duminică, 28 noiembrie 2021

 PLĂCUȚELE DE LA SINAIA ADDENDA PARTEA A II-A

nume ca şi cel al noii capitale romane. Strabon - parţial contemporan cu Burebista - care ştie despre un munte sfânt al dacilor, nu pomeneşte nimic de Sarmizegetusa dacică. Pare greu de crezut să fi existat două cetăţi apropiate, cu nume atât de puţin diferenţiate, cum presupune Romalo, dar pare la fel de greu de crezut că romanii au înţeles greşit numele vechii cetăţi şi au perpetuat greşeala. Totuşi, o a treia soluţie nu sc întrevede. A susţine că un eventual “falsificator” a vrut să facă variaţii, modificând tocmai numele celui mai cunoscut toponim, este de-a dreptul absurd. Foarte interesante sunt informaţiile furnizate de cărturarul iezuit Philippe Brietio, care, în lucrarea sa «Parallela geographiæ veteris et novæ», publicată în 1675, în harta pe care o dedică Daciei, notează în dreptul capitalei dacice

 

the error. However a third solution is not at hand. To maintain that a possible faker wanted to introduce some variation, changing precisely the name of the best known toponym appears outright absurd. Very interesting are the pieces of information provided by the Jesuit scholar Philippo Brietio, who in his work «Parallela geographiæ veteris et novæ» broughl out in 1675, in the map devoted to Dacia, noted under the Dacian capital Zarmigethusa. The coincidence is big, the more so as in the text, while enumerating the major Dacian toponyms, he wrote Sarmizogetusa or Zarmigethusa, where- from we conclude that the geographer had several sources. Moreover, in the maps of Abraham Ortelius (Abraham Ortels), drawn up a century beforc Briet, the nume of the capital appears as Sarmizgetusa, with a vowel omitted. We cannot know what sources - lost at present - had been used by the medieval scholars from the West.


Fig. 4. Fragment din harta lui Briet (1665), în care apare toponimul Sarmigethusa
Fig. 4. Fragment from the map of Briet (1665) where the toponym Sarmigethusa appears.



            The Dacians had only one name and the rendition of the names of some Roman characters faced them with some difficulties as the Romans used the tria nomina system borrowed from the Etruscans.

Thus Caius Antonius Hybrida became Caio Antonio, or just Antonio while Fonteius Agrippa was transcribed as Fontio Di Agrpa

336

Antroponimele

Dacii aveau un singur nume şi redarea numelor unor personaje romane le ridică unele dificultăţi, deoarece romanii utilizau sistemul tria nomina, împrumutat de la etrusci. Astfel, Caius Antonius Hybrida este Caio Antonio, sau pur şi simplu Antonio, dar Fonteius Agrippa este Fontio Di Agrpa (cu omiterea lui i, v. placa nr. 11). Ce reprezenta acel di?

Cele mai multe antroponime dacice cunoscute din izvoare, apar şi pe plăci. Romalo îi identifică pe: Dromichete, Burebista, Deceneu, Vezina, Diegis, Dapyx, Zyraxes, Oroles.

Numele care atrage atenţia în cea mai mare măsură este cel al lui Deceneu, redat cu consecvenţă în texte, Ceneo. Că este vorba de unul şi acelaşi personaj, nu încape îndoială, deoarece numele este întotdeauna însoţit de cuvântul cotopolo “preot” sau de sintagma megaso cotopolo “mare preot”. De asemenea, Ceneu apare aproape întotdeauna însoţit de Burebista şi este reprezentat numai în picioare, cu faţa (v. d. ex. 39), spre deosebire de căpetenii, care sunt reprezentate în portret lateral. În afară de Ceneu, doar divinităţile mai sunt reprezentate cu faţa - convenţie bine cunoscută în antichitate. Rezultă de aici despre Ceneu că era - într-adevăr - considerat aproape un zeu, aşa cum spune Strabo27. E posibil - aşa cum presupune Romalo - ca De-Ceneu (Dio Ceneo) să fi însemnat “zeul/divinul Ceneu”, formulă pe care geţii ar fi folosit-o în mod curent, preluată ca un singur cuvânt de către străini (p. 206). Pe de altă parte, ne putem gândi la

(wilh the omission of the i, see plate nr. 11). What does this di stand for?

The majority of the Dacian anthroponyms, known from the historical sources, appear in the plates too. Romalo identifies Dromichaetes, Burebista, Deceneu, Vezina, Diegis, Dapyx, Zyraxes, Oroles.

The name which focuses particular attention, is that of Deceneu, consistently rendered as Ceneo. It goes without saying that it is one and the same person, because the name is always accompanied by the word cotopolo “priest” or by the syntagm megaso cotopolo, “high priest”. Moreover Ceneu appears more often than not accompanied by Burebista and is represented in standing position showing the face (see forex, plate nr. 39) in contradistinction to the rulers who appear in side view portrait. Except Ceneu only the deities are represented showing the face - a well-known convention in Ancient Times. Herefrom it results that Ceneu must have been considered almost a god, as Strabo27 narrated. It is possible, as supposed by Romalo, that De-Ceneu (Dio Ceneo) should mean “god/ the divine Ceneu”, an appellation which the Getae were supposed to have currently used, interpreted as a single word by foreigners (see p. 206). On the other hand, one might consider the possibility of a wrong lection from Strabo’s manuscripts, where the name of Kaineos was supposedly preceded by the Greek partide de or something else of the kind. In this case, the wrong lection must have been made very early, indeed, as in the text of lordanes, whose source had been Strabo, we come across the form Dicineus28. This variant of interpretation is suggested by the text of Philippe Briet, who

 

Fig. 5. Fragment din lucrarea lui Briet, în care apare numele lui Deceneu sub forma Ceneus.

Fig. 5. Fragment from Briet’s work in which the name of Deceneu appears under the form of Ceneus.

                                                                                                                                                   337

 posibilitatea unei lecţiuni greşite în manuscrisele lui Strabo, unde numele Kaineon să fi fost precedat de particula grecească de, sau altă situaţie de acest gen. În acest caz, lecţiunea trebuie să se fi făcut foarte timpuriu, pentru că la Iordanes, care îl are pe Strabo ca izvor, întâlnim forma Dicineus28. Această variantă de interpretare este sugerată de textul aceluiaşi Philippe Briet (1601 - 1668), care, vorbind de domnia lui Burebista, susţine că acesta a fost ajutat în lucrarea sa de Ceneu. De unde ştia geograful francez această formă? Textul cu pricina seamănă mult cu textul lui Strabo, însă e foarte probabil ca Briet să nu fi folosit originalul grec, ci traducerea în latină a lui Guilielmus (Wilhelm) Xylander (1532 - 1576), făcută cu un secol mai înainte. Textul său este identic cu cel al lui Xylander, editat de Muller şi Dubner în 1885, însă în această ediţie nu apare forma Ceneus, ci Deceneus. O investigare a manuscriselor lui Xylander ar aduce lumină asupra acestei probleme. Desigur, cei mai sceptici vor spune că “falsificatorul” l-a citit pe Briet, dar ne întrebăm atunci de ce a preferat o formă atestată o singură dată, care putea fi o greşeală de copist, celor atât de bine cunoscute şi răspândite din Strabo şi Iordanes.

O altă situaţie interesantă o prezintă numele Oroles, notat sub forma Orolio. La Trogus Pompeius29 este atestat un Oroles; căpetenie getă care se luptă cu bastarnii. Episodul se petrece în timpul unui rege numit Rubobostes, sub conducerea căruia puterea dacilor a crescut foarte mult. Cei mai mulţi l-au plasat pe acest Oroles în sec. III î. Chr., ghidându-se după contextul în care apare fragmentul la Trogus. Totuşi, după alţii, fragmentul cu pricina ar constitui o digresiune şi Rubobostes ar trebui identitificat cu Burebista, sub conducerea căruia a existat, într-adevăr, cea mai mare creştere a puterii dacilor, iar Oroles trebuie identificat cu Roles. Acesta

 

while referring to the reign of Burebista, maintained that the latter was assisted by Ceneu in his great achievement. Where did the French geographer know this form from? The text in question resembles very much Strabo’s; nevertheless Briet most likely did not use the Greek original but Xylander’s Latin translation made one century before him. His text is identical with that of Xylander, brought out by Muller and Dubner in 1885, however in this edition, the form Ceneus is replaced by Deceneus. A thorough research of Xylander's manuscripts would elucidate this problem. Of course, sceptics would opine that the faker had read Briet. But then the question arises why he preferred a form attested only once, which could have been a copyist’s error, to the well-known and widely spread ones from Strabo and Jordanes.

Another interesting situation arises from the name of Oroles, written as Orolio. In Trogus Pompeius29, a certain Oroles is attested. He was a Getic chieftain who fought against the Bastarns. The episode takes place during the reign of a king named Rubobostes, under whose rule the Dacians’ power had grown very much. Most historians placed Oroles in the 3rd cen- tury B.C. prompted by the context in which the fragment appears in the work of Trogus. However, according to other opinions, the fragment in question is a digression. Rubobostes should be identified with Burebista, under whose rule the Dacians’ power reached its culmination, while Oroles must be identified with Roles, who appears, with Dio Cassius30, as one of the minor kings, in the Dobruja ruling over a formation torn off the broken-up kingdom of Burebista, after the latter’s death. We know from Dio Cassius that this Roles also fought the Bastams, his name being extremely similar to that of Oroles - consequently we find much too many coincidences! In the tablets the name of the Dobrujan dynast is Oroles. So if we assumed the existence of a faker, the latter interpreted Trogus Pompcius exactly as professor Mircea Babeş did, who put the equal-

338

apare la Dio Cassius30 ca unul dintre regişorii care stăpânesc în Dobrogea o formaţiune desprinsă din regatul destrămat al lui Burebista, după moartea acestuia. Ştim de la Dio Cassius că şi acest Roles s-a luptat cu bastamii, iar numele este extrem de asemănător! Deci prea multe coincidenţe. În tăbliţe dinastul dobrogean este numit Orole; deci, dacă am presupune existenţa unui “falsificator”, acesta l-a interpretat pe Trogus Pompeius la fel cum a făcut-o, de pildă, prof. Mircea Babeş, care pune semnul egal între cei doi adversari ai bastamilor31. De remarcat şi detaliul că pe căciula lui Orolio se află reprezentată o pasăre de pradă. Aceasta poate fi în concordanţă cu numele său, care ar putea însemna “Vulturul”, prin comparaţie cu slavul oril - “vultur”.

Numele lui Burebista este redat ca Boerebiseto (şi o singură dată ca Bourebiseto), formă atestată şi la Strabo. Philippe Briet (1601 - 1668) foloseşte şi el această grafie. La Strabo numele regelui get este atestat de cinci ori: de trei ori cu forma oe, de două ori cu forma y (Byrebista). Această inconsecvenţă probează existenţa unui sunet necunoscut grecilor, pe care aceştia nu ştiau cum să-l noteze, neavând un semn specific în alfabet. Ar putea fi vorba de o vocală apropiată de [î]. Cele două epigrafe în care apare numele lui Burebista (decretul în cinstea lui Acornion, descoperit la Dionysopolis - Balcic32, şi o inscripţie din Mesembria - Nesebăr33) folosesc cea de-a doua formă, cu Y. O situaţie oarecum asemănătoare o prezintă numele regelui trac Rhoemetalces, numit Rimitalces în unele inscripţii: pare să fie vorba de aceeaşi oscilaţie, probabil acelaşi sunet intermediar, necunoscut grecilor.

Rămâne neidentifîcat de către Romalo numele lui Duras, prezent în mai multe texte sub forma Duro. Interesant de remarcat este faptul că Duras este

 

ity sign between the two antagonists of the Bastarns31. One should point out the fact that on the fur-cap of Orolio appears the representation of a bird of prey. This can be in concordance with his name, which might have the meaning of “Eagle”, when comparing it with the Slavic oril, eagle.

Burebista’s name is written Boerebiseto (and only once Bourebiseto), a form attested by Strabo too. Philippe Briet also uses this rendition. With Strabo the name of the king of the Getae is attested five times, three times with oe and twice with y (Byrebista). This inconsistency points to the existence of a sound unknown to the Greeks, which the latter did not know how to write, as there is no specific Symbol for it in the Greek alphabet. It might be a vowel sound close to the Romanian [î], rendered by the Symbol [y], in internaţional phonetic transcription. In the two epigraphs in which Burebista’s name appears (the decree in honour of Acomion, discovered in Dionysopolis- Balcic32 and an inscription from Mesembria- Nesebar33) the second variant, with Y, is used. A somewhat similarsituation appears in the rendition of the name of the Thracian king Rhoemetalces, named Rimitalces in some inscriptions. The same fluctuation seems to appear in the attempt to render the same intermediary sound, unknown to the Greeks.

Unidentified by Romalo is the name of Duras, present in several tablets as Duro. Worth noticing is the fact that Duras is always named basileus, the Greek term being used, while the other kings are named mato, a positively Dacian word. But Duras is not the only “basileus” - there are a few more kings with this epithet. Unfortunately a possible semantic difference between the two terms is hardly identifiable. Likewise in connection with Duras we should point out the fact that he is always named a Getan, while Decebal is the first and last king from the tablets, named Dacian. As a matter of fact, his name in the tablets is Dacibalo, with a clear reference to the ethnonym Dacians.

                                                                                                                                                     339

întotdeauna numit basileo, cu termenul grecesc, în vreme ce alți regi sunt numiţi mato, cu un cuvânt cu siguranţă dacic, însă Duras nu este singurul “basileu” - mai există câţiva cu acest atribut. Din păcate este foarte greu de identificat o eventuală diferenţă semantică între cei doi termeni. Tot în legătură cu Duras este de remarcat că este numit întotdeauna get, iar Decebul este primul şi singurul rege din textele de pe tăbliţe numit dac. Mai exact, numele lui este Dacibalo, cu trimitere clară spre etnonimul daci.

În afară de căpeteniile cunoscute din izvoare, cele două genealogii (91 - de la Helis şi 58 - de la Sarmizegetusa) şi alte plăci ne furnizează un număr foarte mare de nume şi portrete de căpetenii gete neatestate în alte surse. Merită menţionate câteva nume: Comaniseo, căpetenie de la Helis, al cărui nume se leagă în mod limpede de unul dintre cele două toponime Comana - unul în Cappadocia, altul în regatul Pontului; Bersoe, al cărui nume trimite spre numele românesc Bârzu, de origine probabil preromană; Carpodo, care ar putea însemna “carpicul”; Apodomeio, Dyramonos, Pozomenos, Teozoreno, toate cu rezonanţe greceşti;

Între personajele romane din tăbliţe, se remarcă Fonteius Agripa, Luculus, Caius Antonius Hibrida, Fuscus, Tettius Iulianus, Domidanus, Octavianus.

Teonimele şi panteonul getic

Un loc aparte îl ocupa teonimele, cele mai multe greu de identificat. Zamolxe este întotdeauna redat sub forma Zamolxio, aşa cum apare la Strabo şi cum este cunoscut şi de Briet. Zamolxe nu pare să fie zeul suprem pe care îl ştim de la Herodot. El apare mai ales ca reper cronologic (anul cutare de la Zamolxe - tipar asemănător cu cel introdus ulterior, în sec. IV d. Chr. de către călugărul Dionisic Exiguul pentru


In addition to the rulers known from the sources, the two genealogies (91- from Helis and 58 - from Sarmizegetusa), a very large number of names and portraits of Getic rulers, which are not attested in other sources, are provided by the tablets. A few names deserve to be mentioned: Comaniseo, a ruler from Helis, whose name is obviously linked to the one from the two toponyms Comana - one in Cappadocia and the other in the kingdom of Pont; Bersoe, whose name neminds one of the Romani un name Bârsa, Bârzu, probobaly of pre-Roman origin: Carpodo, which might mean “the Charpian”; Apodomeio, Dyramonos, Pozomenos, Teozoreno - all with a Greek resonance.

From the Roman characters in the tablets we notice Fonteius Agrippa, Luculus, Caius Antonius Hibrida, Fuscus, Tettius Iulianus, Domitianus, Octavianus.

Theonyms and the Getic Pantheon

A special place is taken by the theonyms, most of them hard to be identified. Zamolxe is always rendered in the form Zamolxio, as he appears in Strabo and as known by Briet too. Zamolxe does not seem to be the greatest of the gods, as known from Herodotus. He appears rather as a chronological landmark (the year X after Zamolxe, a pattern similar to the one subsequently introduced, in the 4 th century A.D. by monk Dionysius the Exiguus for the Christian era). In the text from plate nr. 2, Zamolxe is associated whith Pythagoras, but also with Abaris, an association which we tind in Plato. Zamolxe is represented in a sideview portrait, the way mortals are, not showing the face, the way the gods are represented; on his brow appears an equilateral triangle, the Symbol of divine perfection (see nr. 2 and nr. 116). It is interesting to note that after Herodotus, most pieces of information on Zamolxe are only take-overs and that Zamolxe gradually disappeared from the sources. His identification with Cronos, in certain later sources, might be a reminiscence of his role of a chronologi-

340

Fig. 6. Detaliu din placa nr. 2, cu portretul lui Zamolxe

Fig. 6. Detail from plate nr. 2, Zamolxe

era creştină). În textul din placa nr. 2, Zamolxe este asociat cu Pitagora, dar şi cu Abaris, asociere pe care o găsim la Platon. Zamolxe este reprezentat în portret din profil, asemenea muritorilor, nu cu faţa, precum zeii; el are pe frunte un triunghi echilateral, simbol al perfecţiunii divine (v. nr. 2 şi nr 116). Interesant de remarcat că, după Herodot, cele mai multe informaţii despre Zamolxe reprezintă doar preluări iar cu timpul Zamolxe dispare din izvoare. Identificarea lui cu Cronos în unele surse târzii poate fi o reminiscenţă a funcţiei sale de reper cronologic.

În epoca romană dacii sunt văzuţi în primul rând ca închinători la un zeu al războiului, echivalat cu Marte34. Din plăci reiese clar că cel mai invocat zeu este Zabelio, un zeu al războiului; el are mai multe reprezentări, în funcţie de epocă: în plăcile care par a fi mai timpurii este reprezentat asemenea unui luptător înarmat, iar în perioada mai târzie, mai ales începând cu Duras, predomină o reprezentare ianiformă.

Fig.7. Una dintre reprezentările lui Zabelio, zeul războiului (detaliu placa nr. 115)

Fig .7. One of his representations, with the portrait of Zabelio, the god of war (detail, plate nr. 115)

cal landmark. In the Roman epoch the Dacians are viewed as worshippers of a god of war, equated with Mars34. The tablets clearly reveal the fact that the most frequently invoked deity is a god of war, Zabelio, who has several representations, depending on the period they were made. In the earlier plates he is portrayed as an armed warrior. Later on, especially beginning with Duras, a Janus - faced representation comes to prevail.

Most likely numerous theonyms lie concealed in the texts of the tablets but they are hard to be identified, as they are not attested in other sources. There exists most certainly an earthly deity, whose attributes are the serpent and the owl, represented as such in the tablets of Decebal, frequently hallmarked with the initials M. T. In the text the name of Gezomito appears to correspond to him. But there also exists a heavenly deity, bearing the moon and the sun on his chest - a representation which reminds one of Mithras - and sometimes with a star above his head, at other ones with a flash of lightning forked in seven (nr. 52). The names of the gods are often recorded

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      341


Fig, 8. Divinitate telurică, având ca simboluri şarpele şi bufniţa (114)

Fig. 8. Earthly deity with its symbols – the serpent and the owl (nr. 114)

Probabil că multe teonime se ascund în textele tăbliţelor, dar sunt greu de identificat, deoarece nu le avem atestate în alte izvoare. Există cu siguranţă o divinitate telurică, ale cărei atribute sunt şarpele şi bufniţa, reprezentată în plăcile lui Decebal şi adesea marcată cu iniţialele MT; în text pare să-i corespundă numele Gezomito. Dar există şi o divinitate celestă, purtând pe piept luna şi soarele - reprezentare ce aminteşte de Mitra - uneori cu o stea deasupra capului, alteori cu un fulger despicat în şapte (nr. 52). Adesea numele zeilor sunt notate cu scrieri arhaice - reprezentând secvenţe obscure, nedescifrabile, în interiorului unui text scris în alfabet grecesc.

Cea mai frecventă şi mai interesantă figură este însă cea a unui personaj scheletic, ce pare să iasă dintr-un mormânt, învelit într-un giulgiu care îi dă aspectul unei mumii. Personajul pare să se sprijine în două toiege. În dreapta lui, cel mai adesea se află un sacrificator de porc, cu cuţitul ridicat deasupra animalului. Toate aceste aspecte par să indice o divinitate a

Fig. 9. Divinitate celestă, cu soarele şi luna pe piept (96)

Fig. 9. Heavenly deity, with the sun and the moon on the chest (nr. 96)

in archaic writings, representing obscure, undecipherable sequences inside a text written in Greek alphabet.

But the most frequent and interesting character is that of a skeleton - like figure, who appears to arise from a grave, wrapped in a shroud, which lends him the appearance of a mummy. The character seems to lean for support on two staffs. To his right we see most frequently the pig sacrificer, with the knife raised above the animal. All these elements seem to point to a deity of the dead, of the nether world but maybe even of immortality, a deity who dies and resurrects. As a matter of fact, the representation brings him close to Osiris, who after a three years’ long stay in the world of the dead comes back to life, very weakened, hardly standing on his feet.

The general conclusion is that the Getae and the Dacians were polytheists. But we do not know precisely the name of their supreme god. Zamolxe was a prophet and legislator probably raised to the rank of a god by the Getae but without being a member of the nucleus of the pantheon.

342

Fig. 10. Zeul morţilor şi sacrificatorul de porc
Fig. 10. The god of the dead and the pig sacrificer

 

morţilor, a lumii subpământene, dar poate şi a nemuririi, o divinitate care moare şi reînvie. De altfel, reprezentarea îl apropie mult de Osiris, care, după trei ani de stat în lumea morţilor revine la viaţă foarte slăbit, neputând să se ţină pe picioare.

Concluzia generală care se desprinde, este aceea că geţii şi dacii erau politeişti - fără să putem şti precis care este zeul lor suprem. Zamolxe a fost un profet şi un legislator, probabil ridicat la rang de zeu de către geţi, dar fără să facă parte efectiv din nucleul panteonului.

Etnonimele. Geţii şi dacii

Există un mare număr de etnonime în texte, însă - în mod cu totul surprinzător - nu putem şti cum îi numeau geţii pe greci, pentru că numele acestora nu a fost încă identificat: probabil erau denumiţi cu un cuvânt autohton. Sciţii, sarmaţii, bastamii, iazigii, galii, boii, dalmaţii, panonii, dardanii, albanii, macedonenii şi alte neamuri populează textele din tăbliţe.

 

Fig. 11. Zeul morţilor ieşind dintr-un cavou sau templu (133)

Fig. 11. The god of the dead coming out of a burial vault or a temple

Ethnonyms, The Getae and the Dacians

A large number of ethnonyms can be found in the texts. But quite surprisingly we do not know what the Getae called the Greeks, as the latter’s name was not yet identified. They were most likely referred to, by means of an authochtonous word. The texts from the tablets are teeming with Scythians, Sarmatians, Bastarns, Jazyges, Gauls, Boii, Dalmatians, Pannonians, Dardani, Albans, Macedonians as well as by other peoples. The name of the Romans seems to have raised difficulties in its rendition because the stressed an sequence could not be assimilated by the local speakers. Thus instead of romano we find rumuno or riomiono. But of the greatest interest appear the names of the Dacians and of the Getae. It is easily noticeable that only those from Decebal’s tablets are Dacians, the rest are all Getae. Burebista was Getan, as Strabo also maintained. His first capital was in Genucla, werefrom he moved to Sarmizegetusa. Even Duras, the predecessor of Decebal was Getan, wherefrom it results that the Dacians, led by

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      343

Numele romanilor pare să prezinte dificultăţi de redare, deoarece secvenţa an accentuată, nu putea fi asimilată de vorbitori aşa că, în loc de romano, avem rumuno sau riomiono. Cel mai mare interes îl reprezintă însă numele dacilor şi cel al geţilor. Se observă cu uşurinţă că daci sunt numiţi doar cei din plăcuţele care se referă la Decebal, toţi ceilalţi fiind geţi: Burebista este get, aşa cum spunea şi Strabo - el are prima capitală la Genucla, de unde se mută la Sarmizegetusa; chiar şi Duras, predecesorul lui Decebal, este get, de unde rezultă că dacii, conduşi de Dacibalo, sunt o ramură a geţilor care a devenit cunoscută prin ridicarea căpeteniei lor şi prin opera sa de unificare a triburilor. Geţii pomenesc extrem de rar de daci, şi o fac sub numele dahieo, de unde putem deduce că erau foarte puţin cunoscuţi înainte de Decebal. Trebuie să recunoaştem că, dacă a existat un “falsificator”, acesta a fost extrem de ingenios şi de inteligent când a gândit această distribuţie. Mai mult, Decebal nu numai că îşi impune etnonimul propriu, înlăturându-1 pe cel al geţilor, ci vine cu o tradiţie destul de diferită - alte reprezentări, alte divinităţi, alt tip de scriere. Aerul general degajat de plăcile referitoare la Decebal, este unul de mai mare sobrietate, în vreme ce plăcile cu Burebista prezintă influenţe orientale puternice şi un marcat cult al regelui, în ciuda faptului că singurul portret cunoscut astăzi este cel al lui Decebal, de pe Columna lui Traian, tocmai Decebal este lipsit de reprezentări portretistice în tăbliţe - lucru foarte straniu penrtu un fals; în schimb, avem zeci de portrete ale altor regi. Decebal este reprezentat întotdeauna întreg, pe tron sau călare, fără să i se distingă trăsăturile chipului. O trăsătură interesantă a portretelor regilor geţi o reprezintă căciula sau casca, ornamentată întotdeauna cu un animal.

Dacibalo, are a branch of the Getae, who became known through the ascent of their ruler and his great achievement in unifying the tribes. The Getae mention very rarely the Dacians and when doing so they call them dahieo, wherefrom we infer that they were rather little known before Decebal. We have to admit that if a faker really existed, then he must have been extremely resourceful and intelligent, when devising this distribution.

Moreover, besides enforcing his own ethnonym, substituting it for that of the Getae, Decebal brought along a rather different tradition - other representations, other deities, another type of writing. The common trait, revealed by the tablets of Decebal, is one of great austerity and sobriety, while the plates of Burebista show strong eastern influences, a well-marked cult of the king. In spite of the fact that the only portrail known today is that of Decebal, from Trajan’s Column, it is precisely Decebal who is deprived of portrayals in the tablets - a very strange situation for a fake. In exchange there are dozens of portraits of other kings. Decebal is always represented full-length, either on the throne or on horse- back; but the features of his face cannot be clearly distinguished. An interesting detail of the portraits of the kings of the Getae is represented by the fur-cap or helmet, always decorated with an animal. Burebista wears on his helmet the representation of a bovidean, similarly to the priests, named boicero. In his later portraits a serpent is added at the base of his neck. As a matter of fact, his name Boerobiseto might suggest an etymological connection with the name of this animal.

Other rulers wear representations of birds, griffins, snakes or horses - according to a custom, which might have something în common with that of the Celts. These insignia must have had a magical-religious character. Why the Dacians from Trajan’s Column have no such insignia on their heads? Because the habit, in question, was Getic not Dacian. Neither in the

344

Burebista poartă pe cască reprezentarea unui bovideu, asemenea preoţilor numiţi boicero; în reprezentările mai târzii, i se adaugă şi un şarpe la baza gâtului. De altfel, numele său, Boerobiseto, ar putea sugera o legătură etimologică cu acest animal*. Alte căpetenii au reprezentate păsări, grifoni, şerpi sau cai pe cap, obicei care ar putea avea ceva în comun cu cel al celţilor. Aceste insemne vor fi avut - cu siguranţă - un caracter magico- religios. De ce dacii de pe columna lui Traian nu au astfel de însemne pe cap? Pentru că obiceiul cu pricina era getic, nu dacic. Nici în imaginile de pe tăbliţe, Decebal nu poartă nici un fel de însemn pe cap. Singurii care mai păstrază acest obicei în vremea lui Decebal sunt preoţii boicero, (v. placa nr. 65).

Alte cuvinte cu sens sigur

În afara numelor proprii, există câteva cuvinte al căror sens este destul de sigur. Romalo vorbeşte de “motivaţie semantică” când sensul acestora este dedus din context. Pentru mato Romalo atribuie sensul de “stăpân, stăpânilor”, dar e destul de probabil ca sensul să fie chiar acela de “rege”, deoarece mato este atributul atât al lui Burebista, cât şi al lui Decebal. E drept, el apare şi în compania unor nume de căpetenii obscure, dar nu este exclus ca aceste căpetenii să se fi autointitulat “regi”. Cotopolo este atributul aproape permanent al lui Ceneu, dar şi al lui Diegis şi al lui Vezina – deci, cu mare probabilitate, are sensul de “preot”, atribuit de Romalo. Talipico apare scris sub cetatea Sarmigetuzo, în placa 21, dar apare şi sub reprezentarea cetăţii Genucla, în placa nr. 79 - de unde sensul dc “cetate” (Romalo traduce “vârf înalt”), spre deosebire de dabo, caro înseamnă foarte probabil “neam”, “trib” sau chiar “ţară, teritoriu”. Dabo (= dava) apare mult mai frecvent
 *Paleta faraonului Narmer  

tablets does Decebal wear such insignia, on his head. Only the priests (boicero, see plate nr. 65) continued this tradition in Decebal’s time.

Other Words whose Meaning is Certain

Besides proper nouns, there are several words whose meaning is quite certain. Romalo mentions “semantic motivation”, when their meaning is inferred front the context. Romalo attributes to mato the meaning of “master, ruler”, but it is rather probable that its meaning was that of “king”. because mato is the attribule of both - Burebista and Decebal. Truly indeed, it also appears in association with the names of some obscure chieftains, however it is not out of the question that these chieftains self- entitled themselvcs “kings”. Cotopolo is the almost permanent attribute of Ceneu but also of Diegis and Vezina - so that most likely it had the meaning of “priest”, attributed by Romalo. Talipico is written under the fortified city of Sarmigetuzo, in plate 21, but also under the representation of the fortified city of Genucla, in plate 79 - hence the meaning of “fortress” (Romalo translates it by “high peak”), while dabo most probably means “people”, “tribe” or even “country”, “territory”. Dabo (= dava) appears much more frequently alone and less in toponyms, and represents the element over which reigned the rulers from the tablets (for ex., Boerebiseto mato dabo getio - plate nr. 12).

The Segmentation of the Texts and the Etymological Method

The most difficult stage of decryptment begins actually after the identifiable sequences have been removed and the rest of the text is left. The etymological method, applied by Romalo, implies the comparison of certain sequences from texts, with words from known languages, especially from the latter’s early stages. The results of any researcher are conditioned by his linguistic horizon. Setting out

*Narmer fondator al primei dinastii, în fapt, este primul rege al Egiptului unificat. Simbolismul adotat de acest rege, este al leilor cu gât de șerpi                    

                                                                                                                                                             345

singur decât în toponime şi reprezintă elementul peste care stăpânesc căpeteniile din tăbliţe, d. ex. Boeribiseto mato dabo getio (placa nr. 12).

Segmentarea textelor şi metoda etimologică

Cea mai dificilă etapă a decriptării începe abia după ce secvenţele identificabile au fost date la o parte şi rămâne restul textului. Metoda etimologică aplicată de Romalo presupune compararea unor secvenţe din texte cu cuvinte din limbi cunoscute, în special din etapele vechi ale limbilor respective. Rezultatele oricărui cercetător sunt condiţionate de orizontul său lingvistic: plecând de la premiza că limba tăbliţelor - în interpretarea lui Romalo - are aspect indo-european şi considerând în plus că limba indo- europeană stă la baza limbii române, textul de pe plăcuţe capătă în măsură destul de mare, aspect latinesc şi românesc. Un bun cunoscător de turcă ar fi putut identifica - cu siguranţă - unele cuvinte turceşti, aşa cum un cunoscător priceput al limbilor baltice ar fi găsit cuvinte baltice. Pericolul multiplelor interpretări ale acestor texte în scriptio continua provine şi de la segmentarea în bucăţi mici: cu cât cuvântul este mai scurt, cu atât el poate însemna mai multe lucruri şi i se pot găsi corespondente în mai multe limbi. Cred că este necesară o abordare mult mai strictă, mai ştiinţifică, fără nici o prejudecată: să luăm în calcul toate variantele posibile, să nu plecăm de la ideea că această limbă este obligatoriu indo-europeană şi, deci, înrudită cu majoritatea limbilor vechi ale Europei şi cu descendenţii ei, şi să acordăm o mai mare credibilitate ştiinţei lingvistice şi legilor fonetice. Sugestia autorului către cititori, de a aborda semnele de pe plăci ca pe “un ansamblu

 

from the premise that the language of the tablets, in Romalo’s interpretation, has an Indo- European aspect and moreover considering that Indo-European lies at the foundations of the Romanian language, the text from the plates acquires, to a rather great extent, a Latin and Romanian aspect. An expert in Turkish might have identified, quite certainly, some Turkish words, just as a skilled connoisseur of Baltic languages would have discerned Baltic words. The danger of the multiple interpretations of these texts in scriptio continua also arises from the segmentation in small parts. The shorter a word is the larger is the number of its meanings and counterparts thereof are apt to be found in a multitude of languages. I think that a stricter more scientific approach, without any preconceived idea, is required. One should take into account all possible variants, and not set out from the idea that this language is positively Indo-European and consequently related with the majority of the ancient languages of Europe and their descendents. Likewise one ought to grant higher credibility to linguistic science and to the phonetical laws. The author’s suggestion made to the readers, and namely to approach the symbols from the tablets as “a set of crossword-puzzle themes within reach of any cultivated normal speaker of the Romanian language” appears to ignore the necessity of a rigorous background in this field. But it is equally true that this less strict method, applied by Romalo, is the only one which yielded results thanks to the consistency it was applied with (the same segment always received the same meaning).

From the application of the etymological method, an unsafe method inasmuch the non- Indo-European languages and all the Indo-European languages, in their early stage, are ignored there being solely taken into account Latin and certain modern languages, even while making some references to their earlier stages (Old English, Old German etc.), resulted several words with the same meaning. The possibility

346

de teme rebusistice la îndemâna oricărui vorbitor de limba română, normal cultivat”, pare să ignore necesitatea unei pregătiri riguroase în domeniu.

Dar, e la fel de adevărat că această metodă mai puţin strictă aplicată de Romalo este singura care a dat rezultate, datorită consecvenţei cu care a fost aplicată (întotdeauna acelaşi segment a primit acelaşi sens).

Aplicând metoda etimologică, o metodă nesigură atâta timp cât nu sunt luate în considerare şi limbi neindo- europene şi toate limbile indo-europene, în stadiul lor vechi, ci se apelează doar la latină şi la unele limbi modeme, chiar dacă se fac trimiteri şi la fazele lor mai vechi (engleza veche, germanica etc.), au rezultat mai multe cuvinte cu acelaşi sens. Posibilitatea unor sinonimii nu este exclusă în unele cazuri, dar nu şi pentru cuvinte esenţiale ale vocabularului, precum “acum” acho, aku, na, nau; “soţie” sotia, yxo, “gură” osye, guro; “înalt” enalitho, chiota. În plus, Romalo admite variaţii fonetice foarte mari, greu de acceptat, chiar şi pentru o limbă nenormată, sau pentru dialecte: “noapte” nopo şi noicht, nochtho, “ochi” ochio, okve, oyo, “este” yeste, e, esto, eso, ezo, ezoe, “apă” aeo, aepo, eou, ako, apo, “dusă” dufio, dusa, “dat” dato, doa; “zeu” dieo, zei, “zi” zi, zaio; “făcut” fakto, feazoe, feti; “zece” degi, zacio etc.

Trebuie să admitem că o parte din decriptările lui Romalo necesită a fi revizuite şi chiar regândite, că trebuie aplicată o perspectivă mai largă şi o metodă mai strictă. Dar, în acelaşi timp, trebuie să admitem că cealaltă parte, cu siguranţă valabilă, reprezintă un bun câştigat prin munca de decenii a unui singur om, efort ce echivalează cu cel al unei echipe întregi de cercetători.

 

of some synonymies is not excluded in some cases but not for essential words of the vocabulary, such as “acum” (now): acho, aleu, na, nau; “soție” (wife): soţia, yxo; “gură” (mouth): osye, guro; “înalt” (tall): enalitho, chiota.

Moreover Romalo accepts very big phonetical variations, which are hardly acceptable even for a language, lacking norms, or for dialects: “noapte” (night): nopo and noicht, nochtho; “ochi“ (eye): ochio, okye, oyo; “este” (is): yeste, e, esto, eso, ezo, ezoe; “apă” (water): aeo, aepo, eou, ako, apo; “dusă” (carried away): dufio, dusa; “dat” (given): dato, doa; “zeu” (god): dieo, zei; “zi” (day): zi, zaio; “făcut” (made): fakto, feazoe, feti; “zece” (ten): dagi, zacio etc.

We must admit that part of Romalo’s decryptments ought to be revised, even reconsidered, that a more comprehensive outlook and a stricter method should be applied. But at the same time we have to admit that the rest, most certainly valid, represents a definite gain earned through the several decades’ long effort made by one person alone, which is tantamount to that of a whole team.

The Illustration

Though the language of the tablets is unknown, we are entitled to assert that the major part of the specimens include two codes in parallel - a linguislic one and an imagistic one, because logically, the text represents an explanation of the images or the other way round, the images are representations of the ideas from the text. If we accept this approach then the chances are big for the texts to reveal their content. As a matter of fact we are faced with two media explaining each other. Romalo did not always apply this approach, so that some of his interpretations given to the texts are not in concordance with the images. For example, setting out from the interpretation of the word rumuno as “pro-Romans” and not “Romans”, as it were but natural, in specimen nr. 65, it is

                                                                                                                                                      347

Ilustraţia

Deşi limba tăbliţelor este necunoscută, putem afirma că cele mai multe piese conţin două coduri în paralel - unul lingvistic şi unul imagistic, deoarece, în mod logic, textul reprezintă o explicaţie a imaginilor, sau, invers, imaginile sunt reprezentări ale ideilor din text. Dacă admitem această abordare, şansele ca textele să îşi dezvăluie conţinutul sunt mari, întrucât avem, de fapt, două limbaje care se explică unul pe celălalt. Romalo nu a aplicat de fiecare dată această abordare, aşa încât unele dintre interpretările dale textelor nu sunt în concordanţă cu imaginile. De pildă, plecând de la interpretarea cuvântului rumuno drept “pro-romani”, şi nu “romani”, cum ar fi firesc (în piesa 65), Romalo consideră că Decebal este surprins de pro-romani, care l-au trădat (e vorba în primul rând de Vezina şi de Diegis) şi îi iau capul. Totuşi, din reprezentare se vede clar că Decebal, reprezentat călare, se întoarce victorios dintr-o luptă cu romanii, purtând un signum capturat de la duşmani. El este întâmpinat de preoţi la intrarea în Sarmizegetuza. Sarmizegetusa. Cei consideraţi pro- romani, sunt de fapt prizonieri romani, păziţi din spate de soldaţi daci. În faţa prizonierilor se întinde un râu, destul de clar reprezentat, pe malurile căreia se află preoţii. În text este pomenit râul Sargeţia, care ştim că era apa sacră a dacilor. Uciderea lui Decebal în acest moment nu concordă cu celelalte izvoare. De asemenea, în piesa 94, în interpretarea lui Romalo, Diegis şi Vezina sunt consideraţi trădători şi sunt chemaţi la judecată de către Decebal, care ar fi fost mare preot în vremea lui Diurpaneus. Dar din ilustraţie rezultă cu totul altceva: cele două căpetenii par să se întoarcă victorioase dintr-o luptă cu romanii, de la care au capturat două steaguri. Decebal, împreună
  
monedă bătută la Callatis - revers   monedă bătută la Callatis - avers  Avers: capul zeului Apolo încununat cu lauri, cu contramarca cu chip feminin (Artemis sau Isis) Revers: trepied şi spic de grîu, legenda KAΛΛATIANΩN.           Avers: capul zeului Apolo încununat cu lauri, cu contramarca cu chip feminin (Artemis sau Isis). 
considered that Decebal was caught unawares by the pro-Romans, who betrayed him (reference is made especially to Vezina and Diegis) and his head was cut off. But in the representation one can clearly see Decebal, on horseback, returning victoriously from a battle with the Romans, wearing a signum captured from the enemy. He is greeted by the priests at the entrance of Sarmizegetusa. Those considered to be pro-Romans are actually Roman prisoners, guarded from behind by some Dacian soldiers. In the text mention is made of the Sargetia river, which as known was the holy water of the Dacians. Decebal’s murder at this moment is in disaccord with the other sources. In plate nr. 94, Diegis and Vezina are considered traitors, in Romalo’s interpretation, and surnmoned to justice by Decebal, assumed to have been high priest at the time of Diurpaneus. However something quite different results from the illustration. The two chieftains seem to have returned victoriously from a battle fought against the Romans, having captured two banners from the latter. Decebal, together with the priests, greets the two victors with wreaths. The figure, sitting on the throne, is Decebal, of course, as indicated by the initial D. The ascription of this iniţial to Diurpaneus, made by Romalo, is not endorsed by the text, where the name of this king does not appear. Moreover on both sides of the figure, sitting on the throne, is written Mato Dacibalo, which means “King Decebal”.

In general the representations are rather clumsy, in consonance with the “barbarian” art of the linie. There are no episodes in movement, no battle scenes-much too complex-but only static scenes. The main contingents of the infantry are the archers, the lancers (named salcero35) and the mace bearers (named rotopano36). There are also representations of the cavalry. We have to point out the fact, that in contradistinction to Trajan’s Column where the number of noblemen (pileati) is scarce, as compared to that of ordinary people (comati).

 348

cu preoţii, îi întâmpină pe cei victorioşi cu cununi. Personajul dc pe tron este, de bună seamă, Decebal. după iniţiala D. Atribuirea acestei iniţiale lui Diurpaneus nu este susţinută de text, unde numele acestui rege nu apare. Mai mult, chiar de o parte şi de alta a personajului aşezat pe tron este scris Mato Dacibalo, însemnând “Regele Decebal”.

În general, reprezentările sunt stângace, conforme cu arta “barbară” a vremii. Nu există episoade în mişcare, scene de luptă prea complexe, ci doar scene statice. Principalele contingente ale infanteriei sunt arcaşii, suliţarii (numiţi salcero35) şi buzdugănarii (numiţi rotopano36). Există şi reprezentări ale cavaleriei. Trebuie spus că, spre deosebire de Columna lui Traian, unde numărul nobililor (pileati) este foarte mic în comparaţiei cu cel al oamenilor de rând (comati), în tăbliţe nu există nici măcar o singură reprezentare de comatus, toţi cei figuraţi aparţinând păturilor superioare. Nu se pot identifica ţărani, femei sau copii, nu există scene din viaţa de zi cu zi. E greu de crezut că un fals patriotic produs la sfârşitul secolul 19 ar fi exclus orice reprezentare a omului simplu şi s-ar fi limitai la doar la oligarhie, la nobili şi preoţi.

Reprezentările arhitecturale de pe plăci nu sunt întru nimic anacronice. Templele

in the tablets there is not even one single representation of a comatus, all the figures belonging to the upper classes. One cannot discern peasants, women or children, there are no scenes from everyday life. It is hard to believe that a patriotic fake, produced at the end of the 19th century, would wholly exclude any rcpresentation of the ordinary man and would come down to an oligarchy, to noblemen and priests.

The architectural representations from the plates are in no way anachronic. The temples are of Greek inspiration, some of them in tetrastyle, as they were actually reconstructed, according to archaeological diggings. They are roofed-some have gable roofs and bear inscriptions on the pediment. Representations of statues can also be found. The most detailed representation of a temple is to be found in plate nr. 52, right above. It is a tetrastyle temple, with two statues on each side of the rows of exterior columns. The architrave is extremely broad and the entrance is on the western side, through an arcade, on a monumental stairway. The stairs ascend to the right, where the stairway bending and a platform, wherefrom a gallery begins, are clearly discemible. The temple, as one can easily notice, had two levels, the stairway leading directly to the second one, located somewhere equidistantly between the ground and the roof. On the eastern side is clearly represented a tower. Author I. H. Crişan17, reconstructs the great limestone tem-

Fig. 12. Detaliu din placa nr. 52
Fig. 12. Detail from plate nr. 52

                                                                                                                                                     349

sunt de inspiraţie grecească, unele tetrastile, aşa cum de fapt au şi fost reconstituite în urma săpăturilor arheologice. Unele au acoperiş în două ape şi inscripţii pe fronton. Există şi reprezentări de statui. Cea mai detaliată reprezentare a unui templu se găseşte în placa nr. 52 dreapta sus. Este vorba de un templu tetrastil, cu două statui de o parte şi de alta a şirurilor exterioare de coloane. Arhitrava este extrem de largă, iar intrarea se face prin partea vestică, printr-o arcadă, pe o scară monumentală. Treptele urcă spre dreapta, unde se vede clar întorsătura de scară şi o platformă, de unde porneşte o galerie. Se observă cu uşurinţă că templul avea două nivele, scara ducând direct către cel de-al doilea, situat undeva la distanţă egală între sol şi acoperiş. În partea estică este figurat clar un turn. I. H. Crişan37 reconstituie marele templu de calcar de la Grădiştea Muncelului, construit în vremea lui Burebista. În mod surprinzător, acesta corespunde cu templul reprezentat pe placa 52. Templul a fost dezvelit în anii 1951-1958 şi are patru şiruri de plinte - dovadă că era tetrastil. Pe latura de est s-a constat existenţa unui turn. Pe latura de sud se pare că a existat o scară monumentală de piatră, lată de 2,55 m, din care s-au mai păstrat 10 trepte, care se termină în partea stângă a frontonului. Intrarea este prin stânga, la fel ca şi la alte construcţii sacre de la Sarmizegetusa. “Existenţa a două ziduri nu prea groase care flanchează scara pe ambele laturi mă face să presupun că ea ar fi putut fi acoperită”, spune autorul la pagina 178. Mai departe, I. H. Crişan constată că plintele erau aşezate direct pe sol, iar pardoseala lipseşte, lucru foarte straniu pentru un edificiu atât de impozant. O altă ciudăţenie o reprezintă existenţa unei platforme mult înălţate deasupra solului şi îngrijit lucrată, care era deci vizibilă:

ple from Grădiştea Muncelului, built during Burebista’s reign, which strikingly resembles the temple represented in plate 52. The temple was unearthed over 1951-1958 and has four rows of plinths, an evidence that it was tetrastyle. On the eastern side the existence of a tower was discovered. On the southern side there apparently existed a monumental stone stairway, 2.55 m in breadth, 10 steps having been preserved thereof, which ends on the left side of the pediment. The entrance is on the left, the same as with the other sacred constructions from Sarmizegetusa. “The existence of two Mills, which are not very thick, flanking the stairway on hoth sides, makes me assume that it might have been roofed” the author points out on page 178. Further, the author states that the plinths were emplaced directly on the ground as no floor existed, which is quite strange for such a stately edifice. Another curious element is represented by the existence of an elaborately wrought platform, rising high above the ground, which was consequently visible. “The wall from the southern side, rather curiously ends westwards (in the direction of the slope) in a platform with four sides (...) having the breadth of the wall which closes the southern side, with all the four sides elaborately wrought front big limestone blocks and rising much higher than the level of the sanctuary.” What was the role played by this platform? Does it account for the absence of the floor in one way or another? Now here comes the author’s reply. “The rectangular platfortn, where the southern wall ends, had all its four sides, elaborately wrought (...) which makes one admit that (...) it was visible. Unto these comes the monumental stairway, wrought of limestone slabs, from the exterior side of the same wall. It, most certainly, led to the level of this platform. The platform in question most likely represented a stairway bending. All these at a considerably higher level than that of the ground, respectively of the plinths. Here is the evidence pointing to the fact that it was an

350

“Zidul de pe latura de sud, în chip cu totul ciudat, se termină spre vest (spre pantă) într-o platformă cu patru laturi (...) de lăţimea zidului ce închide latura de sud, având toate cele patru feţe frumos lucrate din blocuri mari de clacar şi fiind cu mult mai ridicată decât nivelul sanctuarului”. Ce rol avea acestă platformă? Explică ea în vreun fel absenţa pardoselii? Iată răspunsul autorului: “Platforma dreptunghiulară în care se termină zidul de sud, avea toate cele patru feţe îngrijit lucrate (...), ceea ce ne obligă să admitem că (...) era vizibilă. La cele spuse vine să se adauge scara monumentală lucrată din lespezi de calcar, de pe faţa exterioară a aceluiaşi zid. Ea urca, cu siguranţă, până la nivelul acestei platforme. Nimic mai firesc decât ca platforma respectivă să reprezinte o întoarcere de scară. Toate acestea Ia un nivel mult mai înalt decât cel al solului, respectiv al plintelor. Iată dovada că avem de-a face cu un edificiu pe două nivele”.
           Am insistat asupra acestei descrieri deoarece oricine priveşte templul din placa nr. 52, trebuie să admită că asemănările cu marele templu de calcar al lui Burebista sunt izbitoare.

           Dar cea mai spectaculoasă reprezentare este cea a cetăţii de la Sarmizegetusa. Deşi se ştie că în incinta civilă arheologii nu au găsit nimic care să sugereze o construcţie

edifice with two levels”. I insisted on this description because anyone who examines the temple from plate nr. 52, has to admit the fact that the resemblance with Burebista’s great limestone temple is striking.

           However the most spectacular representation is that of the fortified city of Sarmizegetusa. Although it is known that in the civil precincts the archaeologists found nothing apt to suggest a building of considerable size, but only the traces of some wooden cabins, a capital must have existed somewhere. It is absurd to assume that Burebista and later on, Decebal did not have a capital city. The plan of the fortified city, rendered in plate nr. 21 (which could represent the inaugural moment of the compound from Sarmizegetusa during Burebista’s reign) and commented at length, by Romalo presents a stately building, which seems made of wood. It is provided with four towers at the corners and in the center with a structure, which looks like a dwelling-tower. The precincts are represented by lines suggesting the walls and the gates (more numerous than those discovered, but as known, the walls were pulled down and built anew) are sliding, most likely handled by means of pulleys. We find the same representation under Decebal’s reign, but nearby the old building stands a new one, erected in a different style, which suggests clearly an expansion of the precincts. Between the two buildings a line is discemible, which might represent the old bailey from

 

Fig. 13. În stânga: vechea cetate a lui Burebista; în dreapta: clădirea nouă construită de Decebal

(detaliu placa nr. 84)

Fig. 13. Left: the old fortified city of Burebista; right: the new building erected by Decebal

(detail from plate nr. 84).

                                                                                                                                             351

                                                                                                                                                               

   de proporţii, ci doar urmele unor barăci de lemn, o capitală trebuia să existe undeva. E absurd să presupunem că Burebista şi apoi Decebal, nu au avut o cetate. Planul cetăţii redat pe placa 21 (care poate reprezenta momentul inaugural al complexului de la Samizegetusa în vremea lui Burebista) şi comentat în detaliu de Romalo, înfăţişează o clădire impozantă ce pare a fi de lemn. Ea are patru turnuri la colţuri şi în centru o structură asemănătoare unui tum-locuinţă. Incinta este reprezentată prin linii care sugerează zidurile, iar porţile (mai numeroase decât s-au descoperit, dar ştim că zidurile au fost doborâte şi refăcute) sunt glisante, manipulate probabil cu scripeţi. Aceeaşi reprezentare o găsim şi în vremea lui Decebal, însă, alături de vechea clădire, există o clădire nouă, construită în alt stil, care sugerează clar o lărgire a incintei. Între cele două clădiri se vede o linie care ar putea reprezenta vechiul zid din vremea lui Burebista sau pur şi simplu un drum. Interesantă în acest sens este interpretarea pe care o dă Ion Horaţiu Crişan utilităţii zidului de vest al utilităţii zidului de vest al incintei de la Grădişte: după el, acest zid nu era un zid propriu-zis de apărare, deoarece structura sa era diferită dc a celorlalte ziduri - mai puţin solidă. Zidul de vest trebuie să fi fost un zid interior, iar adevăratul zid exterior apăra incinta sacră care, chiar dacă va fi fost iniţial extra muros, a fost ulterior protejată cu ajutorul acestui zid.

Mai trebuie remarcat că, deşi plăcile provin din zone şi epoci diferite, se constată o anumită unitate stilistică, explicabilă probabil printr-o îndelungată tradiţie.

Aurora Pețan
Cercetător Principal
Institutul de Lingvistică
“Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti

 

 

 

Burebista’s days or merely a road. In this respect, the interpretation provided by Ion Horaţiu Crişan, to the role of this western wall from the precincts at Grădişte is interesting. According to him it was not an actual defence-wall, as its structure differed from that of the other walls being less solid. The western wall must have been an interior wall while the actual exterior wall protected the sacred precincts. Even if the latter might have been located initially extra muros, they were subsequently proteeted by this wall.

It should be pointed out that in spite of the fact that the plates come from different areas and epochs, they show a certain stylistic unity most likely accountable for by a long-standing tradition.

Aurora Peţun

Senior Rcscarcher
“Iorgu Iordan - Al. Rosetti”

Institute of Linguistics, Bucharest      

 352

 

 NOTE

1 Iordache Moldoveanu şi Bălaş Moldoveanu, Dacii Vorbesc, Editura Semne, Bucureşti, 1999. p. 134.
2 Op. cit., pp. 134-135.
3 Inscripţiile din Scythia Minor, Bucureşti, 1983, vol. I. nr. 8.
4 Cf. I. Bărbuleseu. Fonetica alfabetului cirilic, în textele române din veacul XVI şi XVII în legătură cu monumentele paleo-, sârbo-, bulgaro-, ruso- şi ramâno-slave, Bucureşti, 1904; Ion Gheţie, Al. Mareş, De când se scrie româneşte, Bucureşti, 2001.
5 consoană- vocală- consoană- vocală.
6 consoană- vocală- consoană.
7 Hist. IV, 79.
8 Istoria românilor, Bucureşti, 1988, vol. I1, p. 264.
9 Getica, Bucureşti, 1926, 67.
10 G. Kazarow, Beitrage zur Kulturgeschichte der Thraker, Sarajevo, 1916, p. 33.
11 V. Pârvan, Getica, p. 65.
12 Op. cit. p. 57
13 C. Daicoviciu, Ţara lui Dromichaetes (Lectio in Polyb. fragm. 102), în “Emlékkönyv Keletnen Lajos”, Tudománys Konyvkiadó Koloszvár, 1957, pp. 179-182.
14 I, 167.
15 XXI, 12, 2-4, 6.
16 Demetrios 39.
17 XVI, 1,19.
18 H. Mihăescu, în Theophylact Simocatta, Istorie bizantină, traducere şi comentarii H. Mihăescu, Bucureşti, 1985, p. 128, n. 24.
19 Mihăilescu Bîrliba, Dacia Răsăriteană în sec. VI-I î.e.n. Economie şi monedă, Iaşi, 1990. p. 14 și C. Preda, în Enciclopedia Arheologiei și istoriei vechi a României, Bucureşti, 1996, vol. II, s.v. Helis.
20 N. Ursulescu, Une hypothèse concernant la localisation du puvoir du Dromichaites et du son conflit avec le roi Lysimachos, în “Bulletin de thracologie. Recherches paléo- balkanique et carpato- pontiques”, Mangalia, III, 1996, pp. 191-193.
21 Săpăturile de la Carsium nu au scos la iveală urmele unei cetăţi dacice, cf. C. Preda (coord.), Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, Bucureşti, 1994, voi. I, s. v. Carsium, E totuşi greu de admis identitatea Helis- Carsium, mai degrabă e vorba de două cetăţi apropiate, ambele sub stăpânirea lui Oroles.
22 LI, 26, 5.
23 Radu Vulpe, Getul Burebista, în “Studii şi comunicări”, Piteşti, 1968.
24 Getica, 78.
25 Cf. Iordanes, Getica, XI, 67.
26 Ioan Bamea, Sigilii bizantine din colecţia MIRSR, în “Studii şi cercetări de numismatică”, 1984, I, p. 97.
27 VII, 3, 11.
28 Getica, pp. 67, 69-71.
Tomis - marele zeu / protome de cai - avers   Tomis - marele zeu / protome de cai - revers   14 mm diametru, 2.3 g, aur; Avers: capul marelui zeu (Zeus?), cu barbă şi purtînd diademă, spre dreapta; Revers: două protome (jumătăţi anterioare) de cai galopând, una după alta, sus TO, jos APTE;
                                                                                                                                                  353

29        Trogus Pompeius - Iustinus XXXII, 3, 16.
30        Dio Cassius LI, 24, 6-7; 26, I.
31        Mircea Petrescu-Dâmboviţa, AI. Vulpe (coord.). Istoria României, Bucureşti, 2001, vol. I, p. 506.
32        G. Mihailov, Inscriptionez Graecae in Bulgaria repertae. I, Sofia, 1956, nr. 13.
33        Idem, op. cit., nr. 323.
34        Vergiliu, Eneida, III, 35; Ovidiu, Triste, V, 2, 69; V, 3,21-22; Iordanes, Getica,
35        Etimologia rom. suliță din slavă ar trebui reconsiderată; mai mult, derivatul rom. suliţar pare să corespundă perfect celui dacic salcero. Trecerea a>o este un fenomen frecvent în faza târzie a substratului, cf. Maris>Mureș etc.
36        Asemănarea cu cuvântul românesc toroipan “buzdugan” este evidentă, aşa încât presupunerea lui Romalo că toroipan provine din dacicul rotopano prin metateză, este demnă de luat în seamă. Deşi forma fără metateză nu e atestată în română, în toponimie există urme ale existenţei sale: este vorba de satul Rotopăneşti, din judeţul Suceava.

35        The etymology of the Romanian word suliţă (lance), from Slavic, ought to be reconsidered. Moreover its derivative suliţar (lancer) seems to correspond perfectly to the Dacian one salcero. The a>o transition, is a frequent phenomenon in the late stage of the substratum. Compare Maris>Mureş etc.
35        The similarity wilh the Romanian word toroipan (mace) is obvious. So that Romalo’s assumption that toroipan comes from the Dacian rotopano, through metathesis is worth being taken into consideration. Though the form without metathesis is not attested in Romanian, in toponimy there are traces of its existence: the Rotopăneşti village, from Suceava county.
37        Spiritualitatea geto-dacilor, Bucureşti, 1986, p. 176 şi urm.

354


ÎN LOC DE EPILOG:

COMOARA SARGEŢIEI

Când flamurile Romei întunecau cerul şi Marele Preot rostea ultimele incantaţii, comoara dacilor - memoria lor, istoria lor, trecutul şi zeii lor - îşi pregătea sălaşul de nemurire departe de ochii duşmanului. Dar unde să fie ascunsă? Atâtea râuri învolburate ar fi putut să o adăpostească în albia lor, dar pentru asta ar fi trebuit să-şi modifice cursul. E atât de uşor să mergi mereu pe acelaşi drum, bine cunoscut, familiar, care-ţi inspiră siguranţă şi eternitate. Cum să-ţi schimbi cursul? Asta e o nebunie! Nu ştii ce te aşteaptă, unde ai să ajungi, ce vor spune celelalte râuri! Mai bine te agăţi de tot ce-ţi iese în cale şi nu te laşi dus într-o direcţie necunoscută pentru nici o comoară din lumea asta! - şuşoteau râurile.

Sargeţia era un râu mic, care curgea prin preajma cetăţii. Trudise vreme îndelungată să-şi sape albia în stâncă. Strop cu strop, val cu val, mângâind ţărmul, îmblânzindu-1. Nu prin forţă, ci prin perseverenţă şi înţelepciune. Apoi au venit unii şi au zis: e malul prea strâmb; e vadul prea adânc; e albia prea pietroasă; nu e bine. Şi au plecat aşa cum au venit, şi lumea i-a uitat, căci ei n-aveau ochi să vadă. Sargeţia a acceptat să-şi schimbe cursul pentru a proteja comoara.

Şi a venit o zi în care dacii au încetat să mai fie duşmăniţi - doar câţiva potrivnici, şi aceia înfricoşaţi - şi râul cel harnic şi protector a scos comoara la lumină şi a redat-o lumii. Şi au venit din nou unii şi au clătinat din cap spunând: noi nu avem asemenea comori, aceasta nu e comoara

 

EPILOGUE:

THE TREASURE OF THE

SARGEŢIA RIVER

When the banners of Rome darkened the sky and the High Priest uttered his last incantations, the treasure of the Dacians - their memory, their history, their past and their gods - was preparing its hiding-place, far from the enemy’s eye. But where should it be concealed? A great many tumultuous rivers might have sheltered it in their beds but in order in to be able to, they ought to have changed their course. How easy it is to wend one’s way always on the same, well-known, familiar path, which gives one the sense of safety and eternity! Why should one change one’s course? This would be sheer insanity! You can never know what is lying in wait for you, where you will end up, what the other rivers ore going to say! You’d better cling to anything coming your way and refuse being carried to an unknown direction. Not for all the treasures of the wide world! - the rivers kept murmuring.

The Sargeţia was a small river flowing nearby the fortress city. It had toiled, for times immemorial, to dig its bed into the hard rock. Drop by drop, ripple by ripple, caressing the riverside, taming it. Not by force but by dint of perseverance and wisdom. Then some people came and said: “the bank was too crooked; the ford much too deep; the bed much too rocky; it’s no good!”. And they left just as they had come and people forgot all about them, because they had no eyes to see. The Sargeţia river had accepted to change its course, in order to be able to protect the treasure.

And the day came when the Dacians were no longer shown enmity. There were merely a few antogonists left, who moreover were frightened. And the diligent and protecting river brought the treasure to light and gave it back to the world. And once again some people
                                                                                                                                                        355




noastră - or fi uilut-o egiptenii pe aici, or fi pierdut-o sumerienii, dur nu, o noastră nu este. Şi au plecat cum nu venit şi lumea i-a uitat, căci ci nu aveau ochi să vadă. Iar râul curgea înţelept şi liniştit. El ştia că are o comoară cure este în continuare în siguranță, deoarece nu pot să o vadă sau să o recunoască decât cei care au înţeles lucrarea apei: drumul cel veşnic bătut şi bine cunoscut ne dă doar iluzia eternităţii. Adevărata nemurire o dobândesc cei care au curajul să sape albii noi, să deschidă drumuri neumblate - să experimenteze, să caute, să înveţe. Iar cei care stau pe mal şi critică lucrarea apei, nu vor avea niciodată ochi să vadă comoara.

Cât despre trădătorul Bicilis - el a existat cu adevărat, dar a fost anume lăsat de către Decebal să arate un loc unde era doar o mică parte din comoară, căci încă nu venise vremea. Şi cei care au găsit-o, au trăit vreme îndelungată cu iluzia că au aflat totul, că au luat totul. Iar acum, când adevărata comoară străluceşte, ei clatină din cap şi spun: noi ştim totul despre daci - aceasta nu e comoara lor, este o plăsmuire. Dar râul cel înţelept ştie - doar i-a spus Marele Preot - că se apropie vremea. Vor veni corăbieri de peste mări şi ţări să vadă comoara şi să se minuneze. Mulţi vor fi aceia ce vor voi să ştie cine a fost neamul acesta al dacilor şi nu vor putea afla fără să străbată drumul cel nou, şi atunci râul va şti că apele sale nu au săpat în zadar în stâncă şi nu au îmblânzit ţărmul în zadar.

Aurora Pețan

 

 

 

 

came, who shook their heads and said: “we do not have such treasures; this is not our treasure, perhaps the Egyptians left it here or the Summerians just lost, it. But it isn’t ours, oh no!”. And they left, just as they had come, and people forgot all about them, because they had no eyes to see. And the river continued to flow wisely and calmly. It knew that the treasure was safely concealed because it can be seen or recognized only by those who have understood the work accomplished by the water. The eternally trodden and well-known path gives one only the illusion of eternity. True immortality is reached only by those having the courage to dig new river-beds, to open untrodden paths - to experiment, to search, to learn. While those standing on the riverside, criticizing the work accomplished by the water, will never have the eyes to see the treasure.

As for the traitor Bicilis - he had really existed. But he was deliberately left by Decebal to show a place, where only a small portion of the treasure was hidden. Because the right time had not yet come. And those who found it, lived for a long time with the illusion that they had learnt everything, that they had taken everything. And now, when the real treasure is glittering they shake their heads and say: “We do know everything about the Dacians. This is not their treasure, it is a contrivance.” But the wise river knows - as the High Priest had told it - that the time is drawing near. Seamen will come from the other end of the world to see the treasure and marvel at it. Countless will be the number of those, keenly wishing to find out who the Dacians really were. And they will not be able to learn it, unless they choose the new path. And that will be the time when the river feels that its waters did not dig into the hard rock in vain and did not tame the riverside in vain.

Aurora Pețan


 CUPRINS

Prefaţă, de dr. Alexandru Suceveanu    5

Preambul (versiune română şi engleză)            8

Aspectul existenţial al demersului                                19

Lista abrevierilor şi a simbolurilor utilizate                               24

1. DESPRE VESTIGII ŞI ÎNSEMNĂRI FĂRĂ ANALOG CUNOSCUT

1.         Introducere      25

2.         Delimitarea obiectului de studiu          26

3.         Despre provenienţa obiectelor luate în studiu  27

II. INVESTIGAREA NATURII TEXTELOR. CRITERII LINGVISTICE DE PRELUCRARE

1.         Identificarea sistemelor de scriere          29

2.         Precizarea metodei de decodare/traducere a textelor    39

III.       VESTIGII FOTOGRAFIATE, TRANSLITERĂRI DE TEXTE, TRADUCERI PROPUSE, COMENTARII

1.         Precizări preliminare                43

2.         Piesele ansamblului (cu versiune engleză a transcrierilor)        44

IV.       DICŢIONAR

1.         Explicitări referitoare la modul de înregistrare în dicţionar

2.         Caracterele asimilate şi succesiunea alfabetică adoptată         

3.         Elemente de dicţionar 

V.        ANALIZE DE TEXT ŞI CERCETAREA SUPORTULUI MATERIAL

Criterii semiotice, comentarii, observaţii şi ipoteze despre provenienţa şi sensul vestigiilor investigate

1.         Generalităţi      257

2.         Considerente referitoare la lipsa surselor care să certifice provenienţa obiectelor studiate                   258

3.         Despre primele cercetări cunoscute                             258

4.         Origine antică sau plăsmuire modernă?           259

5.         Despre epoca în care s-ar fi elaborat plăsmuirea          260

6.         Analiza fizico-chimică a suportului material     262

                                                                                                                                                           357


 VI. FAPTE CARE SUGEREAZĂ AUTENTICITATEA CLASEI DE OBIECTE STUDIATE

1.         Generalităţi      263

2.         Planul cetăţii “Sarmigitoiuzo” (placa nr. 21)    263

.3. Emblema Şarpelui Fantastic            266

4.         Asemănări şi anomalii de nume proprii           268

5.         Indicii materiale (forme, urme de folosire, număr)      271

VII. PROBLEME DE LIMBĂ

1.         Observaţii introductive                        273

2.         Informaţii culese din lucrările clasicilor           273

3.         Referitor la fondul autohton al limbii române  274

4.         Observaţii statistice asupra lexicului textelor   275

5.         Indicii ce sugerează posibilitatea conturării unor reguli flexionare       277

VIII.    INDICII ŞI IPOTEZE REFERITOARE LA MODUL ÎN CARE AR FI

FOST EXECUTATE PIESELE DIN FONDUL STUDIAT  279

IX.       IPOTEZE REFERITOARE LA EVENTUALA UTILIZARE A PLĂCILOR

ÎN ANTICHITATE ŞI A MODULUI ÎN CARE ELE AR FI DĂINUIT      284

X.        EXPLICAŢIE FINALĂ         288

XI. ÎNCHEIERE (versiune romană şi engleză)          289

Plicul şi scrisoarea adresată de Maria Golescu familiei Dan Romalo   294

XII. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE          301

POSTFAŢĂ de Academician Virgil Cândea   306

ADDENDA: STUDIU ISTORIC ŞI FILOLOGIC de Aurora Peţan (versiune română şi engleză)    308

ÎN LOC DE EPILOG: COMOARA SARGEŢIEI de Aurora Peţan (versiune română şi engleză)    355

 

358

CONTENTS

Preface by Dr. Alexandru Suceveanu  .....................................................................................................5
Prologue (Romanian and English version) ..............................................................................................8
The existential aspect of the aproach .....................................................................................................19
List of abbreviations and symbols .........................................................................................................24

I. REMAINS AND SIGN WITHOUT KNOWN ANALOGS

1. Introduction.........................................................................................................................................25
2. The purpose of the study ....................................................................................................................26
3. The provenance of the objects studied................................................................................................27

II. INVESTIGATION OF THE NATURE OF THE TEXTS.
            LINGUISTIC CRITERIATO WORK OUT

I. Identification of writingsystems .........................................................................................................29
2. Explanation of the method of decoding/ translating the texts  ..........................................................39

III. PHOTOGRAPHED REMAINS, TRANSLITERATION OF TEXTS, SUGGESTED                   TRANSLATIONS, COMMENTS

1. Preliminary explanations  ..................................................................................................................43
2. Pieces of the collection (with English version of transcriptions)  .....................................................44

IV. DICTIONARY

1. Explanations of the method of recording in the dictionary  ............................................................180
2. Comprehensible characters and the alphabelic sequence adopted  .................................................180
3. Elements of the dictionary  ..............................................................................................................181

V. ANALYSIS OF THE TEXTS AND INVESTIGATION OF THE MATERIALBASE Semiotic criteria, comments, observations and hypotheses concerning the meaning and provenance of the investigated remains

1. General remarks  ..............................................................................................................................257
2. Hypotheses about the absence of sources proving the provenance of the objects studied  .............258
3. Concerning the first known investigations  .....................................................................................258
4. Ancient origin or modern forgery?  .................................................................................................259
5. Concerning the period when the forgery might have been conceived  ............................................260
6. Physical-chemical analysis of the material  .....................................................................................262
monedă bătută la Callatis pentru împărăteasa Iulia Domna - revers   5 aşi (assaria) - monedă bătută la Callatis pentru împărăteasa Iulia Domna - avers   ~18-20 mm diametru?, ~3-4 g?, bronz; Revers: zeiţa Cibele (cu un sceptru în mâna stângă?) călărind un leu, spre dreapta, legenda circulară KA ΛΛATI ANΩN, cerc perlat exterior; Avers: Iulia Domna, bust drapat, spre dreapta, legenda IOVΛ IAΔOM, cerc perlat exterior;                                                Despre zeiţa Cibele - Cultul zeiţei Cibele sau Kybele, supranumită Magna Mater (Marea Mamă a Zeilor) era originar din Asia Mică de unde s-a răspândit în toată lumea grecească şi romană. Cibele era adorată ca mamă a zeilor şi a oamenilor, stăpână a întregii naturi şi a destinului oamenilor. Cultul Cibelei era orgiastic şi avea mistere şi ritualuri secrete. Zeiţa este reprezentată adesea purtând coroană murală şi ţinînd un sceptru, o pateră sau cornul abundenţei, în car tras de lei, cu un leu aşezat alături sau călărind leul.                                                                  359

VI. FACTS WHICH SUGGEST THE AUTHENTICITY OF THE CLASS OF OBJECTS STUDIED

1. General remarks  ............................................................................................................................263
2. Plan of the “Sarmigitoiuzo” fortress (plate No. 21)  ......................................................................263
3. The Fantastic Snake’s emblem  ......................................................................................................266
4. Similarities and anomalies of proper names  ..................................................................................268
5. Material indicators (form, traces to pursue, number)  .....................................................................271

VIII. PROBLEMS OF LANGUAGE

1. Indicatiory observatoins  .................................................................................................................273
2. Information gathered from the works of classical authors...............................................................273
3. Concerning the indigenous basis of the Romanian language...........................................................274
4. Statistical observations concerning the vocabulary of the texts  .....................................................275
5. Indications pointing to thc possibility of outlining some inflectional rulcs.... 277

VIII. INDICATIONS AND HYPOTHESES REGARDING THE MANNER IN WHICH THE PIECES FROM THE HERE STUDIED COLLECTION MIGHT HAVE BEEN MADE  .......279

IX. HYPOTHESES RELATED TO POSSIBLE USE OF THE PLATES IN ANCIENT TIMES AND THE MANNER IN WHICH THEY MIGHT HAVE ENDURED  .....................................284

X. FINAL EXPLANATIONS  ..........................................................................................................288

XI. CONCLUSION (Romanian and English version)  ......................................................................289

The letter addressed by Maria Golescu to the Dan Romalo Family  ...................................................294

XII. BIBLIOGRAPHIC REFERENCES  .......................................................................................301

A CONCLUDING PAGE by academician Virgil Cândea  ...............................................................306

ADDENDA: STUDIU ISTORIC Şl FILOLOGIC by Aurora Pe(an (Romanian and English version) ..............................................................................................................................................................308

EPILOGUE: THE TREASURE OF THE SARGEŢIA RIVER by Aurora Petan (Romanian and English version)  ..................................................................................................................................355
 
5 assaria - monedă bătută la Histria - Severus Alexander  5 assaria - monedă bătută la Histria - Severus Alexander   Avers: Severus Alexander laureat, bust cuirasat şi drapat spre dreapta, cerc perlat exterior şi, în greceşte, legenda: AVT[KM]AVPCEB AΛE[Z]AN[Δ]PΩC; 29.5 mm diametru, 16.9 g, bronz   Revers: zeiţa Nemesis în picioare, spre stânga, ţinând o balanţă în mâna dreaptă şi un etalon pentru măsurat lungimile în mâna stângă, în stânga la nivelul solului o roată, în câmp cifra 5 (litera grecească E, marcând valoarea de 5 assaria); inscripţia ICTPI HNΩN, Istrienon;

  Despre zeiţa Nemesis

Nemesis era zeiţa răzbunării şi justiţiei divine.
360

Ea urmărea încălcarea legilor moralei. Ea cântărea cu rigurozitate fericirea şi nefericirea oamenilor, asigurând  
păstrarea echilibrului în toate. Uneori acţiona împotriva celor favorizaţi de zeiţa norocului Tyche. Nemesis era fiica zeiţei Nyx sau Noaptea. Tatăl ei era Oceanos - sau poate Erebus, ori chiar Zeus.

Atributele zeiţei Nemesis erau roata, cîrma de corabie, ramura de măr, sabia, biciul, hamurile, balanţa şi băţul-etalon pentru lungimi. Uneori zeiţa este reprezentată înaripată. Pe monedă Nemesis ţine într-o mână balanţa cu talerele în echilibru şi în cealaltă mână un băţ-etalon.
Despre împăratul Severus Alexander                       

Severus Alexander era fiul cavalerului Cassius Marcianus şi al Iuliei Mammaea, fiind nepot al Iuliei Domna. La naştere se numea Alexianus Bassianus. În anul 221 a fost adoptat de vărul său Elagabal. Tot atunci a fost proclamat Caesar şi i-a fost schimbat numele în Marcus Aurelius Severus Alexander.

A ajuns împărat în 222, după moartea lui Elagabal. Până în anul 226 imperiul a fost condus de Iulia Maesa, bunica lui Severus Alexander, iar după 226 de Iulia Mammaea. În anul 234 împăratul a fost asasinat împreună cu mama sa iar tronul i-a revenit lui Maximinus Thrax.

Despre legenda de pe avers               

Legenda AVT K M AVP CEB AΛEZANΔPΩC este traducerea în greceşte a legendei latineşti IMP[ERATOR] C[AESAR] M[ARCUS] AUR[ELIUS] AUG[USTUS] ALEXANDER. Cuvântul imperator a fost tradus prin autocrator (autokrates în greacă înseamnă cel care guvernează prin el însuşi), IMP fiind înlocuit de AVT. Litera K ce urmează după AV este prescurtarea de la Kaisar, Caesar. Cuvântul latinesc AUGUSTUS a fost tradus SEBASTOS, AVG fiind înlocuit cu CEB.

Despre micile adâncituri de pe feţele monedei                      

Atât pe avers cât şi pe revers pot fi observate nişte mici adâncituri (care se văd şi pe alte monede provinciale romane prezentate pe site). Semnificaţia acestor adâncituri nu este prea bine lămurită, dar cea mai răspîndită opinie e că au servit în timpul procesului de fabricare a monedei. Deci, ar fi un fel de găuri de centrare.
  
4 aşi (assaria) - monedă bătută la Callatis în timpul împăratului Severus Alexander - revers   4 aşi (assaria) - monedă bătută la Callatis în timpul împăratului Severus Alexander - avers   26 mm diametru, 10.42 g, bronz

Revers: şarpe încolăcit, cu capul spre dreapta, cu limba scoasă; se văd şi solzii şarpelui; în stânga valoarea monetară Δ (Delta); legenda KAΛΛATIA NΩN, cerc liniar exterior;

Avers: Severus Alexander, bust laureat spre dreapta, legenda AVT K M AVP CEVH AAEZANΔPOC, cerc liniar exterior.

261