Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 83

-83-

11. Tractulu Pánczélcseh.

Muntyán de Füzes, in comun’a Vajdaháza [Voivodeni (Vajdaháza în lb. maghiară) este un sat în comuna Dragu din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul este inconjurat de paduri. Satul a avut si alte poziți geografice. Prima atestare documentară a localității este surprinsă în anul 1320, când satul apare sub numele de Woinadhaza. Alte atestări documentare apar din anii 1437 Waydahaza, 1511 Wajdahaza, 1733 Vaydahaza, 1840 Vadahaza, 1854 Vajdahaza, 1930 Voivodeni, 1966 Voivodeni. Proprietarii localității sunt: László Csonka dintr-o ramură a familiei Zsombor. Regele Carol Robert de Anjou (1301/08 – 1342) a luat moșia de la fiii lui László Csonka, László și Domokos , din cauza neloialității și a donat-o lui Dezsó Elefánti, dar mai târziu iertându-i, Vajdaháza a revenit în mâinile vechilor săi proprietari, Iklódias, și a rămas a lor până la începutul anilor 1500. Pál Nagy din Vajdaházi a locuit în așezare în 1437, care a fost un purtător de stindard în armata lui Antal Nagy din Buda. În 1440, fiii lui Beke Iklódi erau proprietarii lui Vajdaháza, care și-au dat proprietatea aici ca gaj lui Maueni Govanni, camera de sare dési, iar în 1455, a fost dată ca gaj și lui Odvaruta, camera de sare dési. În 1546, Vajdaháza a fost cumpărată de familia Lupsai, în 1554 János Lupsai a gajat un sfert din moșie lui Ferenc Károlyi. În 1577 proprietar era Sándoré Kendy, în 1583 Mihály Maróthy Nagy. În 1599, a devenit proprietatea familiei Sibrik, care a primit moșia infidelului Sándor Kendy de la Zsigmond Báthory. În 1694, a aparținut lui Mihály Teleki și a aparținut familiei Telekie chiar și în 1898. În 1837 avea 678 de locuitori, dintre care 676 români și 2 evrei. Numărul de case a fost de 93. În 1891, din 909 locuitori, 1 era romano-catolic, 896 greco -catolici, 8 reformați, 3 israelieni. Vajdaháza a aparținut districtului Csákigorbó din județul Szolnok-Doboka înainte de Tratatul de pace de la Trianon.]. Principele Transilvaniei, regent al Ungariei, Gheorghe Rákóczi al II-lea de Felsővadász, Georgius Rákoczi I. in arce Görgensi (Gurghiu, mai demult Sântimbrul Gurghiului, (în maghiară Görgényszentimre, în germană Görgen, Sankt -Emrich) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România.) 25 Martii, 1654. Scutum militare erectum coelestini coloris, in cujus campo sive area corona aurea est deposita etc. Etc. Supra scutum galea militaris clausa est posita quam contegit diadema regium gemmis atque unionibus decenter ornatum etc. etc. 3 patrifamilie. Impetrator nobilitatis Ioannes Muntyán de Füzes pro educatione prolium miseræ nationis valachicæ, dedit donavitque, qua filiis Mártis suum prædium Horgaspatak ense in campo Füzesiensi [Georgius Rákoczi I. în cetatea Görgen 25 martie 1654. Scut militar ridicat în plan vertical de culoarea cerului, în câmpul - sau zona sa - în care este depusă o coroană de aur etc. etc. Deasupra scutului este așezată o cască militară închisă, care este acoperită de o diademă regală, decorată decent cu bijuterii și uniuni etc. etc. 3 familie Cuceritorul nobilimii, John Muntyán de Füzes, pentru educația copiilor nenorocitului neam valah, va da fiilor lui Mártis moșia Horgaspatak cu o sabie în domeniul Füzesien.].    (blazon) 

Mik de Nagy -Somkut, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 23 Maiu, 1663. Scutum militare triangulare in cujus campo eques quidam sago viridi pileoque cristato amictus manu dextera sclopetum tenere sinistra habenas equi dirigere visitur [Scut militar triunghiular în câmpul căruia se vede un cavaler purtând o sago (mantie militară) verde și o șapcă cu creastă ținând o pușcă în mâna dreaptă și îndreptând hăițele calului în stânga]. 15 patrifamilie.    (blazon) 

Pop de Lemény, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 24 patrifamilie.

Maté de Lemény, in comun’a Recze -Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 9 patrifamilie.

Omáts de Szurduk - Kápolnok, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, 1631 — 4 Iuliu. Scutum militare, triangulare, in cujus campo, integer homo, ursum naturali coloris depictum, utraque manu, aprehensum tenere visitur [Scut militar, triunghiular, în câmpul căruia se vede un om întreg ținând în ambele mâini un urs de culoare naturală]. 12 patrifamilie.    (blazon) 

Pop de Tohánpataka, in comun’a Recze –Kriaztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1670, 22 Septembris. Scutum militare erectum, in cujus campo manus cladium tenens visitur etc. [Scut militar ridicat, în câmpul căruia se vede mâna care ține o sabie etc.]. 47 patrifamilie.    (blazon) 

Mezei de Szathmár, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — Armalele la familie. — 7 patrifamilie.

Fántye dela Strimbu, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. —  Sigismundus Rákoczi, 20 Iunii 1608, in Civ. Kolozsvár. — 3 patrifamilie.

Vajda dela Strimbu, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 8 patrifamilie.

! Dászkál (Dascalu), in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 8 patrifamilie.  (vezi Dascalu)

Péter din Lemnii, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 2 patrifamilie.

! Kardos (Cardosiu) dela Finyes, in comun’a Recze- Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 10 patrifamilie.  (vezi Cardosiu)

! Cardosiu dela Finyes, in comun’a Recze- Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 10 patrifamilie.  (vezi Kardos)

Román dela Nagy -Vilma, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 2 patrifamilie.

Román din Lemnii, in comun’a Recze –Krisztur [Recea-Cristur (în maghiară Récekeresztúr) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Căprioara, Ciubanca, Ciubăncuța, Elciu, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea-Cristur (reședința). Istoric: - Localitatea Recea -Cristur a fost menționată pentru prima dată în 1320 și a fost locuit inițial de unguri. Până în 1700 românii trebuie să fi ieșit în prim -plan numeric; în 1706, Biserica Reformată Maghiară, a fost preluată de români.]. — — — 8 patrifamilie.

Cziple de Fejérfalva, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — Căpitanul castelului Szendrő, căpitan al castelului Eger, comandant al Ordinului Cavalerilor, guvernatorul, magnatul, principele Transilvaniei, baronul Rákóczi Sigismund, 1607, 18 Iulii. — 16 patrifamilie.

Mezei de Szathmár, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — — — 5 patrifamilie.

Mik de Nagy- Somkut, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — — — 12 patrifamilie.

Mosuyz dela Berintza, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — — — 22 patrifamilie.

Tyira dela Sulesti, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — — — 13 patrifamilie.

Dászkál dela Bugyesti, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — — — 2 patrifamilie.

Papp de Tohánfalva, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1670, 22 Septembre. Scutum militare erectum in cuius campo manus gladium tenens etc. [Scut militar ridicat, în câmpul căruia mâna ține o sabie etc.]. 5 patrifamilie.    (blazon) 

Tite de Szaploncza, in comun’a  Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — — — 6 patrifamilie.

Tripon de Lemény, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. — — — 9 patrifamilie.

Rákolcza de Rákolczfalia, in comun’a Völcs (Eltiu) [Ulciug, în limba maghiară, Völcsök, este un sat ce aparține orașului Cehu Silvaniei din județul Sălaj, Transilvania, România. Satul are aproximativ două treimi locuitori de etnie maghiară și o treime locuitori de etnie română. Originea numelui său: - Se crede că numele său este derivat din cuvântul slav velcic, care în maghiară înseamnă umiditate, dar numele său poate proveni și din lumea păsărilor sau poate fi și un nume personal. Istoric: - Este posibil ca așezarea și împrejurimile să fi fost locuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind locul numit Sáncalja care se întinde de la nord la sud, în vecinătatea căruia au fost găsite inele de bronz încă din anii 1800. Conform tradiției populare, numele așezării a fost inițial Szilágy -Mogyorós, iar una dintre podgorii sale se numește încă Mogyorós. Satul, situat inițial pe câmpia pârâului Szilágy, a fost mutat în locul actual, în poiana pădurii de stejari numită Vöcsök, din cauza hărțuirilor din timpul războiului. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1387 în certificate ca Völcsek, iar în acel moment el aparținea castelului Aranyos. A fost scris ca: Veolchiegh în 1424, Welchek în 1460, Velchok în 1475, Welchewk în 1502, Velcsök în 1526, Vőlcsök în 1692, Ulcsukul în 1733 și Völtsög în 1797. Primii săi proprietari cunoscuți au fost: Kusalyi Jaks. În 1423, aparținea deja castelului Hadad și chiar și atunci era proprietatea familiei Kusalyi Jakcs. Era încă al lor în 1543, dar la acel moment era deja împărțit între Mihály Jakcsi și Péter Pázmány conform documentelor supraviețuitoare. Din cauza morții lui Jakcs Boldizsár Kusalyi fără moștenitor în 1584, Ferenc Wesselényi a câștigat moșia cu castelul Hadad. În 1603, István Wesselényi Hadadi a dat moșia Völcsök și moșia parțială Újlak lui Miklós Dengelegi ca ipotecă pentru o sută de forinți, iar în 1604 erau deja listate printre moșiile sale. La momentul recensământului din 1797, proprietarul principal era familia Baron Wesselényi. În 1847, la momentul recensământului, avea 549 de locuitori, dintre care 449 greco -catolici și 109 reformați. În 1910, avea 851 de locuitori, dintre care 552 maghiari, 299 români, dintre care 300 greco -catolici, 529 reformați, iar 17 israeliți. La începutul secolului al XX-lea aparţinea raionului Szilágycsehi din judeţul Szilágy. Pe marginea de vest a aşezării curge Pârâul Szilágy, iar la începutul secolului al XVII - lea a fost menţionată şi capela de lemn a localităţii. La sfârşitul anilor 1800, unele dintre vechile nume de locuri erau încă cunoscute: Mogyorós, Verőfény, Medvés, Csikászó-rét, Boda, Borzsik, Tölgyes, Csorgó, Szőlőfő, Sáncz-alja, Vénhegy, Lászlósóhez-k Boldzlós, Nyomás-kárej , Ruszka, Mezőgát.]. —  Maximilianus II. Romanorum Imperator (Marele maestru, lord al Frisiei, margrav al Sfântului Imperiu Roman, Enns și Burgau, conte de Tirol, de Burgundia, de Habsburg și Hennegau, de Flandra, de Tirol, de Gorizia, de Artois, de Olanda, de Zeeland, de Ferreti, de Kyburga, de Namur și Zutphen, duce de Burgundia, de Luxemburg, de Lorena, de Brabant, de Styria, de Carintia, de Carniola, de Limburg, de Luxemburg, de Guelders, de Landgrave, de Alsacia, de Suabia, Arhiduce de Austria; rege al Romanilor, al Germaniei, al Ungariei, al Dalmației, al Croației, împărat al Sfântului Imperiu Roman;). Scutum militare, rubei coloris, continens in se signum album, etc. [Scut militar, de culoare roșie, care conține în sine un semn alb etc-*8--.]. 1 patrifamilia.    (blazon) 

Dászkál dela Budesci, in comun’a Kecskeháta [Căprioara (în maghiară Kecskeháta) este un sat în comuna Recea -Cristur din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său - Și-a luat numele de la un munte de aici, în formă de spate de căprioară. Istoric: - Numele Kecskeháta a fost menționat pentru prima dată în 1461 într-un act sub numele Kechkehath, ca proprietate a Réczekereszturienilor. Versiuni ulterioare ale numelui său: Ketskehát în 1463 (Kádár IV. 260), Kechkehath în 1467, Kechkehago în 1470, Keczkehat în 1577, Kecskehát în 1579, Keczikehat în 1659, Kecskeháta. În 1463, Antal și György Kereszturi și-au gajat acțiunile aici lui Márton Iklódi pentru 20 de forinți de aur. În 1467, regele Mátyás și-a luat partea de aici de la Márton Iklódi din cauza infidelității sale și a donat-o fostului cămăraș István Kovács, cu toate acestea, soția și fiii lui Márton Iklódi, János și Tamás, s-au opus încorporării sale în moșie. În 1469, fiii lui Márton Iklódi, Tamás și János, în numele lor și al tatălui lor, i-au interzis regelui Mátyás să-și doneze partea lor aici Harambasa, Szubasa, voievodului Javrank și Karacha din Netalán. În 1592, Zsigmond Báthory l -a confirmat pe fiul regretatului Mihály Gyulai Ferenc în partea sa de aici pentru ambele ramuri, dar Gáspár Horváth Horváth din Felső-szentmártonmacskás s-a contrazis pentru partea regretatului István și György din Kereszezturii, iar J. parte a răposatului Boldizsár din Kereszturi. Înainte de 1625, a aparținut lui István Kún, apoi în 1625 văduvei ei, iar în 1651 István Ébeni și-a lăsat partea de aici soției sale Ilona Kún, iar fratele său mai mic István Kún a lăsat-o în 1666. În 1694, a fost deținut de György Bánffy, Ferenc Baczó, Gáspár Igaz și Belényiné. În 1700, contele Józsefné Teleki și Kún Borbála au dat în schimb părțile de aici contelui Mihály Bethlen, care în 1716 au fost transferate contelui István Bethlen și Borbála, Ferencne Bethlen și Ilona Dujardin. În 1820, localitatea a fost deținută de următorii: contele Ferenc Bánffy, contele Zsigmond Mikes, baronul István Szentkereszti, Antal Eperjesi, István Vajna, János Hodor, János Farkas, András Miske, Róza Endes, Antal Fráter și István Gondos. Înainte de Tratatul de pace de la Trianon, a aparținut districtului Csákigorbó din județul Szolnok-Doboka. În 1910, din 287 de locuitori, 4 erau maghiari, 282 români, dintre care 280 greco -catolici și 5 israelieni.]. — — — 47 patrifamilie.

Tite dela Seplentze, in comun’a Kecskeháta [Căprioara (în maghiară Kecskeháta) este un sat în comuna Recea -Cristur din județul Cluj, Transilvania, România. Originea numelui său - Și-a luat numele de la un munte de aici, în formă de spate de căprioară. Istoric: - Numele Kecskeháta a fost menționat pentru prima dată în 1461 într-un act sub numele Kechkehath, ca proprietate a Réczekereszturienilor. Versiuni ulterioare ale numelui său: Ketskehát în 1463 (Kádár IV. 260), Kechkehath în 1467, Kechkehago în 1470, Keczkehat în 1577, Kecskehát în 1579, Keczikehat în 1659, Kecskeháta. În 1463, Antal și György Kereszturi și-au gajat acțiunile aici lui Márton Iklódi pentru 20 de forinți de aur. În 1467, regele Mátyás și-a luat partea de aici de la Márton Iklódi din cauza infidelității sale și a donat-o fostului cămăraș István Kovács, cu toate acestea, soția și fiii lui Márton Iklódi, János și Tamás, s-au opus încorporării sale în moșie. În 1469, fiii lui Márton Iklódi, Tamás și János, în numele lor și al tatălui lor, i-au interzis regelui Mátyás să-și doneze partea lor aici Harambasa, Szubasa, voievodului Javrank și Karacha din Netalán. În 1592, Zsigmond Báthory l -a confirmat pe fiul regretatului Mihály Gyulai Ferenc în partea sa de aici pentru ambele ramuri, dar Gáspár Horváth Horváth din Felső-szentmártonmacskás s-a contrazis pentru partea regretatului István și György din Kereszezturii, iar J. parte a răposatului Boldizsár din Kereszturi. Înainte de 1625, a aparținut lui István Kún, apoi în 1625 văduvei ei, iar în 1651 István Ébeni și-a lăsat partea de aici soției sale Ilona Kún, iar fratele său mai mic István Kún a lăsat-o în 1666. În 1694, a fost deținut de György Bánffy, Ferenc Baczó, Gáspár Igaz și Belényiné. În 1700, contele Józsefné Teleki și Kún Borbála au dat în schimb părțile de aici contelui Mihály Bethlen, care în 1716 au fost transferate contelui István Bethlen și Borbála, Ferencne Bethlen și Ilona Dujardin. În 1820, localitatea a fost deținută de următorii: contele Ferenc Bánffy, contele Zsigmond Mikes, baronul István Szentkereszti, Antal Eperjesi, István Vajna, János Hodor, János Farkas, András Miske, Róza Endes, Antal Fráter și István Gondos. Înainte de Tratatul de pace de la Trianon, a aparținut districtului Csákigorbó din județul Szolnok-Doboka. În 1910, din 287 de locuitori, 4 erau maghiari, 282 români, dintre care 280 greco -catolici și 5 israelieni.].. — — — 3 patrifamilie.