duminică, 14 decembrie 2014

POPORUL ALES (7) AL LUI ISRAEL DIN VREMEA PATRIARHILOR ȘI PÂNĂ ÎN ZIUA DE AZI, CONFORM PROFEȚIILOR

POPORUL ALES (7) AL LUI ISRAEL DIN VREMEA PATRIARHILOR ȘI PÂNĂ ÎN ZIUA DE AZI, CONFORM PROFEȚIILOR


Capitolul VII
77

  proorocul Ieremia mozaic

Am ajuns acum în partea cea mai fascinantă, mai interesantă din istoria lui Israel, în punctul ce leagă profețiile de evenimentele actuale - aspect total ignorat de teologi.
După Casa lui Israel, respectiv regatul de nord cu capitala în Samaria a fost luată în robia asiriană între anii 721 și 718 î. Hr., regatul lui IUDA și-a continuat existența în zona de sud a Palestinei, cunoscut sub numele de Iudeea.

http://fr.wikipedia.org/wiki/J%C3%A9r%C3%A9mie#mediaviewer/File:Master_Of_The_Aix_Annunciation_-_The_Prophet_Jeremiah_-_WGA14509.jpg      proorocul Ieremia

Iuda la acel moment, nu a respins, ca o națiune, conducerea și religia Domnului; și Dumnezeu a continuat să-și onoreze legământul Său cu David. Dinastia acestuia din urmă s-a perpetuat, iar tronul a rămas peste o parte dintre copiii lui Israel - Casa lui IUDA: iudeii.
Cu toate acestea, odată ce Israel n-a mai avut graniță cu Iuda, și Iuda, s-a întors de-asemenea, de la căile și poruncile divine, imitând în idolatrie într-o măsură mult mai mare națiunile păgâne decât Israel, astfel încât Domnul a trebuit să-l condamne pe Iuda, la rândul său, la deportare națională și sclavie.


http://fr.wikipedia.org/wiki/J%C3%A9r%C3%A9mie#mediaviewer/File:Michelangelo_Buonarroti_027.jpg
proorocul Ieremia plângând 

Înainte de apostazia lui Iuda, Dumnezeu a declarat prin profetul Osea următoarele: “
 Dacă te desfrânezi, o, Israele, Iuda să nu mai păcătuiască. Nu mai veniţi la Ghilgal şi nu vă mai suiţi în Bet-Aven şi nu vă juraţi: «Viu este Domnul!»” (Osea 4:15).


http://it.wikipedia.org/wiki/Osea#mediaviewer/File:Duccio_di_Buoninsegna_063.jpg
proorocul Osea  

Dar Domnul a zis mai târziu, prin gura lui Ieremia:
6.  “
 Zisu-mi-a Domnul în zilele lui Iosia: «Văzut-ai ce-a făcut Israel, această fiică necredincioasă?

78
Anglo-saxonii conform profeției

http://fr.wikipedia.org/wiki/J%C3%A9r%C3%A9mie#mediaviewer/File:DuraSyn-III-Jeremiah.jpg
proorocul Ieremia  

A umblat pe toţi munţii înalţi şi pe sub tot copacul umbros şi s-a desfrânat pe acolo.
7.   După ce a făcut toate acestea, i-am zis: "Întoarce-te la Mine!" Dar nu s-a întors. Şi a văzut acestea Iuda, sora sa cea necredincioasă.
8.   Şi deşi am lăsat pe fiica lui Israel cea necredincioasă pentru atâtea fapte de desfrânare şi i-am dat carte de despărţire, am văzut că necredincioasa ei soră, Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus şi ea să se desfrâneze.


http://es.wikipedia.org/wiki/Jerem%C3%ADas_(profeta)#mediaviewer/File:Jeremiah.jpg
proorocul Ieremia  

9.   Şi prin neruşinarea desfrânărilor ei a pângărit ţara şi s-a desfrânat cu pietrele şi cu lemnele.
10.   Peste toate acestea Iuda, necredincioasa soră a fiicei lui Israel, nu s-a întors la Mine din toată inima sa, ci numai din prefăcătorie"», zice Domnul.
11.   Apoi iarăşi mi-a zis Domnul: «Fiica lui Israel cea necredincioasă s-a dovedit că e mai dreaptă decât Iuda cea lepădată de Dumnezeu»” (Ier. 3: 6-11).

Încă o dată, este clar despre cele douăsprezece seminții ale lui Israel că s-au scindat pentru a forma două națiuni separate. Cu toate acestea, opozanții adevărului dezvăluit în această carte, neagă pasaje atât de clare și încercă să se opună propagării lor, spre a nu fi cunoscute.


http://es.wikipedia.org/wiki/Jerem%C3%ADas_(profeta)#mediaviewer/File:Moissac,_Jeremiah.JPG  
   proorocul Ieremia  

Vom vedea acum factorii ce au generat ca Iuda (iudeii) - la peste 130 de ani de la captivitatea lui ISRAEL - să fie de asemenea, deportați și luați robi. Iudeii au devenit sclavii Babilonului - nu ai Asiriei, țara de destinație unde ISRAELUL a fost strămutat. “
 Şi a zis Domnul: «Şi pe Iuda îl voi lepăda de la faţa Mea, cum am lepădat pe Israelşi voi lepăda oraşul acesta, Ierusalimul, pe care l-am ales şi casa despre care am zis: "Acolo va fi numele Meu»"” (IV Regi 23:27).

http://cs.wikipedia.org/wiki/Jeremj%C3%A1%C5%A1#mediaviewer/File:Jeremiah_by_Repin.jpg
     proorocul Ieremia și Ierusalimul distrus

La mai mult de 130 de ani de la deportarea lui Israel, Dumnezeu a decis ca și iudeii, de asemenea, să plece în robie. Astfel a fost luată întreaga națiune din țara lor, în sclavie.

Mandatul lui Ieremia ca trimis al Domnului

http://es.wikipedia.org/wiki/Jerem%C3%ADas_(profeta)#mediaviewer/File:Bebenhausen_Glasfenster_Jeremias.jpg
proorocul Ieremia  

Pentru realizarea acestui proiect, Dumnezeu a ridicat un profet a cărui chemare și misiune a fost  înțeleasă doar de o elită de cercetători ai Bibliei. Ne referim aici la Ieremia. La momentul intrării lui Iuda în robia babiloniană, Ieremia a jucat un rol mai curând ciudat, înțeles de puțini oameni.

Nazireii Domnului

http://fr.wikipedia.org/wiki/Samson#mediaviewer/File:Francesco_Hayez_056.jpg
    judecătorul Samson, după uciderea leului 

Cititorul va bănui importanța misiunii profetului întrucât, dacă
  reunim Vechiul și Noul Testament, vom ști despre faptul că n-au fost decât trei oameni, potrivit Bibliei, sfințiți chiar mai înainte de a se fi născut, pentru a îndeplini o misiune foarte importantă. Primul dintre aceștia a fost Samson:

http://en.wikipedia.org/wiki/Samson#mediaviewer/File:SamsonDestroyTemple.jpg
Samson rupând pilonii clădirii 

2.  “
 
Era însă în vremea aceea un om de la ţara, din seminţia lui Dan, cu numele Manoe şi femeia lui era stearpă şi nu năştea.
3.   Odată însă s-a arătat îngerul Domnului femeii şi i-a zis: «Iată tu eşti stearpă şi nu naştidar vei zămisli şi vei naşte fiu.
4.   Păzeşte-te dar, să nu bei vin, nici sicheră şi nimic necurat să nu mănânci;

5.   Că iată ai să zămisleşti şi al să naşti un fiu; şi nu se va atinge briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele mamei sale nazireu al lui Dumnezeu şi va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor»” (Jud. 13: 2 -5).


http://fr.wikipedia.org/wiki/Samson#mediaviewer/File:Lovis_Corinth_-_Der_geblendete_Simson_-_Google_Art_Project.jpg
Samson orbit de filisteni 

Cu prilejul anunțării acestei nașteri excepționale, Dumnezeu a făcut și o minune în fața părinților lui Samson:
19.  “Atunci a luat Manoe un ied şi prinos de pâine şi le-a adus Domnului pe o stâncă. Şi a făcut acela minunea pe care au văzut-o Manoe şi femeia sa.
20.   Când a început a se înălţa flacăra de la jertfelnic spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic. Văzând aceasta, Manoe şi femeia lui au căzut cu faţa la pământ” (Jud. 13: 19-20).


http://hu.wikipedia.org/wiki/M%C3%A1n%C3%B3ah#mediaviewer/File:Govaert_Flinck_001.jpg
jertfa lui Manoe  

 Ceilalți doi au fos Ieremia: “Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare” (Ieremia 1: 5) și cazul Sfântului Ioan Botezătorul:
5.  “Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta.”
6.   Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului.


https://he.wikipedia.org/wiki/%D7%96%D7%9B%D7%A8%D7%99%D7%94_(%D7%9B%D7%94%D7%9F)#mediaviewer/File:Annunciation_to_Zechariah.jpg
Zaharia și Arhanghelul Gavriil  

7.   Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor.
8.   Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale,
9.   A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului.
10.   Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga.
11.   Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii.


https://en.wikipedia.org/wiki/Zechariah_(priest)#mediaviewer/File:Holy_Cross_Monastery_in_Jerusalem._Georgian_frescoes_01.JPG
Zaharia și Sfântul Ioan Botezătorul 

12.   Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el.
13.   Iar îngerul a zis către el: «Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan.
14.   Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura.
15.   Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt»” (Luca 1: 5 -15).


https://de.wikipedia.org/wiki/Zacharias_(Vater_des_Johannes)#mediaviewer/File:WLANL_-_MicheleLovesArt_-_Harlinger_Aardewerkmuseum_-_Plaat_met_bijbelse_voorstelling_(aankondiging_geboorte_Johannes_aan_Zacharias),_Harlingen_(buiten_de_Kerkpoort),_18de_eeuw.jpg
Zaharia și Arhanghelul Gavriil 

Tratăm aparte cazul Domnului nostru Iisus Hristos deoarece conform învățăturii celui de-al III-lea Sinod ecumenic de la Efes (22 iunie – 31 iunie 431), “În Iisus Hristos sunt două firi, una divină și alta umană, dar o singură Persoană, cea divină, a Fiului lui Dumnezeu”. Cu această rezervă că discutăm despre Unicul Om din istoria omenirii având două firi, putem trece la cazul Domnului nostru Iisus Hristos:


https://en.wikipedia.org/wiki/Mary_(mother_of_Jesus)#mediaviewer/File:Eustache_Le_Sueur.jpg
fecioara Maria și Arhanghelul Gavriil 

 Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7:14).
Analizați pe seminții, clasificarea nazireilor va fi astfel: Samson -seminția lui Dan (Judecători 13: 2); Ieremia -seminția lui Veniamin (Ieremia 1: 1); Sfântul Ioan Botezătorul -seminția lui Levi (Luca 1: 5); Domnul nostru Iisus Hristos din seminția lui Iuda (Matei 1: 1 -16).


https://hu.wikipedia.org/wiki/Sz%C5%B1z_M%C3%A1ria#mediaviewer/File:Lippi,_annunciazione_washington.jpg
fecioara Maria și Arhanghelul Gavriil  

Când Domnul S-a adresat lui Ieremia, vârsta cea mai probabilă a proorocului fusese aceea de 17 ani. Atunci când Ieremia și-a încheiat misiunea, el devenise deja un patriarh bătrân, având părul alb.


https://www.google.ro/searchq=galerie+foto+fresc%C4%83+bizantin%C4%83+proorocul+ieremia&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=U_GXVOWcFcOrUrZgLAL&ved=0CEwQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=WwNlXrV9j4EFoM%253A%3Bv69qkrbmYMoCEM%3Bhttp%253A%252F%252Ficonografis.files.wordpress.com%252F2010%252F07%252Fpa099294.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Ficonografis.wordpress.com%252F2010%252F07%252F02%252Ffresca%252F%3B1200%3B1600
Ieremia ajuns bătrân  

Misiunea lui Ieremia
79

Această misiune și această chemare esențială, necunoscută majorității oamenilor, este menționată în primele versete ale primului capitol din cartea lui Ieremia: (Ieremia 1: 5).
Copleșit de importanța sarcinii primite, fără a mai cere lămuriri Domnului asupra celuilalt popor sau cu privire la identitatea celorlalte popoare cărora urma să le proorocească, Ieremia s-a declarat copleșit de importanța rolului ce îi fusese încredințat:


https://www.google.ro/searchq=ieremia+proorocul+foto&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=aPKXVNiDDouzUcS1hKAL&ved=0CB4QsAQ#facrc=_&imgdii=KdT_jt8OadRhgM%3A%3BesR6dXrbRcAqM%3BKdT_jt8OadRhgM%3A&imgrc=KdT_jt8OadRhgM%253A%3ByoIrDa8FotftXM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.calendar-ortodox.ro%252Fluna%252Fmai%252Fieremia_01_mai.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.calendar-ortodox.ro%252Fluna%252Fmai%252Fmai01.htm%3B204%3B244
proorocul Ieremia 

6.  “ Iar eu am răspuns: «O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr»
7.   Domnul însă mi-a zis: «Să nu zici: "Sunt încă tânăr"; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune.
8.   Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc», zice Domnul.
9.   Şi Domnul mi-a întins mâna, mi-a atins gura şi mi-a zis: «Iată am pus cuvintele Mele în gura ta!


http://es.wikipedia.org/wiki/Jerem%C3%ADas_(profeta)#mediaviewer/File:Piero_della_Francesca_-_The_Prophet_Jeremiah_-_WGA17586.jpg
   proorocul Ieremia

10.   Iată te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ, să pierzi şi să dărâmi, să ZIDEŞTI ŞI SĂ SĂDEŞTI!»”(Ieremia 1: 6-10).
Așa cum vom vedea mai târziu, tânărul Ieremia a fost pus profet peste POPOARE iar nu peste un singur popor aparținând unui singur regat. Ieremia era un tânăr iudeu, ce locuia în regatul Iuda. Primise împuternicirea divină de a deveni profet peste Iuda însă mandatul său de reprezentare nu se restrângea strict asupra lui Iuda, el era extins asupra POPOARELOR și a REGATELOR!  Prin împuternicirea divină, Ieremia avea autoritatea de a îndeplini două porunci dumnezeiești: 1) să smulgă şi să arunce la pământ  (sau să răstoarne); și 2) să ZIDEASCĂ ŞI SĂ SĂDEASCĂ.


http://es.wikipedia.org/wiki/Jerem%C3%ADas_(profeta)#mediaviewer/File:Congonhas_sanctuary_of_Bom_Jesus_statues_2.jpg
proorocul Ieremia  

Mesajul divin necunoscut de oameni

Ieremia își avertizează conaționalii

Dumnezeu s-a servit de robul Său Ieremia pentru a avertiza poporul lui Iuda cu privire la faptul că se-ndepărtau de căile Sale și încălcau poruncile Sale. Ieremia fusese trimis să avertizeze poporul rebel al iudeilor că vor fi pedepsiți dacă persistă în păcat și nu se pocăiesc de păcatele lor; câ vor fi atacați de caldei și duși în robia babiloniană.
În general, oamenii sunt de acord cu faptul că Ieremia fusese trimis de Dumnezeu să avertizeze regatul Iuda cu privire la deportarea sa ulterioară și că venea pentru a “smulge” (sau pentru a răsturna) tronul lui David.


http://es.wikipedia.org/wiki/Jerem%C3%ADas_(profeta)#mediaviewer/File:123.The_Prophet_Jeremiah.jpg
proorocul Ieremia  

Se știe, pe de altă parte în privința Casei lui Iuda că aceasta a fost invadată de către armatele regelui Nabucodonosor, că iudeii au fost duși în robie la Babilon, că pentru mii de ani regatul lui Iuda și-a încetat existența,


https://www.google.co.uk/searchq=king+david+enluminure&biw=912&bih=445&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=5hCYVKnJLoP4UqH6g5AL&ved=0CCsQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=f5cRjjpZ82WmJM%253A%3BWfuIB_80zxDg2M%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.artbible.net%252F1T%252F1sa1601_David_king%252Fsource%252F15%252520ENLUMINURE%252520DAVID%252520ENTHRONED%252520GETTY%252520M.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.artbible.net%252F1T%252F1sa1601_David_king%252Fpages%252F15%252520ENLUMINURE%252520DAVID%252520ENTHRONED%252520GETTY%252520M.htm%3B434%3B600
 regele David - anluminură 


80
                                                                      Anglo-saxonii conform profeției

că în perimetrul regatului Iuda după domnia lui Sedechia, n-a mai fost nici un rege uns pe tronul lui David, aparținând dinastiei lui David, pentru a domni în regatul lui Iuda.
Al doilea aspect, foarte important în cadrul misiunii sale, a fost cea de-a doua fază, aceea de a ZIDI și de a SĂDI.
A zidi și a sădi ce?


https://www.google.co.uk/searchq=king+david+enluminure&biw=912&bih=445&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=5hCYVKnJLoP4UqH6g5AL&ved=0CCsQsAQ#facrc=_&imgdii=f5cRjjpZ82WmJM%3A%3B6L17mFbxVBWQwM%3A%3Bf5cRjjpZ82WmJM%3A&imgrc=f5cRjjpZ82WmJM%253A%3BWfuIB_80zxDg2M%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.artbible.net%252F1T%252F1sa1601_David_king%252Fsource%252F15%252520ENLUMINURE%252520DAVID%252520ENTHRONED%252520GETTY%252520M.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.artbible.net%252F1T%252F1sa1601_David_king%252Fpages%252F15%252520ENLUMINURE%252520DAVID%252520ENTHRONED%252520GETTY%252520M.htm%3B434%3B600
     regele David rugându-se - anluminură

Cu siguranță că instiutuția ce fusese dărâmată la pământ în regatul lui Iuda, adică TRONUL LUI DAVID, acela în privința căruia Dumnezeu S-a jurat să-l păstreze pentru veșnicie. Misiunea lui Ieremia nu s-a restrâns doar asupra iudeilor ci a fost extinsă chiar de la început peste POPOARE deci inclusiv asupra REGATELOR lui Israel.


https://www.google.co.uk/searchq=king+david+enluminure&biw=912&bih=445&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=5hCYVKnJLoP4UqH6g5AL&ved=0CCsQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=ZQuDNbRyY10wEM%253A%3BfwjHqgyqUP3l9M%3Bhttps%253A%252F%252Fmanuscriptroadtrip.files.wordpress.com%252F2013%252F09%252Fsmithms291.jpg%3Bhttps%253A%252F%252Fmanuscriptroadtrip.wordpress.com%252F2013%252F09%252F%3B3264%3B2448
regele David cântând psalmi  

Dumnezeu l-a folosit pe Ieremia pentru a smulge Tronul lui David din teritoriului aparținând regatului Iuda, în aceeași formă în care i-a dat poruncă lui Moise: “ Iar tu ridică-ți toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat” (Ieșire 14:16).  Ce rol a jucat după aceasta Ieremia?

http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fwww.michelledastier.com%2Fimages%2FHommes%252520particuliers%2FPersonnages%252520bibliques%2Fmoise%2FLoise-fendant-mer.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.michelledastier.com%2Ffends-la-mer-par-le-pasteur-gerald-fruhinsholz%2F&h=381&w=450&tbnid=4Zqk_ApIkS0aM%3A&zoom=1&docid=uVHmv6QmfkSEjM&ei=tRSYVNuaF4u5ygO284CQCw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=946&page=1&start=0&ndsp=10&ved=0CCgQrQMwAg
Moise desfăcând Marea Roșie  

Răspunsul îl găsim în a doua parte a acestei misiuni misterioase: să CONSTRUIEȘTI și să SĂDEȘTI!
Există un consens al istoricilor în privința faptului că ultimul rege al regatului Iuda a fost Sedechia, încoronat pe Tronul lui David. Sedechia a fost detronat forțat în anul 585 î. Hr., cu peste 600 de ani înainte de Hristos. Ce s-a întâmplat cu Tronul lui David ? Unde s-a aflat Tronul lui David în intervalul 585 î. Hr. și epoca Domnului nostru Iisus Hristos?


https://www.google.co.uk/searchq=king+david+miniature&biw=931&bih=585&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=txWYVJ2CHcb2UMSzgqAL&ved=0CDIQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=k9w0pFaONePFFM%253A%3BhPuJe5AtsSgthM%3Bhttp%253A%252F%252Fcache1.assetcache.net%252Fgc%252F142451322kingdavidperformsonthelyreminiaturegettyimages.jpg%253Fv%253D1%2526c%253DIWSAsset%2526k%253D2%2526d%253DZvO7ZK%25252B9JeYRSeIHbRPKzxocjQXlXrz4%25252F3iUXeU0dSM%25253D%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.gettyimages.com%252Fdetail%252Fillustration%252Fking-david-performs-on-the-lyre-miniature-from-stock-graphic%252F142451322%3B373%3B459
regele David - miniatură  

Știm că Ieremia n-a sădit nimic în Babilon și că de asemenea, n-a ZIDIT nimic în cetatea caldeilor. Pe de altă parte, Dumnezeu a promis o perenitate veșnică a Tronului lui David peste israeliți și nu peste națiunile păgâne. Cât privește guvernarea babiloniană, ea n-a fost modificată și a mai continuat o vreme.


https://www.google.co.uk/searchq=king+david+miniature&biw=931&bih=585&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=txWYVJ2CHcb2UMSzgqAL&ved=0CDIQsAQ#facrc=_&imgdii=k9w0pFaONePFFM%3A%3Bvk5DfWtx5GRzJM%3Bk9w0pFaONePFFM%3A&imgrc=k9w0pFaONePFFM%253A%3BhPuJe5AtsSgthM%3Bhttp%253A%252F%252Fcache1.asset-cache.net%252Fgc%252F142451322-king-david-performs-on-the-lyre-miniature-gettyimages.jpg%253Fv%253D1%2526c%253DIWSAsset%2526k%253D2%2526d%253DZvO7ZK%25252B9JeYRSeIHbRPKzxocjQXlXrz4%25252F3iUXeU0dSM%25253D%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.gettyimages.com%252Fdetail%252Fillustration%252Fking-david-performs-on-the-lyre-miniature-from-stock-graphic%252F142451322%3B373%3B459
regele David - miniatură  

Tronul lui David n-a mai fost niciodată replantat în Iuda. Niciodată de-a lungul existenței terestre a Domnului nostru Iisus Hristos, tronul lui David n-a mai fost reinstaurat în Iudeea, Palestina găsindu-se de altfel sub ocupație romană. Domnul nostru Iisus Hristos nu s-a încoronat pe nici un tron. 
Sceptrul nu s-a mai găsit în Iuda. Domnul nostru Iisus Hristos n-avusese nici un tron peste care să Se așeze. 


https://www.google.co.uk/searchq=sceptre+miniature&biw=931&bih=585&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=8heYVLTwJoPvUKCBgagL&ved=0CCAQsAQ#facrc=_&imgdii=lUbeoc1g4nFl9M%3A%3BDsMfoBJaDzq4M%3BlUbeoc1g4nFl9M%3A&imgrc=lUbeoc1g4nFl9M%253A%3BpV7so5tKHj_KM%3Bhttp%253A%252F%252Fupload.wikimedia.org%252Fwikipedia%252Fcommons%252Fthumb%252F5%252F5e%252FNuremberg_chronicles_f_147v_2.jpg%252F140px-Nuremberg_chronicles_f_147v_2.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fen.wikipedia.org%252Fwiki%252FHelmichis%3B140%3B176    Sceptru 

Domnul nostru Iisus Hristos a susținut că împărăția Sa nu este din lumea aceasta: “ Iisus a răspuns: «Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici »” (Ioan 18: 36). Răspunsul circumstanțiat de moment, nu-l împiedică pe Domnul nostru Iisus Hristos, să se fi născut pentru a sta pe TRONUL LUI DAVID, TATĂL SĂU: 



   Hristos înconjurat de drepți  
   

 Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său” (Luca 1:32).
Un alt aspect al obligației de a face încredințate lui Ieremia, era acela ca obiectivul de a PLANTA și cel de-a CONSTRUI (sau de-a replanta și de-a reconstrui) acest tron, să fie atins chiar din timpul vieții sale. Conducerea ce avea să o exercite acest profet a fost una mixtă: atât asupra lui Iuda, cât și asupra lui Israel, pentru a smulge (sau




  regele David cântând din harfă  
  
Misiunea lui Ieremia
81
răsturna) tronul lui David, care se găsea în Iudeea. Spațiul geografic unde trebuiau operate cele două schimbări de către Ieremia respectiv cea de a planta și de a construi (sau mai precis de a replanta și de a reconstrui) urma să se desfășoare inclusiv în Israelul celor Zece Triburi PIERDUTE apreciat de iudeii acelei epoci ca fiind un popor de STRĂINI. Din vremea lui Ieremia și până-n ziua de azi, lumea nu putea și nici nu trebuia să știe numele națiunii și poziția geografică unde acest transfer a avut loc, înainte de a se ajunge la timpurile sfârșitului, mai precis, înainte de epoca noastră.

https://www.google.co.uk/searchq=king+of+Judah+david+by+tron+photo+gallery&sa=X&biw=931&bih=585&tbm=isch&tbo=u&source=univ&ei=0R2YVJRVyK9R6d6C0As&ved=0CEMQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=0K8fzvRrsfiL8M%253A%3BPtcMNP3tJVzrUM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.medievaltymes.com%252Fcourtyard%252Fimages%252Fmaciejowski%252Fleaf36%252Fotm36rb.gif%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.medievaltymes.com%252Fcourtyard%252Fmaciejowski_images_36.htm%3B389%3B469
Samuel ungându-l pe David rege  

Răsturnarea tronului

Viața și menirea sa pe-acest pământ (a lui Ieremia) este o istorie reală și captivantă. Primele capitole ale cărții biblice care-i poartă numele, sunt dedicate slujirii sale: avertizarea iudeilor cu privire la apropiata lor captivitate. Ieremia i-a avertizat pe regi, pe preoți, pe prooroci, și poporul lui Iuda, informându-i asupra mesajului divin. Drept răsplată, aceștia l-au aruncat pe Ieremia în închisoare, au refuzat să-L asculte și să se supună Creatorului lor; așa încât, Dumnezeu a hotărât luarea iudeilor în robia babiloniană.


   proorocul Ieremia arestat   

Istoricii, în general, sunt de acord că Babilonul a invadat Iuda în trei etape. Primul atac a avut loc în 604 î. Hr.; această dată este destul de larg confirmată. Cu toate acestea, teritoriul lui Iuda n-a trecut în întregime sub suzeranitatea babilonienilor, mai înainte de a se fi scurs un ciclu complet de 19 de ani, ceea ce ne aduce la anul 585 î. Hr. Rolul jucat de Ieremia de-a lungul acestei perioade de istorie, este explicat în cartea sa.


https://it.wikipedia.org/wiki/Karkemi%C5%A1#mediaviewer/File:Museum_of_Anatolian_Civilizations091.jpg
războinici din Carchemiș 

Ultimul rege din Iuda menționat în Biblie, inclusiv în Cartea lui Ieremia – ultimul ce s-a așezat pe tronul lui David, la Ierusalim - a fost regele Sedechia. Momentul încoronării lui Sedechia este descris astfel: “
 Sedechia era de douăzeci şi unu de ani când a început să domnească şi a domnit în Ierusalim unsprezece ani. Numele mamei sale era Hamutal, fata lui Ieremia din Libna” (Ieremia 52: 1).


http://fr.wikipedia.org/wiki/Nabuchodonosor_II#mediaviewer/File:Fran%C3%A7oisXavier_Fabre__Nabuchodonosor_Has_Zedekiah%27s_Children_Killed_before_his_Eyes.jpg     Nabucodonosor omorându-i pe fiii lui Sedechia 

Să vedem pe scurt, în ce fel a avut loc răsturnarea tronului lui David:
1.  “
 În anul al nouălea al lui Sedechia, regele lui Iuda, în luna a zecea, Nabucodonosor, regele Babilonului, a venit cu toată oştirea sa la Ierusalim şi l-a împresurat.
2.   Iar în anul al unsprezecelea al lui Sedechia, în luna a patra, în ziua a noua a lunii acesteia, cetatea a fost luată.
3.   Şi au intrat în ea şi s-au aşezat la porţile de la mijloc toate căpeteniile regelui Babilonului: Nergal-Şareţer, Samgar-Nebu, Sarsehim, căpetenia eunucilor, Nergal-Sareţer, căpetenia vrăjitorilor, şi toate celelalte căpetenii ale regelui Babilonului.


http://en.wikipedia.org/wiki/Babylonia#mediaviewer/File:Cylinder_Seal,_Old_Babylonian,_formerly_in_the_Charterhouse_Collection_09.jpg
   Nergal-Sareţer, căpetenia vrăjitorilor  

4.   Când Sedechia, regele lui Iuda, şi toţi oamenii de oaste i-au văzut, au fugit şi au ieşit noaptea din cetate prin grădina regelui, pe poarta dintre cele două ziduri, şi au apucat pe calea şesului.
5.   Dar oştirea Caldeilor a alergat după ei


http://www.google.fr/imgres?imgurl=http%3A%2F%2Fwww.bibleplaces.com%2Fimages12%2FJericho-from-Cypros-panorama-1%2C-tb092706230-bibleplaces.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.bibleplaces.com%2Fjericho.htm&h=268&w=400&tbnid=xQ0rG_NXC3QXNM%3A&zoom=1&docid=xw0ki_uO6F7xVM&ei=qjGYVOvxGKHmyQOt1YCwCw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=680&page=1&start=0&ndsp=12&ved=0CCIQrQMwAA
şesul Ierihonului  

82
                                                                     Anglo-saxonii conform profeției

şi a ajuns pe Sedechia în şesul Ierihonului, l-au prins şi l-au dus la Nabucodonosor, regele Babilonului, la Ribla, în ţara Hamat, unde acesta a rostit judecată asupra lui.
6.   Atunci regele Babilonului a junghiat pe fiii lui Sedechia în Ribla, înaintea ochilor acestuia, şi pe toţi dregătorii lui Iuda i-a junghiat regele Babilonului.


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fidata.overblog.com%2F1%2F12%2F10%2F14%2F%2Fjerusalem70ad.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Firpourdemain.overblog.com%2Farticle11448485.html&h=235&w=405&tbnid=YpqVnwqrtZLSM%3A&zoom=1&docid=BKQ24X5TG6BWtM&ei=jzKYVLHaBoPWywPL44KQCw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=633&page=1&start=0&ndsp=13&ved=0CEMQrQMwCw
Ierusalimul incendiat  

7.   Iar lui Sedechia i-a scos ochii şi l-a pus în cătuşe, ca să-l ducă la Babilon” (Ieremia 39: 1-7).
Aceste evenimente mai sunt, de asemenea, prezentate într-o altă secțiune din Cartea lui Ieremia
 aproape cuvânt cu cuvânt:
2.  “El a făcut rele în ochii Domnului, precum făcuse şi Ioiachim.


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fwww.antikforever.com%2FSyriePalestine%2FHebreuxIsraelJuda%2FImages%2Fjuda20b.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.antikforever.com%2FSyriePalestine%2FHebreuxIsraelJuda%2Fjuda.htm&h=380&w=599&tbnid=vq0ZyxoesgwOdM%3A&zoom=1&docid=wndCGydTWlv8ZM&itg=1&ei=LDSYVJrJGoK0UbjmgrAL&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=439&page=4&start=35&ndsp=14&ved=0CKUBEK0DMCk
iudeii înfrânți    

3.   De aceea a venit mânia Domnului asupra Ierusalimului şi a lui Iuda până într-atât încât i-a lepădat de la faţa Sa, şi Sedechia a fost dat jos de regele Babilonului.
4.   Era în al nouălea an al domniei lui, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii acesteia, când a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, cu toată oştirea sa împotriva Ierusalimului, l-a înconjurat şi a făcut împrejurul lui valuri de pământ.


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fantikforever.com%2FSyriePalestine%2FDivers%2FImages%2Fammon01b.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fantikforever.com%2FSyriePalestine%2FDivers%2Fammonite.htm&h=675&w=900&tbnid=Oz6Q8Z6no4iX4M%3A&zoom=1&docid=uXXhD4sl7ow80M&ei=mTWYVOaWNMyAU5GigrgL&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=731&page=10&start=118&ndsp=13&ved=0CD8QrQMwEzhk
cetate asediată de caldei  

5.   Cetatea a stat împresurată până în anul al unsprezecelea al regelui Sedechia.
6.   Iar în luna a patra, în ziua a noua a lunii acesteia, s-a întărit foametea în cetate, şi poporul ţării nu mai avea pâine.
7.   Atunci s-a făcut o spărtură în cetate, pe unde au ieşit toţi oştenii şi au fugit din cetate noaptea pe porţile ce se aflau între cele două ziduri de lângă grădina regelui; iar Caldeii erau împrejurul cetăţii.


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fdossier.universtorah.com%2FDOSSIER1%2F%2Ffe0021nabuchodonosor.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.universtorah.com%2Fns2_dossier441marhechvanelemoisdudeluge.htm&h=362&w=434&tbnid=ZJVQmLlA_lFyHM%3A&zoom=1&docid=5PCrmhR81OSO8M&ei=uTaYVNnnEqmaygO4i4D4Cw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=370&page=2&start=9&ndsp=13&ved=0CGYQrQMwFA    Nabucodonosor executându-i pe prinții lui Iuda  

8.   Şi a alergat oştirea Caldeilor după rege şi a ajuns pe Sedechia în şesurile Ierihonului. Atunci toată oştirea lui a fugit de la el.
9.   Deci au luat pe rege şi l-au dus la regele Babilonului în Ribla, în ţinutul Hamat, unde acesta l-a judecat.
10.   Regele Babilonului a junghiat pe fiii lui Sedechia înaintea ochilor acestuiaa junghiat de asemenea în Ribla şi pe toţi cei mari din Iuda.


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fwww.interbible.org%2FinterBible%2Fecritures%2Fmots%2F2010%2Fmots_101217.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.interbible.org%2FinterBible%2Fecritures%2Fmots%2F2010%2Fmots_101217.html&h=300&w=400&tbnid=CoWcU3gE1QM60M%3A&zoom=1&docid=RuQbfljs0fPVhM&ei=GzmYVK62MKOxygPVpoHQCw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=384&page=1&start=0&ndsp=7&ved=0CCkQrQMwAw
iudeii duși în exilul babilonian  

11.   Iar lui Sedechia i-a scos ochii şi a poruncit să-l încătuşeze cu cătuşe de aramăşi l-a dus regele Babilonului la Babilon şi l-a pus în casa cea de pază, unde l-a ţinut până în ziua morţii lui” (Ieremia 52: 2-11). În comparație cu textul citat din capitolul 39, cel prezentat în capitolul 52 aduce o precizare decisivă în clarificarea continuității liniei lui David în Asia prin mențiunea: “
 l-a pus în casa cea de pază, unde l-a ţinut PÂNĂ ÎN ZIUA MORŢII LUI”. 


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fwww.alterinfo.net%2Fphoto%2Fart%2Fdefault%2F8862571091149.jpg%253Fv%253D1290018732&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.alterinfo.net%2FDestruction-de-Jerusalem-et-exil-des-juifs-par-les-romains-en-70-de-notre-ere-realites-archeologiques-et-historiques_a17850.html&h=214&w=480&tbnid=6sVgngoy51BmOM%3A&zoom=1&docid=miueqdYARlqV2M&ei=GzmYVK62MKOxygPVpoHQCw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=703&page=1&start=0&ndsp=7&ved=0CCYQrQMwAg
iudeii duși în exilul babilonian  

Aceste pasaje evidențiază mai multe aspecte:
1) Regele Babilonului i-a ucis pe toți, fiii lui Sedechia potențiali moștenitori la tronul lui David.
2) Nabucodonosor i-a înjunghiat, de asemenea, pe toți mai marii fostului regat Iuda (nobili), strategie vizând lichidarea oricărui posibil candidat pentru domnia pe tronul lui David.
3) În cele din urmă, după ce l-a orbit pe fostul rege Sedechia, ce a domnit pe tronul lui David, Nabucodonosor l-a dus pe Sedechia la Babilon, închizându-l în temniță până la sfârșitul vieții sale.


http://de.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant#mediaviewer/File:Kant_Kaliningrad.jpg
  Immanuel Kant

4) Se pare apriori gândind (ca poziție kantiană), - din punctul de vedere al judecății de valoare al lumii de atunci – că scaunul de domnie al lui David a încetat să mai existe, fiindcă nici un urmaș de sex masculin (sau moștenitor) în mod aparent n-ar fi supraviețuit pentru a continua dinastia. Ceea ce este sigur este că din acea zi a detronării lui Sedechi, tronul lui David și-a încetat existența în teritoriul fostului regat Iuda, în Ierusalim sau chiar printre iudei.


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fe.maxicours.com%2Fimg%2F3%2F8%2F2%2F3%2F382328.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.maxicours.com%2Fse%2Ffiche%2F3%2F4%2F379134.html&h=317&w=1000&tbnid=-PuA-BkyOU5ZfM%3A&zoom=1&docid=r-C2lRJqFfUf6M&ei=GzmYVK62MKOxygPVpoHQCw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=545&page=5&start=42&ndsp=13&ved=0CKYBEK0DMCo
deportarea iudeilor în Babilon  


Ce soartă a avut regele Iehonia în Babilon ?

La drept vorbind, simultan cu momentul intrării cu cătușele la mâini pe porțile Babilonului în anul 587 a lui Sedechia, un alt rege iudeu, înaintat în vârstă, se afla de zece ani într-o închisoare babiloniană. Ioiachim, avusese o domnie efemeră de aproximativ 100 de zile din decembrie 598 până în 16 martie 597. Acest rege vârstnic, avea fii, dar erau aceștia apți să continue linia lui David?

https://www.google.ro/searchq=hristos+%C3%AEn+glorie+foto&biw=802&bih=391&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=QRyYVK2BHcKvUfDeg6gL&ved=0CB4QsAQ#tbm=isch&q=glorie+foto++regele+David+&facrc=_&imgdii=_&imgrc=AGeOrI3WU1k5M%253A%3BXmKr4Lsm4KyvCM%3Bhttp%253A%252F%252Fcommons.orthodoxwiki.org%252Fimages%252Fthumb%252F4%252F4f%252FDavid.jpg%252F180pxDavid.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fro.orthodoxwiki.org%252FDavid%3B180%3B248
regele David   

Bătrânul rege Ioiachim (numit altfel și Iehonia) a fost făcut prizonier și trimis în robia babiloniană. Ioiachim este numit în mod formal “rege” după 37 de ani de robie:
27.  “ În anul al treizeci şi şaptelea de la strămutarea lui Ioiachim, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în ziua a douăzeci şi şaptea a acestei luni, Evil-Merodac, regele Babilonului, în anul urcării sale pe tron, a scos pe Ioiachim, regele Iudei, din temniţă,

http://en.wikipedia.org/wiki/Marduk#mediaviewer/File:Elam_r_(30).JPG
zeul Marduk  

28.   A vorbit cu el prietenos şi a pus tronul lui mai sus de tronurile regilor care erau la el în Babilon;
29.   I-a schimbat hainele lui de temniţă şi Ioiachim a mâncat totdeauna la masa regelui, în toate zilele vierii lui.
30.   Cele trebuitoare hranei lui i-au fost date neîncetat de rege, zi cu zi, cât a trăit el” (IV Regi 25: 27 -30). Ioiachim a primit chiar și titlul de “rege” peste ceilalți “regi” vasali luați ca și el captivi în Babilon.


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fisraelvivra.com%2Fesdras.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fisraelvivra.com%2Fbulletin26.htm&h=337&w=500&tbnid=d24kfekSRdj2M%3A&zoom=1&docid=pyMDX7OJ1bfDQM&ei=CSeYVNrrBsv9ywPjqoCICw&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=3600&page=2&start=8&ndsp=13&ved=0CE8QrQMwDw
Zorobabel la reconstrucția Templului  

Salatiel era unul dintre fiii lui Iehonia, fiind în același timp și tatăl lui

Misiunea lui Ieremia
83

Zorobabel. Vom regăsi această ramură regală în arborele genealogic al Domnului nostru Iisus Hristos, dovedindu-se astfel descendența Sa directă din regele David, după cum urmează:

https://www.google.ro/searchq=hristos+%C3%AEn+glorie+foto&biw=802&bih=391&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=QRyYVK2BHcKvUfDeg6gL&ved=0CB4QsAQ#tbm=isch&q=arborele+genealogic+hristos++foto&facrc=_&imgdii=_&imgrc=3ItzXBVAJQGelM%253A%3BiyFMqDxrxVY_tM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.razbointrucuvant.ro%252Fwpcontent%252Fuploads%252F2011%252F12%252Fieseie1323956072574.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fvremurivechisinoi.blogspot.com%252F2013%252F12%252Fpredica-la-duminica-dinaintea-nasterii.html%3B500%3B628
arbore genealogic al Lui Hristos  

6.  “
 Iesei a născut pe David regeleDavid a născut pe Solomon din femeia lui Urie;
7.   Solomon a născut pe RoboamRoboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
8.   Asa a născut pe IosafatIosafat a născut pe IoramIoram a născut pe Ozia;
9.   Ozia a născut pe IoatamIoatam a născut pe AhazAhaz a născut pe Iezechia;


http://he.wikipedia.org/wiki/%D7%97%D7%96%D7%A7%D7%99%D7%94%D7%95#mediaviewer/File:Ravshakeh.jpg

regele Iezechia la negocieri  

10.   Iezechia a născut pe ManaseManase a născut pe AmonAmon a născut pe Iosia;
11.   Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;
12.   După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe SalatielSalatiel a născut pe Zorobabel;
13.   Zorobabel a născut pe AbiudAbiud a născut pEliachimEliachim a născut pe Azor;


http://fr.wikipedia.org/wiki/Zorobabel_%28gouverneur%29#mediaviewer/File:Zerubbabel.jpg
Zorobabel  

14.   Azor a născut pe SadocSadoc a născut pe AchimAchim a născut pe Eliud;
15.   Eliud a născut pe EleazarEleazar a născut pe MatanMatan a născut pe Iacov;
16:   Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos” (Matei 1: 6 -16).


http://www.bethleem.custodia.org/default.asp?id=371
Giotto, Adoration des Mages, détail-Chapelle des Scrovegni, à Padoue  închinarea magilor la Hristos prunc

Dumnezeu l-a inspirit pe Cyrus, regale Persiei, să promulge un edict în baza căruia Zorobabel trebuia să se-ntoarcă la Ierusalim - nu în calitate de rege ci de simplu guvernator- pentru a supraveghea reconstrucția Templului lui Dumnezeu, la 70 de ani după robia babiloniană.
Ne putem întreba: Din ce motiv nici Iehonia nici unul dintre fiii sau nepoții săi n-au mai domnit peste Iuda?


https://www.google.ro/searchq=foto+regele+david&biw=802&bih=391&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=0V2YVOaPJcqBU4WxgLAL&ved=0CB4QsAQ#tbm=isch&q=foto+regele+david+pe+tron&facrc=_&imgdii=_&imgrc=qgq7hvAkszNTmM%253A%3B4yR_wMbzmP7D6M%3Bhttp%253A%252F%252F1.bp.blogspot.com%252FUN2DkF_kvrs%252FTq6iGZ6ibGI%252FAAAAAAAAGeI%252FEZKYbXIQ9IY%252Fs400%252Fimagine.jpeg%3Bhttp%253A%252F%252Fhristos-imparatul-slavei.blogspot.com%252F2011_10_01_archive.html%3B298%3B300
        regele David ordonând un recensământ

Dacă se mai găsea vreun descendent din dinastia regelui David printre robii iudei reveniți în frontierele fostului regat Iuda, nu trebuia ca acesta să se afle pe tronul lui David, devenind un om liber? De ce nu s-au întâmplat lucrurile așa în istorie? Răspunsul este foarte simplu: Dumnezeu n-a permis această înscăunare.
Dumnezeu este Cel care dă un tron viitorilor regi, și tot El este Cel care-i răstoarnă:



https://www.google.co.uk/searchq=Roboam+and+Israel+photo&biw=1024&bih=667&tbm=isch&imgil=6DIlPGJGKH6GNM%253A%253BbA4zYSQHpjjcUM%253Bhttp%25253A%25252F%25252Fwww.buenanueva.net%25252Fbiblia%25252F3biblia3er_anio%25252F3_13_divisionreinoI.html&source=iu&pf=m&fir=6DIlPGJGKH6GNM%253A%252CbA4zYSQHpjjcUM%252C_&usg=__B5w_Dpdmx3rQ12Vl_rNvdfL1dkA%3D&dpr=1&ved=0ahUKEwjZ2br3yIbLAhVE_ywKHQGGAxsQyjcINQ&ei=e3rIVpmwHcTswGBjI7YAQ#tbm=isch&q=nabuchodonosor+craisy+photo&imgrc=aAt9ziy9w4b7_M%3A   
   regele Nabucodonosor detronat 

20.  “
 Şi a început Daniel a grăi: «Să fie numele lui Dumnezeu binecuvântat din veac şi până în veac, că a Lui este înţelepciunea şi puterea.
21.   Şi El este Cel care schimbă timpurile şi ceasurileCel care dă jos de pe tron pe regi şi Cel care îi puneEl dă înţelepciune celor înţelepţi şi ştiinţă celor pricepuţi.
22.   El descoperă cele mai adânci şi cele mai ascunse lucruri, ştie ce se petrece în întuneric şi lumina sălăşluieşte cu El” (Daniel 2: 20-22). 


https://www.google.ro/searchq=foto+regele+david&biw=802&bih=391&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=0V2YVOaPJcqBU4WxgLAL&ved=0CB4QsAQ#tbm=isch&q=foto+blazon+sceptru&facrc=_&imgdii=_&imgrc=NccmgOSdR9xBM%253A%3BUArYo66FAKQniM%3Bhttps%253A%252F%252Fexpertizarebijuterii.files.wordpress.com%252F2014%252F08%252Fsceptru1.jpg%3Bhttps%253A%252F%252Fexpertizarebijuterii.wordpress.com%252Fpage%252F34%252F%3B699%3B177
sceptru 

În acest caz al liniei lui David ajunsă în dreptul regelui Sedechia, El a prevăzut retragerea sceptrului liniei lui Fares (Perez în spaniolă), pentru a-l muta în linia lui Zara.

84
                                                  Anglo-saxonii conform profeției


https://www.google.co.uk/searchq=photo+blazon+sceptre&biw=912&bih=445&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=CmKYVMvBLcb7UKG8g5gP&ved=0CEQQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=xJuNs5kgt69mpM%253A%3BLMzINHSRCoLFM%3Bhttp%253A%252F%252Fngw.nl%252Fheraldrywiki%252Fimages%252Fd%252Fd1%252FWagshurs.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fngw.nl%252Fheraldrywiki%252Findex.php%253Ftitle%253DWagshurst%3B237%3B270
  sceptru

Trebuia - cu toate acestea- ca o linie regală descendentă din regele David, să subziste în Palestina pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos să se poată naște (câteva sute de ani mai târziu), dintr-o descendență directă a regelui David.
Pe de altă parte, Dumnezeu n-a pierdut din promisiunea făcută lui David, precum că nu-i va lipsi niciodată un descendent (din linia lui David) ce va domni pe Tronul lui David. Numeroase profeții complexe și fascinante, trebuiau să se-mplinească - dintre care unele aparent contradictorii – vizau delegați divină extraordinară, acordată lui Ieremia.


https://www.google.ro/searchq=heraldica+c%C4%83r%C8%9Bi&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=eWqYVMedFcytUYbwgqgL&ved=0CB4QsAQ#tbm=isch&q=foto+muzeul+de+istorie+inele+aur&facrc=_&imgdii=_&imgrc=DCejC3gSdmGgXM%253A%3Bzfx8btIDUcUzVM%3Bhttps%253A%252F%252Fecomuntiimacinului.files.wordpress.com%252F2011%252F03%252Finelbizantindinaur.jpg%3Bhttps%253A%252F%252Fecomuntiimacinului.wordpress.com%252Fobiective-cultural-istorice%252Fcetati-si-situri-arheologice%252Fcetatea-dinogetia%252F%3B1024%3B768

inel de aur  

Atitudinea arogantă a regelui Iehonia L-a determinat pe Dumnezeu să-i rostească următoarea sentință: “ Precum e adevărat că Eu trăiesc, a zis Domnul, tot aşa este de adevărat că dacă Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, ar fi inel la mâna Mea cea dreaptă, apoi şi de acolo l-aş smulge” (Ier. 22: 24).


https://www.google.ro/searchq=heraldica+c%C4%83r%C8%9Bi&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=eWqYVMedFcytUYbwgqgL&ved=0CB4QsAQ#tbm=isch&q=statuia+lupoaicei+remulus&facrc=_&imgdii=_&imgrc=r2k0QMnfXSEO1M%253A%3BmogBHBLDfznxM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.lovendal.ro%252Fwp52%252Fwpcontent%252Fuploads%252F2008%252F12%252Fromulus_remus.gif%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.lovendal.ro%252Fwp52%252Fcelebra-statuie-lupoaica-cu-romulus-si-remus-n-a-fost-realizata-pe-timpul-romanilor%252F%3B350%3B232
lupoaica - Romulus și Remus  

O mică parabolă însoțește această sentință, punând accent pe reprezentantele sexului feminin, ajunse la vârsta căsătoriei, pe fondul nimicirii tuturor reprezentanților de sex masculin, indiferent de vârstă!
11.  “
« Şi iată ce să mai faceţipe orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut bărbat, să-i daţi pieirii, iar fetele lăsaţi-le cu viaţă». Şi aşa au făcut.


http://hu.wikibooks.org/wiki/C%C3%ADmerhat%C3%A1roz%C3%B3/Rauch_c%C3%ADmer#mediaviewer/File:Rauchenfeldi_Rauch.JPG

blazonul familiei Rauch      


12.   Şi au găsit ei printre locuitorii din Iabeşul Galaadului patru sute de fete care nu cunoscuseră bărbat şi le-au adus în tabără la Şilo, care e în pământul Canaan.
13.   Atunci toată obştea a trimis să grăiască fiilor lui Veniamin care erau la stânca lui Rimon şi să le vestească pace.
14.   Şi s-au întors fiii lui Veniamin la Israeliţi şi Israeliţii le-au dat soţii din femeile rămase în viaţă din Iabeşul Galaadului. Dar curând s-a văzut că acestea nu erau de ajuns” (Judecători 21: 11-14). 


http://hu.wikibooks.org/wiki/C%C3%ADmerhat%C3%A1roz%C3%B3/Kiss_c%C3%ADmer#mediaviewer/File:M%C3%A1ndi_Kiss.JPG     blazonul familiei Kiss  

Făcând apel la un episod din viața singurului trib al lui Israel aproape complet nimicit, Dumnezeu sugerează în mod voalat continuitatea liniei lui David reprezentată printr-o prințesă (fiică a lui Sedechia) indicată criptic sub numele de « Iabeşul Galaadului ». Pilda aceasta se sprijină pe Veniamin în multiple sensuri: 

1 ca frate al lui Iosif, sugerând proiectul matrimonial al Domnului: 

http://hu.wikibooks.org/wiki/C%C3%ADmerhat%C3%A1roz%C3%B3/Rh%C3%A9dey_c%C3%ADmer#mediaviewer/File:Rh%C3%A9dei_J%C3%A1nos_1768.jpg
blazonul familiei Rhedey  

2 Veniamin ca trib ce constituia la momentul domniei regelui Iehonia, o figură de stil ce reprezenta printr-un singur trib, pe toți iudeii. 

3 Imediat după perioada judecătorilor, Israelul are un rege desemnat de Dumnezeu chiar din seminția lui Veniamin! 
4 La doi ani de la moartea dramatică a lui Saul, nimeni din familia sa nu mai era în viață și dinastia sa se stingea. 

http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fwww.interbible.org%2FinterBible%2Fdecouverte%2Finsolite%2F2011%2Finsolite_111216.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fwww.interbible.org%2FinterBible%2Fdecouverte%2Finsolite%2F2011%2Finsolite_111216.html&h=400&w=313&tbnid=QbQc31pB-nb8XM%3A&zoom=1&docid=4a9wCgL_WE7KFM&ei=23mYVJW5LcWvygOKq4GwCg&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=490&page=1&start=0&ndsp=17&ved=0CEcQrQMwDQ
moartea regelui Saul  

Se vedea aici un paralelism între stingerea dinastiei lui Saul cu linia regală a regelui ajuns captiv, Iehonia. Cuvântul – cheie prezentat, devine «IAVIS GALAAD» în româna veche a vremurilor lui Șerban Cantacuzino, domnitor al Țării Românești, cu sponsorizarea căruia vede lumina tiparului prima biblie completă în română, Biblia de la București – 1688. 


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fupload.wikimedia.org%2Fwikipedia%2Fcommons%2Fthumb%2F9%2F99%2FSerban_Cantacuzino.jpg%2F210pxSerban_Cantacuzino.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Fro.wikipedia.org%2Fwiki%2F%25C8%2598erban_Cantacuzino&h=411&w=210&tbnid=lWUx6VUlyGo4wM%3A&zoom=1&docid=FFxLDyk4VDkjUM&ei=zHqYVM2ECcfwUrbMgsAL&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=535&page=1&start=0&ndsp=18&ved=0CEEQrQMwCw
Șerban Cantacuzino  

Afirmasem că mesajul se adresează timpurilor noastre și vedem că din anul 1688 s-au mai scurs până-n anul 1859 alți 171 de ani. Fiindcă vorbeam de româna veche, este momentul să amintim că teritoriul avut în vedere pentru o seminție ce scapă cu viață, se numește Rimon, nume pe care scriindu-l în ebaica veche, l-am fi scris RMN. De aici rezultă așadar un mesaj vechi de peste 3000 de ani anticipând decriptarea acestui episod biblic dintr-o țară ce se va numi România. 


http://pl.wikipedia.org/wiki/Dacja#mediaviewer/File:Dacia_82_BC.png
Dacia - harta  

Pasajul ce conține cuvântul- cheie: “Şi s-au întors fiii lui Veniamin la Israeliţi şi Israeliţii le-au dat soţii din femeile rămase în viaţă din IABEŞUL GALAADULUIDar curând s-a văzut că acestea nu erau de ajuns” (Judecători 21: 14) mai conține o precizare importantă: Această soluție se va găsi în secolul 21 corespunzând celui de-al XXI-lea capitol din Judecători, în cel de-al 14-lea an al secolului amintit!


http://en.wikipedia.org/wiki/Dacia#mediaviewer/File:Dacian_Draco_Hungerford_LB_1.JPG
drapel dac  

Revenind la regele Iehonia, constatăm din perspectiva noului Său proiect dinastic, că Domnul S-a concentrat pe direcția transferării sceptrului, pentru a nu mai permite fiilor lui Iehonia să mai domnească pe tronul lui Iuda. Când regele Sedechia intra în robia babiloniană, proiectul divin de a transfera Tronul lui David unei alte ramuri a familiei Iuda, era în plină desfășurare...


http://www.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Ffr.academic.ru%2Fpictures%2Ffrwiki%2F68%2FDuomoFidenzaDavide.jpg&imgrefurl=http%3A%2F%2Ffr.academic.ru%2Fdic.nsf%2Ffrwiki%2F1828403&h=1658&w=700&tbnid=1mQSq3rtSwX0JM%3A&zoom=1&docid=8b8DAUwpyN13SM&ei=hYCYVNWoGMWzUdykg6gL&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=523&page=24&start=228&ndsp=10&ved=0CGwQrQMwIjjIAQ
   regele David

Folosind un limbaj lipsit de orice echivoc, Dumnezeu declară hotărât: “
 Aşa zice Domnul: «Scrieţi pe omul acesta ca lipit de copii, ca om nenorocit în zilele sale, pentru că nimeni din neamul lui NU VA MAI ŞEDEA PE TRONUL LUI DAVID ŞI SĂ DOMNEASCĂ PESTE IUDA!»” (Ieremia 22:30).
Declarațiile Domnului au fost atent înregistrate de Ieremia. Această profeție avea să se-mplinească în cursul istoriei, realizându-se în conform cuvintelor Domnului. Iehonia a avut următorii copii - conform Bibliei: 


https://www.google.ro/searchq=photo+sceptre+blazon&biw=802&bih=391&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=-4mZVJCvKMjvUKqQgagL&ved=0CFYQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=L64HxzKppi297M%253A%3B313LB3Q9vjLWM%3Bhttp%253A%252F%252Fupload.wikimedia.org%252Fwikipedia%252Fcommons%252Fthumb%252Fc%252Fc4%252FBlason_ville_fr_EysinesGironde).svg%252F2000pxBlason_ville_fr_Eysines_(Gironde).svg.png%3Bhttp%253A%252F%252Fcommons.wikimedia.org%252Fwiki%252FFile%253ABlason_ville_fr_Eysines_(Gironde).svg%3B2000%3B2200     sceptru în centrul blazonului

17.  “
 Fiii lui Iehonia, cel dus în robie, au fostSalatiel,
18.   Malchiram, Pedaia, Şenaţar, Iecamia, Hoşama şi Nedabia” (I Paralipomena 3:17-19; - Din punctul de vedere al CONTINUITĂȚII ACESTEI LINII PE TRONUL LUI DAVID, EL A FOST FĂRĂ COPII. Nici unul dintre copiii lui - sau dintre urmașii săi - nu s-a mai așezat vreodată pe scaunul de domnie al lui David.


https://www.google.ro/searchq=photo+David+zu+Jerusalem&biw=802&bih=391&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=ooyZVNSBDYvlUrCrg6AL&ved=0CCEQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=W1Nmdk31Ruk3OM%253A%3B_h8mQpvtQyABkM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.internetmonk.com%252Fwpcontent%252Fuploads%252FDavid_flees_Jerusalem.gif%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.freerepublic.com%252Ffocus%252Freligion%252F3086299%252Fposts%3B800%3B390
  rebeliunea prințului Abesalom împotriva regelui David

Sceptrul fusese smuls liniei lui Fares. El a fost dezrădăcinat din Iuda. Toți descendenții potențiali
 aparent au fost uciși, și cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Iehonia, deja încarcerat într-o închisoare babiloniană, era că va fi un om fără copii.
Acest moment istoric, pune punct primei părți a misiunii lui Ieremia. Tronul a fost smuls,
 
regatul Iuda era complet dezmembrat. Iuda începea să sufere pedeapsa lui ca popor subjugat.

https://www.google.ro/searchq=photo+David+zu+Jerusalem&biw=802&bih=391&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=ooyZVNSBDYvlUrCrg6AL&ved=0CCEQsAQ#facrc=_&imgdii=_&imgrc=LHJPeO7v7T9h2M%253A%3BIHzc6s29ek9KZM%3Bhttp%253A%252F%252Fart.famsf.org%252Fsites%252Fdefault%252Ffiles%252Fartwork%252Fborgianni%252F5049161418940013.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fart.famsf.org%252Forazio-borgianni%252Fdavid-returns-triumph-jerusalem-1963303233%3B1050%3B900
întoarcerea triumfală a 
regelui David în Ierusalim 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu