Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 86
-86-
! Pogácsán
(Pogacianu) de Puszta Hidegkút, in comun’a
Borsi’a [Borșa (în maghiară Borsa, în germană
Borscha) este un oraș în județul Maramureș, Transilvania, România, format din
localitățile componente Băile Borșa și Borșa (reședința). Istorie: - Prima
atestare documentară a localității datează din 1353, când se menționează că
făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă,
înainte de acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare
datează din 1365 (Bors). În 1365, regele Ungariei, Ludovic I, confiscă domeniul
Bogdăneștilor (inclusiv Borșa, sub numele Borș) și-l dăruiește Drăgoșeștilor
(fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir și Ștefan), această danie fiind întărită în 1373 și 1384. Numele Borșei reapare în
documente la 20 iunie 1450, când în această posesie sunt introduși Nicolae și
Luca, fiii lui Ștefan, și Nan, fiul lui Hotiko din Vișeu. Un eveniment
semnificativ este reprezentat de victoria obținută de borșeni sub conducerea
protopopului Șandor Lupu, asupra tătarilor care se întorceau din ultima
incursiune de pradă în Maramureș în 1717, la locul numit astăzi Preluca
Tătarilor. Biserica din localitate a fost arsă în această incursiune și
refăcută în anul 1800. Aproape la un secol distanță în 1895 a fost construită
una nouă din piatră, existentă și azi. În 1774 Borșa era comună și parohie.
Într-o descriere a localității din anul 1941 se amintește că această comună
răsfirată și risipită are o lungime de 59 km și o lățime de 35 km. În anii ’40,
la Borșa se făceau pregătiri pentru organizarea Olimpiadei de Iarnă din anul
1948. Mai exact s-au investit aproximativ echivalentul a 100 milioane euro azi,
pentru construirea de pârtii de schi, locuri de cazare, restaurante, instalații
de transport pe cablu, patinoare, etc. S-a construit cea mai mare trambulină de
sărituri cu schiurile numită Tighina, pârtia de schi Olimpia, centrală
electrică, cabane de schi, Hotel Sport Olimpia Stibina. S-au organizat în anii
’40 mai multe concursuri de schi și sărituri cu schiurile la care au participat
sportivi din Germania, Norvegia, Ungaria, România, etc. Datorită faptului că
frontul de est din timpul celui de al doilea război mondial s-a mutat în Pasul
Prislop, s-au întrerupt lucrările și organizarea de concursuri, iar acestea nu
au mai fost reluate după 1945 iar astfel că organizarea Olimpiadei de Iarnă din
1948 a rămas doar un vis. Oamenii care au pus sufletul și umărul la realizarea
acestei investiții: Déván István (1891 -1977) - Directorul proiectului
(maghiar). Albert Szent -Györgyi (1893 - 1986) - Laureat în 1937 al Premiului
Nobel - finanțator al proiectului (maghiar de origine română). Herbert Heiss -
specialist în amenajare pârtii de schi (german). Benedek Frigyes - arhitectul
proiectului (maghiar). Iglóiné Eleőd Anikó - prima concurentă la schi coborâre
(maghiară). Flaviu Jurcă - prefect al județului Maramureș și susținător al
proiectului (român). Stanislaw Marusarz - constructorul trambulinei de sărituri
cu schiurile (polonez). Sepp Weiler - câștigătorul primului concurs de sărituri
cu schiurile (german). Heinrich Klopfer - săritor cu schiurile (german). Kovács
László - proprietarul mai multor cabane de schi din acea vreme (român). Kilvády
Györgyike - schioare (maghiară) Patrimoniu natural din regiunea Borșa
Rezervația Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsînii. Rezervația Cornu Nedeii - Ciungii Bălăsinii a fost înființată pentru ocrotirea
cocoșului de mesteacăn și a mediului său favorit –
jnepenișul. Din cele zece puncte populate cu cocoși de mesteacăn cunoscute în România, patru se află în Munții Rodnei și
patru în Munții Maramureșului. Această rezervație pare a constitui biotopul
optim pentru cocoșul de munte, aici găsindu-se cea mai mare populație din țară.]. Principele Transilvaniei, regele
Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár, 1616, 6 Aprilie.
Scutu militaru triangularu in faci’a ceriului, in a càrui’a medilocu se afla
una brânca de omu taiéta din umeru, invescuta in vesmêtu rosiu, si tienêndu
sabie. Désupr’a sculului stà galea militara pre care o acopere diadema regésca cu
petri scumpe si margele infrumusetiata, din care esu trei pene de strutiu si
acoperu ambele pàrti a scutului. 3 patrifamilie. (vezi Pogacianu
de Puszta Hidegkút) 
(blazon)
! Pogacianu de Puszta Hidegkút, in comun’a Borsi’a [Borșa (în maghiară Borsa, în germană Borscha) este un
oraș în județul Maramureș, Transilvania, România, format din localitățile
componente Băile Borșa și Borșa (reședința). Istorie: - Prima atestare
documentară a localității datează din 1353, când se menționează că făcea parte
din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor (în jumătatea ajunsă, înainte de
acest an, în stăpânirea lui Bogdan). După alte surse, prima atestare datează
din 1365 (Bors). În 1365, regele Ungariei, Ludovic I, confiscă domeniul
Bogdăneștilor (inclusiv Borșa, sub numele Borș) și-l dăruiește Drăgoșeștilor
(fiilor lui Sas: Balc, Drag, Dragomir și Ștefan), această danie fiind întărită în 1373 și 1384. Numele Borșei reapare în
documente la 20 iunie 1450, când în această posesie sunt introduși Nicolae și
Luca, fiii lui Ștefan, și Nan, fiul lui Hotiko din Vișeu. Un eveniment
semnificativ este reprezentat de victoria obținută de borșeni sub conducerea
protopopului Șandor Lupu, asupra tătarilor care se întorceau din ultima
incursiune de pradă în Maramureș în 1717, la locul numit astăzi Preluca
Tătarilor. Biserica din localitate a fost arsă în această incursiune și
refăcută în anul 1800. Aproape la un secol distanță în 1895 a fost construită
una nouă din piatră, existentă și azi. În 1774 Borșa era comună și parohie.
Într-o descriere a localității din anul 1941 se amintește că această comună
răsfirată și risipită are o lungime de 59 km și o lățime de 35 km. În anii ’40,
la Borșa se făceau pregătiri pentru organizarea Olimpiadei de Iarnă din anul
1948. Mai exact s-au investit aproximativ echivalentul a 100 milioane euro azi,
pentru construirea de pârtii de schi, locuri de cazare, restaurante, instalații
de transport pe cablu, patinoare, etc. S-a construit cea mai mare trambulină de
sărituri cu schiurile numită Tighina, pârtia de schi Olimpia, centrală
electrică, cabane de schi, Hotel Sport Olimpia Stibina. S-au organizat în anii
’40 mai multe concursuri de schi și sărituri cu schiurile la care au participat
sportivi din Germania, Norvegia, Ungaria, România, etc. Datorită faptului că
frontul de est din timpul celui de al doilea război mondial s-a mutat în Pasul
Prislop, s-au întrerupt lucrările și organizarea de concursuri, iar acestea nu
au mai fost reluate după 1945 iar astfel că organizarea Olimpiadei de Iarnă din
1948 a rămas doar un vis. Oamenii care au pus sufletul și umărul la realizarea
acestei investiții: Déván István (1891 -1977) - Directorul proiectului
(maghiar). Albert Szent -Györgyi (1893 - 1986) - Laureat în 1937 al Premiului
Nobel - finanțator al proiectului (maghiar de origine română). Herbert Heiss -
specialist în amenajare pârtii de schi (german). Benedek Frigyes - arhitectul
proiectului (maghiar). Iglóiné Eleőd Anikó - prima concurentă la schi coborâre
(maghiară). Flaviu Jurcă - prefect al județului Maramureș și susținător al
proiectului (român). Stanislaw Marusarz - constructorul trambulinei de sărituri
cu schiurile (polonez). Sepp Weiler - câștigătorul primului concurs de sărituri
cu schiurile (german). Heinrich Klopfer - săritor cu schiurile (german). Kovács
László - proprietarul mai multor cabane de schi din acea vreme (român). Kilvády
Györgyike - schioare (maghiară) Patrimoniu natural din regiunea Borșa
Rezervația Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsînii. Rezervația Cornu Nedeii - Ciungii Bălăsinii a fost înființată pentru ocrotirea
cocoșului de mesteacăn și a mediului său favorit –
jnepenișul. Din cele zece puncte populate cu cocoși de mesteacăn cunoscute în România, patru se află în Munții Rodnei și
patru în Munții Maramureșului. Această rezervație pare a constitui biotopul
optim pentru cocoșul de munte, aici găsindu-se cea mai mare populație din țară.]. Principele Transilvaniei, regele
Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár, 1616, 6 Aprilie.
Scutu militaru triangularu in faci’a ceriului, in a càrui’a medilocu se afla
una brânca de omu taiéta din umeru, invescuta in vesmêtu rosiu, si tienêndu
sabie. Désupr’a sculului stà galea militara pre care o acopere diadema regésca cu
petri scumpe si margele infrumusetiata, din care esu trei pene de strutiu si
acoperu ambele pàrti a scutului. 3 patrifamilie. (vezi Pogácsán
de Puszta Hidegkút) (blazon)
Semnata in Borsi’a in 15 Iulie,
1862. Alimpiu Barboloviciu,
par. gr -cath. alu Borsei si v. -prot. Giulei.
13. Comunele Puszta –Szent -Mihály
si Astileu -mare.
! Hirau actu Háráu de Kis -Buny, in comun’a P. -S. -Miháj, comitatulu Doboka [Ciceu-Mihăiești (în maghiară Csicsómihályfalva) este
satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud,
Transilvania, România. Istoric: - A fost menționat ca Myhalhaza în 1325 și
Myhalfalva în 1405. A aparţinut castelului Csicó şi a fost deţinut de familia
Bánffy între 1405 şi 1467. În 1405, sunt pomeniți locuitorii săi români, care
plăteau o taxă de stână, iar în 1553, este numit sat maghiar. Biserica sa
reformată a devenit parohia-mamă în secolul al XVII-lea, iar în jurul anului 1710
a devenit filială a Bacăi. În 1661 a fost distrusa de armata lui Ali Basa,
intre 1704 si 1707 a fost arsa de Labanci din Tiege. În anii 1720, a intrat în
posesia familiei Lázár, care l-a strămutat cu o populație românească. În 1766,
parohia reformată număra cincizeci de adulți. Belső -Szolnok, din 1876 a
aparținut comitatului Szolnok-Doboka. În 1886, școala reformată a fost închisă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, cel mai mare proprietar al său era Antal
Zichy. Locuitorii maghiari se ocupau cu tăierea pietrelor de moară. În 2005,
împreună cu cele două sate subordonate, s-a desprins de satul Petru Rareș
(Retteg) și a devenit sat independent. Populație: - În 1850, din cei 442 de
locuitori, 334 erau români, 80 maghiari, 15 evrei și 13 țigani; 334 greco -catolici,
92 reformați și 15 evrei. În 1900, din cei 672 de locuitori ai săi, 518 erau
români, 136 maghiari și 18 vorbitori nativi de germană (idiș); 516 greco -catolici,
136 protestanți și 18 evrei. În 2002, din 931 de locuitori, 634 erau români,
247 ţigani şi 50 maghiari; 862 ortodocși, 51 reformate, 9 greco -catolice și 7
penticostale.]. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu
Apafi I, de Apanagyfalu
[Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1670, si publicate 1671 Alba -Iuli’a. — Scutum militare
in cujus area erat cornix quidam ramum viridem oliveti rostro gestans —, supra
scutum galea militaris clausa, et diadema regium gemmis et unionibus exornatum
etc. [Scut militar în câmpul căruia se afla cornul abundenței purtând
în spațiul gol o ramură verde de măslin, deasupra scutului un coif militar
închis și o diademă regală împodobită
cu bijuterii și uniuni etc.]. 10 patrifamilie.
(vezi Háráu de Kis -Buny) (blazon)
! Háráu de Kis -Buny, in comun’a P. -S. -Miháj, comitatulu Doboka [Ciceu-Mihăiești (în maghiară Csicsómihályfalva) este
satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud,
Transilvania, România. Istoric: - A fost menționat ca Myhalhaza în 1325 și
Myhalfalva în 1405. A aparţinut castelului Csicó şi a fost deţinut de familia
Bánffy între 1405 şi 1467. În 1405, sunt pomeniți locuitorii săi români, care
plăteau o taxă de stână, iar în 1553, este numit sat maghiar. Biserica sa
reformată a devenit parohia-mamă în secolul al XVII-lea, iar în jurul anului 1710
a devenit filială a Bacăi. În 1661 a fost distrusa de armata lui Ali Basa,
intre 1704 si 1707 a fost arsa de Labanci din Tiege. În anii 1720, a intrat în
posesia familiei Lázár, care l-a strămutat cu o populație românească. În 1766,
parohia reformată număra cincizeci de adulți. Belső -Szolnok, din 1876 a
aparținut comitatului Szolnok-Doboka. În 1886, școala reformată a fost închisă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, cel mai mare proprietar al său era Antal
Zichy. Locuitorii maghiari se ocupau cu tăierea pietrelor de moară. În 2005,
împreună cu cele două sate subordonate, s-a desprins de satul Petru Rareș
(Retteg) și a devenit sat independent. Populație: - În 1850, din cei 442 de
locuitori, 334 erau români, 80 maghiari, 15 evrei și 13 țigani; 334 greco -catolici,
92 reformați și 15 evrei. În 1900, din cei 672 de locuitori ai săi, 518 erau
români, 136 maghiari și 18 vorbitori nativi de germană (idiș); 516 greco
-catolici, 136 protestanți și 18 evrei. În 2002, din 931 de locuitori, 634 erau
români, 247 ţigani şi 50 maghiari; 862 ortodocși, 51 reformate, 9 greco
-catolice și 7 penticostale.]. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu
Apafi I, de Apanagyfalu
[Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1670, si publicate 1671 Alba -Iuli’a. — Scutum militare
in cujus area erat cornix quidam ramum viridem oliveti rostro gestans —, supra
scutum galea militaris clausa, et diadema regium gemmis et unionibus exornatum
etc. [Scut militar în câmpul căruia se afla cornul abundenței purtând
în spațiul gol o ramură verde de măslin, deasupra scutului un coif militar
închis și o diademă regală împodobită
cu bijuterii și uniuni etc.]. 10 patrifamilie.
(vezi Hirau de Kis -Buny) (blazon)
András de Mohács din care descendu preotii din P. - S. - Miháj, in comun’a P. -S. -Miháj, comitatulu
Doboka [Ciceu-Mihăiești (în maghiară
Csicsómihályfalva) este satul de reședință al comunei cu același nume din
județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Istoric: - A fost menționat ca
Myhalhaza în 1325 și Myhalfalva în 1405. A aparţinut castelului Csicó şi a fost
deţinut de familia Bánffy între 1405 şi 1467. În 1405, sunt pomeniți locuitorii
săi români, care plăteau o taxă de stână, iar în 1553, este numit sat maghiar.
Biserica sa reformată a devenit parohia-mamă în secolul al XVII-lea, iar în
jurul anului 1710 a devenit filială a Bacăi. În 1661 a fost distrusa de armata
lui Ali Basa, intre 1704 si 1707 a fost arsa de Labanci din Tiege. În anii
1720, a intrat în posesia familiei Lázár, care l-a strămutat cu o populație
românească. În 1766, parohia reformată număra cincizeci de adulți. Belső
-Szolnok, din 1876 a aparținut comitatului Szolnok-Doboka. În 1886, școala
reformată a fost închisă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, cel mai mare
proprietar al său era Antal Zichy. Locuitorii maghiari se ocupau cu tăierea
pietrelor de moară. În 2005, împreună cu cele două sate subordonate, s-a
desprins de satul Petru Rareș (Retteg) și a devenit sat independent. Populație:
- În 1850, din cei 442 de locuitori, 334 erau români, 80 maghiari, 15 evrei și
13 țigani; 334 greco -catolici, 92 reformați și 15 evrei. În 1900, din cei 672
de locuitori ai săi, 518 erau români, 136 maghiari și 18 vorbitori nativi de
germană (idiș); 516 greco -catolici, 136 protestanți și 18 evrei. În 2002, din
931 de locuitori, 634 erau români, 247 ţigani şi 50 maghiari; 862 ortodocși, 51
reformate, 9 greco -catolice și 7 penticostale.]. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu
Apafi I, de Apanagyfalu
[Nușeni, Bistrița-Năsăud],. — — 5 patrifamilie. Donatiunea e
subscrisa de Domnitoriu si de secretariulu Franciscus Lugosi.
Papp de Málinfalva, in comun’a
Astileulu –mare [Aștileu (maghiară Esküllő) este
o comună în județul Bihor, Crișana, România, formată din satele Aștileu
(reședința), Călățea, Chistag și Peștere. Aștileu (maghiară Esküllő) este satul
de reședință al comunei cu același nume din județul Bihor, Crișana, România.
Istoric: - Anonim Gesta Hungarorum În locul numit Eskülló, ei și-au confirmat
loialitatea printr-un jurământ. Și din ziua aceea, locul acela a fost numit
Eskülló pentru că acolo au jurat. De atunci, Tétény (Tătân) a deținut acest pământ
cu pace și noroc.Numele localității este menționat pentru prima dată în 1335 ca
Uskeleu. Variații ulterioare de nume: în 1341 Wskwlew, Wskwleu, în 1552
Alsoeskewlew, Felseweskewlew, în 1692 Eskylö, în 1808 și 1913 Esküllő. Înainte
de 1848, așa-numitul Sat era proprietatea moșiei publice “ötfalus”. (Cinci
sate: Esküllő, Kalota, Keszteg, Körösbarlang, Ürgeteg, care împărțeau păduri și
pășuni). La începutul secolului XX exista o bogată mină de lut la hotarul
satului, materia primă era prelucrată de fabrica locală de var și țigle. Pământul
pustiu Tövisvölgy a aparținut și el Esküllő. Înainte de tratatul de pace de la
Trianon, a aparținut districtului Élesdi din județul Bihar. În 1910, din cei
736 de locuitori, 290 erau maghiari și 446 români. Dintre aceștia, 56 au fost
romano -catolici, 58 au fost reformați și 576 au fost greco -ortodocși de est.], comit. Doboka. Comitele
secuilor, principele
Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu
[Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1682. — Scutum militare coeleslini
coloris, in cuius campo brachium humanum humero tenus resectum visitur — supra
scutum, galea militaris clausa [Scut militar de culoare azurie,
în câmpul căruia se vede un braț uman tăiat din umăr - deasupra scutului, o
cască militară închisă]; 1 patrifamilia se afla in Astileulu -mare
si 2 in
Fodor’a. Se afla intru o copia espressu scrisu: Strenui Ladislai
Papp.
Stánts de Nagy -Nyires, in comun’a
Astileulu –mare [Aștileu (maghiară Esküllő) este
o comună în județul Bihor, Crișana, România, formată din satele Aștileu
(reședința), Călățea, Chistag și Peștere. Aștileu (maghiară Esküllő) este satul
de reședință al comunei cu același nume din județul Bihor, Crișana, România.
Istoric: - Anonim Gesta Hungarorum În locul numit Eskülló, ei și-au confirmat
loialitatea printr-un jurământ. Și din ziua aceea, locul acela a fost numit
Eskülló pentru că acolo au jurat. De atunci, Tétény (Tătân) a deținut acest
pământ cu pace și noroc.Numele localității este menționat pentru prima dată în
1335 ca Uskeleu. Variații ulterioare de nume: în 1341 Wskwlew, Wskwleu, în 1552
Alsoeskewlew, Felseweskewlew, în 1692 Eskylö, în 1808 și 1913 Esküllő. Înainte
de 1848, așa-numitul Sat era proprietatea moșiei publice “ötfalus”. (Cinci
sate: Esküllő, Kalota, Keszteg, Körösbarlang, Ürgeteg, care împărțeau păduri și
pășuni). La începutul secolului XX exista o bogată mină de lut la hotarul
satului, materia primă era prelucrată de fabrica locală de var și țigle.
Pământul pustiu Tövisvölgy a aparținut și el Esküllő. Înainte de tratatul de
pace de la Trianon, a aparținut districtului Élesdi din județul Bihar. În 1910,
din cei 736 de locuitori, 290 erau maghiari și 446 români. Dintre aceștia, 56
au fost romano -catolici, 58 au fost reformați și 576 au fost greco -ortodocși
de est.], comit. Doboka. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu
Apafi I, de Apanagyfalu
[Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1668 — — 11 patrifamilie.
Orosz de Fejér -Egyház, in
comun’a Astileulu –mare [Aștileu
(maghiară Esküllő) este o comună în județul Bihor, Crișana, România, formată
din satele Aștileu (reședința), Călățea, Chistag și Peștere. Aștileu (maghiară
Esküllő) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bihor,
Crișana, România. Istoric: - Anonim Gesta Hungarorum În locul numit Eskülló, ei
și-au confirmat loialitatea printr-un jurământ. Și din ziua aceea, locul acela
a fost numit Eskülló pentru că acolo au jurat. De atunci, Tétény (Tătân) a
deținut acest pământ cu pace și noroc.Numele localității este menționat pentru
prima dată în 1335 ca Uskeleu. Variații ulterioare de nume: în 1341 Wskwlew,
Wskwleu, în 1552 Alsoeskewlew, Felseweskewlew, în 1692 Eskylö, în 1808 și 1913
Esküllő. Înainte de 1848, așa-numitul Sat era proprietatea moșiei publice
“ötfalus”. (Cinci sate: Esküllő, Kalota, Keszteg, Körösbarlang, Ürgeteg, care
împărțeau păduri și pășuni). La începutul secolului XX exista o bogată mină de
lut la hotarul satului, materia primă era prelucrată de fabrica locală de var
și țigle. Pământul pustiu Tövisvölgy a aparținut și el Esküllő. Înainte de
tratatul de pace de la Trianon, a aparținut districtului Élesdi din județul
Bihar. În 1910, din cei 736 de locuitori, 290 erau maghiari și 446 români.
Dintre aceștia, 56 au fost romano -catolici, 58 au fost reformați și 576 au
fost greco -ortodocși de est.], comit. Doboka. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu
Apafi I, de Apanagyfalu
[Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1679. — Scutum militare erectum coelestini
coloris, in cujus area brachium humanum humero tenus resectum —, supra scutum galea militaris etc. [scut militar ridicat de culoare cerească, în zona căruia
este tăiat un braț uman la nivelul umărului, deasupra scutului o cască militară
etc.]. Actu sunt in
Aatileu 3 patrifamilii. Mai sunt successorii acestor’a produsi prin
inquisitiuni la Pruni in comit B -.Szolnok. Pentru varsarea sângelui loru si
apararea Domnitoriului si a patriei.
(blazon)
Papp de Kávás, comit. Szabolcs, in comun’a
Astileulu –mare [Aștileu (maghiară Esküllő) este
o comună în județul Bihor, Crișana, România, formată din satele Aștileu
(reședința), Călățea, Chistag și Peștere. Aștileu (maghiară Esküllő) este satul
de reședință al comunei cu același nume din județul Bihor, Crișana, România.
Istoric: - Anonim Gesta Hungarorum În locul numit Eskülló, ei și-au confirmat
loialitatea printr-un jurământ. Și din ziua aceea, locul acela a fost numit
Eskülló pentru că acolo au jurat. De atunci, Tétény (Tătân) a deținut acest
pământ cu pace și noroc.Numele localității este menționat pentru prima dată în
1335 ca Uskeleu. Variații ulterioare de nume: în 1341 Wskwlew, Wskwleu, în 1552
Alsoeskewlew, Felseweskewlew, în 1692 Eskylö, în 1808 și 1913 Esküllő. Înainte
de 1848, așa-numitul Sat era proprietatea moșiei publice “ötfalus”. (Cinci
sate: Esküllő, Kalota, Keszteg, Körösbarlang, Ürgeteg, care împărțeau păduri și
pășuni). La începutul secolului XX exista o bogată mină de lut la hotarul
satului, materia primă era prelucrată de fabrica locală de var și țigle.
Pământul pustiu Tövisvölgy a aparținut și el Esküllő. Înainte de tratatul de
pace de la Trianon, a aparținut districtului Élesdi din județul Bihar. În 1910,
din cei 736 de locuitori, 290 erau maghiari și 446 români. Dintre aceștia, 56
au fost romano -catolici, 58 au fost reformați și 576 au fost greco -ortodocși
de est.], Primus principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, secretarius
etc. Stephanus Kovachich, 1634. Scutum triangulare rubri coloris, in cujus area
homo integer militaribus instrumentis indutus, dextra manu pugionem evaginatum,
. . . . . . . . . tenens etc., supra scutum galea militare clausa ele. Descendu
din Aradu 4 patrifamilie. Mai sunt in Astileulu- mare 4 patrifamilie sub nume
de Papp, seu Horvát Stefanu, cari descendu prin Genealogia dela Papp alias Todoru si
Damianu de Kis- Buny si Nyires
— a càrora legitima impartire intre doi frati si sora pre bunurile nemiscàtóre
din Kis-Buny, si Nyires se afla de facia prin acte authentice regesci. Idosb. Hoszszu László, Kis -Kövár
vid. huttos asessora, si Leményi Papp Miklós, Táblai Irnok. (blazon)
Ristoltiu 17 Iuniu 1862.
Elaboratu prin Ioanne Badescu,
Parochulu -Restoltiei si A. -Diaconu,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu