vineri, 27 martie 2015

Napoleon Bonaparte genealogie ined parteaII

                                       (73)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f81.image

                                        
CAPITOLUL IX. 

CONTINUARE la [studiul privind] originea Casei Imperiale a Comnenilor începând din anul 1676 – moment al sosirii lor în Italia – până-n zilele noastre.

Am văzut în capitolul anterior, că prințul Constantin Comnen al IV-lea., după ce-a înfruntat cele mai mari pericole & după ce-a pierdut trei din cele șase nave ce alcătuiau flotila sa, a sosit cu celelalte trei, amarându-le în Sicilia, în portul Messina, unde au rămas în carantină.

Sicilia îi plăcu mult lui Constantin, ca și familiilor grecești în fruntea cărora se găsea. Ar fi vrut să se stabilească acolo; dar războiul care la acel moment părea inevitabilă între Franța și Spania, l-a determinat să se răzgândească; Ei au pornit din nou la drum pe calea maritimă, cu intenția de a trece în statele Republicii Genova pentru a căuta un azil mai sigur.

Una dintre cele trei nave care-i rămăsese lui Constantin Comnen, se separă de ceilalții; vasul era

                                                (74)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f82.image

condus de un nobil maniot pe nume Medicis & [fiind și] unul dintre refugiații din Mania, Constantin l-a numit  conducător al familiilor de greci aflate la bordul acelei nave.

M E D I C I acostă în Toscana, unde a fost primit de Cosma de Medici al III-lea. [Cosimo al III-lea de Medici, Mare Duce de Toscana (23 mai 1670 – 31 octombrie 1723)], la acel moment conducător de Toscana [duce]. Acest nobil maniot prefera fără nici o îndoială să se refugieze la un prinț al cărui nume-l purta & cu care avea după toate aparențele legături de rudenie mai mult sau mai puțin îndepărtate. Știm - de altfel că Medici i-au protejat mereu pe greci, și am putut citi în istoria acestor prinți, că Lorenzo [di Piero] de Medici zis Magnificul, conducătorul Toscanei în anul 1461. a murit în [anul] 1492., îi aduna atât cât putea pe artiștii greci, pe refugiații de la căderea Constantinopolului și le asigura mijloacele de a existență. Cosma de Medici al III-lea era de asemenea generos față de familiile grecești ajunse în statele sale. Cei mai mulți, neputând să se obijnuiască cu climatul Toscanei, mureau de boli. Supraviețuitorii cerură repatrierea în Levant, unde-au fost escortați pe cheltuiala Marelui Duce.

Cât privește celelalte două nave comandate chiar de Constantin – Comnen

                                               (75)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f83.image

 ele au aruncat ancora la Genova pe data de 1 ianuarie 1676. Această colonie greacă a fost primită de Senatul genovez cu tot felul de distincții și mărturii de satisfacție. Li s-au făcut pregătiri pentru asigurarea locuințelor ca să-și petreacă restul iernii la Genova.

În ceea ce-l privește pe principalul lider, Constantin -  Stefanopouly - Comnen, [la întrevederea cu membrii Senatului genovez] a fost însoțită de trei persoane din neamul său; - având calitatea de subordonați ai săi - și anume:

1.° Apostol - Stefanopouly, dintr-o ramură a autorului Stephanei [Ștefan] - Constantin. El a fost bogat și a făcut ulterior mai multe edificii în [regiunea] Paomia din Corsica, dar singurul lui fiu murind, el a revenit la Vitulo.

2.º Un Stefanopouly din ramura Falzei care a murit la Genova.

3. ° Un alt  Ioan – Stefanopouly – Polimene, din ramura de Novachi, decedat de asemenea la Genova.

Constantin - Comnen asistat de rudele sale, intră în negocierile cu Republica Genova, despre concedarea grecilor a teritoriului Paomia în [insula] Corsica, ceea ce se dovedește prin actul de concesiune al cărui original există în titlurile familiei Comnenilor. Senatul genovez intenționând să atragă noi coloniști în Corsica & să aducă
                                                (76)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f84.image
străini ce aveau să devină supușii lor, le acordară

 condițiile cele mai avantajoase.

Aceste familii grecești, după ce-au petrecut aproximativ două luni în Genova, s-au îmbarcatdin nou pentru Corsica, și au ajuns fără evenimente la Paomia pe 14 martie 1676. Trecuseră cinci luni și unsprezece zile de când plecaseră din Vitulo. Acolo ei au format în curând o colonie, sub conducerea lui Constantin - Comnen, declarat de Senatul genovez printr-un decret Șef privilegiat al națiunii grecești în Corsica.

Există memorii istorice oferind sursa documentară despre progresul acestei colonii în Corsica, edificiile create, serviciile făcute de aceasta Republicii genoveze și în cele din urmă, 
adversitățile [neplăcerile, dușmănia, obstrucțiile, opoziția, tulburările suferite] din partea insularilor corsicani, geloși pe avântul economic al industriei și al activităților grecilor, experți în a fertilizarea țara [regiunea Paomia]. Țăranii [corsicani] practic inculți, i-au atacat, au vrut să-i alunge din teritoriul ce le fusese [concesionat] acordat, & i-au forțat - în cele din urmă - să se retragă la  Ajaccio în anul 1731.

îndepărtez de subiectul meu, dacă-ar fi să intru în cele mai mici detalii, despre această interesantă colonie greacă. Mă voi limita - așadar - să prezint aspectele privind familia Comnenilor;

                                              (77)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f85.image


voi prezenta mai târziu memorii speciale cu privire la această Casă [a Comnenilor] de cărei nou stil de viață se preocupa Constantin al IV-lea. oferindu-și serviciile sale. Mândria sa îl făcea să aprecieze privilegiile și buna primire primite din partea guvernământului genovez, ca pe-o compensare prea mică față de rangul pierdut de el, părăsind țara manioților; ascultarea deveni insuportabilă, unui om obișnuit din tinerețea lui să comande. Curând el s-a oripilat de acest fel de servitude în raport de care el se credea cumva supus & se decise ferm să revină în patria lui. În acest scop, el a trimis în Laconia oameni de încredere pentru a-i pregăti întoarcerea în Vitulo & și spre a-i procura o navă de transport. Neprimind știri din partea mesagerului trimis, hotărâ să se adreseze lui Cosma al III-lea de Medici., Mare Duce de Toscana, ce avea aceeași disponibilitate a predecesorilor săi, de a fi întotdeauna protectorul familiilor grecești oprimate, și mai ales cei refugiați recent în statele lor, sub conducerea unui nobil maniot, purtând - de asemenea - numele de Medicis, & fiind - probabil - din același neam, așa cum am au susținut mai înainte. În consecință, el îl trimise în Toscana
                                               (78)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f86.image


pe cel mai mic dintre fiii săi, numit Calomerachi - Comnen, sub conducerea uneia dintre rude [de gradul II sau trei, persoană evident mai vârstnică]. Dându-le instrucțiuni precise trimișilor săi la marelui Duce, de a-i asigura prin generozitatea sa mijloacele de revenire la Vitulo, a așteptat [rezultatul demersului său].

În această circumstanță l-a găsit moartea pe acest prinț nefericit, răpit de pe pământ în floarea vârstei, lăsând în urma sa doi fii, și anume:

1.º Theodor Comnen al IV-lea, care-l va urma.

2.° Calomeri sau Calomerachi - Comnen, trimis în Toscana de tatăl său, așa cum s-a spus mai înainte.

U R M A R E a seriei cronologice și genealogice privind familia Imperială a                                    C O M N E N I L O R.

Gradul 97. (bis).

T H E O D O R  -  S T E F A N O P O L Y -      C O M N E N  A L   I V – L E A., fiul cel mare a lui Constantin Comnen al IV-lea. liderul privilegiat al grecilor din Corsica. Republica Genova


                                       (80)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f88.image

să i se aducă [&] celelalte onoruri ale bisericii, chiar înaintea clerului. Posibilitatea subiectivă a valorificării acestui drept, este înregistrată oficial în titlurile descendenților familiei sale.

Theodor a lăsat un fiu numit Ioan – Comnen al IV-lea. care-l urmă. În același perioadă, a mai trăit - de asemenea  un Ioan - Polimene, apărând ca aparținând din aceeași familie.


Gradul 98.


I O A N  -  S T E F A N O P O L Y  -                 C O M N E N   A L    I V  -  L E A., a fost ca și 
tatăl său, Șef privilegiat al coloniilor grecești din
Corsica și a purtat, de asemenea, titlul de Protogéros. El a fost primul Comnen din ramura sa, născut ca supus al unei puteri străine. Starea de fapt amintită [de a fi primul Comnen din ramura sa, născut ca supus al unei puteri străine] nu i-a diminuat calitățile de a fi un prinț distins. Afabil, generos și neînfricat în război, el a avut mai multe ocazii să dea dovadă de curajul său, cu armele-n mână. A făcut mari servicii Republicii genoveze, luptând cu success contra rebelilor din Corsica. Credincios angajamentelor sale, el s-au comportat în toate circumstanțele cu pe cât de mult curaj, pe atât de multă loialitate. Din timpul vieții sale, genovezii autorizară colonia greacă să treacă dinPaomia la Ajaccio. În această situație, Ioan - Comnen s-a distins printr-o trăsătură de curaj genial,

                                               (81)
ce nu pot să nu-l evidențiez aici, în ciuda sferei înguste vizate de mine drept cadru limitativ.

Când colonia grecilor – manioți era continuu hărțuită de rebelii insulei Corsica, obținură aprobarea din partea Guvernului genovez să se retragă de la Paomia în orașul Ajaccio; Ioan - Comnen pentru a proteja retragerea conaționalilor săi, a mers cu optzeci de greci de elită, la turnul de la Omigna, situat pe malul mării la Paomia la o distanță de circa o leghe [nu se precizează dacă este terestră sau marină dar sigur este de cel puțin un km]. Peste trei mii de corsicani începură imediat asediul acestui turn. Grecii s-au apărat cu bărbăție împotriva asalturilor viguroase ce trebuiau să le îndure; dar au rămas repede fără alimente, în timp ce vânturile potrivnice îi privau de orice speranță de a primi ajutor [militar] pe mare, inamicul controla toate trecerile, pe partea de uscat.

Într-o astfel de poziție critică, Ioan - Comnen nu vede mântuirea decât în curajul său și în acela al oamenilor lui. El a fost persuasiv cu manioții: toți jurară să-și surprindă inamicul ivindu-se cu sabia în mână, în ciuda numărului disproporționat de adversari înarmați. În noaptea următoare ei efectuară o ieșre generală, & avansară până la avantposturi, așteptând acolo în tăcere, zorii. La semnalul dat,


F
                                               (82)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f90.image

pătrunseră în mijlocul inamicului, cu viteza fulgerului. O salvă de muschete a fost preludiul unui atac inopinat. Apoi țipând și urlând - la modă în țara lor – i-au tăiat în bucăți pe rebelii care surprinși & îngroziți, n-au putut rezista impetuozității grecilor. Măcelul a fost mare, o mulțime de prizonieri au rămas sub suveranitatea învingătorilor & restul au fost puși pe fugă. Ioan - Comnen în fruntea grupului său de elită, a intrat în Ajaccio. Ei au fost primiți de comandantul genovez, cu cea mai mare distincție.
Regret de a nu avea posibilitatea de a putea prezenta și alte acțiuni militare ce au convers pentru acest prinț grec, la câștigarea reputației de căpitan curajos și abil. A lăsat în urma sa mai mulți copii & – printer alții - doi băieți, și anume:              
            
1.° Teodor - Comnen, fiind fiul cel mai mare dintre băieți; el a îmbrățișat funcția eclesiastică & muri la vârsta de 26 ani, tocmai când era pe punctul să fie numit A R H I E P I S C O P al grecilor la Roma.
Tatăl său i-a făcut o donație, al cărui act este păstrat, fiind datat 9 aprilie 1758.

2.º Constantin - Comnen al V-lea., care-l urmă.

Gradul 99.



C O N S T A N T I N  -  S T E F A N O P O L Y -  C O M N E N   A L   V – L E A. El succedă cu rangul & cu onorurile
                                              (83)
deținute cândva de tatăl său & a fost numit Conducător privilegiat al grecilor în Corsica, după cum este consemnat într-un decret al Senatului din Genova, a cărei copie originală există în mâinile ultimului moștenitor al acestei familii.

De la cea mai fragedă vârstă, Constantin arătă înclinație pentru profesia armelor. La vârsta de doisprezece ani, el s-a găsit déjà [implicat] în mai multe expediții militare, & la vârsta de 17 ani, a mărșăluit în fruntea grecilor, dând de mai multe ori dovadă de curaj și de fermitate.

Cu toate acestea Constantin era foarte pornit împotriva genovezilor. El îi acuza de o insuficientă recompensă adusă grecilor, contra serviciilor importante prestate pentru o lungă perioadă de timp. În excesul nemulțumirii sale, s-a decis să meargă cu acei compatrioți săi, dispuși să-l urmeze, pentru a se stabili în insula Sf. Antiohia, dependentă de Regatul Sardiniei. În acest scop, a mers la Torino, unde regele Sardiniei îl întâmpină cu bunătate și-i acordă cele solicitate de el. Constantin se mută în Sardinia, cu un număr destul de mare de greci din colonia din Corsica. Această a doua emigrare n-a avut nici un succes. Noua colonie întâlni mii de obstacole & mii de dezamăgiri, din partea viceregelui Sardiniei, care pentru


F 2

                                               (84)
a ceda opoziției a băștinașilor, deja ingrijorați și geloși față de noii lor oaspeți, a încercat prin toate mijloacele să anuleze bunele intenții ale Majestății Sale Sarde față de greci. Constantin însuși se apropie de Guvernul genovez, pentru a coordona revenirea conaționalilor săi în Corsica. Mai întâi, el i-a condus la Genova, unde-au fost primiți cu entuziasm. Republica Genoveză la acel moment, avea nevoie de soldați curajoși și demni de încredere [partizani] pentru a se opune rebelilor din Corsica. Republica Genoveză i-a încredințat lui Constantin - Comnen conducerea unei expediții militare la Saint Florent [în nord-estul extreme al Corsicii, zonă deluroasă delimitată de mare], urmând să fie în subordinea guvernatorului general din Corsica Jean Jacques Grimaldi, prietenul său special. Cu această întărire armată a grecilor, el a reușit să învingă toate acțiunile de revoltă ale rebelilor, și-i imobilizară pentru mai mult de șase luni.

La puțin timp după aceea, în anul 1756, mareșalul
Charles Eugène Gabriel de La Croix de Castries [1727-1801], la acel moment mareșal de câmp, veni în Corsica în calitate de commandant general al trupelor trimise de Ludovic al XV-lea. Acest general a știut să evalueze talentele [militare] ale lui Constantin - Comnen ce intră în serviciul Franței, primind misiunea de a recruta un regiment de greci, a cărui commandă i-a fost încredințată.


Constantin - Comnen a murit peste puțină vreme, ulterior. El a suferit la sfârșitul scurtei sale vieți,

                                               (85)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f93.image

nenumărate necazuri, generatoare ale unui fel de aversiuni față de originea sa prestigioasă, a cărei amintire, a spus el, a fost pentru el o sursă de umilire și de jenă; nu vorbea niciodată & suferea mai puțin decât când i se vorbea. Am putea în această privință cita despre el, mai multe trăsături destul de picante, ce nu le pot prezenta datorită limitelor înguste ale acestei lucrări, ce mă împiedică să le fac cunoscute. Mă mărginesc să spun că, dezgustul său mersese atât de departe încât a luat hotărârea de a-și stinge ramura [genealogică]. În acest scop, l-a decis pe fiul său cel mare să intre în serviciul ecleziastic, precum și să acceadă la ordinul preoției. Pe cel de-al doilea îl trimise la Roma încriindu-l în Colegiul Propaganda fide, destinându-l de asemenea, stării bisericești; Spera de asemenea, că și al treilea fiu al său se va hărăzi bisericii. De altfel, reaua constituire a temperamentului său, nu anunța că-i va perpetua numele. Constantin – Comnen al V-lea a murit în credința că ramura sa natală, va muri cu toate că lăsase trei fii, ale căror nume sunt:

I.° Ioan - Ștefan - Comnen, cel mai mare [dintre băieți]. El a servit mai întâi în Franța, apoi a intrat în preoție la cererea tatălui său, și în prezent, slujește în parohia bisericii Saint – Gervais – Saint - Protais din Paris.

Tatăl său i-a făcut o donație
                                                (86)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f94.image

cu multe fonduri, al cărui act este datat cu anul 1766.
II.° Dimitrie – Comnen care-l urmă.
III.° N. ☼☼☼ Stefanopoly - Comnen.

Gradul 100.

D I M I T R I E  –  S T E F A N O P O L Y  –  C O N S T A N T I N  -  C O M N E N, al doilea fiu al lui Constantin – Comnen al V-lea, destinat să intre în starea ecleziastică; a fost trimis la Roma, unde a obținut din partea Papei, la recomandarea domnului mareșal [ Joseph - Henri Bouchard d'Esparbès de Lussan, marquis] dʼAubeterre [(1714-1788), mareșal al Franței în anul 1783], - pe atunci ambasadorul Franței pe lângă Sfântul Scaun - un loc la Colegiul numit Propaganda fide, ce prevedea ca persoana dedicată înscrierii în vederea intrării în rândul preoției, să fie prezentat de la vârsta de șaisprezece ani.

Dimitrie simțea că are puțină vocație pentru preoție, a părăsi Colegiul Propaganda fide, și se-ntoarse-n Corsica; avu durerea de a ajunge acolo la momentul conducerii pe ultimul drum a unchiului său patern, & auzi în același timp, că tatăl său își terminase cariera cu două zile mai înainte. Două evenimente atât de dureroase, păreau să-i prevestească adversitățile & obstacolele ce le va avea de înfruntat din acel moment; din fericire că, înzestrat cu calități mari, el găsi în exemplele distinșilor săi strămoși, și 

                                               (87)
în propriul său curaj, fermitatea și constanta, învățându-l să suporte vicisitudinile vieții. Mă voi abține la a intra în acest sens, în mai multe detalii. Mă limitez să spunem că Dimitrie - Comnen părăsi Corsica, plecă în Franța, și prin pețitorii rudelor sale și ale prietenilor săi, s-a hotărât să se căsătorească cu o domnișoară a unei familii nobile și distinsă, și dovedindu-și originea nobilă spre a fi prezentat la curtea Franței, spre a intra în grațiile regelui. Voi arăta în capitolul următor scrisorile patentate obținute de el după ce și-a dovedit descendența directă începând de la David – Comnen al II-lea., ultimul Î M P Ă R A T de Trapezunt.

La acea vreme, Dimitrie - Comnen a fost numit - în același timp - căpitan de cavalerie.
                                               (88)

CAPITOLUL X.

NOTIȚE asupra câteva ramuri colaterale ale Casei Imperiale a C O M N E N I L O R.

Indiferent de ramurile principale, generatoare ale  Î M P Ă R A Ț I L O R din Constantinopol și Trapezunt, ale Casei Comnen, din care actualul prinț Dimitrie, pare a fi unul dintre ultimii lăstari, putem confirma că au existat, și că probabil mai există încă, mai multe ramuri ale acestui neam celebru. Nu am – ce-i drept - noțiuni mult mai exacte despre toate ramurile ce le voi cita; dar nu cred că este inutil să prezint aici, ca orientative, următoarele notițe:

A R T I C O L U L     I.

Ne vom aminti  că la pagina 46 din această carte, există o mențiune despre alte rude ale                    Î M P Ă R A T U L U I Isaac - Comnen, decedat în anul 1059. În fața refuzului primit din partea fratelui său Ioan - Comnen,

                                               (89)
de acceptare a tronului Constantinopolului, Isaac, cu aproximativ un an înainte de a muri, l-a dat lui Andronic - sau, mai degrabă, lui Constantin - Duca, una dintre familiile de o mare vechime & [printre] cele mai vestite indicată de istoricul Nichifor – Bryennius ca fiind rezultată dintr-un unchi al Î M P Ă R A T U L U I Constantin cel Mare.

Constantin - Duca a beneficiat de preferință față de alte rude ale Î M P Ă R A T U L U I Isaac Comnen. Acestă din urmă situație, menționată de istoricii: Scilitz, Zonar, Ioel, Lupus, Lucius, Bryennius [Nichifor 1077 - 1078], Abulsarage & alții, fac mențiunea; dovada, că la acel moment mai existau alte ramuri ale familiei Comnenilor.
Într-adevăr istoria bizantină vorbește despre o familie renumită Comnen, cu supranumele de Arianita. Se pare că ea își avea originea din același neam, al împăraților din Constantinopol.

D A V I D  –  C O M N E N  -  A R I A N I T, este primul cunoscută din această familie. S-a distins în fruntea trupelor prin faptele sale militare, în timpul domniei împăratului Vasile, în anul 1016.

C O N S T A N T I N  –  C O M N E N  -  A R I A N I T, fiul celui precedent, a fost general de armată sub Î M P Ă R A T U L Constantin Monomacul. El a fost ucis într-o luptă în anul 1050.


I O A N  –  C O M N E N  –  A R I A N I T, menționat în același perioadă, pare a fi fiul precedentului.

                                              (90)
C O M N E N – A R I A N I T A, unul dintre descendenții precedenți, a devenit cunoscut în anul 1300. Familia sa a fost aliată cu Scanderberg devenit celebru pentru faptele sale militare. Acest Comnen a avut trei fii, al căror nume distincte au fost:

I.° Arianita - Maximus, care-l urmă.

II.° Musachius.

III.° Vlademus – Golemus - Arianita, ce s-a căsătorit cu sora lui Scanderberg, și a fost tatăl lui Musachus - Comnen.

A R I A N I T A  -  C O M N E N, fiul celui precedent, adobândit supranumele de Maximus, datorită victoriilor memorabile câștigate împotriva otomanilor. El a domnit în Albania & în Epir & a fost prinț de Macedonia și de Ahaia. Întinderea statelor sale, l-a făcut puternic și de temut turcilor. A murit în [anul] 1460.

El s-a căsătorit prima dată cu o fată a uneia dintre cele mai respectabile familii din Albania și a doua oară cu fiica lui Olivari – Franconi de Sessa, dintr-o familie ilustră a Regatului de Napoli.

A avut ca moștenitori din primul pat [următorii copii:]

I.° Irina - Comnen căsătorită cu [Ștefan] Branković [19 ianuarie 1458 – 21 martie 1459],   D E S P O T de Serbia.

II.° Din al doilea pat, Constantin - Comnen, care-l urmă.

III.° Pazus - Comnen, trecut la religia lui Mohammed.


http://en.wikipedia.org/wiki/Donika_Kastrioti
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k122946n
IV.° (Donica) Andronica [Arianiti - Muzaka] - Comnen, [născută înanul 1428-† 8 martie 1505]   S C A N D E R B E R G cel Mare  [George Kastrioti 28 noiembrie 1443 – 17 ianuarie 1467].
V. ° Maria - Comnen,
http://fr.wikipedia.org/wiki/Gjergj_Kastriot_Skanderbeg

                                              (91)

căsătorită cu Bartolomeu – Guispo – Savonensis de Rouvere, dintr-o familie nobilă, din care s-a născut P A P A Iulius al II-lea [1 noiembrie 1503 – 21 februarie 1513]. Din această căsătorie au venit pe lume & François & Antoine de Rouvere. Primul François de Rouvere, a fost episcop de Benavent, decedat în [anul] 1545. Voi transcrie aici un epitaf ce dovedește că această ramură a Comnenilor pretinde că aparține familiei împăraților greci cu acest nume.

D.  O. M.
Francisco de Rouvere, Archiepiscopo Beneventano, Julii II.  P O N T I F I C I S  MAX. EX fratre nepoti, ex matre vero, ex nobili. Comnenorum Græciæ Imperatorum familia, qui vivens et animi et fortunæ locuples bonis locuples suit, moriens vero celestibus delitiis locupletissimus extitit. Arianitus - Comnen Maced. Princeps gratis. atque amantiss. consaguin. memor. posuit.
Obiit anno Dom. M D X L V. Die XII. mense Januarii. Vix. an. LXX.mens. II. d. XX.
Comnen cel Mare, a declarat: Arianita a mai avut încă alte șase fete, și anume: Catherina, Maria, Teodora, Voisava, Agnes & Comitona - Comnen, toate fiind căsătorite cu familii nobile & celebre.


C O N S T A N T I N  -  C O M N E N [I O A N   K A S T R I O T I   A L    I I – L E A], Principe al Macedoniei & Ahaia, [Prinț de Kruja după moartea tatălui său, duce de San Pietro de Galatina (din anul 1485), Conte de Soleto, Domn de Monte Sant ʼAngelo și San Giovanni Rotondo. Senior de Gagliano del Capo și Oria din anul 1495.] fiu al precedentului. El n-avea decât 12 de ani când a murit tatăl său.[ 1467 (1454 - † 2 august 1514)] El a fost, de asemenea,
                                               (92)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f100.image


Principe de Macedonia & de Ahaia &c.; [Prinț de Kruja după moartea tatălui său, duce de San Pietro de Galatina (din anul 1485), Conte de Soleto, Domn de Monte Sant ʼAngelo și San Giovanni Rotondo. Senior de Gagliano del Capo și Oria din anul 1495.] dar turcii, profitând de tinerețea lui, l-au alungat din statele sale & i-au confiscat toate bunurile.

A murit la Roma în luna mai [anul] 1531 în vârstă de 77 de ani, așa cum se citește pe epitaful lui. 

Copiii lăsați în urma lui, au fost:

I.° Arianita – Comnen, care-l urmă.

II.° (Donica) Andronica  - Comnen căsătorit cu    D E S P O T U L Caroli.

III.° Pentesilea - Comnen căsătorită cu Lechi Ducagini.

IV.° Hippolyta - Comnen căsătorită cu Leonelli Pii.

V.° Polixena – Comnen, căsătorită cu Ranutius de Mantelico.

VI.° Dianire - Comnen căsătorită cu Trivulce, general al armatelor republicii Veneția și prefect al Ungariei.

VII.° Elena - Comnen, căsătorită cu contele Jean de la Luna, Castellani Milanensis. Se poate citi pe un titlu original scris pe pergament [la data de] 1 decembrie 1586, aflat în Camera de Conturi din Paris, că numita Elena, a primit din trezoreria regală, o pensie de o sută de franci pe lună. Ea este descrisă ca “Elena Comnen, Comtesse de la Luna, văduva fostului castelan de Milano.” Sigiliul de ceară atașat acestui titlu, oferă [ca blazon imprimat] un scut împărțit în șase părți. Prima și a patra, reprezintă o stea; a doua și a cincea, o cruce [fixată] pe o bază; a treia și a șasea trei bilete*.


http://fr.wikipedia.org/wiki/Besant_et_tourteau
Conform lucrării “TRAITE DʼART HERALDIQUE” indicând originea și evoluția armoriilor, diversele lor elemente ce o compun, diferențele existente în diverse țări, regulile blazonului și aplicarea lor, instituțiile heraldice, etc. cu figure explicative urmate de un dicționar analitic al termenilor blazonului și de o bibliografie a lucrărilor consultate. de VICTOR MORIN, LL. D. 
președinte al Societății de Istorie din Montreal și Colegiul său de Heraldică. Vice Președinte al Societății de Arheologie și de numismatică din Montreal. Membru al Societății Regale din Canada, etc. 1919

Din punctual de vedere al științei heraldicii, subliniat de domnul VICTOR MORIN la pagina 207, ca autor al tratatului anterior amintit, termenul “BILET” are următoarele semnificații:
* BILET. piesă în formă de patrulater alungit, a cărui poziție uzuală este verticală; atunci când acestea sunt într-o poziție diferită, trebuie indicată; li se spune: “culcate” atunci când sunt plasate orizontal. Există bilete perforate în formă de cerc și altele încastrate în urma conturului lor.
Biletele de aur și de argint, ca și bizanții,*** sunt folosiți pentru a indica funcțiile maeștrilor de ceremonii** , trezorier sau alt funcționar de la finanțe.

** maître dʼhôtel – nobili abilitați în servicii diferite, funcția fiind atribuită exclusiv nobililor de sânge regal, (este deci o condițio sine qua non) puternic înzestrați cu cele mai înalte calități personale, având grade diferite - exemplu:
 **Souverain Maître dʼhôtel du Roi
**Grand Maître de France
**Premier Maître dʼhôtel du Roi

**les Gentilshommes servants,
**les Huissiers de la salle de la Maison du Roi.
**Maître dʼhôtel ordinaire
**Maître dʼhôtel par quartier
**Premier maître dʼhôtel de la Reine, (adresa de mai jos oferă o lectură amănunțită a acestui subiect**)


http://fr.wikipedia.org/wiki/Ma%C3%AEtre_d%27h%C3%B4tel_du_roi
*** BESANȚI și BESANT.— Piese de monedă găsindu-și originea numelui în denumirea de Bizanț, fiind astfel un indice de suveranitate pentru seniorul ce avea dreptul de a bate monedă, sau de a răscumpăra prizonierii de război. El arată - de asemenea - funcțiile nobililor numițiMaître dʼhôtel” al casierilor trezorieri și al trezorierilor regilor.
Bizanții sunt din metal și uneori din blană, așezându-se pe un câmp de culoare; dacă ei sunt colorați, îi vom distige sub numele de “tourteaux”****. Englezii conservă integral cuvântul “BESANT” dacă este de aur, dar
ei dau numele de “plat”, când besantul este din argint; Spaniolii desemnează la fel bezantul și [mobila heraldică numită] “tourteaux” sub numele de “Roel”. Francezii se servesc uneori uneori de cuvântul “plat” pentru bezantul de argint.
Când bezantul reprezintă o față umană, spunem
că este “figurat”.
BESANTAT .- când scutul sau o bordură, fascie, un  “chevron” sau altă piesă principală sunt încărcate cu besanți, le vom spune “besantate”, și dacă numărul de besanți este limitat, le vom spune: “besantat cu atâtea piese.”
BESANT - TOURTEAU.- Când besanții sunt pe jumătate de metal și de culoare, plasați pe un câmp de culoare, îi numim “besanți - tourteaux”; în ipoteza când câmpul este de metal, ei se desemnează sub numele de “tourteaux - besanți”.
Ei pot fi împărțiți în bucăți, tăiați, tăind sau
feliind un scut al cărui câmp este astfel divizat în metal
și culoare; în acest caz, li se spune “besant - tourteau”; dacă
pagina 207
partea de metal este la dextra [la dreapta] sau “en chef”, dar dacă ea este la senestra sau “en pointe”, aceia sunt “tourteaux - besanți”.
**** Pagina 379 TOURTEAU. – Mobilă heraldică de formă circulară și plată fără deschidere (în caz contrar, ar fi un cerc sau un inel) ce diferențiază besantul în aceea ce privește culoarea sau blana, în timp ce besantul este întotdeauna de metal. Etimologia sa provine de la cuvântul latin torta desemnând prăjiturile oferite în timpul sacrificiilor.
http://fr.wikipedia.org/wiki/Besant_et_tourteau#/media/File:Blason_Tourteaux_Besants.svg

Termenului heraldic tourteau i s-a mai dat - în funcție de culoarea piesei avută în vedere - nume diferite: tourteau de gueles
http://fr.wikipedia.org/wiki/Couleur_(h%C3%A9raldique)#Or

Principaux émauxPrincipaux métauxPrincipales fourrures
Azur
Heraldic Shield Azure.svg
Gueules
Heraldic Shield Gules.svg
Sable
Heraldic Shield Sable.svg
Sinople
Heraldic Shield Vert.svg
Or
Heraldic Shield Or.svg
Argent
Heraldic Shield Argent.svg
Hermine
Blason region fr Bretagne.svg
Vair
Vair plain.svg
au fost numite guses, cele de azur, heurtes, cele de sinope
http://fr.wikipedia.org/wiki/Sinople
Heraldic Shield Vert.svg
pommes sau volets,  cele de [nisip] sable
http://fr.wikipedia.org/wiki/Sable_(h%C3%A9raldique)#/media/File:Heraldic_Shield_Sable.svg
représentations héraldique du sable
cele de ogœsses și cele de purpură, gulpes. Dar 

http://fr.wikipedia.org/wiki/Couleur_(h%C3%A9raldique)#/media/File:Heraldic_Shield_Purpure.svg
Pourpre
azi, aceste expresii sunt folosite rareori, și
pagina 380

se folosește termenul general de torteaux 

indicând culoarea lor.
TOURTEAU - BESANT. Această figură este pe jumătate de culoare și pe jumătate de metal [metal heraldic], însă ea se plasează pe un câmp de metal. (Atunci când este plasată pe un câmp de culoare, ea este denumită de besant - tourteau). Când [figura corespunzând termenului heraldic] besant - tourteau este situată pe partiția unui scut [împărțit] parti,  [retezat] coupé, [tăiat], taille sau  [tranșat] tranché
http://www.google.fr/imgres?imgurl=http%3A%2F%2Fleherautdarmes.chez.com%2FVisuelsGeometrie%2FPartitionsPcples.gif&imgrefurl=http%3A%2F%2Fleherautdarmes.chez.com%2Fpartitions.html&h=120&w=340&tbnid=ntFlOR4xvKRYfM%3A&zoom=1&docid=0pRD851PwRLMOM&ei=SqMXVfjiJ8L4POz2gMAO&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=808&page=1&start=0&ndsp=13&ved=0CDYQrQMwBw

partea sa superioară sau de la dextra trebuie să fie 

de culoare, în caz contrar, ar fi din nou un besant - tourteau.

                                                  (93)
N-aș putea spune că aceste armorii au fost cele ale ramurei Comnenilor – Arianiți; Cu toate acestea, autorul Istoriei bizantine, crede că ele aparțineau exclusiv Elenei - Comnen, & nu soțului ei, ale cărui armorii reprezintă o lună, fapt ce poate fi verificat în istoria familiei de Sicilia, de către - Philadelphus Mugnosus [Filadelfo Mugnos 1607 28 mai 1675  ]. http://fr.wikipedia.org/wiki/Filadelfo_Mugnos

A R I A N I T  -  C O M N E N, fiu al precedentului, a luat - de asemenea - titlul de Principe al Macedoniei & de Ahaia. A murit la Roma la [data de] 16 noiembrie 1551, ca urmare a rănilor primite în luptă.

Nu știu dacă Arianit - Comnen, Prinț de Macedonia, a avut urmași; dar nu trebuie să-i fie confundată familia cu cea a Angelo – Comnen [ANDRONIC – COMNEN, ce nu era din același neam cu Comnenii - Gradul 76],  menționată de mine la pagina 51 a acestei cărți.

Conform Istoriei bizantine a istoricului du Cange [Charles Du Fresne Du Cange 1610 - 1688] & altor istorici, Angelo - Comnen, ca fondator al unei Case Impriale, a avut mai mulți moștenitori împărați în Constantinopol, provenea dintr-o familie obscură. Primul care s-a aliat Casei Imperiale a Comnenilor, a fost un Constantin - Angelo, ce s-a căsătorit în anul 1150 cu Theodora - Comnen, fiica împăratului Alexis I Comnen.

Isaac - Angelo, nepotul lui Constantin, a devenit împărat al Constantinopolului în anul 1185.

                                                ( 94 )
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f102.image


după moartea împăratului Andronic - Comnen.


Descendenții împăratului Isaac – Angelo, adoptară supranumele de Comnen, fără îndoială din cauza alianței lor cu Casa Imperială cu acest nume.

Una dintre ramurile acestei familii imperiale de Angelo - Comnen, după distrugerea Imperiului grecilor din Orient, s-a refugiat în Franța, în Ducatul de Nivernois, așa cum am susținut anterior, la pagina 51.


A R T I C O L U L    I I.

A L E X I S  –  D R A G O  -  C O M N E N, menționat în Istoriă bizantină de [istoricul] du Cange & alți câțiva istorici, a fost, de asemenea, autorul unei ramuri [genealogice] continuată până în zilele noastre.

Alexis, a fost originar din Pera, una dintre suburbiile Constantinopolului. Nu știu la ce grad se putea uni linia genealogică a lui Alexis cu cea a familiei imperiale Comnen,; dar - se pare - că el se născuse prin înrudire cu familia imperială Comnen.

După cucerirea Constantinopolului de către împăratul Mahomed al II-lea. în anul 1453, tatăl lui Alexis –Drago - Comnen a rămas ascuns în Pera. El trăia o viață privată și ignorată; Cu toate acestea, dorind
                                          (95)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f103.image

să scape – ca și fiul său – pericolelor cărora era expus în mod constant în acest oraș, el a decis să se mute departe & de a se retrage în Italia. În acest scop, l-a trimis în Savoia pe tânărul său fiu – numit ca și el Alexis Comnen. Ducele Filip - Emmanuel, la acel moment suveran de Savoia, l-a salutat cu amabilitate & l-a ținut la curtea sa, școlindu-l împreună cu pajii săi.

Alexis - Comnen s-a remarcat mai târziu în profesia armelor și s-a căsătorit în [anul] 1592 cu Denise dʼHarqueville, dintr-o familie nobilă de Normandia, având împreună un singur fiu, care-i urmă. El a murit pe 23 ianuarie 1619. la vârsta de 66 de ani.

E M M A N U E L  -  C O M N E N, fiul precedentului, s-a născut în martie 1593 & a murit în anul 1639. El s-a căsătorit în [anul] 1622 cu Catherine – Louise de Rochefort, fiica lui George - Louis de Rochefort și văduva lui Bertrand de Seisselles, Baron de Serre. Din această căsătorie a avut mai mulți copii & printre alții :

I.° Ioan – Constantin - Comnen, arhimandrit al Bisericii Colegiale din Torino în [anul] 1673. & mare capelan de Savoia.

II.° Jean – Antoine - Comnen, colonelul de cavalerie, care-l urmă.

J E A N  –  A N T O I N E  -  C O M N E N, fiul precedentului, a fost colonel de cavalerie în serviciul Savoiei. El s-a căsătorit în iunie 1669. cu Françoise de Rapin, cu care a avut, printre alții [următorii copii]:

 I.° Pierre – Alexis - Comnen.

II.° Anna Comnen.

III.° Claude Comnen.

                                                                     (96)

IV.° Teodora Comnen căsătorită cu Pierre de Figuieres, senoir de Maison – forte, du Vergier & c. în Dauphiné.

Nu știu rezultatul acestei filiații în cazul în că a existat una; dar am citit în memorii particulare, că unul dintre descendenții acestei ramuri, stabiliți în Savoia, trecuse în Franța, cu intenția de a se stabili acolo, nu știu când; & că un altul, numit Iosif Comnen, de 60 de ani, mai trăia încă în anul 1784 în Chambery.

Această ramură a Comnenilor, stabilită în Savoia, avea următoarele arme: de gueles à lʼaigle à deux têtes couronnées, dʼor.


                  A R T I C O L U L    I I I.


În menoriile speciale ale acestei familii, se vorbește despre un Comnen, care tocmai s-a stabilit în districtul Malvoisie în Laconia, sub numele de S E B A S T E. Fără îndoială, pentru a reaminti demnitatea de Sebastocrator deținută  probabil cândva de strămoșii săi, făcându-și un titlu de glorie. Acest Comnen, a fost autorul unei ramuri care, după un timp, s-a perpetuat o vreme în țară [în Franța], trecând apoi în regatul Napoli. Această filiație este mai puțin cunoscută decât alți lăstari ai arborelui Comnenilor refugiați în Italia.
armoria Comnenilor, stabiliți în Savoia
     

                                                                                        (97)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f105.image


Motivul este că aceia, și-au schimbat numele principal al familiei, și l-au adoptat pe acela de Sebaste, părând să indice așa cum am spus deja, demnitatea de Sebastocrator. Acest obicei înveterat printre greci [această cutumă], de a converti numele de demnitate și supranumele în nume patronimice, a ocazionat adesea  confuzii în genealogia caselor, ce au trecut prin mari revoluții, și a căror origine se pierde în de negura secolelor. Rezultă că un număr mare de familii renumite, cu nume destul de frecvent în Grecia & în Italia, sunt ignorate & ar putea să-și dovedească cu greu descendența lor.

A R T I C O L U L    I V

D E S P O Ț I I    D E    E N E O formaseră - de asemenea - o ramură al cărei autor este                M I H A I L  -  C O M E N, fiul                            Î M P Ă R A T U L U I  de Trapezunt, Ioan - Comnen al III-lea. & frate cu Î M P Ă R A T U L Alexie - Comnen al V-lea.

Ramura lui Mihail - Comnen s-a atașat gradului 80. al seriei  cronologice & genealogice al Casei Imperiale a  Comnenilor, ce a fost descrisă în cursul acestei cărți, la pagina 52. Se arată că împăratul - Ioan Comnen
G

                                                                                         (98)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f106.image

tatăl lui Mihail, conferi fiului său demnitatea de   D E S P O T    D E    E N E O, ca recompensă a meritelor și a serviciilor sale.

Descendenții acestei ramuri, trecură mai târziu în Italia. Nu știu identitatea descendenților acestora; dar vom vedea în memoriile speciale ale unui lăstar al acestei ramuri, că mai trăia încă la Milano, în anul 1780 un descendent al acestei ramuri, & că era foarte avansat în vârstă.


A R T I C O L U L    V.


Când C O N S T A N T I N  -  C O M N E N     A L    I V – L E A., Protogeronde la Mania în [anul] 1672, a trecut în Italia; el a lăsat în Laconia mai mulți colaterali ai Casei Comnenilor ce s-au perpetuat sub numele de Protogeriani. Ei păstrează dreptul de proprietate asupra Mănăstirii St. Maria, a ordinulul Sfântului Vasile, fondat de strămoșii lor. Filiația acestor ramuri, îmi este necunoscută. Este posibil să putem regăsi urmele filiației acestor ramuri, la manioți. 

A R T I C O L E L E    V I,    V I I    ș i    V I I I.

Pe lângă liderul principal al familiilor grecești maniote, emigrate în Italia în anul 1675, sub


                                                                                          (99)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f107.image


conducerea P R O T O G E R O N D E L U I Constantin - Comnen al IV-lea, acesta mai era încă însoțit de trei dintre rudele familiei sale, a Comnenilor, și anume:

I.° Apostol - Stefanopoly, al ramurei de Stefanei - Constantin.

II.° Un alt Stefanopoly, din ramura de Falzei.

III.° Ioan – Comnen - Polymene, din ramura de Novachi.

Primul și-a pierdut fiul în Corsica, și a revenit la Vitulo în Laconia.

Ceilalți doi au murit la Genova, & eu nu știu dacă vreunul dintre ei ar fi avut descendenți.

A R T I C O L E L E     I X     &     X

C A L O M E R I  -  C O M N E N, al doilea fiu al lui Constantin – Comnen al IV-lea., menționat la pagina 78 a acestei lucrări, a fost trimis din ordinul tatălui său, cu una dintre rudele sale pe lângă Cosma de Medicis, să solicite mijloace pentru a se muta în Laconia. Ambii par stabiliți în Toscana, la momentul morții lui Constantin Comnen al IV-lea. Nu știu dacă au format o ramură; dar va fi greu de urmărit, în ipoteza că au avut descendenți.
G2
                                                                                      (100)
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k135154t/f108.image


 A R T I C O L U L     X I.

I O A N  -  P O L Y M E N E - menționat la pagina 80 din această carte - pare a fi - de asemenea – din Casa Comnenilor & și rudă cu Theodor - Stefanopoly – Comnen -; dar dintr-o altă ramură. Există o aparență provenită din genealogia Comnenilor colaterali menționați în articolele precedente VI, VII, VIII & X. Aceștia l-au însoțit pe Constantin – Comnen al IV-lea. în [anul] 1675. când a plecat din Laconia pentru a trece în Italia. [Conform relatărilor de toată încrederea aflate în mod direct de mine] ei au un strămoș comun, dar filiația nu-mi este cunoscută.

Acestea sunt informațiile culese de mine despre ramurile colaterale ale renumitului neam al Comnenilor. Sunt - de asemenea - convins că mai pot fi și alții. 

Înainte de a încheia acest articol, voi discuta despre armoriile acestei Case.

Ramura Comnenilor stabiliți în Corsica, având descendenți din împărații din Constantinopol & de Trapezunt, pare a avea ca ultim urmaș, pe prințul Dumitru, ce poartă pe ecusonul său un vultur cu două capete, străbătut de-o sabie în pal al cărei vârf susține o coroană imperială, “un aigle a deux têtes, traversé dʼune épée posé en pal, dont la pointe soutient une couronne impériale”. Smalturile acestei armorii nu-mi sunt suficient de cunoscute, pentru a le descrie; dar această sabie pare 
                                                                                       (101)


fi fost adăugate de la distrugerea Imperiul grecilor din Orient, & ar putea indica o stare de fapt privitoare la îndepărtarea coroanei imperiale Comnenilor, prin forța armelor. Acesta este cel puțin explicația așa cum o găsesc în memoriile speciale ale acestei familii.

S-a văzut în primul articol al acestui capitol, [pagina 92] că armoria Elenei - Comnen, a ramurii Comnenilor - Arianitas era împărțită în șase părți, dintre care în primul și al patrulea cadran, era reprezentată o stea; în al doilea și al cincilea cadran, o cruce fixată pe o bază [ancorată – vezi Petit Larousse illustré ediția 1980 pagina 274 planșa intitulată “croix” figura 11 intitulată “ancrée”]; în al treilea și al șasea cadran, trei bilete. Este posibil ca unul dintre aceste cadrane să reprezinte armoriile acestei ramuri; vezi ceea ce a fost menționat în primul articol al acestui capitol.

Cunoaștem - de asemenea -  armoriile ramurii Comnenilor stabiliți în Savoia, al căror blazon este: de gueles, à lʼaigle à deux têtes couronnée dʼor - vultur cu două capete încoronat cu [o coroană] de aur. A se vedea [la pagina 96] mai sus în al treilea articol din acest capitol.Istoricul Lascaris - care a scris în jurul anului 1460 - precizează că vechile armorii ale Casei Comnenilor aveau reprezentat un vultur alb pe un fond albastru; mai precis, în termenii științei blazonului: dʼazur à lʼaigle dʼargent de azur, cu vultur de argint.

Nu se consemnează că acest vultur ar fi fost cu două capete.


                                                                                        (102)

Este probabil însă, dimpotrică, ca acesta să fi fost reprezentat în formă naturală. De altfel, vulturii cu două capete în armorii, par a fi fost utilizați mai târziu, posterior momentului istoric dezbătut de noi. [Istoricul] Lascaris adaugă că prinții Flavieni, avându-și obârșia din REGELE ENEEA, Prinț troian, se servea [ca armorii] de aceste arme; dar că ulterior, unii dintre Comneni, au adoptat ca emblemă clopoțeii de aur plasați pe un scut, uneori câte 7, alteori câte 5, iar în cele din urmă, câte 3. Se spune că acești clopoței indică vigilență.
[este evident corect descris acest simbol heraldic, când îl putem identifica inclusiv la frontiera română la satul Újszalonta indicat prin acest blazon]


                                                                                         (103)


C A  P I T O L U L    X I.

  lettres – pattentes [în traducere liberă, scrisori patentate]



Démétrius - Comnen, este prezentat la Curtea regelui Franței. El obține lettres – pattentes [în traducere liberă, scrisori patentate]*, ce constată descendența sa directă din David Comnen al II-lea., ultimul ÎMPĂRAT de Trapezunt.

*Scrisorile brevetate sunt emise în zona actelor legislative, fiind texte prin care regele face public și  opozabil tuturor, [erga omnes] o stare, un statut sau un privilegiu. Ele corespund în actualul drept francez, decretelor promulgate de Consiliul de Stat.

Etimologic ele provin din latina juridică, termenul patens fiind declinat din verbul patere, cu semnificația de “a fi deschis” sau “evident” și desemnează documentele deschise purtînd sigiliul oficial, destinat a fi citit de toate persoanele interesate. 


Scoborând din scaunul de domnie al cezarilor, familia imperială a Comnenilor, deși investită cu prima demnitate de Protogorond la Mania, va înceta curând să mai fie considerată ca numărându-se printre familiile domnitoare suverane. Așadar din acel moment, dovezile descendenței acestei celebre rase, au trebuit să fie justificate și demonstrate până în ziua de azi, cu titluri de familie & piese autentice.

Această sarcină [ad probationem] a fost finalizată în [anul] 1782 [la etatea de 33 de ani] de ultimul moștenitor al acestei familii imperiale,
Demetrius - Stephanopoly - Constantin - Comnen [fiul lui Constantin – Stephanopoli (decedat în anul 1779)]. Motivele care l-au forțat să dovedească descendența lui, pot fi ușor de înțeles. Începând cu anul 1470, când Nichifor fiul lui David – Comnen al II-lea., ultimul împărat de

                                                                                         (104)


Trapezunt, veni să se stabilească la Mania în Laconia. Această ramură n-a încetat să ocupe, din tată-n fiu, demnitatea de Protogerond. Când urmașii lui Nichifor – Comnen al II-lea. trecură în Corsica în [anul] 1676, au continuat să se bucure de titlul de lideri privilegiați ai Coloniei manioților, & pe această cale, ei și-au păstrat rangul de lideri ai națiunii grecești, demnitate menținută permanent de Republica Genova.

Cu toate acestea, ei pierdură această distincție, la momentul intrării Corsicii sub dominația Franței. Tot dreptul de supremație a fost uzurpat prin acest nou eveniment, & legea noului suveran nu rezerva distincții decât acelora ce-și puteau dovedi descendența dintr-o familie nobilă, doar ei erau considerați succeptibili [să dobândească titluri de noblețe]. Chiar și purtătorii numelor celor mai renumite - ce se păstrează încă de mai multe secole în Italia și în Corsica - n-au fost exceptați de această ordonanță.

Dimitrie a fost primul dintre urmașii Comnenilor, aflat în situația de a nu-și putea valorifica dreptul de a succede în Corsica la rangul deținut cândva de părinții săi, prin noua stare de fapt apărută. Pentru a-și păstra prerogativele și privilegiile nobleței, fiind îndreptățit să aspire la acesta, s-a văzut

                                                    (105)


într-o oarecare măsură obligat să-și dovedească originea  guvernului francez.

Marea tinerețe a lui Dimitrie, lipsit de părinți, & o serie de necazuri & de evenimente întristătoare, l-au obligat să-și reunească probele cerute de ordonanța monarhului [Ludovic al XVI-lea] solicitată noilor săi supuși; dar de-ndată ce circumstanțele i-au permis să treacă în Franța, a venit speranând să-și poată pretinde prerogativele susceptibile a fi dobândite prin lege. În acest scop, în fața Consiliului Majestății Sale, titlurile originale ale familiei sale, scoborând prin piese autentice până la 4 ianuarie 1473, data contractului de căsătorie a lui Nichifor, fiul lui David Comnen al II-lea., Î M P Ă RA T de Trapezunt, cu Elena fiica lui Petru, unul dintre cei mai puternici Geronzi din Mania. Aceste titluri au fost supuse controlului riguros al domnului Chérin [Bernard 20 ianuarie 1718 – 21 mai 1785], genealog al ordinelor regelui, conform raportului căruia, și după acela al Consiliul, Majestatea Sa [Ludovic al XVI-lea] i-a acordat scrisori patentate în luna aprilie [anul] 1782, constatându-i originea & chemându-l să se bucure de în Franța de onorurile & distincțiile rezervate nobilor de neam și de extracție veche.

Aceste scrisori patentate, devin importante pentru istoria modernă a Comnenilor, actualmente
                                                                                         (106)


în viață* [în anul 1782.] și urmași ai ultimului împărat grec de Trapezunt. Am crezut în consecință, că am datoria să transcriu acest document aici. Acestă lucrare, retranscrie într-o formă prescurtată, nenorocirile acestui neam august, ajuns ca - după mai multe secole de onoruri și de glorie, să se vadă cumva, redus la obscuritate. Citirea istoriei acestei Case Imperiale, te-ndeamnă la reflecții asupra fatalității ce stăpânește destinul familiilor celor mai faimoase & din țările cu cea mai mare notorietate. Această fatalitate pare să-și exercite forța imperială asupra oamenilor, ca și asupra țărilor. Aceștia (acestea) se văd de multe ori într-o înlănțuire de nenorociri, aruncați din apogeul grandorii lor, în sărăcie și uitare; & regiuni altădată înfloritoare & centre ale imperiilor puternice, sunt acum, ca să spunem așa, locuite de inculți și depopulate. Grecia condusă cândva de Casa Imperială a Comnenilor, oferă o dovadă convingătoare. Timp îndelungat având meritul de a fi  scena marilor evenimente, al acțiunilor eroice, țara fericită a celor mai războinici viteji, filosofi, oratori, istorici, a celor mai renumiți poeți; această țară lăudată, unde artele & științele au fost aduse la un grad de perfecțiune pe care europenii secolelor următoare s-au forțat să-l atingă; lăsând atât de multe monumente valoroase, încât nici timpul, nici războiul, nici invaziile, nici despotismul, n-au putut să le
 
*Napoleon Bonaparte avea atunci vârsta 13 ani; el părăsise Corsica în ianuarie 1779, la vârsta de 10 ani, spre fi trimis la Colegiul teologic din Autun - în Franța continentală - pentru a învăța franceza. El o învață în 3 luni, așa că din mai 1779, este admis la Școala Militară Regală din Brienne-le-Château. Napoleon Bonaparte își finalizează studiile la Școala Militară Regală din Brienne-le-Château în anul 1784 la vârsta de 15 ani.
http://fr.wikipedia.org/wiki/Napol%C3%A9on_Ier#/media/File:Buonaparte.svg
Bonaparte sau Calomeri  
blazon de familie
                                                     (107)


distrugă complet, a rămas până astăzi, înrobit barbarilor. Aceste regiuni frumoase, devenite pradă unui Guvern distrugător și dușman al științelor, geme sub jugul despotismului. Conform acestui tablou sumbru, ar trebui să fim surprinși să vedem familiile cândva ocupante succesiv al tronului din Orient, suferind soarta țărilor guvernate cândva de ele? Chiar și Paleologii din Constantinopol, s-au văzut reduși la nevoia stringentă de a face un mic comerț;[Familiile princiare și imperiale] Lascaris, Cantacuzino, Focas, muncesc pământul & subzistă unei vieți tot atât de umilitoare, pe cât de somtuoasă a fost cea a renumiților lor strămoși, sunt exemplele izbitoare ale vicisitudinilor elitismului lor.


SCRISORILE PATENTATE ALE REGELUI, comunicate la [Palatul] Versailles, în luna aprilie [anul] 1782, înregistrate în Parlament, pe 1. septembrie 1783.


L U D O V I C, prin mila lui Dumnezeu, rege al Franței & de Navarra, tuturor celor prezenți și viitori, BUNVENIT. Prea - scumpului & mult - iubitului nostru Sieur* D E M E T R I U S  -      S T E F A N O P O L I  –                                   C O N S T A N T I N  -  C O M N E N, căpitan în cavaleria noastră, ne-a făcut o expune că este urmaș în linie directă din David Comnen, ultimul Î M P Ă R A T de Trapezunt, a cărui Casă a domnit mult timp în Constantinopol; că, atunci când

*termen aparținând francezei vechi (sec. XIII) derivat din termenul “sire” apărut din latina populară ca variantă denasalisată a latinescului senior, acesta din urmă dând regulat pronunția seignor în franceza veche. Conform Dicționarului Academiei franceze ediția a VIII-a 1932-1935.

                                                                                       (108)


acest prinț nefericit a fost ucis în [anul] 1462, cu mai mulți dintre copiii săi, din ordinul lui Mahomed al II-lea, învingătorul său. Unul dintre copiii [acestui prinț nefericit] ce se numea Nichifor - Comnen, scăpând dezastrului familiei sale & al țării sale, se refugie la Vitulo, oraș al Laconiei, unde-a fost primit cu onorurile corespunzătoare nașterii sale. Urmașii săi și-au menținut acolo primul rang nobiliar, & nu s-au aliat niciodată decât exclusiv cu familii renumite. Până în [anul] 1676, când Constantin - Stefanopoli - Comnen, unul dintre ei - & strămoș al expozantului - fiind forțat de o invazie a turcilor în Morea, să părăsească acel oraș, trecu în Corsica, cu o colonie greacă, coloniștii recunoscându-l ca primul dintre conducătorii lor, calitate ce a transmis-o urmașilor săi, ca și toate distincțiile rezervate nobilimii; încât ei încă au continuat să fie botezați sub cele două nume: de Comnen & Stefanopoli. Cu toate acestea, de la sosirea sa în Corsica, el nu l-a luat decât pe-al doilea, & acest exemplu i-a fost dat de câțiva dintre aceste strămoșii săi stabiliți la Vitulo, ce nu și-au reunit numele decât de puțin timp; că toate aceste fapte, & filiația începând de la David Comnen până la expozant, incluzând treisprezece grade, este dovedită cu diverse titluri, putând fi împărțite în două clase:
Primul constă din acte civile & din acte ale bisericii, începând din [anul] 1473 până-n [anul] 1648, emise în limba greacă;
titlurile din a doua clasă, sunt expediții în formă bună, ale decretelor Republicii Genova, de certificare a


                                                      (109)


donațiilor, a comisioanelor, a actelor de notorietate & altele, din [anul] 1676 până în [anul] 1781, păstrând [sub formă de acte oficiale] ceea ce tradiția a conservat: data emigrării familiei Comnen & a mai multor altora, sub conducerea lui Constantin, P R O T O G E R O S, mai precis, primul senator, demnitate desemnându-i în Laconia pe Comneni, ca și supranumele de Stéfanopoli - sau fiul lui Ștefan - luat pentru a perpetua memoria unui om celebru din Casa lor; în cele din urmă, că ea poartă ca arme un vultur cu două capete, străbătut de o sabie așezată în pal, al cărui vârf susține o coroană imperială. Bazându-ne pe dovezi ce rezultă din piese pe cât de autentice & tot pe atât de numeroase, expozantul spera că vom dori să-i recunoaștem noblețea de extracție, și să-l menținem în consecință în prerogativele aferente acesteia, grație apreciată de el că o vom judeca să-i fie atribuită, fiind cu atât mai susceptibilă, cu cât, chiar mai înainte de supunerea Corsicii ascultării noastre, strămoșii săi au fost atașați serviciului coroanei noastre, & că el însuși n-a neglijat nimic de atunci spre a ne arăta loialitatea lui, zelul  și atașamentul său. Având în vedere cele expuse, & dorind să-i dăm o dovadă a bunăvoinței noastre & a protecției noastre, având în vedere diferitele piese prezentate de el, și anume:
contractul de căsătorie al lui Nichifor - Comnen, din 4 ianuarie 1473, document calificându-l drept fiu al lui David - Comnen Î M P Ă R A T de Trapezunt;
actul de celebrare a căsătorie a zisului, datat 10 mai același an;
actul de botez al lui Alexis - Comnen, fiul precedentului, din 1 iulie 1474,


                                                     (110)


un decret nedatat al Senatului din Lacedemonia [Sparta], atestând crearea funcției de                    P R O T O G E R O S - sau prim senator - de Vitulo, lui Nichifor Comnen, fiul lui David, & angajându-se să-l protejeze împotriva barbarilor;
o scrisoare de mulțumire fără dată, a zisului Nichifor, pentru că i s-a creat funcția de prim Senator, inclusiv urmașilor săi;
contractul de căsătorie al lui Alexis Comnen, din 12 iulie 1512;
actul de celebrare a zisei căsătorii, din anul 1513;
o procură dată ca mandant* de zisul Alexis - Comnen, episcopului de Vitulo, la 24 aprilie 1520, pentru a-i permite acestuia să-l suplinească, în absența sa, în funcția de prim senator de Vitulo;
extrasul de botez al lui Constantin – Comnen -Stefanopoli, fiul lui Alexis, din 23 octombrie 1515; 

contractul de căsătorie al zisului Constantin, din luna noiembrie [anul] 1540;
actul de celebrare [a căsătoriei] zisului, din 6 februarie 1541;
o scrisoare scrisă pe 15 aprilie 1550, de zisul Constantin, locuitorilor din
 Monemvasia din Moreea [în sud – estul peninsulei Peloponez], îndemnându-i să-și apere religia împotriva turcilor;
Testamentul zisului Constantin, din 18 martie 1553;
un act [o procură] din 16 iunie 1583, în care el l-a numit pe fiul său pentru a-l reprezenta în absența sa în funcția de prim Senator de Vitulo;
actul de botez al lui Theodor Comnen, fiul precedentului, din 4 iunie 1542;
contractul de căsătorie din 12 februarie 1563;
testamentul său din data de 10 aprilie 1580;
un act din 16 iunie 1583, care-l declară vice – regent în locul primului Senator de Vitulo;
un ordin dat de el în această calitate la data de 12 aprilie 1586, locuitorilor din Vitulo;
o scrisoare scrisă pe 20 mai 1602 clerului & oamenilor din Lacedemonia;
certificatul de botez
*Persoană care, în virtutea unui contract de mandat (exemplu: procură, împuternicire, delegație avocațială, etc.) îl împuternicește pe mandatar să-l reprezinte în numele și pe socoteala sa.


                                                   (111)

pe numele Ștefan - Comnen, fiul precedentului, din 6 decembrie 1565;
contractul de căsătorie din 2 ianuarie 1581;
actul de celebrare [certificatul de căsătorie al lui Ștefan - Comnen] al aceluiași, din data de 15 a aceleiași luni;
un act [de renunțare la funcție în favoarea persoanei desemnate de el] din 15 mai 1634, prin care a demisionat din poziția de prim Senator, în favoarea fiului său;
extras de botez, al lui Constantin – Comnen -Stefanopoli, fiu al precedentului, din 15 mai 1582; contractul său de căsătorie din 18 august 1599;
extras de Botez al lui Teodor – Comnen - Stefanopoli, fiu al precedentului, din 3 mai 1600;
contractul său de căsătorie din 4 februarie 1616; extrasul de botez al lui Constantin – Comnen -Stefanopoli, fiu al zisului Teodor, din 9 septembrie 1617; contractul său de căsătorie din 10 decembrie 1630; 

extras [certificat] de botez al lui Theodor - Comnen, fiu al precedentului, din 5 august 1632;
contractul său de căsătorie din 29 martie 1646;
actul de celebrare [certificatul de căsătorie] al celuiași din 15 iunie 1647;
extrasul de botez al lui Constantin – Comnen -Stefanopoli, fiu al precedentului, din 3 aprilie l648;
două decrete ale Senatului din Genova, 15 ... 1676 & 23 mai 1677, dintre care unul permite portul de armă zisului Stefanopoli, & celălalt îl declară scutit de taxele convenite de grecii trecuți în Corsica spre a fi plătite genovezilor; 

alte două decrete ale aceleiași Senat, din data de 21 aprilie 1681, acordându-i lui Teodor, fiu al precedentului, o scutire identică & permisiune identică cu a tatălui său;
o declarație a preoților, a masarzilor & a Intendenților din Parohia de Paomia în Corsica, din 23 aprilie 1718, document atribuindu-i zisului Theodor funcția de lider privilegiat & superior și superior celorlalți conducători ai coloniei grecești stabilită în această

                                                     (112)


un brevet de Căpitan în serviciul Republicii Genova, acordat pe 18 august 1781, lui Ioan Stefanopoli, fiul precedentului;
un certificat dat de un comisar al numitei Republici, pe 29 august 1733, document recunoscându-l pe zisul Ioan  Stefanopoli, ca slujitor credincios & zelos pentru serviciul statului, că a dat dovadă în toate ocaziile, & mai ales atunci când familiile de greci din Paomia au plecat din acel loc la Ajaccio;
un certificat din partea directorului numitei Republici menționat în acest din urmă oraș, din 25 martie 1734, dovedind că același Ioan - Stefanopoli, descris ca unul dintre liderii privilegiați ai Coloniei grecești din Paomia, & unul dintre cei mai bogați și mai importanți ai acestei Colonii, servise & încă mai servea pentru a-și îndeplini funcțiile sale militare cu distincție; el a depus toate diligențele pentru îndeplinirea atribuțiilor sale punând la dispoziție bunurile sale comunității din care făcea parte & acelora aflați în nevoie; & că, ridicat la gradul de căpitan, el și-a dovedit valoarea sa, în special la asediul regiunii Paomia;
o donație făcută de numitul Ioan Stefanopoli în favoarea unuia dintre fiii săi, lui Theodor, pe 20 mai 1739;
un brevet de căpitan în regimentul de cavalerie ușoară corsicană în serviciul Franței, acordat pe 9 aprilie 1758, lui Constantin – Comnen - Stefanopoli, un alt fiu al zisului Ioan - Stefanopoli & tată al expozantului;
o donație de bunuri - fonduri, realizată în [anul] 1766 de către zisul Constantin lui Ioan – Ștefan - Constantin cel mai mare dintre fiii săi;
patru declarații depuse la grefa justiției din Ajaccio, din datele de 11 și 13 martie 1777 de către patru greci din același oraș, afirmând că familia zisului Stefanopoli,

                                            (113)

era conducătorul coloniei grecești stabilită în Corsica;
un brevet de căpitan de cavalerie în serviciul nostru, dat expozantului, la data de 16 decembrie 1779;
în cele din urmă, un certificat întocmit în fața notarilor, la data de 17 decembrie 1781, aceluiași [expozant] ca și fratelui său, cu privire la filiația lor, de către următorii: doi domni corsicani, un colonel în serviciul Republicii Veneția și un burghez, de asemenea, născut în Corsica;
în mod similar un memoriu conținând observațiile domnului Chérin, genealogist al Ordinelor noastre în această documentație.

DIN ACESTE MOTIVE & și a altora, a avizului Consiliului Nostru și a favorii speciale, cu întreaga noastră putere și autoritate regală, am recunoscut & prin actuala semnătură de mână a noastră - recunoaștem - noblețea de extracție a expozantului, în care l-am menținut și îl păstrăm. Prin urmare, Dorim ca el, copiii & descendenții de unul & de celălalt sex, născuți & ce se vor naște în mariaj legitim, să se bucure de aceleași onoruri, distincții, preeminențe, privilegii, francize, scutiri & imunități ca și nobilii de spiță veche.                 I N T E R Z I C E M tuturor să-i tulbure în posesia prerogativelor menționate anterior, atâta timp & oricât de mult vor trăi cu noblețe, & nu vor face acțiuni de derogență*; pentru care  vor fi înscriși în Catalogul nobilimii statelor noastre & peste tot unde va fi nevoie. SI DONNONS EN
H


*Acține ce determină pierderea calității de nobil
                                                     (114)

MANDEMENT armelor noastre * și sceptrelor; supușilor noștri formând CURTEA PARLAMENTULUI, CAMERA NOASTRĂ DE CONTURI & CURTEA NOASTRĂ DE AJUTOARE din Paris, & tuturor celorlalți, ofițerilor Noștri justițiari având ca obligație înregistrarea acestei liberalități; & de conținutul căreia să-i permită se bucure & și să uziteze expozantul cu toți copiii lui & moștenitorii născuți în căsătorie legitimă pe deplin, pașnic și perpetuu; încetând și făcând să înceteze toate tulburările & impedimentele, & oricare dispoziție contrară; DEOARECE ACEASTA ESTE PLĂCEREA NOASTRĂ; & în scopul de a fi lucru ferm & stabil pentru totdeauna, Noi am pus Sigiliul Nostru peste aceste acte prezentate. Promulgat la Versailles, în luna aprilie, în anul Domnului nostru 1782, & al domniei noastre al optulea.

semnat Ludovic, & mai jos Regele. Segur**.
*formulă de protocol utilizată în forma decretelor regale - vezi “RECUEIL DES ÉDITS, DÉCLARATIONS, LETTRES – PATENTES, ARRÊTS ET REGLEMENTS DU ROI. Registrés en la Cour du Parlement de Normandie, depuis lʼannée 1754, jusquʼen 1771. Avec deux Tables, lʼune Chronologique, & lʼautre Alphabétique. SECONDE PARTIE pagina 112”
**bine stabilit, sigur, în siguranță


                                                     (115)



C A P I T O L U L     X I I.


REZUMAT general asupra [tratatului] Scurtă privire istorică și genealogică asupra originii Casei Imperiale a C O M N E N I L O R.


Dacă citiți cu atenție această carte, nu putem, în ciuda inexactitățile inevitabile care se pot găsi, să evităm a concluziona că originea Imperială a Casei Comnenilor străbate înapoi în istorie la momentul cel mai îndepărtat. Această rasă de suverani, înfruntând secolele, practica din timpuri imemoriale, puterea supremă, în ordinea succesiunii. Originea ei este semnalată de la anul lumii 2500, printr-o serie de unsprezece R E G I ai T R O A D E I, până la ruina Troiei petrecută în anul 2870. Ea a asigurat după aceea seria             R E G I L O R   L A T I N I și de A L B A, începând din anul lumii 2875 sau în jurul acestei date, până în anul 3200. Ei au venit în linie masculină a sângelui regal al R E G I L O R Troadei și conform sentimentului cronologiștilor cei mai acreditați, făceau toate parte din familia Sylvia.
H 2

                                                   (116)
Familia Julia rezultată din familia Sylvia, oferi apoi un mare număr de consuli romani, de generali de armată & c. & c. În familia Julia s-a născut ilustrul C E S A R, Caius Iulius Cezar, venind pe lume în jurul a patruzeci și cinci ani înainte de Era creștină; Familia Flavia, descinsă din familia Julia, a venit mai târziu și, de asemenea, a dat poporului roman o mulțime de generali de armată, de consuli, & mai mult de treizeci de împărați, ce păreau toți a fi din familia Flavia, sau cel puțin, îi purtau numele. Familia Flavia - Comnen, formată dintr-una dintre principalele ramuri ale familiei romane Flavia, a devenit cunoscută cu acest pseudonim nou, începând cu anul 469 al Erei creștine.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_I_(%C3%AEmp%C4%83rat)
Flavius – Comanus - Maximus, general de armată

 al trupelor Î M P Ă R A T U L U I Flavius ​​Leon

ruda sa apropiată, este prima personalitate istorică 

ajunsă la demnitatea conferirii supranumelui de 

Comanusdin cauza victoriilor repurtate contra cumanilorpopor războinic. Asemeni lui Scipio Africanul, a lui Drusus Germanicus ... & c. & c., ceastă familie se distinse sub numele de Comnen, și a continuat să meargă pe urmele strămoșilor celebri din care-și are originea, ea a reușit la rândul ei să atingă puterea suverană, urcându-se pe tronul Cezarilor din Constantinopol în anul 1057 al Erei criștine. La acest moment, puterea Comnenilor era răspândită deja departe 
http://fabpedigree.com/s006/f041045.htm






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu