cititorului de a reevalua, de pe o altă bază justificativă, interpretarea semnelor de pe plăci oferită de autor.
      DEMETRA. În paralel, dacă nu chiar înaintea emisiunilor cu capul lui Dionysos, a fost emis un alt tip monetar, care are pe avers capul spre dreapta al zeiţei Demetra cu văl şi cununa de spice, pe revers cunună de spice, deasupra apare KAΛΛAT (KALLATis), sau KAΛΛATI (KALLATIs), iar în interior numele abreviat al magistratului monetar, ΔI (de la Dionysos), mai rar ΔIO (DIOnysos). Greutăţile lor variază între limitele 5-7,6 g, iar diametrele între 18-21 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea î. Hr. – (281 î. Hr.):

 

 

 

 

 

Hence the inevitable conclusion: the antique nature of at least a part of the pieces in the collection described in this study may be considered as proven by al those who do not want to imagine suspected forgerers to have elaborate more than half a ton of ancient imitating lead. The only reservation allowed is not to exclude the possibility that new elements of information may appear which would bring about the need for more extended explanatory investigations. And also, of course, the right of the reader to contest and reevaluate the author’s translations and conclusions, replacing them with ones resulting from a different point of view logically motivated.


HERAKLES. Alt tip de monede au pe avers capul tânăr a lui Herakles cu cununa de lauri, iar pe revers, spic, măciucă, tolbă cu arc, legenda KAΛ (KALLatis), sau KAΛΛATI (KALLATIs) şi numele prescurtat al magistraţilor FIL, FILON, NPA. Greutatea lor variază de la 2,2- 5,0 g, iar diametrul între 15-17 mm.

O variantă este cea cu capul lui Herakles spre dreapta pe avers, iar pe revers măciucă, chiorchine de strugure, tolbă cu arc şi în exergă legenda KAΛΛ (KALLatis):

                                                                                                                                                  293

 XII. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

 

[1] ALEXANDRESCU, Petre, “Une nouvelle synthèse de l’histoire de la Dobroudja à l’époque préromaine”, Editions de l’Académie de la République Socialiste de Roumanie, Bucarest, 1968. În: Revue Roumaine d’histoire, tome VII, nr. 2, (1968).
[2] ANTONESCU, Dinu, “Le calendrier de Grădiştea Muncelului”. Une nouvelle hypothèse de correction”. În: Tkraco-Dacica, tom. II, 1981, Editura Academiei R.S.R.
[3] ANTONESCU, Dinu, “Originea sanctuarelor geto-dace”. În: Studii şi Cercetări de Istorie Veche, A, vol. 33, 1982, nr. 2, pp. 165-181.
[4] APIANUS ALEXANDRINUS, Războaiele civile, II, 51.
[5] ARNETH, “Fortsetzung der archäologischen Analekten von Herrn Regierungsrath Arneth. Die Münzen mit ΣAPMIΣ Bezeichnet”. În: Sitzungsberichte der philosophisch- historischen Classe der K. K. Akademie, VI Band, IV Heft, 1851, pp. 307-309.
[5.A] BABEŞ, Mircea, “Necropola daco-romană de la Enisala”. În: Studii și cercetări de istorie veche, 1971, nr. 1, pp. 18-45.
[6] BODOR, A.. “Structura societăţii geto-dacice”. În: Studii Dacice, sub redacţia lui H. Doicoviciu. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981.
[7] BODOR, A., “Cu privire la χαπvoβάταi şi la πoλισται la daci”. În: Studia Universitatis Babeş- Bolyai, series Historia, fasc. 1. 1965, pp. 7-18.
[8] BOLOMEI, A., “Inventory of the animal bones from an early iron grave”. În: Thraco-Dacia. Recueil d’études a l’occasion du II-eme congrès de thracologie, Bucarest, 4-10 Sept. 1976. Editura Academiei R.S.R., 1976.
[9] BRÂNCUŞ. Gr., “Poziţia cuvintelor din substrat în ansamblul lexicului românesc”. În: Limba Română, nr. 5, 1980, pp. 457-460.
[10] Idem, Relaţii lingvistice româno-albaneze. Vocabular autohton comun. (Rezumatul tezei de doctorat). Bucureşti, 1968.
[11] Idem, Vocabularul autohton al limbii române. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
[12] BUCUR. Corneliu. “Systhèmes énergétiques traditionnels dans la civilisalion millénaire des mumains. Ancienneté, continuité, spéciticité”. În: Proceedings of the 16th international congres of the history of sciences. Bucarest, Romania. August 26-September 3, 1981.
[13] CANARACHE. V., ARICESCU, A., BARBU, V., RADULESCU, A., Tezaurul de sculpturi de la Tomis. Editura Şiinţifică, Bucureşti, 1963.
[14] CARCOPINO, J., La vie cotidienne à Rome à l’apogé de l’empire. Apud [56].
[15] CĂRABIŞ, V., “Despre «pierderea» limbii dacilor”. În: Noi Tracii, nr. 98-105, 1983.
[16] CICHORIUS, Conrad, Die Reliefs der Trajanssäule, Berlin, 1896.
[17] CÎRSTOIU, I, Teze şi ipoteze lingvistice, Editura Litera, Bucureşti, 1981.
[18] COTEANU, Ion, (red. resp.). Istoria limbii române, vol. II, Editura Academiei R.S.R.. Bucureşti, 1969.
[19] Idem, Originile limbii române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.
[20] CRIŞAN, I.H., Burebista şi epoca sa, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
[21] Idem, Spiritualitatea Geto-Dacilor, Ed. Albatros, Bucureşti, 1986.
[21.A] Idem. Itinerare arheologice transilvănene, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982.
[22] DAICOVICIU, Const., (red. resp.). Istoria României, Editura Academiei R.S.R., 1960.
[23] DAICOVICIU, C. şi FERENCZI, Al., Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, partea a IIa. Studiu bibliografic asupra aşezărilor, pp. 95-98. Bucureşti, 1951.

            301

[24] Idem, partea I.
[25] DAICOVICIU., C, și colab. Şantierul arheologic dacic din Muncii Orăştiei jud. Hunedoara (1960-1966)”. În: Materiale şi Cercei firi Arheologice 1973, Bucureşti, pp. 61-86.
[26] DAICOVICIU. Hadrian, Dacii. Editura enciclopedică română. Bucureşti, 1972.
[27] Idem, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Editura Dacia, Cluj-Napoca. 1972.
[28] Idem. “Societatea dacică în epoca statului”. În: Studii Dacice. Editura Dacia, Cluj-Napoca. 1981.
[29] Idem. Portrete dacice. Editura militară, Bucureşti, 1984.
[30] Idem. “Cassius Dio şi Samisegetuza”. În: In memoriam Constantini Daicoviciu, pp. 111-116.
[31] DAICOVICIU, H., FERENCZI, Şt. şi GLODARIU, I.. Cetăți şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, pp. 124-125.
[32] DAICOVICIU, H., FERENCZI, Şt. şi GLODARIU, I., Cetăți şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică.
[33] DAUZAT, A şi colab., Nouveau dictionnaire étymologique et historique. Librairie Larousse, Paris. 1964.
[34] DECRETUL DIONYSOPOLITAN ÎN CINSTEA LUI ACORNION. În: Inscriptiones graecae in Bulgaria reperte, Sofia, 1970, vol. 1, nr. 13.
[35] DENSUŞIANU, Nicolae, Dacia preistorică, Institutul de arte grafice Carol Göbel s.a., Bucureşti. 1913.
[36] DER GROSSE DUDEN, in l0 Bănder. vol. 7. Etimologie, Bibliographisches Institut, Zürich, Duden Verlag, Manheim, Wien, 1958-71.
[37] DICŢIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975.
[38] Dicținar de istorie veche a României, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976.
[39] DIO, Cassius C., Istoria Romana, lib. LXVIII, c. 8 şi 9.
[40] DOBLHOFER, E., Le déchifrement des écritures, Editions Arthaud, 1959.
[41] DONOIU, I., Monede daco-getice şi efigii romane, Editura militară, Bucureşti, 1980.
[41.A] FERRERO, Guglielmo., Grandeur et décadance de Rome, Vol. V, Librairie Plon, Paris, 1912.
[42] DUMITRESCU, Vladimir, Armata preistorică in România, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974.
[43] DUMITRESCU, Vladimir, “New discoveries at Gumelnitza”. În: Archeology, vol. 19, nr. 3, iunie 1966, pp. 162- 172.
[44] DURANT, William James, Histoire de la Civilisation, Payot, Paris, 1937, vol. I, p. 311: “Si l’écrit était une lettre, elle était séchée avec de la poudre, puis enfermée dans ane enveloppe d’argile marquée du sceau cylindrique de l’expéditeur”.
[44. A] ECO, Umberto, “Pe urmele limbii perfecte în cultura europeană”, Discursul de inaugurare la Chaire Européenne 1992-93, Collége de France (2 Oct. 1992). Apud: Paradigma, anul 2. nr. l, 2, 3, pp. 16-14.
[45] ELIADE, Mircea, De Zalmoxis à Gengis-Khan, Payot, Paris, 1970.
[46] FERENCZY, István, “Premisele naturale ale metalurgiei fierului în munţii Orăştiei”. În: Studii și comunicări de etnografie-istorie, Caransebeş, vol. II, 1977. pp. 299-309.
[47] Idem, “Importanţa unor metale neferoase şi a unor minerale în procesul de formare a puterii dacice în Munții Sebeşului”. În: Sargeția, XIV, 1979, pp. 93-101.
[48] Idem, “Contribuţii la soluţionarea problemei formării oraşului la Daci”. În: Studii Dacice, Cluj-Napoca, 1981.
[49] FINALLY, G., Archäologische Erteilungen, XXXVI, 1916, pp. 15-16.
[50] FLORESCU, Radu, Dicționor enciclopedic de artă veche a României, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980, articolele “dracon” şi “şarpele”.
[51] FLORUS Publius Annius, Epitome ou Abrégé de l’histoire romaine depuis Romulus jusqu’à Auguste, en 4 livres, II. 28, 18.

302   

[73] MIC DICŢIONAR ENCICLOPEDIC, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972.
[74] MOMSEN, Theodorus, ed., Corpus Inscriptiones Latinarum, Berolini apud Reimerum, 1873
[74.A] MORINTZ, Sebastian, “Quelques problèmes concernant la période ancienne du Hallstat au Bas Danube à la lumière des fouilles de Babadag”. În: Dacia N.S., 1964, pp. 101-118.
[75] MUŞAT, Mircea, Foreign sources and testimonies about the forbears of the romanian people, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1980.
[76] NEIGEBAUR, Dr. J.F., Dacien. Aus den Ueberresten des klaschischen Altertums mit besonderer Rücksieht auf Siebenbürgen, Kronstadt, 1851.
[77] NEUIGEBAUER, Bulletio dell’ Instituto di Corespondeaza Arheologica per l’anno 1848. p. 50. Apud Gr. Tocilescu [100].
[78] NICULESCU, Otin, Contribuțiuni la metalurgia antică a cuprului în teritoriile locuite azi de români. Bucureşti, 1913.
[79] OPPERMANN, Manfred, Tracii între arcul carpatic şi Marea Egee, Editura militară. Bucureşti. 1988.
[80] OWEN, E.A. and ROBERTS, O., Journal of Institute of Metals, 71. 1945. apud HANSEN, Binary Alloys.
[81] PARDO, Jesus, Întinderea poporului român conform datelor oficiale ungare, cehoslovace, yugoslave și române, Ed. Taurus, Madrid, 1988. Apud TEACI, [99. A].
[82] PATERCULUS, Velleius, Historia, II, 110. Traduction par P.Hainsselin et H.Watelet, Paris, Librairie Gamiers Frères, 1932.
[83] PAULYS. Real-Encyclopädie der Classischen Altertumswissenschaft. Herausgegeben von Georg Wissowa, Stuttgart, 1923.
[84] PÂRVAN, Vasile, Getica, Editura Meridiane. Bucureşti, 1982.
[84A] Idem, Dacia. Civilizaţiile antice din Ţările Carpato-Danubiene, Editura Gramar, Bucureşti. 2002.
[85] PIPIDI. D.M., Din istoria Dobrogei, vol. I. p. 282. Apud [20].
[86] POENARU. E., La colona di Traiano e di Decebal, Ed. Nagard, 1983.
[87] Idem, “Le modèle de la colone de Trajan, Influences possibles”. În: Noi Tracii, nr. 108-109. pp. 12-15 şi 9-14.
[88] PREDA. Constantin, Monedele geto-dacilor, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973.
[89] RĂDULESCU, A., BĂRBULESCU. M. şi GEORGESCU, V., “Interferenţe între civilizaţiile geto-dacă şi greacă în Dobrogca. «Oraşul» din teritoriul rural al Calatisului”. În: Magazin Istoric, nr. 4 (169), 1981, pp. 41-42.
[90] ROBERT, Paul, Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française. S.N.L., 1968.
[90.A] ENĂCHIUC, Viorica, Rohonczi Codex, Alcor Edimpex S.R.L., Bucureşti, 2002.
[91] RUSU, I.I., Etnogeneza Românilor. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Bucureşti. 1981.
[92] Idem. “Contribuţia lui Zamozius la epigrafia Daciei”. În: Acta Musei Napocensis, 1966, pp. 437-450.
[93] RUSU, M., “Consideraţii asupra metalurgici aurului din Transilvania în Bronz D şi Hallstadt A”, În: Acta Musei Napocensis, IX, 1972, pp. 29-64.
[94] SAKELARAKIS, Ianis şi colab., “Drame of death in a minoan temple”. În: National Ceographic, Febr., 1981, pp. 205-222.
[95] SANIE, Silviu, “Din istoria religiei geto-dacice II”. În: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol. 1987. p. 117.
[96] SCHINDLER, Wolfgang, “Die Königstadt der Daker”. În: Klio, Beitrage zur Alten Geschichte, vol. 59 (1977), nr. 1, pp. 195-212.
[96.A] SLUŞANSCHI, Dan, “Limba Daco-Geţilor în cadrul indo-europcan”. În: Limba Română, 1981, nr. 3, pp. 297-300.

304

[97] SPEIDEL, M.. P., “Ranistorum, ultimul punct dc sprijin al lui Decebal”. În: Journal of Roman Studies. London. vol. LX (1970), pp. 142-153, şi Acta Musei Napocensis, Cluj. vol. VII. pp. 510-515.
[97A] ST0ICULESCU. Cristian D., “Trajan’s column documentary value front a forestry view- point” (part 1). În: DACIA NS., XXIX. nr. 1-2 (1985), pp. 81-96.
[98] STRABON, Geografia. În: |65|, vol. I. pp. 237-239.
[99] SUETONIU, LXIII, 4.
[99.A] TALOŞ. Ion, Gândirea Maxico-Religioasă la Români. Dicţionar. Editura Enciclopedică. Bucureşti. 2001.
[99.B] TEACI. D., “Asupra spaţiului agricol locuit dc Români în Europa”, Comunicare la Congresul XVIII al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte. Chişinău, 1993.
[100] TEODORESCU. D. M., “Cetăţile antice din Munţii Hunedoarei”. În: Publicaţiile Comisiunii Monumentelor Istorice, secţiunea pentru Transilvania, II. Cluj, 1923.
[101] TOCILESCU. Grigore, Dacia înainte de romani, Tipografia Academiei Române, Bucureşti, 1880.
[102] VENTRIS, M. şi CHADWICK, J., Documents in mycenean Greek. Cambridge University Press. 1959.
[103] VRACIU, A., Limba daco-geţilor, Editura Facla, Timişoara. 1980.
[104] VULPE. Radu. “Getul Burebista, conducător al întregului neam geto-dac”. În: Muzeul din Piteşti, studii şi comunicări. Istorie, ştiinţele naturii, Piteşti, 1968, pp. 33-54. [105] Idem. Columna lui Traian. Editura Sport-Turism. Bucureşti. 1988. p. 207.
[105.A] Idem. “Rapoarte de săpături. Babadag”. În: Studii şi cercetări de istorie veche. 1955. nr. 3-4.

                                                                                                                                                              305

POSTFAŢĂ

 

                                                                                                                        Râmnicu Vâlcea. 11 iulie 2003

Stimate Domnule Dan Rumalo,

În urmă cu câţiva ani, aţi avut bunăvoinţa să-mi comunicaţi interesul dvs. pentru ansamblul de inscripţii şi imagini criptice pe plăci de plumb - originale sau reproduceri fotografice - păstrate la Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti, piese cărora v-aţi consacrat din tinereţe erudiţia şi eforturile. Rezultatele cercetărilor dvs. le-aţi prezentat în cartea Cronică apocrifă pe plăci de plumb? care apare acum în ediţie definitivată. Am parcurs cu atenţie lucrarea şi sunt convins că cititorii ei, specialişti sau amatori cultivaţi vor preţui după cuviinţă iniţiativa dvs. de a atrage atenţia asupra acestor piese enigmatice, chiar dacă nu vor împărtăşi integral soluţiile şi ipotezele dvs. Dvs. vă datorez tot ce ştiu despre inscripţiile de la Muzeu. Deşi, prin activitatea mea la Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene, apoi la Institutul cu acelaşi profil al Academiei Române am fost ani de- a rândul în vecinătatea pieselor studiate de dvs., mărturisesc că ele mi-au rămas cu totul necunoscute până acum. Iar când mi-aţi comunicat ipotezele la care aţi ajuns, sunt sigur că nu v-aţi aşteptat din partea mea la confirmări pe care pregătirea şi preocupările mele nu mi le îngăduiau.

M-am limitat, aşadar, să vă încurajez demersurile, animate de pasiunea dvs. sinceră pentru mai buna cunoaştere a înaintaşilor noştri şi de convingerea că cercetarea oricăror relicve ale trecutului este o datorie sacră a științei. V-am îndemnat să faceţi neîntârziat publice misterioasele texte şi imagini care, indiferent de natura lor - originale sau falsuri - au dreptul la atenţia şi verdictul autorizat al savanţilor. Repet, chiar falsurile se cuvin studiate, pentru că furnizează informaţii utile despre motivaţiile, împrejurările, data, autorii şi procedeele confecţionării lor (dovadă studiile actuale privitoare la falsurile monetare). Ignorarea apriorică a pieselor suspecte întemeiată pe prejudecăţi sau teama de discreditare, nu se justifică. Pe bună dreptate îi amintiţi pe Christian Matthias Theodor Mommsen care a editat în CIL şi inscripţii false, şi pe Ion Nestor care îi recomanda Manei Golescu publicarea pieselor în discuţie de la MNA, deşi le considera neautentice.

După apariţia Cronicei apocrife aşteptaţi, desigur, stimate domnule Dan Romalo, reacţiile specialiştilor care sunt obligaţi să se pronunţe cu privire la tezele dvs. dar şi ale altor cititori, ca mine, mânaţi de simplă curiozitate şi de simpatie pentru eforturile pe care le-aţi depus. Asemenea reacţii vă vor ajuta să vă definiţi etapele ulterioare ale cercetării. Etape obligatorii, deoarece chiar dvs. apreciaţi rezultatele de până acum drept provizorii. Nădăjduiesc că prudenţa judecăţilor dvs. şi modestia cu care le prezentaţi, vor fi apreciate de specialişti.

Constatând rezerva lor de a se angaja în cercetări complexe şi puţin promiţătoare, v-aţi asumat rezolvarea unui proiect ştiinţific uriaş şi foarte îndrăzneţ. Ştiţi mai bine ca mine că
                                                                      Christian Matthias Theodor Mommsen 

306 

fazele descifrării unor scrieri necunoscute - ca şi ale decriptării textelor plauzibil translaerate - sunt numeroase, şi că reuşita acestor întreprinderi nu este mai niciodată rezervată unui singur cercetător. Exemplele celebre amintite de dvs. (p. IV) sunt concludente. Paşii către soluţia finală, unanim acceptată, sunt separaţi de intervale variabile de rezerve, respingeri, contraargumente sau chiar de abandonare a investigaţiei şi lăsare a cazului aparent insolubil în negura uitării.

Dintre aceste eventualităţi cea mai gravă - şi reprobabilă metodologic - este, fără îndoială, ultima, pentru că nici o ipoteză nu trebuie părăsită decât cu convingătoare argumente privind nevalabilitea ei.

Vă aflaţi acum într-un asemenea interval, pe care nu-l puteţi depăşi, în opinia mea, decât prin continuarea cercetărilor atât în ce priveşte datarea pieselor studiate, cât şi interpretarea semnelor de pe plăci.

Rezervaţi relativ puţin spaţiu clarificărilor atât de importante expuse la p. 263-267. Regăsirea a 26 de plăci originale, vă oferea şansa de a amplifica studierea şi descrierea lor, cu tot ce permite în plus examinarea suportului material al textelor şi imaginilor, nu doar a reproducerilor lor, ca în cazul plăcilor dispărute. Rezultatele analizelor întreprinse de grupul de la Oxford meritau, de asemenea, o prezentare mai largă şi un alt loc în planul lucrării (la începutul ei), deoarece ele contribuie la argumentarea vechimii pieselor. Nu se înţelege rezerva dvs de la p. 267 (“natura antică a măcar unora dintre piesele ansamblului... trebuie admisă ca fiind dovedită”). Cât priveşte interpretarea seninelor de pe plăci, cred că, la fel ca predecesorii dvs. care au studiat asemenea texte, apelul la ajutorul filologilor (în cazul de faţă la specialişti în problemele limbii geto-dacice) este indispensabil. Dacă aceşti specialişti nu se vor implica spontan în analiza ipotezelor pe care le propuneţi, rămâne de reflectat asupra celor mai potrivite căi de a-i invita la discuţia senină şi constructivă pe care o doriţi şi la care aveţi dreptul.

Dvs. aţi făcut primul pas obligatoriu, acela de a publica piesele cercetate, privite pe nedrept cu o rezervă nejustificată, care a dus treptat la risipirea lor parţială. Pe bună dreptate puteţi spune acum: Dixi et salvavi... . Vă felicit pentru opera dvs, şi mă asociez aprecierii prietenului şi colegului meu Dr. Alexandru Suceveanu că aţi adus astfel un mare serviciu culturii româneşti. Nu am căderea să mă pronunţ asupra amplelor consideraţii de istorie a scrisului, filologie etc, pe care le faceţi în studiul dvs, dar convins de seriozitatea, onestitatea şi prudenţa cu care v-aţi condus cercetările, vă rog să primiţi, stimate Domnule Dan Romalo, expresia înaltei mele preţuiri.

                                                                                                                                               307