dan romalo cronică apocrifă pe plăci de plumb pdf

 

DAN  ROMALO

Cronica   getă

apocrifă

pe plăci de plumb?

with an abridged English version

Prefaţă

Dr. ALEXANDRU SUCEVEANU

Postfaţă

Academician VIRGEL CÂNDEA

Addenda: Studiu istoric şi filologic

AURORA PEŢAN

         DAN ROMALO

Cronică getă apocrifă
pe plăci de plumb?

 

În memoria Mariei Golescu și a Nadejdei Romalo, fără de care studiul care urmează nu ar fi fost niciodată scris. Şi în semn, mult tardiv, de recunoștință datorată profesorului Constantin Moisil, care m-a învăţat să mă plec peste semnele istoriei cu răbdarea şi perseverenţa cuvenite unor, la prima vedere, de neînţeles scrieri.

 

D.R.










București, 2005

 

Traducere l. engleză: Nicholas Andrews şi Dan Romalo
Traducere 1. engleză Addenda: Augusta Caterina Grundbock

Editori: Corina Firuţă şi Cori Simona Ion Redactor: Argentina Firuţă Tehnoredactor: Stela-Mariana Checiu

Balacron pentru copertă oferit de SC MARJA PAPER SRL
Editare Direct-To-Plate cu plateselter basys Print UV-710S
S.C. ZOOMSOFT S.R.L.

Tipărit la C.N.l. CORESI S.A. Bucureşti
© Toate drepturile rezervate: S.C. ALCOR EDIMPEX S.R.L.
Bd. Ion Mihalache nr. 45, bl. 16 B+C, sc. D, ap. 116,
sector 1, cod 011173, Bucureşti
ed_alcor@yahoo.com

Prefaţă

De obicei prefeţele au un caracter encomiastic. Semnatarii lor încep prin a prezenta materia tratată în lucrare, formulează apoi o serie de judecăţi de valoare asupra ei - prin care încearcă, nu o dată, să dea impresia unui contact cu subiectul măcar egal ca al autorului - şi încheie recomandând călduros lucrarea publicului cititor.

Cronica apocrifă pe plăci de plumb a distinsului domn Dan Romalo este atât de insolită, încât semnatarul acestor rânduri se vede obligat la un lung detur - cu formularea a numeroase precauţii - înainte de a se încadra în această schemă.

Trebuie deci să încep cu mărturisirea că acum mai bine de 30 de ani - când am avut onoarea să devin cercetător la Institutul de Arheologie din Bucureşti (atunci şi acum, din fericire, al Academiei Române) - mi s-a propus să mă ocup de plăcuţele de plumb care fac obiectul Cronicii apocrife. Am pregetat să dau curs acestei propuneri mai puţin conştient, atunci, de dificultatea anchetei cât, mai cu seamă, pentru că, filolog prin formaţie, aveam - şi mai am încă - mult de lucrat în domeniul arheologiei şi al istoriei vechi a Dobrogei. Iar dacă am evocat acest episod, este, pe de o parte, pentru a marca o apropiere subiectivă de problema în discuţie, motiv pentru care am privit şi privesc cu toată înţelegerea demersul ştiinţific al d-lui Romalo, pe de alta, pentru a preciza rigorile filologico- arheologice cu care trebuie abordat un asemenea subiect şi de la care este firesc să pornească şi propria noastră judecată de valoare.

În fapt - pentru a reveni la “schemă” - Cronica apocrifă pune, pentru prima oară, în circulaţie - altfel spus, publică - un număr de 79 plăcuţe de plumb pe care, alături de numeroase reprezentări, apare o scriere - predominant greacă, dar, cum se poate vedea, şi de altă sorginte - în care numele proprii clar descifrabile indică realităţi geto-dace de la cumpăna dintre era păgână şi cea creştină. Evocând mereu posibilitatea ca aceste plăcuţe de plumb să fie în fapt nişte falsuri modeme - rigoarea cu care autorul lasă deschisă tot timpul această alternativă ni-1 învederează pe inginerul în electromecanică ca şi pe fizicianul care ar fi dorit să fie - dl. Romalo optează - repetăm, cu toată prudenţa necesară - spre prima ipoteză, anume aceea a caracterului autentic al acestor documente. Ar rezulta aşadar, urmându-l pe autor, că e vorba de limba getă dar în care apar o serie de cuvinte pe care le regăsim apoi în limba română, ceea ce înseamnă că preluarea lor s-a făcut direct din limba getă, fără intermediul latinei.

Nimic nu s-ar opune, în principiu, acestei concluzii. Dar pentru că urmările ei ar putea provoca un adevărat seism în istoria limbii române - şi când afirm acest lucru, mă gândesc la uriaşul ecou pe care l-ar putea avea în lumea diletanţilor tracomani - este bine ca cititorii să fie de la bun început avertizat asupra riscurilor însuşirii tale-quale a unei asemeni concluzii.


5

             Un prim și grav impediment pentru a accepta caracterul autentic al acestor documente, îl constituie faptul că nici unul dintre ele nu a fost găsit într-un context arheologic sigur din punct de vedere stratigrafic. În realitate, problema provenienței lor rămâne o enigmă – cititorul are posibilitatea să urmărească în descrierea tribulațiilor apariției și dispariției acestor documente, un adevărat roman polițist – și numai acest lucru ar fi de natură să ne facă să respingem posibilitatea utilizării lor. Numai o fericită descoperire viitoare, le-ar putea certifica autenticitatea, imposibil de susținut acum din punct de vedere arheologic.

            Lingvistic vorbind, dificultățile sunt cel puțin la fel de considerabile. Căci una e a susține că în limba română au penetrat din substrat cuvinte ca: baci, țăruș sau zestre (de unde faimoasa anecdotă cu “discuția” dintre un centurion roman și un dac, după căderea Sarmizegetusei) și cu totul alta ar fi ca din substrat – și nu din latină – să fi intrat în română cuvinte ca: acela, apă, an, arme, acesta, viu, bou, a voi (opresc enumerarea - după cum se vede – la primele două litere ale dicționarului). Mai mult, ni se propune chiar un sistem flexionar – aceasta pentru a nu mai vorbi de faptul că paralelismele încercate, nu sunt decât uneori implicate în sensul propozițiilor. Cel mult, s-ar putea sugera că plăcuțele de plumb în discuție, ar putea să reprezinte o limbă getă deja contaminată de cea latină – dar această ipoteză, ar anula cea mai mare parte a demonstrației autorului.

            Chiar și această sugestie, ipoteza unor falsuri moderne, ar părea să se impună – cel puțin în stadiul actual al cercetărilor – dacă vechiul principiu de drept audiatur et altera pars nu ne-ar obliga să enumerăm (fie și pe scurt) contraargumentele autorului. Mai întâi ar trebui marcat faptul decisiv – cel puțin în viziunea unui nespecialist ca mine – că aliajul din care sunt confecționate aceste tăblițe este identic cu cel al pieselor antice; de vor fi fost doar falsuri moderne, falsificatorii trebuie creditați cu o ingeniozitate tehnică remarcabilă. Planul cetății Sarmizegetusa – reprezentat pe plăcuța nr. 21 și care nu va fi cunoscut arheologic decât după 1939, când nu se mai pune problema confecționării unor asemenea falsuri – ar putea fi un argument decisiv în ipoteza unei comparații între planuri mult mai explicit prezentată. Tot așa reprezentarea șarpelui pe câteva plăcuțe, ar putea fi legată de piesa din tezaurul constănțean descoperit în 1962, dar atunci ar trebui să renunțăm la ipoteza Gabriellei Bordenache – de curând dispărută dintre noi – potrivit căreia piesa tomitană l-ar reprezenta pe Glycon, șarpele falsului profet Alexandros din Abonuteichos [ ≈ 105 d. Hr. - † ≈ 170 ] (Asia Mică).

            În sfârșit, poate că din perspectiva celui mai important argument privind autenticitatea pieselor, este posibil ca acesta să fie constituit de concluzia logică a autorului conform căreia, dacă e vorba totuși de falsuri și falsificatori, aceștia trebuie să fi fost absolut geniali. Și când îi împărtășim d-lui Romalo această concluzie, ne referim nu numai la o remarcabilă familiaritate a acestor falsificatori cu textele antice (în principal Cassius Dio) ci, mai cu seamă, la introducerea tuturor acestor date într-un sistem lingvistic coerent, așa cum caută să ne asigure autorul. Căci, desigur, una este să falsifici una, două piese și alta este procedezi la alcătuirea unei mini-biblioteci de plumb, în scopuri care rămân deocamdată greu de descifrat.

            Recunoscând așadar greutatea argumentelor în favoarea autenticității documentelor prezentate – dar neuitând nici un moment dificultățile pe care le implică această ipoteză – să fim deci de acord cu autorul că singura cale de a le expune discuțiilor lumii științifice, era publicarea lor. Din acest punct de vedere, inginerul Dan Romalo aduce un imens serviciu

 

 

 

6

 culturii române, “înhămându-se” - pentru a-i relua metafora - la o lucrare pe cât de fastidioasă (a început cercetările încă din tinereţe) pe atât de ingrată. Învăţaţii vor decide de partea cui se află dreptatea în această adevărată vexata quaestio, dar până arunci să-i reamintim cititorului mai puţin avizat că unul din primele alfabete greceşti — aşa- numitul linear B - a fost descifrat de arhitectul englez (iar în armată, inginer de cifru) Michael Ventris, ajutat de elenistul J. Chadwick.

Să-i fie dat oare limbii geto-dacice să fie descifrată de un inginer în electromecanică? Precedentele - am văzut - nu lipsesc dar, în aşteptarea repetării lor, pentru a-mi salva şi eu sufletul, aşa cum o face autorul în finalul lucrării, să reamintesc faptul că prin anii 1944- 1946 marele învăţat Ion Nestor recomanda Mariei Goleseu publicarea acestor plăcuţe de plumb. Or dacă această adevărată culme a arheologiei româneşti - pe care a reprezentat-o fără îndoială Ion Nestor - considera necesară publicarea lor încă din anii ’40, fie-i îngăduit unuia dintre numeroşii săi urmaşi să-şi exprime satisfacţia de a fi prefaţat această carte.

Dr. AL Suceveanu

 

7

Preambul

 

 

 

 

 

Momentul în care omul - în esenţă specia umană - a trecut de pragul care separă pe homo erectus, sau chiar habilis, de homo sapiens este acela în care, pentru prima dată, imaginează o simbolizare semnificativă pe care, ulterior, o lărgeşte şi sistematizează până la nivel de ansamblu de semne cu semnificaţii convenţionale bine conturate. Vestigiile capabile să ateste astfel de activităţi umane primordiale au fascinat şi continuă să preocupe mulţime de cercetători de seamă. Interes firesc, deoarece din acele semne şi simbolizări primitive s-au dezvoltat apoi toate sistemele de scriere cunoscute azi. Aşa fiind, căutarea, descoperirea, recunoaşterea ca mesaj coerent, seninificativ-organizat, a unui ansamblu de semne înscrise pe monumente din trecut, înţelegerea sensului mesajului ce s-a dorit permanentizat în timp - în esenţă decriptarea lui - a constituit o preocupare constantă pentru mulţi cercetători erudiţi. De la primele vestigii recunoscute ca suport pentru mesaje inteligibile sau doar bănuite că erau menite să transmită un mesaj - cum sunt organizările megalitice de la Stonehenge, aliniamentele de la Carnac (Morbihan, Franţa), figura şi orientarea Sfinxului, alinierea şi orientarea Piramidelor şi multe altele, nu în ultimul rând semnele de pe plăcuţele de la Tărtăria - poate semnificative dar cu sens neconfirmat până azi, când masa semnelor convenţionale şi a simbolurilor culese din trecut creşte continuu – preocuparea și efortul de deslușire a mesajului transmis prin ele, au fost constante

 

 

8

Prologue

 

 

 

 

 

The moment when man - in fact, the human species - crossed the evolutionary threshold that separates Homo erectus, or even Homo habilis, from Homo sapiens is the moment when he imagined for the first time a significant process of symbolization which he later broadened and systematized to the level of a group of signs with rigid conventional meanings. Remains able to give witness to such primordial human activities witness to such primordial human activies have fascinated and continue to preoccupy scores of outstanding investigators. Their activity and evidence of interest are normal because all the systems of writing known to us today were developed from those primitive signs and symbols. Thus, the search, discovery, and recognition of a series of signs written on remains of the past that provide a coherent, significantly organized message, and the understanding of the meaning of the message which was meant to be permanent in time - in essence, its decryption - have been constant concerns of a long list of scholarly investigators. From the first remains recognized as the bases for intelligible messages, or presumed to be intended to transmit a message-like the megalithic arrangements of Stonehenge, the alignments at Carnac (Morbihan, France), the face and orientation of the Sphinx, the alignment and orientation of the Pyramids, and many others, not least the signs on the  small plates of Tărtăria (România) - possibly significant but with as yet unconfirmed meaning – until today, when the mass of conventional signs and the symbols collected from the past

 şi susţinute. Poate că este util să fie amintite aici câteva din cele mai cunoscute, devenite exemplificări clasice de caz. Exemple semnificative sunt:

A. Descifrarea scrisului Egiptului antic (hieroglific), rezultat al eforturilor depuse - uneori până la periclitarea sănătăţii - de un impresionant şir de cercetători între care: A. Kircher, Joseph Guignes, Karsten Niebuhr, Sylvestre de Sacy, David Ăkerblad, Thomas Young, Padrele Johan Severin, în sfârşit, Jean François Champollion şi Richard Lepsius care, mai toţi, şi-au bazat eforturile pe compararea şi corelarea unor secvenţe de semne hieroglifice structurate în mod evident sistematic, dar cu sens iniţial necunoscut, cu nume proprii scrise în alfabete cunoscute. Piatra de la Roseta, pe care se află înregistrat acelaşi mesaj în trei limbi diferite, a constituit o bază epigrafică de nepreţuit în perfectarea descifrări lor (cf. E. Doblehofer, cap. II [40]).

B. Descifrarea celor trei forme de scriere cuneiformă i.e.: - cea în persană veche reuşită prin eforturile unui Olaüs Gerhard Tychsen, a prea puţin preţuitului Georg Friedrich Grotefend, a lui Rasmus Christian Rask şi a lui Henry Creswicke Rawlinson, enumerând astfel doar pe giganţi; apoi scrierea cuneiformă mesopotamiană, prin Edwin Noris, Löwenstern, Edward Hinks, Wiliam Henry Fox Talbot şi Julius Opert; în sfârşit, textele în scriere cuneiformă hitită de la Boğazköy, decriptate de incredibilul Bedřich Hrozný. Şi aceşti cercetători, ca şi cei preocupaţi de descifrarea scrierilor hieroglifice, şi-au bazat eforturile pe căutarea şi recunoaşterea unor secvenţe de semne cu sens iniţial necunoscut, dar corelabile - pe baza unor asemănări semnificative - cu nume proprii cunoscute din scrierile şi limbile deja descifrate sau clasic cunoscute (cf. op. cit. [40], cap. III-V).

 

 

 

 

 

continues to grow, the study and effort to clarify the message transmitted through them have been constant and sustained. Perhaps it would be useful to recall here some of the best known that have become classic examples in the field. Significant examples are the following:

A. The decipherment of the writing of ancient Egypt (hieroglyphics), the result of the efforts - sometimes almost jeopardizing good health - of an impressive series of investigators including: A. Kircher, Joseph Guignes, Carsten Niebuhr, Sylvestre de Sacy, David Ăkerblad, Thomas Young, Father Johan Severin, and finally Jean-François Champollion and Richard Lepsius who almost all based their efforts on the comparison and correlation of sequences of hieroglyphic signs obviously structured systematically but with initially an unknown meaning, with proper names written in known alphabets. The Rosetta stone, conveying the same message in three different languages, was a precious epigraphic foundation for completing the decipherment (cf. E. Doblehofer, Chapter [40]).

B. The decipherment of the three forms of cuneiform writing, that is, the one in old Persian achieved through the efforts of Olaus Gerhard Tychsen, the insufficiently appreciated Georg Friedrich Grotefend, Rasmus Christian Rask, and finally Henry Creswicke Rawlinson, listing only the giants; then, the Mesopotamian cuneiform script, through Edward Norris, Löwenstern, Edward Hinks, William Henry Fox Talbot, and Julius Opert; and finally, the texts in Hittite cuneiform writing from Boğazköy, deciphered by the unbelievable Bedřich Hrozný. These investigators, like those concerned with decipherment of hieroglyphic writing, based their efforts on seeking and recognizing sequences of signs with initially an unknown

 

 

 

 

9

C. Descifrarea textelor din Creta şi de la Pilos, scrise în liniar B, iniţiată de Arthur Evans, descoperitorul primelor vestigii ale acestui sistem de scriere. El a încercat să le descifreze, dar fără succes. Primele încercări de descifrare bazată pe criterii ştiinţifice solide a fost întreprinsă de Alice Kober, doctor în matematică şi fizică, care identifică câteva cazuri de desinenţe flexionare ale acestui sistem de scriere. Pasul hotărâtor însă a fost făcut de Michael Ventris, arhitect englez de origine greacă, care a “spart codul” şi, cu ajutorul lui John Chadwick, a definitivat descifrarea sistematică a acestui sistem de scriere [102].

De ce o citare atât de abundentă - deşi insuficientă încă - de nume de erudiţi preocupaţi de textele înscrise pe vestigii din cea mai îndepărtată antichitate?

În parte, pentru a dovedi interesul pe care îl prezintă cunoaşterea modului în care a evoluat gândirea umană în acest domeniu până să - şi ca să - ajungă la ce este azi. Dar, totodată, şi pentru a indica principalele surse şi temeiuri ale modului de gândire şi ale metodelor de rezolvare adoptate în prezenta lucrare. Este util să se observe că strădaniile tuturor acestor cercetători de seamă s-au organizat în jurul a două tipuri principale de activitate:

1) activitatea de descoperire/ acumulare a unui fond cât mai amplu de vestigii materiale cu însemnări aparent semnificative şi

2) efortul imaginativ de aplicare- verificare a unor procedee specifice de desluşire a sensului acestor însemnări colecţionate şi corelarea-interpretarea lor.

            Această observaţie dovedeşte că activitatea şi preocupările susţinute ale atâtor minţi de elită constituie, pe de o parte, dovada importanţei pe care o are în dezvoltarea culturală a unui popor normal cultivat înţelegerea semnificaţiilor pe care le au vestigiile

10

C. The decipherment of texts from Crete and Pilos, written in linear B, initiated by Arthur Evans, the discoverer of the first remains of this writing system. He tried to decipher it but failed. The first efforts at decipherment based on solid scientific principles were undertaken by Alice Kober, a PhD in mathematics and physics, who identified several instances of inflectional distinctions of this writing system. The decisive break- through, however, was the work of Michael Ventris, an English architect of Greek origin, who “broke the code” and, with the help of John Chadwick, completed the systematic decipherment of this writing system [102].

Why such an abundant set of citations, although still quite brief, of scholars engrossed by texts written on remains from farthest antiquity?

In part because knowledge of the manner in which human thought in this area evolved until - and in order to reach - the stage at which it is today is of interest to us. But at the same time in order to point out the principal sources and bases of the way of thinking and methods of resolution adopted in the present work. It is worth observing that the endeavours of all these outstanding investigators were organized around two principal activities: (1) Discovering/ accumulating as large a body as possible of material remains with apparently significant signs, and (2) imaginatively applying/ verifying specific procedures to unravel the meaning of the collected signs. This observation shows that the sustained activity and preoccupation of so many elite minds constitute evidence, on the one hand, of the importance which elucidation 

 trecutului său – un sens care poate fi lămuritor pentru evoluția raționalității la om și pe de altă parte, constituie un ghid în efortul de deslușire a semnificației unor semne, inițial criptice, înscrise pe vestigii aflate în patrimoniul cultural al unei anumite comunităţi sociale care se preocupă de identitatea ei istorică.

Un astfel de caz îl constituie ansamblul de plăci de plumb aflat cândva ca obiecte materiale în colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie din București, România, dar care nu a supravieţuit avatarurilor socio-politice de după războiul din 1941- 1944 decât sub forma unei colecţii reduse de obiecte și de fotografii. Amplul ansamblu de piese se afla în prima jumătate secolului al XIX-lea, în depozitele muzeului amintit, dar fără să i se cunoască inventarul originar şi fără vreo atestare privind provenienţa mai veche sau mai nouă. Lipsa unei atestări riguros fiabile a originii sale, a făcut ca oamenii de cultură din trecut - și regretabil este că și cei din zilele noastre - să respingă orice tentativă de studiere (măcar minimal- informativă) a sensului înscrierilor cu semne evident alfabetice şi a figurărilor neîndoios semnificative de pe plăcile ansamblului. Un refuz de implicare, motivat, poate, prin aceea că întreg ansamblul ar fi sau ar putea fi, o gigantică născocire sau un fals calificat. Refuz inacceptabil în opinia autorului prezentei lucrări, îndeosebi pentru că, tot atât de bine, s-ar putea să nu fie aşa. De asemenea, pentru că în mod foarte general, însemnele de pe vestigii sunt semnificative prim ele însele, indiferent de existenţa sau inexistenţa suportului iniţial, în esenţă cel originar.

Pătruns fiind de credinţa că orice ansamblu de vestigii purtătoare de semne care îngăduie ipoteza că ar putea fi de origine antică - chiar dacă, iniţial, cu sens obscur sau total nedesluşit - trebuie trecut printr-un filtru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

of the meaning of significant remains of our past has for our cultural development - a meaning which may explain the evolution of rationality in mankind - and a guide, on the other hand, in the effort to clarify the meaning of some signs, initially cryptic, written on remains to be found in the cultural inheritance of a specific social community concerned with its historic identity.

             Such a case is the collection of lead plates which were at one time material objects in the collection of the National Museum of Archaeology in Bucharest, Romania, but which did not survive the socio- political ravages following the 1941 -1944 war except for a collection, unfortunately incomplete, of photographs and very few plates. In the first half of the 19th century, this assemblage of pieces to which we refer was in storage in that museum but lacked an original inventory or at least an attestation of its provenance, whether old or new. The absence of a

statement of provenance that could be rigorously checked led cultural leaders in the
lory or at least an attestalion ol its prove- nance, whctherold or new. The absence of a statement of provenance that could be rigorously checked led cultural leaders in the past, like those nowadays, to reject any attempt to study, even for informational purposes, the meaning of the inscriptions with evidently alphabetic signs and the undoubtedly significant figures on the plates of the collection. The refusal to get involved was apparently motivated by the idea that the collection was, or could be, a gigantic invention or a skilful fraud. Such a refusal is unacceptable in the opinion of the author, because it is just as possible that it was not. Also because, in general terms, the signs on the remains, if reproduced exactly, are in themselves significant, regardless of the presence, existence, or absence of the first or original foundation.

             In the belief that any group of remains bearing signs allowing the possibility that they could be of ancient origin - even if, at

 

 

 

 

11

filtru de determinare/ evaluare a plauzibilităţii tuturor semnificaţiilor compatibile cu sistemul de semne astfel înregistrat, autorul s-a hotărât să se angajeze în următoarele două acţiuni:

a) să încerce, folosind cunoştinţele filologice generale de care dispune, să regăsească sensul atribuit cândva de făuritorii necunoscuţi ai plăcilor de plumb, şirului de semne şi de figuri observabile pe fotografii. În esenţă, un efort de regăsire cu ajutorul unor criterii de bază, cel de comparare etimologică fiind principalul, a sensului originar purtat de textele descifrabile pe fotografii şi pe obiectele încă existente în colecţii.

b) să pună la dispoziţia celor interesaţi de subiect, textele şi rezultatul cercetărilor sale, convins fiind că soluţia propusă este doar o primă abordare, criticabilă, perfectibilă, în mare parte poate chiar înlocuibilă, dar măcar minimal verosimilă. Un gest cu risc asumat, îndrăznit totuşi, chiar şi cu preţul unui posibil eşec, din dorinţa de a combate dezinteresul învăţaţilor faţă de posibila semnificaţie a acestui ansamblu de semne înscrise, cândva, pe plăci de plumb. O posibilă semnificaţie intrinsecă, independentă de atestarea sau lipsa de atestare a suportului vestigiilor aflate la origine. Această atitudine este motivată de convingerea că semnele sunt purtătoarele mesajului - în esenţă, imaginea lor - şi nu materialitatea suportului care le poartă. Şi de aici concluzia că ele trebuie să fie luate în seamă şi analizate ca atare.

Cercetarea însemnărilor de pe plăci a condus autorul la următoarele concluzii:

            1)         Textele sunt scrise fără spaţii sau semn despărţitor, i.e. în scriere continuă.

2)         Ele sunt înscrise în trei alfabete distincte, două din acestea aparent total necunoscute. Altreilea alfabet, folosit mai frecvent de-a lungul textelor, este compus din caracterele alfabetului grecesc clasic, la

 

 

12

first, with obscure or totally unclear meaning - must be assessed to determine/ evaluate the plausibility of all imaginable meanings compatible with the system of signs recorded, the author decided to undertake the following two actions:

a) to attempt, through the general philological knowledge at his disposal, to discover the meaning once attributed by unknown creators of the lead plates to the signs and figures that can be seen on photographs. Essentially, this was an effort to discover with the help of basic criteria, etymological comparison being the principal criterion, the original meaning of the decipherable texts on the photographs.

b) to place the texts and results of his investigations at the disposal of those who might at some time become interested in the subject because of his conviction that the proposed solution is simply an effort at a first approach that may be criticized, perfected eventually even largely replaced, but at least to some extent plausible. This gesture contains a certain risk and was undertaken, at the cost of possible defeat, because of the desire to counteract the disinterest of scholars in the possibie significance of the signs inscribed once upon a time on lead plates. In fact, a possible intrinsic significance, regardless of the existence or lack of attestation of the foundation of the remains at their origin. This attitude is motivated by the conviction that the signs are bearers of the message, and what matters is their image (in photographs) and not the material foundation on which they were placed. Hence, the conclusion that they must be taken into account and analyzed as such.

The investigation of the lead plates has led the author to reach the following conclusions:

 care se adaugă patru caractere anomale specifice şi caracterul latin V, cu dublă semnificaţie, de “u” sau “v”.

3)   Înscrierile cu caractere greceşti conţin un mare număr de secvenţe asimilabile, prin similitudine condiţionată de presupunerea că valoarea fonetică a caracterelor greceşti este cea clasică, cu patronime şi toponime din istoria geto- dacilor atestate de izvoarele istorice clasice.

4)   Prin extinderea acestei din urmă presupuneri şi la textele scrise cu sau conţinând caractere necunoscute, asemănări de tipul celor menţionate mai sus, permit aproximarea valorii fonetice şi a acestor caractere anomale.

Ca urmare a rezultatelor obţinute pe baza observaţiilor de la punctele 3 şi 4, autorul emite ipoteza că înscrierile de pe plăci ar fi de origine geto-dacă. Mai exact, că ele se referă îndeosebi la geţii aflaţi sub autoritatea centrului religios politic din Sarmisegetuza Regia. Această din urmă ipoteză este propusă sub rezerva valabilităţii, încă neconfirmată, a traducerilor oferite de autor.

Din punctul de vedere al organizării dalelor, volumul de faţă este conceput monografic, în sensul că sunt înregistrate toate informaţiile pe care autorul a reuşit să le strângă în legătură cu tezaurul de plăci din plumb, existent cândva în întregime, nu numai parţial şi în fotografii, ci format şi din alte câteva obiecte care par îndeaproape înrudite.

În ceea ce priveşte operaţia de decriptare, sarcina autorului a fost mult mat uşoară decât în cazul decriptărilor amintite anterior. Aceasta datorită făptuim că marea majoritate a textelor aici studiate sunt notate cu caractere ale alfabetului grecesc. Problemele de rezolvat s-au redus astfel la stabilirea valorii fonetice a caracterelor greceşti folosite, la determinarea valorilor fonetice

 

         

  1) The texts are written without spaces or signs indicaling separution, that is, in continuous script.

2) They are inscribed in three distinct alphabets, two of which are apparently totally unknown. The third alphabet, which is more frequently used within the texts, is composed of characters of classical Greek, to which are added four specific anomalous characters and V, that is, the letter “u” or “v” in Latin.

3)         The inscriptions in Greek characters contain a large number of comprehensible sequences - through their similarity based on the supposition that the phonetic value of the Greek characters is that of classical Greek - with patronymics and place names from the history of the Geto-Dacians attested by classical historical sources.

4) By also extending these assumptions to the inscriptions written in or containing unknown characters, similarities of this kind - mentioned ahove - permit approximation of the phonetic values for these characters as well.

As a result of the observations in points 3 and 4, the author accepts as a hypothesis that the inscriptions on the plates are of Geto-Dacian origin. More precisely, that they refer particularly to the Getae under the authority of the Sarmisegetuza administrative centre. The latter conclusion is put forward on condition that the author‛s translations are validated, which is as yet unconfirmed.

From an organizational point of view, the present work is conceived as a monograph in the sense that all the information the author has been able to gather in connection with the treasure of lead plates - material which once existed in its entirety, not only in photographs - is recorded, as well as a few other objects that appear to be closely related.

 

 

 

13

ale caracterelor anomale asociate acestui alfabet și la împărţirea în cuvinte a şirurilor continue de semne înscrise fără spaţii sau semn separator. Aceste operaţii, parcurse într-o primă abordare simultan, au permis recunoaşterea unor grupări grafice identificabile, prin asemănare, cu nume proprii, cu denumiri de instituţii, cu nume de funcţiuni oficiale istoric atestate. Procedeu care, extins apoi şi asupra textelor redate cu grafii necunoscute, face posibil ca, în final, să se atribuie valori fonetice de încercare şi caracterelor aparţinând celui de al doilea alfabet.

S-a construit astfel un aparat preliminar pe baza căruia s-a trecut la despărţirea şirurilor de semne în ipotetice cuvinte prin recunoaşterea unor analogii de formă cu etimoane ale unor limbi europene, ale limbii române în primul rând. Limba română în mod prioritar, deoarece putem presupune în mod firesc că a derivat — direct şi nemijlocit - din limba autohtonă, chiar dacă la un moment dat a fost supusă, pentru scurt timp, unei puternice influenţe latinizante. Este drept că această influenţă este considerată ca fiind fundamentală de mai toţi filologii români, care acceptă premisa că limba geţilor şi a dacilor era complet diferită de cea latină. Autorul nu se încumetă să adopte această premisă până ce ea nu va fi dovedită prin fapte lingvistice clare.

Din cele ce prezentate rezultă că modul de gândire şi metoda de lucru adoptate de autor, sunt cele folosite de cei mai mulţi dintre savanţii citaţi anterior. Mai concret, ele se aliniază după următoarele elemente programatice:

1)   Acceptarea ipotezei că în textele scrise cu caractere greceşti clasice valoarea fonetică a acestora este şi ea cea clasică, ipoteză confirmată prin,

2)   Identificarea de-a lungul acestor texte a acelor secvenţe de caractere /semne

 

 

14

With respect to the decryption operation, the author’s task was much easier than in the case of the decryptions mentioned above due to the fact that the large majority of the texts studied were written in characters of the Greek alphabet. The problems to be resolved amounted to establishing the phonetic value of the Greek characters that were used, determining the phonetic values of the anomalous characters associated with this alphabet, and dividing into words the continuous sequences of signs without either spaces or signs indicating separation. These operations, undertaken by means of an initial simultaneous approach, resulted in recognition of some groups of graphics identifiable by their similarity with proper names, names of institutions, and names of official functions historically attested. This procedure was then extended to those texts with unknown writing and made possible the attribution, ultimately, of phonetic values on a test basis to the characters belonging to the second alphabet as well.

A preliminary structure was thus built in which rows of signs could be separated into hypothetical words by recognizing analogies of form with the etymons of European languages, and the Romanian language first of all. The Romanian language had priority because it may naturally be supposed to derive - directly and without any intermediary - from the native language, even if initially it was subjected for a while to a powerful Latinizing influence. This influence is considered fundamental by nearly all Romanian philologists who accept the premise that the language of the Getae and the Dacians was completely different from the Latin language. The author does not venture to adopt this premise until it is proven by clear linguistic facts.

 

care, pe bază de asemănare, sunt asimilabile cu patronime, toponime, nume de instituţii sau de funcţiuni istoric atestate.

3) Recunoaşterea - prin intermediul unor formaţiuni grafice repetate, identificabile în mod plauzibil cu nume istoric atestate - a valorii fonetice de atribuit semnelor anomale şi/ sau a celor încă necunoscute.

4) Identificarea - folosind o fereastră cu lărgime variabilă deplasată în lungul şirurilor de litere în scriptio continua de pe plăcile de plumb - a unor secvenţe cu caractere asemănătoare ca formă sau structură cu entităţi lexicale proprii limbilor indo-euro- pene şi construirea în acest fel a unui dicţionar de ipotetice cuvinte în limba care presupunem a fi fost cea a geto-dacilor.

5) Verificarea corelării semantice a secvenţelor ipoteticelor cuvinte identificate la punctul anterior. Corelarea este validată dacă conduce la secvenţe şi grupări de cuvinte semantic - coerente. Această din urmă operaţie presupune în mod inevitabil reajustări de formă şi de sens ale corespondentelor propuse, reajustări care, evident, trebuie menţinute în limite logic admisibile.

6) Atribuirea unui sens plauzibil acelor secvenţe de caractere - i.e. ipotetice cuvinte - care au rămas neidentificate prin raportare la radicale sau cuvinte cunoscute, în aşa fel încât să se integreze în sintagme semantic inteligibile.

Adoptarea algoritmului astfel explicitat se justifică prin aceea că cele mai multe dintre descifrările celebre, amintite anterior, au respectat esenţa acestui algoritm. Aşa bunăoară, parte sau chiar ansamblul acestui mod de lucru se regăseşte la D. Ăkerblad, la Thomas Young, fizician celebru şi filolog amator, la J. F. Champolion. apoi la C. Niebuhr, matematician la Göttingen. Într-o oarecare măsură, este folosit și de O. G. Tychsen  

 

 

From the preceding comments, it is vident that the author’s way of thinking and work method are those used by most scholars mentioned above. More explicitly, the author’s approach accords with the following programmatic components:

a) Acceptance of the hypothesis that in texts written in classical Greek characters the phonetic value of the characters is the same as that of the classical characters, a hypothesis confirmed by identification throughout these texts of those sequences of characters/ signs which are comprehensible because of their similarity with patronymics, place names, and names of historically attested institutions or functions.

b) Recognition, by means of graphic fomnations plausibly identifiable with his torically attested names, of the phonetic values to be attributed to anomlous signs and/ or those as yet unknown.

c) Identification - using a window of variable size moving along the rows of letters in continuous script on the lead plates - of some sequences of characters similar in form or structure to the proper word entities of Indo-European languages and the construction by this means of a dictionary of hypothetical words in the language suspected to be that of the Geto-Dacians.

d) Verification of the semantic correlations of the sequences of hypotheticai words identified by means of the previous point. The correlation is valid if it leads to sequences of semantically coherent words. The last operation inevitably assumes readjustments of form and meaning of the proposed correlations, readjustments that, it is clear, must be maintained within logically acceptable limits.

e) Attribution of a plausible meaning to the sequences of characters – that is, hypotetical words – that have remained

 

 

15

 şi F. Ch. K. H. Münter. Îl foloseşte şi inspiratul G. F. Grotefend, care rezolvă descifrarea folosind filiaţia regilor perşi nominal atestată de Herodot, Chr. Lassen, H. C. Rawlinson, T. Noris, matematicianul Julius Oppert, Hans Bauer, în sfârşit, imaginativul Bedřich Hrozný. Acesta identifică într-o secvenţă mai largă de cuneiforme hitite ideograma “pâine” şi presupune, pe bază de simplă asonanță etimologică și motivare semantică, relaţia dintre “é-iz-at” - secvenţă silabică citită în text - şi etimoanele europene édein, edere, ezzan, legate de sensul verbului “a mânca”, declanşând astfel, în mod firesc, asocierea dintre “wa-a-dar” şi germanicele waetar, wazzar, cu sens de apă. Iar din aceasta deduce, în mod pur semantic, sensul “a bea ” pentru “e-ku-ut-te-ni” ([40], cap. V).

Descifrarea scrierii cretane în liniar B se datorează îndeosebi temeinicelor cercetări ale lui Alice Kober, doctor în matematică- fizică, şi ale arhitectului Michael Ventris. Kober identifică în texte câteva secvenţe de semne care diferă doar prin terminaţie şi, bazându-se pe asemănări cu sistemul de declinare din limba latină, stabileşte un început de grilă pur structurală, necorelată cu un anume limbaj. Legătura cu un anume limbaj - în esenţă cu elemente din limba greacă veche - o face M. Ventris, iniţial contrazis violent de filologii specializaţi. El explică astfel modul lui de gândire pe care îl consideră adecvat tentativelor de descifrare: “Când încerci să descifrezi documente redactate într-o limbă şi scriere necunoscute, primul pas constă în determinarea faptelor rezultând spontan (sublin. aut.) din examinarea documentelor disponibile. Pasul al doilea trebuie să fie descoperirea - printr-o analiză temeinică şi prin raţionament logic - a deducţiilor de extras din aceste fapte fundamentale.” [102, p. 11].

 

16

unidentified by relating them to known words/ roots so that they may be integrated into semantically intelligible syntagmas.

The adoption of such a detailed algorithm is justified in that most renowned decipherments, mentioned above, observed the substance of this algorithm. For example, a part or even the whole of this method of work may be seen in D. Ăkerblad. Thomas Young, the noted physician and amateur philologist, J.-.F. Champollion, and C. Niebuhr, the mathematician from Göettingen. To a certain extent, it is also used by O. G. Tychsen and F. Ch. K. H. Muenter. The inspired G. F. Grotefend - the scholar who solved the decipherment by using the names in the Persian kings succession attested to by Herodotus - also used this algorithm, as did Chr. Lassen, H. C. Rawlinson, T. Noris, the mathematician Julius Oppert, Hans Bauer, and finally the imaginative Bedřich Hrozný. Hrozný identifies the ideogram “bread” in a longer sequence of Hittite cuneiform, assuming, on the basis of simple etymological assonance and semantic motivation, the relation between “e-iz-a” asyllabic sequence read in the text, and European etymons edein, edere, ezzan, connected to the meaning “to eat”, thus naturally leading to the association between “wa-a-dar” and the Germanic waetar, wazzar, with the meaning of water. And from this he deduced, in a purely semantic manner, the meaning “to drink” for “e-ku-ut-te-ni” (40, chap. V.).

The decipherment of Cretan writing in liniar B is especially due to the profound investigations of Alice Kober. PhD in Mathematics- Physics, and to the architect Michael Ventris. Kober identified in the texts some sequences of signs that differed only in their endings. Relying on similarities with the system of declination in the Latin language, she established the beginning of a purely

Studiul întreprins asupra textelor a condus la întocmirea unui dicţionar care cuprinde peste 2200 de ipotetice cuvinte flexionare, cuvinte culese din aproximativ 70 de texte unitare, traduse - într-o primă încercare de tălmăcire - din limba atribuită, ipotetic geților şi dacilor.

Conţinutul şi structura studiului prezentat în continuate reies din tabla de materii redactată, pentru o mai largă adresare, bilingv.*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

____________

* Traducerea Preambulului (Prolog) şi a Tablei de Materii sunt rezultatul bunăvoinţei  domnului Nicholas G. Andrews, căruia autorul îi mulţumeşte pe această cale.

18

This is not to excuse the absence of academically certified philological professionalism on the part of the author, but to urge the revival of rigorous professional study of texts and decipherments here presented in a provisional form as a first approach.

In conclusion, the author’s studies and opinions expressed as a result of his investigations are based on photographs of 73 lead plates with text or figures - five or six of which may be found in three museums as disparate objects - and four pieces or medals in the coilections of amateurs.

The studies of the texts have led to the creation of a dictionary of over 2,200 hypothetical inflected words gathered from approximately 70 unitary texts, translated - in an iniţial attempt at interpretation - from a language hypothetically attributed to the Getae and Dacians.

The composition and structure of the study presented below emerge from the table of contents drawn up in two languages for a broader readership.

 Apoi viaţa ne-a împrăştiat. Şi cum ne-a mai împrăştiat, prin vremuri şi prin locuri! Eu am rămas doar cu câteva fotografii de plăci în album; filmele s-au rătăcit pe drumul vieţii, prin bolovănişul acelor ani, deloc uşori pentru mine şi ai mei. Marioara Golescu a pierdut - sub povara unor grele necazuri şi a unei revoltător de neomenoasă condamnare la ani mulţi de închisoare - rândul ei de fotografii mărite. Numai maică-mea, în ciuda evacuărilor şi a reaşezărilor forţate, în pofida unui domiciliu obligator, îmi amintea din când în când - pe la 30, pe la 40, mai pe la 50 de ani ai mei; “Să ştii că dacă vrei să te ocupi de plăcile «alea», am fotografiile puse bine”. Dar eu îmi câştigam viaţa frământând în minte tehnică şi numai tehnică, şi nu găseam decât prea puţin timp pentru istorie. Până când năvăli peste noi blestemăţia de cutremur din 1977. Jumătate din blocul în care locuia maică- mea a căzut. Ea a scăpat nevătămată şi, ca un miracol, a reuşit să salveze din dezastru o parte din fotografiile plăcilor de plumb. Câte s-au păstrat din câte au fost, nu ştiu exact, dar într-o bună zi mă trezesc că îmi spune; “Să ştii că dacă vrei...”.

M-am gândit atunci că destul încercasem să slujesc tehnica fără a izbuti să clădesc vreodată ceva cât de cât de folos în domeniu şi că, în consecinţă, ar merita poate să-mi îndrept atenţia spre aceste stranii obiecte pe care soarta mi le scotea din nou în cale. Însemnări peste care, atâta amar de ani, nu mă învrednicisem să mă aplec. Ca urmare, am început ca, în după amiezile şi serile libere de obligaţii rutiniere, în mai fiecare duminică dar mai ales concedii - şi asta de-a lungul a nenumărate luni care, treptat, s-au adunat în ani aşa cum se adună picăturile de rouă pe o frunză ferită de vânt - să iscodesc fotografiile salvate de maică-mea. Am transcris literă cu literă, caracter după caracter, alcătuind astfel lungi şiraguri de semne - fără îndoială bogate în tâlcuri ascunse -, care puteau fi sau de străveche cronică - gândeam eu atunci - sau, tot atât de bine, doar o amăgitoare plăsmuire. Şirurile de litere îşi dezvăluiau cu greu sensurile tainice, dar am trecut la segmentarea lor în funcţie de cunoştinţele mele etimologice şi de intuiţia mea aservită ştiinţelor exacte.

Primul pas spre identificarea de cuvinte l-am făcut presupunând, în mod ipotetic, că literele greceşti înregistrate pe plăcile de plumb ar avea, şi aici, valoarea lor clasică. Apoi, am căutat să identific, în lungul şirurilor continue de caractere, secvenţele care prezentau o asemănare evidentă cu nume proprii atestate în izvoarele clasice. Am constatat că astfel de “cuvinte-insulă” răsăreau din text la tot pasul, împrăştiate ici-colo în lungile şiraguri de slove - cele mai multe greceşti, de tip majuscule dar şi unele complet anomale. Aşa, bunăoară, întâlneam frecvent Da(?)balo, Sarmi(?)etuzo, Boerobiseto, (?)enuclo, Cotisonio, Die(?), Filipou, Istr(ii?)o, şi încă multe altele, oricum destule ca să stârnească în mine - sub imboldul vechiului şi persistentului meu “sindrom E.C.Î.” - o curiozitate ştiinţifică nărăvaşă care mă obliga să caut forme analoge etimoanelor din limbi europene. Imaginam, astfel, ipotetice cuvinte ordonate în jurul numelor proprii pe care le desluşisem până atunci. Prin încercări euristice căutam să aglutinez caracterele în cuvinte. Pe măsură ce mi se desluşeau, din nenumăratele taine, încă nedezlegate, câte una oricât de măruntă, am început să înaintez mai uşor şi, mai ales, cu mai puţină sfială. Într-o bună zi, m-am trezit cu credinţa că am “spart” codul tainicelor scrieri; am avut convingerea că mă aflu în faţa unor mărturii răsărite din adâncul veacurilor, scrise de strămoşii noştri de dinainte de romani.

Mărturiile lor, reapărute în mod inexplicabil, nicicând atestate, mi s-au înfăţişat mie după mai bine de două milenii. Cumpănite după principiile istoriei clasice, erau dificil de

 

 

 

 

 

21

 

 I. DESPRE VESTIGII

ŞI ÎNSEMNĂRI FĂRĂ ANALOG CUNOSCUT

 

 

1. Introducere

În activitatea de cercetare istorică privind trecutul românilor există o lacună care, de mai bine de un secol, dăinuie ca o anomalie inexplicabilă faţă de efortul de lămurire a tuturor aspectelor trecutului acestui neam. Ne referim la existența unor vestigii care au constituit cândva un fond muzeistic cu mai mult de o sută de obiecte de colecţie. Aceste obiecte aveau drept caracteristică faptul că, toate, prezentau, înscrise în relief relativ înalt, pe plăci metalice de forme şi dimensiuni diferite, texte şi ilustraţii de un gen bine definit - dar greu de încadrat în corpul vestigiilor epigrafice atestate ca autentice.

Anomalia amintită constă în aceea că ele nu au făcut până acum - şi nu fac nici în prezent - obiectul unui studiu sistematic. Sau, dacă un astfel de studiu a fost vreodată întreprins, el nu a lăsat nici o urmă documentară cunoscută, nici o referire. Totuşi, numărul vestigiilor de acest fel este foarte mare şi ele prezintă – incontestabil - un caracter sistematic, constituindu-se într-un ansamblu unitar atât din punctul de vedere al epigrafiei cât şi din cel al stilului iconografic. Dar chiar în ipoteza unui presupus fals timpuriu - sau a unei plăsmuiri modeme - trebuie admis că, născocirea şi realizarea lor a cerut o imaginaţie şi un nivel de erudiţie extraordinare iar execuţia lor un volum de muncă artizanală imens. Însă specialiştii în cercetarea trecutului continuă să le dispreţuiască, evaluându-le - după o investigare superficială - ca falsuri sau plăsmuiri târzii, posibil din secolul XIX (cf. [57]. p. 93 ş.u.).

Acest dezinteres este surprinzător şi profund regretabil, mai ales dacă este privit din punctul de vedere al tendinţelor modeme de investigare treptat exhaustivă a tuturor formelor de dezvoltare umană. Această cercetare caută să cuprindă întreg spaţiul vestigiilor inteligibile. Evaluată în acest spirit, completa ignorare - sau chiar tratarea cu indiferenţă a motivaţiilor care au stat la baza creării unui ansamblu de obiecte atât de sistematic- coerent şi de o amploare atât de mare precum ansamblul pus în evidenţă în continuare - implică riscul de a lăsa să se piardă un fond de vestigii de o nebănuită valoare care aparţine, de drept, generaţiilor viitoare.

Prezentarea în imagini a celor 96 de fotografii ale plăcilor de plumb şi analiza posibilelor semnificaţii ale înscrisurilor de pe ele, au fost redactate cu intenţia de a semnala - eventual, doar de a reaminti celor interesaţi - existenţa acestui fond de vestigii care în momentul de faţă se află în pericol de totală dispariţie.

Autorul acestor rânduri refuză să accepte această perspectivă. În consecinţă, şi în sensul concluziilor de la finele capitolul II din acest studiu, autorul, prin decizia sa de a publica rezultatul investigaţiilor sale, îşi asumă în mod conştient riscurile legate de evaluarea şi comentarea rezultatelor obţinute prin efortul de desluşire, în primă aproximaţie, a semnificaţiei înscrisurilor de pe obiectele prezentate. Demersul autorului e susţinut de speranţa că s-ar mai afla în viaţă persoane care ar deţine informaţii legate de originea vestigiilor puse în discuţie şi care ar putea depune mărturie într-un sens sau altul

                                                                                                                                                       25

3. Despre provenienţa obiectelor luate în studiu

Ansamblul de vestigii inventariate mai sus impresionează, încă de la prima vedere, atât prin amploarea sa, cât şi prin rafinamentul execuţiei însemnărilor aflate pe componentele lui. Dacă, însă, este studiai riguros, el uimeşte prin complexitatea profund- coerentă a mărturiilor informaţionale pe care le oferă. Acest fapt determină cercetătorul care vine în contact - chiar dacă doar informativ - cu piesele ansamblului, să simtă imboldul să le desluşească sensul şi – fireşte - să afle care este originea lor sau, măcar, ruta pe care au ajuns în colecţiile în care se află sau s-au aflat cândva. În această privinţă însă orice persoană interesată se va lovi de un neaşteptat şi – aparent - de nepătruns mister: determinarea originii sau chiar a provenienţei, la intrarea în colecţiile existente, a vreuneia din piesele enumerate mai sus se dovedeşte, azi, imposibilă.

Faptul ar fi de înţeles dacă s-ar limita doar la obiectele disparate din categoria menţionată, adică, la obiectele aflate în colecţii particulare sau mănăstireşti, cum sunt cele specificate la punctele 2-8 de mai sus. Total inexplicabil rămâne însă faptul că, deşi mai mult de o sută de astfel de mărturii¹  s-au putut afla, cu certitudine - fotografiile păstrate de autor o dovedesc - în anii 1944-1946 în colecţia Muzeului Naţional de Arheologie din Bucureşti, fără ca să existe o singură mărturie privind provenienţa vestigiilor prezentate aici. Nu există nici o simplă notă de achiziţie sau de transfer dintr-o colecţie mai veche către muzeu, nici un document de donaţie sau de atribuire testamentară sau vreo mărturie de orice altă natură.

Această lacună este cu atât mai de neînţeles cu cât în faza critică de organizare a muzeului, curând după constituirea acestuia sub controlul comisiei prezidate de N. Mavros, director al muzeului a fost numit Grigore Tocilescu, istoric bine familiarizat cu ordinea şi cu metodele de evidenţă din marile muzee europene. Dar nici în opera publicată, nici în corespondenţa rămasă de la acest istoric, nici în notele lui de lucru, şi nici în cele de pregătire a cursurilor pentru universitate, nu a fost găsită vreo referire la plăcile de plumb mai sus amintite.

Este firească presupunerea că dacă Grigore Tocilescu ar fi cunoscut existenţa ansamblului de piese menţionat aici şi ar fi fost înclinat să creadă că acestea - sau măcar unele dintre componente - ar fi de origine antică, el ar fi semnalat faptul în scrierile lui. Iar dacă ar fi bănuit că se află în faţa unui fals sau a unei plăsmuiri moderne, iarăşi, nu e de crezut că nu ar fi menţionat faptul şi nu ar fi analizat motivul şi mijloacele care ar fi stat la baza unei acţiuni de o asemenea amploare. Aceasta cu atât mai mult cu cât găsim, în notele lui de curs, un amplu capitol dedicat recomandărilor referitoare la modul în care un viitor istoric trebuie să analizeze, în mod riguros- critic, mărturiile privind caracterul unui posibil fals. Nu găsim însă în această largă expunere (Mss. 5171, p. 236 ş.u.. Biblioteca Academiei Române) nici o referire la piesele amintite, deşi descrie mai multe cazuri de falsuri recunoscute.

În acelaşi sens, nici I. I. Rusu, deşi abordează în detaliu problema falsurilor epigrafice dace [92], nu aminteşte de vreo piesă din categoria aici analizată.

 

 

________________

^[1] Cercetători ca Vladimir Dumitrescu, Ecaterina Dunăreanu-Vulpe, Ersilia Tudor confirmau, în 1986, în cadrul unor convorbiri particulare cu istoricul Radu Popa şi cu autorul acestor rânduri că, la un moment dat - i.e. în prima jumătate a secolului XX - Muzeul Naţional de Antichităţi deţinea în depozitele sale din subsol “mai multe sute de astfel de plăci”.

27

Din observaţiile prezentate mai sus rezultă concluzia că oricât de improbabil ar fi ca ansamblul pieselor care fac obiectul studiului de faţă să fi intrai în posesia Muzeului Național de Antichităţi după directoratul lui Gr. Tocilescu, aceste piese nu au lăsat, totuși, nici o urmă de înregistrare în arhiva muzeului şi nici în opera sau în manuscrisele rămase de la acesta.

Absența oricăror informaţii referitoare la provenienţa plăcilor de plumb constituie - foarte probabil - principalul motiv pentru care nici un istoric consacrat nu s-a angajat în  studiul vestigiilor analizate aici. Amploarea şi complexitatea informaţională a ansamblului de artefacte de care ne ocupăm în continuare îl situează însă în istoriografie ca pe un fapt de realitate care nu poate fi pur şi simplu ignorat. Fie că plăcile ar fi de origine antică - încă nelămurită - fie că ele ar fi copii după piese antice - escamotate între timp - fie, în sfârșit că ele ar fi plăsmuiri tardive, concepute ca un ansamblu unitar de mare amploare, ele, de n-ar fi decât semnele pe care le poartă, acumulează un fond informaţional atât de amplu și de elaborat, încât nu este nici firesc, nici admisibil, ca întreg ansamblul să rămână caracterizat - după o eventuală privire sumară - ca “un fals fără nici o valoare”.

 

Grigore George Tocilescu - istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române (1890).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

28

ΔA  EOE, 121/2                   - Trogus Pompeius Istoria Philippicae, XXXII, 3, 16.
ΔA  IEO,                               - Horatio, Satire, II. 6. 53 şi III, 8, 17-18;
ΔA  YO, 121/12-13; 94/2.       - Dio Cassius, Istoria Romana, LI. 22, 8 etc.
ΔA  ΩE, 25/cart.
ΔAKH, 126/5.
ΔAKOE, 124/14 dr.
ΔAKO, 16/2; 28/1; 28/6.
ΔA  EBAΛO, 84/1;        = Decebal, Δεkεβάλυ, Δεkεβάλλω, lat Decibalo, căpetenie majori a geto-
84/4-5; 84/fig.                                       dacilor. Cf., e.g. Dio Cussius, Istoria Romana, 67, 6-10; 68, 6 şi
ΔA  EBIAΛO, 28/cart.                      8-14; - Suidas, Lexicon, II, 322; - Sexius Aurelius Victor,
ΔA  EOBAΛO, 119/5-6.                   Despre bărbații de seamă, ai oraşului Roma, 13, 2; - Pliniu cel
ΔA  IBAΛO, 22/1; 22/3;                   Tânăr, Scrisori către Traian, 74, 1.
65/1; 94/1; 94/8; 98/1;
124/13 st.
ΔA  YBAΛO, 121/15 st.
ΔAXIBAΛO, 28/2x, în text incizat.
ΔE  EBAΛO, 130/15.
ΔAΛMATOY, 91                 = dalmați, Delmetis, Δαλμάται, populaţie războinică din teritoriile 
                                                                   Dalmaţiei. Cf. Veleius Paterculus, Historia Romana II, 39,  
                                                                   3; - Iosephus Flavius, I. 16, 4 etc.                
ΔANEOY, 35/10.                  = danai, lat. danaos (greci). Cf. de ex. operele homerice, Strabon,           
                                                                   Herodot, Istorii, Vergiliu, Eneida, II, 49.
ΔAΠI  IEΩ, 79/st. fig.        = Dapyx, Δάπυζ, Δάπυγι, căpetenie tribală getică din regiune Dobrogei.  
ΔAΠYE  EΩ, 129/7.                                  Cf. Dio Cassius, Istoria Romana, 6,1-3; 51.
ΔAΠY  EO, 62/5.
ΔAΠY  EOY, 79/st. sub fig.
ΔAΠY  Y, 14/4.
ΔAPΔANΩ, 91.                    = dardanii, Dardanni, Dardanos, popor iliric din Moesia Superior, cf,     
                                                                   Strabon, Geografia, VII, 315-317; — Titus Livius, Ab Urbe     
                                                                   Condita, XL, 58, 4 şi 7.
ΔE  E, 84/2.                         = Diegi, căpetenie dacă, poate frate cu Decebal. Cf. Dio Cassius
ΔE  YO, 14/3; 84/fig.                             Istoria Romana, 67,7 şi Martinlis, Epigrame, VI, 3,1.
ΔIE , 22/5; 28/în text inciz.
65/8; 94/6; 121/7.
ΔIE  O, 126/16 st.
ΔIE  O, 22/4.

 

 

 

 

 

 

 

 

32

 ETA, 52/1.   = get, geţi, Γέτας, neam carpato- dunărean, cf., e.g. Strabon, Geografia,
 ETE,  EΘE, 79/7; 84/5;                    VII. 3, 13; - Tucidide. Istorii, II, 96. 1.
 ET, 42/catr.; 118/2;
    118/5; 119/9-10.
 ETYO, 12/2; 72/1; 72/13.
 ETO,  ETΩ, 12/8; 25/18;
     35/2; 35/5; 35/7; 79/fig. st.
     80/5-6; 80/9; 119/3;
     126/5; 126/11-12; 129/5.
 ETO,  ETΩ, 12/8; 25/18;
      35/2; 35/5; 35/7; 79/fig. st.
      80/5-6; 80/9; 119/3;
      126/5; 126/11-12; 129/5.
 EΘΩ, 9/fig;35/9.
 E  O, 31/2.
 ETOVI, 130/1.
XATΩ, 2/3.                             = Hator, zeitate egipteană, cf. e.g. Scrisoarea scribului Pabasa către  
                                                               scribul Amenempet, papirus Anastasi II.
XIΛIAPXI, 84/8.                 = hiliarh, lat. chiliarcus, comandant a l000 de oameni; gr. Χιλίαpχoς, cf.   
                                                                 Eschil, Perşii; - Arrian, Anabasis I, 22. 7; IV. 30, 5;   XIΛIAPXY, 6/11-12.                              VII,14,10; χιλιάpχης, - Herodot, Istorii, VII. 81. XIΛIAPXYO, 79/cart.
XIΛIAPXHOYΛ, 25/1.
IOΔΩY, 2/14.                       = iudeu, iudaic, lat. iudaeus, cf. Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, YΔOY, 9/11.                                            Strabon, Geografia etc.
IΣTPIANO, 52/21.               = Istru, Iστpoν, numele antic al Dunării de jos, larg atestat, cf. e.g. Hesiod,
IΣTPIEO, 108/9.                                     Teogonia, 337-339; - Diodor din Sicilia, Pliniu, Strabon,
IΣTPHΩ, 69/3; 129/3.                            Ovidiu, Horaţiu etc.
YΣΘPHV, 76/14.
YΣΘPYΩ, 76/6.
IVΛHAN, 121/17dr.             = Iulianus, în particular Tetius I., cf. Dio Cassius, Historia Romana
YΛEO, 15/1.                                             LXVII, 10.
YEA  I  H, 91.                  = vezi EA  I  IO, EA    O.
KAIOY, 25/1.                       = Caius. Vezi ANTONHO.
KAYΩ.
KAPΣEOY, 120/7.              = Carsium, Kαpσύμ, staţiune între Axiopolis şi Troesmis, azi Hârşova  
                                                           [38]. Cf. Ptolemeu, Îndreptar Geografic, III 10, 4., 127/2.
KOMIEΩ ΔABA, 120/17.   = Cumidava, Koμίδαυα, localitate getică, azi Râşnov, [38]. Cf.
                                                                  Ptolemeu, Îndreptar Geografic, III, 8,4.
KOΠONO, 23/4-5;               = Căpâlna, numele actual al unei aşezări de pe Valea Sebeşului lângă           
        96/3-4.                                              care, pe vârful unui pinten de deal. se află vestigiile unei
KOΠONΩ, 127/2.                                   puternice fortificaţii geto- dace. Ipoteticul nume get propus KΩΠNO, 21/dr. sus                                 aici, nu este atestat în izvoarele antice.
KΩI1ΩNΩ, 28/3 inciz.
KOTIΣNIO, 69/1;                = Cotiso, rege sau căpetenie tribală getă sau dacă, stăpânind regiunea
     69/7.                                                         Banatului, după Boerebista [38]. Diferit de Cotys, regele.

 

34

K ( ) TI  ( ) NI ( ), 72/cart.                 poet, contemporan şi prieten cu Ovidiu, poetul exilat la Tomis.
 TI  ( ) NY ( ), 72/11-12                 Mort la diferenţă de un an: Ovidiu - 18 e.n., Cotys - 19 e.n. Cf.
                                                              Florus, Epitomae, II, 28, 18; - Ode. III. 8.17-18 şi 29; -
                                                              Suetonius, LXIII, 4; - Dio Cassius, Historia Romana, XLVIII,     
                                                              54, 4 şi LI, 15, 5.
ΛIΣYMAKY, 111/1.          = Lysimahos - sau Lisimah - general macedonean în armata lui    ΛYΣIMAO, 23/3.                                Alexandru cel Mare, cf. e. g. Diodor din Sicilia, Biblioteca 
                                                                Historica, XIX, 73, 1-10 şi XX, 25, I.   
MAXEΔΩNIEΩ, 13/6.       = Macedonia, macedoneanul, cf. e. g. Diodor din Sicilia, Biblioteca
MAXHΔONYEΩ, 108/71.                    Historica, Strabon, Geografia, etc.
MAXHΔΩNIO, 7/3.
MAXYΔΩNEΣO, 79/cart. centr.
MAXYΔONIO, 115/6.
MAXYΔONVO, 106/5.
MAPIΣY, 38/3 inciz.           = Marisus, Mάpισoς, actualul râu Mureş. Cf. Herodot. Istorii,
MAPIΣO, 69/14-15.                            IV, 49; - Strabon, Geografia, VII, 3, 13; - Iordanes, Getica,
MAPIΣO, 128/5.                                   113, 114.                            
MITPA, 96/7.                       = Mithra, zeitate orientală [38], cf. Dio Cassius, Istoria Romana.
                                                            LXIII, 10; - Strabon, Geografia, XI, 14, 16.
NΩBAΛEΩ, 129/5.              = nobil, lat. nobilis, -e.
NOBAΛI, 79/10; 84/1.        
NOBAΛIE, 118/12.        
NOBAΛIEA, 122/1-2.   
NOBAΛIEO, 94/2. 
NOBAΛIO, 118/18; 121/12.   
NOBAΛIΣA, 11/5.
NOBAΛHO, 124/2. 
NOBAΛY, 25/12.    
NOBAΛYΩ, 126/11.    
NOBAΛO, 12/1; 28/CART.;
      96/13; 122/1; 130/6.  
NOBAΛΩ, 128/7. 
NOBAΩΛΩ, 28/1-2 inciz.        
NOBYΔOYN, 120/10-11.   = Noviodunum, Noυϊόδυvov, numele unei aşezări de origine celtă de pe
                                                                malul drept al Dunării, aproape de vărsare, azi Isaccea, cf.
                                                                Ptolemeu, Geografia, III, 10, 2 şi Îndreptar Geografic, Harta a
                                                                IX-a a Europei, III. 10. 5.
OKTABIO, 91.                    = Octaviu, lat. Octavianus, foarte probabil O. Augustus, împăratul roman
                                                                 contemporan cu Boerebista şi, apoi, cu Cotiso. Cf., e.g.
                                                                 Suetonius, Ovidiu, Strabon.
ΩPOΛIΩ, 129/8.                  = Oroles, căpetenie tribală getă sau dacă, cf. Trogus Pompeius, Historiae ΩPOΛHΩ, 62/8.                                      Philippicae, XXXII, 3, 16.
OPOΛO, 106/1; 106/7; 115/1.

 

 

 

 

35

Presupunând ipotezele avansate ca fiind confirmate, cel de al doilea alfabet ar căpăta structura generală redată în tabloul nr. 3.

Tabelul nr. 3

  

 

Trebuie observat că în acest al doilea sistem alfabetic lipsesc echivalentele caracterelor greceşti clasice Φ, Γ,  X şi , fapt care ar putea fi explicat prin aceea că textele anterior luate în considerare însumează un volum total de incidenţe prea mic pentru a realiza apariţia acestor caractere. Este însă posibil ca unele dintre sunetele redate prin caracterele clasice mai sus citate să nu fi apărut şi în limba folosită în textele respective; un exemplu în acest sens ar putea fi presupusul fenomen |h| în limba geto- dacă, adus în discuţie de I. I. Rusu [91], [52]. Ipoteza că acest din urmă alfabet ar fi anterior primului, pare plauzibilă şi merită să fie cercetată şi evaluată. În intenţia de a simplifica exprimarea, acest alfabet este denumit, în cele ce urmează, “preclasic”, în contrast cu cel din tabelul nr. 1, desemnat în continuare cele ce urmează, “preclasic”, în contrast cu cel din tabelul nr. I, desemnat în continuare drept “clasic”.

Este interesant de subliniat că tabelul nr. 3 nu conţine toate semnele alfabetice “preclasice”, ci numai pe cele care rezultă din numărul relativ restrâns de incidenţe, identificabile în perechile corespondente redate anterior. Un număr de alte caractere, aparţinând - fără îndoială aceluiaşi sistem alfabetic - vor apărea în cursul analizei privind ansamblul de texte reproduse şi, în paralel, în dicţionarul întocmit pe baza lor.

c. În sfârşit, pe obiectele nr. 1, 4, 8, 20, 90, 115, 116, 118, se mai desluşesc o serie de şiruri de semne complexe, sistematic repetate, care sugerează că s-ar putea să fi fost folosit şi un al treilea sistem de scriere. Scrierile exprimate în acest din urmă sistem de semne grafice, par să fie mai vechi decât celelalte două, poate chiar de natură silabică arhaică. Semnele nu se regăsesc însă în serii destul de lungi şi nu prezintă regularităţi repetate, destul de bine marcate pentru a permite - în această primă fază de studiu - o sistematizare coerentă şi a acestui tip de scriere.

2. Precizarea metodei de decodare/ traducere a textelor

Din tabelul nr. 2 rezultă că absolut toate numele proprii şi toate atributele ierarhice, identificate în texte prin procedeul explicitat anterior, aparţin lumii şi epocii geto- dace, fapt
                                                                                                                                                                   39

care motivează şi – eventual - justifică adoptarea ipotezei că textele şi ilustraţiile de pe ansamblul pieselor studiate aici, sunt exprimări originale sau - într-o ipoteză defavorabilă - doar plăsmuiri care intenţionează să se refere la istoria neamului geto- dac.

În baza acestei ipoteze şi cu ajutorul elementelor desluşite anterior, se poate încerca decriptarea textelor scrise în cele două sisteme alfabetice definite în tabelele 1 şi 3.

Acest lucru este posibil deoarece în ambele sisteme de scriere textele sunt destul de ample pentru a satisface dubla condiţie enunţată de M. Ventris în legătură cu decriptarea sa a textelor minoice - cele scrise în liniar B -: ele sunt destul de lungi ca să permită spargerea codului (“the breaking of the code”), şi verificarea plauzibilităţii soluţiei propuse (“the proof of a successful solution”), [102].

Elementele de metodă care stau la baza încercării de decriptare prezentate pot fi enunţate, sistematic, după cum urmează:

1..Se admite că textele de pe plăci reprezintă mesaje disparate, exprimate într-o limbă necunoscută, dar sistematic- coerentă, limbă al cărui cod de exprimare rămâne de descoperit. Mai precis, se admite premisa că textele au fost redactate sau într-o limbă antică reală, sau, dacă au fost plăsmuite mai recent, într-o limbă inventată ad- hoc, dar, şi aceasta, sistematic coerentă pe parcursul folosirii ei.

2. Textele sunt, în mod evident, înregistrate în scriere continuă, lipsind astfel atât un semn specific de segmentare în cuvinte - i.e. blancuri - cât şi unele semne de punctuaţie. Acest ultim fapt se încadrează firesc în uzanţele antichităţii, semnele de punctuaţie nefiind în uz nici măcar în scrierile latine culte. Primul pas către o decriptare a acestora va fi deci căutarea unei segmentări adecvate. Segmentarea arbitrar preconizată se va dovedi adecvată dacă - şi numai dacă - şirurile de cuvinte rezultate din distribuirea de blancuri în locurile potrivite vor satisface cerinţele - atât lexicale cât şi gramaticale - ale limbii în care au fost exprimate textele. Pentru a deveni inteligibile textele înregistrate în şiruri continue, trebuie întrerupte artificial prin blancuri situate în locuri potrivite - şi eventual, prin semne de punctuaţie - astfel încât şirurile continue de caractere să se constituie în şiruri de cuvinte inteligibile.

3. Atât lexicul cât şi gramatica limbii în cauză fiind necunoscute, trebuie adoptat un criteriu generativ capabil să determine segmentarea şirurilor continue de caractere într-o succesiune de cuvinte semnificative, corect flexionate. Mai precis, trebuie determinat acel criteriu care, din mulţimea segmentărilor posibile - făcute euristic sau aleatoriu - identifică acea segmentare, presupusă unică, care transformă şirurile continue de caractere într-o succesiune de cuvinte cu sens bine definit și cu gramatică corectă.

4. Un astfel de criteriu, foarte general şi totodată bine verificat prin rezultatele obţinute în cercetările lingvistice de până acum, este criteriul etimologic. Cazurile mai însemnate în care acest criteriu a condus la descifrări remarcabile; acestea au fost amintite în “Preambul”. Situându-se în cadrul acestui mod de raţionament, Ernst Doblhofer recomandă în mod explicit metoda de comparare a textului studiat cu limbile care, în mod plauzibil, ar fi putut fi înrudite cu limba în care textul a fost scris [40, p. 310].

În consecinţă, criteriul etimologic este folosit, în cele ce urmează, în mod sistematic.

5. Deoarece toate numele proprii identificate în texte şi prezentate în tabelul nr. 2 sugerează că textele s-ar referi la istoria geto- dacilor, presupunerea că limba în care aceste texte au fost scrise - sau, în caz de fals - limba pe care falsificatorul dorea să o sugereze-












40

fi fost limba vorbită cândva de geto- daci, este o ipoteză plauzibilă. Totodată, plauzibilă este și ipoteza că, presupunând originalitatea textelor, limba este unitară, cunoscut fiind din izvoare antice că geţii şi dacii vorbeau aceeaşi limbă [98].

6 Din motive atât lingvistice cât și arheologice, presupunerea că limba vorbită de geto- daci era de ongine indo- europeană, se impune cu cvasi- certitudine. Totodată, se adoptă și ipoteza de lucru - ne verificabilă direct şi neacceptată de majoritatea romaniştilor - că limba română primitivă s-a dezvoltat direct din geto- dacă, sub puternica presiune a latinei populare. În aceste condiţii, criteriul etimologic va fi aplicat în sensul segmentării textelor de pe plăci în cuvinte care să prezinte un maximum de asemănare etimologică - deci atât ca formă cât şi ca sens atribuit - cu cele din limba română în primul rând, cu unele cuvinte utilizate în limbile învecinate dar cu o anumită arie de răspândire şi, totodată, contemporane cu geto- daca. Dar, cu excepţia grecii vechi şi a latinei, aceste limbi antice ne sunt fie necunoscute - cum este cazul celtei - fie doar imaginabile prin reconstrucţia pe baza continuatoarelor lor târzii. Aşa sunt: vechea germană de sus în paralel cu vechea engleză sau, amintind doar pe unele mai apropiate, vechile limbi nordice: franceză, irlandeză, slavă.

În consecinţă, operaţia de segmentare a textelor în cuvinte se va baza, într-o primă aproximaţie, pe încercarea de a obţine o asemănare cât mai convingătoare între ipoteticele cuvinte geto- dace astfel decupate - iniţial, pe bază de simplă asemănare formală - din textul continuu, şi eşantioanele limbii române în primul rând, apoi a acelora din latină, din vechile limbi: greacă, germana de sus, engleză, franceză şi slavă. Delimitarea astfel conturată nu este în nici un fel restrictivă, ea fiind determinată doar de cunoştinţele autorului.

7. Deoarece nu numai lexicul ci şi gramatica limbii gete sunt, în prima fază de lucru, încă necunoscute, segmentarea textelor în ipotetice cuvinte geto- dace se face neglijând fenomenul de flexionare. Asta înseamnă că fiecare cuvânt rezultat din segmentarea astfel condusă, este înregistrat ca unul independent. Ulterior, cuvintele astfel obţinute vor putea fi distribuite în grupe, determinate pe baza asemănării de formă şi de înţeles între formele fiexionate înregistrate, - a variantelor în care apar în funcţie de context - distribuţie din care se vor putea deduce, în final, formele şi procedeele de flexionare corecte.

8. Criteriul etimologic singur nu este însă în măsură să determine segmentarea completă a textelor în cuvinte plauzibil- semnificative. Pentru segmentele de semne din text rămase fără analog etimologic - de fapt nu foarte numeroase - s-au atribuit sensuri compatibile cu ipoteticul context provizoriu, revelat incomplet prin aplicarea criteriului etimologic.

Cuvintele din această categorie sunt înregistrate în dicţionar cu sigla m.s., amintind faptul că sensul le-a fost atribuit din motive semantice.

9. Dicţionarul întocmit cu ipoteticele cuvinte identificate conform acestei metode este reprodus în cap. IV. El face posibilă - într-o primă abordare - traducerea textelor de pe plăcile studiate. Piesele purtătoare ale textelor folosite la alcătuirea dicţionarului, sunt prezentate în cap. III, concomitent cu traducerea - propusă ca o încercare inițială, şi care – formal - precede dicţionarul din cap. IV.

Trebuie ţinut seama de faptul că dicţionarul şi ansamblul de traduceri propuse nu au fost definitivate independent, ci s-au conturat, în mare măsură, concomitent, ca rezultat al unui proces de încercare- verificare- corectare extins de-a lungul cercetării întregului ansamblu de texte, proces algoritmic în mare, dar euristic în detalii.

 

 

41

III. VESTIGII FOTOGRAFIATE, TRANSLITERĂRI DE TEXTE,
TRADUCERI PROPUSE, COMENTARII

1. Precizări preliminare

În cele ce urmează, piesele sunt prezentate în ordinea numerotării fotografiilor iniţiale, cea din unii 1944- 46, conform precizărilor făcute la sfârşitul paragrafului I. 2. Ele sunt redate aici în reproduceri fotografice asociate, acolo unde calitatea fotografiei şi modul de scriere o permit, cu o transliterare a textului şi o propunere de traducere, comentarii explicative, corelări cu vestigii înrudite şi, în încheiere, cu eventuale remarci particulare.

În transliterări, rândurile sunt numerotate începând cu 1 - de acolo de unde începe textul analizat. Asta înseamnă că nu se iau în consideraţie rândurile scrise în alt sistem de caractere decât cel al textului redat.

Păstrarea ordinii din numerotarea originară a pieselor face ca, în succesiunea textelor mai uşor inteligibile - cum sunt, de pildă, cele de pe obiectele nr. 1, 2, 5, 6... etc. - să apară, intercalate, şi înregistrări total neinteligibile, asemeni celor de la numerele 3, 4, 17, 19, 45, 67, 90, 95, 109, 110, 114, 116 şi 125, sau unele ceva mai greu de tălmăcit, cum sunt cele de pe obiectele nr. 7, 8, 10, 15, 18, 22, 23, 31, 39, 40, 52, 72, 76, 84, 92, 96, 107, 108, 112, 113, 115, 119, 121, 122, 123, 124, 129 şi 130. Acest neajuns nu s-a putut evita. Alternativa ar fi impus schimbarea numerotării iniţiale, lucru nedorit.

Analizarea pieselor în această ordine - cu toate că mai aridă - familiarizează pe cititor, chiar de la primele reproduceri, cu dificultăţile inerente decriptării unor texte fără analog cunoscut şi cu o origine învăluită în mister. Cititorului grăbit, care preferă o abordare facilă, i se recomandă lectura studiului în ordinea plăcilor “facile”, asta însemnând numerele 1, 2, 5, 6, 7, 9, 11, 12, 16, 20, 21, 22, 28, 35, 42, 58, 62, 65, 69, 79, 80, 91, 94, 98, 106, 111, 117, 118, 120, 126, 127 şi 128.

43

2. Piesele ansamblului

Placa nr. 1

 AMOΛΣY O Δ 2|E  O ΛY ΣKAΔYN 3|O KATYPE A  E   AT 4|O A MOAΣA A  E TO 5|PA ΣKYTO ΔABIY 6|ΣYOΣA  ENIOKΛO 7|KOΠO BIΣIKA ΔI O  YOΣ

ZAMOLXIU A DĂRUIT LUI SCADIUN UN OBSERVATOR (sau, calchiat, o “cătoare”) AŞEZAT LA MOŢUL (“în vârful”) ACELUI TURN AL ORĂŞTIEI SCITE, ŞTIUTA (în sens de vestită) GENUCLA, LA CAPUL TEMPLULUI (probabil “sanctuarului”) ACELORA DE AICI.

Zamolxis presented Skadiun with an observatory located at the top of the tower of the Scythian commonalty, the well-known Genukla, at the head of the temple of those living there.

Textul de la partea superioară a plăcii este scris cu caractere arhaice, fiind, neinteligibil deocamdată.

De remarcat, aşezarea celor două chipuri în cartuş, ca o posibilă reprezentare a unei supremaţii conjuncturale de pace, simbolizate prin situarea chipului zeiţei păcii - încununată cu aripi şi cu efigia unui elefant, figurat în profil, eventual simbol de înţelepciune şi de putere bine stăpânită - deasupra figurii ianiforme a zeului războiului. Aceeaşi asociere de

44

pătrat ce încadrează călăreţul, precum și conturul templului, și “modelé”-ul chipurilor, sugerează că figurile ar fi fost obţinute prin baterea unei foiţe de metal subţire – poate din aur, material extrem de ductil - cu pansoane- ştampilă pe un suport din lemn moale. Metoda este cunoscută din antichitate, folosirea ei fiind atestată la traci încă din secolul Vl î.e.n (cf. [57. A], p. 122 și planşa XLVII/78 de ex.). Literele puteau fi formate apoi - una câte ana - prin acelaşi procedeu de poansonare. În sfârşit, în partea negativă a foliei astfel prelucrate, concavizată din motive tehnologice, s-ar putea să se fi turnat plumb, pentru rigidizarea ansamblului.

Placa nr. 9

 

 

 

S-AU RETRAS FOLOSIND VADUL SRIUMI, PE ACOLO UNDE E ORĂŞTIA OII. RĂMÂN ÎN LUNCA RÂULUI, PE UN DEAL ÎN GENUCLA, LA ALTARUL ZEULUI ???? (Jiului sau de pe Jiu?). A FOST PUSĂ A DOMNULUI (textual, a lui Stăpânu) INIMĂ LA APĂ, LÂNGĂ AL STĂPÂNIRII TURN, AŞEZAT ÎN SLUJIRE (“cult”) PESTE ODĂILE (probabil “morminte zidite” sau “sarcofage”) A MARILOR ÎNMOR­MÂNTAŢI, SUB TROFEUL GEŢILOR ORÂŞTENI ÎN SARMIGIETUZA.

 

 

 

They retire by the Sriumi ford, where the sheep-ford is. They stay in the river’s meadow, on a rise in Genukla, al the god’s shrine. The prince’s heart was placed in wa- ter near the lord’s tower located, for ritual purposes, above the burial chambers of the great men, under the trophy of the Commonalty’s Getae from Sarmigietuza.

 

 

 

 

 

 

Unele caractere au fost scrise unul deasupra celuilalt, sau imbricate între ele în dorinţa vădită de a economisi spaţiul (vezi rândul 13). Grupul de caractere complexe prin care se exprimă numele zeului în rândul 5, rămâne neînţeles.

Ultimul rând cu “în Sarmigietuza” ar putea să nu se lege direct cu ultima propoziţie dinaintea sa, ci să fie doar menţiunea privind locul unde trebuia păstrată placa, similar cu indicaţia finală de pe placa nr. 42.

 

57

 

Placa nr. 11

Interesantă este menţiunea privind plantarea de “tuia pentru scoarţă”, probabil în vederea fabricării de tămâie, şi semănarea /plantarea extensivă sau “în chiupuri” a stejarului, în locuri în care probabil că domnea şi atunci fagul.

Merită să fie relevată menţiunea din text privind amestecul aruncat peste foc şi efectele acestei acţiuni. Herodot menţionează, în Istorii, IV, 75, un obicei similar practicate sciţi, cu altă intenție însă.

Deosebit de interesantă este menţiunea ΔIO  ABOΛY, care diferă ca formă de toate celelalte referiri la ΔIEO sau AIO sau Δ  ABEΛO. Din context pare să rezulte că nu este o eroare de redactare, ci se referă la un alt personaj mitologic. Asta ar justifica ipoteza că  A BEΛO şi  A BOΛY ar reprezenta două personaje mitologice diferite, unul pe Zeul Războiului, celălalt pe Zeul Somnului. În această ipoteză, că  A ar reprezenta echivalentul geto-dac al lui Zeus, iar BEΛO şi BOΛY ar fi doar substantive comune, cu semnificaţia de “război”, analog lingvistic al lat. bellum, şi “somn”, având un analog lexical în rom. boală, a boli. Ultimul este considerat, în mod curent, ca verb de origine slavă, fără însă a se putea exclude plauzibilitatea unei origini autohtone pe fond indoeuropean.

Placa nr. 14

Din punct de vedere lingvistic, remarcabilă este perechea ΔABV / ΔABYE, din rândul 5, care ar putea fi interpretată ca o particularizare gramaticală a cazurilor “a oraşului” și “din Orăștie”.

Pe verticalele laterale ale plăcii şi în cele două cartuşe din interiorul figurii se văd texte scrise cu caractere diferite sau în sisteme de scriere arhaice, incomprehensibile în  actuala fază de studiu.  

Placa nr. 15

În partea de jos a plăcii, într-un cartuş, se află înscris prin incizare un text greu de descifrat pe fotografie. Textul a putut însă fi transliterat după preluarea amprentei lui cu plastilină, atunci când autorului i-a fost ingăduit să studieze placa aflată în 1987 la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”.

Fotografia 16 a redă aspectul amprentei textului incizat.

Fig. 16 a. Mulaj al textului incizat.

stadiul actual al studiului, nu se poate preciza dacă textul prezintă doar dificultăţi de tălmăcire, sau dacă el este scris în alt grai decât cel folosit în textele descifrate până acum.

Placa nr. 18

ÎNTREGESC ZESTREA MARICĂI CU CÂMPUL (care) SĂ FIE IEŞIRE PE AŞEZAREA ÎNSOŢIND PĂMÂNTUL SOCRULUI, DAT FIULUI MEU ÎN AL SATULUI CAP DE ACI, SUB ORĂŞTI- OARA LUI FUSCUS. Urmează un şir de caractere total anomale, arhaice sau străine, cu sens nedesluşit. Ar putea reprezenta, foarte probabil, iscălitura donatorului.

I complete Mariko's dowry with the field which is to be the exit from the dwelling associated with the land the father-in-law gives to my son, here at the village’s end, under Fuscus' small commonalty.

 

            Figura centrală arată un templu la care un ofertant aduce un purcel, probabil ca ofrandă sau drept taxă de transcriere a actului de donaţie sugerat în text.

      

 

 

 

 

 

 

 

Textul de pe placa nr. 19, scris cu caractere în majoritate anomale, prezintă dificultăţi de transliterare şi, cu atât mai mult, de decriptare.

Faptul că pe placă se află doar o singură pecete, sugerează că textul intenţiona să consfinţească fie un fapt de cronică, fie de legiferare în cadrul unui trib sau a unei formaţiuni statale unitare. În pecete se distinge clar un text scris cu caractere anomale, care, dacă e transcris în caractere clasice echivalente, ar avea forma ELYA MATO MYST. Acestui text i se poate atribui, într-o primă interpretare, semnificaţia ipotetică: “EL ÎNSUŞI, STĂPÂNITORUL MIUST”.

Placa nr. 20

BOYPEBYΣETO  ΔI  OXYO  VΣIA  BA  2|ΣTAPNO  ΠA  Y   EO  ΣOTIA  ΣE   IΣ  3|ΘA  ΔY  O  ΣOTPA  PYOMY  ON  VΣO ΔIO  4|   ETA    IPA  BISIKA  SO  POΓIAO

BOEREBISTA DIN OCHI UŞA BASTARNILOR PĂZEŞTE ÎN TIMP CE SOŢIA SA, GĂTITĂ DE (“cu”) O NĂFRAMĂ ÎN FOLOSIRE LA ROMA, ZEULUI CIETA*,** ÎNGRĂDIT ÎN ALTAR, SE ROAGĂ.

Boerebista keeps his eyes on the Bastarne’s door while his wife, dressed in a shawl in use in Rome, prays to the god Cieta, enclosed in a shrine.

Figurat în centrul cartuşului, foarte probabil, este chipul soţiei lui Boerebista. De remarcat aşezarea părului şi năframa.

În spatele acestui chip, în stânga imaginii, se află culcat pe un altar un animal cu coadă lungă, prelungită printr-un ornament în formă de ciucure mare. Judecând după poziția picioarelor din faţă şi după forma urechilor, ar putea fi o felină mare sau, mai puţin probabil un viţel. De remarcat asemănarea izbitoare cu animalul figurat pe vasul ceramic da sec. II î.e.n., găsit la Arkhanes, în Creta, vas reprezentând un mic templu sau altar votiv destinat unui cult sau unor mistere strict feminine (fig. 20 a, reprodusă după [94]).

* Cita (ru. Чита) este capitala regiunii Cita (în sud-estul Siberiei), Federația Rusă, cu o populație de 316.643 locuitori. Cita se află pe ruta căii ferate transsiberiene. Orașul este situat în centrul Transbaikalului, în munții Iablonoi. Regiunea are statut de zonă economică specială.

72

  

Fig. 20 a. Urnă votivă din sec. 17 î.e.n., găsită în Creta, la Arkhanes (apud [94]).

 

În partea din dreapta jos a cartușului central, este reprezentat un animal cu bot scurt și urechi rotunde sau lăsate pe spate. Poziția picioarelor ar indica o felină mare. Ea pare închisă într-o îngrăditură sau într-un spațiu izolat prin gratii. Nu este de respins nici ipoteza prin care s-ar presupune că măcar unul din cele două animale figurate în cartuş ar fi reprezentarea unei feline mari, leu sau panteră, deoarece Plutarh atestă prezenţa acestor animale la curtea unor căpetenii din lumea geto- dacă [85. A]. Mai exact, ar putea fi un/o cita, rasă de feline africane, eventual suport exotic al unui cult al fecundității, rezervat strict femeilor. Cuvântului ETA din text i s-a atribuit sensul menţionat mai sus prin analogie cu hindicul cità din sanscritul citrakàia, cu semnificația de “tigru” (cf. [106], articolul  cheetah). Semnele grafice diseminate în spaţiile dintre figuri, precum şi cele aliniate între cartușul cu figuri şi chenar, au un caracter vădit arhaic, unele chiar cu aparenţă accentuat figuralivă. Sensul lor rămâne pentru moment, neclar.

Placa nr. 21

73

Placa nr. 21, incidența a

(6). ΣΘPATOY HX  OE ΠΩP  EΣY ΛO ΠEPYEO ΔABO

MARELE DRUM PAVAT TĂIAT (poate în trepte). DUCÂND LA SANCTUARUL ORĂŞTIEI.

Big paved road, cut in steps, towards       

Commonalty’s sanctuary.

(7). ΘAΛTIIKO ΣAPMH  TOYZO (7a) ON TΩΘH  E OY ΣTPAΘOY

VÂRFUL ÎNALT AL SARMI(se)GETUZEI ÎN TOATE CE LE ARE MARI DRUMURI PAVATE.

The high summit of Sarmigetuza with all its big paved roads.

(8). MATO BΩEPOBIΣETO ΛO ΣAP-MΩN-ΓAΘO ΔO YEΣTE NOΠO ΣOIPΛOY ΠAΛO ON ΘOXPΩ MAPA ΣAPMH  ETOYZO.

STĂPÂNITORUL BOEREBISTA LA POARTA PĂZITĂ CU APĂ DE ESTE LA APUS, CHIAMĂ (“sună tare”) DIN SURLĂ pe PRIETENUL ÎN (din) TURNUL MARE AL SARMISEGETUZEI.

Lord Boerebista, at the sun-set gate guarde by water, trumpeting call the companion in Sarmigetuza’s tall tower.

Placa a fost preluată şi în altă incidenţă fotografică, cu o altă iluminare, în intenția de descifrare cât mai corectă a textului.

 

 

74       

De asemenea, trebuiesc atent reconsiderate şi sanctuarele cetăţii, reprezentate pe placă în dreapta jos, şi trebuie comparat templul cu frontispiciu triunghiular şi marele zid, figurat în prelungirea lui, spre stânga, cu vestigiile marelui templu dreptunghiular şi cu cele ale masivului zid care îl sprijinea, la marginea terasei nr. 11 din cetatea Sarmisegetuzei de Munte, puse în evidenţă de ultimele decopertări [20], [22], [31].

I.H. Crişan prezintă şi analizează riguros atât vestigiile marelui sanctuar dreptunghiular - pe care le consideră rămăşiţe ale unui mare templu - cât şi pe cele ale masivului zid despre care presupune a fi fost destinat sprijinirii terenului la marginea terasei din incinta sacră (cf. [20]). Comparaţia între aspectul templului din reconstituirea teoretică propusă de H. Crişan ([20], p. 418-420) şi aşezarea acestuia faţă de marele zid de susţinere, revelat de decopertările recente ale rămăşiţelor cetăţii, cu aspectul şi dispunerea elementelor, presupus omoloage, de pe placa de plumb, poate convinge pe oricine că se află în faţa unei asemănări atât de izbitoare, încât nu ar putea fi considerată doar un rezultat al întâmplării sau al unei plăsmuiri ticluite înainte ca cetatea să fi fost investigată arheologic.

Tot în acest sens pledează şi faptul că pe harta de plumb, edificiile şi clădirile cetăţii par a fi grupate în sectorul în care, pe teren, se situează “incinta militară” - astfel caracterizată de C. Daicoviciu [23], [24), [31] - în timp ce Templele - care ilustrează harta de plumb şi care - fără îndoială - simbolizează ansamblul sanctuarelor revelate pe teren de săpături - apar situate în afara incintei întărite (extra muros), fapt care corespunde exact informaţiei arheologice acumulate până acum in situ.

Imaginea plăcii mai reprezintă vestitul stindard dac - des atestatul “balaur dacic” - fluturând peste cetate, încadrat între un stindard cu cap de bovideu şi unul la care nu se distinge emblema.

Fig. 21 c. Hartă pe tăbliță de lut (apud [48])

Demne de o analiză atentă sunt imaginile celor şase porţi ale incintei. Ele par să fi fost constituite din cadre dreptunghiulare înalte, dotate cu panouri culisante pe verticală, panouri ce par a fi toate lăsate jos. Excepţie face poarta din faţa lui Boerebista (în colţul din stânga jos), la care panoul apare ridicat.

Informaţiile înregistrate pe această placă sunt de un interes cu totul deosebit. Atât concepţia de ansamblu, sintetizată în textul identificat mai sus prin (7), cât şi detaliile configurative din imaginea planului turnat în plumb, în mod deosebit identificările explicite prin text, tind să dovedească o concepţie cultă uimitor de evoluată, chiar dacă ea corespunde cunoştinţelor noastre despre antichitatea autohtonă. Implicaţile deosebite pe care le au informaţiile conţinute în notaţiile de pe placă sunt analizate pe larg în cap. VI.

Este de menţionat - în încheiere - că se cunosc cazuri de utilizare - în antichitate - a unor planuri de aşezări importante. Ca exemplu, este redat (în fig. 21 c) planul oraşului Nipur, aproximativ 1500 î.e.n., înregistrat pe o plăcuţă de lut (reprodus după [48]). fig. 32).

76

KAIOY ANTΩNHEOY XIΛYAPXHOY PYOMIΩNO ΩNΣOTIE 2|O ΔE  EΩ BAΣTAPN O PETEPΩ ΔOY NY ΔABΩ  EO ΩN  EN 3|THNEA  O ΛΩ OY PAMΩ ΔABO ΣH ΩN NHTΩ TAΩEYEO PAM 4|ΣAP MΩN ΓATOE -Δ-Σ-- PIOMYΩNO ΩN  E PH  OE TA 5|ΠY EΩ - BΩEPOBYΣETΩ ATH  EATO  EΩ ΣYEO MΩNTOE 6|ΣXΩ   ETEΩ ΦAXTΩ E ON KΩMΠE OY  E ΣAP ΣIX 7|TΩ ΛΩΓO ΠOY PHOY PIMYΩNO   IEΩ AE BOXYA(?) 8|+++++++++++ ΣAP  EPY +++++++++++- ΣΩ  ΔE   EYΩ  BΩEPBYΣE 9|TΩ AEBO   EΩ APMΩΣO +++++  ΩT OΠEPY ++++- ΛA PHΣYPE ++ 10|+++++++ ΣAP  EPY XAΛH   IKO ΛΩ PIPE TEPH - PYOMIΩNO 11|AΣΩ ON XOY TΩ  E ΠPINΔE PΩYMO EAO TΩ  EOΦΩ ΦE 12|  E ΛEOY  EO ΩN  IΔOYE NOBAΛY THXO MATO 13|BΩEPBYΣETΩ ΣΩ   YO ΛΩΣY ΣTAΣO 14|XO E TPAΣO YE  EΛO ΩN 15|ΦYΛO ΣΩΛHO KΩTOΠ 16|ΩΛIΩ MAEPO BEPΩ A TE 17|MNH  ΩE BΩYOY ON ΣΩΠHO ΛOYE -K-   ENEOY ON ΣAMY 18|  ETOY  O -  ABEΛO - PYOM - BAΣ - ΔABΩ -  ETO - | -

MARELE CAIUS ANTONIUS*, MAI MARELE GENERALILOR ROMANI, ÎNSOŢIT DE REGELE BASTARNILOR, SE RETRAGE DIN ORAŞUL NOU (sau nostru). REGELE ÎNCETINEŞTE LA OCHIUL FUNIEI ORAŞULUI ŞI, ÎN TUMULT, TAIE FUNIA PORŢII PROTEJATĂ CU APĂ A O(raşului) G(eţilor) S(ciți). ROMANII, ÎNCĂ RISIPIŢI (sau rămaşi în urmă), SE LOVESC DE EA. --- BOEREBISTA, FIDEL ACELOR MUNTENI AI SĂI, CETELE SALE (le) STRÂNGE ŞI ÎNHAMĂ (“leagă”) ÎN CÂMP PE ĂIA CE SAR (“trec”), ÎN ŞASE LOCURI, DINCOLO DE MARELE RÂU. ARMATELE ROMANILOR, LA PĂMÂNT ÎNSEMNELE PLEACĂ, 110 DRAPELE, 1300 SE DAU LUI ÎNSUŞI BOEREBISTA. ÎN FAPT, REGELE ARMATEI 50 CIUNGI TAIE (textual, “operează”), 400 LA RĂZOR (posibil “ucide”, mai probabil “expulzează”), 90 DE STEAGURI ÎN SALA MARE EXPUNE, LA RÂSUL ŢĂRII. - ROMANII AŞEZAŢI ÎN A LUI ÎNCUVIINŢARE, PRIND A RĂMÂNE ÎN ALE LOR ÎNVOIRI. AU FOST FĂCUŢI PRIZONIERI CEI ÎN ZIDURI. PE NOBILUL TICU, STĂPÂNITORUL BOEREBISTA SUB JII ÎL LASĂ.

The great Caius Antonius, the greatest Roman general, accompanied by the King of the Bastarnae, retreats from the new (or, perhaps: our) town. The King slows down at the town’s rope and, in the uproar, hacks the rope of the water-defended gate of the Scythian- Getae town. The Romans, still scattered, bump into

 

80

 it. Boerebista, faithful to his mountaineers, gathers his squads and ties up on the field
those who, in six places, leap beyond the big river. The Roman armies lower their standards to the ground, 110(?) flags; 1300(?) give themselves up to Boerebista himself; in fact, the army leader cuts one arm off 50(?) men, sends 400(?) to the outskirts, and hangs 90(?) banners in the great hall, to the laughter of the country. The Romans, seated with his approval, get to kcep their settlements.

Those caught in the walls are made captive.  Lord Boerebista lets the nobleman Ticu stay  here, below the river Jiu, and authorizes in his place, in a spirit of filial respect for the, High Priest, the chief jailer of the powerful Celt in submission to High Priest Cienio in Sarmisegetuza.

* Gaius Antonius Hybrida (secolul I î.Hr.)

El și-a început cariera militară ca legat comandând cavaleria lui Lucius Cornelius Sulla în timpul războaielor împotriva lui Mitridates VI. După întoarcerea lui Sulla la Roma, Gaius a rămas în Grecia cu un contingent de cavalerie. Ar fi trebuit să mențină pacea și ordinea, el a ajuns să jefuiască țara și să distrugă mai multe temple și locuri sacre. Suspiciunile de atrocități comise împotriva populației, inclusiv tortura, i-au adus porecla “ Hybrida ” (alianța unei scroafe și a unui mistreț) conform lui Pliniu cel Bătrân, sau altfel, derivarea grecului “ Hybris ”, exces, violență).

A fost un politician al Romei antice. El a ocupat, între altele și poziția de proconsul al Macedoniei în 62 – 61 î.Hr.. Provoacă ruperea relațiilor politice cu cetățile grecești de pe malul vestic al Pontului. Este înfrânt sub zidurile Histriei de către histrieni, bastarni și geți

SĂ STEA (sau, “rămas”) AICI, ȘI A
ÎMPUTERNICIT ÎN LOCUL ACELUIA, ÎN
SPIRIT (de respect) FILIAL FAȚĂ DE
MARELE PREOT, PE MARELE PAZNIC
AL TEMNIȚEI PUTERNICULUI CELT
(textual, marele boiu), ÎN SUPUNEREA LUI, (a)
M(arelui preot) CENEU, ÎN SARMISEGETUZA,
— RĂZBOIUL - ROM(anilor) –                                 The Romans - Bastarnae - Commonalty Getae at BAS(tarnilor) - GEŢILOR ORĂŞTENI – I -.               war.      

Sus, în cartuş, la stânga şi la dreapta şirului de peceţi:
ΣABEΛΩ YAO  EO TAYEO OY PAMΩ ΛAP ΩE ΣAP MON ΓATO – Δ – Σ -                                                 cu ipoteticul sens de:

ÎN RĂZBOIUL DIN IULIE (sau: în război, Iulu …). REGELE TAIE OCHIUL FUNIEI PORȚII DACE PROTEJATĂ CU APĂ (a)
O(răștiei) G(eților) S(ciți).

Related to the figure: In the Iulu war the king cuts the rope‛s Ioop of the water – defended- gate.

Episodul la care se referă textul pare să fie acţiunea militară romană condusă de Cuius Antonius Hibrida, proconsul al Macedoniei în anii 62-60 [38], care, după Dio Cassius (Historia Romana, XXXVIII, 10, 3 şi LI, 26, 4), a fost înfrânt în anul 59 î.e.n. [83], la Istropolis (Histria de azi).
           Tot Dio Cassius menţionează insignele luate de bastarni romanilor cu această ocazie. Ele ar fi fost păstrate un timp la Genucla, şi recucerite, în 29 î.e.n., de Licinius Crassus (cf. Historia Romana, LI. 26, 5).

Participarea lui Boerebista la această luptă este considerată de către D.M. Pipidi şi R. Vulpe ca probabilă [20], [85], [104], dar contestată de H. Daicoviciu [29], p. 67-68. Textul de faţă, dacă ar fi autentic, ar aduce informaţii noi şi extrem de interesante în această privinţă.

Operaţia de “ciungire” a unora dintre învinşi, menţionată în rândul 9. nu constituie un fapt neuzual pentru antichitate (cf. de ex. Herodot, Istorii, IV, 62).

Interpretarea numerelor este extrem de incertă. Din motive de plauzibilitate istorică, s-a presupus că semnele + ar indica zecile sau, dacă sunt urmate de o linioară, ca sute.

Construcţia şi modul ipotetic de funcţionare a porţii oraşului sunt comentate în cadrul prezentării pieselor nr. 31 şi 42.

Placa nr. 28

 

 

ΔAKO APMOΣ| ΣONTO POM 1 bis|VNO 2|ΛVΣA  EO ΣIO POTOIΠANO 3|ФAKTO

AV  EOIV KO ΣOA BIP  Λ 3bis|A 4|ΣOMO  IPOAΣO ΓIΛA 5|KOΣA  EO BOPVΣA

6|BA  EPA KAΣEPO 7|KO ΛAKO APMOΣA

 

ARMELE DACE (sau ale dacilor) SUNT DE
ROMANI DUSE CU EI. VOR FI FĂCUŢI
BUZDUGĂNARI ACEIA CARE AU FOST
            
The Romans take the Dacians’ weapons with
them. Those who were brave will be made
mace-men. The sheep are gathered together

81

VITEJI. OILE SUNT STRÂNSE (textual, “cirezile”) CU TINERII PENTRU CA CEI CHEMAŢI (textual, porunciți) SĂ PRE- GĂTEASCĂ CAŞUL CU ARMATA DACĂ. 

Textul din cartuş, sub figură:

with the youths so that those called uponwg  have to prepare the cheese with the Dacia army.

 

 

AV  EOIV A ΠAPO ΣE KAΠO ΔA  EBIAΛO EOΣINTO NOBAΛO

   cu ipoteticul sens:

DUCERE SOLEMNĂ [servire prin ceremonial solemn] (“solemnă” prin sufixul OY), LA PĂRUL SĂU AL CAPULUI LUI DECEBAL. SOSIREA CAVALERULUI.

Related to the figure: Solemn conveyance of Decebal‛s head to his stake. The horseman’s arrival.

 

            Text incizat între rânduri. Gruparea I:

 

ΔA  IBAΛΩ  EΩИΩ TVΩИΩ AIE  ΩИΣΩИTA PVMVИΩ ИΩBAΩΛΩ IX(?) ΣKΩ

 

ΓE  E MHΣΩ ΓΛΩTEΛΩ ΔV ΣAPMI  ETV  Ω ΔA  IBAΛΩ ΓE  E YΣΩ ΔE

 

MAPIΣY KΩΠΩNΩ Σ.M: : T: Ω:  ..

82

Placa nr. 28. Detaliul 2

Atât textul incizat din cartuşul inferior dreapta cât şi literele incizate diseminate printre
figuri, nu pot fi citite cu certă exactitate pe fotografie.

Figura reprezintă, foarte probabil, întoarcerea la tabără a cavalerului menţionat în text, el aducând - dacă se dă crezare textului - capul lui Decebal. În urma lui, un grup de opt daci - stindardul, căciulile şi forma scuturilor pe care le poartă par să o dovedească – ar fi “pro- romanii” menţionaţi în text.

Incidentul cu capul lui Decebal adus lui Traian, la Ranistorum*, de către un roman, este atestat istoric |26|. Se cunoaşte azi identitatea cavalerului, pe numele lui Tiberiu Maximus, făcut decurion** de către Traian în urma prinderii lui Decebal [97].

Din textul de pe placă, și presupunând că traducerea redată mai sus ar fi corectă, rezultă că - înainte de a fi dus lui Traian, capul lui Decebal a fost expus pe domeniul sau reşedinţa lui Diegi. Informaţiile livrate de textele de pe placă, informaţii care corespund în mare măsură cu cele din izvoarele antice şi cu interpretările modeme ale imaginilor de pe Columna Traiană şi de pe monumentul de la Adamclisi [26], [105] pun în lumină aspecte noi referitoare la rolul lui Diegi în faza finală a războiului. Reiese că Diegi, trădându-l pe Decebal, ar fi colaborat în acea perioadă cu romanii.

Din textele de pe plăcile 6, 28, 65 şi 94 pare să rezulte că Diegi ar fi fost chiliarh***, demnitate cu atribute încă necunoscute în cazul geto-dacilor, apoi “kotopol” adică numit preot - funcţia de pontifex maximus la romani - și asta încă de pe vremea stăpânirii lui Deceneu, atunci când Decebal este menţionat ca “purtător de stindard al luptătorilor cu buzdugane” (a se consulta textul de pe placa nr. 94). În starşit, spre încheierea războiului,
* Ranisstorum este numele unei fortificații romane situate la est de Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei. Locația exactă a acestei fortificații nu este cunoscută, dar este posibil ca aceasta să fi fost prezentă în locul numit “Sub Cununi”, în apropiere de Grădiștea de Munte.
** În Roma antică, un decurion este un ofițer inferior al armatei, purtând un pugio - sau un pumnal - ca semn al rangului său. Decurionatul desemnează atribuirea demnității de decurion.

Dacă la început titlul este legat de divizia Decuria, acesta desemnează rapid doar ofițerii de cavalerie. Sub republică, are același rang ca un centurion și comandă o  “turmă” de cavalerie (aproximativ 32 de oameni, apoi 43 sub Claudius). Sub Imperiu, decurionii conduc turmele în unitățile auxiliare: aripi, cohorte călare (equitata) și unități de gardă de corp (equites singulares). Cavaleria legionară este condusă de centurioni.
***General al lui Decebal.

84

Valoarea consoanei [ț] care explică - în mod plauzibil - cuvintele “RAŢO” şi “ULIŢIUO”, ambele cu analog evident în limba română. Primul este considerat a proveni din fondul autohton [11], [19], [91], al doilea având şi echivalent slav.

Caracterul preclasic , căruia i-a fost atribuit anterior, prin ipoteză, valoarea de [z], nare să capete aici valoarea compusă de [zi], fapt sugerat atât de grafia caracterului cât şi de

cuvintele  ( ) şi    ( ), identificate şi pe alte plăci, cu acelaşi sens, dar înregistrate în grafie clasică, echivalentă, sub forma  IO şi V  IΩ.

Şi ultimul cuvânt din text,  ETYΛOP, merită o cercetare atentă, deoarece ar putea ilustra o formă remarcabilă de flexionare genitivală care, dacă ar fi confirmată, ar constitui o surprinzătoare dovadă de perenitate a procedeului gramatical extins până azi, în limba română. Nu pare să existe motiv întemeiat de îndoială că sufixul -Y ar îndeplini aici funcţia de genitivare, exact ca în limba română modernă, deoarece este greu de imaginat un sens independent pentru -YAOP la sfârşit de text şi succedând lui  ET-, aparent un radical uzual în cadrul celor mai mult de 20 de apariţii ale acestuia în fondul de texte studiat.

Solemnitatea de inaugurare a cetăţii descrisă în text, pare să fi avut un caracter sacru. Boerebista - după cum pare să rezulte din traducerea propusă - deţinea în acel moment şi funcţia de mare preot, oficiind ca sacrificator al animalelor de jertfă. Referirea la jertfirea rituală a unor raţe, nu pare anomală pentru acele vremuri; dovadă în acest sens stau unele basoreliefuri şi sculpturi pictate în Egiptul antic care reproduc scene cu raţe aduse ca ofrandă la templu. Astfel de scene se pot vedea la mormântul lui Ti şi la cel al lui Kagemmi - acesta din urmă având reprezentarea a patru raţe aduse în coş -, morminte aflate la Saqqara. De asemenea, statuia din lemn stucat şi pictat de la Deir el Bahri, reprezintă un personaj feminin aducând ca ofrandă o raţă [14. A]. Folosirea, însă, la sacrificarea raţelor a unui instrument fără îndoială neuzual - altfel nu ar fi avut rost menţionarea lui explicită în text - este profund anomală. Dorinţa de a explica sensul textului a condus la ipoteza îndrăzneaţă prin care se atribuie grupării de caractere  E   Y  ( ) semnificaţia propusă în text şi în dicţionar. S-a considerat astfel plauzibil ca partea osoasă a maxilarului unor peşti din specia tonului - specie prezentă încă până nu de mult în Marca Neagră (cf. [73], la ton¹), să fi fost folosită, în antichitate, la realizarea unui gen de cuţit ritual cu muchii zimţate.

Placa nr. 35

ΔE TY  E MOTΩE MOTΩE ΠETOΣΩ KΩ 2|KΩ ΔABO  ETΩ  EO ΔΩ AZEP ФHO 3|XOY  E Ω A ΠΛΩKAPO ΛO ΛHEΩ Z 4|OEΩ ΣOE ΩNΔO YPE ΣΩ ΠO ΠΩEΣ 5|TO ΔABO  ETO+ TPAΣ ΩI ΣOY ΠEN 6|TO ΔENΩEOY ONKΩ ΛO NOΔOY 7|ZABEΛO ON KAP ΛΩ TO MONΓA 8|TO  ETΩ ΣOYΠEO – M • E^· ΔAΠH 9|EO  - M • E • ZOYPAΣIEO - KOTΩΠ 10|OΛEΩ • A • ΔANEOY - 11|+ TIΠ APB  EOY XO 12|NHΠE ΓIΣ EO OY ΓE 13|NΩ ΠIΛΩNH TΩE EO OY Z 14|ΩEOY  OY NATH.

 

 

 

 

 

 

 

87

                                                                                                 
Fotografie cu fluviul Nipru în punctul de revărsare în estuarul comun cu Bugul meridional în Marea Neagră, la Herson.

DE ÎNVAŢAT CUVÂNT CU CUVÂNT:  PETOSO, CU GEŢII ORĂŞTENI DIN TELOLCO, ÎN REGATUL AI LUI AZER FII- A ACELUIA CE O (avut) A PLECARE LA ZEUL ZEUS - SĂ FIE, UNDE LEGE SĂ PUNĂ PESTE GEŢII ORĂŞTENI. ÎMPUTERNICIŢI (să fie) AI SĂI PÂRCĂLABI, FOARTE RĂZLEŢIŢI ÎNCĂ LA MARELE NOD AL RĂZBOIULUI, ÎN SERVICIU (textual, îngrijire) LA TOATE I PORŢILE PĂZITE ALE SUPUŞENIEI GETE. E(l însuşi) M(arele) DAPIEGI; E(l însuşi) M(arele) ZOIRASE: MARELE PREOT AL MĂRIŢILOR GRECI. LA EXTREMITATEA DELTEI MARELUI JIU, ACI UNDE NIPEUL VARSĂ APELE ALEA NĂSCUTE DIN PILONII DEGETE DE PICIOR AL MARELUI ZEUS. ACOLO M-AM NĂSCUT.

 

În cadranul din dreapta jos, între pecete şi chenar, se găsesc înscrise caractere arhaice greu descifrabile, ceea ce ar putea fi una sau mai multe iscălituri. În mod neobişnuit, de-a

 

 

88

 

Iazig sarmat

 

DE ÎNVĂŢAT (poate “de ținul minte’’): S(tăpânitorul).,PUTERNICUL COSENDO SĂ CAUTE LA TOŢI ZECE PRO- ROMANII SĂI, RETRAŞI ÎN NISIPURI, ÎN MIJLOCUL STUFULUI TARE, PE ACEIA CARE AICI AU IRUMPT DE ZIUA TURNULUI (sau a TAURULUI?) JIULUI. CINE L-A POFTIT LA SARMATUL ZEU AL IAZIGILOR, ALEARGĂ ACUM LA UMO, ÎN SANCTUAR, SĂ TREACĂ DIN NOU ACASĂ. GĂSEŞTE CĂ MALURILE SUNT ALE ALOR NOŞTRI. IAZIGII SARMAŢI, DUPĂ CE AU ÎNCHIRIAT (“cumpărat”) ALIANŢA PUTERNICULUI RADU TREI (“al treilea”) CÂŞTIGĂ (“ajung”) PE PĂMÂNTURILE IAZIGILOR SARMAŢI. STRĂPUNG LA PROROMANI SUB PUTERNICUL COSENDO. SUNT NETEZITE CREŞTETELE ACELORA.

92

Informația menţionată în text privind războiul, cu toate că nu are atestare istorică, este interesantă prin aceea că se referă la o presupusă zonă de influență a lui Dromihete. Textul se referă, evident, la o incursiune a lui Dromihete în sudul Dunării, spre vest, în oraşul antic Sirmium pe care Ptolemeu îl situează în Panonia Inferioară, la sud de Dunăre [75].

De remarcat, în partea superioară a plăcii, pe axa mediană, chipul de bărbat cu căciulă ornată, aparent cu imaginea unui bour culcat sau doar cu cea a unui cap de bour. Chipul î1 reprezintă, foarte probabil, pe Dromihete. În stânga chipului, un triunghi include imaginea unui şarpe sub care se disting câteva litere - posibil ΠATPE (?) - iar în dreapta, tot un triunghi, cu imaginea unui cal în interior şi cu ceva neclar ce pare a fi IΛANE (?) scris dedesubt. Însemnele acestea par a fi atributele reprezentative ale unor triburi getice - foarte probabil pontice. Astfel, calul reprezintă pe geţii din regiunea de nord-vest a Dobrogei de azi (vezi calul figurat, în stânga, pe zidul cetăţii), geţi denumiţi într-o serie de texte “ΣKIT   ET”, adică geții sciți, iar şarpele pe geţii din jurul Genuclei, aşa cum pare să rezulte din textul de pe placa nr. 40 - spre pildă. În această ipoteză, triada astfel reprezentată - bour, cal, şarpe - ar putea fi interpretată ca simbolul unei alianţe de moment a geţilor “orăşteni”, din regiunea actualului Haţeg, cu cei pontici, aşa numiţii geți-sciţi, alianţă realizată sub autoritatea personajului central, despre care se poate imagina că ar fi fost Dromihete.

Din textul înscris în cartuş reiese că referirea la poarta oraşului se face, aici, prin două cuvinte, ΣAP şi MOΓATO, ceea ce - ţinând seama de sensurile indicate şi de alte texte pentru ΣAP = apă, izvor sau râu, şi ΓATO = poartă - conduce la sensul de “poartă mobilă, poartă pe apă - i.e. culisantă - cu şanț de apă” atribuită întregului grup de caractere astfel menţionate.

Din textul de faţă şi din textele de pe alte plăci, pare să rezulte că poarta denumită de geţi ΣAP MOΓATO sau MONΓATO / MON-ΓATO ar fi fost o poartă cu panou culisant pe verticală, panou prevăzut, fără îndoială, cu o contragreutate astfel potrivită încât, în mod normal, poarta să stea închisă şi numai atunci când era trasă, într-un fel oarecare, cu o funie, ea să rămână deschisă. În această ipoteză, textul de pe placa nr. 25 s-ar clarifica deoarece, prin tăierea funiei de menţinere în poziţie deschisă, poarta s-ar fi închis de la sine.

De remarcat chipul ianiform al zeului războiului - vizibil în dreapta - şi, simetric, în stânga, cel al zeiţei păcii, oarecum neclar. Lângă aceste figuri sunt înscrise caractere arhaice, posibile prescurtări cu sens încă nelămurit, iar lângă cele cinci figuri cu aspect uman de pe stâlpii porţii sau ai templului, câte o literă clasică - o posibilă identificare a personajului reprezentat.

Şi la această placă sunt vizibile două lăcaşuri laterale destinate prinderii ei la locul cuvenit, şi, ca un indiciu deosebit de interesant, amprentele lăsate pe placă de capetele elementelor de prindere (a se compara cu urmele de pe placa nr. 16).

Placa descrisă este singura care a existat în două exemplare, aparent identice, unul la Institutul Naţional de Arheologie din Bucureşti, celălalt la Muzeul Mănăstirii din Sinaia. Ultimul rând din text ar putea explica această dualitate prin aceea că placa a fost elaborată într-un alt sanctuar decât cel al “Sarmigietuzei”, confecţionându-se un al doilea exemplar pentru a fi trimis sanctuarului central. Un obicei atestat încă din antichitatea sumeriană (cf. [67], p. 94-95).

 

 

 

 

95

Cele două figuri din dreapta, în picioare, sunt posibile reprezentări ale lui Boerebista, stând cu fața - vezi și plăcile nr. 9, 52, 62, 80, 91 - și Cieneu, acesta din profil dreapta – vezi și plăcile 80 şi 92. Reprezentările sunt interesante îndeosebi prin redarea gestului de sprijinire pe toiag, gest caracteristic ciobanilor români din toate timpurile.

 

Placa nr. 52

Placa nr. 52, câmpul superior

Această piesă constă dintr-o bucată de placă bogat ilustrată, ruptă în stânga pe întreaga ei înălţime, după un contur foarte neregulat. Placa trebuie să fi avut dimensiuni mai mari decât celelalte, dovadă că a trebuit să fie fotografiată în două câmpuri, dimensiunile ei putând fi şi motivul pentru care probabil, la un moment dat, s-a rupt. Este singura placă din ansamblu care apare în această stare.

Se disting în câmpul acestei plăci o serie de texte înregistrate cu diferite tipuri de caractere. Textul principal, înscris într-un cartuş mare în partea dreaptă a plăcii, utilizează alfabetul clasic. Legendele la figuri sunt însă scrise, în majoritate, cu caracterele alfabetului preclasic, dens imbricate între ele şi dispuse într-o succesiune foarte fragmentată. Se disting şi segmente, relativ lungi, cu caractere de tip arhaic.

Transliterarea textului din cartuşul principal este:

HΣΘPΩ   ETA  PEKABO 2|ΣΩ  EAEO   ENΩ  PYME 3|ΠO  OYKOYE  MAΘΩ  Δ 4|ABO  APMEΩ  PIOY  PA 5|ΔA  ΠOYE  ΔEΛΩ  ON   6|ENΩKΛO  ΠOYE  BHΣY 7|KΩ  ΔOE  ΔYIΩ 8|ZEOMO  ΓEZO  9|MIΘΩ  KOPΩΛ 10|NEO  MATO Π 11|OYE  ΣOE   EΠ 12|OB  MONTΩ  K 13|O  AZY  EΩ  ΩN  14|AN  EO  ΓAΩ  15|ΘEΛO  ΠΩEΣΘΩ  MAE  16|PO  BYPEH  ΔABO  ΣΩE 17|ΔOY  ΣATE  HΩ   EΘΩ  Y 18|PAΣE  YΩ  ON  ΘAΛYΠI  19|KΩ   ENOYKΛΩ  ΣOE  K 20|ΩΘOΠΩΛO   ENY  E  OΠ 21|AHX  IΣTPIANO  KOP 22-29|MYO  SAPMONΓATΩ

 

 

 

 

97

având sensul:

“marele preot Cieneu”,                                     High Priest Cieneo,

cealaltă din profil spre stânga, cu legenda:

  )I(  ( )

cu presupusul sens:

“stăpânitorul Bouerobiusto”.                            Master Boerobiusto.

Lângă marginea de jos, pe mijloc, un şir de 7 peceţi cu posibilă semnificaţie emblematică reprezintă scuturi ornate specific, sau, mai probabil, semne de tip “tamga” evoluat [71].

Traducerea mai sus oferită de autor, este doar o sugestie de decriptare într-o primă abordare. Din cauza multelor probleme pe care le pune, ea cere o analiză critică competentă şi amănunţită.

 

Placa nr. 58

Piesa nr. 58 constă dintr-o placă de dimensiuni mai mari decât media, dovadă că pentru fotografierea ei au fost necesare două clişee. Pe placă sunt figurate numeroase portrete însoţite de texte explicative, fie ca legende la figuri, fie înscrise în cartuşe.

 

 

 

99

Textul din cartuşul de sus, stânga:

TPOYΠEO  2|MATO  ΔAB  3|O  ΔΩ  EΛOHE  4|ΣAPMIZO  Π  5|PΩ  ΠAZ  ΠOΣ  6|ΛΩE : M.K.N.  7|BΩEPOBIΣ  8|ETO  * ·  ΣAP  9|MIZO  BAΣI  10|ΛEΩΣ  ·  TPA  11|XHO  ··  ΓETO 12|ΔABO  · X·  ··  13|BAΣIΛEΩΣ  14|MΩΛIΣEHO

TROFEU (poate în sens de “recompenă”)            The Community’s lord gives a reward to
STĂPÂNITORUL ORĂŞTIEI DĂ (dăruieşte)     Sarinizo for his guard service.           
ĂLUIA SARMIZ (sau Sarmizo) PENTRU
PAZA PUSĂ LUI : S(tăpânitorul). M(are
preot). N(obilul) BOEREBISTA * · SARMIZ
BAZILEUL · TRACILOR ·· STRAJA
ORĂŞTIEI · X · ·· BAZILEUL MOLISEIU

În textele care însoţesc portretele din dreapta cartuşului - vizibile şi în fotografia - detaliu - se desluşeşte: BAΣIΛΩΣ   ΣAPMIZ şi BAΣIΛEΩΣ   MOΛHΣEIOΣ  : ΣIPMHOY-:-

Celelalte texte de pe placă sunt, în această fază, greu de decriptat. Studierea lor rămâne deschisă.

Textul desluşit în cartuşul din stânga sus, dacă e bine înţeles, sugerează că Boerebista, personajul principal în tematica plăcii, tratează cu o căpetenie tracă, i.e. “regele Sarmis”, referitor la o formă de pază în “orăştie”, şi că îi acordă acestuia un “trofeu” sau o recompensă. Rolul regelui Moliseu rămâne neclar. Din legenda la portretul din dreapta sus, acest personaj pare legat de “Marele Sirmium” menţionat în text.

Placa nr. 58, detaliu

 

 

100

Pe lângă cele două portrete amintite, mai sunt înregistrate pe placă şi o scrie de alte chipuri. Inscripţiile care le însoţesc sunt însă greu de descifrat, deoarece au fost scrise într- un sistem cu caractere arhaice, imbricate unul în altul în aşa fel încât ordinea literelor nu este evidentă. Singurul portret clar identificabil, în afara celor două comentate mai sus, este portretul lui Boerebista, situat jos, în centru. În jurul lui, parcurs în sens orar, poate fi descifrat textul: MATO, scris cu litere imbricate, urmat de  pentru nobalo,  pentru kotopolo, şi

   TY ( ) în transliterare nu tocmai sigură, echivalentul presupus fiind

Boiuarobiztiuo.

Deasupra fiecăruia dintre portretele celor trei personaje menţionate în textul descifrat, şi numai deasupra lor, este reprezentată, în medalion, imaginea unei păsări, aparent o bufniţă, simbol al înţelepciunii. Acest detaliu, asociat cu aspectul general al plăcii, sugerează că ea ar fi putut constitui un document care parafa o înţelegere politică intertribală.

Placa nr. 62

ΣYΩ  A  O  E  ΣΩ  AE  VΛTPYO  EΠΩ  E  ΘΩΣEΩ  ΣΩ  2|EΣKOE  ΛYEΩ  BOEPΩBΣEΘΩ  AXY  MATO  EΠΩ  3|E  VN  ΔOE  ΔE  YNΩ  XHΛEAPKY  ΛΩ  E  HE  O   4|EΩY  MANO ΔE   IΠPΩ  ΠE  O  PAΔEΩ  ANΩ  E  ΠΩK  5|O  EΣΩ  ΣOPΩMEΣΩ  E  ΔAΠY  EO

 

 

 

101