FAMILIA NOBILĂ CHIFOR DIN BOIU MARE, JUDEȚUL
MARAMUREȘ, REACTUALIZARE DE DATE, CERTITUDINI ȘI IPOTEZE PRIVIND MOMENTUL
RIDICĂRII ACESTEIA LA RANGUL ÎNALTEI NOBILIMI PARTEA A XII-A
CONCLUZII DUPĂ AFLAREA PUNCTULUI DE VEDERE AL
HERALDIȘTILOR
Ajunși în acest punct avem o certitudine cu privire
la faptul că stemele purtate în decursul secolelor
de familiile nobile româneşti din Transilvania, nu
comportă nici un fel de dubiu asupra valabilităţii
ce prezintă şi nici nu au fost vreodată contestate
sub raportul autenticităţii lor. Blazonul familiei
Chifor a fost conferit cel târziu în secolul XV.
la faptul că stemele purtate în decursul secolelor
de familiile nobile româneşti din Transilvania, nu
comportă nici un fel de dubiu asupra valabilităţii
ce prezintă şi nici nu au fost vreodată contestate
sub raportul autenticităţii lor. Blazonul familiei
Chifor a fost conferit cel târziu în secolul XV.
Având în vedere periodicizarea intervalului de
timp al apariției primelor blazoane în Ungaria și
faptul că blazonul familiei Chifor este dominat de
un leu rampant cu două cozi încrucișate, este
posibil ca acest amănunt să fie inspirat dintr-un alt
blazon mai vechi unde labele leului erau
încrucișate.
timp al apariției primelor blazoane în Ungaria și
faptul că blazonul familiei Chifor este dominat de
un leu rampant cu două cozi încrucișate, este
posibil ca acest amănunt să fie inspirat dintr-un alt
blazon mai vechi unde labele leului erau
încrucișate.
Chiar dacă țarului Ioan Asan al II-lea i-a fost
conferit în anul 1218 de către papa Honorius al
III-lea (1216-1227), blazonul cu labele încrucișate
de leu, nu trebuie respinsă ipoteza că acest blazon
a fost moștenit de familia Chifor.
conferit în anul 1218 de către papa Honorius al
III-lea (1216-1227), blazonul cu labele încrucișate
de leu, nu trebuie respinsă ipoteza că acest blazon
a fost moștenit de familia Chifor.
papa Honorius al III-lea https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Asen_II_of_Bulgaria#mediaviewer/File:G_danchov_ivan_asen.jpg
Ioan Asan al II-lea, portret
Descrierea
blazonului prințului Chifor din
perioada sec. XIV- XV
perioada sec. XIV- XV
Existența pe blazon a mobilelor constituite din
cele trei fire de păpuriș dispuse peste un deal
stilizat, precizează localizarea reliefului zonei
unde era ceea ce se cheamă astăzi că este vechea
vatră a satului Boiu Mare județul Maramureș,
bogată în ape curgătoare de o foarte bună calitate.
Cele trei fire de păpuriș ocupă două dintre cele
patru câmpuri ale scutului, fiind dispuse
cronologic în locația 1 și 3 în timp ce în
câmpurile 2 și 4 se află câte un leu rampant de culoare neagră, având două cozi. Toți leii din acest blazon au câte două cozi și sunt orientați dextra. În spatele acestui scut împărțit în patru câmpuri se află un cavaler îmbrăcat în armură, cu coiful pus pe cap și cu viziera trasă, purtând la gât un ordin militar sub forma unui medalion. În vârful blazonului se vede un leu rampant orientat dextra, având două cozi.
Valea Boiului
cele trei fire de păpuriș dispuse peste un deal
stilizat, precizează localizarea reliefului zonei
unde era ceea ce se cheamă astăzi că este vechea
vatră a satului Boiu Mare județul Maramureș,
bogată în ape curgătoare de o foarte bună calitate.
Cele trei fire de păpuriș ocupă două dintre cele
patru câmpuri ale scutului, fiind dispuse
cronologic în locația 1 și 3 în timp ce în
câmpurile 2 și 4 se află câte un leu rampant de culoare neagră, având două cozi. Toți leii din acest blazon au câte două cozi și sunt orientați dextra. În spatele acestui scut împărțit în patru câmpuri se află un cavaler îmbrăcat în armură, cu coiful pus pe cap și cu viziera trasă, purtând la gât un ordin militar sub forma unui medalion. În vârful blazonului se vede un leu rampant orientat dextra, având două cozi.
Identificăm acel deal indicat în blazon și
reprezentat sub forma a trei cerculețe, ca fiind
Dâmbul lui Chifor, platoul numindu-se Purcăreț.
Referindu-se la acea veche vatră a comunei Boiu
Mare, cercetătorul Savu Al. a publicat studiul
“Podișul Purcăreț- Boiu Mare. Potențial natural
și uman, perspective în dezvoltare” studiu apărut
în volumul “Probleme de Geografie aplicată”,
Studia UBB, Geologie- Geografie, Cluj- Napoca.
Păpurișul era mult mai des la poalele dealului
Dâmbul lui Chifor deoarece există o vale numită
Valea Boiului situată la vest de dealul Dâmbul lui
Chifor, vale ce n-a fost regularizată decât în
perioada regimului comunist din România. Toate
revărsările de apă din acele vremuri făceau ca
accesul prin acea vale să fie anevoios și mai ales
în Evul Mediu, permiteau hărțuirea inamicului și
întârzierea atacurilor sale. Lungimea totală a Văii
Boiului este de minimum 4 km., ea fiind mai
largă dinspre actualul centru al comunei,
îngustându-se spre Dâmbul lui Chifor, având
astfel o lățime medie de 300- 400 m. Fixând
capătul Văii Boiului la limita de contact cu
centrul comunei Boiu Mare, acest punct delimitează extremitatea nordică în timp ce extremitatea sudică o reprezintă punctul de vărsare în Râul Lăpuș. Mai multe mori cu zbaturi erau activate prin forța apelor de-a lungul Văii Boiului acestea dispărând după regularizarea văii, concomitent cu electrificarea comunei. Pe Valea Boiului sunt foarte puține case tocmai datorită pericolului de inundație.
http://www.defileul-lapusului.ro/amplasare-si-descriere
Râul Lăpuș
reprezentat sub forma a trei cerculețe, ca fiind
Dâmbul lui Chifor, platoul numindu-se Purcăreț.
Referindu-se la acea veche vatră a comunei Boiu
Mare, cercetătorul Savu Al. a publicat studiul
“Podișul Purcăreț- Boiu Mare. Potențial natural
și uman, perspective în dezvoltare” studiu apărut
în volumul “Probleme de Geografie aplicată”,
Studia UBB, Geologie- Geografie, Cluj- Napoca.
Păpurișul era mult mai des la poalele dealului
Dâmbul lui Chifor deoarece există o vale numită
Valea Boiului situată la vest de dealul Dâmbul lui
Chifor, vale ce n-a fost regularizată decât în
perioada regimului comunist din România. Toate
revărsările de apă din acele vremuri făceau ca
accesul prin acea vale să fie anevoios și mai ales
în Evul Mediu, permiteau hărțuirea inamicului și
întârzierea atacurilor sale. Lungimea totală a Văii
Boiului este de minimum 4 km., ea fiind mai
largă dinspre actualul centru al comunei,
îngustându-se spre Dâmbul lui Chifor, având
astfel o lățime medie de 300- 400 m. Fixând
capătul Văii Boiului la limita de contact cu
centrul comunei Boiu Mare, acest punct delimitează extremitatea nordică în timp ce extremitatea sudică o reprezintă punctul de vărsare în Râul Lăpuș. Mai multe mori cu zbaturi erau activate prin forța apelor de-a lungul Văii Boiului acestea dispărând după regularizarea văii, concomitent cu electrificarea comunei. Pe Valea Boiului sunt foarte puține case tocmai datorită pericolului de inundație.
http://www.defileul-lapusului.ro/amplasare-si-descriere
Râul Lăpuș
motto
“În biserici
și în mănăstiri, aici în ţara noastră și
până departe peste hotare, dorm, cunoscuţi sau
ascunși cunoștinţei noastre, domnii cei vechi și
mai noi ai ţării noastre, ai voievodatului Ţării
Românești și ai Moldovei. Spre locurile lor de
odihnă ne îndreaptă recunoștinţa, când ei au
stăpânit cu dreptate și milă. Dar, chiar atunci
când faptele lor au fost netrebnice sau crude
, locul unde zac ei vorbește inimilor noastre,
fiindcă sub numele lor scrise pe acele pietre sau
lespezi de marmură se cuprinde, în povestirea
faptelor trecutului, o parte din viaţa tuturor, de
unde se desface viaţa noastră.” Nicolae Iorga
Istoria românilor în chipuri și icoane.
până departe peste hotare, dorm, cunoscuţi sau
ascunși cunoștinţei noastre, domnii cei vechi și
mai noi ai ţării noastre, ai voievodatului Ţării
Românești și ai Moldovei. Spre locurile lor de
odihnă ne îndreaptă recunoștinţa, când ei au
stăpânit cu dreptate și milă. Dar, chiar atunci
când faptele lor au fost netrebnice sau crude
, locul unde zac ei vorbește inimilor noastre,
fiindcă sub numele lor scrise pe acele pietre sau
lespezi de marmură se cuprinde, în povestirea
faptelor trecutului, o parte din viaţa tuturor, de
unde se desface viaţa noastră.” Nicolae Iorga
Istoria românilor în chipuri și icoane.
Prezentasem anterior personalitatea prințului Chifor
din perspectiva blazonului său. În partea finală arătasem că este inclus în
blazonul său și un cavaler îmbrăcat în armură. Există o legătură între armura
prințului Chifor și Dumnezeu, aspect dezvoltat în următoarea povață: “...întâi
să te îmbraci în dragostea lui Dumnezeu ca într-o platoșă”. pg.202 http://www.vistieria.ro/carti/istoria_romanilor/invataturi_basarab.pdf
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Dr%C4%83ganu#/media/File:Draganu_N..JPG
Nicolae Drăganu, profesor
Împrejurarea că am acordat cuvântul titanului
istoriei românilor, Nicolae Ioraga, nu este întâmplătoare! Vom constata imediat
aportul personal ce-l putem aduce istoriografiei românești lămurind aspecte
istorice din viața prințului Chifor de la al cărui blazon am început acest
studiu, dezvoltând o altă secțiune a istoriei despre care vom vorbi mai întâi prin
prezentarea unor titluri de lucrări ce dovedesc importanța cercetării acestei
secțiuni a istoriei: Românii în veacurile IX-IX pe baza toponimiei de Nicolae
Drăganu, profesor universitar, membru corespondent al Academiei române
Imprimeria Națională București 1933;
http://epa.oszk.hu/02600/02625/00001/pdf/EPA02625_archivum_europae_1935_01.pdf
Tudom Akadémia, A honfoglaláskovi Magyarország, Budapest, 1925-1929;
L. Treml, Die ungarichen Lehnwörter im Rumänischen, I (Ungarische Jahrbücher, VIII-1928),
Tamás Lajos A románság öshazája és a kontinuitás, Budapest, 1931;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_Bunea#/media/File:Istoricul_%C8%99i_teologul_greco-catolic_rom%C3%A2n_AugustinBunea,_1957_-_1909.JPG
Augustin Bunea (n. 4
august 1857, Vad, comitatul Făgăraș - d. 30
noiembrie 1909, Blaj, comitatul Alba de Jos) a
fost un istoric și teolog greco-catolic român,
membru titular al Academiei Române.
Sub egida Academiei române, studii și cercetări
Dr. A. Bunea, Încercare de istoria Românilor până la 1382, București, 1912; N. Iorga, Istoria Românilor din Ardeal și Ungaria, vol. I, București, 1915; N. Drăganu, Toponimie și istorie, în «Anuarul Inst. De Ist. Naț.» din Cluj; Toponimie și istorie, Cluj, 1928; Paliia dela Orăștie (1582).
http://epa.oszk.hu/02600/02625/00001/pdf/EPA02625_archivum_europae_1935_01.pdf
Tudom Akadémia, A honfoglaláskovi Magyarország, Budapest, 1925-1929;
L. Treml, Die ungarichen Lehnwörter im Rumänischen, I (Ungarische Jahrbücher, VIII-1928),
Tamás Lajos A románság öshazája és a kontinuitás, Budapest, 1931;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_Bunea#/media/File:Istoricul_%C8%99i_teologul_greco-catolic_rom%C3%A2n_AugustinBunea,_1957_-_1909.JPG
Augustin Bunea (n. 4 august 1857, Vad, comitatul Făgăraș - d. 30
noiembrie 1909, Blaj, comitatul Alba de Jos) a
fost un istoric și teolog greco-catolic român,
membru titular al Academiei Române.
Sub egida Academiei române, studii și cercetări
Dr. A. Bunea, Încercare de istoria Românilor până la 1382, București, 1912; N. Iorga, Istoria Românilor din Ardeal și Ungaria, vol. I, București, 1915; N. Drăganu, Toponimie și istorie, în «Anuarul Inst. De Ist. Naț.» din Cluj; Toponimie și istorie, Cluj, 1928; Paliia dela Orăștie (1582).
Prima toponimie ce trebuie comentată este cea
legată de originea toponimului Boiu, drept pentru
care citez: “În legătură cu originea numelui, există
mai multe ipoteze și nici una nu este considerată
certă. În aceste condiții noi nu putem afirma cu
siguranță care este originea toponimului Boiu,
deși originea pecenegă este considerată mai
plauzibilă. Boiu poate fi încadrat în rândul
toponimelor turanice (pecenego-cumane) databile
în secolul al XII-lea și susținem că avem aici un
posibil grup de populație turanică în secolele XII-
XIII, asimilat de populația românească. Totodată
de aici se înțelege că așezarea era locuită înainte
de venirea maghiarilor”. Prof. Ion Eugen Sârbu
Monografia localității Boiu (județul Mureș).
https://www.google.ro/searchq=boiu+mare+maramures+valea+boiului+foto&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=FG3oUCRGMf_4QSXrICQBA&ved=0CBwQsAQ&biw=935&bih=548#facrc=_&imgdii=_&imgrc=3M6upXA4rDCvYM%253A%3BC_rWWxUcD93GYM%3Bhttp%253A%252F%252Fturismmaramures.ro%252Fwp-content%252Fgallery%252Fmuntii-rodnei-borsa-valea-negoiescu-curmatura-galatului-valea-rea%252FMuntii-Rodnei_Valea-Rea_04.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fturismmaramures.ro%252Fdefileul-lapusului-din-prislop-la-casa-zmeilor%252F%3B1280%3B768legată de originea toponimului Boiu, drept pentru
care citez: “În legătură cu originea numelui, există
mai multe ipoteze și nici una nu este considerată
certă. În aceste condiții noi nu putem afirma cu
siguranță care este originea toponimului Boiu,
deși originea pecenegă este considerată mai
plauzibilă. Boiu poate fi încadrat în rândul
toponimelor turanice (pecenego-cumane) databile
în secolul al XII-lea și susținem că avem aici un
posibil grup de populație turanică în secolele XII-
XIII, asimilat de populația românească. Totodată
de aici se înțelege că așezarea era locuită înainte
de venirea maghiarilor”. Prof. Ion Eugen Sârbu
Monografia localității Boiu (județul Mureș).
Valea Boiului
Noua secțiune ce o vom dezvolta în acest studiu este
așadar toponimia! Dar o condiție sine qua
non ca toponimia să poată constitui o direcție de cercetare istorică, o
constituie CONTITUITATEA POPORULUI ROMÂN în acelaș spațiu geografic! Revenind
asupra comunei Boiu Mare județul Maramureș, facem observația că pe latura de nord- est a acestei comune se află “satul Prislop
ce se mărginește la sud- vest cu comuna Boiu Mare, la vest cu Valea Chioarului și la sud cu Mesteacăn,
la sud- est cu satul Luminiș-Sălaj, iar la nord cu satele Hovrila, Buteasa, Aspra.
Formele de relief specifice acestei unități sunt dealurile cu o altitudine
medie de 300-400 m. Ca unități geografice caracteristice, se pot menționa o
serie de văi și dealuri ca Valea Urăş, Valea
Stânii, Valea Curmăturii și Valea Prislopului, iar ca dealuri Vârful Toporului,
vârful Runcului, Nedeii, Jorjului, Purecoii și Măguricii. Suprafața totală a
satului este de 1620 ha. din care 60 ha. ocupă satul cu terenurile intravilane.
Satul Prislop este împărțit în așa zise 10 cartiere, astfel avem: Copăcel,
Cruce, Hârăscu, În Deal, Valea lui Dăniş, Gura
Feţii, Pe Stan, Pe Câmp, Sat Dedesupt, Pustă”.
Pornind de la aceste două denumiri
Râul Lăpuș
Revenind la Valea Boiului, vale lungă de cel puțin 4 km., dacă în patrea dreaptă (corespunzând estului) avem Dâmbul lui Chifor, la o distanță de mai puțin de un km. dar pe partea diametral opusă, avem Dâmbul lui Dani, situat pe latura vestică a Văii Boiului. Se pot vedea reciproc ambele dâmburi datorită distanței relativ mici ce le separă. Urmează acum o demonstrație din care se va putea localiza în timp momentul fondării comunei Boiu Mare dar și momentul susținerii unei bătălii rămasă încă necunoscută ca amplasament în istoria medievală a Transilvaniei.
arbore genealogic selectiv al Basarabilor
Dan I (n. 1354[1] - d. 23 septembrie 1386), domn al
Țării Românești între cca. 1383 sau 1385 - 23 septembrie 1386) este fiul lui
Radu I și frate vitreg al lui Mircea cel Bătrân.
http://www.ebay.com/sch/i.html_from=R40&_trksid=p5197.m570.l1313&_nkw=BULGARIAN+KING+IVAN+STRACIMIR+RULER+OF+VIDIN+MEDAL+*&_sacat=See-All-Categories
monedă emisă de Stracimir
Valea Boiului
Râul Lăpuș arbore genealogic selectiv al Basarabilor
În general se acceptă teoria conform căreia Dan I nu
a fost asociat la domnie, succesiunea acestuia având loc după decesul
părintelui său. Ultima menționare conform căreia Radu I ar fi în viață a lui
Radu I este din anul 1380 iar prima menționare ca voievod a lui Dan I provine
din 31 august 1385, pe un clopot donat de un jupan Dragomir mănăstirii Cotmeana
pe care apare o inscripție din care aflăm că acest eveniment s-a petrecut
„[...]în zilele binecredinciosului domn Io Dan voievod [...]”[2].
Domnia sa, atât cât este cunoscută, se încadrează în
jaloanele obișnuite ale primilor Basarabi, oscilând între dorința de întărire a
puterii interne și eliminarea pretențiilor coroanei maghiare și încercarea de
expansiune în spațiul sud-dunărean prin diversele intervenții în luptele
interne din statele creștine atât bulgărești cât și sârbești.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Dinar_dan_i.png
dinar de argint emis de Dan I
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Dinar_dan_i.png
dinar de argint emis de Dan I
Pe plan intern emite monedă proprie: ducatul, cu
greutatea medie 0,50 gr., și banii anepigrafi, de 0,20 gr. Ducații aparțin
tipului comun: pe avers — scut despicat fasciat (în primul câmp) și cu o siglă;
pe revers — coif și acvilă. Banii au o acvilă (pe avers) și o cruce cu brațele
ancorate și cu câte o treflă (pe revers). S-au păstrat și monede cu numele lui
Dan și Mircea ca domni asociați.
Dan I este voievodul care termină lucrările la
Mănăstirea Tismana căci „[...] la începutul domniei dăruite mie de Dumnezeu am
aflat în țara domniei mele, la locul numit Tismana, o mânăstire nu întru toate
terminată, pe care sfântrăposatul, binecinstitorul voievod Radul, părintele
domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n-a sfârșit-o din pricina scurtimii
vieții[...]“, așa cum sună actul de danie din 3 octombrie 1385[3].
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Ban_dan_i.png
ban anepigraf, de 0,20 gr. emis de Dan I
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Ban_dan_i.png
ban anepigraf, de 0,20 gr. emis de Dan I
Relațiile cu Ungaria sunt încordate și în timpul
domniei lui Dan. Un document posterior, din 1390, de la regele Sigismund de
Luxemburg, amintește de vremea “în care Dan voievod cu o puternică oaste a
năvălit în ținuturile castelului nostru Mihald (Mehadia)”. Motivele care au
determinat pe Dan să poarte acest război nu le cunoaștem; bănuim însă că
voievodul muntean a vrut să reia posesiunile de odinioară ale lui Vladislav I,
Amlașul, Făgărașul și partea ce rămăsese ungurilor din Banatul de Severin. De
asemenea este necunoscut și rezultatul luptelor, căci trâmbițata victorie
maghiară nu se confirmă în avantajele pe care, se pare că numai voievodul român
le trage, reluând în stăpânire teritoriile revendicate.
Moartea voievoului este iarăși subiect de dispută. Istorici mai vechi preiau și susțin cronica lui Chalcocondil în care Dan I cade victimă comploturilor fratelui său mai mic Mircea, care se răscoală împreună cu mai mulți boieri, îl asasinnează. Mai credibilă este însă “Cronica anonimă bulgară” [4], contemporană evenimentului, care afirmă că voievodul ar fi murit pe 23 septembrie 1386 asasinat când era într-o campanie militară îndreptată împotriva țarului Bulgariei de răsărit Șișman, ajutat de otomani, în timp ce îl sprijinea pe unchiul său, Stracimir, țarul bulgar de la Vidin.
Moartea voievoului este iarăși subiect de dispută. Istorici mai vechi preiau și susțin cronica lui Chalcocondil în care Dan I cade victimă comploturilor fratelui său mai mic Mircea, care se răscoală împreună cu mai mulți boieri, îl asasinnează. Mai credibilă este însă “Cronica anonimă bulgară” [4], contemporană evenimentului, care afirmă că voievodul ar fi murit pe 23 septembrie 1386 asasinat când era într-o campanie militară îndreptată împotriva țarului Bulgariei de răsărit Șișman, ajutat de otomani, în timp ce îl sprijinea pe unchiul său, Stracimir, țarul bulgar de la Vidin.
http://www.ebay.com/sch/i.html_from=R40&_trksid=p5197.m570.l1313&_nkw=BULGARIAN+KING+IVAN+STRACIMIR+RULER+OF+VIDIN+MEDAL+*&_sacat=See-All-Categories
monedă emisă de Stracimir
Note:
1 Tismana town official site
2 Constantin Bălan “Inscripții medievale și din
Epoca Modernă a României. Județul istoric Argeș (Sec. XVI-1848)”, București,
1994, p. 192-193.
3 D.I.R., B, Veacul XIII, XIV și XV, p. 32-33.
4 Ioan Bogdan “Contribuții la istoriografia bulgară
și sârbă” în “Scrieri alese”, București, 1968, p. 266
Este posibil ca să nu se fi susținut doar o singură bătălie cu regele Sigismund de Luxemburg, și ca prima bătălie să fi fost susținută la Boiu Mare, bătălie pirdută de Dan, simultan cu posesiunile Maramureșene.
Vom detalia mai bine rudele sus-dunărene ale voirvodului Dan I.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Sratsimir_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Ivan_Sratsimir_full_1.JPG
Ivan Srațimir miniatură în Cronica lui Manase
https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_occupation_of_Vidin#mediaviewer/File:Baba_Vida_Klearchos_1.jpg
fortăreața Vidin
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_maghiar%C4%83_a_Vidinului#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Bulgaria_Ivan_Alexander_(1331-1371).svg
țara Vidinului
Dobritsch Silesia
Începând din secolul XIII, despotatul Vidinului a
fost efectiv autonom sub suzeranitatea bulgară, și
a fost guvernat succesiv de către: Yakov Svetoslav
(mort în anul 1276), Șișman (mort între anii 1308
și 1313), urmat de Mihail Asan al III-lea. Șișman
și fiul său au primit titlu de curte înaltă a
despoților de la vărul lor Theodore Svetoslav și,
la moartea fără copii a tânărului George Tärtär al II-lea, survenită în anul 1323, fratele ducesei Kerața Petrița a fost ales împărat al Bulgariei de către nobilime. [1]
Este posibil ca să nu se fi susținut doar o singură bătălie cu regele Sigismund de Luxemburg, și ca prima bătălie să fi fost susținută la Boiu Mare, bătălie pirdută de Dan, simultan cu posesiunile Maramureșene.
Vom detalia mai bine rudele sus-dunărene ale voirvodului Dan I.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Sratsimir_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Ivan_Sratsimir_full_1.JPG
Ivan Srațimir miniatură în Cronica lui Manase
Ivan Srațimir a fost al treilea fiu al țarului Ivan
Alexandaru și prima sa soție a fost prințesa Theodora, de origine română.
După moartea fratelui său mai mare, Mihai Asan, deveni rege asociat al Bulgariei în perioada 1355-1360. Când în anul 1365 tatăl său își desemnează succesorul, el este dezmoștenit în favoarea fratelui său vitreg, Ivan Șișman, fiul cel mai mare al țarului din partea celei de-a doua soții a lui.
După moartea fratelui său mai mare, Mihai Asan, deveni rege asociat al Bulgariei în perioada 1355-1360. Când în anul 1365 tatăl său își desemnează succesorul, el este dezmoștenit în favoarea fratelui său vitreg, Ivan Șișman, fiul cel mai mare al țarului din partea celei de-a doua soții a lui.
https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_occupation_of_Vidin#mediaviewer/File:Baba_Vida_Klearchos_1.jpg
fortăreața Vidin
Ioan Srațimir își constituie atunci un principat în
jurul orașului Vidin ce este ocupat de unguri pe data de 02 iunie 1365. Cinci
ani mai târziu, el obține suveranitatea asupra Vidinului dar ca vasal al
regelui Sigismund I al Ungariei. Își ia titlul de “țar” de Vidin și emite
monede în numele său.
La moartea tatălui său, survenită în anul 1371, el ocupă pentru scurt timp Sofia și încearcă în zadar să recupereze moștenirea țaratului bulgar.
La moartea tatălui său, survenită în anul 1371, el ocupă pentru scurt timp Sofia și încearcă în zadar să recupereze moștenirea țaratului bulgar.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_maghiar%C4%83_a_Vidinului#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Bulgaria_Ivan_Alexander_(1331-1371).svg
țara Vidinului
În anul 1388, cu un an înainte în bătălia de la
Kosovo Polie, în timp ce Ivan Șișman se confruntă cu expediția lui Ali Pașa și
când trupele otomane au ocupat Bulgaria până la granițele sale, el recunoaște
suzeranitatea sultanului Murad I .
A participat la expediția trupelor maghiare și
occidentale care-au fost învinse pe 15 septembrie 1396 în bătălia de la
Nicopole. După victoria lor, otomanii au anexat Vidinul. Ioan Sracimir este lua
prizonier și dus în Asia Mică, unde a murit la o dată necunoscută.
Uniunea și urmașii
Ivan Srațimir s-a căsătorit înainte de anul 1369 cu
verișoara sa Anna, fiica rezultată din al doilea mariaj al lui
Nicolae Alexandru, domn al Țării Românești, de la care i-a avut pe următorii
copii:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Alexandru#mediaviewer/Fi%C8%99ier:005_-_Nicolae_Alexandru.jpg
Nicolae Alexandru
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Alexandru#mediaviewer/Fi%C8%99ier:005_-_Nicolae_Alexandru.jpg
Nicolae Alexandru
Dorotea, căsătorită înainte de anul 1376 cu Ștefan
Tvrtko I, rege al Bosniei;
Konstantin al II-lea al Bulgariei, țar asociat de
Vidin.
Bibliografie:
Dimitrina Aslanian Histoire de la Bulgarie, de l'antiquité à nos jours Trimontium,
2004 (ISBN 2951994613).
Pentru o imagine mai clară a familiei cu care se
înrudise domnul Țării Românești Nicolae Alexandru, vom prezenta identitatea
cuscrului domnului Țării Românești Nicolae Alexandru:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_al_Bulgariei
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alexander_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Ioal_backovo.jpg
Ioan Alexandru frescă la Mănăstirea Bachkovo
Ioan Alexandru
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alexander_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Ioal_backovo.jpg
Ioan Alexandru frescă la Mănăstirea Bachkovo
Ioan Alexandru[1] (în bulgărește: Иван Александър, transliterat Ivan
Aleksandǎr;[2] /i.ˈvan a.lɛk.ˈsan.dɤr/; ortografia
inițială: ІѠАНЪ АЛЄѮАНдРЪ),[3] cunoscut și ca Ivan Alexandru, a domnit ca
Împărat (Țar) al Bulgariei între anii 1331 și 1371,[4] în timpul celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Data nașterii
sale este necunoscută. A murit pe 17 februarie 1371. Lunga domnie a lui Ioan
Alexandru (40 de ani) este considerată o perioadă de tranziție în istoria
medievală bulgară. Ioan Alexandru și-a început domnia confruntându-se cu
probleme interne, dar și cu amenințări externe venite din partea vecinilor
Bulgariei, Imperiul Bizantin și Serbia, dar și-a condus imperiul spre o
perioadă de revenire economică și de renaștere culturală și religioasă.[5]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_al_Bulgariei#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Ivan_Alexander.jpg
Ioan Alexandru
Totuși, împăratul nu a putut mai târziu să reziste
incursiunilor succesive ale otomanilor, invaziilor maghiare dinspre nord-vest
și Morții Negre.[4] Într-o tentativă sortită eșecului de a lupta cu aceste
probleme, și-a împărțit țara între cei doi fii ai săi,[6][7] astfel obligând-o
să facă față slăbită și fărâmițată iminentei cuceriri otomane.[4][7]
Începutul domniei:
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alexander_of_Bulgaria#mediaviewer/File:SilverCoinIvanAlexanderBulgaria1331-1371.jpg
monedă emisă de Ioan Alexandru
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alexander_of_Bulgaria#mediaviewer/File:SilverCoinIvanAlexanderBulgaria1331-1371.jpg
monedă emisă de Ioan Alexandru
Ioan Alexandru era fiul despotului Srațimir de Krǎn
și al Petriței, sora lui Mihail Asan al III-lea al Bulgariei.[8] Astfel, Ioan
Alexandru era nepotul lui Mihail Asan al III-lea.[5][6] Pe linie paternă, Ioan
Alexandru se trăgea din dinastia Asăneștilor.[5][6] Până în anul 1330 Ioan
Alexandru era el însuși despot și guverna orașul Loveci. Împreună cu tatăl său
și cu socrul său Basarab I al Țării Românești,
Ioan Alexandru a luptat în Bătălia de la Velbužd împotriva
sârbilor pe locul orașului Kiustendil în anul 1330, bătălie din care
Bulgaria a ieșit învinsă. Înfrângerea, combinată cu înrăutățirea relațiilor cu
Imperiul Bizantin, a grăbit o criză internă, exacerbată de o invazie bizantină.
O lovitură de stat l-a gonit pe Ioan Ștefan din capitala Tǎrnovo în anul 1331,
iar conspiratorii l-au adus pe tron pe Ioan Alexandru.[9]
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la
_Velbu%C5%BEd#mediaviewer/Fi%C8%99ier:The-Balkans-in-1355.png
Bătălia de la Velbužd
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la
_Velbu%C5%BEd#mediaviewer/Fi%C8%99ier:The-Balkans-in-1355.png
Bătălia de la Velbužd
Noul țar a început prin a-și consolida poziția
recâștigând teritoriile pierdute recent în favoarea Imperiului Bizantin. În anul
1331, Ioan Alexandru a pornit o campanie împotriva orașului Adrianopol și a
recucerit Tracia de nord-est.[5][6] Între timp, Ștefan Uroș
al IV-lea Dușan al Serbiei, și-a detronat tatăl Ștefan Uroș
al III-lea Dečanski și a devenit rege al Serbiei în anul 1331. Această situație
nou apărută a ajutat la normalizarea relațiilor anterior tensionate dintre cele
două țări. Ioan Alexandru și Ștefan Uroš al IV-lea
Dušan au realizat o alianță, consfințită prin căsătoria regelui sârb cu Elena a
Bulgariei, soră a lui Ioan Alexandru, în ziua de Paști din anul 1332.[5][6][10]
https://bg.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D1%82%D0%B5%D1%84%D0%B0%D0%BD_%D0%94%D1%83%D1%88%D0%B0%D0%BD#mediaviewer/%D0%A4%D0%B0%D0%B9%D0%BB:Car_Du%C5%A1an,_Manastir_Lesnovo,_XIV_vek.jpg
Ștefan Uroš al IV-lea
https://bg.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D1%82%D0%B5%D1%84%D0%B0%D0%BD_%D0%94%D1%83%D1%88%D0%B0%D0%BD#mediaviewer/%D0%A4%D0%B0%D0%B9%D0%BB:Car_Du%C5%A1an,_Manastir_Lesnovo,_XIV_vek.jpg
Ștefan Uroš al IV-lea
Aproximativ în același timp, Belaur, un frate al lui
Mihail Asan al III-lea, a pornit o rebeliune în Vidin, probabil pentru a
susține pretențiile la tron ale nepotului său detronat, Ioan Ștefan. Avansul
împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul în Bulgaria în vara lui
1332 a prelungit operațiunile militare împotriva rebelilor. Bizantinii au
avansat în nord-estul Traciei, dar Ioan Alexandru a venit repede spre sud cu o
mică armată care s-a întâlnit cu Andronic al III-lea la Rusokastro.[10]
“Nici unul din primii noștri țari nu ni se pare a
semăna cu acest mare țar Ioan Alexandru, în puterea sa militară el ne pare ca
un al doilea Alexandru cel Mare din vechime, în credință și pioșenie este un al
doilea Sfânt Constantin; astfel el i-a prins pe toți dușmanii săi, i-a pus sub
genunchii săi și a făcut pace în Lume.[11]
https://bg.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D1%82%D0%B5%D1%84%D0%B0%D0%BD_%D0%94%D1%83%D1%88%D0%B0%D0%BD#mediaviewer/%D0%A4%D0%B0%D0%B9%D0%BB:HelenaofBulgaria2.jpg
Elena a Bulgariei
https://bg.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D1%82%D0%B5%D1%84%D0%B0%D0%BD_%D0%94%D1%83%D1%88%D0%B0%D0%BD#mediaviewer/%D0%A4%D0%B0%D0%B9%D0%BB:HelenaofBulgaria2.jpg
Elena a Bulgariei
«Odă lui Ioan Alexandru»[12] de un contemporan
anonim al țarului”
https://pl.wikipedia.org/wiki/Bitwa_pod_Anchialos_(708)#mediaviewer/Plik:Bulgaria_1994_CIA_map_Pomorie.jpg
Bătălia de la Rusokastro
anonim al țarului”
https://pl.wikipedia.org/wiki/Bitwa_pod_Anchialos_(708)#mediaviewer/Plik:Bulgaria_1994_CIA_map_Pomorie.jpg
Bătălia de la Rusokastro
După ce a dat impresia că dorește să negocieze, Ioan
Alexandru, susținut de cavalerie mongolă, a copleșit armata bizantină, mai mică
dar mai bine organizată în Bătălia de la Rusokastro.[6] Orașele disputate s-au
predat lui Ioan Alexandru, în timp de Andronic al III-lea s-a ascuns între
zidurile cetății Rusokastro. Războiul s-a terminat când Ioan Alexandru s-a
întâlnit cu Andronic și au căzut la pace pe baza status quo-ului. Pentru a
pecetlui alianța, Ioan și-a logodit fiul mai mare, Mihail Asan al IV-lea, cu
fiica lui Andronic, Maria (Eirene), căsătoria având loc în anul 1339.[6][13]
Împăratul bulgar a putut acum să-și îndrepte atenția către Belaur, dar abia în anii
1336 sau 1337, când a fost stinsă rebeliunea din nord-vest.[14]
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alexander_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Coin_Ivan_Alexander_with_Michael_Asen_IV.jpg
monedă emisă de Ioan Alexandru ilustrând asocierea fiului său Mihail Asan al IV-lea
https://en.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alexander_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Coin_Ivan_Alexander_with_Michael_Asen_IV.jpg
monedă emisă de Ioan Alexandru ilustrând asocierea fiului său Mihail Asan al IV-lea
În preajma anului 1332 Ioan Alexandru și-a încoronat
fiul cel mai mare Mihail Asan al IV-lea ca împărat asociat, poate pentru a
asigura rămânerea tronului în familie. El și-a urmat tradiția de asociere la
domnie cu încoronarea fiilor mai mici Ioan Srațimir și Ioan Asan al IV-lea în
1337. Este posibil ca Ioan Alexandru să fi intenționat să creeze doi împărați
asociați pentru a-l ajuta să controleze pe moment cele mai importante regiuni
și orașe, deoarece în cele din urmă Ioan Srațimir s-a mutat în Vidin, iar Ioan
Asan al IV-lea posibil în Preslav. Totuși, aceasta a fost o distanțare clară de
tradiția bizantină, în care fiii mai tineri ai suveranului erau făcuți despoți,
fie că erau sau nu însărcinați cu administrarea unui teritoriu.[15]
Relațiile cu Imperiul Bizantin
https://ro.wikipedia.org/wiki/Andronic_al_IIIlea_Paleologul#mediaviewer/Fi%C8%99ier:%D0%90%D0%BD%D0%B4%D1%80%D0%BE%D0%BD%D0%B8%D0%BA_III_%D0%9F%D0%B0%D0%BB%D0%B5%D0%BE%D0%BB%D0%BE%D0%B3.jpg
Andronic al III-lea Paleologul
https://ro.wikipedia.org/wiki/Andronic_al_IIIlea_Paleologul#mediaviewer/Fi%C8%99ier:%D0%90%D0%BD%D0%B4%D1%80%D0%BE%D0%BD%D0%B8%D0%BA_III_%D0%9F%D0%B0%D0%BB%D0%B5%D0%BE%D0%BB%D0%BE%D0%B3.jpg
Andronic al III-lea Paleologul
La începutul anilor 1340 relațiile cu Imperiul
Bizantin s-au deteriorat temporar. Ioan Alexandru a cerut extrădarea vărului
său Șișman, unul din fiii lui Mihail Asan al III-lea, amenințând guvernul
bizantin cu războiul. Demonstrația de forță a lui Ioan Alexandru a avut însă
efecte nedorite, întrucât bizantinii i-au înțeles intențiile și au trimis pe
aliatul lor, emirul turc al Izmirului, Umur Beg. Debarcând în Delta Dunării,
turcii lui Umur Beg au jefuit regiunile rurale și au atacat orașele bulgărești
din apropiere. Forțat să își limiteze revendicările, Ioan Alexandru a invadat
din nou Imperiul Bizantin la sfârșitul anului 1341, susținând că a fost chemat
de locuitorii Adrianopolului.[17] Totuși, trupele lui Ioan Alexandru au fost de
două ori învinse de aliații turci ai bizantinilor lângă oraș.[18]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_al_VI-lea_Cantacuzino#mediaviewer/Fi%C8%99ier:John_VI_Kantakouzenos.jpg
Ioan al VI-lea Cantacuzino
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_al_VI-lea_Cantacuzino#mediaviewer/Fi%C8%99ier:John_VI_Kantakouzenos.jpg
Ioan al VI-lea Cantacuzino
În intervalul 1341–1347 Imperiul Bizantin a căzut într-un război civil prelungit între regența tânărului împărat Ioan al V-lea Paleologul și cel care dorea să-i fie acestuia tutore, Ioan al VI-lea Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și, în timp ce Ștefan Uroș al IV-lea Dușan al Serbiei a luat partea lui Ioan al VI-lea Cantacuzino, Ioan Alexandru l-a susținut pe Ioan al V-lea Paleologul și regența sa.[6] Deși cei doi monarhi balcanici au ales tabere opuse în conflictul bizantin, ei și-au păstrat alianța între ei. Ca preț pentru susținerea lui Ioan Alexandru, regența lui Ioan al V-lea Paleologul i-a cedat acestuia orașul Philipopolis (Plovdiv) și nouă alte fortărețe importante din Munții Rodopi în anul 1344.[4][19] Acest deznodământ pașnic a constituit ultimul mare succes al politicii externe a lui Ioan Alexandru.
https://sr.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D1%80%D0%BF%D1%81%D0%BA%D0%B0_%D0%BF%D1%80%D0%B0%D0%B2%D0%BE%D1%81%D0%BB%D0%B0%D0%B2%D0%BD%D0%B0_%D1%86%D1%80%D0%BA%D0%B2%D0%B0#mediaviewer/%D0%94%D0%B0%D1%82%D0%BE%D1%82%D0%B5%D0%BA%D0%B0:Cathedral_of_Saint_Sava,_Belgrade.jpg
Patriarhia Serbiei
Serbia și Imperiul Otoman
Patriarhia SerbieiSerbia și Imperiul Otoman
În aceeași perioadă, regele sârb a profitat de
războiul civil bizantin pentru a lua în posesie ceea
ce astăzi constituie Macedonia, mare parte din
Albania și nordul Greciei. În anul 1345 el a
început să se autointituleze “Împărat al sârbilor și
grecilor”, iar în anul 1346 a fost încoronat sub
acest titlu de patriarhul nou-înființatei Patriarhii a
Serbiei.[6] Aceste acțiuni, pe care bizantinii le-au
primit cu indignare, par să fi fost susținute de
Bulgaria, întrucât Simeon, patriarhul Bulgariei
participase și la crearea Patriarhiei Serbiei și la
încoronarea împăratului sârb Ștefan Uroș al IV-lea
Dušan.[20]
https://sr.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D1%80%D0%BF%D1%81%D0%BA%D0%B0_%D0%BF%D1%80%D0%B0%D0%B2%D0%BE%D1%81%D0%BB%D0%B0%D0%B2%D0%BD%D0%B0_%D1%86%D1%80%D0%BA%D0%B2%D0%B0#mediaviewer/%D0%94%D0%B0%D1%82%D0%BE%D1%82%D0%B5%D0%BA%D0%B0:Coat_of_arms_of_Serbian_Orthodox_Church.png
Patriarhia Serbiei - blazonul
războiul civil bizantin pentru a lua în posesie ceea
ce astăzi constituie Macedonia, mare parte din
Albania și nordul Greciei. În anul 1345 el a
început să se autointituleze “Împărat al sârbilor și
grecilor”, iar în anul 1346 a fost încoronat sub
acest titlu de patriarhul nou-înființatei Patriarhii a
Serbiei.[6] Aceste acțiuni, pe care bizantinii le-au
primit cu indignare, par să fi fost susținute de
Bulgaria, întrucât Simeon, patriarhul Bulgariei
participase și la crearea Patriarhiei Serbiei și la
încoronarea împăratului sârb Ștefan Uroș al IV-lea
Dušan.[20]
https://sr.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D1%80%D0%BF%D1%81%D0%BA%D0%B0_%D0%BF%D1%80%D0%B0%D0%B2%D0%BE%D1%81%D0%BB%D0%B0%D0%B2%D0%BD%D0%B0_%D1%86%D1%80%D0%BA%D0%B2%D0%B0#mediaviewer/%D0%94%D0%B0%D1%82%D0%BE%D1%82%D0%B5%D0%BA%D0%B0:Coat_of_arms_of_Serbian_Orthodox_Church.png
Patriarhia Serbiei - blazonul
Până spre sfârșitul deceniului 1340, din succesele
inițiale ale lui Ioan Alexandru n-a mai rămas
aproape nimic. Aliații turci ai lui Ioan al VI-lea
Cantacuzino au jefuit părți din Tracia bulgărească
în 1346, 1347, 1349, 1352 și 1354, la care s-au
adăugat ravagiile făcute de Moartea Neagră.[21]
Tentativele bulgarilor de a izgoni invadatorii s-au
soldat de fiecare dată cu eșecuri, iar al treilea fiu și
împărat asociat al lui Ioan Alexandru, Ioan Asan
al IV-lea, a murit în luptă împotriva turcilor în
anul 1349, ca și fratele său mai mare Mihail Asan
al IV-lea în anul 1355 sau puțin mai devreme.[22]
https://fr.wikipedia.org/wiki/Orhan#mediaviewer/Fichier:Orhan_Gazi.jpg
sultanul otoman Orhan 1326- 1360
inițiale ale lui Ioan Alexandru n-a mai rămas
aproape nimic. Aliații turci ai lui Ioan al VI-lea
Cantacuzino au jefuit părți din Tracia bulgărească
în 1346, 1347, 1349, 1352 și 1354, la care s-au
adăugat ravagiile făcute de Moartea Neagră.[21]
Tentativele bulgarilor de a izgoni invadatorii s-au
soldat de fiecare dată cu eșecuri, iar al treilea fiu și
împărat asociat al lui Ioan Alexandru, Ioan Asan
al IV-lea, a murit în luptă împotriva turcilor în
anul 1349, ca și fratele său mai mare Mihail Asan
al IV-lea în anul 1355 sau puțin mai devreme.[22]
https://fr.wikipedia.org/wiki/Orhan#mediaviewer/Fichier:Orhan_Gazi.jpg
sultanul otoman Orhan 1326- 1360
Până în anul 1351 războiul civil bizantin se
terminase, iar Ioan al VI-lea Cantacuzino realizase pericolul pe care îl
constituiau otomanii în Peninsula Balcanică. A făcut apel monarhilor Bulgariei
și Serbiei să își unească eforturile împotriva turcilor și i-a cerut lui Ioan
Alexandru bani pentru a construi corăbii de război,[6][23] dar apelurile sale
au rămas neascultate întrucât vecinii săi nu aveau încredere în el.[24] O nouă
tentativă de cooperare între Bulgaria și Imperiul Bizantin a urmat în anul
1355,[25] după ce Ioan al VI-lea Cantacuzino a fost forțat să abdice și Ioan al
V-lea Paleologul a fost încoronat împărat suprem. Pentru a pecetlui tratatul,
fiica lui Ioan Alexandru Maria Kerața[26] a fost căsătorită cu viitorul împărat
bizantin Andronic IV Paleologul,[4] dar alianța nu a produs rezultate
concrete.[27]
https://fr.wikipedia.org/wiki/Ivan_Chichman#mediaviewer/Fichier:Ivan_shishman_preobravenski_manastir.jpg
Ioan Șișman
Probleme de stabilitate și conflicte externe
https://fr.wikipedia.org/wiki/Ivan_Chichman#mediaviewer/Fichier:Ivan_shishman_preobravenski_manastir.jpg
Ioan ȘișmanProbleme de stabilitate și conflicte externe
Pe plan intern, Ioan Alexandru și-a compromis
stabilitatea internă a țării prin divorțul de prima sa
soție Teodora a Țării Românești (în preajma
anului 1349) urmat de căsătoria cu o evreică
convertită, pe care o chema tot Teodora.[6] Noua
căsătorie a produs noi fii, pe care Ioan Alexandru
i-a încoronat mai târziu împărați asociați, pe Ioan
Șișman în 1356 și pe Ioan Asan al V-lea înainte
de 1359. Ultimul fiu care a supraviețuit din prima
sa căsătorie, împăratul asociat Ioan Srațimir, a
devenit independent în preajma anului 1356;[6] iar
controlul lui Ioan Alexandru asupra altor vasali
puternici, cum ar fi voievodul Țării Românești și
Dobrogei, care își urmau propriile politici externe,
a slăbit și mai mult.[28]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drago%C8%99_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:DragosIofMoldavia.jpg
Dragoș I al Moldovei
stabilitatea internă a țării prin divorțul de prima sa
soție Teodora a Țării Românești (în preajma
anului 1349) urmat de căsătoria cu o evreică
convertită, pe care o chema tot Teodora.[6] Noua
căsătorie a produs noi fii, pe care Ioan Alexandru
i-a încoronat mai târziu împărați asociați, pe Ioan
Șișman în 1356 și pe Ioan Asan al V-lea înainte
de 1359. Ultimul fiu care a supraviețuit din prima
sa căsătorie, împăratul asociat Ioan Srațimir, a
devenit independent în preajma anului 1356;[6] iar
controlul lui Ioan Alexandru asupra altor vasali
puternici, cum ar fi voievodul Țării Românești și
Dobrogei, care își urmau propriile politici externe,
a slăbit și mai mult.[28]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drago%C8%99_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:DragosIofMoldavia.jpg
Dragoș I al Moldovei
De la jumătatea secolului al XIV-lea, Bulgaria a
căzut pradă aspirațiilor regelui Angevin Ludovic I
al Ungariei, care a anexat Moldova în anul 1352
și a înființat un principat vasal acolo (vezi Dragoș
al Moldovei), și apoi a cucerit Vidinul în 1365,[6]
[23] și i-a luat prizonieri pe Ioan Srațimir și
familia lui.[6][28]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drago%C8%99_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:POL_COA_Sas_I.svg
blazonul voievodului Dragoș I
căzut pradă aspirațiilor regelui Angevin Ludovic I
al Ungariei, care a anexat Moldova în anul 1352
și a înființat un principat vasal acolo (vezi Dragoș
al Moldovei), și apoi a cucerit Vidinul în 1365,[6]
[23] și i-a luat prizonieri pe Ioan Srațimir și
familia lui.[6][28]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drago%C8%99_I#mediaviewer/Fi%C8%99ier:POL_COA_Sas_I.svg
blazonul voievodului Dragoș I
Între timp, bulgarii și bizantinii s-au mai luptat
odată în anul 1364. În anul 1366, când împăratul
Ioan al V-lea Paleologul se întorcea dintr-o
călătorie în vest, bulgarii au refuzat să-l lase să
treacă prin Bulgaria. Această atitudine a avut
efecte nefaste, întrucât un alt aliat bizantin, contele
Amadeus al VI-lea de Savoia, a răspuns prin a
captura mai multe porturi maritime bulgărești,
inclusiv Ankhialos (Pomorie) și Mesembria
(Nesebǎr), deși nu a reușit să cucerească Varna.
Depășit, Ioan Alexandru a fost obligat să facă
pace.[29]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_al_Bulgariei#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Military_campaign_of_Amadeus_VI_against_Bulgaria_(1366-67).png
https://fr.wikipedia.org/wiki/Am%C3%A9d%C3%A9e_VI_de_Savoie#mediaviewer/Fichier:Am%C3%A9d%C3%A9e_VI_de_Savoie,_le_Comte_Vert.jpg
contele Amadeus al VI-lea de Savoia
odată în anul 1364. În anul 1366, când împăratul
Ioan al V-lea Paleologul se întorcea dintr-o
călătorie în vest, bulgarii au refuzat să-l lase să
treacă prin Bulgaria. Această atitudine a avut
efecte nefaste, întrucât un alt aliat bizantin, contele
Amadeus al VI-lea de Savoia, a răspuns prin a
captura mai multe porturi maritime bulgărești,
inclusiv Ankhialos (Pomorie) și Mesembria
(Nesebǎr), deși nu a reușit să cucerească Varna.
Depășit, Ioan Alexandru a fost obligat să facă
pace.[29]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_al_Bulgariei#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Military_campaign_of_Amadeus_VI_against_Bulgaria_(1366-67).png
contele Amadeus al VI-lea de Savoia
Orașele capturate au fost cedate Imperiului
Bizantin, iar împăratul Ioan al V-lea Paleologul a
plătit 180.000 florini lui Ioan Alexandru.[6]
Împăratul bulgar a folosit această sumă și a făcut
anumite concesii teritoriale pentru a-i convinge pe
Dobrotici al Dobrogei[30] și pe Vladislav I
Vlaicu[31][32] să recucerească Vidinul de la
Ungaria.[33] Războiul a avut succes, și Ioan
Srațimir a fost reînscăunat în Vidin în anul 1369,
deși regele maghiar l-a forțat să-l recunoască
drept suzeran.[34]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dobrotici_al_Dobrogei#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Despot_Dobrotica_Monument.jpg
Dobrotici al Dobrogei
Bizantin, iar împăratul Ioan al V-lea Paleologul a
plătit 180.000 florini lui Ioan Alexandru.[6]
Împăratul bulgar a folosit această sumă și a făcut
anumite concesii teritoriale pentru a-i convinge pe
Dobrotici al Dobrogei[30] și pe Vladislav I
Vlaicu[31][32] să recucerească Vidinul de la
Ungaria.[33] Războiul a avut succes, și Ioan
Srațimir a fost reînscăunat în Vidin în anul 1369,
deși regele maghiar l-a forțat să-l recunoască
drept suzeran.[34]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dobrotici_al_Dobrogei#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Despot_Dobrotica_Monument.jpg
Dobrotici al Dobrogei
Rezolvarea relativ reușită a crizei din nord-vest nu
a ajutat la recuperarea pierderilor din sud-est. Mai mult, în preajma lui 1369,
turcii otomani sub Murad I au cucerit Adrianopolul și l-au făcut capitală a
statului lor în plină expansiune. În același timp, au capturat și orașele
bulgărești Philipopolis și Boruj (Stara Zagora).[35] În timp ce principii
bulgari și sârbi din Macedonia se pregăteau pentru un atac concertat împotriva
turcilor, Ioan Alexandru a murit pe 17 februarie 1371.[36] El a fost urmat la
domnie de Ioan Srațimir la Vidin[23] și Ioan Șișman la Tǎrnovo,[23] în timp ce
voievodul Dobrogei a devenit independent.
Cultură și religie
Dobritsch Silesia
În timpul domniei lui Ioan Alexandru, Al Doilea
Imperiu Bulgar a intrat într-o perioadă de renaștere culturală, uneori denumită
«A doua Eopcă de Aur a culturii bulgare»,[37][38] prima fiind domnia lui Simeon
cel Mare.[39] Un număr mare de mănăstiri și biserici bulgărești au fost construite
sau renovate din ordinul lui Ioan Alexandru.[4][40] Potrete murale ale sale în
calitate de ctitor pot fi văzute la osuarul de la Mănăstirea Bacikovo și la
Bisericile în piatră de la Ivanovo.[41] Acte de ctitorie ale lui Ioan Alexandru
demonstrează că mănăstirile Sfânta Maică a Domnului Eleusa și Sf. Nicolae din
Nesebǎr au fost construite în acea perioadă,[6][41] ca și mănăstirea Sf Nicolae
de lângă Pernik, conform unui act de la mănăstirea Hilandar.[41][42] În plus,
țarul a inițiat și construcția mănăstirilor Dragalevți și Kilifarevo.[6]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_al_Bulgariei#mediaviewer/Fi%C8%99ier:01-manasses-chronicle.jpg
Ioan_Alexandru
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_al_Bulgariei#mediaviewer/Fi%C8%99ier:01-manasses-chronicle.jpg
Ioan_Alexandru
Activitatea literară a înflorit în timpul domniei
lui
Ioan Alexandru. Câteva importante lucrări literare
au fost create în această perioadă, cum ar fi
traducerea în bulgara mijlocie a Cronicii lui
Manasses (1344–1345), păstrată astăzi în Arhivele
Secrete ale Vaticanului la Roma,[6][43] bogat
ilustrata Tetraevanghelia lui Ioan Alexandru
(1355–1356), acum expusă la British Library,[44]
Psaltirea Tomić (1360), astăzi aflată la Moscova,
[6] și Psaltirea de la Sofia (1337).[45]
http://www.bl.uk/onlinegallery/sacredtexts/bulggosp_lg.html
Tetraevanghelia lui Ioan Alexandru
Ioan Alexandru. Câteva importante lucrări literare
au fost create în această perioadă, cum ar fi
traducerea în bulgara mijlocie a Cronicii lui
Manasses (1344–1345), păstrată astăzi în Arhivele
Secrete ale Vaticanului la Roma,[6][43] bogat
ilustrata Tetraevanghelia lui Ioan Alexandru
(1355–1356), acum expusă la British Library,[44]
Psaltirea Tomić (1360), astăzi aflată la Moscova,
[6] și Psaltirea de la Sofia (1337).[45]
http://www.bl.uk/onlinegallery/sacredtexts/bulggosp_lg.html
Tetraevanghelia lui Ioan Alexandru
Domnia lui Ioan Alexandru a fost marcată și de
eforturi de întărire a poziției Bisericii Ortodoxe
Bulgare prin prigonirea ereticilor și evreilor.[46]
A organizat două sinoade bisericești anti-eretice,
în anii 1350 și 1359–1360,[47] care au
condamnat diferite secte[6][46] cum ar fi bogumilii și adamiții.[6][48]
http://britishlibrary.typepad.co.uk/.a/6a00d8341c464853ef017d3bfed669970c-popup
Tetraevanghelia lui Ioan Alexandru
eforturi de întărire a poziției Bisericii Ortodoxe
Bulgare prin prigonirea ereticilor și evreilor.[46]
A organizat două sinoade bisericești anti-eretice,
în anii 1350 și 1359–1360,[47] care au
condamnat diferite secte[6][46] cum ar fi bogumilii și adamiții.[6][48]
http://britishlibrary.typepad.co.uk/.a/6a00d8341c464853ef017d3bfed669970c-popup
Practica spirituală a isihasmului, o formă de
rugăciune cu incantație, a influențat puternic
anumite zone ale lumii creștin-ortodoxe a
secolului al XIV-lea. Un important reprezentant
bulgar al mișcării în timpul domniei lui Ioan
Alexandru a fost Teodosius de Târnovo.[49]
http://britishlibrary.typepad.co.uk/.a/6a00d8341c464853ef017d3bfedc48970c-popup
Tetraevanghelia lui Ioan Alexandru
rugăciune cu incantație, a influențat puternic
anumite zone ale lumii creștin-ortodoxe a
secolului al XIV-lea. Un important reprezentant
bulgar al mișcării în timpul domniei lui Ioan
Alexandru a fost Teodosius de Târnovo.[49]
http://britishlibrary.typepad.co.uk/.a/6a00d8341c464853ef017d3bfedc48970c-popup
În această perioadă, Imperiul Bulgar avea relații
comerciale cu puterile maritime mediteraneene
Veneția, Genova și Ragusa.[50] În anul 1353, Ioan
Alexandru a emis o chartă prin care permitea
negustorilor venețieni să vândă și să cumpere
marfă în toată Bulgaria după ce Dogele Andrea
Dandolo l-a asigurat că vor respecta tratatele
dintre cele două țări.[51]
https://en.wikipedia.org/wiki/Andrea_Dandolo#mediaviewer/File:Doge_Andrea_Dandolo.png
blazonul dogelui Andrea Dandolo
comerciale cu puterile maritime mediteraneene
Veneția, Genova și Ragusa.[50] În anul 1353, Ioan
Alexandru a emis o chartă prin care permitea
negustorilor venețieni să vândă și să cumpere
marfă în toată Bulgaria după ce Dogele Andrea
Dandolo l-a asigurat că vor respecta tratatele
dintre cele două țări.[51]
https://en.wikipedia.org/wiki/Andrea_Dandolo#mediaviewer/File:Doge_Andrea_Dandolo.png
blazonul dogelui Andrea Dandolo
În epoca modernă, domnia lui Ioan Alexandru l-a
inspirat pe scriitorul național bulgar Ivan Vazov
să scrie nuvela Ivan Aleksandǎr[52] și drama Kǎm propast (Către prăpastie),[52] în care țarul este personaj principal.
https://it.wikipedia.org/wiki/Andrea_Dandolo#mediaviewer/File:Andrea_Dandolo_(1306-1354)_-_54_%C3%A8me_Doge_de_Venise.jpg
dogele Andrea Dandolo
inspirat pe scriitorul național bulgar Ivan Vazov
să scrie nuvela Ivan Aleksandǎr[52] și drama Kǎm propast (Către prăpastie),[52] în care țarul este personaj principal.
https://it.wikipedia.org/wiki/Andrea_Dandolo#mediaviewer/File:Andrea_Dandolo_(1306-1354)_-_54_%C3%A8me_Doge_de_Venise.jpg
dogele Andrea Dandolo
O piesă vestimentară semnată de Ioan Alexandru și întrețesută
cu aur a fost descoperită într-un mormânt boieresc de lângă Pirot în anii 1970;
astăzi, ea este păstrată la Muzeul Național al Serbiei din Belgrad. Este prima
descoperire de acest fel, care demonstrează o tradiție
medievală atestată în scris conform căreia monarhii ortodocși le dăruiau celor
mai eminenți dregători un veștmânt pe care ei îl purtaseră.[53]
https://it.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alessandro_di_Bulgaria#mediaviewer/File:Ival-ivanovo-mural.jpg
Ioan_Alexandru pictură murală
https://it.wikipedia.org/wiki/Ivan_Alessandro_di_Bulgaria#mediaviewer/File:Ival-ivanovo-mural.jpg
Ioan_Alexandru pictură murală
Familia
https://pl.wikipedia.org/wiki/Iwan_Aleksander#mediaviewer/Plik:Ivan_ALexander_and_his_family_Tetraevangelia.jpg
Familia lui Ioan Alexandru
https://pl.wikipedia.org/wiki/Iwan_Aleksander#mediaviewer/Plik:Ivan_ALexander_and_his_family_Tetraevangelia.jpg
Familia lui Ioan Alexandru
Cu prima sa soție Teodora a Țării Românești
(maica Teofana), fiică a lui Basarab I al Țării
Românești, Ioan Alexandru a avut mai mulți copii,
inclusiv Ioan Srațimir, care a domnit ca împărat al
Bulgariei la Vidin 1356–1397, împărații asociați
Mihail Asan al IV-lea (asociat la domnie c. 1332–
1354/5) și Ivan Asan al IV-lea (asociat la domnie
între anii 1337–1349), și o fiică pe nume Tamara
(Kera Tamara), măritată întâi cu despotul
Constantin (Konstantin), și apoi cu sultanul
Murad I[54] al Imperiului Otoman.[8]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Murad_I_Hudavendighiar#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Muradhudavendigar.jpg
sultanul Murad I
(maica Teofana), fiică a lui Basarab I al Țării
Românești, Ioan Alexandru a avut mai mulți copii,
inclusiv Ioan Srațimir, care a domnit ca împărat al
Bulgariei la Vidin 1356–1397, împărații asociați
Mihail Asan al IV-lea (asociat la domnie c. 1332–
1354/5) și Ivan Asan al IV-lea (asociat la domnie
între anii 1337–1349), și o fiică pe nume Tamara
(Kera Tamara), măritată întâi cu despotul
Constantin (Konstantin), și apoi cu sultanul
Murad I[54] al Imperiului Otoman.[8]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Murad_I_Hudavendighiar#mediaviewer/Fi%C8%99ier:Muradhudavendigar.jpg
sultanul Murad I
Cu a doua sa soție Sarah-Teodora,
Ioan Alexandru
a avut câțiva alți copii, printre care Kerața Maria,
(care s-a căsătorit cu împăratul bizantin Andronic
al IV-lea Paleologul), Ioan Șișman, care l-a urmat
ca împărat al Bulgariei la Tǎrnovo 1371–1396,
Ioan Asan al V-lea, asociat la domnia Bulgariei în
perioada 1359–1388?, precum și două fiice pe
nume Desislava și Vasilisa.[8]
a avut câțiva alți copii, printre care Kerața Maria,
(care s-a căsătorit cu împăratul bizantin Andronic
al IV-lea Paleologul), Ioan Șișman, care l-a urmat
ca împărat al Bulgariei la Tǎrnovo 1371–1396,
Ioan Asan al V-lea, asociat la domnia Bulgariei în
perioada 1359–1388?, precum și două fiice pe
nume Desislava și Vasilisa.[8]
Srațimir de Krǎn
|
Petrița
|
||||||||
1
|
2
|
||||||||
Ioan Alexandru
(ruled 1331–1371) |
|||||||||
1
|
1
|
1
|
1
|
2
|
2
|
2
|
2
|
2
|
|
Mihail Asan al IV-lea
|
Tamara (Kera Tamara)
|
Ioan Șișman
(b. 1350–1351, d. 1395) |
Ioan Asan al V-lea
|
Vasilisa
|
|||||
Ioan Asan al IV-lea
|
Ioan Srațimir
(b. c. 1324, d. c. 1397) |
Kerața
Maria
(b. 1348, d. 1390) |
Desislava
|
||||||
Note
1 În limba română numele Ivan este Ion sau Ioan.
Vezi explicația la Wikționar
2 Acest articol utilizează sistemul de transliterare
științifică autorizat de Organizația Națiunilor Unite pentru a a latiniza
Alfabetul chirilic bulgăresc. Pentru detalii, vezi Wikipedia:Transliterare.
3 Conform ortografiei din Cartele Zograf și Orjahov.
Daskalova, Angelina; Marija Rajkova (2005) (în bulgară). Gramoti na bǎlgarskite
care. Sofia: Academia Bulgară de Științe. pp. 58–59. ISBN 954-322-034-4
4 a b c d e f Lalkov, Țari ai Bulgariei, pp. 42-43.
5 a b c d e Bǎlgarite i Bǎlgarija, 2.1
6 a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u Delev,
Istorija i civilizacija za 11. klas.
7 a b Castellan, Georges (1999) (în franceză).
Histoire des Balkans, XIVe-XXe siècle. Paris: Fayard. pp. p. 42. ISBN
2-213-60526-2
8 a b c d Božilov, Familijata na Asenevci, pp.
192-235.
9 Fine, Late Medieval Balkans, p. 273.
10 a b Fine, Late Medieval Balkans, p. 274.
https://www.google.ro/search?q=Psaltirea+de+la+Sofia+foto&tbm=isch&imgil=_NQ9Ox2hWQ6EQM%253A%253B5TQ--MUK3_jAPM%253Bhttp%25253A%25252F%25252Fininimamea.blogspot.com%25252F2012%25252F05%25252Finima-in-psaltire-catisma-i.html&source=iu&usg=__vHvO_vVn6utjXbT1Jhd36BExlao%3D&sa=X&ei=FFnrU6awEKT64QTcxoCoDg&ved=0CCkQ9QEwBQ&biw=758&bih=247#facrc=_&imgdii=_&imgrc=_NQ9Ox2hWQ6EQM%253A%3B5TQ--MUK3_jAPM%3Bhttp%253A%252F%252F1.bp.blogspot.com%252F-olpsuoXO0x0%252FT6UZ7RG1uGI%252FAAAAAAAAAck%252FKTgQx9KkNuY%252Fs1600%252FP1050594.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fininimamea.blogspot.com%252F2012%252F05%252Finima-in-psaltire-catisma-i.html%3B1600%3B1371
Psaltirea de la Sofia
https://www.google.ro/search?q=Psaltirea+de+la+Sofia+foto&tbm=isch&imgil=_NQ9Ox2hWQ6EQM%253A%253B5TQ--MUK3_jAPM%253Bhttp%25253A%25252F%25252Fininimamea.blogspot.com%25252F2012%25252F05%25252Finima-in-psaltire-catisma-i.html&source=iu&usg=__vHvO_vVn6utjXbT1Jhd36BExlao%3D&sa=X&ei=FFnrU6awEKT64QTcxoCoDg&ved=0CCkQ9QEwBQ&biw=758&bih=247#facrc=_&imgdii=_&imgrc=_NQ9Ox2hWQ6EQM%253A%3B5TQ--MUK3_jAPM%3Bhttp%253A%252F%252F1.bp.blogspot.com%252F-olpsuoXO0x0%252FT6UZ7RG1uGI%252FAAAAAAAAAck%252FKTgQx9KkNuY%252Fs1600%252FP1050594.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fininimamea.blogspot.com%252F2012%252F05%252Finima-in-psaltire-catisma-i.html%3B1600%3B1371
Psaltirea de la Sofia
11 Original din Psaltirea de la Sofia, folio
311a-312b. Adaptat de Canev, Bǎlgarski hroniki, pp. 459-460.
12 Textul original în bulgara mijlocie disponibil în
Arhangelskij, A. S. (1897). „Bolgarskij «pěsnivec» 1337 goda. «Pohvala» i
otryvok psaltyrnago teksta.” (în rusă). Izvestija ORJAS IAN. Accesat la 11
februarie 2007.
13 Božilov, Familijata na Asenevci, pp. 192-197.
14 Andreev, Bǎlgarija prez vtorata četvǎrt na XIV v.,
pp. 33-41.
15 Andreev, Bǎlgarija prez vtorata četvǎrt na XIV v.,
pp. 23-52.
16 După Lalkov, Conducători ai Bulgariei.
17 Bakalov, Istorija na Bǎlgarija, «Esenta, 1341 g.»
18 Fine, Late Medieval Balkans, pp. 292-293.
19 Fine, Late Medieval Balkans, p. 304.
20 Fine, Late Medieval Balkans, pp. 309-310.
21 Fine, Late Medieval Balkans, pp. 322, 325, 328.
22 Andreev, Bǎlgarija prez vtorata četvǎrt na XIV v.,
pp. 67-75.
23 a b c d Bǎlgarite i Bǎlgarija, 2.2 .
24 Fine, Late Medieval Balkans, p. 325.
25 Bakalov, Istorija na Bǎlgarija, «1355 g.»
26 a b Božilov, Ivan; Vasil Gjuzelev (2006) (în
bulgară). Istorija na srednovekovna Bǎlgarija VII-XIV vek (tom 1). Anubis. ISBN
954-426-204-0
27 Božilov, Familijata na Asenevci, pp. 218-224.
28 a b Fine, Late Medieval Balkans, p. 366.
29 Fine, Late Medieval Balkans, p. 367.
30 Bakalov, Istorija na Bǎlgarija, «Dobrotica
(neizv.–okolo 1385)»
31 Koledarov, Petǎr (1989) (în bulgară). Političeska
geografija na srednovekovnata bǎlgarska dǎržava 2 (1186–1396). Bulgarian
Academy of Sciences. pp. pp. 13-25, 102.
32 Miletič, Ljubomir (1896). “Dako-romǎnite i
tjahnata slavjanska pismenost. Novi vlaho-bǎlgarski gramoti ot Brašov” (în
bulgară). Sbornik za narodni umotvorenija, nauka i knižnina (Sofia) 2 (13): p.
47. Accesat la 11 februarie 2007.
33 Bakalov, Istorija na Bǎlgarija, «Esenta, 1369 g.»
34 Fine, Late Medieval Balkans, pp. 367-368.
35 Tjutjundžiev and Pavlov, Bǎlgarskata dǎržava i
osmanskata ekspanzija.
36 Fine, Late Medieval Balkans, p. 368.
37 Čavrǎkov, Georgi (1974) (în bulgară). Bǎlgarski
manastiri. Sofia: Nauka i izkustvo. Accesat la 19 ianuarie 2007.
38 Kǎnev, Petǎr (2002). “Religion in Bulgaria after
1989”. South-East Europe Review (1): p. 81.
39 “1.2.3 «Zlaten vek» na bǎlgarskata kultura” (în
bulgară). Bǎlgarite i Bǎlgarija. Ministry of Foreign Affairs of Bulgaria, Trud,
Sirma. 2005.
40 Sinodik na Car Boril, adăugiri din secolele al
XIV-lea și al XV-lea, citat în Canev, Bǎlgarski hroniki, p. 456.
41 a b c “Izobraženijata na Ivan Aleksandǎr ot XIV
vek.” (în bulgară). Accesat la 19 ianuarie 2007.
42 “Mănăstiri” (în bulgară). Infotel.bg. Accesat la
19 ianuarie 2007.
43 Gjuzelev, Vasil (1963). “Njakoi pametnici na
starobǎlgarskata knižnina” (în bulgară). Kosmos.
44 “Gospels of Tsar Ivan Alexander”. British Library.
Accesat la 25 martie 2006.
45 Miltenova, Anisava (1 iunie 2005) (în bulgară).
Informacionen bjuletin na BAN. Sofia: Bulgarian Academy of Sciences. pp. p. 24.
ISSN 1312-5311. Accesat la 11 februarie 2007.
46 a b “The Virtual Jewish History Tour Bulgaria”.
Jewish Virtual Library. Accesat la 19 ianuarie 2007.
47 Karamihaleva, Aleksandra. “Bǎlgarskite patriarsi
prez Srednovekovieto” (în bulgară). Cǎrkoven vestnik. Accesat la 19 ianuarie
2007.
48 Canev, Bǎlgarski hroniki, p. 457.
49 “Sv. prepodobni Teodosij Tǎrnovski” (în bulgară).
Pravoslavieto.com. Accesat la 19 ianuarie 2007.
50 “Ivan Aleksandǎr Asen (?–1371)” (în bulgară).
Bǎlgarska enciklopedija A-JA – treto osǎvremeneno izdanie. Sofia: Trud, Sirma.
2005. ISBN 954-528-519-2
51 Bakalov, Istorija na Bǎlgarija, «Venecianska
gramota».
52 a b “Biografični beležki – Ivan Vazov” (în
bulgară). Slovoto. Accesat la 19 ianuarie 2007.
53 Beniševa, Daniela (18 noiembrie 2002). “Otkrita e
unikalna zlatotkana dreha na Car Ivan Aleksandǎr” (în bulgară). Bǎlgarska
armija. Accesat la 3 februarie 2007.
54 Sugar, Pete (1983). Southeastern Europe Under
Ottoman Rule, 1354–1804. University of Washington Press. pp. p. 16. ISBN
0-295-96033-7
Bibliografie:
Andreev, Jordan; Ivan Lazarov, Plamen Pavlov (1999)
(în bulgară). Koj koj e v srednovekovna Bǎlgarija (ed. 2nd edition). Sofia:
Petǎr Beron. ISBN 954-402-047-0
Andreev, Jordan (1993) (în bulgară). Bǎlgarija prez
vtorata četvǎrt na XIV v.. Veliko Tǎrnovo: Sv. Kliment Ohridski. OCLC 69163573
Bakalov, Georgi; Milen Kumanov (2003) (în bulgară).
Elektronno izdanie – Istorija na Bǎlgarija. Sofia: Trud, Sirma. ISBN 9844830679
Božilov, Ivan (1985) (în bulgară). Familijata na
Asenevci (1186–1460). Sofia: Bulgarian Academy of Sciences. OCLC 14378091
Canev, Stefan (2006). “11 Kǎm propast. Car Ivan Aleksandǎr,
Momčil” (în bulgară). Bǎlgarski hroniki. Sofia, Plovdiv: Trud, Žanet 45. ISBN
954-528-610-5
Delev, Petǎr; Valeri Kacunov, Plamen Mitev, Evgenija
Kalinova, Iskra Baeva, Bojan Dobrev (2006). “19 Bǎlgarija pri Car Ivan
Aleksandǎr” (în bulgară). Istorija i civilizacija za 11. klas. Trud, Sirma
Fine, Jr., John V.A. (1987). The Late Medieval
Balkans. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08260-4
Lalkov, Milčo (1997). “Tsar Ivan Alexander
(1331–1371)”. Rulers of Bulgaria. Kibea. ISBN 954-474-098-8
Tjutjundžiev, Ivan; Plamen Pavlov (1992) (în
bulgară). Bǎlgarskata dǎržava i osmanskata ekspanzija 1369–1422. Veliko
Tǎrnovo. OCLC 29671645
“2.1 Sǎzdavane i utvǎrždavane na Vtorata bǎlgarska
dǎržava. Vǎzstanovenata dǎržavnost” (în bulgară). Bǎlgarite i Bǎlgarija.
Ministry of Foreign Affairs of Bulgaria, Trud, Sirma. 2005
“2.2 Balkansko kǎsogledstvo. Opitǎt da se oceljava
poedinično” (în bulgară). Bǎlgarite i Bǎlgarija. Ministry of Foreign Affairs of
Bulgaria, Trud, Sirma. 2005
Kerața Petrița (bulgare: Кераца Петрица) era o
nobilă bulgară, soră a țarului Mihail Șișman al Bulgariei. Fiul ei mai mare
Ivan Alexandru a urcat pe tronul bulgariei trecând prin multiple vicisitudini
ale politicii.
https://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Shishman_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Silver_coin_of_Michael_Shishman.jpg
țarul Mihail Șișman al Bulgariei
https://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Shishman_of_Bulgaria#mediaviewer/File:Silver_coin_of_Michael_Shishman.jpg
țarul Mihail Șișman al Bulgariei
Istoria
Kerața era fiica lui Șișman, unul dintre despoții
Vidinului printr-o fiică rămasă neidentificată a
sebastocratorului Petru și al Anei (Teodora), ea
însăși fiică a lui Ioan Asan al II-lea și a Irinei
Komnene a Epirului. Ea era deasemenea, o
verișoară îndepărtată a țarului Théodore Svetoslav
și a țarului George al II-lea Tärtär.
https://bg.wikipedia.org/wiki/%D0%93%D0%B5%D0%BE%D1%80%D0%B3%D0%B8_I_%D0%A2%D0%B5%D1%80%D1%82%D0%B5%D1%80#mediaviewer/%D0%A4%D0%B0%D0%B9%D0%BB:Terteroba_coat_of_arms.jpg
blazonul țarului George al II-lea Tärtär
Vidinului printr-o fiică rămasă neidentificată a
sebastocratorului Petru și al Anei (Teodora), ea
însăși fiică a lui Ioan Asan al II-lea și a Irinei
Komnene a Epirului. Ea era deasemenea, o
verișoară îndepărtată a țarului Théodore Svetoslav
și a țarului George al II-lea Tärtär.
https://bg.wikipedia.org/wiki/%D0%93%D0%B5%D0%BE%D1%80%D0%B3%D0%B8_I_%D0%A2%D0%B5%D1%80%D1%82%D0%B5%D1%80#mediaviewer/%D0%A4%D0%B0%D0%B9%D0%BB:Terteroba_coat_of_arms.jpg
blazonul țarului George al II-lea TärtärÎncepând din secolul XIII, despotatul Vidinului a
fost efectiv autonom sub suzeranitatea bulgară, și
a fost guvernat succesiv de către: Yakov Svetoslav
(mort în anul 1276), Șișman (mort între anii 1308
și 1313), urmat de Mihail Asan al III-lea. Șișman
și fiul său au primit titlu de curte înaltă a
despoților de la vărul lor Theodore Svetoslav și,
la moartea fără copii a tânărului George Tärtär al II-lea, survenită în anul 1323, fratele ducesei Kerața Petrița a fost ales împărat al Bulgariei de către nobilime. [1]
Keratsa Petritsa era catolică (Keratsa întreține o
corespondență cu papa Benedict al XII-lea,
papalitatea având sediul în Avignon, papa
numind-o “ducesa Karnona”), dar la un anumit
moment-dat din viața ei, ea se convertește la
ortodoxie și se va retrage într-o mănăstire sub
numele nou de maica Teofana (în bulgară:
Теофана). Amintirea ei este onorată în sinodul
Bisericii bulgare: “Pentru Keratsa, Despina pioasa,
mama marelui țar Ioan Alexandru” [2]
https://it.wikipedia.org/wiki/Papa_Benedetto_XII#mediaviewer/File:Papa_Benedictus_Duodecimus.jpg
corespondență cu papa Benedict al XII-lea,
papalitatea având sediul în Avignon, papa
numind-o “ducesa Karnona”), dar la un anumit
moment-dat din viața ei, ea se convertește la
ortodoxie și se va retrage într-o mănăstire sub
numele nou de maica Teofana (în bulgară:
Теофана). Amintirea ei este onorată în sinodul
Bisericii bulgare: “Pentru Keratsa, Despina pioasa,
mama marelui țar Ioan Alexandru” [2]
https://it.wikipedia.org/wiki/Papa_Benedetto_XII#mediaviewer/File:Papa_Benedictus_Duodecimus.jpg
Keratsa Petritsa era căsătorită cu despotul Stratcimir
de Kran. Împreună, ei au avut cinci copii:
Ivan Alexandru, despot de Loveș, ce s-a urcat pe
tron ca împărat al Bulgariei după o lovitură de stat din anul 1331.
Elena, ce s-a căsătorit cu regele Ștefan Uroș Dușan al IV-lea al Serbiei pe 19 Aprilie 1332.
Ioan Comnène Asan, ce a fost investit ca despot de
Valona de către cumnatul său Ștefan Dușan al IV-lea, al Serbiei.
Mihail, despot de Vidin
Théodora
Foarte interesant material, cum as putea lua legatura cu dvs.?
RăspundețiȘtergere