duminică, 4 august 2019

CĂRȚILE TEOLOGICE ORTODOXE DE LA RÂȘNOV ERAU SCRISE ÎN SECOLELE V- VII D. HR CU CEL PUȚIN 150 ANI ÎNAINTE DE VENIREA MAGHIARILOR ÎN EUROPA!

CĂRȚILE TEOLOGICE ORTODOXE DE LA RÂȘNOV ERAU SCRISE ÎN SECOLELE V- VII D. HR. CU CEL PUȚIN 150 ANI ÎNAINTE DE VENIREA MAGHIARILOR ÎN EUROPA
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f7/Schriftzug_Unziale.svg

Scriere caligrafică a cuvântului “unciale” cu un font uncial modern

Începând din a doua jumătate a ultimului deceniu al sec. XX, la Râșnov s-a început restaurarea bisericii ortodoxe de piatră de la Râșnov cu hramul Sf. Nicolai. Într-o primă etapă, bisericii i s-au pus fundații noi și după întărirea betonului, biserica a fost înălțată cu un metru peste înălțimea ei inițială. Lucrările s-au prelungit în timp, astfel că afișajul prezentat în anul 2014 indică o altă etapă numită consolidare şi se restaurare doar pe exterior. Este evident pentru oricine că executarea unor lucrări de o astfel de anvergură, a implicat și săpături pe toată suprafața bisericii. În timpul acelor săpături, aproximativ din anul 1995, s-au descoperit inclusiv cărți cu conținut al evangheliilor, scrise cu caractere unciale însă în Limba slavă veche (sau paleoslavă (nume abreviat des în limba română: LSV). Slava veche: словѣ́ньскъ ѩꙁꙑ́къ slověnĭskŭ językŭ) s-a dezvoltat începând cu secolul al VII-lea.
Descoperirea amintită este de o valoare excepțională nu doar pentru cultura română, ci și pentru cultura slavă! Subliniem cu acest prilej că acel Codex descoperit la Râșnov datează cel mai târziu cu 100 de ani înainte de nașterea fraților Chiril și Metodiu, autorii scrierii chirilice!
Pentru a putea preciza mai ușor cum de-a ajuns acel Codex în posesia unui slujitor al Bisericii Ortodoxe, este momentul să precizăm că de când slujeau la Râșnov preoții Solovăstru și Gogonea, s-a luat de către Episcopia Ortodoxă decizia slujirii alternative a preoților de la Parohiile Ortodoxe I și II Râșnov la 
biserica ortodoxă de piatră de la Râșnov cu hramul Sf. Nicolai o săptămână venindu-i rândul celuilalt preot de la noua Biserică Sfântul Nicolae din Râșnov să slujească. 
La momentul anului 1995, cele două eparhii erau conduse de preot paroh Bășa Nicolae † și de preotul Iconom Stavrofor Puchianu - Moșoiu Gh. Nicolae, autor a 16 cărți, la care a și ajuns Codex Rosenaus - anterior amintit.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Capitalis_Quadrata1.png

File:Capitalis Quadrata1.png

majuscula quadrată 

Localizarea în timp a Codexului

Vom vorbi mai întâi despre Slavii de sud:Slavii au apărut pe teritoriile românilor între secolele V și VII. Majoritatea lor au fost asimilați de daco-romanii autohtoni, iar o mică parte, între secolele X-XI, au fost nevoiți să părăsească aceste teritorii din cauza războaielor aproape permanente dintre pecenegi și slavii statului kievean.
În privința caracterelor de scriere uncială, aflăm următoarele:



File:Codex bezae latin.jpg
https://fr.wikipedia.org/wiki/Onciale
Codex Bezae                 https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Codex_bezae_latin.jpg

Uncialele formează o scriere particulară a alfabetelor latin și grec folosit din sec. al III - lea până în secolul al VIII - lea. Scrierea a fost creată pornind de la o grafie specială a alfabetelor latin și grec, utilizat din secolul al III-lea până în secolul al VIII-lea. Aceasta este scrierea prin excelență a codicilor (Codex – în latină) , adaptată scrisului cu pana. 

La începutul secolului al IX - lea, stilul de scriere numit “minuscula carolingiană” tinde să fie înlocuit și nu mai este folosit decât pentru a prezenta primele file ale cărților, capitolele sau secțiunile, așa cum se folosesc astăzi majusculele la prezentarea primelor file ale cărților. Imprimarea cu șablonul le-a făcut să dispară din utilizarea curentă.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:KellsFol309r.jpg
File:KellsFol309r.jpg
Imaginea unei pagini din Cartea lui Kells, din anul 800, scrisă într-o caligrafie cunoscută sub numele de „litere majuscule izolate”, o variantă a caligrafiei unciale originare din Irlanda.


Rezumat
1          Uncialele Latine
1.1       Istoric
1.2       Modul de executare
2          Uncialele grecești
3          Despre cuvântul uncial (e)
         Note și referințe
         Vezi și
5.1       Bibliografie
5.2       Articole conexe
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Hocgracili.jpg           File:Hocgracili.jpg
Oncialele latine


Istoric 


Termenul uncial este adaptat mai ales pentru cei ce uzitează de alfabetul latin. Într - adevăr, cuvântul uncial (e) desemnează un tip specific de scriere care se dezvoltă între secolele III și IV ale erei creștine, începând de la majuscula quadrată și vechiul cursiv roman . Această scriere este prin excelență aceea a codicelor (a codexurilor) adaptată penei, fiind mai puțin unghiulară decât quadrata, care este (chiar și acum) aceea a inscripțiilor.

File:Evolution of minuscule.svg


Uncialele au rămas în vigoare până la începutul secolului al  IX - lea, marcând tendința de a înlocui uncialele cu minuscula carolingiană. Între secolele al VIII - lea și al XIII - lea uncialele, sunt păstrate în mare parte pentru a înregistra începuturile cărților, ale capitolelor sau secțiunilor, după cum se constată utilizarea majusculelor în manuscrise, în minuscule Carolingiene sau în gotică, două grafii conferindu-i anumite forme cum ar fi cele ale consoanei d sau a vocalei a.



Relație simplificată între diverse scrisuri, reliefând dezvoltarea uncialelor din alfabetele roman și grecesc.

Deși cel mai adesea s-au limitat după epoca lor de aur la un rol ornamental, uncialele au continuat să fie folosit pentru codici întregi cu mult după aceea; numai tipografia a făcut-o să dispară definitiv din uzurile curente; cu toate acestea, ele sunt încă foarte populare în rândul caligrafilor.


Grafia numită semi-uncială nu este derivată din uncială, ci din noul cursiv roman. Caracterele de scriere națională dezvoltate după căderea Imperiului Roman (lombardă, vizigotă, merovingiană, insulară,  etc.) sunt în principal rezultate din acest nou font cursiv semi-uncial pentru insulari (irlandezi și anglo-saxoni).

Forme de trasare
File:Onciale latine.png
Notă: imaginea de mai sus nu reprezintă decât o posibilă manieră de trasare a uncialelor. Într-adevăr, evoluând în funcție de secole și de locuri (ca să nu spunem cărturari), scrierea uncială nu oferă o aparență de scriere imobilă și invariabilă.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Oncialge_latine.pn
unciale latine

Uncialele latine se caracterizează prin curbele lor. Literele cele mai caracteristice sunt: A, D, E, H, M, Q și V, distingându-se de echivalentul lor quadrat și își vor lăsa amprenta în urmele minuscule curente (printr- o cale complexă, cu toate acestea: literele noastre minuscule nu derivă într-adevăr nu direct de la uncial). Nu există încă o literă J distinctă de I (care, de asemenea, nu are un punct superscript ); U și V nici nu sunt separate. Consoana W încă nu a fost încă inventată.
Literele nu au neapărat un nivel regulat (le lipsește încă portativul): unele depășesc linia (imaginară), observându-se ușor cu consoanele D, H, K și L și cu consoanele F, G, N, P, Q, R, X și Y (uneori depășite de un punct suscript [specific paleografiei scrierii medievale]) pentru linia de bază. Conform manuscriselor, unele dintre aceste litere sunt totuși mai regulate: acesta este cazul consoanei N de exemplu, putând rămâne circumscris celor două linii (ale portativului).

Cuvintele nu sunt inițial separate, însă un spațiu mic este uneori folosit ca separator al propozițiilor sau un punct. Punctuația este - cu excepția acestui punct - aproape absentă și întrucât scrierea nu este încă bicamerală, uneori folosim o literă mare pentru a marca începutul paginii sau a unei fraze, dar fără caractere diferite.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Uncialis.jpg
File:Uncialis.jpg

Abrevierile sunt rare în manuscrisele vechi: când apar, se referă în cea mai mare parte la nomina sacra*, suspensia nazală (M aflat la capătul portativului este înlocuit cu un superscript însoțit sau nu de un punct, N cu un superscript). Encliticul** -care (semnificând și în limba latină) și desinența buz din dativ / ablativ plural sunt, la fel ca în caracterele capitale, uneori notate cu Q și B; manuscrisele de drept, însă, sunt deja bogate în abrevieri.


Există câteva ligaturi*** la capătul liniei (de pe portativ) ca și vocala E însoțită de semnul grafic “sedilă”**** (Ę) putând înlocui literele AE, procedeu ce-și va face apariția abia din secolul al VI - lea.


Uncialele grecești

Codex Sinaiticus - Cartea Esterei

Când vorbim despre alfabetul grecesc, se obișnuiește să desemnăm caracterul de scriere avut în vedere prin termenul de uncială Acesta este un nume mult mai puțin precis decât pentru alfabetul latin: într-adevăr, denumirea înglobează atât conturul și tipul de litere folosite cât și destinația textului astfel scris. Uncialele grecești sunt un tip de majuscule utilizate pentru redactarea librăriilor din perioada elenistică, foarte aproape ca tip de litere de majusculele lapidare, ce s-au numit imediat «livrești». Uncialele grecești se află în opoziție prin aceasta scrierii de cancelarie și scrierii cu minuscule. De altfel, în ultimii ani, numele de unciale a fost abandonat în favoarea celui de majuscule, mai potrivit.

Codex Besonderheiten
 Matei 8,28-9,23.   File:Codex Sinaiticus Matthew 8,28-9,23.JPG
Începând de la mijlocul secolului al IV -lea  î.Hr. asistăm la o separare, destul de greu sesizabilă, între capitalele lapidare și acele fonturi utilizate pentru cărți - termen ce desemnează documentele publice și nu private, care sunt scrise în diferite tipuri de scriere tinzând mai mult sau mai puțin spre scrierea cursivă. Trăsăturile celor mai marcante caracteristici, se referă la puține litere; ca și în uncialele latine, liniile drepte tind să se îndoaie, ceea ce face mai ușoară scrierea pe pergament:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Codex_Sinaiticus_Matthew_8,28-9,23.JPG

Litera sigma ia forma sigmei lunare  : Σ → С → Ͻ;

Litera epsilon se curbează (epsilon lunar): Ε → Є;


Litera omega ia forma care va da naștere literelor minuscule: Ω → Ѡ.



Pentru celelalte litere, se observă - ca și pentru scrierea latină, o neregularitate a înălțimii față de portativ (care se manifestă mai ales în depășirea liniei de bază) și o simplificare din ce în ce mai mare a trasării  anumitor litere, precum Α care, la început, a rămas aproape de, modelul concis și care a ajuns treptat să fie trasat în stilul unui A uncial latin, litera Ξ, formată din trei linii paralele orizontale ce se leagă, sau chiar litera Λ, a cărei latură stângă se scurtează plecat. Aceste două litere sunt, foarte apropiate de actualele minuscule λ și ξ (minuscule devenite tributare unui amestec de forme întinzându-se pe mai mult de două milenii).

Notă: din motive de compatibilitate cu fonturile actuale, am ales să reprezentăm literele grecești unciale cu caractere preluate din chirilice.
Odată ce modelul era fixat, acesta va rămâne invariabil mai mult de un mileniu în cărțile manuscrise scrise de mână, apoi înlocuit în tipografie prin majuscule lapidare alese după gustul epocii, în timp ce minusculele se impuneau.
Iată un exemplu teoretic de litere unciale grecești:

Alfabet grecesc în uniunea sa.
Despre cuvântul uncial (e)
Cuvântul francez provine de la adjectivul latin uncialis, «de la al doisprezecelea». Inițial era vorba despre caractere având o înălțime reprezentând douăsprezecea parte dintr-un picior [0,3048 metri = 0,0254 m = un țol - (2,54 cm).], înainte de a desemna litere mai mici. O primă atestare a termenului o găsim la Sf . Ieronim (născut ls Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, azi Strigova, Croația, † 420, Betleem), în prefața la traducerea lui din Cartea lui Iov:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:San_Jer%C3%B3nimo_by_Mart%C3%ADnez_Monta%C3%B1%C3%A9s.jpg
 Sf . Ieronim în viziunea lui Martínez Montañés   File:San Jerónimo by Martínez Montañés.jpg

«Habeant qui volunt veteres libros, vel in membranis purpureis auro argentoque descriptos, vel uncialibus ut vulgo aiunt litteris onera magis exarata quam codices

“Există unii care doresc cărți vechi, fie în pergament de culoare violet și cu litere desenate în aur și argint, fie în unciale, cum se spune în mod obișnuit, constituind mai multe eforturi în scriere decât la codici” .

Se pare că nu trebuie să vedem acolo decât un termen desemnând toate tipurile de litere mari (litere majuscule) și nu în mod obligatoriu uncialele. A trebuit să-i așteptăm pe Charles-François Toustain și René-Prosper Tassin (- în  secolul al XVIII-leapentru ca uncialul să se specializeze în sensul modern.
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OnCiale_18234.jpg      https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OnCiale_I_18234.jpg
                                                                  File:OnCiale I 18234.jpg
File:OnCiale 18234.jpg                    https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OnCiale_II1_18234.jpg
File:OnCiale II1 18234.jpg      https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OnCiale_III_18234.jpg
                                                                                          File:OnCiale III 18234.jpg

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OnCiale_IV_18234.jpg
File:OnCiale IV 18234.jpg

Tipurile de unciale clasificate în Noul Tratat diplomatic ... de Domnii Tassin și Toustain.


Cuvântul permite, de asemenea, să desemneze codici (cel mai adesea creștini) scriși în această grafie sau cel puțin cu litere majuscule grecești, spre deosebire de cursive, scrise cu litere grecești mici. Se știu numeroși codici scriși cu litere unciale dintre care cităm:


ASISTĂM LA O TANIBALIZARE A PATRIMONIULUI CULTURII MONDIALE IDENTIFICAT LA  bisericA ortodoxĂ de piatră de la Râșnov cu hramul Sf. Nicolai?

Prezint un articol în acest sens;

https://www.la-croix.com/Economie/Afghanistan-comment-talibans-herite-tresor-Bactriane-2021-08-20-1201171530

Afghanistan : comment les talibans ont hérité du trésor de Bactriane

Enquête

 

Lorsque les talibans ont investi le palais présidentiel, qui abrite les coffres-forts de la Banque centrale afghane, ils ont également mis la main sur un trésor à la valeur inestimable. Près de 21 000 objets en or, vieux de 2000 ans qui risquent aujourd’hui d’être revendus, voire fondus pour en faire des lingots d’or.

  • Kilian Orain
  • le 20/08/2021 à 12:07 

C’est un trésor vieux de 2000 ans. On le pensait un temps perdu. Puis finalement, il a refait surface en 2003. Le trésor de Bactriane, ou Tillia Tepe du nom donné par les habitants à la « colline d’or » où il a été découvert, en Afghanistan, rejoint le Musée Guimet de Paris où il est montré pour la première fois au public en 2006.

→ ANALYSE. En Afghanistan, la résistance tente de s’organiser derrière le fils du commandant Massou. Il fera par la suite le tour du monde. Aujourd’hui, la reprise du pouvoir par les talibans menace ce trésor inestimable.

Près de 21 000 objets en or

Il y a encore quelques jours, les 20 600 objets en or qui le composent, certains incrustés de pierres précieuses, étaient soigneusement conservés à l’abri des coffres de la Banque centrale afghane. Entrés à Kaboul le 14 août, prenant tout le monde par surprise, les talibans ont investi le palais présidentiel qui abrite une partie de ces coffres.

→ ANALYSE. Le retour des talibans met à mal l’économie afghane

Il est encore difficile de savoir s’ils ont déjà pu accéder au trésor. Mais ils se retrouvent aujourd’hui ses gardiens de fait. En janvier dernier, l’idée d’envoyer le trésor à l’étranger pour le placer en lieu sûr avait été émise. Mais le pouvoir afghan n’avait pas donné suite.

2 000 ans d’histoire

Des pièces en or, des parures, des bijoux, des statuettes. Le trésor de Bactriane est fait de multiples objets. Il a été trouvé en 1978 par une équipe d’archéologues soviétiques, dans une nécropole qui abritait sans doute la dépouille d’un prince d’Asie mineure, non identifié à ce jour.

« Il y a énormément de pièces, notamment des petites plaques en or qui couvraient les vêtements des défunts », explique Sophie Makariou, présidente du musée Guimet.


Tous ces objets témoignent du riche passé de cette région, qui se trouvait sur la route de la soie. L’endroit était celui du royaume de Bactriane, renversé plus tard par des nomades venus d’Asie centrale. Des influences hellénistiques et asiatiques caractérisent ces objets datés d’environ 2 000 ans.

Une incroyable richesse qui pourrait susciter des convoitises. « Bien que la revente paraisse très difficile, on peut imaginer que des pièces soient vendues à des collectionneurs privés qui garderaient leur possession secrète. On peut aussi imaginer une destruction par la fonte. Tillia Tepe c’est de l’or », s’inquiète Sophie Makariou.

Contacts discrets

La directrice du musée est aujourd’hui mobilisée pour tenter de préserver ce trésor. « Nous essayons d’être en contact avec nos collègues afghans de la façon la plus discrète possible en espérant que certaines œuvres puissent être exfiltrées. L’ambassade de France, de son côté, fait le maximum », indique Sophie Makariou.

L’ensemble a déjà failli disparaître plusieurs fois. Après son exhumation en 1978, le trésor est transporté à Kaboul, alors que la guerre contre les Soviétiques fait rage. D’abord mis à l’abri au musée national, il est ensuite discrètement transporté dans les sous-sols de la Banque centrale. Une décision qui le sauvera du pillage. Une grande partie des collections du musée ont en effet disparu dans cette période.

La Banque centrale comme refuge

En 1989, le président Mohammed Najibullah décide de renforcer la sécurité qui entoure le trésor. Il fait mettre les 20 600 pièces dans une chambre forte de la banque, fermée par sept clés. Chacune d’entre elles est détenue par une personne différente.

Selon la BBC, qui s’est penchée en 2011 sur cette histoire, en cas de décès du détenteur d’une clé, il est prévu que l’aîné des enfants en hérite. Pour ouvrir la porte, l’ensemble des clés doivent être réunies. C’est sans doute ce qui a sauvé l’ensemble. Durant la première période de pouvoir des talibans, entre 1996 et 2001, les serrures ont résisté.

Destruction du patrimoine

À l’époque, les talibans ont engagé la destruction du patrimoine. « Icônes et statues doivent disparaître », a ordonné le mollah Omar, chef des Talibans. Le monde entier se souvient des bouddhas géants de Bâmiyân, dynamités en 2001.

→ ANALYSE. Afghanistan : les talibans ont-ils changé ?

Face à ces destructions massives, de multiples rumeurs circulent, à l’époque. Le trésor de Bactriane est officiellement considéré comme disparu en 1989. En réalité, il est resté à l’abri de son coffre, dans le palais présidentiel.

Il réapparaît en 2003 après une intervention du président Karzaï qui annonce que le trésor est en sécurité et intact. Mais pour combien de temps encore ? 20 08 2021


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu