----------------------------------------------------------------------------------------------------
CRIPTOGRAFIA ŞI ISTORIA ROMÂNEASCĂ 21
----------------------------------------------------------------------------------------------------
Din punct de vedere istoric, documentul acesta pune la
punct chestiunea descălecării. Radu Negru nu este nici cel de la 1350,
nici cel de la biserica domnească de la 1260, ci a fondat Muntenia tocmai la
1128. De altfel, cronica anonimă îl aşează la 1208, ceea
ce arată că data inelului nostru nu este [chiar] aşa de imposibilă. Vedem deci că Muntenia este
posterioară Olteniei, ceea ce iar se admitea de istorici. Ea [Muntenia] se fondează în timp ce în
Oltenia domneau Asanii, tocmai la începutul sec. XII, adică cu 100 de ani
înaintea Imperiului Asăneştilor. Şi aici ducem istoria acestei provincii cu cel
puţin 150 [de] ani îndărătul
lui Radu Basarab de la Argeş. Unde se află acum autenticul Radu Negru, rămâne de stabilit. Problema descoperirii lui se pune
tot atât de pasionat, ca şi mai înainte.
Al şaselea grup de cripturi,
este de la începutul sec. XIII, din Balcanii Asanilor.
Primul din acest grup este semnătura lui Ioniţă Asan al
II-lea*, Împăratul Românilor. Ea se află în biserica «40 de mucenici»,
zidită de el, în capitala lui, Târnova. Biserica aceasta, ca şi toate
bisericile Asanilor, este clădită în acelaşi stil ca [şi] cea domnească de la Argeş şi
cea de la Studeniţa [Studenica]. Iconografia lor este identică. Criptul în
chestiune se află scris răsturnat şi la sfârşitul unei invocaţii. Invocaţia
sună pe greceşte [astfel]: «Stăpână şi născătoare de Dumnezeu». Criptul este
într-un chenar pe zidul interior. El este deci al unui împărat, după
tradiţia Romei, Egiptului, Bizanţului şi a ţarilor bulgari.
El a fost semnalat de arheologul
rus Uspenski, fără însă a-i fi putut da dezlegarea. Iată decriptarea :
(Vezi «Ad. lit.» Nº. 132) (fig. 8). J cu bară sus şi fără buclă ; sub el un o
deschis (aceşti o sunt foarte uzitaţi în timpurile mai vechi). Deci: Io.
Apoi avem Y cu o frumoasă coadă învârtită în formă de S de la stânga
la dreapta. După
* Ivan
Asen al II-lea, cunoscut și sub numele de Ioan Asen al II-lea sau Ioan
Asan al II-lea ( în bulgară Иван Асен II; cca. 1190
– mai/iunie 1241), a fost țar al Bulgariei din
1218 până în 1241. Era încă un copil când tatăl său, Ivan Asen I -
cofondator al celui de-al Doilea Imperiu Bulgar -
a fost asasinat în 1196. Adepții săi au încercat să-i asigure tronul după
asasinarea unchiului său, Kalokhan, în
1207, dar vărul său Boril a
preluat coroana. Asen a fost forțat să fugă și s-a stabilit în principatele rusești.
Boril nu a reușit niciodată să-și
întărească domnia, ceea ce i-a permis viitorului Ioan Asan al II-lea să
adune o armată și să se întoarcă acasă. A capturat Târnovo,
capitala Bulgariei, și a ordonat orbirea vărului său în 1218. Inițial, Asen a
susținut comuniunea
deplină a Bisericii Bulgare cu Papalitatea și
a semnat alianțe cu națiunile catolice vecine, Ungaria și Imperiul Latin de
Constantinopol. În 1228, țarul a încercat să devină regent pentru tânărul
împărat Baldwin al II-lea al Constantinopolului, dar
aristocrația locală nu l-a susținut. El a provocat o înfrângere zdrobitoare
împăratului de tesalonic, Teodor
Comneno Ducas, în bătălia de la Klokotnitsa din
1230; imperiul acestuia din urmă s-a prăbușit curând, iar bulgarii i-au cucerit
teritoriile din Macedonia, Tesalia și Tracia.
Controlul comerțului pe Via Egnatia i-a
permis să implementeze un program ambițios de construcții în capitala sa și a
bătut monede de aur la noua sa monetărie din Ohrida. A
început negocierile privind revenirea Bisericii Bulgare la credința ortodoxă
după ce a aflat că nobilimea latină l-a ales pe Ioan de Brienne regent
pentru Baldwin al II-lea în 1229. Țarul și împăratul
niceean, Ioan al III-lea Doukas Vatatzes, au
încheiat o alianță împotriva Imperiului Latin la întâlnirea lor din 1235. În
timpul aceleiași conferințe, rangul de patriarh a
fost acordat conducătorului Bisericii Bulgare ca semn al autocefaliei (sau
independenței) sale. Monarhii ortodocși și-au unit forțele pentru a ataca Constantinopolul, dar
țarul a văzut că Vatatzes putea profita în primul rând de căderea latinilor și
a rupt alianța sa cu Niceea în 1237. După ce mongolii au
invadat stepa
pontică, mai multe grupuri de cumani au
fugit în Bulgaria, provocând multe distrugeri în țară în ultimii ani ai domniei
lui Asen.
Primii
ani
Născut între 1192 și 1196, [ 1 ] [ 2 ] a fost fiul lui Ivan Asen I, unul
dintre liderii Marii Răscoale a Bulgarilor și Vlahilor împotriva Imperiului Bizantin din
1185. [ 3 ] Cumanii nomazi,
care trăiau în stepa pontică, i-au
sprijinit pe rebeli, ducând la restaurarea Imperiului Bulgar. [ 3 ] [ 4 ] Imperiul cuprindea
inițial Munții
Balcani și câmpiile de la nord de munți până la Dunărea inferioară. [ 3 ] Tatăl său a fost
încoronat țar (sau
împărat) al bulgarilor în jurul anului 1187. [ 1 ] Numele mamei sale
era Elena, „noua și pioasa țarină” (sau
împărăteasa), care este menționată în Cartea țarului Boril. [ 5 ]
În 1196, tatăl său a fost ucis de un boier (sau
nobil) pe nume Ivanko. [ 6 ] A fost succedat
de Kalokhan, fratele lui Ivan Asen I. [ 6 ] Acesta din urmă l-a
contactat pe Papa Inocențiu al III-lea și
s-a oferit să recunoască primatul papal pentru
a asigura sprijinul Sfântului Scaun. [ 7 ] [ 8 ] Cu toate acestea, a
refuzat să-l promoveze pe conducătorul Bisericii Bulgare la rangul de patriarh, dar
i-a acordat titlul inferior de primat. [ 9 ] [ 10 ] De asemenea, nu i-a
recunoscut pretenția la titlul de țar, deși unul dintre legații săi l-a
încoronat rege la Târnovo pe
8 noiembrie 1204. [ 9 ] Kalokhan a profitat de
dezintegrarea Imperiului Bizantin după a patra cruciadă și
și-a extins autoritatea asupra unor teritorii semnificative. [ 7 ] Cu toate acestea, a fost
asasinat în timp ce asedia orașul Tesalonic în
octombrie 1207. [ 7 ] [ 11 ]
Adolescentul Ivan Asen al II-lea avea
pretenții puternice de a-i succeda unchiului său, dar văduva sa cumană s-a
căsătorit cu
Boril - fiul uneia dintre surorile lui Kalokhan - care a fost
proclamat țar. [ 2 ] [ 12 ] Circumstanțele exacte ale
urcării sale pe tron sunt necunoscute. [ 12 ] Istoricul bizantin din secolul al xiii-lea, George Acropolitan, a menționat că
Ivan Asen al II-lea a trebuit să fugă în grabă și să se stabilească în „țarile
rușilor” (în Principatul Halych sau Kiev ). [ 13 ] Potrivit unei surse
ulterioare, Efrem Călugărul,
tutorele său l-a dus în țara cumanilor, împreună
cu fratele său Alexandru,
înainte de a se muta în principatele ruși. [ 14 ] Florin Curta și John Van Antwerp Fine scriu că un grup
de boieri a încercat să-i asigure tronul după moartea unchiului său, dar
adepții lui Boril i-au învins și acesta a trebuit să părăsească țara. [ 2 ] [ 11 ] Istoricul Alexandru
Madgearu susține că boierii care s-au opus influenței crescânde a
cumanilor au fost cei care l-au susținut. [ 12 ]
Domnia vărului său a fost întotdeauna
instabilă. [ 15 ] Celelalte rude ale
sale, Strez și Alexy Slav, au
refuzat să i se supună, iar el s-a confruntat cu frecvente răscoale. [ 15 ] Ivan Asen al II-lea a
rămas în Rusie „o perioadă considerabilă de timp”, potrivit Acropolitei,
înainte de a aduna în jurul său „o gloată rusească hotărâtă” și de a se
întoarce în patria sa. [ 16 ] Madgearu spune că a putut
angaja soldați pentru că adversarii țarului îi trimiseseră bani. [ 17 ] Istoricul István Vásáry asociază
această „gloată rusească” cu tribul semi-nomad Brodnici. [ 18 ] Ivan Asen al II-lea l-a învins
pe Boril și a cucerit „un teritoriu nu mic” (pe care Madgearu îl asociază cu
regiunea Dobrogea ). [ 16 ]
Curta și Fine scriu că s-a întors în
Bulgaria după ce aliatul țarului, Andrei al II-lea al Ungariei, a
plecat în a cincea
cruciadă în 1217. [ 19 ] [ 20 ] Boril s-a retras la
Târnovo după înfrângerea sa, dar rivalul său a asediat orașul. [ 17 ] Acropolita a susținut că
asediul s-a prelungit timp de șapte ani. [ 16 ] [ 21 ] Majoritatea
cercetătorilor moderni sunt de acord că bizantinii au confundat lunile cu anii,
dar Genoveva
Cankova-Petkova acceptă această cronologie. [ 16 ] [ 21 ] Ea menționează că cele
trei căpetenii cumane pe care comandantul militar al lui Andrei al II-lea, Joachim Türje din Hermannstadt [Sibiu],
i-a învins lângă Vidin în
jurul anului 1210 fuseseră angajați de Ivan Asen al II-lea, pentru că dorea
să-l împiedice pe acesta din urmă să-și sprijine vărul împotriva rebelilor care
cuceriseră orașul. [ 22 ] Vasary își numește teoria
„exagerată” și fără dovezi solide. [ 23 ] Oamenii din Târnovo s-au
predat după lungul asediu. [ 19 ] După victoria sa, l-a
capturat și l-a orbit pe Boril și „a obținut controlul asupra întregului
teritoriu al bulgarilor”, potrivit Acropolitei. [ 16 ] [ 19 ]
Domnia
Consolidare
Primul deceniu al domniei lui Ivan Asen al
II-lea nu este bine documentat. [ 19 ] Regele Andrei al II-lea a
trecut prin Bulgaria la întoarcerea sa din a cincea cruciadă, la sfârșitul
anului 1218. [ 24 ] [ 25 ] Țarul nu i-a permis să
treacă prin țara sa până când nu i-a promis că i-o va da în căsătorie pe fiica
sa, Anna. [ 24 ] Prețul miresei includea
regiunea Belgrad și Braničevo, a
cărui posesiune fusese disputată de monarhiile bulgară și maghiară timp de
decenii. [ 24 ]
Când Robert
de Courtenay, noul împărat latin ales,
a mărșăluit din Franța la Constantinopol în
1221, [ 26 ] Ivan Asen al II-lea l-a
însoțit când a trecut prin domeniile sale. [ 17 ] De asemenea, el a
furnizat hrană și furaje suitei sale. [ 17 ] Relațiile dintre Bulgaria
și Imperiul Latin au rămas pașnice în timpul domniei lui Robert. [ 27 ] De asemenea, el a făcut
pace cu conducătorul
Epirului, Teodor
Comnenul Ducas, care a fost unul dintre principalii dușmani ai
latinilor. [ 28 ] Pentru a cimenta
alianța, Manuel
Ducas, fratele lui Teodor, s-a căsătorit cu Maria, fiica
nelegitimă a țarului, în 1225. [ 28 ] [ 29 ] [ 30 ] Conducătorul epirot, care
se considera succesorul legal al împăraților bizantini, a fost încoronat
împărat la Tesalonic în
jurul anului 1226. [ 27 ] [ 31 ] [ 32 ]
Robert a murit în ianuarie 1228 și a fost
succedat la tron de fratele său, Balduin al II-lea, în
vârstă de unsprezece ani. [ 33 ] [ 29 ] El a propus să-și
căsătorească fiica, Helena Asen, cu tânărul monarh, deoarece
dorea să revendice regența. [ 29 ] [ 34 ] De asemenea, a promis că
își va uni forțele cu latinii pentru a recuceri teritoriile pe care le
pierduseră în fața lui Teodor. [ 34 ] Deși nobilii nu i-au
acceptat oferta, au început negocierile, deoarece doreau să evite un conflict
militar cu țarul. [ 29 ] În același timp, au
oferit regența fostului rege
al Ierusalimului, Ioan de Brienne, care
a fost de acord să părăsească Italia și
să se îndrepte spre Constantinopol, dar și-au ținut secret acordul ani de
zile. [ 35 ] Doar autorii venețieni
care și-au compilat cronicile la decenii după evenimente - Marino Sanuto, Andrea Dandolo și Lorenzo de Monacis -
au documentat oferta țarului către latini, deși fiabilitatea raportului lor
este larg acceptată de istoricii moderni. [ 34 ]
Relațiile dintre Bulgaria și Ungaria s-au
deteriorat la sfârșitul anilor 1220. [ 36 ] La scurt timp după ce
mongolii au provocat o înfrângere severă armatelor principatelor ruși și
căpeteniilor cumane în bătălia de la râul Kalka din
1223, o căpetenie cumană occidentală, Borysius, s-a convertit la catolicism în
prezența moștenitorului și co-conducătorului lui Andrei al II-lea, Bela al IV-lea. [ 37 ] Papa Grigore al IX-lea a
declarat într-o scrisoare că cei care i-au atacat pe cumanii convertiți erau și
dușmani ai Bisericii
Catolice, posibil o referire la un atac anterior al lui Ivan Asen al
II-lea, potrivit lui Madgearu. [ 34 ] Trupele maghiare ar fi
putut încerca să cucerească Vidinul încă din 1228, dar datarea asediului este
incertă și este posibil să fi avut loc abia în 1232. [ 25 ] [ 33 ]
Expansiune
Capturarea împăratului Teodor
Comnenul Doukas după bătălia de la Klokotnitsa.
Împăratul Teodor a invadat pe neașteptate
Bulgaria la începutul anului 1230. [ 30 ] Armatele epirotă și
bulgară s-au ciocnit la Klokotnitsa în martie sau aprilie a
acelui an. [ 38 ] [ 19 ] [ 21 ] Ivan Asen al II-lea a
comandat personal contingentele de rezervă, inclusiv o mie de arcași călare cumani. [ 30 ] În plus, el a ținut sus o
copie a tratatului de pace cu Teodor în timp ce mărșăluia în luptă, ca referire
la trădarea adversarilor săi. [ 39 ] Atacul său brusc asupra
epiroților i-a asigurat victoria. [ 21 ] [ 30 ] Bulgarii l-au capturat pe
împărat, pe principalii săi oficiali și au confiscat o mare pradă, dar Asen i-a
eliberat pe soldații de rând. [ 40 ] [ 30 ] După ce Teodor a încercat
să comploteze împotriva țarului, țarul a ordonat ca acesta să fie orbit. [ 41 ] [ 30 ] Un rabin spaniol, Jacob
Arophe, a fost informat că Ivan Asen al II-lea a însărcinat mai întâi doi evrei să
aplice pedeapsa, deoarece știa că Teodor persecutase evrei în imperiul său, dar
aceștia au refuzat, așa că i-a aruncat de pe o stâncă. [ 42 ] [ 43 ]
Imperiul Româno -Bulgar a devenit puterea
dominantă în sud-estul Europei după bătălia de la Klokotnitsa. [ 44 ] Trupele sale au cucerit
teritoriile lui Teodor și au cucerit zeci de sate epirote. [ 45 ] Au capturat Ohrida, Prilep și Serres în
Macedonia, Adrianopol, Demotica și Philippopolis în
Tracia și au ocupat, de asemenea, Marea Valahie în Tesalia. [ 45 ] [ 46 ] Regatul lui Alexios Slav din Munții
Rodopi a fost, de asemenea, anexat. [ 45 ] [ 46 ] [ 47 ] Asen a pus garnizoană în
fortărețele importante și și-a numit propriii oameni pentru a le administra și
a colecta taxe, dar oficialii locali au continuat să conducă și alte locuri din
teritoriile cucerite. [ 48 ] Țarul i-a înlocuit pe
episcopii greci cu prelați bulgari în Macedonia. [ 49 ] A făcut donații generoase
mănăstirilor de la Muntele Athos în
timpul vizitei sale acolo în 1230, dar nu a putut să-i convingă pe călugării
bizantini să recunoască jurisdicția primatului Bisericii Bulgare. [ 50 ] Ginerele său, Manuel
Doukas, a preluat controlul asupra Imperiului
Tesalonicului. [ 49 ] [ 51 ] [ 42 ] Armata bulgară a efectuat
și un raid de jaf împotriva Serbiei, deoarece Ștefan Radoslav, regele
Serbiei, îl susținuse pe socrul său, Teodor, împotriva Bulgariei. [ 42 ]
Cuceririle lui Ivan Asen al II-lea au
asigurat controlul bulgar asupra Via Egnatia (importanta
rută comercială dintre Tesalonic și Durazzo ). [ 46 ] Țarul a fondat o monetărie în
Ohrida, care a început să bată monede de aur. [ 52 ] Veniturile sale în
creștere i-au permis să întreprindă un program ambițios de construcții în
Târnovo. [ 44 ] Biserica celor Patruzeci de Martiri,
cu fațada sa
decorată cu porțelan și
picturi murale, a comemorat victoria sa de la Klokotnitsa. [ 44 ] Palatul imperial de pe
Dealul Țareveț a
fost extins. [ 53 ] O inscripție comemorativă pe
una dintre coloanele bisericii menționate anterior menționează cuceririle
sale. [ 42 ] [ 19 ] El s-a autointitulat
„Țarul bulgarilor, grecilor și al altor națiuni”, ceea ce sugerează că plănuia
să reînvie Imperiul Bizantin sub sceptrul său. [ 48 ] De asemenea, s-a
proclamat împărat în carta sa de grant către mănăstirea
Vatoped de pe Muntele Athos și într-un document
despre privilegiile negustorilor ragusani. [ 54 ] Imitând împărații
bizantini, el și-a pecetluit cartea cu bulă de aur. [ 55 ] Un astfel de sigiliu îl
înfățișa purtând însemne imperiale, dezvăluind totodată ambițiile sale
imperiale. [ 56 ]
Conflicte cu națiunile catolice vecine Al Doilea Imperiu Bulgar
Al Doilea
Imperiu Bulgar în timpul domniei lui Ivan Asen al II-lea. Teoria conform
căreia Bulgaria includea Țara Românească și Moldova, așa
cum este prezentată pe harta din stânga, se bazează în principal pe o hartă
inventată în secolul al xiv -lea
și nu este universal acceptată de istorici. [ 57 ]
Vestea alegerii lui Ioan de Brienne în regența
Imperiului Latin l-a indignat pe Ivan Asen al II-lea. [ 58 ] Acesta a trimis emisari
la Patriarhul Ecumenic German al II-lea la Niceea pentru
a începe negocierile privind poziția Bisericii Bulgare. [ 59 ] Papa Grigore al IX-lea
l-a îndemnat pe Andrei al II-lea al Ungariei să lanseze o cruciadă împotriva
dușmanilor Imperiului Latin pe 9 mai 1231, cel mai probabil cu referire la
acțiunile ostile ale țarului, potrivit lui Madgearu. [ 60 ] Prințul Béla al IV-lea a
invadat Bulgaria și a capturat Belgradul și Braničevo la sfârșitul anului 1231
sau 1232, dar bulgarii au recucerit teritoriile pierdute la începutul anilor
1232. [ 60 ] [ 25 ] Maghiarii au luat, de
asemenea, cetatea Severin (acum Drobeta-Turnu
Severin în România) la nord de Dunărea inferioară și au înființat
o provincie de frontieră, cunoscută sub numele de Banatul
Severinului, pentru a împiedica extinderea dușmanilor lor spre nord. [ 61 ]
Nobilii sârbi care au promovat o alianță cu
Bulgaria s-au răzvrătit împotriva lui Ștefan Radoslav și l-au forțat să plece
în exil în 1233. [ 62 ] [ 63 ] Fratele și succesorul
său, Ștefan Vladislav, s-a căsătorit cu fiica lui
Ivan Asen al II-lea, Beloslava. [ 62 ] Țarul l-a detronat pe
primatul uniunii catolico-bulgare, Vasile
I, și a continuat negocierile privind revenirea bisericii sale la
ortodoxie. [ 62 ] Arhiepiscopul Ancyrei,
Cristofor al Bulgariei, care a vizitat Bulgaria la începutul anului 1233, l-a
îndemnat să trimită un episcop la Niceea pentru a fi hirotonit de Patriarhul
Ecumenic. [ 64 ] Un acord privind
căsătoria dintre Teodor al II-lea Lascaris -
moștenitorul împăratului
Niceea, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes -
și fiica țarului, Elena, a fost semnat în 1234. [ 62 ]
Sava,
arhiepiscopul extrem de respectat al Bisericii
Ortodoxe Sârbe, a murit la Târnovo pe 14 ianuarie 1235. [ 64 ] Potrivit lui Madgearu,
Sava fusese probabil profund implicat în negocierile dintre Biserica Bulgară și
Patriarhul Ecumenic. [ 64 ] Țarul s-a întâlnit cu Ioan
al III-lea Doukas Vatatzes la Lampsacus la
începutul anului 1235 pentru a ajunge la un compromis și a încheia o alianță
formală. [ 62 ] [ 25 ] Patriarhul Gherman al
II-lea și noul șef al Bisericii Bulgare, Ioachim I, au fost, de asemenea,
prezenți la acea întâlnire. [ 58 ] După ce Ioachim și-a
abandonat pretenția de jurisdicție asupra Muntelui Athos și a arhiepiscopilor din Tesalonic,
Gherman al II-lea l-a recunoscut ca patriarh, recunoscând astfel autocefalia Bisericii
Bulgare. [ 58 ] Căsătoria Elenei și a lui
Teodor al II-lea Lascaris a avut loc, de asemenea, la Lampsacus. [ 62 ]
Ivan Asen al II-lea și Ioan al III-lea
Ducas Vatatzes au încheiat o alianță împotriva Imperiului Latin. [ 65 ] Trupele bulgare au
cucerit teritoriile de la vest de râul Marița, în
timp ce armata niceeană a ocupat pământurile de la est de râu. [ 65 ] [ 66 ] Apoi au asediat Constantinopolul, dar Ioan
de Brienne și marina venețiană i-au
forțat să ridice asediul înainte de sfârșitul anului 1235. [ 66 ] [ 67 ] La începutul anului 1236,
au atacat din nou Constantinopolul, dar și acesta s-a încheiat cu un
eșec. [ 67 ]
Anii recenți
Ivan Asen al II-lea și-a dat seama că Ioan al III-lea Ducas Vatatzes putea
profita în principal de căderea Imperiului Latin. [ 66 ] El și-a convins aliatul
să-i returneze fiica sa, Elena, susținând că „dorește să o vadă” și „să-i dea o
îmbrățișare părintească”. [ 66 ] [ 68 ] Apoi a rupt alianța cu
Niceea și a intrat într-o nouă corespondență cu Papa Grigore al IX-lea,
oferindu-i să-i recunoască primatul la începutul anului 1237. [ 68 ] Papa l-a îndemnat să facă
pace cu Imperiul Latin. [ 69 ]
O nouă invazie mongolă a Europei a forțat
mii de cumani să fugă din stepe în vara anului 1237. [ 69 ] [ 70 ] Asen, incapabil să-i
împiedice să treacă Dunărea în Bulgaria, le-a permis să invadeze Macedonia și
Tracia. [ 69 ] [ 70 ] Cumanii au capturat și au
jefuit fortărețele mai mici și au jefuit ținutul rural. [ 69 ] [ 70 ] Latinii au angajat trupe
cumane și s-au aliat cu țarul, care a asediat fortăreața niceeană de la Zurulon. [ 69 ] El încă asedia fortăreața
când a ajuns la el vestea morții simultane a soției, fiului său și a
patriarhului Ioachim. [ 71 ] Luând aceste evenimente
ca semne ale mâniei lui Dumnezeu pentru ruperea alianței sale cu Vatatzes, a
abandonat asediul și a trimis-o pe fiica sa Elena la soțul ei la Niceea la
sfârșitul anului 1237. [ 72 ]
Văduvul Asen s-a îndrăgostit de prințesa
epirotă Irene, care
fusese capturată împreună cu tatăl ei, Teodor, în 1230. [ 73 ] Potrivit Acropolitei, el
și-a iubit noua soție „nespus de mult, la fel de mult cum Marc Antoniu o
iubea pe
Cleopatra”. [ 74 ] Căsătoria a dus la
eliberarea lui Teodor, care s-a întors la Tesalonic, l-a expulzat pe fratele
său Manuel și l-a instalat pe propriul său fiu, Ioan, ca despot. [ 75 ] [ 73 ] Papa Grigore al IX-lea
l-a acuzat pe Ivan Asen al II-lea că adăpostește eretici și l-a îndemnat pe
Béla al IV-lea al Ungariei să lanseze o cruciadă împotriva Bulgariei la
începutul anului 1238. [ 74 ] Papa i-a oferit Imperiul
Bulgar lui Béla al IV-lea, dar monarhul maghiar nu a fost dispus să poarte
război împotriva fostului său cumnat. [ 76 ] Țarul a acordat liberă
trecere împăratului latin, Baldwin al II-lea, și cruciaților care l-au însoțit
în marșul lor din Franța la Constantinopol în 1239, deși nu își abandonase
alianța cu Vatatzes. [ 77 ] Noi trupe cruciate au
trecut în Bulgaria cu consimțământul suveranului lor la începutul anului
1240. [ 77 ]
Asen și-a trimis reprezentanții în Ungaria
înainte de mai 1240, probabil pentru că dorea să încheie o alianță defensivă
împotriva mongolilor. [ 73 ] Autoritatea acestora din
urmă s-a extins la Dunărea de Jos după ce au
cucerit Kievul la 6 decembrie 1240. [ 78 ] Expansiunea mongolă a
forțat zeci de prinți și boieri ruși deposedați să fugă în Bulgaria. [ 78 ] Cumanii care se
stabiliseră în Ungaria au fugit și ei în Bulgaria după ce șeful lor, Köten, a
fost ucis în martie 1241. [ 79 ] [ 80 ] Conform unei biografii
a sultanului
mameluc, Baibars, care
descendea dintr-un trib cuman, acest trib a căutat și el azil în Bulgaria în
urma invaziei mongole. [ 81 ] Aceeași sursă adaugă că
„Anshan, regele Țării
Românești”, care este asociat cu Ivan Asen al II-lea de către
cercetătorii moderni, le-a permis cumanilor să se stabilească într-o vale, dar
în curând i-a atacat și i-a ucis sau i-a înrobit. [ 82 ] Madgearu scrie că Asen
probabil i-a atacat pe cumani pentru că voia să-i împiedice să-i jefuiască
țara. [ 83 ]
Data morții lui Ivan Asen al II-lea este
necunoscută. [ 83 ] Vasary spune că țarul a
murit pe 24 iunie 1241. [ 84 ] Cu toate acestea,
contemporanul Alberic de Trois-Fontaines a
consemnat că succesorul său, Kaliman Asen I, a
semnat un armistițiu de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (24
iunie), ceea ce arată că acesta murise deja. [ 85 ] [ 83 ] Madgearu scrie că
probabil a murit în mai sau iunie 1241. [ 83 ]
Căsătoria
și urmașii
Ivan Asen al II-lea a fost căsătorit de
două sau trei ori. [ 86 ] Conform unei teorii
academice, prima sa soție a fost Anna, pe
care a obligat-o să intre într-o mănăstire după logodna sa cu Maria a Ungariei,
iar Anna a murit ca călugărița Anisia. [ 86 ] Istoricul Plamen Pavlov
susține că Anna Anisia era de fapt văduva lui Kalojan. [ 86 ] Anna Anisia ar fi putut
fi o concubină mai degrabă decât o soție legitimă și este posibil să fi fost
mama celor două fiice cele mai mari ale sale: [ 87 ]
·
Maria (?),
care s-a căsătorit cu Manuel din Tesalonic. [ 88 ] [ 28 ]
·
Beloslava (?),
care s-a căsătorit cu Ștefan Vladislav I al Serbiei. [ 89 ]
Ivan Asen al II-lea s-a căsătorit cu Maria
a Ungariei în 1221. [ 86 ] [ 90 ] Cartea țarului Boril și
alte surse primare bulgare o menționează sub numele de Anna, sugerând că numele
ei a fost schimbat după sosirea în Bulgaria sau după ce s-a convertit la
ortodoxie în 1235. [ 86 ] [ 91 ] A născut patru
copii. [ 92 ]
·
Elena , care s-a căsătorit cu Teodor al
II-lea Lascaris în 1235. [ 93 ]
·
Tamar a fost logodită cu viitorul împărat
bizantin, Mihail Paleologul, în 1254. [ 94 ]
·
Kaliman Asen s-a
născut în 1234, așa că era încă minor când i-a succedat tatălui său. [ 83 ]
·
Pedro a murit în timp ce tatăl său asedia Tzurulón în vara
anului 1237. [ 69 ]
Căsătorindu-se cu Irene
Komnenos Doukas, el a încălcat canoanele bisericești, deoarece fiica sa dintr-o
căsătorie anterioară se căsătorise cu Manuel de Tesalonic, unchiul
Irenei. [ 95 ] Există dovezi discutabile
că Biserica Bulgară s-a opus căsătoriei și că un patriarh (numit Spyridon
sau Vissarion ) a fost fie
detronat, fie executat de țarul furios. [ 96 ] [ 97 ] Acropolita a înregistrat
două liste de copii ai lui Ivan Asen al II-lea cu a treia (sau a doua) soție a
sa, Irene Komnenos Doukas. [ 98 ] Irene a născut pe:
·
« Mihail
Asen, Theodora și
Maria», conform primei liste, dar a doua listă menționa «un fiu, Mihail, și...
fiice, Maria și Anna». [ 98 ] Discrepanța dintre cele
două liste poate fi rezolvată mai plauzibil prin asocierea Theodorei cu Anna, așa
cum a propus istoricul Ivan Bozhilov. [ 99 ] Mihail i-a succedat
fratelui său vitreg, Kaliman, în 1246. [ 100 ]
·
Se presupune că una dintre cele două fiice a fost căsătorită
cu sebastocratorul Petru,
menționat ca și cumnat al lui Mihail al II-lea Asen în 1253. [ 101 ] Soția lui Petru a fost
asociată în mod tradițional cu Anna Theodora, dar
este posibil să fi fost de fapt identică cu Maria, potrivit istoricului Ian
Mladjov. [ 94 ] Istoricii moderni
presupun că Mihail
Șișman, Ivan Alexandru și
succesorii lor erau descendenți din Petru și soția sa. [ 94 ]
·
A doua fiică a lui Ivan Asen al II-lea, Irene, a fost probabil
soția boierului Mitso. [ 102 ] Mitso a revendicat
Bulgaria după moartea lui Mihail al II-lea Asen în 1256 sau 1257. [ 103 ] Istoricii care o asociază
pe soția lui Sebastocrator Petru cu Anna Theodora spun că Mitso s-a căsătorit cu
Maria, dar Mladjov subliniază că această identificare este incertă și
că Mitso s-ar fi putut căsători cu Anna Theodora. [ 102 ] Ramura bizantină a familiei
Asen descindea din Mitso și soția sa. [ 94 ]
Genealogia
lui Ivan Asen al II-lea [ 104 ] [ 105 ] [ 87 ] [ 25 ][deghizare]
|
|||||||||
|
Ivan Asen al II-lea |
|||||||||
|
1. Ana Anisia |
|||||||||
|
1 |
1 |
2 |
2 |
2 |
2 |
3 |
3 |
3 |
|
|
Petru |
|||||||||
Moştenire
Portretul țarului Ivan Asen al II-lea de Georgi Danchov.
Acropolitan l-a caracterizat pe Ivan Asen
al II-lea drept „un om care s-a dovedit a fi excelent printre barbari nu numai
în ceea ce privește propriul popor, ci și în ceea ce privește străinii”. [ 83 ] Istoricul Jean W. Sedlar
l-a descris ca fiind „ultimul conducător cu adevărat puternic al
Bulgariei”. [ 106 ] Fiind un comandant
militar de succes și un diplomat iscusit, a cucerit aproape toate teritoriile
care fuseseră incluse în Primul
Imperiu Bulgar în timpul domniei lui Simeon
I. [ 3 ] De asemenea, a reușit să se asigure că
Ungaria nu reprezenta o amenințare majoră pentru Bulgaria. [ 107 ] [ 108 ]
Teama boierilor de pedeapsă și setea lor de
pradă le-au asigurat loialitatea față de Ivan Asen al II-lea. [ 107 ] Cu toate acestea, aceste
legături personale nu au putut asigura permanent dominația autorității
regale. [ 107 ] Boierii locali au rămas
conducătorii de fapt ai provinciilor, deoarece controlau colectarea taxelor și
recrutarea trupelor. [ 107 ] Domnia sa „s-a încheiat
într-un moment de dezastru complet”, [ 109 ] în timpul invaziei mongole a Europei. [ 107 ] Mongolii au invadat Bulgaria în
1242 și i-au obligat pe locuitorii acesteia să le plătească un tribut
anual. [ 107 ] Minoritatea succesorului
său a dus la formarea facțiunilor boierești, iar puterile vecine au cucerit
rapid teritoriile periferice. [ 107 ] Sigiliul țarului este
reprezentat pe reversul bancnotei
bulgărești de 2 leva, emisă
în 1999 și 2005. [ 110 ]
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
22
EM. C. GRIGORAŞ
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
acest «i» un U, în formă de [numărul] 4
(forma grafitelor) cu coada învârtită în [forma literei] S,
dar de sens contrar. Apoi un H slavon (i), cu o cruce mică la stânga (a glagolitic), cu un punct la mijloc şi cu semnul duplicării sus, pe ramura stângă. Acest H
slavon este luat aici şi ca I şi ca N, N. Apoi avem un Z ornamentat de formă cu coadă. Această
coadă este ornamentată în formă de [cifra] 3, iar toată litera asemenea este ornamentată în forma de [cifra] 3.
Cum ramura de jos este lipită de bara lui H din faţă,
această bară cu Z întreg dă şi un K. În fine ultima literă : un A
de forma unui dreptunghi fără
latura de jos ; cu două puncte jos şi cu tăietura de la mijloc sinuoasă.
Toate aceste litere sunt capitale, de forma gotică medievală, afară de a
glagolitic şi de H slavon.
Citirea este : Io
Iuanniza, sau Io Ion (plus) Nika. Criptul este deci dublu. Dacă socotim
cele trei
puncte, vedem că Ioniţă Assan, a făcut parte dintr-o sectă. Ultima litera A
are deasupra şi în profil un nivel de apiă.
Tăietura sinuoasă nu este decât în profil, un ciocan şi o mistrie, iar
litera totală reprezintă un echer de formă veche (gaura de sus este pentru
firul cu plumb). Cei doi de 3, dau rangul sectei, 33; cel mai înalt rang. A doua citire, Io Ion (plus) Nika, reprezintă rangul princiar în toate
sectele religioase. Iar cele trei cozi ornamentate (Y, U şi Z),
dau anume semne din dicţionarele acestor secte. Două sunt de acelaşi sens, iar a treia
este de sens contrar (cea de la mijloc),
Toate aceste semne sunt şi azi în
curs la secta mistică a «Zidarilor liberi», sectă creată de marele maestru al Templierilor,
Jacques de Molay*, în timpul
procesului, care s-a terminat cu arderea lui şi distrugerea ordinului. Cuvântul
Io, din faţă, nu este altceva decât I plus omega,
înlocuind alfa plus omega cu iniţiala lui Hrist. Cuvântul
simbolizează la toate sectele, începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor. Ordinal
Templierilor, care a existat de la jumătatea sec. XII până la jumătatea
sec. XIV, a fost un ordin de colonizatori şi de financiari. Pe timpul acela de
nesiguranţă el avea comptuare în formă de turnuri pătrate, cu turnuleţe
sus (castelul de la Iaşi); ori cu trei rânduri (biserica lui Negru-Vodă din
Câmpulung); ori cu trei rânduri, trei ferestre de fiecare rând, trei uşi, trei
deschizături, etc. (Sân. Nicoară Argeş); ori cu ziduri înconjurătoare în trei
sau în cinci colţuri (cetatea Poenari şi Cetatea lui Ţepeş) ; ori cu curţi
pentagonale şi săli cu cinci pilaştri (Castelul Hunedoara). Acolo ei păstrau
averile lor, ale prinţilor şi avuţilor şi făceau operaţiuni de bancă. În
occident puseseră astfel mâna până şi pe tezaurul Coroanei Regilor Franţei.
Puterea lor devenise atât de mare, încât Papa cu Filip
----------------------------------------------------------------------------------------------------
CRIPTOGRAFIA ŞI ISTORIA ROMÂNEASCĂ 23
----------------------------------------------------------------------------------------------------
cel Frumos* le-au intentat cunoscutul proces şi i-au desfiinţat, confiscându-le
imensele averi.
Or, secta aceasta exista tocmai
pe timpul lui Ioniţă Assan şi pe acea vreme, mergea mână în mână cu
Papalitatea. Ei [i] se datoreşte şi o colonizare a Banatului.
Ştim
prin urmare că Ioniţă Assan
afost dintre aceşti Templieri.
Aceasta nouă informaţie istorică
este pentru noi o adevărată revelaţie. Ea arată că ţările noastre erau
organizate şi cu o viaţă economică foarte dezvoltată, altfel n-aveau
ce căuta Templierii -bancheri în ele. Dupa documentele precedente lucrul nu mai
este atât de surprinzător.
Ea arată că Ioniţă Assan
n-a fost catolic ci Templier, iar certurile lui cu Papa şi omorârea lui Baldovin
de Flandra** au astfel [o] explicaţie. Latinii erau destinaţi să cucerească
Ierusalimul, nu Bizanţul. Probabil că şi banii Templierilor fuseseră puşi în
joc, în faimoasa cruciadă, care s-a terminat cu prădarea bisericilor din
bătrâna capitală a lui Constantin.
Ea arată, că, cu ajutorul
Templierilor, s-a încercat crearea unui Imperiu românesc în mijlocul
anarhiei evomediale. Ar fi fost deci o concurenţă Papilor, care încercau
acelaşi lucru în Ungaria. Că şi ţările de dincoace de Dunăre au făcut
parte din această încercare, nu mai încape îndoială. Asanii din Oltenia şi ajutorul adus de Assan din
Moldova pentru a-şi cuceri
tronul (cronicile bulgare), sunt indicaţii precise. Portretul acestuia cu
criptul de la Biserica Domnească din Argeş, completează totul. Prin urmare,
teoria cu Dunărea blestemată, rămâne o nenorocită invenţie, ca şi Descălecarea
din sec. XIII şi XIV.
Informaţia mai arată, că teoria
lui Io, (prescurtarea cuvântului Ioniţă?) este de acelaşi calibru
şi cu acelaşi rezultat. Imitaţiile în ştiinţă duc întotdeauna la asemenea sfârşituri.
Nu înseamnă, că dacă Sârbii şi Bulgarii imitau pe împăraţii Romani, ca şi noi
să fi făcut la fel.
Ea arată în fine şi precis existenţa
altei secte în timpurile cele mai nebuloase ale istoriei noastre oficiale şi explică dintr-o dată nebulozitatea aceasta. Aceste secte nu lăsau documente.
Ele lăsau cel mult criptograme*** pentru iniţiaţi. Şi nenorocirea a
fost că iniţiaţii de la noi nu au avut intuiţia nici măcar a existenţei lor.
Abia după bănuiala emisă de mine, câţiva au deschis ochii. Constat încă odată,
că criptul procedă**** de la aceleaşi reguli ca şi precedenţii : amestec de litere cu
ornamentări. El este dublu, ceea ce denotă o rafinare destul de mare, şi care nu se întâlneşte
în occident în acea epocă şi nici chiar mai târziu.
*Filip al IV-lea cel
Frumos (franceză Phlippe IV le
Bel) (n. iunie 1268, Fontainebleau, Île-de-France, Franța – d. 29
noiembrie 1314, Fontainebleau, Île-de-France, Franța) a fost regele Franței din 1285 până în 1314, fiind membru al
dinastiei Capețiene. Personalitatea sa rece și severă i-a adus porecla de
„Regele de Fier” sau „Regele de marmură”. Contemporanul său, Bernard Saisset,
episcop de Pamiers, spunea despre el că „Nu știe decât să privească oamenii
fără să spună nimic. Nu e nici om, nici fiară, e o statuie...”.
Familia
Filip cel Frumos a fost fiul regelui Filip
al III-lea (1245-1285)
și al reginei Isabela d'Aragon (1247-1271). La data de 16 august 1284 se căsătorește cu Ioana I de Navara, astfel devenind regele Navarei din 1284 până în 1305, când moare Ioana. Nu s-a recăsătorit niciodată.
Războiul
din Flandra
În timpul domniei sale a crescut considerabil
rolul hegemonic al Franței pe plan european.
Conflictul
cu papalitatea
Războaiele împotriva Angliei și Franței au
generat nevoi financiare, pe care regele a încercat să le rezolve prin
impozitarea Bisericii. Papa Bonifaciu
al VIII-lea a
interzis episcopilor francezi să plătească impozite către stat, invocând
imunitatea fiscală a clerului. Drept răspuns, regele Franței a dus o politică
de îngrădire a influenței papei de la Roma, iar la conclavul din anul 1305 a obținut alegerea arhiepiscopului de
Bordeaux în scaunul papal. La presiunea lui Filip cel Frumos acesta, sub numele
de Clement al V-lea, a mutat reședința papală de la Roma la Avignon în anul 1309, act care a marcat începutul captivității papilor la Avignon (1309-1377).
Desființarea
templierilor
Regele a dus de asemenea o politică de
îngrădire a puterii Ordinului Templier, față de care statul avea datorii
considerabile. Superstiția zilei de vineri 13 își are originea în arestarea
majorității cavalerilor templieri (inclusiv marele maestru) la ordinul său, în data de vineri 13 octombrie 1307.
Actul formal de desființare a cavalerilor
templieri a fost emis de fostul arhiepiscop de Bordeaux, Bertrand de Got,
devenit papa Clement al V-lea, cu sediul la Avignon, în data de 22 martie 1312. Jacques de Molay, ultimul mare maestru al cavalerilor
templieri, a fost executat pe 18 martie 1314 în timp ce un tribunal bisericesc discuta apelul formulat
de Molay la sentința de condamnare la moarte. Atât regele Filip cel Frumos, cât
și papa Clement al V-lea, de care templierii s-au simțit trădați, au murit în
același an 1314.
Descendenți
Cu Ioana I de Navara a avut șapte copii:
·
Margareta a Franței (ca. 1288, Paris – după noiembrie 1294,
Paris) - logodită cu infantele Ferdinand al Castiliei
·
Ludovic
al X-lea (1289-1316), rege al Navarei și Franței între 1314 - 1316
·
Blanche a Franței (1290, Paris– după 13 aprilie 1294, Saint
Denis). Logodită în decembrie 1291 cu infantele Ferdinand al Castiliei. Blanche a fost înmormântată la biserica St
Denis.
·
Filip
al V-lea cel Lung (1291-1322), rege al Franței
·
Carol
al IV-lea -
(1294–1 februarie 1328), rege al Franței
·
Isabela a Franței (c. 1295–23 august 1358), regină a
Angliei, căsătorită cu Eduard
al II-lea al Angliei (1284-1327)
·
Robert al Franței (1297, Paris – august 1308, Saint
Germain-en-Laye).
Trei din fii săi au devenit regi ai Franței,
și o fiică regină consoartă a Angliei ca soție a regelui Eduard al II-lea.
**Balduin I (iulie 1172 – cca. 1205), primul împărat
al Imperiului Latin de Constantinopol, conte de Flandra ca Balduin al IX-lea și conte de Hainaut ca Balduin al VI-lea, a fost unul dintre cei
mai proeminenți lideri ai Cruciadei a patra, care a avut ca
rezultat cucerirea Constantinopolului, cucerirea celei mai
mari părți a Imperiului Bizantin (numit pe atunci
"Imperiul Romaniei" de către occidentali) și întemeierea Imperiului
Latin de Constantinopol. Există și opinia potrivit căreia încheierea acestei
cruciade a fost marcată de bătălia de la Adrianopol din 1205 [3], în care Balduin I a
pierdut o confruntare decisivă împotriva țarului Ioniță Caloian, conducătorul statului vlaho-bulgar, și și-a petrecut ultimele
zile de viață ca prizonier.
Biografie
Primii
ani de viață și disputele din familia sa
Balduin a fost fiul contelui Balduin
al V-lea de Hainaut și al contesei Margareta I de Flandra, sora contelui Filip de Alsacia [4]. Atunci când Filip de Alsacia, lipsit de
moștenitori, a plecat în cruciadă în 1177, l-a desemnat pe cumnatul său Balduin al V-lea ca urmaș al
stăpânirilor sale. După un asediu nereușit asupra fortăreței Harim (în sprijinul Principatului de Antiohia), Filip a revenit în Europa în 1179, moment în care regele Ludovic
al VII-lea l-a
desemnat ca principal sfătuitor al moștenitorului Franței, Filip
al II-lea August.[4] Un an mai târziu, Filip a reușit să
impună căsătoria dintre noul său protejat și nepoata sa, Elisabeta de Hainaut, oferind Comitatul Artois și alte teritorii flamande ca dotă, spre
marea descurajare a lui Balduin al V-lea.[5] În 1180, a izbucnit un război între Filip August (devenit între timp
rege al Franței) și mentorul său, având ca rezultat devastarea Picardiei și a provinciei Île-de-France; inițial aliat cu cumnatul său Filip de
Alsacia, Balduin al V-lea a trecut ulterior (1184) de partea ginerelui său regal, pentru apărarea intereselor
fiicei sale.[6] Temându-se a nu fi încercuit între
domeniul regal francez și cel al comitatului de Hainaut, contele Filip de
Alsacia a fost nevoit să încheie un tratat de pace cu Filip August și cu
Balduin al V-lea la 10 martie 1186, prin care recunoștea cedarea posesiunii Vermandois către regatul Franței (deși menținea
titlul comital, chiar dacă doar viager). Atunci când Filip de Alsacia a murit
în 1191, fără moștenitori, el a fost urmat în
comitatul de Flandra de către cumnatul său, Balduin al V-lea de Hainaut.
În 1186, la vârsta de 13 ani, Balduin s-a căsătorit cu Marie de Champagne, fiica contelui Henric I de Champagne [7] Prin Marie, tânărul Balduin a intrat în
conexiune cu apărătorii Țării Sfinte, prin aceea că fratele soției, Henric
al II-lea de Champagne va fi ales rege al Ierusalimului între 1192 și 1197, înainte de a deceda în Orient și a lăsa o văduvă și două fiice
minore care aveau nevoie de ajutor pentru menținerea teritoriilor cruciate din Palestina; de asemenea, doi unchi ai Mariei,
regele Richard Inimă de Leu al Angliei și regele Filip al II-lea August al
Franței vor participa la Cruciada a treia (1189-1192).
Familia lui Balduin însuși se implicase
directîn apărarea Ierusalimului, dat fiind că unchiul său, Filip de Alsacia a
murit în Țara Sfântă în 1191 și că bunica sa de mamă se înrudise cu regina
Isabella, regină a Ierusalimului din 1190. În fața tuturor acestor exemple,
Balduin a căutat să continue aceeastă tradiție. Între timp, mama sa Margareta a
încetat din viață în 1194, așa încât tânărul Balduin a devenit automat conte de
Flandra. Când a murit li tatăl său, în 1195, el a moștenit și comitatul de
Hainaut.
Balduin,
conte de Flandra și de Hainaut
Când Balduin a preluat posesiunea asupra
Flandrei, comitatul avea dimensiunile mai reduse decât anterior, ca urmare a
faptului că o parte, incluzând Artois, fuseseră cedate de către unchiul său
Filip de Alsacie ca dotă sorei lui Balduin, Elisabeta de Hainaut, iar o altă parte consistentă propriei sale
soții. Isabelle a murit în 1190, însă regele Franței Filip August a continuat
să păstreze dota, în numele fiului său avut cu Isabelle, viitorul rege Ludovic al VIII-lea. Cei 8 ani de domnie a lui Balduin în Flandra
au fost dominați de tentative de a recupera părți din aceste teritorii. Pe
parcursul acestor dispute cu regele Franței, Balduin s-a aliat cu alți suverani
aflați în conflict cu Filip August, precum regii englezi Richard Inimă de Leu
și Ioan Fără de Țară sau împăratul Otto al IV-lea de Braunschweig.
În ianuarie 1200, s-a semnat tratatul de la Péronne, în virtutea căruia regele Filip August a
restituit comitatului flamand cea mai mare parte din Artois. Doar o lună mai
târziu, la 23 februarie 1200, Balduin a luat semnul Crucii
pentru a porni în cruciadă, așa încât următorii doi ani au fost dedicați
pregătirilor, plecarea către Orient fiind consemnată la 14 aprilie 1202.
Ca parte a efortului său de a-și lăsa
stăpânirile în ordine, Balduin a emis două charte pentru comitatul de Hainaut.
Una dintre ele a constat într-o versiune detaliată a unui cod criminal, iar
cealaltă are în vedere anumite reguli privitoare la chestiunea moștenirilor. Se
consideră că acestea ar fi jucat un rol important asupra tradiției legale
din Belgia.
La plecare, Balduin a lăsat în urmă o fiică în
vârstă de doi ani și o soție însărcinată. Contesa Marie a devenit regentă
pentru Flandra și Hainaut, însă la începutul anului 1204 și-a părăsit cei doi copii pentru a se alătura soțului său
în Orient. Cei doi sperau să revină în Occident în circa doi ani de zile, însă
niciunul dintre ei nu își va mai vedea copiii și pământul natal vreodată. Pe
perioada absenței lor, regența a fost asigurată de către fratele mai tânăr al
lui Balduin, Filip de Namur (pentru Flandra), care avea și custodia
celor două fete, și de către unchiul său Guillaume de Thy (pentru Hainaut).
Cruciatul
Balduin
Pentru acest episod, a se vedea Cruciada a patra.
Balduin,
împărat latin de Constantinopol
Turnul lui Balduin în
castelul Tsarevets din Veliko Tarnovo, Bulgaria
Pentru coroana imperială a noului stat creat
în urma căderii Constantinopolului la 1204, alegerea urma să se facă între
principalii protagoniști ai cruciadei, Balduin de Flandra și conducătorul numit
al cruciadei, marchizul Bonifaciu de Montferrat. În vreme ce Bonifaciu era considerat ca
fiind cel mai probabil ales, datorită conexiunilor sale cu curtea bizantină,
Balduin avea atuul tinereții, al pioșeniei și al faptului că devenise cel mai
popular lider cruciat. Cu sprijinul venețienilor, Balduin a fost ales în data de 9 mai 1204 și încoronat pe 16 mai în Sfânta Sofia, în cadrul unei ceremonii care urma îndeaproape obiceiurile
bizantine. În timpul ceremoniei, Balduin purta o bijuterie foarte prețioasă
care aparținuse împăratului Manuel I Comnen. Între timp, soția lui Balduin, Marie, fără a
avea cunoștință de aceste evenimente, se îmbarcase către Țara Sfântă. Abia
ajunsă la Acra, a aflat de alegerea soțului ei ca împărat la
Constantinopol, însă a încetat din viață în august 1204, fără să mai apuce să
îl vadă pe acesta.
Imperiul Latin de Constantinopol a fost
organizat pe baza principiilor feudale din Europa Occidentală; împăratul se
afla în vârful acestei ierarhii, primind părți din teritoriul cucerit.
Principala parte care i-a revenit noului împărat consta în orașul
Constantinopol, părțile adiacente acestuia atât în partea europeană cât și în
cea asiatică, alături de unele districte și de câteva insule (Lemnos, Lesbos, Chios și Tenos). O bună parte dintre aceste teritorii urma
să fie cucerită. În primul rând, se impunea zdrobirea rezistenței pe care
populația greacă o opunea în Tracia și să se asigure stăpânirea asupra Salonicului. În cadrul acestei întreprinderi din vara lui
1204, Balduin a intrat în dispută cu Bonifaciu de Montferrat, rivalul său în
timpul candidaturii pentru titlul imperial, care în cele din urmă a primit un
teritoriu destul de extins în Macedonia, alături de titlul de rege al Salonicului.
Bonifaciu spera să obțină o independență mai
largă față împăratul de la Constantinopol, să nu presteze omagiu față de acesta
și a opus rezistență față de marșul lui Balduin asupra Salonicului. Controversa
dintre cruciații flamanzi și cei lombarzi a agravat această dispută. Balduin a
insistat asupra atacării Salonicului, în vreme ce Bonifaciu a supus
asediului Adrianopolul, unde Balduin instalase un guvernator. În
fața inevitabilului război civil, s-a ajuns la un acord prin medierea
dogelui Enrico Dandolo al Veneției și a contelui Ludovic I de Blois. Potrivit acestuia, Bonifaciu primea
Salonicul ca fief de la împărat și era numit comandant al forțelor care se
pregăteau să întreprindă un marș pentru cucerirea Greciei.
Blazonul Imperiului Latin de
Constantinopol.
Pe parcursul iernii dintre 1204 și 1205, cruciații au trecut în Asia, unde au întreprins
cucerirea Bitiniei, la care a participat Henric de Hainaut, fratele mai mic al lui Balduin. Însă în
februarie 1205, grecii din Tracia s-au revoltat din nou, bucurându-se de
sprijinul țarului Ioniță Caloian al Bulgariei și Vlahiei, ale cărui propuneri de alianță fuseseră
respinse cu aroganță de către Balduin. Garnizoana cruciată din Adrianopol a
fost alungată. Drept urmare, Balduin, împreună cu Enrico Dandolo, Ludovic de
Blois și Geoffroi
de Villehardouin au pornit în marș pentru a asedia cetatea. În data
de 14 aprilie 1205, trupele cavalerilor cruciați au
fost anihilate de către valahi și cumani[8]; contele de Blois a căzut în luptă, iar
Balduin a fost capturat de către bulgari (vezi bătălia
de la Adrianopol).
Pentru o lungă perioadă, nu s-a știut nimic
despre soarta lui Balduin, timp în care fratele său Henric de Hainaut și-a
asumat regența Imperiului Latin. Abia în iulie 1206 moartea sa a devenit certitudine. Condițiile în care
Balduin a murit nu sunt cunoscute cu exactitate, sursele fiind contradictorii.
Se pare că inițial, el a fost bine tratat ca prizonier de către Ioniță Caloian,
fiind văzut ca un ostatec de preț, însă ar fi fost apoi sacrificat de către
conducătorul bulgar într-un moment de furie a acestuia, probabil ca urmare a
pierderii Filipopolului, oraș care a trecut din nou în stăpânirea
cruciaților. În conformitate cu o legendă bulgară, Balduin și-ar fi provocat
singur pieirea, ca urmare a tentativei sale de a o seduce pe soția lui Caloian.
Pe de altă parte, cronicarul bizantin Georgios Akropolites notează că țarul bulgar și-ar fi
confecționat o cupă din craniul lui Balduin, după cum procedaseră bulgarii cu împăratul Nichifor I cu aproape 400 de ani înainte. Alte surse menționează ca
Balduin a fost ucis de valahi și cumani în bătălia de la Adrianopol[9] Oricum s-ar fi petrecut lucrurile,
Ioniță Caloian (care primise coroana regală de la Papa Inocențiu al III-lea,
i-a raportat suveranului pontif că Balduin a murit în închisoare. În prezent,
un turn din fortăreața Tsarevets din capitala de atunci a Bulgariei, Veliko Tarnovo, poartă denumirea de "Turnul lui
Balduin", presupunându-se că ar fi vorba de turnul în care Balduin ar fi
fost întemnițat.
Familia
Abia în iulie 1206, latinii din Constantinopol
aveau certitudinea că împăratul lor nu mai era în viață, așa încât regentul
Henric de Hainaut a fost încoronat ca împărat în august, sub numele de Henric
I.
În schimb, în Flandra se menținea îndoiala
asupra dispariției lui Balduin, drept pentru care celălalt frate al său, Filip
de Namur a rămas în poziția de regent și abia într-un final cele două fiice ale
lui Balduin, Ioana și Margareta au devenit contese de Flandra.
Falsul
Balduin
20 de ani mai târziu, în 1225, un bărbat a apărut în Flandra având
pretenția de a fi Balduin în persoană. Acest fapt a condus la o serie de
revolte în Flandra, îndreptate împotriva contesei Ioana aflată la conducerea
comitatului. Cei care îl cunoscuseră pe Balduin anterior plecării sale în
cruciadă au respins categoric această pretenție, însă uzurpatorul a reușit să
atragă mai mulți partizani, în special din rândurile țărănimii. În cele din
urmă, dovedindu-se că uzurpatorul nu este decât un servitor burgund, el a fost executat în 1226.[10]
*** Element prim de compunere savantă cu
semnificația „ascuns”, „secret”. Primul compus care exprimă ceva ascuns,
cripto-. Provine din greaca veche – κρυπτός. Prefix
**** A acționa într-un anumit fel, a folosi anumite
mijloace în săvârșirea unei acțiuni.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
24
EM. C. GRIGORAŞ
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alte două cripte* din acest
grup sunt, cel de la Mănăstirea Berinde din Balcani, şi cel de la Boiana,
lângă Sofia. Primul lăcaş sfânt nu se ştie cărui Assan este datorat, dar
după stil aparţine grupului assănesc.
Fig. 9
Al doilea, este o frumoasă biserică, în genul celei domneşti de la
Argeş şi ar fi datorată pietăţii Sevastocratorului Assan*, unchiul ţarului
Constantin Assan şi nepot Sf. Ştefan al Serbiei**. Inscripţia ne
dă precis data: 1259. Ambele cripte din ele ascund aceeaşi biserică
egipteană pe care am găsit-o în criptele precedente. Aceşti Assani erau
*Singura informație
directă despre Sebastokrator Kaloyan este portretul său și inscripția de la
ctitoria sa din Biserica Boyana, datate în 1258/59:
Un templu curat al sfântului ierarh al lui
Hristos Nicolae și al sfântului și slăvitului mucenic al lui Hristos Pantelimon s-a ridicat din pământ și a fost construit cu
sprijinul, munca și marea dragoste a lui Sevastocrator Kaloian, vărul regelui,
nepotul Sfântului Ștefan, regele sârb**. A fost scris în timpul regatului bulgar,
sub piosul și iubitorul de Hristos rege Constantin Asen, indictum 7, în anul 6767.
**Ștefan al II-lea Nemanjić (1165 – 24 septembrie 1228 ), cunoscut și sub numele de Ștefan Primul
Încoronat, a fost Marele Prinț de Raška (1196–1217)
și Rege al Serbiei (1217–1228) din dinastia Nemanjić. El a
fost conducătorul statului sârb medieval, care în timpul domniei sale a fost
ridicat la rang de regat, cunoscut și sub numele de Regatul Sârb.
