PLĂCUȚE SINAIA - PREFAȚĂ

DAN  ROMALO

Cronica   getă

apocrifă

pe plăci de plumb?

with an abridged English version

Prefaţă

Dr. ALEXANDRU SUCEVEANU

Postfaţă

Academician VIRGIL CÂNDEA

Addenda: Studiu istoric şi filologic

AURORA PEŢAN

DAN ROMALO

Cronică getă apocrifă
pe plăci de plumb?

 

În memoria Mariei Golescu și a Nadejdei Romalo, fără de care studiul care urmează nu ar fi fost niciodată scris. Şi în semn, mult tardiv, de recunoștință datorată profesorului Constantin Moisil, care m-a învăţat să mă plec peste semnele istoriei cu răbdarea şi perseverenţa cuvenite unor, la prima vedere, de neînţeles scrieri.

 

D.R.










București, 2005

 

Traducere l. engleză: Nicholas Andrews şi Dan Romalo
Traducere 1. engleză Addenda: Augusta Caterina Grundbock

Editori: Corina Firuţă şi Cori Simona Ion Redactor: Argentina Firuţă Tehnoredactor: Stela-Mariana Checiu

Balacron pentru copertă oferit de SC MARJA PAPER SRL
Editare Direct-To-Plate cu plateselter basys Print UV-710S
S.C. ZOOMSOFT S.R.L.

Tipărit la C.N.l. CORESI S.A. Bucureşti
© Toate drepturile rezervate: S.C. ALCOR EDIMPEX S.R.L.
Bd. Ion Mihalache nr. 45, bl. 16 B+C, sc. D, ap. 116,
sector 1, cod 011173, Bucureşti
ed_alcor@yahoo.com

 Prefaţă

De obicei prefeţele au un caracter encomiastic. Semnatarii lor încep prin a prezenta materia tratată în lucrare, formulează apoi o serie de judecăţi de valoare asupra ei - prin care încearcă, nu o dată, să dea impresia unui contact cu subiectul măcar egal ca al autorului - şi încheie recomandând călduros lucrarea publicului cititor.

Cronica apocrifă pe plăci de plumb a distinsului domn Dan Romalo este atât de insolită, încât semnatarul acestor rânduri se vede obligat la un lung detur - cu formularea a numeroase precauţii - înainte de a se încadra în această schemă.

Trebuie deci să încep cu mărturisirea că acum mai bine de 30 de ani - când am avut onoarea să devin cercetător la Institutul de Arheologie din Bucureşti (atunci şi acum, din fericire, al Academiei Române) - mi s-a propus să mă ocup de plăcuţele de plumb care fac obiectul Cronicii apocrife. Am pregetat să dau curs acestei propuneri mai puţin conştient, atunci, de dificultatea anchetei cât, mai cu seamă, pentru că, filolog prin formaţie, aveam - şi mai am încă - mult de lucrat în domeniul arheologiei şi al istoriei vechi a Dobrogei. Iar dacă am evocat acest episod, este, pe de o parte, pentru a marca o apropiere subiectivă de problema în discuţie, motiv pentru care am privit şi privesc cu toată înţelegerea demersul ştiinţific al d-lui Romalo, pe de alta, pentru a preciza rigorile filologico- arheologice cu care trebuie abordat un asemenea subiect şi de la care este firesc să pornească şi propria noastră judecată de valoare.

În fapt - pentru a reveni la “schemă” - Cronica apocrifă pune, pentru prima oară, în circulaţie - altfel spus, publică - un număr de 79 plăcuţe de plumb pe care, alături de numeroase reprezentări, apare o scriere - predominant greacă, dar, cum se poate vedea, şi de altă sorginte - în care numele proprii clar descifrabile indică realităţi geto-dace de la cumpăna dintre era păgână şi cea creştină. Evocând mereu posibilitatea ca aceste plăcuţe de plumb să fie în fapt nişte falsuri modeme - rigoarea cu care autorul lasă deschisă tot timpul această alternativă ni-1 învederează pe inginerul în electromecanică ca şi pe fizicianul care ar fi dorit să fie - dl. Romalo optează - repetăm, cu toată prudenţa necesară - spre prima ipoteză, anume aceea a caracterului autentic al acestor documente. Ar rezulta aşadar, urmându-l pe autor, că e vorba de limba getă dar în care apar o serie de cuvinte pe care le regăsim apoi în limba română, ceea ce înseamnă că preluarea lor s-a făcut direct din limba getă, fără intermediul latinei.

Nimic nu s-ar opune, în principiu, acestei concluzii. Dar pentru că urmările ei ar putea provoca un adevărat seism în istoria limbii române - şi când afirm acest lucru, mă gândesc la uriaşul ecou pe care l-ar putea avea în lumea diletanţilor tracomani - este bine ca cititorii să fie de la bun început avertizat asupra riscurilor însuşirii tale-quale a unei asemeni concluzii.


                                                                                                                                                                5

             Un prim și grav impediment pentru a accepta caracterul autentic al acestor documente, îl constituie faptul că nici unul dintre ele nu a fost găsit într-un context arheologic sigur din punct de vedere stratigrafic. În realitate, problema provenienței lor rămâne o enigmă – cititorul are posibilitatea să urmărească în descrierea tribulațiilor apariției și dispariției acestor documente, un adevărat roman polițist – și numai acest lucru ar fi de natură să ne facă să respingem posibilitatea utilizării lor. Numai o fericită descoperire viitoare, le-ar putea certifica autenticitatea, imposibil de susținut acum din punct de vedere arheologic.

            Lingvistic vorbind, dificultățile sunt cel puțin la fel de considerabile. Căci una e a susține că în limba română au penetrat din substrat cuvinte ca: baci, țăruș sau zestre (de unde faimoasa anecdotă cu “discuția” dintre un centurion roman și un dac, după căderea Sarmizegetusei) și cu totul alta ar fi ca din substrat – și nu din latină – să fi intrat în română cuvinte ca: acela, apă, an, arme, acesta, viu, bou, a voi (opresc enumerarea - după cum se vede – la primele două litere ale dicționarului). Mai mult, ni se propune chiar un sistem flexionar – aceasta pentru a nu mai vorbi de faptul că paralelismele încercate, nu sunt decât uneori implicate în sensul propozițiilor. Cel mult, s-ar putea sugera că plăcuțele de plumb în discuție, ar putea să reprezinte o limbă getă deja contaminată de cea latină – dar această ipoteză, ar anula cea mai mare parte a demonstrației autorului.

            Chiar și această sugestie, ipoteza unor falsuri moderne, ar părea să se impună – cel puțin în stadiul actual al cercetărilor – dacă vechiul principiu de drept audiatur et altera pars nu ne-ar obliga să enumerăm (fie și pe scurt) contraargumentele autorului. Mai întâi ar trebui marcat faptul decisiv – cel puțin în viziunea unui nespecialist ca mine – că aliajul din care sunt confecționate aceste tăblițe este identic cu cel al pieselor antice; de vor fi fost doar falsuri moderne, falsificatorii trebuie creditați cu o ingeniozitate tehnică remarcabilă. Planul cetății Sarmizegetusa – reprezentat pe plăcuța nr. 21 și care nu va fi cunoscut arheologic decât după 1939, când nu se mai pune problema confecționării unor asemenea falsuri – ar putea fi un argument decisiv în ipoteza unei comparații între planuri mult mai explicit prezentată. Tot așa reprezentarea șarpelui pe câteva plăcuțe, ar putea fi legată de piesa din tezaurul constănțean descoperit în 1962, dar atunci ar trebui să renunțăm la ipoteza Gabriellei Bordenache – de curând dispărută dintre noi – potrivit căreia piesa tomitană l-ar reprezenta pe Glycon, șarpele falsului profet Alexandros din Abonuteichos [ ≈ 105 d. Hr. - † ≈ 170 ] (Asia Mică).

            În sfârșit, poate că din perspectiva celui mai important argument privind autenticitatea pieselor, este posibil ca acesta să fie constituit de concluzia logică a autorului conform căreia, dacă e vorba totuși de falsuri și falsificatori, aceștia trebuie să fi fost absolut geniali. Și când îi împărtășim d-lui Romalo această concluzie, ne referim nu numai la o remarcabilă familiaritate a acestor falsificatori cu textele antice (în principal Cassius Dio) ci, mai cu seamă, la introducerea tuturor acestor date într-un sistem lingvistic coerent, așa cum caută să ne asigure autorul. Căci, desigur, una este să falsifici una, două piese și alta este procedezi la alcătuirea unei mini-biblioteci de plumb, în scopuri care rămân deocamdată greu de descifrat.

            Recunoscând așadar greutatea argumentelor în favoarea autenticității documentelor prezentate – dar neuitând nici un moment dificultățile pe care le implică această ipoteză – să fim deci de acord cu autorul că singura cale de a le expune discuțiilor lumii științifice, era publicarea lor. Din acest punct de vedere, inginerul Dan Romalo aduce un imens serviciu

       27.7 mm diametru, ? g, AE   Avers: Filip Arabul laureat, bust cuirasat şi drapat, spre dreapta, inscripţia IMPMIVLPHILIPPVSAVG, semnificând

IMP[ERATOR] M[ARCUS] IUL[IUS] PHILIPPUS AUG[USTUS].

6

culturii române, “înhămându-se” - pentru a-i relua metafora - la o lucrare pe cât de fastidioasă (a început cercetările încă din tinereţe) pe atât de ingrată. Învăţaţii vor decide de partea cui se află dreptatea în această adevărată vexata quaestio, dar până arunci să-i reamintim cititorului mai puţin avizat că unul din primele alfabete greceşti — aşa- numitul linear B - a fost descifrat de arhitectul englez (iar în armată, inginer de cifru) Michael Ventris, ajutat de elenistul J. Chadwick.

Să-i fie dat oare limbii geto-dacice să fie descifrată de un inginer în electromecanică? Precedentele - am văzut - nu lipsesc dar, în aşteptarea repetării lor, pentru a-mi salva şi eu sufletul, aşa cum o face autorul în finalul lucrării, să reamintesc faptul că prin anii 1944- 1946 marele învăţat Ion Nestor recomanda Mariei Goleseu publicarea acestor plăcuţe de plumb. Or dacă această adevărată culme a arheologiei româneşti - pe care a reprezentat-o fără îndoială Ion Nestor - considera necesară publicarea lor încă din anii ’40, fie-i îngăduit unuia dintre numeroşii săi urmaşi să-şi exprime satisfacţia de a fi prefaţat această carte.

Dr. AL Suceveanu

          

~22 mm diametru, ? g, AE

Revers: personificarea alegorică a provinciei Dacia, purtând bonetă frigiană, cu o sabie curbată în mâna dreaptă (armă dacică) şi cu un stindard militar pe care este înscris numărul XIII în cealaltă mână; în stânga Daciei un stindard cu numărul V şi o acvilă cu o coroană în cioc - simbol al legiunii a V-a Macedonica - şi la dreapta un leu - simbol al legiunii a XIII-a Gemina, inscripţia PROVINCIA DACIA, în exergă AN·I·
Avers: Filip Arabul purtând coroană radiată, bust cuirasat şi drapat, spre dreapta, inscripţia IMPMIVLPHILIPPVSAVG, semnificând

IMP[ERATOR] M[ARCUS] IUL[IUS] PHILIPPUS AUG[USTUS]

                                                                                                                                                                  7

 Preambul

Momentul în care omul - în esenţă specia umană - a trecut de pragul care separă pe homo erectus, sau chiar habilis, de homo sapiens este acela în care, pentru prima dată, imaginează o simbolizare semnificativă pe care, ulterior, o lărgeşte şi sistematizează până la nivel de ansamblu de semne cu semnificaţii convenţionale bine conturate. Vestigiile capabile să ateste astfel de activităţi umane primordiale au fascinat şi continuă să preocupe mulţime de cercetători de seamă. Interes firesc, deoarece din acele semne şi simbolizări primitive s-au dezvoltat apoi toate sistemele de scriere cunoscute azi. Aşa fiind, căutarea, descoperirea, recunoaşterea ca mesaj coerent, seninificativ-organizat, a unui ansamblu de semne înscrise pe monumente din trecut, înţelegerea sensului mesajului ce s-a dorit permanentizat în timp - în esenţă decriptarea lui - a constituit o preocupare constantă pentru mulţi cercetători erudiţi. De la primele vestigii recunoscute ca suport pentru mesaje inteligibile sau doar bănuite că erau menite să transmită un mesaj - cum sunt organizările megalitice de la Stonehenge, aliniamentele de la Carnac (Morbihan, Franţa), figura şi orientarea Sfinxului, alinierea şi orientarea Piramidelor şi multe altele, nu în ultimul rând semnele de pe plăcuţele de la Tărtăria - poate semnificative dar cu sens neconfirmat până azi, când masa semnelor convenţionale şi a simbolurilor culese din trecut creşte continuu – preocuparea și efortul de deslușire a mesajului transmis prin ele, au fost constante

  

29 mm diametru, 15.6 g, AE

Revers: personificarea alegorică a provinciei Dacia, purtând bonetă frigiană, cu o sabie curbată (sica) în mâna dreaptă (armă dacică) şi cu un stindard militar pe care sunt înscrise literele DF, iniţialele pentru DACIA FELIX, în cealaltă mână, la stânga, o acvilă cu o coroană în cioc - simbol al legiunii a V-a Macedonica - şi la dreapta un leu - simbol al
                                                             legiunii a XIII-a                                                                                                                                               Gemina, inscripţia PROVIN[CIA] DACIA, în exergă AN·I
Avers: Filip Arabul laureat, spre dreapta, inscripţia IMPMIVLPHILIPPVSAVG, semnificând

IMP[ERATOR] M[ARCUS] IUL[IUS] PHILIPPUS AUG[USTUS]

                                Prologue

 

The moment when man - in fact, the human species - crossed the evolutionary threshold that separates Homo erectus, or even Homo habilis, from Homo sapiens is the moment when he imagined for the first time a significant process of symbolization which he later broadened and systematized to the level of a group of signs with rigid conventional meanings. Remains able to give witness to such primordial human activities witness to such primordial human activies have fascinated and continue to preoccupy scores of outstanding investigators. Their activity and evidence of interest are normal because all the systems of writing known to us today were developed from those primitive signs and symbols. Thus, the search, discovery, and recognition of a series of signs written on remains of the past that provide a coherent, significantly organized message, and the understanding of the meaning of the message which was meant to be permanent in time - in essence, its decryption - have been constant concerns of a long list of scholarly investigators. From the first remains recognized as the bases for intelligible messages, or presumed to be intended to transmit a message-like the megalithic arrangements of Stonehenge, the alignments at Carnac (Morbihan, France), the face and orientation of the Sphinx, the alignment and orientation of the Pyramids, and many others, not least the signs on the  small plates of Tărtăria (România) - possibly significant but with as yet unconfirmed meaning – until today, when the mass of conventional signs and the symbols collected from the past

8  

şi susţinute. Poate că este util să fie amintite aici câteva din cele mai cunoscute, devenite exemplificări clasice de caz. Exemple semnificative sunt:

A. Descifrarea scrisului Egiptului antic (hieroglific), rezultat al eforturilor depuse - uneori până la periclitarea sănătăţii - de un impresionant şir de cercetători între care: A. Kircher, Joseph Guignes, Karsten Niebuhr, Sylvestre de Sacy, David Ăkerblad, Thomas Young, Padrele Johan Severin, în sfârşit, Jean François Champollion şi Richard Lepsius care, mai toţi, şi-au bazat eforturile pe compararea şi corelarea unor secvenţe de semne hieroglifice structurate în mod evident sistematic, dar cu sens iniţial necunoscut, cu nume proprii scrise în alfabete cunoscute. Piatra de la Roseta, pe care se află înregistrat acelaşi mesaj în trei limbi diferite, a constituit o bază epigrafică de nepreţuit în perfectarea descifrări lor (cf. E. Doblehofer, cap. II [40]).

B. Descifrarea celor trei forme de scriere cuneiformă i.e.: - cea în persană veche reuşită prin eforturile unui Olaüs Gerhard Tychsen, a prea puţin preţuitului Georg Friedrich Grotefend, a lui Rasmus Christian Rask şi a lui Henry Creswicke Rawlinson, enumerând astfel doar pe giganţi; apoi scrierea cuneiformă mesopotamiană, prin Edwin Noris, Löwenstern, Edward Hinks, Wiliam Henry Fox Talbot şi Julius Opert; în sfârşit, textele în scriere cuneiformă hitită de la Boğazköy, decriptate de incredibilul Bedřich Hrozný. Şi aceşti cercetători, ca şi cei preocupaţi de descifrarea scrierilor hieroglifice, şi-au bazat eforturile pe căutarea şi recunoaşterea unor secvenţe de semne cu sens iniţial necunoscut, dar corelabile - pe baza unor asemănări semnificative - cu nume proprii cunoscute din scrierile şi limbile deja descifrate sau clasic cunoscute (cf. op. cit. [40], cap. III-V).

 

 

 

 

 

continues to grow, the study and effort to clarify the message transmitted through them have been constant and sustained. Perhaps it would be useful to recall here some of the best known that have become classic examples in the field. Significant examples are the following:

A. The decipherment of the writing of ancient Egypt (hieroglyphics), the result of the efforts - sometimes almost jeopardizing good health - of an impressive series of investigators including: A. Kircher, Joseph Guignes, Carsten Niebuhr, Sylvestre de Sacy, David Ăkerblad, Thomas Young, Father Johan Severin, and finally Jean-François Champollion and Richard Lepsius who almost all based their efforts on the comparison and correlation of sequences of hieroglyphic signs obviously structured systematically but with initially an unknown meaning, with proper names written in known alphabets. The Rosetta stone, conveying the same message in three different languages, was a precious epigraphic foundation for completing the decipherment (cf. E. Doblehofer, Chapter [40]).

B. The decipherment of the three forms of cuneiform writing, that is, the one in old Persian achieved through the efforts of Olaus Gerhard Tychsen, the insufficiently appreciated Georg Friedrich Grotefend, Rasmus Christian Rask, and finally Henry Creswicke Rawlinson, listing only the giants; then, the Mesopotamian cuneiform script, through Edward Norris, Löwenstern, Edward Hinks, William Henry Fox Talbot, and Julius Opert; and finally, the texts in Hittite cuneiform writing from Boğazköy, deciphered by the unbelievable Bedřich Hrozný. These investigators, like those concerned with decipherment of hieroglyphic writing, based their efforts on seeking and recognizing sequences of signs with initially an unknow

9

C. Descifrarea textelor din Creta şi de la Pilos, scrise în liniar B, iniţiată de Arthur Evans, descoperitorul primelor vestigii ale acestui sistem de scriere. El a încercat să le descifreze, dar fără succes. Primele încercări de descifrare bazată pe criterii ştiinţifice solide a fost întreprinsă de Alice Kober, doctor în matematică şi fizică, care identifică câteva cazuri de desinenţe flexionare ale acestui sistem de scriere. Pasul hotărâtor însă a fost făcut de Michael Ventris, arhitect englez de origine greacă, care a “spart codul” şi, cu ajutorul lui John Chadwick, a definitivat descifrarea sistematică a acestui sistem de scriere [102].

De ce o citare atât de abundentă - deşi insuficientă încă - de nume de erudiţi preocupaţi de textele înscrise pe vestigii din cea mai îndepărtată antichitate?

În parte, pentru a dovedi interesul pe care îl prezintă cunoaşterea modului în care a evoluat gândirea umană în acest domeniu până să - şi ca să - ajungă la ce este azi. Dar, totodată, şi pentru a indica principalele surse şi temeiuri ale modului de gândire şi ale metodelor de rezolvare adoptate în prezenta lucrare. Este util să se observe că strădaniile tuturor acestor cercetători de seamă s-au organizat în jurul a două tipuri principale de activitate:

1) activitatea de descoperire/ acumulare a unui fond cât mai amplu de vestigii materiale cu însemnări aparent semnificative şi

2) efortul imaginativ de aplicare- verificare a unor procedee specifice de desluşire a sensului acestor însemnări colecţionate şi corelarea-interpretarea lor.

Această observaţie dovedeşte că activitatea şi preocupările susţinute ale atâtor minţi de elită constituie, pe de o parte, dovada importanţei pe care o are în dezvoltarea culturală a unui popor normal cultivat înţelegerea semnificaţiilor pe care le au vestigiile

C. The decipherment of texts from Crete and Pilos, written in linear B, initiated by Arthur Evans, the discoverer of the first remains of this writing system. He tried to decipher it but failed. The first efforts at decipherment based on solid scientific principles were undertaken by Alice Kober, a PhD in mathematics and physics, who identified several instances of inflectional distinctions of this writing system. The decisive break- through, however, was the work of Michael Ventris, an English architect of Greek origin, who “broke the code” and, with the help of John Chadwick, completed the systematic decipherment of this writing system [102].

Why such an abundant set of citations, although still quite brief, of scholars engrossed by texts written on remains from farthest antiquity?

In part because knowledge of the manner in which human thought in this area evolved until - and in order to reach - the stage at which it is today is of interest to us. But at the same time in order to point out the principal sources and bases of the way of thinking and methods of resolution adopted in the present work. It is worth observing that the endeavours of all these outstanding investigators were organized around two principal activities: (1) Discovering/ accumulating as large a body as possible of material remains with apparently significant signs, and (2) imaginatively applying/ verifying specific procedures to unravel the meaning of the collected signs. This observation shows that the sustained activity and preoccupation of so many elite minds constitute evidence, on the one hand, of the importance which elucidation

10

trecutului său – un sens care poate fi lămuritor pentru evoluția raționalității la om și pe de altă parte, constituie un ghid în efortul de deslușire a semnificației unor semne, inițial criptice, înscrise pe vestigii aflate în patrimoniul cultural al unei anumite comunităţi sociale care se preocupă de identitatea ei istorică.

Un astfel de caz îl constituie ansamblul de plăci de plumb aflat cândva ca obiecte materiale în colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie din București, România, dar care nu a supravieţuit avatarurilor socio-politice de după războiul din 1941- 1944 decât sub forma unei colecţii reduse de obiecte și de fotografii. Amplul ansamblu de piese se afla în prima jumătate secolului al XIX-lea, în depozitele muzeului amintit, dar fără să i se cunoască inventarul originar şi fără vreo atestare privind provenienţa mai veche sau mai nouă. Lipsa unei atestări riguros fiabile a originii sale, a făcut ca oamenii de cultură din trecut - și regretabil este că și cei din zilele noastre - să respingă orice tentativă de studiere (măcar minimal- informativă) a sensului înscrierilor cu semne evident alfabetice şi a figurărilor neîndoios semnificative de pe plăcile ansamblului. Un refuz de implicare, motivat, poate, prin aceea că întreg ansamblul ar fi sau ar putea fi, o gigantică născocire sau un fals calificat. Refuz inacceptabil în opinia autorului prezentei lucrări, îndeosebi pentru că, tot atât de bine, s-ar putea să nu fie aşa. De asemenea, pentru că în mod foarte general, însemnele de pe vestigii sunt semnificative prim ele însele, indiferent de existenţa sau inexistenţa suportului iniţial, în esenţă cel originar.

Pătruns fiind de credinţa că orice ansamblu de vestigii purtătoare de semne care îngăduie ipoteza că ar putea fi de origine antică - chiar dacă, iniţial, cu sens obscur sau total nedesluşit - trebuie trecut printr-un filtru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

of the meaning of significant remains of our past has for our cultural development - a meaning which may explain the evolution of rationality in mankind - and a guide, on the other hand, in the effort to clarify the meaning of some signs, initially cryptic, written on remains to be found in the cultural inheritance of a specific social community concerned with its historic identity.

             Such a case is the collection of lead plates which were at one time material objects in the collection of the National Museum of Archaeology in Bucharest, Romania, but which did not survive the socio- political ravages following the 1941 -1944 war except for a collection, unfortunately incomplete, of photographs and very few plates. In the first half of the 19th century, this assemblage of pieces to which we refer was in storage in that museum but lacked an original inventory or at least an attestation of its provenance, whether old or new. The absence of a

statement of provenance that could be rigorously checked led cultural leaders in the
lory or at least an attestalion ol its prove- nance, whctherold or new. The absence of a statement of provenance that could be rigorously checked led cultural leaders in the past, like those nowadays, to reject any attempt to study, even for informational purposes, the meaning of the inscriptions with evidently alphabetic signs and the undoubtedly significant figures on the plates of the collection. The refusal to get involved was apparently motivated by the idea that the collection was, or could be, a gigantic invention or a skilful fraud. Such a refusal is unacceptable in the opinion of the author, because it is just as possible that it was not. Also because, in general terms, the signs on the remains, if reproduced exactly, are in themselves significant, regardless of the presence, existence, or absence of the first or original foundation.

             In the belief that any group of remains bearing signs allowing the possibility that they could be of ancient origin - even if, at

                                                                                                                                                                      11

filtru de determinare/ evaluare a plauzibilităţii tuturor semnificaţiilor compatibile cu sistemul de semne astfel înregistrat, autorul s-a hotărât să se angajeze în următoarele două acţiuni:

a) să încerce, folosind cunoştinţele filologice generale de care dispune, să regăsească sensul atribuit cândva de făuritorii necunoscuţi ai plăcilor de plumb, şirului de semne şi de figuri observabile pe fotografii. În esenţă, un efort de regăsire cu ajutorul unor criterii de bază, cel de comparare etimologică fiind principalul, a sensului originar purtat de textele descifrabile pe fotografii şi pe obiectele încă existente în colecţii.

b) să pună la dispoziţia celor interesaţi de subiect, textele şi rezultatul cercetărilor sale, convins fiind că soluţia propusă este doar o primă abordare, criticabilă, perfectibilă, în mare parte poate chiar înlocuibilă, dar măcar minimal verosimilă. Un gest cu risc asumat, îndrăznit totuşi, chiar şi cu preţul unui posibil eşec, din dorinţa de a combate dezinteresul învăţaţilor faţă de posibila semnificaţie a acestui ansamblu de semne înscrise, cândva, pe plăci de plumb. O posibilă semnificaţie intrinsecă, independentă de atestarea sau lipsa de atestare a suportului vestigiilor aflate la origine. Această atitudine este motivată de convingerea că semnele sunt purtătoarele mesajului - în esenţă, imaginea lor - şi nu materialitatea suportului care le poartă. Şi de aici concluzia că ele trebuie să fie luate în seamă şi analizate ca atare.

Cercetarea însemnărilor de pe plăci a condus autorul la următoarele concluzii:

            1)         Textele sunt scrise fără spaţii sau semn despărţitor, i.e. în scriere continuă.

2)         Ele sunt înscrise în trei alfabete distincte, două din acestea aparent total necunoscute. Altreilea alfabet, folosit mai frecvent de-a lungul textelor, este compus din caracterele alfabetului grecesc clasic, la

 

first, with obscure or totally unclear meaning - must be assessed to determine/ evaluate the plausibility of all imaginable meanings compatible with the system of signs recorded, the author decided to undertake the following two actions:

a) to attempt, through the general philological knowledge at his disposal, to discover the meaning once attributed by unknown creators of the lead plates to the signs and figures that can be seen on photographs. Essentially, this was an effort to discover with the help of basic criteria, etymological comparison being the principal criterion, the original meaning of the decipherable texts on the photographs.

b) to place the texts and results of his investigations at the disposal of those who might at some time become interested in the subject because of his conviction that the proposed solution is simply an effort at a first approach that may be criticized, perfected eventually even largely replaced, but at least to some extent plausible. This gesture contains a certain risk and was undertaken, at the cost of possible defeat, because of the desire to counteract the disinterest of scholars in the possibie significance of the signs inscribed once upon a time on lead plates. In fact, a possible intrinsic significance, regardless of the existence or lack of attestation of the foundation of the remains at their origin. This attitude is motivated by the conviction that the signs are bearers of the message, and what matters is their image (in photographs) and not the material foundation on which they were placed. Hence, the conclusion that they must be taken into account and analyzed as such.

The investigation of the lead plates has led the author to reach the following conclusions:

12 

care se adaugă patru caractere anomale specifice şi caracterul latin V, cu dublă semnificaţie, de “u” sau “v”.

3)   Înscrierile cu caractere greceşti conţin un mare număr de secvenţe asimilabile, prin similitudine condiţionată de presupunerea că valoarea fonetică a caracterelor greceşti este cea clasică, cu patronime şi toponime din istoria geto- dacilor atestate de izvoarele istorice clasice.

4)   Prin extinderea acestei din urmă presupuneri şi la textele scrise cu sau conţinând caractere necunoscute, asemănări de tipul celor menţionate mai sus, permit aproximarea valorii fonetice şi a acestor caractere anomale.      

Ca urmare a rezultatelor obţinute pe baza observaţiilor de la punctele 3 şi 4, autorul emite ipoteza că înscrierile de pe plăci ar fi de origine geto-dacă. Mai exact, că ele se referă îndeosebi la geţii aflaţi sub autoritatea centrului religios politic din Sarmisegetuza Regia. Această din urmă ipoteză este propusă sub rezerva valabilităţii, încă neconfirmată, a traducerilor oferite de autor.

Din punctul de vedere al organizării dalelor, volumul de faţă este conceput monografic, în sensul că sunt înregistrate toate informaţiile pe care autorul a reuşit să le strângă în legătură cu tezaurul de plăci din plumb, existent cândva în întregime, nu numai parţial şi în fotografii, ci format şi din alte câteva obiecte care par îndeaproape înrudite.

În ceea ce priveşte operaţia de decriptare, sarcina autorului a fost mult mat uşoară decât în cazul decriptărilor amintite anterior. Aceasta datorită făptuim că marea majoritate a textelor aici studiate sunt notate cu caractere ale alfabetului grecesc. Problemele de rezolvat s-au redus astfel la stabilirea valorii fonetice a caracterelor greceşti folosite, la determinarea valorilor fonetice

 

         

  1) The texts are written without spaces or signs indicaling separution, that is, in continuous script.

2) They are inscribed in three distinct alphabets, two of which are apparently totally unknown. The third alphabet, which is more frequently used within the texts, is composed of characters of classical Greek, to which are added four specific anomalous characters and V, that is, the letter “u” or “v” in Latin.

3)         The inscriptions in Greek characters contain a large number of comprehensible sequences - through their similarity based on the supposition that the phonetic value of the Greek characters is that of classical Greek - with patronymics and place names from the history of the Geto-Dacians attested by classical historical sources.

4) By also extending these assumptions to the inscriptions written in or containing unknown characters, similarities of this kind - mentioned ahove - permit approximation of the phonetic values for these characters as well.

As a result of the observations in points 3 and 4, the author accepts as a hypothesis that the inscriptions on the plates are of Geto-Dacian origin. More precisely, that they refer particularly to the Getae under the authority of the Sarmisegetuza administrative centre. The latter conclusion is put forward on condition that the author‛s translations are validated, which is as yet unconfirmed.

From an organizational point of view, the present work is conceived as a monograph in the sense that all the information the author has been able to gather in connection with the treasure of lead plates - material which once existed in its entirety, not only in photographs - is recorded, as well as a few other objects that appear to be closely related.

                                                                                                                                                    13

ale caracterelor anomale asociate acestui alfabet și la împărţirea în cuvinte a şirurilor continue de semne înscrise fără spaţii sau semn separator. Aceste operaţii, parcurse într-o primă abordare simultan, au permis recunoaşterea unor grupări grafice identificabile, prin asemănare, cu nume proprii, cu denumiri de instituţii, cu nume de funcţiuni oficiale istoric atestate. Procedeu care, extins apoi şi asupra textelor redate cu grafii necunoscute, face posibil ca, în final, să se atribuie valori fonetice de încercare şi caracterelor aparţinând celui de al doilea alfabet.

S-a construit astfel un aparat preliminar pe baza căruia s-a trecut la despărţirea şirurilor de semne în ipotetice cuvinte prin recunoaşterea unor analogii de formă cu etimoane ale unor limbi europene, ale limbii române în primul rând. Limba română în mod prioritar, deoarece putem presupune în mod firesc că a derivat — direct şi nemijlocit - din limba autohtonă, chiar dacă la un moment dat a fost supusă, pentru scurt timp, unei puternice influenţe latinizante. Este drept că această influenţă este considerată ca fiind fundamentală de mai toţi filologii români, care acceptă premisa că limba geţilor şi a dacilor era complet diferită de cea latină. Autorul nu se încumetă să adopte această premisă până ce ea nu va fi dovedită prin fapte lingvistice clare.

Din cele ce prezentate rezultă că modul de gândire şi metoda de lucru adoptate de autor, sunt cele folosite de cei mai mulţi dintre savanţii citaţi anterior. Mai concret, ele se aliniază după următoarele elemente programatice:

1)   Acceptarea ipotezei că în textele scrise cu caractere greceşti clasice valoarea fonetică a acestora este şi ea cea clasică, ipoteză confirmată prin,

2)   Identificarea de-a lungul acestor texte a acelor secvenţe de caractere /semne

 

 

With respect to the decryption operation, the author’s task was much easier than in the case of the decryptions mentioned above due to the fact that the large majority of the texts studied were written in characters of the Greek alphabet. The problems to be resolved amounted to establishing the phonetic value of the Greek characters that were used, determining the phonetic values of the anomalous characters associated with this alphabet, and dividing into words the continuous sequences of signs without either spaces or signs indicating separation. These operations, undertaken by means of an initial simultaneous approach, resulted in recognition of some groups of graphics identifiable by their similarity with proper names, names of institutions, and names of official functions historically attested. This procedure was then extended to those texts with unknown writing and made possible the attribution, ultimately, of phonetic values on a test basis to the characters belonging to the second alphabet as well.

A preliminary structure was thus built in which rows of signs could be separated into hypothetical words by recognizing analogies of form with the etymons of European languages, and the Romanian language first of all. The Romanian language had priority because it may naturally be supposed to derive - directly and without any intermediary - from the native language, even if initially it was subjected for a while to a powerful Latinizing influence. This influence is considered fundamental by nearly all Romanian philologists who accept the premise that the language of the Getae and the Dacians was completely different from the Latin language. The author does not venture to adopt this premise until it is proven by clear linguistic facts.

14

 care, pe bază de asemănare, sunt asimilabile cu patronime, toponime, nume de instituţii sau de funcţiuni istoric atestate.

3) Recunoaşterea - prin intermediul unor formaţiuni grafice repetate, identificabile în mod plauzibil cu nume istoric atestate - a valorii fonetice de atribuit semnelor anomale şi/ sau a celor încă necunoscute.

4) Identificarea - folosind o fereastră cu lărgime variabilă deplasată în lungul şirurilor de litere în scriptio continua de pe plăcile de plumb - a unor secvenţe cu caractere asemănătoare ca formă sau structură cu entităţi lexicale proprii limbilor indo-euro- pene şi construirea în acest fel a unui dicţionar de ipotetice cuvinte în limba care presupunem a fi fost cea a geto-dacilor.

5) Verificarea corelării semantice a secvenţelor ipoteticelor cuvinte identificate la punctul anterior. Corelarea este validată dacă conduce la secvenţe şi grupări de cuvinte semantic - coerente. Această din urmă operaţie presupune în mod inevitabil reajustări de formă şi de sens ale corespondentelor propuse, reajustări care, evident, trebuie menţinute în limite logic admisibile.

6) Atribuirea unui sens plauzibil acelor secvenţe de caractere - i.e. ipotetice cuvinte - care au rămas neidentificate prin raportare la radicale sau cuvinte cunoscute, în aşa fel încât să se integreze în sintagme semantic inteligibile.

Adoptarea algoritmului astfel explicitat se justifică prin aceea că cele mai multe dintre descifrările celebre, amintite anterior, au respectat esenţa acestui algoritm. Aşa bunăoară, parte sau chiar ansamblul acestui mod de lucru se regăseşte la D. Ăkerblad, la Thomas Young, fizician celebru şi filolog amator, la J. F. Champolion. apoi la C. Niebuhr, matematician la Göttingen. Într-o oarecare măsură, este folosit și de O. G. Tychsen  

 

 

From the preceding comments, it is vident that the author’s way of thinking and work method are those used by most scholars mentioned above. More explicitly, the author’s approach accords with the following programmatic components:

a) Acceptance of the hypothesis that in texts written in classical Greek characters the phonetic value of the characters is the same as that of the classical characters, a hypothesis confirmed by identification throughout these texts of those sequences of characters/ signs which are comprehensible because of their similarity with patronymics, place names, and names of historically attested institutions or functions.

b) Recognition, by means of graphic fomnations plausibly identifiable with his torically attested names, of the phonetic values to be attributed to anomlous signs and/ or those as yet unknown.

c) Identification - using a window of variable size moving along the rows of letters in continuous script on the lead plates - of some sequences of characters similar in form or structure to the proper word entities of Indo-European languages and the construction by this means of a dictionary of hypothetical words in the language suspected to be that of the Geto-Dacians.

d) Verification of the semantic correlations of the sequences of hypotheticai words identified by means of the previous point. The correlation is valid if it leads to sequences of semantically coherent words. The last operation inevitably assumes readjustments of form and meaning of the proposed correlations, readjustments that, it is clear, must be maintained within logically acceptable limits.

e) Attribution of a plausible meaning to the sequences of characters – that is, hypotetical words – that have remained

15