PLĂCUȚELE DE LA SINAIA ADDENDA PARTEA A II-A
nume
ca şi cel al noii capitale romane. Strabon - parţial contemporan cu Burebista -
care ştie despre un munte sfânt al dacilor, nu pomeneşte nimic de Sarmizegetusa
dacică. Pare greu de crezut să fi existat două cetăţi apropiate, cu nume atât
de puţin diferenţiate, cum presupune Romalo, dar pare la fel de greu de crezut
că romanii au înţeles greşit numele vechii cetăţi şi au perpetuat greşeala.
Totuşi, o a treia soluţie nu sc întrevede. A susţine că un eventual
“falsificator” a vrut să facă variaţii, modificând tocmai numele celui mai
cunoscut toponim, este de-a dreptul absurd. Foarte interesante sunt
informaţiile furnizate de cărturarul iezuit Philippe Brietio, care, în lucrarea
sa «Parallela geographiæ veteris et novæ»,
publicată în 1675, în harta pe care o dedică Daciei, notează în dreptul
capitalei dacice
the
error. However a third solution is not at hand. To maintain that a possible
faker wanted to introduce some variation, changing precisely the name of the
best known toponym appears outright absurd. Very interesting are the pieces of
information provided by the Jesuit scholar Philippo Brietio, who in his work «Parallela geographiæ veteris et novæ»
broughl out in 1675, in the map devoted to Dacia, noted under the Dacian
capital Zarmigethusa. The coincidence
is big, the more so as in the text, while enumerating the major Dacian
toponyms, he wrote Sarmizogetusa or Zarmigethusa, where- from we conclude
that the geographer had several sources. Moreover, in the maps of Abraham
Ortelius (Abraham Ortels), drawn up a century beforc Briet, the nume of the
capital appears as Sarmizgetusa, with
a vowel omitted. We cannot know what sources - lost at present - had been used
by the medieval scholars from the West.
Fig.
4. Fragment din harta lui Briet (1665), în care apare toponimul Sarmigethusa
Fig. 4. Fragment from the map of Briet (1665) where the toponym Sarmigethusa appears.
The Dacians had only one name and the rendition of
the names of some Roman characters faced them with some difficulties as the
Romans used the tria nomina system
borrowed from the Etruscans.
Thus Caius Antonius Hybrida became Caio Antonio, or just Antonio while Fonteius Agrippa was
transcribed as Fontio Di Agrpa
Antroponimele
Dacii aveau un singur nume şi redarea numelor unor
personaje romane le ridică unele dificultăţi, deoarece romanii utilizau
sistemul tria nomina, împrumutat de
la etrusci. Astfel, Caius Antonius Hybrida este Caio Antonio, sau pur şi simplu Antonio,
dar Fonteius Agrippa este Fontio Di Agrpa
(cu omiterea lui i, v. placa nr. 11). Ce reprezenta acel di?
Cele mai multe antroponime dacice cunoscute din
izvoare, apar şi pe plăci. Romalo îi identifică pe: Dromichete, Burebista, Deceneu,
Vezina, Diegis, Dapyx, Zyraxes, Oroles.
Numele care atrage atenţia în cea mai mare măsură
este cel al lui Deceneu, redat cu consecvenţă în texte, Ceneo. Că este vorba de unul şi acelaşi personaj, nu încape
îndoială, deoarece numele este întotdeauna însoţit de cuvântul cotopolo “preot” sau de sintagma megaso cotopolo “mare preot”. De
asemenea, Ceneu apare aproape întotdeauna însoţit de Burebista şi este
reprezentat numai în picioare, cu faţa (v. d. ex. 39), spre deosebire de
căpetenii, care sunt reprezentate în portret lateral. În afară de Ceneu, doar
divinităţile mai sunt reprezentate cu faţa - convenţie bine cunoscută în
antichitate. Rezultă de aici despre Ceneu că era - într-adevăr - considerat
aproape un zeu, aşa cum spune Strabo27. E posibil - aşa cum
presupune Romalo - ca De-Ceneu (Dio Ceneo) să fi însemnat “zeul/divinul Ceneu”,
formulă pe care geţii ar fi folosit-o în mod curent, preluată ca un singur
cuvânt de către străini (p. 206). Pe de altă parte, ne putem gândi la
(wilh
the omission of the i, see plate nr.
11). What does this di stand for?
The majority of the Dacian anthroponyms, known from
the historical sources, appear in the plates too. Romalo identifies Dromichaetes, Burebista, Deceneu, Vezina,
Diegis, Dapyx, Zyraxes, Oroles.
The name which focuses particular attention, is that
of Deceneu, consistently rendered as Ceneo. It goes without saying that it is
one and the same person, because the name is always accompanied by the word cotopolo “priest” or by the syntagm megaso cotopolo, “high priest”. Moreover
Ceneu appears more often than not accompanied by Burebista and is represented
in standing position showing the face (see forex, plate nr. 39) in
contradistinction to the rulers who appear in side view portrait. Except Ceneu
only the deities are represented showing the face - a well-known convention in
Ancient Times. Herefrom it results that Ceneu must have been considered almost
a god, as Strabo27 narrated. It is possible, as supposed by Romalo,
that De-Ceneu (Dio Ceneo) should mean “god/ the divine Ceneu”, an appellation
which the Getae were supposed to have currently used, interpreted as a single
word by foreigners (see p. 206). On the other hand, one might consider the
possibility of a wrong lection from Strabo’s manuscripts, where the name of Kaineos was supposedly preceded by the
Greek partide de or something else of the kind. In this case, the wrong lection
must have been made very early, indeed, as in the text of lordanes, whose
source had been Strabo, we come across the form Dicineus28. This variant of interpretation is suggested
by the text of Philippe Briet, who
Fig. 5. Fragment din lucrarea lui Briet, în care
apare numele lui Deceneu sub forma Ceneus.
Fig. 5. Fragment from Briet’s work in which the name
of Deceneu appears under the form of Ceneus.
337
O altă situaţie
interesantă o prezintă numele Oroles,
notat sub forma Orolio. La Trogus
Pompeius29 este atestat un Oroles;
căpetenie getă care se luptă cu bastarnii. Episodul se petrece în timpul unui
rege numit Rubobostes, sub conducerea
căruia puterea dacilor a crescut foarte mult. Cei mai mulţi l-au plasat pe
acest Oroles în sec. III î. Chr., ghidându-se după contextul în care apare
fragmentul la Trogus. Totuşi, după alţii, fragmentul cu pricina ar constitui o
digresiune şi Rubobostes ar trebui identitificat cu Burebista, sub conducerea
căruia a existat, într-adevăr, cea mai mare creştere a puterii dacilor, iar
Oroles trebuie identificat cu Roles. Acesta
while referring to the reign of Burebista,
maintained that the latter was assisted by Ceneu
in his great achievement. Where did the French geographer know this form from?
The text in question resembles very much Strabo’s; nevertheless Briet most
likely did not use the Greek original but Xylander’s Latin translation made one
century before him. His text is identical with that of Xylander, brought out by
Muller and Dubner in 1885, however in this edition, the form Ceneus is replaced by Deceneus. A thorough research of
Xylander's manuscripts would elucidate this problem. Of course, sceptics would
opine that the faker had read Briet. But then the question arises why he
preferred a form attested only once, which could have been a copyist’s error,
to the well-known and widely spread ones from Strabo and Jordanes.
Another interesting
situation arises from the name of Oroles,
written as Orolio. In Trogus Pompeius29,
a certain Oroles is attested. He was
a Getic chieftain who fought against the Bastarns. The episode takes place
during the reign of a king named Rubobostes,
under whose rule the Dacians’ power had grown very much. Most historians placed
Oroles in the 3rd cen- tury B.C. prompted by the context in which
the fragment appears in the work of Trogus. However, according to other
opinions, the fragment in question is a digression. Rubobostes should be
identified with Burebista, under whose rule the Dacians’ power reached its culmination,
while Oroles must be identified with Roles, who appears, with Dio Cassius30,
as one of the minor kings, in the Dobruja ruling over a formation torn off the
broken-up kingdom of Burebista, after the latter’s death. We know from Dio
Cassius that this Roles also fought the Bastams, his name being extremely similar
to that of Oroles - consequently we find much too many coincidences! In the
tablets the name of the Dobrujan dynast is Oroles. So if we assumed the
existence of a faker, the latter interpreted Trogus Pompcius exactly as
professor Mircea Babeş did, who put the equal-
338
apare
la Dio Cassius30 ca unul dintre regişorii care stăpânesc în Dobrogea
o formaţiune desprinsă din regatul destrămat al lui Burebista, după moartea
acestuia. Ştim de la Dio Cassius că şi acest Roles s-a luptat cu bastamii, iar
numele este extrem de asemănător! Deci prea multe coincidenţe. În tăbliţe
dinastul dobrogean este numit Orole; deci, dacă am presupune existenţa unui “falsificator”,
acesta l-a interpretat pe Trogus Pompeius la fel cum a făcut-o, de pildă, prof.
Mircea Babeş, care pune semnul egal între cei doi adversari ai bastamilor31.
De remarcat şi detaliul că pe căciula lui Orolio se află reprezentată o pasăre
de pradă. Aceasta poate fi în concordanţă cu numele său, care ar putea însemna
“Vulturul”, prin comparaţie cu slavul oril
- “vultur”.
Numele lui Burebista este redat ca Boerebiseto (şi o singură dată ca Bourebiseto), formă atestată şi la
Strabo. Philippe Briet (1601 - 1668) foloseşte şi el această grafie. La Strabo
numele regelui get este atestat de cinci ori: de trei ori cu forma oe, de două ori cu forma y (Byrebista).
Această inconsecvenţă probează existenţa unui sunet necunoscut grecilor, pe
care aceştia nu ştiau cum să-l noteze, neavând un semn specific în alfabet. Ar
putea fi vorba de o vocală apropiată de [î]. Cele două epigrafe în care apare
numele lui Burebista (decretul în cinstea lui Acornion, descoperit la
Dionysopolis - Balcic32, şi o inscripţie din Mesembria - Nesebăr33)
folosesc cea de-a doua formă, cu Y. O situaţie oarecum asemănătoare o prezintă
numele regelui trac Rhoemetalces,
numit Rimitalces în unele inscripţii:
pare să fie vorba de aceeaşi oscilaţie, probabil acelaşi sunet intermediar,
necunoscut grecilor.
Rămâne neidentifîcat de către Romalo numele lui
Duras, prezent în mai multe texte sub forma Duro.
Interesant de remarcat este faptul că Duras este
ity
sign between the two antagonists of the Bastarns31. One should point
out the fact that on the fur-cap of Orolio appears the representation of a bird
of prey. This can be in concordance with his name, which might have the meaning
of “Eagle”, when comparing it with the Slavic oril, eagle.
Burebista’s name is written Boerebiseto (and only once Bourebiseto),
a form attested by Strabo too. Philippe Briet also uses this rendition. With
Strabo the name of the king of the Getae is attested five times, three times
with oe and twice with y (Byrebista).
This inconsistency points to the existence of a sound unknown to the Greeks,
which the latter did not know how to write, as there is no specific Symbol for
it in the Greek alphabet. It might be a vowel sound close to the Romanian [î],
rendered by the Symbol [y], in internaţional phonetic transcription. In the two
epigraphs in which Burebista’s name appears (the decree in honour of Acomion,
discovered in Dionysopolis- Balcic32 and an inscription from
Mesembria- Nesebar33) the second variant, with Y, is used. A
somewhat similarsituation appears in the rendition of the name of the Thracian
king Rhoemetalces, named Rimitalces in some inscriptions. The
same fluctuation seems to appear in the attempt to render the same intermediary
sound, unknown to the Greeks.
Unidentified by Romalo is the name of Duras, present
in several tablets as Duro. Worth
noticing is the fact that Duras is always named basileus, the Greek term being used, while the other kings are
named mato, a positively Dacian word.
But Duras is not the only “basileus” - there are a few more kings with this
epithet. Unfortunately a possible semantic difference between the two terms is
hardly identifiable. Likewise in connection with Duras we should point out the
fact that he is always named a Getan,
while Decebal is the first and last king from the tablets, named Dacian. As a matter of fact, his name in
the tablets is Dacibalo, with a clear
reference to the ethnonym Dacians.
339
întotdeauna
numit basileo, cu termenul grecesc, în vreme ce alți regi sunt
numiţi mato,
cu un cuvânt cu siguranţă dacic, însă Duras nu
este singurul “basileu” - mai există câţiva cu acest atribut. Din păcate este
foarte greu de identificat o eventuală diferenţă semantică între cei doi termeni.
Tot în legătură cu Duras este de remarcat că este numit
întotdeauna get, iar Decebul este primul şi singurul rege din textele de pe tăbliţe
numit dac. Mai exact, numele lui este Dacibalo, cu trimitere clară spre
etnonimul daci.
În afară de căpeteniile cunoscute din izvoare, cele
două genealogii (91 - de la Helis şi 58 - de la Sarmizegetusa) şi alte plăci ne
furnizează un număr foarte mare de nume şi portrete de căpetenii gete neatestate
în alte surse. Merită menţionate câteva nume: Comaniseo, căpetenie de la Helis, al cărui nume se leagă în mod
limpede de unul dintre cele două toponime Comana - unul în Cappadocia, altul în
regatul Pontului; Bersoe, al cărui
nume trimite spre numele românesc Bârzu,
de origine probabil preromană; Carpodo,
care ar putea însemna “carpicul”; Apodomeio,
Dyramonos, Pozomenos, Teozoreno,
toate cu rezonanţe greceşti;
Între personajele romane din tăbliţe, se remarcă Fonteius Agripa, Luculus, Caius Antonius Hibrida, Fuscus, Tettius Iulianus,
Domidanus, Octavianus.
Teonimele şi panteonul getic
Un loc aparte îl ocupa teonimele, cele mai multe greu de identificat. Zamolxe este întotdeauna redat sub forma Zamolxio, aşa cum apare la Strabo şi cum este cunoscut şi de Briet. Zamolxe nu pare să fie zeul suprem pe care îl ştim de la Herodot. El apare mai ales ca reper cronologic (anul cutare de la Zamolxe - tipar asemănător cu cel introdus ulterior, în sec. IV d. Chr. de către călugărul Dionisic Exiguul pentru
In addition to the rulers known from the sources,
the two genealogies (91- from Helis and 58 - from Sarmizegetusa), a very large
number of names and portraits of Getic rulers, which are not attested in other
sources, are provided by the tablets. A few names deserve to be mentioned: Comaniseo, a ruler from Helis, whose
name is obviously linked to the one from the two toponyms Comana - one in Cappadocia
and the other in the kingdom of Pont; Bersoe,
whose name neminds one of the Romani un name Bârsa, Bârzu, probobaly of pre-Roman
origin: Carpodo, which might mean
“the Charpian”; Apodomeio, Dyramonos, Pozomenos, Teozoreno -
all with a Greek resonance.
From the Roman characters in the tablets we notice Fonteius Agrippa, Luculus, Caius Antonius Hibrida, Fuscus, Tettius Iulianus,
Domitianus, Octavianus.
Theonyms and the
Getic Pantheon
A special place is taken by the theonyms, most of them
hard to be identified. Zamolxe is always rendered in the form Zamolxio, as he appears in Strabo and as
known by Briet too. Zamolxe does not seem to be the greatest of the gods, as
known from Herodotus. He appears rather as a chronological landmark (the year X
after Zamolxe, a pattern similar to the one subsequently introduced, in the 4
th century A.D. by monk Dionysius the Exiguus for the Christian era). In the
text from plate nr. 2, Zamolxe is associated whith Pythagoras, but also with
Abaris, an association which we tind in Plato. Zamolxe is represented in a
sideview portrait, the way mortals are, not showing the face, the way the gods
are represented; on his brow appears an equilateral triangle, the Symbol of
divine perfection (see nr. 2 and nr. 116). It is interesting to note that after
Herodotus, most pieces of information on Zamolxe are only take-overs and that
Zamolxe gradually disappeared from the sources. His identification with Cronos,
in certain later sources, might be a reminiscence of his role of a chronologi-
Fig.
6. Detaliu din placa nr. 2, cu portretul lui Zamolxe
Fig.
6. Detail from plate nr. 2, Zamolxe
era
creştină). În textul din placa nr. 2, Zamolxe este asociat cu Pitagora, dar şi
cu Abaris, asociere pe care o găsim la Platon. Zamolxe este reprezentat în
portret din profil, asemenea muritorilor, nu cu faţa, precum zeii; el are pe
frunte un triunghi echilateral, simbol al perfecţiunii divine (v. nr. 2 şi nr
116). Interesant de remarcat că, după Herodot, cele mai multe informaţii despre
Zamolxe reprezintă doar preluări iar cu timpul Zamolxe dispare din izvoare.
Identificarea lui cu Cronos în unele surse târzii poate fi o reminiscenţă a
funcţiei sale de reper cronologic.
În epoca romană dacii sunt văzuţi în primul rând ca
închinători la un zeu al războiului, echivalat cu Marte34. Din plăci
reiese clar că cel mai invocat zeu este Zabelio,
un zeu al războiului; el are mai multe reprezentări, în funcţie de epocă: în
plăcile care par a fi mai timpurii este reprezentat asemenea unui luptător
înarmat, iar în perioada mai târzie, mai ales începând cu Duras, predomină o
reprezentare ianiformă.
Fig.7.
Una dintre reprezentările lui Zabelio, zeul războiului (detaliu placa nr. 115)
Fig
.7. One of his representations, with the portrait of Zabelio, the god of war
(detail, plate nr. 115)
cal
landmark. In the Roman epoch the Dacians are viewed as worshippers of a god of
war, equated with Mars34. The tablets clearly reveal the fact that
the most frequently invoked deity is a god of war, Zabelio, who has several representations, depending on the period
they were made. In the earlier plates he is portrayed as an armed warrior.
Later on, especially beginning with Duras, a Janus - faced representation comes
to prevail.
Most likely numerous theonyms lie concealed in the
texts of the tablets but they are hard to be identified, as they are not
attested in other sources. There exists most certainly an earthly deity, whose
attributes are the serpent and the owl, represented as such in the tablets of
Decebal, frequently hallmarked with the initials M. T. In the text the name of Gezomito appears to correspond to him. But
there also exists a heavenly deity, bearing the moon and the sun on his chest -
a representation which reminds one of Mithras - and sometimes with a star above
his head, at other ones with a flash of lightning forked in seven (nr. 52). The
names of the gods are often recorded
341
Fig,
8. Divinitate telurică, având ca simboluri şarpele şi bufniţa (114)
Fig.
8. Earthly deity with its symbols – the serpent and the owl (nr. 114)
Probabil că multe teonime se ascund în textele
tăbliţelor, dar sunt greu de identificat, deoarece nu le avem atestate în alte
izvoare. Există cu siguranţă o divinitate telurică, ale cărei atribute sunt
şarpele şi bufniţa, reprezentată în plăcile lui Decebal şi adesea marcată cu
iniţialele MT; în text pare să-i corespundă numele Gezomito. Dar există şi o divinitate celestă, purtând pe piept luna
şi soarele - reprezentare ce aminteşte de Mitra - uneori cu o stea deasupra
capului, alteori cu un fulger despicat în şapte (nr. 52). Adesea numele zeilor
sunt notate cu scrieri arhaice - reprezentând secvenţe obscure, nedescifrabile,
în interiorului unui text scris în alfabet grecesc.
Cea mai frecventă şi mai interesantă figură este
însă cea a unui personaj scheletic, ce pare să iasă dintr-un mormânt, învelit
într-un giulgiu care îi dă aspectul unei mumii. Personajul pare să se sprijine
în două toiege. În dreapta lui, cel mai adesea se află un sacrificator de porc,
cu cuţitul ridicat deasupra animalului. Toate aceste aspecte par să indice o
divinitate a
Fig.
9. Divinitate celestă, cu soarele şi luna pe piept (96)
Fig.
9. Heavenly deity, with the sun and the moon on the chest (nr. 96)
in
archaic writings, representing obscure, undecipherable sequences inside a text
written in Greek alphabet.
But the most frequent and interesting character is
that of a skeleton - like figure, who appears to arise from a grave, wrapped in
a shroud, which lends him the appearance of a mummy. The character seems to
lean for support on two staffs. To his right we see most frequently the pig
sacrificer, with the knife raised above the animal. All these elements seem to
point to a deity of the dead, of the nether world but maybe even of
immortality, a deity who dies and resurrects. As a matter of fact, the
representation brings him close to Osiris, who after a three years’ long stay
in the world of the dead comes back to life, very weakened, hardly standing on
his feet.
The general conclusion is that the Getae and the
Dacians were polytheists. But we do not know precisely the name of their
supreme god. Zamolxe was a prophet and legislator probably raised to the rank
of a god by the Getae but without being a member of the nucleus of the
pantheon.
342
Fig.
10. Zeul morţilor şi sacrificatorul de porc
Fig. 10. The god of the dead and the pig sacrificer
morţilor,
a lumii subpământene, dar poate şi a nemuririi, o divinitate care moare şi
reînvie. De altfel, reprezentarea îl apropie mult de Osiris, care, după trei
ani de stat în lumea morţilor revine la viaţă foarte slăbit, neputând să se
ţină pe picioare.
Concluzia generală care se desprinde, este aceea că
geţii şi dacii erau politeişti - fără să putem şti precis care este zeul lor
suprem. Zamolxe a fost un profet şi un legislator, probabil ridicat la rang de
zeu de către geţi, dar fără să facă parte efectiv din nucleul panteonului.
Etnonimele.
Geţii şi dacii
Există un mare număr de etnonime în texte, însă - în
mod cu totul surprinzător - nu putem şti cum îi numeau geţii pe greci, pentru
că numele acestora nu a fost încă identificat: probabil erau denumiţi cu un
cuvânt autohton. Sciţii, sarmaţii, bastamii, iazigii, galii, boii, dalmaţii,
panonii, dardanii, albanii, macedonenii şi alte neamuri populează textele din
tăbliţe.
Fig.
11. Zeul morţilor ieşind dintr-un cavou sau templu (133)
Fig.
11. The god of the dead coming out of a burial vault or a temple
Ethnonyms, The
Getae and the Dacians
A large number of ethnonyms can be found in the
texts. But quite surprisingly we do not know what the Getae called the Greeks,
as the latter’s name was not yet identified. They were most likely referred to,
by means of an authochtonous word. The texts from the tablets are teeming with
Scythians, Sarmatians, Bastarns, Jazyges, Gauls, Boii, Dalmatians, Pannonians,
Dardani, Albans, Macedonians as well as by other peoples. The name of the
Romans seems to have raised difficulties in its rendition because the stressed an sequence could not be assimilated by
the local speakers. Thus instead of romano
we find rumuno or riomiono. But of the greatest interest
appear the names of the Dacians and
of the Getae. It is easily noticeable that only those from Decebal’s tablets
are Dacians, the rest are all Getae. Burebista was Getan, as Strabo also
maintained. His first capital was in Genucla, werefrom he moved to
Sarmizegetusa. Even Duras, the predecessor of Decebal was Getan, wherefrom it
results that the Dacians, led by
343
Numele
romanilor pare să prezinte dificultăţi de redare, deoarece secvenţa an accentuată, nu putea fi asimilată de
vorbitori aşa că, în loc de romano,
avem rumuno sau riomiono. Cel mai mare interes îl reprezintă însă numele dacilor şi
cel al geţilor. Se observă cu uşurinţă că daci
sunt numiţi doar cei din plăcuţele care se referă la Decebal, toţi ceilalţi
fiind geţi: Burebista este get, aşa cum spunea şi Strabo - el are prima capitală
la Genucla, de unde se mută la Sarmizegetusa; chiar şi Duras, predecesorul lui
Decebal, este get, de unde rezultă că dacii, conduşi de Dacibalo, sunt o ramură a geţilor care a devenit cunoscută prin
ridicarea căpeteniei lor şi prin opera sa de unificare a triburilor. Geţii
pomenesc extrem de rar de daci, şi o fac sub numele dahieo, de unde putem deduce că erau foarte puţin cunoscuţi înainte
de Decebal. Trebuie să recunoaştem că, dacă a existat un “falsificator”, acesta
a fost extrem de ingenios şi de inteligent când a gândit această distribuţie.
Mai mult, Decebal nu numai că îşi impune etnonimul propriu, înlăturându-1 pe
cel al geţilor, ci vine cu o tradiţie destul de diferită - alte reprezentări,
alte divinităţi, alt tip de scriere. Aerul general degajat de plăcile
referitoare la Decebal, este unul de mai mare sobrietate, în vreme ce plăcile
cu Burebista prezintă influenţe orientale puternice şi un marcat cult al
regelui, în ciuda faptului că singurul portret cunoscut astăzi este cel al lui
Decebal, de pe Columna lui Traian, tocmai Decebal este lipsit de reprezentări
portretistice în tăbliţe - lucru foarte straniu penrtu un fals; în schimb, avem
zeci de portrete ale altor regi. Decebal este reprezentat întotdeauna întreg,
pe tron sau călare, fără să i se distingă trăsăturile chipului. O trăsătură
interesantă a portretelor regilor geţi o reprezintă căciula sau casca,
ornamentată întotdeauna cu un animal.
Dacibalo, are a branch of the Getae, who
became known through the ascent of their ruler and his great achievement in unifying
the tribes. The Getae mention very rarely the Dacians and when doing so they
call them dahieo, wherefrom we infer
that they were rather little known before Decebal. We have to admit that if a
faker really existed, then he must have been extremely resourceful and
intelligent, when devising this distribution.
Moreover, besides enforcing his own ethnonym,
substituting it for that of the Getae, Decebal brought along a rather different
tradition - other representations, other deities, another type of writing. The
common trait, revealed by the tablets of Decebal, is one of great austerity and
sobriety, while the plates of Burebista show strong eastern influences, a well-marked
cult of the king. In spite of the fact that the only portrail known today is
that of Decebal, from Trajan’s Column, it is precisely Decebal who is deprived
of portrayals in the tablets - a very strange situation for a fake. In exchange
there are dozens of portraits of other kings. Decebal is always
represented full-length, either on the throne or on horse- back; but the
features of his face cannot be clearly distinguished. An interesting detail of
the portraits of the kings of the Getae is represented by the fur-cap or
helmet, always decorated with an animal. Burebista wears on his helmet the representation
of a bovidean, similarly to the priests, named boicero. In his later portraits a serpent is added at the base of
his neck. As a matter of fact, his name Boerobiseto
might suggest an etymological connection with the name of this animal.
Other rulers wear representations of birds,
griffins, snakes or horses - according to a custom, which might have something
în common with that of the Celts. These insignia must have had a
magical-religious character. Why the Dacians from Trajan’s Column have no such
insignia on their heads? Because the habit, in question, was Getic not Dacian.
Neither in the
344
Burebista
poartă pe cască reprezentarea unui bovideu, asemenea
preoţilor numiţi boicero; în
reprezentările mai târzii, i se adaugă şi un şarpe la
baza gâtului. De altfel, numele său, Boerobiseto,
ar putea sugera o legătură etimologică cu acest animal*. Alte căpetenii au
reprezentate păsări, grifoni, şerpi sau cai pe cap, obicei care ar putea avea
ceva în comun cu cel al celţilor. Aceste insemne vor fi avut - cu siguranţă -
un caracter magico- religios. De ce dacii de pe columna lui Traian nu au astfel
de însemne pe cap? Pentru că obiceiul cu pricina era
getic, nu dacic. Nici în imaginile de pe tăbliţe, Decebal nu poartă nici
un fel de însemn pe cap. Singurii care mai păstrază
acest obicei în vremea lui Decebal sunt preoţii boicero, (v. placa nr. 65).
Alte cuvinte cu
sens sigur
În afara numelor proprii, există câteva cuvinte al
căror sens este destul de sigur. Romalo vorbeşte de “motivaţie semantică” când
sensul acestora este dedus din context. Pentru mato Romalo atribuie sensul de “stăpân, stăpânilor”, dar e destul
de probabil ca sensul să fie chiar acela de “rege”, deoarece mato este atributul atât al lui
Burebista, cât şi al lui Decebal. E drept, el apare şi în compania unor nume de
căpetenii obscure, dar nu este exclus ca aceste căpetenii să se fi autointitulat
“regi”. Cotopolo este atributul
aproape permanent al lui Ceneu, dar şi al lui Diegis şi al lui Vezina – deci,
cu mare probabilitate, are sensul de “preot”, atribuit de Romalo. Talipico apare scris sub cetatea Sarmigetuzo, în placa 21, dar apare şi
sub reprezentarea cetăţii Genucla, în placa nr. 79 - de unde sensul dc “cetate”
(Romalo traduce “vârf înalt”), spre deosebire de dabo, caro înseamnă foarte probabil “neam”, “trib” sau chiar “ţară,
teritoriu”. Dabo (= dava) apare mult
mai frecvent
*Paleta faraonului Narmer
tablets
does Decebal wear such insignia, on his head. Only the priests (boicero, see plate nr. 65) continued
this tradition in Decebal’s time.
Other Words
whose Meaning is Certain
Besides proper nouns, there are several words whose
meaning is quite certain. Romalo mentions “semantic motivation”, when their
meaning is inferred front the context. Romalo attributes to mato the meaning of “master, ruler”, but
it is rather probable that its meaning was that of “king”. because mato is the attribule of both -
Burebista and Decebal. Truly indeed, it also appears in association with the names
of some obscure chieftains, however it is not out of the question that these
chieftains self- entitled themselvcs “kings”. Cotopolo is the almost permanent attribute of Ceneu but also of Diegis
and Vezina - so that most likely it had the meaning of “priest”, attributed by
Romalo. Talipico is written under the
fortified city of Sarmigetuzo, in
plate 21, but also under the representation of the fortified city of Genucla,
in plate 79 - hence the meaning of “fortress” (Romalo translates it by “high
peak”), while dabo most probably
means “people”, “tribe” or even “country”, “territory”. Dabo (= dava) appears much more frequently alone and less in
toponyms, and represents the element over which reigned the rulers from the
tablets (for ex., Boerebiseto mato dabo
getio - plate nr. 12).
The
Segmentation of the Texts and the Etymological Method
The most difficult stage of decryptment begins
actually after the identifiable sequences have been removed and the rest of the
text is left. The etymological method, applied by Romalo, implies the
comparison of certain sequences from texts, with words from known languages,
especially from the latter’s early stages. The results of any researcher are
conditioned by his linguistic horizon. Setting out
*Narmer fondator al primei dinastii, în fapt, este primul rege al Egiptului unificat. Simbolismul adotat de acest rege, este al leilor cu gât de șerpi
345
singur
decât în toponime şi reprezintă elementul peste care stăpânesc căpeteniile din
tăbliţe, d. ex. Boeribiseto mato dabo getio (placa nr. 12).
Segmentarea
textelor şi metoda etimologică
Cea
mai dificilă etapă a decriptării începe abia după ce secvenţele identificabile
au fost date la o parte şi rămâne restul textului. Metoda etimologică aplicată
de Romalo presupune compararea unor secvenţe din texte cu cuvinte din limbi
cunoscute, în special din etapele vechi ale limbilor respective. Rezultatele
oricărui cercetător sunt condiţionate de orizontul său lingvistic: plecând de
la premiza că limba tăbliţelor - în interpretarea lui Romalo - are aspect
indo-european şi considerând în plus că limba indo- europeană stă la baza
limbii române, textul de pe plăcuţe capătă în măsură destul de mare, aspect
latinesc şi românesc. Un bun cunoscător de turcă ar fi putut identifica - cu
siguranţă - unele cuvinte turceşti, aşa cum un cunoscător priceput al limbilor
baltice ar fi găsit cuvinte baltice. Pericolul multiplelor interpretări ale
acestor texte în scriptio continua
provine şi de la segmentarea în bucăţi mici: cu cât cuvântul este mai scurt, cu
atât el poate însemna mai multe lucruri şi i se pot găsi corespondente în mai
multe limbi. Cred că este necesară o abordare mult mai strictă, mai
ştiinţifică, fără nici o prejudecată: să luăm în calcul toate variantele
posibile, să nu plecăm de la ideea că această limbă este obligatoriu
indo-europeană şi, deci, înrudită cu majoritatea limbilor vechi ale Europei şi
cu descendenţii ei, şi să acordăm o mai mare credibilitate ştiinţei lingvistice
şi legilor fonetice. Sugestia autorului către cititori, de a aborda semnele de
pe plăci ca pe “un ansamblu
from
the premise that the language of the tablets, in Romalo’s interpretation, has
an Indo- European aspect and moreover considering that Indo-European lies at
the foundations of the Romanian language, the text from the plates acquires, to
a rather great extent, a Latin and Romanian aspect. An expert in Turkish might
have identified, quite certainly, some Turkish words, just as a skilled
connoisseur of Baltic languages would have discerned Baltic words. The danger
of the multiple interpretations of these texts in scriptio continua also arises from the segmentation in small parts.
The shorter a word is the larger is the number of its meanings and counterparts
thereof are apt to be found in a multitude of languages. I think that a
stricter more scientific approach, without any preconceived idea, is required.
One should take into account all possible variants, and not set out from the idea
that this language is positively Indo-European and consequently related with
the majority of the ancient languages of Europe and their descendents. Likewise
one ought to grant higher credibility to linguistic science and to the
phonetical laws. The author’s suggestion made to the readers, and namely to
approach the symbols from the tablets as “a set of crossword-puzzle themes
within reach of any cultivated normal speaker of the Romanian language” appears
to ignore the necessity of a rigorous background in this field. But it is
equally true that this less strict method, applied by Romalo, is the only one
which yielded results thanks to the consistency it was applied with (the same
segment always received the same meaning).
From the application of the etymological method, an
unsafe method inasmuch the non- Indo-European languages and all the Indo-European languages, in
their early stage, are ignored there being solely taken into account Latin and certain
modern languages, even while making some references to their earlier stages
(Old English, Old German etc.), resulted several words with the same meaning.
The possibility
346
de
teme rebusistice la îndemâna oricărui vorbitor de limba română, normal
cultivat”, pare să ignore necesitatea unei pregătiri riguroase în domeniu.
Dar, e la fel de adevărat că această metodă mai
puţin strictă aplicată de Romalo este singura care a dat rezultate, datorită
consecvenţei cu care a fost aplicată (întotdeauna acelaşi segment a primit
acelaşi sens).
Aplicând metoda etimologică, o metodă nesigură atâta
timp cât nu sunt luate în considerare şi limbi neindo- europene şi toate limbile indo-europene, în stadiul
lor vechi, ci se apelează doar la latină şi la unele limbi modeme, chiar dacă
se fac trimiteri şi la fazele lor mai vechi (engleza veche, germanica etc.), au
rezultat mai multe cuvinte cu acelaşi sens. Posibilitatea unor sinonimii nu
este exclusă în unele cazuri, dar nu şi pentru cuvinte esenţiale ale vocabularului,
precum “acum” acho, aku, na, nau;
“soţie” sotia, yxo, “gură” osye, guro;
“înalt” enalitho, chiota. În plus, Romalo admite variaţii
fonetice foarte mari, greu de acceptat, chiar şi pentru o limbă nenormată, sau
pentru dialecte: “noapte” nopo şi noicht, nochtho, “ochi” ochio, okve, oyo, “este” yeste, e, esto,
eso, ezo, ezoe, “apă” aeo, aepo,
eou, ako, apo, “dusă” dufio, dusa, “dat” dato, doa; “zeu” dieo, zei, “zi” zi, zaio;
“făcut” fakto, feazoe, feti; “zece” degi, zacio etc.
Trebuie să admitem că o parte din decriptările lui
Romalo necesită a fi revizuite şi chiar regândite, că trebuie aplicată o perspectivă
mai largă şi o metodă mai strictă. Dar, în acelaşi timp, trebuie să admitem că
cealaltă parte, cu siguranţă valabilă, reprezintă un bun câştigat prin munca de
decenii a unui singur om, efort ce echivalează cu cel al unei echipe întregi de
cercetători.
of
some synonymies is not excluded in some cases but not for essential words of
the vocabulary, such as “acum” (now): acho,
aleu, na, nau; “soție” (wife): soţia,
yxo; “gură” (mouth): osye, guro;
“înalt” (tall): enalitho, chiota.
Moreover Romalo accepts very big phonetical
variations, which are hardly acceptable even for a language, lacking norms, or
for dialects: “noapte” (night): nopo
and noicht, nochtho; “ochi“ (eye): ochio, okye, oyo; “este” (is): yeste,
e, esto, eso, ezo, ezoe; “apă” (water): aeo,
aepo, eou, ako, apo; “dusă” (carried away): dufio, dusa; “dat” (given): dato,
doa; “zeu” (god): dieo, zei; “zi”
(day): zi, zaio; “făcut” (made): fakto, feazoe, feti; “zece” (ten): dagi, zacio etc.
We must admit that part of Romalo’s decryptments
ought to be revised, even reconsidered, that a more comprehensive outlook and a
stricter method should be applied. But at the same time we have to admit that the rest, most certainly valid,
represents a definite gain earned through the several decades’ long effort made
by one person alone, which is tantamount to that of a whole team.
The Illustration
Though the language of the tablets is unknown, we
are entitled to assert that the major part of the specimens include two codes
in parallel - a linguislic one and an imagistic one, because logically, the
text represents an explanation of the images or the other way round, the images
are representations of the ideas from the text. If we accept this approach then
the chances are big for the texts to reveal their content. As a matter of fact
we are faced with two media explaining each other. Romalo did not always apply
this approach, so that some of his interpretations given to the texts are not
in concordance with the images. For example, setting out from the
interpretation of the word rumuno as
“pro-Romans” and not “Romans”, as it were but natural, in specimen nr. 65, it
is
347
Ilustraţia
Deşi limba tăbliţelor este necunoscută, putem afirma
că cele mai multe piese conţin două coduri în paralel - unul lingvistic şi unul
imagistic, deoarece, în mod logic, textul reprezintă o explicaţie a imaginilor,
sau, invers, imaginile sunt reprezentări ale ideilor din text. Dacă admitem
această abordare, şansele ca textele să îşi dezvăluie conţinutul sunt mari,
întrucât avem, de fapt, două limbaje care se explică unul pe celălalt. Romalo
nu a aplicat de fiecare dată această abordare, aşa încât unele dintre interpretările
dale textelor nu sunt în concordanţă cu imaginile. De pildă, plecând de la
interpretarea cuvântului rumuno drept
“pro-romani”, şi nu “romani”, cum ar fi firesc (în piesa 65), Romalo consideră
că Decebal este surprins de pro-romani, care l-au trădat (e vorba în primul
rând de Vezina şi de Diegis) şi îi iau capul. Totuşi, din reprezentare se vede
clar că Decebal, reprezentat călare, se întoarce victorios dintr-o luptă cu
romanii, purtând un signum capturat
de la duşmani. El este întâmpinat de preoţi la intrarea în Sarmizegetuza. Sarmizegetusa.
Cei consideraţi pro- romani, sunt de fapt prizonieri romani, păziţi din spate
de soldaţi daci. În faţa prizonierilor se întinde un râu, destul de clar
reprezentat, pe malurile căreia se află preoţii. În text este pomenit râul
Sargeţia, care ştim că era apa sacră a dacilor. Uciderea lui Decebal în acest
moment nu concordă cu celelalte izvoare. De asemenea, în piesa 94, în
interpretarea lui Romalo, Diegis şi Vezina sunt consideraţi trădători şi sunt
chemaţi la judecată de către Decebal, care ar fi fost mare preot în vremea lui
Diurpaneus. Dar din ilustraţie rezultă cu totul altceva: cele două căpetenii
par să se întoarcă victorioase dintr-o luptă cu romanii, de la care au capturat
două steaguri. Decebal, împreună
Avers: capul
zeului Apolo încununat cu lauri, cu contramarca cu chip feminin (Artemis sau
Isis) Revers: trepied şi
spic de grîu, legenda KAΛΛATIANΩN. Avers:
capul zeului Apolo încununat cu lauri, cu contramarca cu chip feminin (Artemis
sau Isis).
considered that Decebal was caught unawares by the pro-Romans, who
betrayed him (reference is made especially to Vezina and Diegis) and his head
was cut off. But in the representation one can clearly see Decebal, on
horseback, returning victoriously from a battle with the Romans, wearing a signum captured from the enemy. He is
greeted by the priests at the entrance of Sarmizegetusa. Those considered to be
pro-Romans are actually Roman prisoners, guarded from behind by some Dacian soldiers.
In the text mention is made of the Sargetia river,
which as known was the holy water of the Dacians. Decebal’s murder at this
moment is in disaccord with the other sources. In plate nr. 94, Diegis and
Vezina are considered traitors, in Romalo’s interpretation, and surnmoned to
justice by Decebal, assumed to have been high priest at the time of Diurpaneus.
However something quite different results from the illustration. The two chieftains
seem to have returned victoriously from a battle fought against the Romans,
having captured two banners from the latter. Decebal, together with the
priests, greets the two victors with wreaths. The figure, sitting on the
throne, is Decebal, of course, as indicated by the initial D. The ascription of
this iniţial to Diurpaneus, made by Romalo, is not endorsed by the text, where
the name of this king does not appear. Moreover on both sides of the figure,
sitting on the throne, is written Mato
Dacibalo, which means “King Decebal”.
In general the representations are rather clumsy, in
consonance with the “barbarian” art of the linie. There are no episodes in
movement, no battle scenes-much too complex-but only static scenes. The main contingents
of the infantry are the archers, the lancers (named salcero35) and
the mace bearers (named rotopano36). There are also representations
of the cavalry. We have to point out the fact, that in contradistinction to
Trajan’s Column where the number of noblemen (pileati) is scarce, as compared to that of ordinary people (comati).
348
cu
preoţii, îi întâmpină pe cei victorioşi cu cununi. Personajul dc pe tron este,
de bună seamă, Decebal. după iniţiala D. Atribuirea acestei iniţiale lui
Diurpaneus nu este susţinută de text, unde numele acestui rege nu apare. Mai
mult, chiar de o parte şi de alta a personajului aşezat pe tron este scris Mato Dacibalo, însemnând “Regele
Decebal”.
În general, reprezentările sunt stângace, conforme
cu arta “barbară” a vremii. Nu există episoade în mişcare, scene de luptă prea
complexe, ci doar scene statice. Principalele contingente ale infanteriei sunt
arcaşii, suliţarii (numiţi salcero35)
şi buzdugănarii (numiţi rotopano36).
Există şi reprezentări ale cavaleriei. Trebuie spus că, spre deosebire de
Columna lui Traian, unde numărul nobililor (pileati)
este foarte mic în comparaţiei cu cel al oamenilor de rând (comati), în
tăbliţe nu există nici măcar o singură reprezentare de comatus, toţi cei
figuraţi aparţinând păturilor superioare. Nu se pot identifica ţărani, femei
sau copii, nu există scene din viaţa de zi cu zi. E greu de crezut că un fals
patriotic produs la sfârşitul secolul 19 ar fi exclus orice reprezentare a
omului simplu şi s-ar fi limitai la doar la oligarhie, la nobili şi preoţi.
Reprezentările arhitecturale de pe plăci nu sunt
întru nimic anacronice. Templele
in
the tablets there is not even one single representation of a comatus, all the figures belonging to
the upper classes. One cannot discern peasants, women or children, there are no
scenes from everyday life. It is hard to believe that a patriotic fake,
produced at the end of the 19th century, would wholly exclude any
rcpresentation of the ordinary man and would come down to an oligarchy, to
noblemen and priests.
The architectural representations from the plates
are in no way anachronic. The temples are of Greek inspiration, some of them in
tetrastyle, as they were actually reconstructed, according to archaeological
diggings. They are roofed-some have gable roofs and bear inscriptions on the
pediment. Representations of statues can also be found. The most detailed representation
of a temple is to be found in plate nr. 52, right above. It is a tetrastyle
temple, with two statues on each side of the rows of exterior columns. The
architrave is extremely broad and the entrance is on the western side, through
an arcade, on a monumental stairway. The stairs ascend to the right, where the
stairway bending and a platform, wherefrom a gallery begins, are clearly
discemible. The temple, as one can easily notice, had two levels, the stairway
leading directly to the second one, located somewhere equidistantly between the
ground and the roof. On the eastern side is clearly represented a tower. Author
I. H. Crişan17, reconstructs the great limestone tem-
Fig. 12. Detaliu din placa nr. 52
Fig. 12. Detail from plate nr. 52
349
sunt
de inspiraţie grecească, unele tetrastile, aşa cum de fapt au şi fost
reconstituite în urma săpăturilor arheologice. Unele au acoperiş în două ape şi
inscripţii pe fronton. Există şi reprezentări de statui. Cea mai detaliată
reprezentare a unui templu se găseşte în placa nr. 52 dreapta sus. Este vorba
de un templu tetrastil, cu două statui de o parte şi de alta a şirurilor
exterioare de coloane. Arhitrava este extrem de largă, iar intrarea se face
prin partea vestică, printr-o arcadă, pe o scară monumentală. Treptele urcă
spre dreapta, unde se vede clar întorsătura de scară şi o platformă, de unde
porneşte o galerie. Se observă cu uşurinţă că templul avea două nivele, scara
ducând direct către cel de-al doilea, situat undeva la distanţă egală între sol
şi acoperiş. În partea estică este figurat clar un turn. I. H. Crişan37
reconstituie marele templu de calcar de la Grădiştea Muncelului, construit în
vremea lui Burebista. În mod surprinzător, acesta corespunde cu templul
reprezentat pe placa 52. Templul a fost dezvelit în anii 1951-1958 şi are patru şiruri
de plinte - dovadă că era tetrastil. Pe latura de est s-a constat existenţa
unui turn. Pe latura de sud se pare că a existat o scară monumentală de piatră,
lată de 2,55 m, din care s-au mai păstrat 10 trepte, care se termină în partea
stângă a frontonului. Intrarea este prin stânga, la fel ca şi la alte
construcţii sacre de la Sarmizegetusa. “Existenţa a două ziduri nu prea groase
care flanchează scara pe ambele laturi mă face să presupun că ea ar fi putut fi
acoperită”, spune autorul la pagina 178. Mai departe, I. H. Crişan constată că
plintele erau aşezate direct pe sol, iar pardoseala lipseşte, lucru foarte
straniu pentru un edificiu atât de impozant. O altă ciudăţenie o reprezintă
existenţa unei platforme mult înălţate deasupra solului şi îngrijit lucrată,
care era deci vizibilă:
ple
from Grădiştea Muncelului, built during Burebista’s reign, which strikingly
resembles the temple represented in plate 52. The temple was unearthed over
1951-1958 and has four rows of plinths, an evidence that it was tetrastyle. On
the eastern side the existence of a tower was discovered. On the southern side there
apparently existed a monumental stone stairway, 2.55 m in breadth, 10 steps
having been preserved thereof, which ends on the left side of the pediment. The
entrance is on the left, the same as with the other sacred constructions from
Sarmizegetusa. “The existence of two
Mills, which are not very thick, flanking
the stairway on hoth sides, makes me assume that it might have been roofed”
the author points out on page 178. Further, the author states that the plinths
were emplaced directly on the ground as no floor existed, which is quite strange
for such a stately edifice. Another curious element is represented by the existence
of an elaborately wrought platform, rising high above the ground, which was consequently
visible. “The wall from the southern side,
rather curiously ends westwards (in the
direction of the slope) in a platform with four sides (...) having the breadth
of the wall which closes the southern side, with all the four sides elaborately
wrought front big limestone blocks and rising much higher than the level of the
sanctuary.” What was the role played by this platform? Does it account for
the absence of the floor in one way or another? Now here comes the author’s
reply. “The rectangular platfortn, where
the southern wall ends, had all its four
sides, elaborately wrought (...) which makes one admit that (...) it was
visible. Unto these comes the monumental stairway, wrought of limestone slabs,
from the exterior side of the same wall. It, most certainly, led to the level
of this platform. The platform in question most likely represented a stairway
bending. All these at a considerably higher level than that of the ground,
respectively of the plinths. Here is the evidence pointing to the fact that it
was an
350
“Zidul
de pe latura de sud, în chip cu totul ciudat, se termină spre vest (spre pantă)
într-o platformă cu patru laturi (...) de lăţimea zidului ce închide latura de
sud, având toate cele patru feţe frumos lucrate din blocuri mari de clacar şi
fiind cu mult mai ridicată decât nivelul sanctuarului”. Ce rol avea acestă
platformă? Explică ea în vreun fel absenţa pardoselii? Iată răspunsul
autorului: “Platforma dreptunghiulară în care se termină zidul de sud, avea
toate cele patru feţe îngrijit lucrate (...), ceea ce ne obligă să admitem că
(...) era vizibilă. La cele spuse vine să se adauge scara monumentală lucrată
din lespezi de calcar, de pe faţa exterioară a aceluiaşi zid. Ea urca, cu
siguranţă, până la nivelul acestei platforme. Nimic mai firesc decât ca
platforma respectivă să reprezinte o întoarcere de scară. Toate acestea Ia un
nivel mult mai înalt decât cel al solului, respectiv al plintelor. Iată dovada
că avem de-a face cu un edificiu pe două nivele”.
Am insistat asupra acestei
descrieri deoarece oricine priveşte templul din placa nr. 52, trebuie să admită
că asemănările cu marele templu de calcar al lui Burebista sunt izbitoare.
Dar cea mai spectaculoasă
reprezentare este cea a cetăţii de la Sarmizegetusa. Deşi se ştie că în incinta
civilă arheologii nu au găsit nimic care să sugereze o construcţie
edifice with two levels”. I insisted on this description because anyone who examines
the temple from plate nr. 52, has to admit the fact that the resemblance with
Burebista’s great limestone temple is striking.
However the most spectacular
representation is that of the fortified city of Sarmizegetusa. Although it is
known that in the civil precincts the archaeologists found nothing apt to
suggest a building of considerable size, but only the traces of some wooden
cabins, a capital must have existed somewhere. It is absurd to assume that
Burebista and later on, Decebal did not have a capital city. The plan of the
fortified city, rendered in plate nr. 21 (which could represent the inaugural
moment of the compound from Sarmizegetusa during Burebista’s reign) and
commented at length, by Romalo presents a stately building, which seems made of
wood. It is provided with four towers at the corners and in the center with a
structure, which looks like a dwelling-tower. The precincts are represented by
lines suggesting the walls and the gates (more numerous than those discovered,
but as known, the walls were pulled down and built
anew) are sliding, most likely handled by means of pulleys. We find the same
representation under Decebal’s reign, but nearby the old building stands a new
one, erected in a different style, which suggests clearly an expansion of the
precincts. Between the two buildings a line is discemible, which might represent
the old bailey from
Fig. 13. În stânga: vechea cetate a lui Burebista; în
dreapta: clădirea nouă construită de Decebal
(detaliu placa nr. 84)
Fig. 13. Left: the old fortified city of Burebista;
right: the new building erected by Decebal
(detail from plate nr. 84).
351
de proporţii, ci doar urmele unor barăci de lemn, o capitală trebuia să existe undeva. E absurd să presupunem că Burebista şi apoi Decebal, nu au avut o cetate. Planul cetăţii redat pe placa 21 (care poate reprezenta momentul inaugural al complexului de la Samizegetusa în vremea lui Burebista) şi comentat în detaliu de Romalo, înfăţişează o clădire impozantă ce pare a fi de lemn. Ea are patru turnuri la colţuri şi în centru o structură asemănătoare unui tum-locuinţă. Incinta este reprezentată prin linii care sugerează zidurile, iar porţile (mai numeroase decât s-au descoperit, dar ştim că zidurile au fost doborâte şi refăcute) sunt glisante, manipulate probabil cu scripeţi. Aceeaşi reprezentare o găsim şi în vremea lui Decebal, însă, alături de vechea clădire, există o clădire nouă, construită în alt stil, care sugerează clar o lărgire a incintei. Între cele două clădiri se vede o linie care ar putea reprezenta vechiul zid din vremea lui Burebista sau pur şi simplu un drum. Interesantă în acest sens este interpretarea pe care o dă Ion Horaţiu Crişan utilităţii zidului de vest al utilităţii zidului de vest al incintei de la Grădişte: după el, acest zid nu era un zid propriu-zis de apărare, deoarece structura sa era diferită dc a celorlalte ziduri - mai puţin solidă. Zidul de vest trebuie să fi fost un zid interior, iar adevăratul zid exterior apăra incinta sacră care, chiar dacă va fi fost iniţial extra muros, a fost ulterior protejată cu ajutorul acestui zid.
Mai trebuie remarcat că, deşi plăcile provin din zone
şi epoci diferite, se constată o anumită unitate stilistică, explicabilă
probabil printr-o îndelungată tradiţie.
Aurora
Pețan
Cercetător Principal
Institutul de Lingvistică
“Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti
Burebista’s days or merely a road. In this respect, the interpretation provided by Ion Horaţiu Crişan, to the role of this western wall from the precincts at Grădişte is interesting. According to him it was not an actual defence-wall, as its structure differed from that of the other walls being less solid. The western wall must have been an interior wall while the actual exterior wall protected the sacred precincts. Even if the latter might have been located initially extra muros, they were subsequently proteeted by this wall.
It should be pointed out that in spite of the fact
that the plates come from different areas and epochs, they show a certain
stylistic unity most likely accountable for by a long-standing tradition.
Aurora
Peţun
Senior
Rcscarcher
“Iorgu Iordan - Al. Rosetti”
Institute of Linguistics, Bucharest
352
NOTE
1 Iordache Moldoveanu şi Bălaş
Moldoveanu, Dacii Vorbesc, Editura Semne, Bucureşti, 1999. p. 134.
2 Op. cit., pp. 134-135.
3 Inscripţiile din Scythia
Minor, Bucureşti, 1983, vol. I. nr. 8.
4 Cf. I. Bărbuleseu. Fonetica
alfabetului cirilic, în textele române din veacul XVI şi XVII în legătură cu
monumentele paleo-, sârbo-, bulgaro-, ruso- şi ramâno-slave, Bucureşti,
1904; Ion Gheţie, Al. Mareş, De când se
scrie româneşte, Bucureşti, 2001.
5 consoană- vocală- consoană- vocală.
6 consoană- vocală- consoană.
7 Hist. IV, 79.
8 Istoria românilor, Bucureşti, 1988, vol. I1, p. 264.
9 Getica, Bucureşti, 1926,
67.
10 G. Kazarow, Beitrage zur
Kulturgeschichte der Thraker, Sarajevo, 1916, p. 33.
11 V. Pârvan, Getica, p. 65.
12 Op. cit. p. 57
13 C. Daicoviciu, Ţara lui
Dromichaetes (Lectio in Polyb. fragm. 102), în “Emlékkönyv Keletnen Lajos”,
Tudománys Konyvkiadó Koloszvár, 1957, pp. 179-182.
14 I, 167.
15 XXI, 12, 2-4, 6.
16 Demetrios 39.
17 XVI, 1,19.
18 H. Mihăescu, în Theophylact Simocatta, Istorie bizantină, traducere şi comentarii H. Mihăescu, Bucureşti,
1985, p. 128, n. 24.
19 Mihăilescu Bîrliba, Dacia
Răsăriteană în sec. VI-I î.e.n. Economie şi monedă, Iaşi, 1990. p. 14 și C.
Preda, în Enciclopedia Arheologiei și
istoriei vechi a României, Bucureşti, 1996, vol. II, s.v. Helis.
20 N. Ursulescu, Une hypothèse
concernant la localisation du puvoir du Dromichaites et du son conflit avec le
roi Lysimachos, în “Bulletin de thracologie. Recherches paléo- balkanique
et carpato- pontiques”, Mangalia, III, 1996, pp. 191-193.
21 Săpăturile de la Carsium nu au scos la iveală urmele unei cetăţi
dacice, cf. C. Preda (coord.), Enciclopedia
Arheologiei şi istoriei vechi a României, Bucureşti, 1994, voi. I, s. v. Carsium, E totuşi greu de admis
identitatea Helis- Carsium, mai degrabă e vorba de două cetăţi apropiate, ambele
sub stăpânirea lui Oroles.
22 LI, 26, 5.
23 Radu Vulpe, Getul Burebista,
în “Studii şi comunicări”, Piteşti, 1968.
24 Getica, 78.
25 Cf. Iordanes, Getica,
XI, 67.
26 Ioan Bamea, Sigilii
bizantine din colecţia MIRSR, în “Studii şi cercetări de numismatică”,
1984, I, p. 97.
27 VII, 3, 11.
28 Getica, pp. 67, 69-71.
14 mm diametru, 2.3 g, aur; Avers: capul
marelui zeu (Zeus?), cu barbă şi purtînd diademă, spre dreapta; Revers: două
protome (jumătăţi anterioare) de cai galopând, una după alta, sus TO, jos APTE;
353
29 Trogus Pompeius - Iustinus XXXII, 3, 16.
30 Dio Cassius LI, 24, 6-7; 26, I.
31 Mircea Petrescu-Dâmboviţa, AI.
Vulpe (coord.). Istoria României, Bucureşti,
2001, vol. I, p. 506.
32 G. Mihailov, Inscriptionez Graecae in Bulgaria repertae.
I, Sofia, 1956, nr. 13.
33 Idem, op. cit., nr. 323.
34 Vergiliu, Eneida, III, 35; Ovidiu, Triste,
V, 2, 69; V, 3,21-22; Iordanes, Getica,
35 Etimologia rom. suliță din slavă ar trebui
reconsiderată; mai mult, derivatul rom. suliţar
pare să corespundă perfect celui dacic salcero.
Trecerea a>o este un fenomen
frecvent în faza târzie a substratului, cf. Maris>Mureș
etc.
36 Asemănarea cu cuvântul românesc toroipan “buzdugan” este evidentă, aşa
încât presupunerea lui Romalo că toroipan
provine din dacicul rotopano prin
metateză, este demnă de luat în seamă. Deşi forma fără metateză nu e atestată
în română, în toponimie există urme ale existenţei sale: este vorba de satul Rotopăneşti, din judeţul Suceava.
35
The etymology of the Romanian word suliţă (lance), from Slavic, ought to be
reconsidered. Moreover its derivative suliţar
(lancer) seems to correspond perfectly to the Dacian one salcero. The a>o
transition, is a frequent phenomenon in the late stage of the substratum.
Compare Maris>Mureş etc.
35 The similarity wilh the Romanian
word toroipan (mace) is obvious. So
that Romalo’s assumption that toroipan
comes from the Dacian rotopano,
through metathesis is worth being taken into consideration. Though the form
without metathesis is not attested in Romanian, in toponimy there are traces of
its existence: the Rotopăneşti village,
from Suceava county.
37 Spiritualitatea geto-dacilor, Bucureşti, 1986, p. 176 şi urm.
354
ÎN
LOC DE EPILOG:
COMOARA
SARGEŢIEI
Când flamurile Romei întunecau cerul şi Marele Preot
rostea ultimele incantaţii, comoara dacilor - memoria lor, istoria lor,
trecutul şi zeii lor - îşi pregătea sălaşul de nemurire departe de ochii
duşmanului. Dar unde să fie ascunsă? Atâtea râuri învolburate ar fi putut să o
adăpostească în albia lor, dar pentru asta ar fi trebuit să-şi modifice cursul.
E atât de uşor să mergi mereu pe acelaşi drum, bine cunoscut, familiar, care-ţi
inspiră siguranţă şi eternitate. Cum să-ţi schimbi cursul? Asta e o nebunie! Nu
ştii ce te aşteaptă, unde ai să ajungi, ce vor spune celelalte râuri! Mai bine
te agăţi de tot ce-ţi iese în cale şi nu te laşi dus într-o direcţie
necunoscută pentru nici o comoară din lumea asta! - şuşoteau râurile.
Sargeţia era un râu mic, care curgea prin preajma
cetăţii. Trudise vreme îndelungată să-şi sape albia în stâncă. Strop cu strop,
val cu val, mângâind ţărmul, îmblânzindu-1. Nu prin forţă, ci prin perseverenţă
şi înţelepciune. Apoi au venit unii şi au zis: e malul prea strâmb; e vadul
prea adânc; e albia prea pietroasă; nu e bine. Şi au plecat aşa cum au venit,
şi lumea i-a uitat, căci ei n-aveau ochi să vadă. Sargeţia a acceptat să-şi
schimbe cursul pentru a proteja comoara.
Şi a venit o zi în care dacii au încetat să mai fie duşmăniţi - doar câţiva potrivnici, şi aceia înfricoşaţi - şi râul cel harnic şi protector a scos comoara la lumină şi a redat-o lumii. Şi au venit din nou unii şi au clătinat din cap spunând: noi nu avem asemenea comori, aceasta nu e comoara
EPILOGUE:
THE
TREASURE OF THE
SARGEŢIA
RIVER
When the banners of Rome darkened the sky and the
High Priest uttered his last incantations, the treasure of the Dacians - their
memory, their history, their past and their gods - was preparing its
hiding-place, far from the enemy’s eye. But where should it be concealed? A
great many tumultuous rivers might have sheltered it in their beds but in order
in to be able to, they ought to have changed their course. How easy it is to
wend one’s way always on the same, well-known, familiar path, which gives one
the sense of safety and eternity! Why should one change one’s course? This
would be sheer insanity! You can never know what is lying in wait for you,
where you will end up, what the other rivers ore going to say! You’d better
cling to anything coming your way and refuse being carried to an unknown
direction. Not for all the treasures of the wide world! - the rivers kept
murmuring.
The Sargeţia was a small river flowing nearby the
fortress city. It had toiled, for times immemorial, to dig its bed into the
hard rock. Drop by drop, ripple by ripple, caressing the riverside, taming it.
Not by force but by dint of perseverance and wisdom. Then some people came and
said: “the bank was too crooked; the ford much too deep; the bed much too rocky;
it’s no good!”. And they left just as they had come and people forgot all about
them, because they had no eyes to see. The Sargeţia river had accepted to
change its course, in order to be able to protect the treasure.
And the day came when the Dacians were no longer
shown enmity. There were merely a few antogonists left, who moreover were
frightened. And the diligent and protecting river brought the treasure to light
and gave it back to the world. And once again some people
355
noastră
- or fi uilut-o egiptenii pe aici, or fi pierdut-o sumerienii, dur nu, o
noastră nu este. Şi au plecat cum nu venit şi lumea i-a uitat, căci ci nu aveau
ochi să vadă. Iar râul curgea înţelept şi liniştit. El ştia că are o comoară
cure este în continuare în siguranță, deoarece nu pot să o vadă sau să o
recunoască decât cei care au înţeles lucrarea apei: drumul cel veşnic bătut şi
bine cunoscut ne dă doar iluzia
eternităţii. Adevărata nemurire o dobândesc cei care au curajul să sape albii
noi, să deschidă drumuri neumblate - să experimenteze, să caute, să înveţe. Iar
cei care stau pe mal şi critică lucrarea apei, nu vor avea niciodată ochi să
vadă comoara.
Cât despre trădătorul Bicilis - el a existat cu
adevărat, dar a fost anume lăsat de către Decebal să arate un loc unde era doar
o mică parte din comoară, căci încă nu venise vremea. Şi cei care au găsit-o,
au trăit vreme îndelungată cu iluzia că au aflat totul, că au luat totul. Iar
acum, când adevărata comoară străluceşte, ei clatină din cap şi spun: noi ştim
totul despre daci - aceasta nu e comoara lor, este o plăsmuire. Dar râul cel
înţelept ştie - doar i-a spus Marele Preot - că se apropie vremea. Vor veni
corăbieri de peste mări şi ţări să vadă comoara şi să se minuneze. Mulţi vor fi
aceia ce vor voi să ştie cine a fost neamul acesta al dacilor şi nu vor putea
afla fără să străbată drumul cel nou, şi atunci râul va şti că apele sale nu au
săpat în zadar în stâncă şi nu au îmblânzit ţărmul în zadar.
Aurora Pețan
came,
who shook their heads and said: “we do not have such treasures; this is not our
treasure, perhaps the Egyptians left it here or the Summerians just lost, it.
But it isn’t ours, oh no!”. And they left, just as they had come, and people
forgot all about them, because they had no eyes to see. And the river continued
to flow wisely and calmly. It knew that the treasure was safely concealed
because it can be seen or recognized only by those who have understood the work
accomplished by the water. The eternally trodden and well-known path gives one
only the illusion of eternity. True
immortality is reached only by those having the courage to dig new river-beds,
to open untrodden paths - to experiment, to search, to learn. While those standing
on the riverside, criticizing the work accomplished by the water, will never have
the eyes to see the treasure.
As for the traitor Bicilis - he had really existed.
But he was deliberately left by Decebal to show a place, where only a small portion
of the treasure was hidden. Because the right time had not yet come. And those who
found it, lived for a long time with the illusion that they had learnt everything,
that they had taken everything. And now, when the real treasure is glittering
they shake their heads and say: “We do know everything about the Dacians. This
is not their treasure, it is a contrivance.” But the wise river knows - as the
High Priest had told it - that the time is drawing near. Seamen will come from the
other end of the world to see the treasure and marvel at it. Countless will be
the number of those, keenly wishing to find out who the Dacians really were.
And they will not be able to learn it, unless they choose the new path. And
that will be the time when the river feels that its waters did not dig into the
hard rock in vain and did not tame the riverside in vain.
Aurora
Pețan
CUPRINS
Prefaţă,
de dr. Alexandru Suceveanu 5
Preambul
(versiune română şi engleză) 8
Aspectul
existenţial al demersului 19
Lista
abrevierilor şi a simbolurilor utilizate 24
1.
DESPRE VESTIGII ŞI ÎNSEMNĂRI FĂRĂ ANALOG CUNOSCUT
1. Introducere 25
2. Delimitarea obiectului de studiu 26
3. Despre provenienţa obiectelor luate în
studiu 27
II.
INVESTIGAREA NATURII TEXTELOR. CRITERII LINGVISTICE DE PRELUCRARE
1. Identificarea sistemelor de scriere
29
2. Precizarea metodei de
decodare/traducere a textelor 39
III. VESTIGII FOTOGRAFIATE, TRANSLITERĂRI DE
TEXTE, TRADUCERI PROPUSE, COMENTARII
1. Precizări preliminare 43
2. Piesele ansamblului (cu versiune
engleză a transcrierilor) 44
IV. DICŢIONAR
1. Explicitări referitoare la modul de
înregistrare în dicţionar
2. Caracterele asimilate şi succesiunea
alfabetică adoptată
3. Elemente de dicţionar
V. ANALIZE DE TEXT ŞI CERCETAREA SUPORTULUI
MATERIAL
Criterii
semiotice, comentarii, observaţii şi ipoteze despre provenienţa şi sensul
vestigiilor investigate
1. Generalităţi 257
2. Considerente referitoare la lipsa
surselor care să certifice provenienţa obiectelor studiate 258
3. Despre primele cercetări cunoscute 258
4. Origine antică sau plăsmuire modernă? 259
5. Despre epoca în care s-ar fi elaborat
plăsmuirea 260
6. Analiza fizico-chimică a suportului material
262
357
VI. FAPTE CARE SUGEREAZĂ AUTENTICITATEA CLASEI DE OBIECTE STUDIATE
1. Generalităţi 263
2. Planul cetăţii “Sarmigitoiuzo” (placa
nr. 21) 263
.3.
Emblema Şarpelui Fantastic 266
4. Asemănări şi anomalii de nume proprii 268
5. Indicii materiale (forme, urme de
folosire, număr) 271
VII. PROBLEME DE LIMBĂ
1. Observaţii introductive 273
2. Informaţii culese din lucrările
clasicilor 273
3. Referitor la fondul autohton al limbii
române 274
4. Observaţii statistice asupra lexicului
textelor 275
5. Indicii ce sugerează posibilitatea
conturării unor reguli flexionare 277
VIII. INDICII ŞI IPOTEZE REFERITOARE LA MODUL ÎN CARE AR FI
FOST EXECUTATE PIESELE DIN FONDUL
STUDIAT 279
IX. IPOTEZE REFERITOARE LA EVENTUALA UTILIZARE A PLĂCILOR
ÎN ANTICHITATE ŞI A MODULUI ÎN
CARE ELE AR FI DĂINUIT 284
X. EXPLICAŢIE FINALĂ 288
XI. ÎNCHEIERE (versiune romană şi
engleză) 289
Plicul
şi scrisoarea adresată de Maria Golescu familiei Dan Romalo 294
XII. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 301
POSTFAŢĂ de Academician Virgil Cândea 306
ADDENDA: STUDIU ISTORIC ŞI
FILOLOGIC
de Aurora Peţan (versiune română şi engleză) 308
ÎN LOC DE EPILOG: COMOARA
SARGEŢIEI
de Aurora Peţan (versiune română şi engleză) 355
358
CONTENTS
Preface
by Dr. Alexandru Suceveanu .....................................................................................................5
Prologue (Romanian and English version) ..............................................................................................8
The existential aspect of the aproach
.....................................................................................................19
List of abbreviations and symbols
.........................................................................................................24
I.
REMAINS AND SIGN WITHOUT KNOWN ANALOGS
1.
Introduction.........................................................................................................................................25
2. The purpose of the study
....................................................................................................................26
3. The provenance of the objects studied................................................................................................27
II.
INVESTIGATION OF THE NATURE OF THE TEXTS.
LINGUISTIC CRITERIATO WORK
OUT
I.
Identification of writingsystems .........................................................................................................29
2. Explanation of the method of decoding/ translating the texts ..........................................................39
III. PHOTOGRAPHED REMAINS,
TRANSLITERATION OF TEXTS, SUGGESTED TRANSLATIONS, COMMENTS
1.
Preliminary explanations
..................................................................................................................43
2. Pieces of the collection (with English version of transcriptions)
.....................................................44
IV. DICTIONARY
1.
Explanations of the method of recording in the dictionary
............................................................180
2. Comprehensible characters and the alphabelic sequence adopted
.................................................180
3. Elements of the dictionary
..............................................................................................................181
V. ANALYSIS OF THE TEXTS AND INVESTIGATION
OF THE MATERIALBASE Semiotic
criteria, comments, observations and
hypotheses concerning the meaning and provenance of the investigated remains
1.
General remarks ..............................................................................................................................257
2. Hypotheses about the absence of sources proving the provenance of the
objects studied .............258
3. Concerning the first known investigations
.....................................................................................258
4. Ancient origin or modern forgery?
.................................................................................................259
5. Concerning the period when the forgery might have been conceived ............................................260
6. Physical-chemical analysis of the material
.....................................................................................262
~18-20 mm diametru?, ~3-4 g?, bronz; Revers: zeiţa Cibele
(cu un sceptru în mâna stângă?) călărind un leu, spre dreapta, legenda
circulară KA ΛΛATI ANΩN, cerc perlat exterior; Avers: Iulia Domna, bust drapat,
spre dreapta, legenda IOVΛ IAΔOM, cerc perlat exterior; Despre zeiţa Cibele - Cultul
zeiţei Cibele sau Kybele, supranumită Magna Mater (Marea Mamă a Zeilor) era
originar din Asia Mică de unde s-a răspândit în toată lumea grecească şi
romană. Cibele era adorată ca mamă a zeilor şi a oamenilor, stăpână a întregii
naturi şi a destinului oamenilor. Cultul Cibelei era orgiastic şi avea mistere
şi ritualuri secrete. Zeiţa este reprezentată adesea purtând coroană murală şi
ţinînd un sceptru, o pateră sau cornul
abundenţei, în car tras de lei, cu un leu aşezat alături sau călărind leul.
359
VI.
FACTS WHICH SUGGEST THE AUTHENTICITY OF THE CLASS OF OBJECTS STUDIED
1.
General remarks
............................................................................................................................263
2. Plan of the “Sarmigitoiuzo” fortress (plate No. 21) ......................................................................263
3. The Fantastic Snake’s emblem
......................................................................................................266
4. Similarities and anomalies of proper names
..................................................................................268
5. Material indicators (form, traces to pursue, number)
.....................................................................271
VIII.
PROBLEMS OF LANGUAGE
1.
Indicatiory observatoins .................................................................................................................273
2. Information gathered from the works of classical
authors...............................................................273
3. Concerning the indigenous basis of the Romanian
language...........................................................274
4. Statistical observations concerning the vocabulary of the texts
.....................................................275
5. Indications pointing to thc possibility of outlining some inflectional
rulcs.... 277
VIII. INDICATIONS AND HYPOTHESES
REGARDING THE MANNER IN WHICH THE PIECES FROM THE HERE STUDIED COLLECTION MIGHT
HAVE BEEN MADE .......279
IX. HYPOTHESES RELATED TO
POSSIBLE USE OF THE PLATES IN ANCIENT TIMES AND THE MANNER IN WHICH THEY MIGHT
HAVE ENDURED .....................................284
X. FINAL EXPLANATIONS ..........................................................................................................288
XI. CONCLUSION (Romanian and English
version) ......................................................................289
The
letter addressed by Maria Golescu to the Dan Romalo Family
...................................................294
XII. BIBLIOGRAPHIC REFERENCES
.......................................................................................301
A CONCLUDING PAGE by academician Virgil
Cândea
...............................................................306
ADDENDA: STUDIU ISTORIC Şl
FILOLOGIC
by Aurora Pe(an (Romanian and English version)
..............................................................................................................................................................308
EPILOGUE: THE TREASURE OF THE
SARGEŢIA RIVER
by Aurora Petan (Romanian and English version)
..................................................................................................................................355
Avers: Severus
Alexander laureat, bust cuirasat şi drapat spre dreapta, cerc perlat exterior
şi, în greceşte, legenda: AVT[KM]AVPCEB AΛE[Z]AN[Δ]PΩC; 29.5 mm diametru, 16.9
g, bronz Revers: zeiţa Nemesis în picioare,
spre stânga, ţinând o balanţă în mâna dreaptă şi un etalon pentru măsurat
lungimile în mâna stângă, în stânga la nivelul solului o roată, în câmp cifra 5
(litera grecească E, marcând valoarea de 5 assaria); inscripţia ICTPI HNΩN,
Istrienon;
Despre zeiţa Nemesis
Nemesis era zeiţa răzbunării şi
justiţiei divine.
360
Ea urmărea încălcarea legilor moralei. Ea cântărea cu
rigurozitate fericirea şi nefericirea oamenilor, asigurând
păstrarea echilibrului în toate. Uneori acţiona împotriva celor favorizaţi de
zeiţa norocului Tyche. Nemesis era fiica zeiţei Nyx sau Noaptea. Tatăl ei era
Oceanos - sau poate Erebus, ori chiar Zeus.
Atributele zeiţei Nemesis erau roata, cîrma de corabie, ramura
de măr, sabia, biciul, hamurile, balanţa şi băţul-etalon pentru lungimi. Uneori
zeiţa este reprezentată înaripată. Pe monedă Nemesis ţine într-o mână balanţa
cu talerele în echilibru şi în cealaltă mână un băţ-etalon.
Despre împăratul Severus Alexander
Severus Alexander era fiul cavalerului Cassius Marcianus şi al
Iuliei Mammaea, fiind nepot al Iuliei Domna. La naştere se numea Alexianus
Bassianus. În anul 221 a fost adoptat de vărul său Elagabal. Tot atunci a fost
proclamat Caesar şi i-a fost schimbat numele în Marcus Aurelius Severus
Alexander.
A ajuns împărat în 222, după moartea lui Elagabal. Până în anul
226 imperiul a fost condus de Iulia Maesa, bunica lui Severus Alexander, iar
după 226 de Iulia Mammaea. În anul 234 împăratul a fost asasinat împreună cu
mama sa iar tronul i-a revenit lui Maximinus Thrax.
Despre legenda de
pe avers
Legenda AVT K M AVP CEB AΛEZANΔPΩC este traducerea în greceşte a
legendei latineşti IMP[ERATOR] C[AESAR] M[ARCUS] AUR[ELIUS] AUG[USTUS]
ALEXANDER. Cuvântul imperator a fost tradus prin autocrator (autokrates în
greacă înseamnă cel care
guvernează prin el însuşi), IMP fiind înlocuit de AVT. Litera K ce urmează după AV este
prescurtarea de la Kaisar, Caesar. Cuvântul latinesc AUGUSTUS a fost tradus
SEBASTOS, AVG fiind înlocuit cu CEB.
Despre micile
adâncituri de pe feţele monedei
Atât pe avers cât şi pe revers pot fi observate nişte mici adâncituri
(care se văd şi pe alte monede provinciale romane prezentate pe site).
Semnificaţia acestor adâncituri nu este prea bine lămurită, dar cea mai
răspîndită opinie e că au servit în timpul procesului de fabricare a monedei.
Deci, ar fi un fel de găuri de centrare.
26 mm diametru,
10.42 g, bronz
Revers: şarpe încolăcit, cu capul spre dreapta, cu limba scoasă;
se văd şi solzii şarpelui; în stânga valoarea monetară Δ (Delta); legenda
KAΛΛATIA NΩN, cerc liniar exterior;
Avers: Severus Alexander, bust laureat spre dreapta, legenda AVT
K M AVP CEVH AAEZANΔPOC, cerc liniar exterior.
261