sâmbătă, 16 ianuarie 2016

CĂSĂTORII DE NEDESPĂRȚIT, VISUL ORICĂREI DOMNIȘOARE ÎNDRĂGOSTITE - SAU BĂIAT -, DEVINE REALITATE LA... BISERICA PODEANU DIN BUCUREȘTI PARTEA A II-A


CĂSĂTORII DE NEDESPĂRȚIT, VISUL 

ORICĂREI DOMNIȘOARE ÎNDRĂGOSTITE -

  SAU BĂIAT -, DEVINE REALITATE LA... 

BISERICA PODEANU DIN BUCUREȘTI


Articol omagial dedicat aceleia

 care, dacă trăia, împlinea astăzi

 16 ianuarie 2016 vârsta de 79 de


 ani!

Afficher l'image d'origine   Sfântul Arhanghel Gavriil aducând crini Preacuratei Fecioare Maria, împreună cu Vestea cea Bună - anluminură

Crinul de pe maidan

Lăcaşul a devenit neîncăpător pentru mulţimea care, la fiecare sărbătoare, venea să asculte slujba şi predica părintelui mărunt la trup, dar cu o inimă mare. “Şapte-opt sute de bărbaţi şi femei, afară de copii, se împărtăşeau regulat la Paşti şi Crăciun, după săptămânile de pregătire ale posturilor”, aflăm tot din “Păstorul Ortodox”. Asistenţa socială avea în vedere cele patruzeci şi cinci de familii nevoiaşe, care mâncau zilnic două feluri de bucate în anii de după greva muncitorilor de la Griviţa. 



http://www.ziarulstefancelmare.ro/mai-stiti-ce-a-fost-in-zilele-de-15-16-februarie-1933-greva-de-la-atelierele-cfr-grivita-rosie/


   16 februarie 1933, Greva muncitorilor de la 

Grivița

După ridicarea bisericii, patriarhul Miron Cristea a spus: “Astăzi, pe maidanul de altă dată, a înflorit un crin, biserica voastră, care înmirezmează această lume umilă şi muncitoare”. Tot aici s-a rugat de multe ori Regele Mihai al României, care a dat bani pentru uşile de la intrare.




https://www.google.ro/searchq=crin&biw=911&bih=567&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwiv_YvQm_3QAhXNNFAKHd7qBwsQ7AkIJA#tbm=isch&q=crin+regal&imgrc=csI_rNyah7UXQM%3A
   crinul înflorit

Doar biserica a rămas în picioare la bombardament

Biserica Podeanu a îndurat multe vitregii începând cu anul 1940 când, în urma cutremurului, au avut de suferit zidurile. Au trecut numai patru ani, până când, în 1944, bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial au distrus complet cartierul Griviţa. 


https://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitura_de_stat_de_la_23_august_1944#/media/File:Mihai.jpg
    Mihai I de România în anul 1944

Singura clădire care a rămas în picioare a fost biserica, deşi cele două turle situate deasupra pronaosului, fiind atinse, au căzut. Daune ale lăcaşului de cult s-au înregistrat şi la cutremurul din 1977, când a căzut turla centrală. Structura simplă, de cărămidă, pe care au fost aşezate cele trei turle construite din beton masiv, foarte greoaie, s-a şubrezit în urma mişcărilor seismice şi au început să apară fisuri mari în ziduri. Biserica cerea o reconsolidare serioasă. 





1944, bombardamente americane în București

Când, în anul 1990, a venit actualul părinte paroh Vasile Ailioaei, a hotărât demararea lucrărilor de renovare a locaşului. În anul 1996, Nicolae Noica, ministrul cultelor de atunci, văzând cum arăta biserica, a dispus dărâmarea ei şi construirea alteia în grădina de alături. Părintele Ailioaei a căutat în arhive date privind biserica, pentru a arăta importanţa ei ca monument, şi a împiedica demolarea. A reuşit.




   Sfântul Arhanghel Gavriil aducând crini Preacuratei Fecioare Maria, împreună cu Vestea cea Bună - anluminură

Un episcop cu domiciliu forţat

Pensionat forţat de autorităţile comuniste pentru că s-a opus decretului care viza închiderea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal din acestea (410-1959), episcopul a primit interdicţia de a sluji, stabilindu-i-se domiciliul forţat în Bucureşti. Venind aici, a luat cu sine şi sfintele moaşte pe care le primise în urma unei vizite în Creta făcută împreună cu mitropolitul Tit Simedrea.

 http://ziarullumina.ro/memoria-bisericii-in-imagini-tit-simedrea-mitropolitul-uitat-36055.html
   mitropolitul Tit Simedrea

Episcopul Valerian Zaharia

Născut la Faraoane de Sus, judeţul Vrancea, în anul 1915, pe 26 octombrie, de ziua Sfântului Dimitrie, ca al zecelea copil al părinţilor săi, Valerian Zaharia este singurul episcop fiu de călugăr, după cum mărturisea el însuşi. Tatăl său s-a călugărit spre sfârşitul vieţii. Pentru că părinţii lui s-au despărţit, Vasile (numele de mirean al episcopului) a ajuns la orfelinat. Este singurul arhiereu provenit din orfelinat

https://ro.wikipedia.org/wiki/Faraoanele,_Vrancea
Faraoanele de Sus, judeţul Vrancea

După ce a urmat Seminarul Teologic la Brăila, a absolvit facultăţile de Teologie şi de Litere de la Bucureşti. Ca ieromonah, a fost ales ca stareţ al Mănăstirii Ghighiu, apoi a condus şi obştea Mănăstirii Antim. O vreme a fost director al Seminarului Teologic din Bălţi, Basarabia, apoi a fost detaşat la seminariile din Galaţi şi Iaşi. A fost un destoinic scriitor la ziarul “Universul”, unde i-au apărut peste 300 de articole. Tot el a editat cel dintâi compendiu biblic: “Flori alese din grădină Sfintei Scripturi”, care cuprinde citate biblice pe diferite teme.


https://www.google.ro/searchq=M%C4%83n%C4%83stirii+Ghighiu,+foto&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwiVgcaXhbHKAhWknnIKHZE8BkcQsAQIHA#imgrc=IGfEpGTKTEnNQM%3A
    Mănăstirea Ghighiu

Altarul din casă

Părintele Vasile Ailioaei ne-a povestit: “L-am cunoscut pe episcopul Valerian încă din perioada când eram seminarist. Deşi eu sunt originar din Humuleşti, am făcut Seminarul Teologic în Banat, la Caransebeş. Am fost înfiat de către episcopul Teoctist Arăpașu al Aradului şi la Seminarul de acolo l-a cunoscut pe episcopul Valerian. Aveam 12 ani de preoţie când l-am reîntâlnit la Biserica Podeanu, în 1990. 


https://www.google.ro/searchq=M%C4%83n%C4%83stirii+Ghighiu,+foto&biw=819&bih=514&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwiVgcaXhbHKAhWknnIKHZE8BkcQsAQIHA#tbm=isch&q=+++Eparhia+Oradiei%2C+foto&imgrc=0_mWW-JmslUUkM%3A
    Eparhia Oradiei

Pentru că se opusese autorităţilor comuniste care doreau închiderea mănăstirilor în urma decretului 410, comuniştii urmărind desfiinţarea vieţii monahale în România, s-au hotărât să facă mai întâi un test cu Eparhia Oradei, unde era arhiereu Valerian Zaharia. Protestul pe care ierarhul Oradei l-a făcut faţă de autorităţi, a atras mânia şefului Departamentului Cultelor de atunci, Emil Botnăraş, care a hotărât pensionarea forţată a lui. De atunci nu i s-a mai permis să slujească în public. 


   episcopul Teoctist Arăpașu al Aradului

A fost silit să vină în Bucureşti, iar, în casa din spatele Bisericii Podeanu, episcopul îşi făcuse un mic altar, unde săvârşea Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. Era un om tare ca o nucă. Un temperament vulcanic. Citea enorm. Făcea însemnări şi avea un comentariu pertinent la multe probleme teologice. După evenimentele din 1989, l-am invitat să oficieze Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi să predice. Credincioşii erau foarte bucuroşi, îl iubeau mult. Sfătos, blând cu copiii, era ca un bunic pentru noi toţi. 


http://images.google.fr/imgresimgurl=http%3A%2F%2Fdiocesequimper.fr%2Fmedia%2Fk2%2Fitems%2Fcache%2Fa7f29fa843c0bce11d4005210b603e61_XL.jpg%3Ft%3D1452284801&imgrefurl=http%3A%2F%2Fdiocese-quimper.fr%2Ffr%2Fse-ressourcer%2Fles-homelies-de-michelscouarnec%2Fstory%2F2052%2F2emedimanchedutempsordinaire17janvier2016&h=646&w=640&tbnid=q2Av2SHoyDRsZM%3A&vet=1&docid=kKrNs7Zzv4VV7M&ei=1jxWWN6EAZr2wQLC_6_IBQ&tbm=isch&iact=rc&uact=3&dur=9322&page=3&start=28&ndsp=8&ved=0ahUKEwjex6KOnv3QAhUae1AKHcL_C1kQMwhCKCAwIA&bih=462&biw=820

 Domnul nostru Iisus 

Hristos înfăptuind prima

 Sa minune în Cana Galileii - Israel

Îl ascultam ore în şir, iar uneori, pe când nu locuiam în parohie, casa parohială fiind ocupată de el, soţia mă mustra, spunându-mi: «Pierzi prea mult timp cu părintele». Eu i-am răspuns: «Lucrurile, experienţa pe care le-a adunat într-o viaţă, eu le primesc de la el într-o oră». Biserica Podeanu era după anii “90” o catedrală episcopală. Până la moartea lui, întâmplată la 15 martie 1996, a slujit aici săptămânal”.



Biserica din Cana

 Galileii - Israel


▲ Viaţa mirelui din Cana, apostolul zelos

Sfântul Simon Zelotul a făcut parte din ceata celor doisprezece Apostoli care l-au urmat pe Hristos în propovăduirea lui în pământul Palestinei. Aşa cum mărturiseşte tradiţia bisericească, Dumnezeu a rânduit ca acest Apostol să aibă bucuria ca, la nunta sa, să fie prezent Însuşi Domnul Hristos, Preasfânta Sa Maică şi ucenicii pe care Mântuitorul îi avea la acea dată. 

http://har22201.blogspot.ro/2012/10/saint-simon-et-saint-jude-apotres.html
    Sfântul Apostol Simon Zilotul și  Sfântul Apostol Iuda - Tadeus

Episodul din Cana Galileii, pe care îl găsim relatat în capitolul doi al Evangheliei după Ioan, ne prezintă momentul de bucurie al unei căsătorii în Iudeea. Se crede că erau doi tineri puţin avuţi, slujitori ai unor oameni bogaţi, aceştia făcându-le hatârul de a le organiza nunta în casa lor. Faptul că erau săraci este confirmat şi de întâmplarea nefericită prin care au rămas fără vin la masă. Hristos însă salvează nunta care era să eşueze, şi îi bucură pe mirii care, altfel, ar fi fost umpluţi de ruşine. 


http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1190/118995_simon_zilotul.jpg
     Sfântul Apostol Simon Zilotul zis și Natanail

Preschimbarea apei în vin este prima minune pe care a săvârşit-o Hristos şi pe care o găsim consemnată în Scriptură. Atent la gestul Domnului, mirele Simon a devenit ucenic al lui Iisus, pe care L-a slujit şi propovăduit toată viaţa. Chiar apelativul de “zelot” ne atrage atenţia că Simon era o persoană foarte râvnitoare în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu. Această grupare a zeloţilor socotea că timpul venirii lui Mesia este aproape, se împotriveau cu toată puterea romanilor şi credeau că dacă vor porni un război împotriva ocupantului străin, Dumnezeu îi va ajuta să învingă.

http://www.magdalenepublishing.org/simon-the-zealot-apostle/
Sfântul Apostol Simon Zilotul


▲ Strănepotul lui Ion Creangă

Parohul Vasile Ailioaei are o poveste interesantă. Mama părintelui, Ecaterina Apetrei, născută în Humuleşti, a fost verişoara stareţului de la Mănăstirea Sihăstria, părintele Caliopie Apetrei. “Tatăl meu era şi el humuleştean, deşi nu locuia în sat. În opera «Amintiri din copilărie» a scriitorului Ion Creangă se spune: «Iar pe dascălul bisericii noastre îl chema bădiţa Vasile Ailioaei…». Ion Creangă a avut un frate, Constantin, cu porecla Mamac, iar acesta a fost bunicul mamei mele. Moştenirea pe care am primit-o de la mama este exact aria de pământ unde Nică se ducea cu mâncare pentru lingurari”, a spus părintele Vasile.


    Mănăstirea Sihăstria


Părintele paroh a absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu în anul 1980, după care a făcut doctoratul, specializarea teologie morală. Studiile făcute timp de doi ani şi jumătate în Germania la Regensburg, l-au ajutat mult. Aici a deprins bine limba germană şi a putut să se angajeze în anul 1992 ca translator la firma “Textila Dacia”, care avea sediul în Bucureşti.




    domul din Regensburg

“Banii pe care îi primeam aici, aproape 2000 de dolari lunar, erau o sumă foarte bună, cu care am demarat renovarea bisericii. Din salariu plăteam muncitorii, iar materialele erau luate prin intermediul firmei la care lucram. Zece ani, contribuţia lunară a sprijinit consolidarea bisericii”, mărturiseşte părintele paroh.

  https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4c/Star-of-Romania-Order-Collar.jpg
  decoraţia Steaua României în grad de Mare Cavaler
 

În anul 2000, părintele Ailioaei a primit, din partea preşedintelui de atunci al României, Emil Constantinescu, decoraţia Steaua României în grad de Mare Cavaler, pentru activitatea depusă în slujba bisericii şi pentru reuşita salvării lăcaşului de cult din parohia Podeanu.



   părintele profesor Constantin Drăguşin

▲ Slujbe săvârşite zilnic

Alături de părintele Ailioaei, mai sunt doi slujitori, părintele profesor Constantin Drăguşin, dirijorul Coralei patriarhale “Nicolae Lungu”, şi preotul Constantin Strugariu, primul diacon pe care l-a avut episcopul Valerian Zaharia după anul 1990.
“În biserica noastră vin foarte mulţi tineri din întreaga Capitală. O parte dintre ei s-au căsătorit aici, şi-au botezat copiii la noi şi ne simţim ca într-o mare familie. 


Hristos transformând apa în vin

Oamenii caută biserica noastră şi pentru slujbele pe care le săvârşim aproape în fiecare zi. Dacă în perioada Postului Mare săvârşim zilnic Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, după obiceiul pe care l-a statornicit primul preot care a slujit aici, Părintele Şerpoianu, în restul anului săvârşim lunea după-amiază Sfântul Maslu, urmat de Acatistul Sfântului Simon Zilotul, apoi miercuri seara, Acatistul Maicii Domnului, iar vineri dimineaţa, Sfântul Maslu şi seara, Acatistul Mântuitorului”, ne-a mai spus părintele paroh Vasile Ailioaei.
Moaştele Sfântului Simon Zilotul sunt acoperite de un baldachin construit după modelul celui aflat la Roma, într-una din catacombele unde se află moaştele Sfinţilor Chiril şi Metodiu.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:KyrilMethod.jpg
File:KyrilMethod.jpg   Sfinţii Chiril şi Metodiu


BISERICA PODEANU

- Sf. Simon Zilotul, protectorul marilor iubiri -

* Nu știu de ce prețuim mai mult Ziua Sfântului Valentin decât Dragobetele nostru românesc. 

http://www.bucurestilive.ro/BCR-Piata-Chibrit.htm?md=3&itm=469325612

harta amplasamentului 

Bisericii Podeanu din 

București sectorul 1 str. Dornei nr. 70

Nu știu de unde a apărut această modă și de ce ne place să alergăm după mărgele străine, uitând că la doi pași de noi, în chiar naosul Bisericii Podeanu din Piața Chibrit, se află moaștele Sfântului Simon Zilotul, protectorul tuturor îndrăgostiților și al celor căsătoriți, Apostolul despre care se spune că, la Cana Galileei, l-a avut ca nuntaș pe Însuși Hristos și a băut împreună cu El vinul prefăcut miraculos din apă *

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/02/Kirchenfenster_B%C3%B6ckweiler.jpg
   Sfinții Apostoli: Luca, Ioan, Marcu și Matei - Biserica Böckweiler din Bliesgau, Germania

La racla Sfântului Simon Zilotul

La Podeanu, toate drumurile duc la racla Sfântului, acolo unde, sub privirea trează a Pantocratorului și a sfinților din Iconostas, se întruchipează mistic un loc dincolo de orice loc - un al cincilea punct cardinal: Centrul Lumii. Ajungi la raclă și, cu ochii închiși, purtat de un imbold special al inimii, îngenunchezi în fața Sfintelor Moaște, fără voie. 


    Sfintele Moaște ale  Sfântul Apostol Simon Zilotul

Nu trebuie să cauți, nu trebuie să întrebi pe nimeni. Ca orice comoară adevărată, moaștele Apostolului Simon Zilotul sunt la vedere. E o casetă de lemn mirositor de santal, cu intarsii fine de sidef, ce se arată în ascunzișul altei casete mai mari și cu geam transparent, sub un mic baldachin de marmură alb-ruginie, întruchipând cununa vieții și a căsătoriei, sprijinită pe patru stâlpi de neclintit - stâlpii Mântuirii dintotdeauna: Credința, Nădejdea, Dragostea și Familia.

http://vestitorul.blogspot.ro/2009/11/taina-aceasta-mare-este-iar-eu-zic-in.html
  Familie formată prin Taina Nunții


BISERICA PODEANU
Părintele Ailoaie

Sunt multe lucruri demne de uimire la Podeanu. Privești și iei aminte. Admiri amestecul de alb cu polen aurit de pe catapeteasmă și observi desenul luminos al unor superbe vitralii cu sfinți români. Citești micul istoric și te minunezi de prospețimea construcției (refăcută total după anul 1990), pentru a te opri apoi în pridvor, constatând că, la ora vecerniei, stranele sunt deja pline. Alături, lângă pangar*, câțiva credincioși aprind lumânări și discută cu glas șoptit între ei. 



   lumânări aprinse de credincioși


E lume de tot felul. Lume, în general, cu probleme. Unii vin din curiozitate; alții, într-o disperare de moment. Unii ezită și nu știu încă bine ce să ceară; alții vor să mulțumească pentru toate câte li s-au împlinit. O tânără trăiește de mai mult timp cu impresia că este blestemată, de vreme ce nimeni nu a cerut-o în căsătorie până acum, și multe femei din familia ei au murit bătrâne, bolnave și singure. O altă tânără întreabă, parcă ușor îndoită, dacă Moaștele ajută să-i aducă înapoi iubitul, în timp ce o doamnă mai în vârstă, caută să o încurajeze, povestindu-i cum, după 40 de ani de căsătorie, s-a trezit că-i cere soțului ei să divorțeze, simțind față de omul pe care îl iubise cândva, o repulsie violentă, cu totul nefirească. 

http://leschroniquesderorschach.blogspot.ro/2014/01/limage-du-jour-foudroye-par-un-eclair.html      Statuia lui Hristos cu brațele întinse din Rio de Janeiro, principala atracție turistica a Braziliei a fost lovită de fulger în timpul unei furtuni violente joi 16 ianuarie 2014  https://fr.wikipedia.org/wiki/Christ_R%C3%A9dempteur

Nimeni și nimic nu a putut-o convinge să renunțe la hotărârea ei, până când s-a întâmplat ca, în drum spre Tribunal, să treacă prin dreptul bisericii și, brusc, făcându-și doar semnul crucii, o căldură dincolo de fire a cuprins-o cu intensitatea unui fulger, făcând-o să exclame uimită: “Doamne, ce-i cu mine? Ce vreau să fac?”. Așa a dispărut vrăjmășia din inima ei, așa s-a reîndrăgostit de soțul ei și tot așa a aflat numele bisericii Podeanu, deopotrivă cu minunata lucrare a Sfântului Simon Zilotul, protectorul mirilor și îndreptătorul celor rătăciți sufletește. 

https://fr.wikipedia.org/wiki/Christ_R%C3%A9dempteur#/media/File:Cristo_Redentor_-_Rio_de_Janeiro,_Brasil.jpg
   Hristos Mântuitorul este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia amplasat la sud de oraș, pe muntele Corcovado (700 m)

BISERICA PODEANU

Viziunea femeii oarbe


E multă suferință rostită în gând sau doar în șoaptă, la racla cu Sfintele Moaște, dar și ajutorul e mare, pe măsură. Părintele Ailioaie știe prea bine de unde vine acest ajutor. Ar păstra cuvenita tăcere a smereniei preoțești (faptele să vorbească), dar știe prea bine că de n-ar vorbi el despre asta, ar vorbi pietrele și zidurile cele înalte ale bisericii, lucru care de altfel s-a și întâmplat, când, cu ocazia reconstruirii ei, a descoperit într-o nișă adâncită sub paviment, o casetă cu fotografia unei femei.
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:SimonTheZealotWithSaw.JPG
  Statuia Sfântului Simon Zilotul










https://en.wikipedia.org/wiki/Simon_the_Zealot#/media/File:SimonTheZealotWithSaw.JPG  

 Alături, lângă alte fotografii de epocă și decupaje din ziarele vremii, se afla mărturia preotului Mihail Șerpaianu (primul ctitor al bisericii), care povestea că, pe la 1926, o femeie oarbă din naștere și cu viața curată, pe numele de familie Pascalopol, trecând prin zonă, s-a oprit din drum și a început să strige că vede cum în fața ei se ridica o biserică învăluită toată în lumină, cu nimb strălucitor jur-împrejur. Exact pe locul acela s-a ridicat biserica, respectându-se cumva descrierea femeii oarbe: un lăcaș mic și smerit, simplu și curat, cu două coloane la intrare și, deasupra, trei turle, ca cele trei degete ale mâinii pregătite pentru închinare.

 https://commons.wikimedia.org/wiki/File:GOYA_-_El_aquelarre_(Museo_L%C3%A1zaro_Galdiano,_Madrid,_1797-98).jpg?uselang=fr

   “SABATUL 

VRAJITOARELOR” DE 

FRANCISCO DE 

GOYA


Stavila vrăjitoarelor

E mult de atunci, dar nu atât de departe cât ar părea. Refugiat pe scaunul în care spovedește, părintele Vasile Ailioaie își amintește și tresare. Îi vine greu să creadă că în anul 1990, când a venit la Podeanu, biserica era o ruină neagră, un patrulater de ziduri mucegăite, reci și desfăcute pe la colțuri, prin care sufla crivățul iernii și pe unde șoarecii se strecurau până spre altar. Nici el nu știe cum a reușit în câțiva ani, să reclădească de unul singur biserica, înlocuindu-i cupolele grele și păstrându-i, totuși, forma inițială. Surâde doar obosit și arată spre sfânta raclă.

https://fr.wikipedia.org/wiki/Simon_le_Z%C3%A9lote#/media/File:Simon_(Caravaggio).jpg
   Sfântul Apostol Simon Zilotul

BISERICA PODEANU
Catapeteasma străluminată

E limpede că nimic nu s-a întâmplat în viața lui fără voia Mirelui din Cana Galileei. Nici când l-a cunoscut și l-a luat în grija familiei sale pe bătrânul episcop Valerian Zaharia (cel care ținea în mare taină Moaștele, aduse cu multă cheltuială din insula Creta), nici când același episcop, persecutat de comuniști și mutat între timp la Domnul, i-a apărut în vis și l-a avertizat cu vocea lui autoritar- paternă, să nu se lase și să nu uite: Podeanu se afla, de fapt, în Groapa lui Ouatu (cel mai rău famat cartier bucureștean) și Dumnezeu a vrut ca biserica să fie casă a Sfântului Apostol Simon Zilotul, dar și stavila tuturor vrăjitoarelor și descântătoarelor din S1 T2 R3 Ă4 U5 L6 E7 Ș8 T9 I10.

 http://www.latribunedelart.com/spip.php?page=docbig&id_document=11059
  “Conjurația vrăjitoarelor” DE 

FRANCISCO DE GOYA

Părintele evita să vorbească despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru această biserică, în care s-a zidit cumva pe sine, cu întreaga familie, renunțând la micile bucurii lumești. Se codește și tace încurcat, dar îl dau de gol straiele modeste și mâinile crăpate și acum de muncă - mâini pe care, inutil, încercă să le ascundă sub marginile reverendei. Ca uleiul sfințit, adevărul iese la lumină, oricare ar fi el. Iese, împlinind noi miracole, așa cum s-a întâmplat când Lovica Ailioaie (soția părintelui) și Victoria Cosmin (soția unui important sponsor) au refuzat să le fie pomenite pe undeva numele și, astfel, să se afle că ele au cumpărat cu banii lor marmura de la baldachinul Sfântului Simon Zilotul.




 Voia Sfântului a fost însă alta și, miraculos, a făcut ca în spatele piedestalului, să apară scrise, în chiar fibra blocului de marmură, așa cum a fost el tăiat în carieră, chiar inițialele celor două femei: V. C. și L. A!
Această formă de minune se numește hierofanie.

  
Extras din registrul sării civile pentru născuți din anul 1909 Craiova în care se atestă nașterea minorei pe strada Buzești nr. 8 suburbia Sfinții Arhangheli

Nuntire albă, cu Mirele Hristos

La Podeanu, drumul credincioșilor se oprește obligatoriu la baldachinul Apostolului Simon Zilotul și la superba icoană pictată de părintele Sofian Boghiu de la Antim. Sunt multe rugăminți care se rostesc la racla Sfântului. Oameni mai tineri și mai puțin tineri, care cred că au fost blestemați și că li s-au legat cununiile, oameni disperați în dragoste sau disperați că nu au un copil.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Casa_Dinopol.JPG
  str. Buzești nr. 8 suburbia Sfinții Arhangheli din Craiova indică existența unei case monument istoric având codul DJ-II-m-B-07999 , imobilul numindu-se Casa Dinopol

BISERICA PODEANU
Racla cu moaște
Deloc uimit să audă asemenea cazuri, părintele Ailioaie clatină ușor din cap, evită să certe pe cineva și caută să rămână cât mai rezervat, considerând că, prin rugăciunea noastră insistentă, greșim atunci când cerem să se împlinească voia noastră și nu voia lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat nu de mult cu o tânără care, speriată că nimeni nu o cerea în căsătorie, făcea pelerinaje nesfârșite pe la cei mai mari duhovnici, pentru a o ajuta să-și găsească ursitul, perechea hărăzită de Dumnezeu. Într-un târziu, după mai multe căutări, a revenit la Podeanu. Avea în brațe un imens buchet de flori și voia să mulțumească din tot sufletul la racla Sfântului, fericită că, mergând din mănăstire în mănăstire, a prins drag de viața monahală și s-a călugărit, avându-l acum mire chiar pe Hristos.


  buchet de flori

 “Să nu forțăm mâna lui Dumnezeu cu cererile noastre”, spune părintele Ailioaie. “Să nu uităm pilda marelui preot Zaharia, care, fără să știe ce face, și-a cerut moartea. Deși bătrân de zile și cu o soție la fel, Zaharia a cerut în rugăciune prunc și, insistând, Dumnezeu i l-a dat pe viitorul sfânt Ioan Botezătorul, din a cărui pricină va fi ucis între Templu și Altar, cum bine se știe din Biblie... Sunt momente în viață când nu trebuie să ne fixăm gândul pe ceva precis, pe ceva anume.

https://fr.wikipedia.org/wiki/Zacharie_(p%C3%A8re_de_Jean_le_Baptiste)
   preotul Zaharia în Templu, în fața Arhanghelului Gavriil

 Sunt situații când un rău se petrece spre bine și când un soț bețiv și păcătos se poate mântui prin soția credincioasă, așa cum s-a întâmplat cu Sfânta Xenia, “Nebună întru Hristos”, care s-a îmbrăcat în haine bărbătești ca să plângă cu râuri de lacrimi în numele soțului ei, mort neîmpărtășit și în destrăbălare. Dacă nu cunoaștem planul lui Dumnezeu, atunci mai înțelept este să cerem ceea ce este de folos Mântuirii noastre. Să cerem, cu alte cuvinte, pomul roditor, și nu bucuria parfumată a unui singur și amăgitor fruct. Să cerem iubirea și nu un simplu și trecător sărut”.

Fericita Xenia Sfântă din St. Petersburg (+ 24 septembrie)


Născută spre anii 1719- 1730
Decedată spre anul 1803
Venerată de Biserica Ortodoxă Rusă
Canonizată la data de 6 februarie 1988
Icoana Sfintei Xenia din Sankt-Petersburg, prezentând-o în timp ce contribuia la construirea unei biserici (+ 24 septembrie)
Fericita Xenia Grigorievna Petrova a trăit în secolul al optsprezecelea. Ea era soția colonelului Andrei Teodorovici Petrov, cantor al corului Imperial la Curtea țarinei Elisabeta a Rusiei și a țarinei Ecaterina I a Rusiei. 

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Carle_Vanloo,_Portrait_de_l%E2%80%99imp%C3%A9ratrice_%C3%89lisabeth_Petrovna_(1760).jpg
File:Carle Vanloo, Portrait de l’impératrice Élisabeth Petrovna (1760).jpg   Portretul împărătesei Elisabeta a Rusiei (29 decembrie  1709 — 5 ianuarie 1762)

Nimic nu părea să-i traseze destinul ascetic culminând cu supranumele de “nebună pentru Hristos”. Neavând copii, își iubea cu atât mai mult soțul. În timpul unei recepții în cursul căreia acesta a băut foarte mult, Andrei Teodorovici, încă tânăr și cu o stare bună de sănătate, a murit dintr-o dată, fără să fi avut timpul să se pregătească spiritual și fără împărtășirea pentru ultima oară din Sfintele Taine ale lui Hristos [neîmpărtășit și fără lumânare]. În urma acestui tragic eveniment, Xenia s-a schimbat complet. Ea a îmbrăcat hainele soțului ei și a cerut ca de acum înainte, să nu mai fie numită decât Andrei Teodorovici.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecaterina_I_a_Rusiei#/media/File:Empress_Catherine_I_-c.1724_-2.jpg     Ecaterina I a Rusiei


Dându-și seama de vanitatea posesiunii bunurilor pământești și de natura extrem de trecătoare a bucuriilor vieții de aici, de jos, ea s-a deposedat de tot ce-a avut. Familia ei, îngrijorată de comportamentul ei, [ce o lăsa fără bunuri terestre de moștenit] a făcut apel la justiție să intervină pentru a o împiedica să împartă ceea ce posedase soțul ei, acuzând-o de a fi nebună.
După o examinare atentă și aprofundată, s-a stabilit că ea era perfect sănătoasă și, prin urmare, că putea să dispună după bunul plac de bunurile sale. Ea a împărțit așadar ceea ce-i mai rămăsese săracilor, și-a donat casa unei prietene de-a ei pe nume Paraschieva Antonovna.

http://dositeea.blogspot.ro/2011/09/sf-xenia-de-sankt-petersburg.html
   cavoul Sfintei Xenia

Ea a dispărut timp de opt ani și se crede că s-ar fi retras la o mănăstire pentru a se pregăti pentru noua ei viață, sub îndrumarea unui stareț. Ea avea etatea de douăzeci și șase de ani când a renunțat la lume. Timp de patruzeci și cinci de ani până la moartea ei, survenită la vârsta de șaptezeci și unu de ani, a fost nebuna pentru Hristos, din Saint-Petersburg. Ea rătăcea prin oraș, de preferință în cel mai rău famat cartier al orașului, numit Peterbourskaya Storona. Sfânta Xenia din Sankt-Petersburg putea fi adesea întâlnită aproape de parohia Sf Matthia, unde locuiau cei mai săraci cetățeni.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Biserica_evanghelica_din_Rasnov.jpg

File:Biserica evanghelica din Rasnov.jpg
biserica cu hramul Sf. Mattia, construită în sec. XIII la Râșnov de Cavalerii Teutoni

Această femeie îmbrăcată ca un bărbat, cel mai adesea desculță, părea a nu fi decât un simplu cerșetor pentru majoritatea locuitorilor acelui cartier. Pentru trecătorii ocazionali, acest cerșetor în zdrențe a devenit un obiect de batjocură și de ironie. În timp ce ea suporta toate afronturile fără să spună un cuvânt, într-o zi, ei s-au apucat să arunce după ea cu noroi și cu pietre. Ea a fugit atunci spre ei, cu o trestie în mână și localnicii surprinși de acest gest al ei, au început s-o protejeze din acea zi și, de atunci, n-a trebuit să îndure o astfel de violență.
Locuitorii cartierului Peterbourskaya Storona au început să vadă cu alți ochi această siluetă devenită acum familiară.



 Se aflase că ea era mai mult decât o nebună aparentă ce o făcea să rătăcească pe străzi în haine bărbătești, uniforma defunctului ei soț, ca pentru a răscumpăra moartea acestuia, prin ascetismul ei și sărăcie. A fost invitată, s-a încercat să i se dea niște haine mai calde pentru a rezista iernilor aspre din St. Petersburg, dar n-a acceptat: ea a refuzat întotdeauna hainele, neacceptând decât părți de mici dimensiuni din icoana Sf. Gheorghe, care le redistribuia la cei săraci!




Oamenii au observat că primind-o pe Xenia restaurau pacea și armonia în casele lor, că dacă ea binecuvânta copiii, aceștia rămâneau sănătoși și că negustorii și vizitiii, care-i făceau pomană, aveau o zi de succes. Ea se rugat neîncetat și, probabil, obținea în plus pentru aceasta, darul vindecării și al profeției: adesea spunea cuvinte fără logică în mod aparent dar care apoi s-au dovedit a fi importante pentru cei cărora ea le-a adresat. 
Noaptea, s-a văzut că ea se ruga, fie vară ori iarnă, într-un câmp, departe de oraș. Ea făcea, de asemenea, mari metanii în toate direcțiile. Uneori închinările ei nocturne au fost diferite ...


   

 Astfel, cu câțiva ani înainte de moartea ei, când o biserică a fost construită la cimitirul din Smolensk, lucrătorii observară că în fiecare dimineață, erau grămezi de cărămizi care au fost aduse la partea de sus a schelei, pentru a facilita munca celor care lucrau la construcție. Intrigați de acest mister repetat, ei au postat pe unul dintre ei să facă de pază și au descoperit că Fericita Sfânta Xenia era cea care-i ajuta în secret! 
Harul ei profetic a fost remarcabil. Într-o zi, fiind în vizită la prietenii ei  Goloubiev, ea s-a întors spre tânăra fată a casei și i-a spus, “Tu faci cafea aici în timp ce soțul tău își îngroapă soția la Okhta. Dute-acolo repede”! Mama și fiica, având un mare respect pentru Xenia, s-au dus la cimitir. 




Înmormântarea se terminase. Tânărul văduv a leșinat de durere și întristare pe mormântul soției sale. Ele au avut grijă de el, au rămas în relație cu el și, un an mai târziu, căsătoria prezisă de Fericita Xenia a avut loc.
Episodul Sfintei Xenia cu șobolanul este, de asemenea, elocvent în a reliefa harul ei. În timp ce cumpărătorii s-au înghesuit să cumpere miere frumoasă ce se vindea pe piață, Xenia a intervenit, strigând: “Nu luați! Această miere nu este comestibilă, se simte cadavrul”! Și, spre disperarea comerciantului, ea își folosi toată puterea pentru a răsturna butoiul de miere. Când a fost vărsată, s-a văzut că pe fundul butoiului era de fapt un șobolan mort!




Într-o zi, luând ceai într-o casă care a fost a ei, la prietena ei Paraschieva, ea exclamă brusc: “Ce faci stând acolo? Fiul tău te așteaptă”! Paraschieva nu avea copii. Ea a plecat în locația dorită de Xenia și se găsi în fața unei scene patetice. O femeie gravidă a fost călcată de o trăsură, și murind a dat naștere unui băiat. În ciuda tuturor cercetărilor efectuate, nu s-a putut găsi urma familiei mamei nefericite și copilul, deveni efectiv fiul ei.
Invitată într-o seară de o familie, ea a spus la momentul despărțirii de gazda numită Krapivina “Iată o verde Krapiva (urzică), dar în curând se va usca”! Nimeni n-a dat mare importanță cuvintelor ei, dar la scurt timp după aceea, tânăra s-a îmbolnăvit și a murit brusc. 

http://www.egliserusse.eu/blogdiscussion/Le-miracle-accompli-aux-Etats-Unis-par-la-Bienheureuse-Xenia-de-Saint-Petersbourg_a3132.html?com
   Fericita Xenia Sfântă din St. Petersburarg arătându-se în California

Deseori, Xenia se oprea în mijlocul unei conversații și dispărea, zicând: “Trebuie să mă grăbesc! Ea are nevoie de mine”!
La scurt timp înainte de moartea ei, Sfânta și Fericita nebună pentru Hristos, a avut convingerea interioară că sufletul soțului ei se odihnea în pace. Prin urmare, ea de asemenea, putea să moară acum și să părăsească țara celor vii, unde timp de mulți ani ea a fost o adevărată străină1, străină, nu față de nevoile oamenilor, ci față de dorințele lor deșarte și de agitația lor sterilă.


http://www.egliserusse.eu/blogdiscussion/Le-miracle-accompli-aux-Etats-Unis-par-la-Bienheureuse-Xenia-de-Saint-Petersbourg_a3132.html?com

   Fericita Xenia Sfânta din St. Petersburarg rugându-se

Ea a participat în felul ei la construirea capelei din cimitirul Smolensk, unde a fost îngropată. Pe mormântul ei a fost înscris următorul epitaf: “În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Aici odihnește corpul roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soția coristului Imperial, colonelul Andri Teodorovici Petrov. Văduvă la vârsta de douăzeci și șase de ani, pelerină patruzeci și cinci de ani, ea de trăit șaptezeci și unu ani. Ea a fost cunoscută sub numele de Andrei Teodorovici. Cei care mă știau să se roage pentru sufletul meu, astfel încât propriile lor suflete să fie salvate. Amin”!

http://www.doxologia.ro/sfanta-xenia-din-sankt-petersburg
   Fericita Xenia Sfânta din St. Petersburarg rugându-se

O capelă a fost construită peste mormântul ei, în anul 1900. Oamenii din oraș și din întreaga Rusie vin acolo în pelerinaj așa cum au făcut deja de la odihna ei în Hristos, pe mormântul ei unde au avut loc multe minuni. În anul 1940, capela a fost închisă. A fost redată bisericii în anul 1947. A fost închisă din nou în anul 1960 și în cele din urmă a revenit definitiv Bisericii în anul 1983. Când a fost închisă, credincioșii au scris cererile lor de mijlocire pe coli de hârtie pe care le-au strecurat în pereții capelei, sau s-au rugat, sprijinindu-se pe pereți. Nisipul din mormânt a dat de mai multe ori  un ulei foarte aromat, mărturisind că nebuna întru Hristos a găsit cinstire pe lângă Mântuitorul Hristos.

http://orthodoxologie.blogspot.ro/2015/06/le-role-de-la-personne-dans-lhistoire.html
 Biserica Sf.  Xenia  din St. Petersburarg 

Sfânta Xenia și-a continuat mijlocirea ei pe lângă Împărăție. Încă din timpul vieții ei, ea a fost preocupată pentru protejarea cuplurilor tinere și a familiilor. După moartea sa, ea și-a continuat sarcina. O doamnă din Kirov trebuia să-și căsătorească fiica cu un colonel. Ea a sărbătorit o Sâmătă a morților pe mormântul Sfintei Xenia, astfel încât Sfânta să binecuvânteze nunta care urma să aibă loc. În aceeași zi, cineva a recunoscut în “Colonel”, un criminal evadat din Siberia și căsătoria a fost anulată.
Evlavia populară atribuită mijlocirii pe lângă Hristos a Sfintei și Fericite Xenia, are puterea de a găsi un loc de muncă sau o casă pentru cei care nu o au.

http://orthodoxwiki.org/File:Xenia_of_St_Petersburg.jpg
File:Xenia of St Petersburg.jpg  Sf.  Xenia  din St. Petersburarg 

Claude Lopez-Ginisty

Părintele nu vrea să dea sfaturi, dar nici nu poate privi impasibil la toată rătăcirea din jur. Nu vrea să dramatizeze, dar e limpede că în ziua de azi, familia e în mare primejdie, devenind un fel de ornament sau podoabă - ceva în genul unei rochii pe care o probezi câteva zile, după care, dacă nu-ți mai place, o dai de o parte sau o duci înapoi la magazin. 




   rochie probată câteva zile

Ca preot slujitor în biserica Mirelui din Cana Galileei, părintele Ailioaie are parte de multe ispite și situații jenante, când, spre exemplu, vreun bărbat deja căsătorit, mai vârstnic și cu dare de mână, îi cere să îl cunune religios cu amanta, numai ca să scape de gura ei, sau când mama soacră vrea să plătească oricât pentru ca, prin slujbe citite la racla Sfântului, fiul să se despartă de noră. 


https://www.google.ro/searchq=biserica+podeanu+c%C4%83s%C4%83torie+foto&biw=911&bih=513&tbm=isch&imgil=ICDtDb1hdwoGRM%253A%253BKEoFu8n2DyTqIM%253Bhttp%25253A%25252F%25252Fwww.cancan.ro%25252Factualitate%25252Faici-se-implineste-visuloricareifemeibisericaaceastafacecuadevaratminunipentrufemeilenemaritate.html&source=iu&pf=m&fir=ICDtDb1hdwoGRM%253A%252CKEoFu8n2DyTqIM%252C_&usg=__UaCyMGVNGRN7wPtkj_ru6dlL_zg%3D&dpr=1.13&ved=0ahUKEwilorCP3P3QAhXTNVAKHVxvB4sQyjcIMQ&ei=231WWOXIFNPrwALc3p3YCA#imgrc=ICDtDb1hdwoGRM%3A
   “Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.” (Matei 19: 6)
E multă sminteală și multă suferință, sinucideri și crime pasionale, vrăjitorii și eresuri de tot felul.


BISERICA PODEANU 

Părintele a încetat de mult să se revolte. Puțin dezamăgit, a renunțat cumva la luptă, văzând că nimic nu mai poate schimba spiritul timpului în care trăim - egoismul, poftele și lăcomia fără pic de măsură. 

http://www.librarie.net/p/19264/Filocalia-sfintelor-nevointe-desavarsirii-Dumitru-Staniloae

   Filocalia - Dumitru Stăniloaie

Trecut prin multe cărți filocalice și felurite experiențe intelectuale (inclusiv un doctorat luat în Germania), părintele Ailioaie afișează o seninătate stoică, mulțumindu-se cu puțin, cu bucuria propriei familii (Lovica, Daria și Aurelian); cu o parohie mică, dar plină de fii duhovnicești - oameni pe care Sfântul Apostol i-a ajutat cândva și acum ei mulțumesc în felul lor, închinându-se la raclă și ajutând cum pot biserica. 

https://www.youtube.com/watch?v=VacBPLvM2y0
 “nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este” (Ioan 2: 9)


Chiar dacă unii locuiesc în cele mai îndepărtate cartiere ale Bucureștiului, vin cât pot de des la întâlnirea cu Sfântul Simon Zilotul - mare ocrotitor de copii și vindecător de boli grele, după cum mărturisește doamna Paula de la pangar, care, de când ține cheia bisericii, a văzut multe minuni și scene emoționante până la lacrimi, cum ar fi cea trăită de o femeie atât de credincioasă, încât nu s-a temut să țină întreg Postul Paștelui, deși era însărcinată în ultima lună. 

https://www.youtube.com/watch?v=VacBPLvM2y0
Declarația nunului în fața viitorului Sfânt Simon Zilotul: “Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” (Ioan 2: 10)
Ea, care pierduse mai multe sarcini până atunci și medicii nu-i dădeau prea multe șanse de reușită, și-a pus nădejdea în ajutorul Sfântului, și Dumnezeu a ajutat-o să nască fără probleme un copil atât de frumos, de cuminte și cu râvnă la biserică, încât micuțul Teodor Cristian Fanurie a ajuns acum «micul diacon» al părintelui Ailioaie, nelipsit de la nici o Liturghie.

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/05/saint-simon-zealot-and-apostle-in.html
  Apostolul Simon Zilotul - mozaic

E mare Apostolul Simon și plin de zel, cum îi spune și numele, dar se pare că nouă nu ne pasă. În timp ce britanicii țin doliu în ziua când Sfântul a fost martirizat pe pământul lor, iar georgienii îi venerează cu sfințenie peștera (Psirtki) în care a început să-i creștineze, noi ne bulucim la tarabele cu sclipiciuri și cumpărăm tot felul de pernițe roșii și brelocuri sub formă de inimioare, crezând că asta ne va ajuta să ne aflăm dragostea și sufletul pereche. 

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/05/saint-simon-zealot-and-apostle-in.html
   peștera (Psirtki) în care Apostolul Simon Zilotul a început să-i creștineze pe georgieni

Ca de obicei, ne uităm cu jind la ceea ce au alții și disprețuim ce avem noi. Ca de obicei, plângem și ne lamentăm, continuând să rămânem săraci, suiți pe un întreg munte de bogăție.

*masă destinată vinderii lumânărilor bisericii


http://www.johnsanidopoulos.com/2010/05/saint-simon-zealot-and-apostle-in.html
  biserica Sfântul Apostol Simon Zilotul


Foto: PETRE COJOCARIU


Groapa

«Groapa» este un roman de Eugen Barbu apărut în forma sa finală în anul 1957, după multe modificări și transcrieri operate de autor. Romanul «Groapa» este considerat o capodoperă a literaturii române.
În anul 1974, Eugen Barbu scria în “Jurnal”: “Pe la optsprezece ani, influențat și de moda literară care bântuia pe atunci, imaginam aventuri și idile consumate pe insule îndepărtate de care nu mai auzisem. Ne aflam în plin război și se pare că această nevoie de a evada din realitatea înconjurătoare, detestabilă, își avea o explicație firească. Într-o sâmbătă seara, spre toamnă, într-unul din acele ceasuri când simți că urci pe rând toate treptele nevăzute ale melancoliei, m-am trezit în fața unui geam aburit de frizerie prin care se deslușeau umbrele mai multor mușterii. 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sticlete#/media/File:Carcar.jpg
Carcar.jpg   sticlete 

Cineva scrisese cu degetul pe placa de sticlă o invitație simplă: «treci și te tunde!» Prăvălia aceasta mică, cu streașină ca un cozoroc de șapcă, mai există și azi, undeva în apropierea șoselei Ștefan cel Mare. Mi se pare că dacă aș mai trece într-o sâmbătă seară pe acolo, aș putea auzi acea pasăre bătrână, un sticlete cu duh pe care l-am ascultat cu ani în urmă, când ușa acelei frizerii s-a deschis și s-a născut ideea de a scrie «Groapa».” 

https://de.wikipedia.org/wiki/Stieglitz#/media/File:Carduelis_carduelis1.jpg
  sticlete 

Acest fragment apare deseori la începutul cărții, la secțiunea “Mărturisiri”, deși are sens doar după ce volumul este parcurs.
Șerban Cioculescu: “Dacă s-ar face o anchetă cu privire la cele mai bune romane din literatura noastră, n-aș ezita să înscriu printre ele și «Groapa» de Eugen Barbu... Țin să stărui asupra poeziei romanului, care la întâia lui apariție în volum a ridicat și obiecții, necruțându-i-se calificarea de «naturalist». 

https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Zola#/media/File:ZOLA_1902B.jpg
Description de cette image, également commentée ci-après   Emil Zola - autoportret realizat în anul 1902

Dacă naturalismul lui Zola și al școalei de la Medan s-au caracterizat prin stăruință exagerată asupra instinctelor brutale și a eredității încărcate, precum și a plăgii alcoolismului, micul univers al «Gropii» se individualizează prin pasiuni primitive mai adesea sănătoase și printr-un plein-airism robust, iar însăși mizeria și moartea au altă tonalitate, mai puțin sumbră și niciodată repulsivă până la îngrețoșare (efectul parcă sistematic vizat de epigonii zoliști).. 


https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Zola
   Prima pagină a publicației Pilori din 17 aprilie 1898 cu o caricatură antidraifusardă (aluzie la Alfred Dreyfus)

Scrisul lui Eugen Barbu oferă tot felul de surprinderi, dar mai ales concizia rară, frazarea scurtă, sacadată, dialogul concentrat, nervos, veridic.” Apărut în anul 1957, romanul «GROAPA» a fost viu contestat, dar s-a impus ca o scriere memorabilă. 

https://fr.wikipedia.org/wiki/Alfred_Dreyfus
File:Alfred Dreyfus (1859-1935).jpg  căpitanul Alfred Dreyfus (1859 - 1935)

De un realism dur, romanul se înscrie unei tradiții literare consacrate periferiei: L. Rebreanu (Culcușul, Golanii), G.M. Zamfirescu (Maidanul cu dragoste, Sfânta mare nerușinare), T. Arghezi (Flori de mucigai, Poarta neagră), Mateiu Caragiale (Craii de Curtea-Veche). Romanul pleacă de la o întâmplare reală - desființarea celebrei «gropi a lui Ouam», locul de depozitare a gunoaielor Bucureștiului.






Compoziția.

Alcătuit din 23 de povestiri, relativ autonome, cu titluri relevante pentru pitorescul periferiei (Iepe de sisi, Ramazanul, Nea Fane, Rudele lui Bica-jumate, La pârnaie etc.), romanul este construit pe două planuri narative, care, încadrate de un prolog și un epilog, se întrepătrund: pe de o parte viața mahalalei, cu bucuriile și dramele ei, pe de alta povestea bandei de hoți, în cadrul căreia tânărul Paraschiv va lua locul șefului mai bătrân - Bozoncea. Rezoneurul romanului, cel care deschide și închide cursul narațiunii, este Grigore, supraveghetor al gunoierilor, lumea gropii întemeindu-se sub ochii lui. 




Creionați colectiv, gunoierii alcătuiesc o parte din această lume a mahalalei: “Ăștia erau niște drăngălăi de la țară, cam leneși și hoți, slugărind Bucureștiul, cărând tot ce lepăda orașul. Mureau de tineri, loviți de oftică. N-aveau Dumnezeu, nici prieteni, nici neamuri. Trăiau cu muieri fără căpătâi, ca și ei. Acestea le lepădau copiii prin șanțurile Cujaridei (...)” Romanul se încheie cu prezența, în prim plan, a lui Grigore, care, ajuns în amurgul vieții, într-o stare nostalgic-meditativă, privește schimbările din mahalaua Cutaridei; 


  Bucureștiul în sec. al XVII-lea

Se așezase pe un scăunel și privea groapa. Peste malurile ei galbene zburau păsări.. Bărbatul se gândea că iar începe treaba. Nu se schimba nimic din viața lui. Era mai bătrân și mai ostenit, nu-l mai lua somnul, se scula cu «noaptea’n cap,» dădea târcoale avutului primăriei pe care-1 păzea. Cine să vie aici, să fure niște mături? Nu mai apucase să strângă bani să-și ridice și el casă. 



Căsătorii de nedespărțit la Biserica Podeanu
Câmpul Cutaridei se umpluse de lume. Nu mai aveai loc. Să se fi sculat morții, s-ar fi rătăcit prin mahala. Se tăiaseră străzi noi, se mai deschiseseră câteva prăvălii, unii nu mai erau, numai el și cu Aglaia nu se clintiseră de la rampă, acolo și așteptau moartea...” “Prozatorul surprinde o lume în formare la periferia Bucureștiului - lumea ceferiștilor, a tâmplarilor, a zidarilor zilieri, dar și lumea vagabonzilor, a borfașilor, a indivizilor parazitari, o lume cu codul ei nescris de viață. Din această lume a vagabonzilor, a paraziților se ridica banda lui Bozoncea, cu hoți pătimași și înrăiți.. Cutarida e un eden grotesc” (Marin Mincu), “cu o umanitate rămasă la starea de animalitate brută. Liantul narativ se realizează subtil prin personajul principal, însăși groapa Cutarida, spațiul catalizator unde se consumau conflictele” (Marian Popa). 



căruță țărănească cu coviltir 

Într-o viziune inedită, prezentată în intimitate, dinlăuntrul ei, scriitorul cunoscând-o bine, lumea «gropii» se constituie într-o monografie viu colorată, autentică prin datini, folclor specific, de un balcanism autohton. Prozatorul urmărește ciclurile existenței de la naștere până la moarte, totul integrându-se cosmicului: “nașterea, dragostea, nunta (lui Stere și Lina, la începutul romanului, căsătoria Didinei cu Bozoncea), moartea (lui Marin Pisică). Pitorescul mediului periferic apare ca un complex de puritate și de corupție, de pasiune și necomunicare, de violență și duioșie (Marian Popa). 



căruță țărănească

Pagini numeroase reconstituie, prin descriere, periferia bucureșteană: mahalaua Cutaridei, o adunătură de case spre Grivița, “Calea Griviței, de la un cap la altul: strada largă, reparată, mișuna de căruțe țărănești cu coviltire înalte, încărcate de lut, deasupra cărora moțăiau copiii lângă femei în fuste largi. Camioane cu osii de fier urducăiau prin gropile drumului. Căruțașii spătoși suduiau caii nădușiți și-i loveau năprasnic cu bicele. Alături alergau mașinile pline vârf cu precupeți veniți de la Găiești și Pitești. Deasupra automobilelor, în papornițe, țipau curcani și porci legați cu frânghii.



bal în perioada interbelică - afiș

 Larma îți lua auzul (...); prăvălii așezate una lângă alta, cojocării cu galantarele pline de caciui de mie!, ceasornicării, hăinării, pielării, tutungerii, fierării și manufacturi; negustorii ademeneau trecătorii în prăvăliile întunecoase, olteni încinși cu brâie de piele, vindeau mere iernatice, sau se amestecau purtându-și cobilițele pe umeri.” “Târgul Oborului, balul meseriașilor, colindul, descrierea mahalalelor din capul Filantropiei, la Tarapana, la șina Constanței, abatorul de pe cheiul Dâmboviței, munca tăietorilor de vite, maidanele cutreierate de câini vagabonzi - sunt pagini antologice. 



oltence purtându-și banițele pe cap

Personajele nu sunt tipuri, ci simboluri, rezultate din observația și meditația scriitorului pe marginea alcătuirii existenței, atât de plină de contraste. Personajele centrale sunt de fapt Stere Drăgănoiu și borfașul Paraschiv, care concretizează mitul puterii și al iluziei puterii” (C. Ungureanu, Proza românească de azi). Amândoi visează Puterea; primul devenind negustor, deci proprietar și prosper, iar Paraschiv visează creșterea legendei sale. Și ceilalți, pe rând, Bozoncea, Didina, Paraschiv, concretizează momente ale puterii”. 



nuntă țărănească

“Pasionalitatea și orgoliul, sunt șansele maxime acordate umanului manifestat instinctual și lumea din Groapă se ridică din gregaritate tocmai prin potențarea exacerbată a trăirii” (Marian Mincu). «Groapa» este văzut și ca romanul unor inițieri în lumea hoților, paraziților, în știința unui univers social malefic. Ucenicia în hoție a tânărului Paraschiv și etapele formării sale, se realizează prin grupul său: Gheorghe - mentor, apoi Bozoncea, Nicu-Piele, Oaca, etc. Această lume sordidă are sclipiri de umanitate, grotescul situațiilor ascunde, de multe ori, aspirații spre frumos și puritate. 




ospățul nunții

Limbajul colorat, mustos, pitoresc-pamfletar sugerează structura morală a personajelor, mediul înfățișat (ca și numele lor) are o notă tragic-optimistă, E.B. fiind un mare creator de atmosferă. Au fost relevate, cu insistență, filonul liric al romanului, încărcătura poematică, capacitatea descriptivă de excepție a scriitorului. N. Manolescu aprecia evident această notă caracteristică a talentului prozatorului: “Din rotirea anotimpurilor, din repetarea ciclurilor universale. E. Barbu scoate o poezie a pământului și a cerului, a apei, a vegetalelor, a vieții.” 




Vicleiul un vechi obicei oltenesc, dispărut din păcate, cu care se mergea în zilele Crăciunului, de sf. Vasile, de sf. Ion și de Bobotează

În roman există pagini de mare frumusețe și sensibilitate, în deplin contrast cu răul ce sălășluiește în om: «Ce mai primăvară! Plesneau florile de salcâm și toată groapa era verde, plină de dudău și barba-popii. Mărăcinii aveau tulpinile cât sulița. Vântul se încorda în ele ca o harfă. Și cădeau niște nopți line, cu stele albe și mărunte. Lângă baltă se aprinseseră iar focurile. Limbile lor lingeau iarba tânără.” 




nuntă la Gorj

Forța de sugestie a metaforei, deosebita imaginație senzorială (simțul olfactiv, auditiv), cromatica - denotă un observator atent la detalii și nuanțe, un mare talent în evocarea plastică. Stilul oral, așa cum remarca Șerban Cioculescu, se caracterizează prin concizia rară, frazarea scurtă, cadențată, dialogul concentrat, nervos, veridic, și, bineînțeles, prin termenii argotici. E.B. creează, astfel, imagini unice, cu o coloratură distinctă, dovedindu-se un estet rafinat, de mare inventivitate metaforică.





Dragobetele ! Să dăruiți, să vă lăsați cuprinși de dragoste și să vă fie ziua plină de bucurii ! Cuplu din secolul XX.

Categorii: Romane de Eugen Barbu1957 în literatura românăRomane românești





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu