Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 68

-68-

20. Comun’a Szent -Mihálytelke.

Kormán de Szent -Mihálytelke, in comun’a Sântu-Mihaiu [Sânmihaiu de Câmpie (în maghiară: Mezőszentmihály, în germană: Michelsdorf auf der Heide) este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Brăteni, La Curte, Sălcuța, Sânmihaiu de Câmpie (reședința), Stupini și Zoreni.], se afla din acésta familia si la Oroiu satu in comit. Turda. Donatiunea e data de principele Michaelu Apafi, la anulu 1670 in Iernoth (Radnoch). Datu de principele Michaelu Apafi la anulu 1669 si publicatu in comitiile dela Alb’a -Iulia la anul 1671.. Hæc arma seu nobilitatis insignia:  Scutum videlicet militare coelestini coloris in cujus campo, sive area homo integer rubra veste indutus, dextra manu extensa lanceam tenere visitur, supra scutum galea militaris clausa est posita, quam contegit diadema regium gemmis, atque unionibus variegatum, ex cono autem galea teniæ sive lemnisci variorum colorum hinc inde defluentes utrasque margines ipsius scuti pulcherime ambiunt et exornant [Acestea sunt armele sau însemnele nobilității: scut militar de culoare cerească, în câmpul căruia se vede un bărbat, îmbrăcat complet în roșu, ținând o lance în mâna dreaptă, deasupra scutului este așezată o cască militară închisă, care este acoperită de o diademă regală, acoperită cu pietre prețioase și îmbinări, dintr-un lemnis* de diferite culori, scurgându-se ici și colo, de ambele margini ale scutului înconjurându-l și decorându-l foarte frumos.]. 3 patrifamilie. Nobilitatea precumu se vede din armalu au capatat-o impetratorulu celu dintâiu Lazar Kormán pentru vitejii raportate in batài.    (blazon) 

* Termen derivat din franceză veche – panglică din aur, argint ori din satin, atașată coroanelor, palmelor învingătorilor sau ornânnd capul participanților la o petrecere.

! Kürtös (Bucinu) Libertini, seu Pixidari, in comun’a Sânt -Mihaiu. Literele privilegiate le are dela principele Christophorus Báthori (Voievodul Transilvaniei, căpitanul cetății Várad (Várad este un sat în districtul Szigetvár, județul Baranya, Ungaria) ducele Cristofor Báthory de Somlyó,) din Alb’a-Iulia la anulu 1578, Iulie 21. — 13 patrifamilie. Literele privilegiale erau asiá: Nos Christophorus Báthori de Somlyo etc. etc. — Quod nos cum ad nonnullorum Dominorum Consiliariorum nostrorum humillimam intercessionem factam, tum vero considerantes regnum istud Transilvaniæ undique hostibis expositum pro necessaria sui defensione viros igitur Antonium Csorba in Kincses, — Michaelem Moga in Felső - Kőhér, — Fratilam Haragos in Kőhér, — Lucam Gramma,— Chistianum Katencsi in Soropháza, — Christianum Kürtös in Szt. - Mihálytelke, — Ioannem Biró in Orsova, Ioannem Mathei in Libánfalva, — Cristianum Vajda in Hodákfalva, — Ioannem Orosz in Oroszfalva perpetua libertate donavimus, ita tamen ut eosdem. Pedites bostros pixidarios in perpetuum eximendos duximus, ita tamen ut iidem Pedites nostri pixidarii ciun gladiis et — ibus optime instructi in omnibus expeditionibus tam generalibus quam specialibus tempore necessitatis, nobis et successoribus nostri Vajvodia Transilvaniæ, et etiam ad servitiam arcis nostræ Gorgenyiensis, facultatum, et vitæ etiam periculo fideliter et fortiter inservire debeant, et teneantur [Noi Christopher Báthori de Somlyo etc. etc., făcând cea mai smerită mijlocire a unora dintre Domnii noștri Consilieri și considerând acel regat al Transilvaniei expus dușmanilor din toate părțile, pentru necesitatea apărării oamenilor, așadar pentru: Antonius Csorba la Kincses, - Mihail Moga la Felső - Kőhér, - Fratilam Haragos la Kőhér, - Luca Gramma, - Chistianum Katencsi la Sropháza, - Christianum Kürtös la Szt. - Mihálytelke, - Ioan Biró la Orsova, Ioan Mathei în Libánfalva, - Cristian Vajda în Hodákfalva, - Ioan Orosz la Oroszfalva, am acordat libertatea perpetuă, la fel celor citați. Am decis să înlăturăm definitiv infanteria pixidiană, astfel încât aceeași infanterie a pixidienilor noștri, cu săbi, să fie bine echipată în toate campaniile, atât generale, cât și în cele speciale, la vremuri de nevoie, pentru noi și succesorii noștri din Voivodatul, Transilvania, și de asemenea, pentru slujirea cetății noastre Gheorgheni, acordăm facilități, și chiar cu riscul vieții lor, trebuie să slujească cu credincioșie și curaj, și trebuie ținute.].

Datu in Sânt-Mihaiu la 27 Iunie 1862.                      Parochulu loc.

21. Comun’a Kincses.

Csorba in Kincses, Libertini, Pixidaru, in comun’a Kincses [Comori este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Face parte din satul Görgényszentimre. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.]. Voievodul Transilvaniei, căpitanul cetății Várad (Várad este un sat în districtul Szigetvár, județul Baranya, Ungaria) ducele Cristofor Báthory de Somlyó, la anulu 1678. — — 22 patrifamilie. Acésta familie ca si familia Kurtös din Sân -Mihaiu dela voievodul Transilvaniei, căpitanul cetății Várad (Várad este un sat în districtul Szigetvár, județul Baranya, Ungaria) ducele Cristofor Báthory de Somlyó, au capatatu libertate perpetua pentru harnici’a ce au purtat-o impetratorulu ei sub acele conditiuni sub cari sau datu si familiei Kürtös din Sânt -Mihaiu si totu in acelu privilegiu.

Kővárán de Kővár [Cetatea Chioarului (în maghiară Kővár vára) este o fostă cetate din Maramureș, situată în apropiere de Berchezoaia (Berkespatak), în Rezervația Naturală Defileul Lăpușului. Resturile cetății sunt clasate ca monument istoric.], in comun’a Kincses [Comori este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Face parte din satul Görgényszentimre. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.].  mai multi se afla in Orsiov’a, de comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], nobilitati. Armalele si insigniele loru trebue sa se afle la cei din Orsiov’a frati ai loru. 2 patrifamilie. In litterile privilegiale unde se amintescu acestia, se pomenesce si de familiile pixidarie Csorba in Kincses, — Moga in Feleső -Kőhér, — Haragos in Alsó -Kőhér, — Gramma si Katentsi in Sorophaza, — Kürtós in Szt. -Mihálytelke, — Biró in Orsiov’a, — Maté in Libánfalva, — Vajda in Hodákfalva, — Orosz in Oroszfalu;

 

  Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 67

-67-

Flora Papp de Pogácsfalva, in comun’a Pogacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], Datu in Alb’a -Iuli’a die 20 mensis Septem. anno domini 1666. Scutum militare coelestini coloris, in cujus area horno integer nigro habitu indutus erectus stare, dextra gladium sursum elevatum, sinistra librum unum apertum tenere conspicitur [Dat in Alba - Iulia la 20 a lunii Septembrie, în anul Domnului 1666. Scut militar de culoare cerească, în câmpul căruia se vede un om stând drept, îmbrăcat în negru, cu o sabie ridicată în mâna dreaptă și o carte deschisă în mâna stângă]. 12 patrifamilie.    (blazon) 

Sztojka de Báts, in comun’a Pogacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. — Principele Transilvaniei, regent al Ungariei, Gheorghe Rákóczi al II-lea de Felsővadász, datu in Alb’a -Iulia 1652. Scutum militare coelestini coloris, in cujus area eques torquatus, habitu militari et armis ornatus videlicet pileo nigro, tunica et sago rubeo, cothurnis pallidis [Scut militar de culoare cerească, în câmpul căruia stă așezat un cavaler, îmbrăcat în haine militare și purtând arme militare, adică: cu șapcă neagră, tunică și un arc roșu, cu cizme albe.]. 2 patrifamilie.    (blazon) 

Rutza de Márga, in comun’a Pogacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, datu in civitate Alb’a -Iulia, die tertia mensis Maji, 1610 [dat în orașul Alb’a - Iulia, in a treia zi a lunii mai 1610]. — — 2 patrifamilie.

Mészáros de Ditro, in comun’a Pogacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, dat in arce Fogaras die 5 mensis Ianuarii anno Domini 1648 [dat în cetatea Făgărașului la 5 ianuarie 1648]. — — 5 patrifamilie.

Fejér de Pagocsa, in comun’a Pogacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. Ducesa de Saxa -Lauenburg, prințesa prusă, principesa Transilvaniei Ecaterina de Brandenburg & de Hohenzollern, datu in civitate Kolozsvár anno Domini 1630 die 16 mensis Aprilis. — Scutum militare coelestini coloris, cujus aream luna recrescens, inde sidus micans ocupat, super en posito Diademate Regio gemmis et unionib. varie exornato etc. [dat în oraşul Cluj -Napoca în anul 1630 la 16 aprilie. — Scut militar de culoare celestă, aj cărui câmp este ocupată de semiluna, de unde o stea strălucitoare, deasupra căreia este plasată o Diademă a regatului; pietre prețioase* și unini divers decorate etc.]. 4 patrifamilie.

* Pietrele prețioase sunt pietrele care, din punct de vedere estetic, arată frumos sau decorativ, fiind folosite ca pietre în bijuterii. După calitățile estetice ele se împart în pietre prețioase (numite și pietre nestemate) și pietre semiprețioase.

Tamási de Alsó -Kosály, in comun’a Pagacsa. Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, dat 1609, die 9 mensis Iunii [dat 1609, ziua 9 luna iunie.]. — — 2 patrifamilie.

Turk de Mező -Szakál, in comun’a Pogacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. Donatio a Leopoldo Magno cum sex sessionibus, super quibus omnia documenta sunt in Tabula Regia in M. Vásarhely [Târgu Mureș] [Donație a lui Leopold cel Mare (principele Transilvaniei, margravul de Moravia, contele de Tirol, ducele de Luxemburg, de Silezia, de Burgundia, de Brabant de Teschen, arhiduce de Austria și al Austriei Interioare (Styria, Carintia, Carniola), rege al Germaniei, al Ungariei, al Boemiei, al Republicii Cehe, al Croației și Slavoniei; împăratul Sfântului Imperiu Roman; Leopold I de Habsburg) cu șase întâlniri, unde toate documentele sunt la Tabla Regală din M. Vásarhely{Târgu Mureș}]. — — 5 patrifamilie.

S’au scosu din originalele si din copiile care se afla in mân’a proprietariloru loru.

Datu Pagacsa 24 Iuniu 1862.                                                          Alexandru Turcu,

                                                                    par. gr.-cath.  Pagacei.                                                         

18. Comun’a G. [Görgényorsova] -Orsova.

Dumbrava, in comun’a G. -Orsiov’a [Orșova este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.]. Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár. anno 1618 Iuli 18. — Famili’a Dumbrava stà din 12 patrifamilie, cari sunt aicea, insemnele nu se potu sci fiin-ca originalele sunt depuse in Capitulu din Alb’a -Iulia.

Trutza, in comun’a G. -Orsiov’a [Orșova este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.]. — — — Famili’a Truti’a stà din 7 patrifamilie fórte ramurite.

Méra, in comun’a G.-Orsiov’a [Orșova este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.]. — — —                

Rákotzi, in comun'a G. Orsiov’a [Orșova este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.]. Mer’a si Rákotzi totdeun’a recunoscuti de nobili.

! Kiorán (Kővári), in comun’a G.-Orsiov’a [Orșova este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.]. Famili’a Chioran ramurita in 10 patrifamilie nu are la mâna fàra un’a investigatiune deducatorie de genealogia nobilitaria.  (vezi și Kővári)

! Kővári, in comun’a G.-Orsiov’a [Orșova este un sat în comuna Gurghiu din județul Mureș, Transilvania, România. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului inferior Régeni din județul Maros-Torda.]. Famili’a Chioran ramurita in 10 patrifamilie nu are la mâna fàra un’a investigatiune deducatorie de genealogia nobilitaria.  (vezi și Kiorán)

                      Datu G. -Orsiov’a, 29 Iuniu 1862.  

                                            Atanasiu Dunka,                                                                                                                                 parochu gr.-cath.

                                     19. Comun’a G. –Hodák [Görgényhodák].

Popa de Harsány, in comun’a G.-Hodacu [Hodac (în maghiară: Görgényhodák) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Arșița, Bicașu, Dubiștea de Pădure, Hodac (reședința), Mirigioaia, Toaca și Uricea. Istoric: Numele său a fost menționat pentru prima dată într-un certificat în 1453 ca fiind Hodak. În 1453 a fost scrisă ca Hodak, în 1733 ca Hudák, în 1808 ca Hodák (Görgény), în 1913 ca Görgényhodák. Görgény hodák devine accesoriu al castelului Görgény, a aparținut conacului Görgény împreună cu așezările din jur. Satul era în cea mai mare parte proprietatea membrilor familiilor domnești transilvănene, a rudelor acestora sau a celor mai de seamă consilieri. La începutul secolului al XX-lea aparținea raionului inferior Régeni din județul Maros-Torda .]. Sub contele de Barcelona. hertog von Brabant, ducele de Parma și Piacenza, de Teschen, de Burgundia, de Luxemburg, de Brabant, de Milano, arhiducele de Austria, prințul moștenitor al Austriei,  rege al Germaniei, al Republicii Cehe, al Ungariei și Croației, rege și elector al Boemiei, rege al Siciliei, al Sardiniei, al Aragonului, al Valenciei, al Majorcăi, al Corsicii, al Spaniei și Indiilor, al Sardiniei, al Neapolului, Carol al VI-lea de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, in 18 Iunie anulu 1726. Scutu (sau palos) catanescu rosiu, intru acàrui câmpu se vede unu porumbu siediêndu pe un’a crénga verde, désupr’a chivera catanésca, care acopere corón’a cea imperatésca, cu diamanturi si margele impodobita — si pedelaturi cu multe flori frumóse se afla incununata. In G. - Hodák 2 patrifamilie, apoi Filonu P. de Harsianu, Simeonu P. Harsianu, Petru P. Harsianu, Vasiliu P. Harsianu, Alesandm P. Harsianu, Filonu P. Harsianu, Elie P. de Harsianu, cari toti locuecu in Valea -Kasvei.                                                               Parochulu loc.

 

 Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 66

-66-

Krájnik, in comun’a Alsó -Orosz et Hétbük [Urisiu de Jos (în maghiară Alsóoroszi) este un sat în comuna Chiheru de Jos din județul Mureș, Transilvania, România. Se află în partea de est a județului, în Subcarpații Transilvaniei.], comit. Tuni’a de susu. Ștefan Mailat de Comăna, nobil român, voievod al Transilvaniei. feria 5 Beati Martini anno dom. 1537, et Isabella [de Jagiello] regina Transilv. [soția regelui Ioan I Zápolya și mama principelui transilvănean Ioan Sigismund.] cu datulu 1550 in castello Görgeny. — 2 patrifamilie. Acésta nobilitate au câstigatu Luc’a Krainicu cu titlu de Keneziat.

! Modvai alias Pap, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, margravul de Moravia, contele de Tirol, ducele de Luxemburg, de Silezia, de Burgundia, de Brabant de Teschen, arhiduce de Austria și al Austriei Interioare (Styria, Carintia, Carniola), rege al Germaniei, al Ungariei, al Boemiei, al Republicii Cehe, al Croației și Slavoniei; împăratul Sfântului Imperiu Roman; Leopold I de Habsburg, de datu 1699 mensi Octomb. 6 die in orasiulu Ebendorf [Ebendorf este o parte a municipiului Barleben din districtul Börde din Saxonia  -Anhalt.] — 3 patrifamilie. Acésta nobilitate au câstigat-o Ursulu si Irimie Pop Modvai.  (vezi Pap)

! Pap, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, margravul de Moravia, contele de Tirol, ducele de Luxemburg, de Silezia, de Burgundia, de Brabant de Teschen, arhiduce de Austria și al Austriei Interioare (Styria, Carintia, Carniola), rege al Germaniei, al Ungariei, al Boemiei, al Republicii Cehe, al Croației și Slavoniei; împăratul Sfântului Imperiu Roman; Leopold I de Habsburg, de datu 1699 mensi Octomb. 6 die in orasiulu Ebendorf [Ebendorf este o parte a municipiului Barleben din districtul Börde din Saxonia  -Anhalt.] — 3 patrifamilie. Acésta nobilitate au câstigat-o Ursulu si Irimie Pop Modvai.  (vezi Modvai)

                                                                                                                                              Parochulu loc.

14. Comun’a N -Szederjes.

Csorba, in comun’a Sadriasiu –mare [Sadri este o limbă indo -iraniană legată de bengaleză, maithili și oriya. Este limba unificatoare a statului Jharkhand din nordul Indiei și este vorbită și în statele Bihar, Bengalul de Vest și Orissa, precum și în Bangladesh.]. Csorba Anton celu intêiu, 1576. Voievodul Transilvaniei, căpitanul cetății Várad (Várad este un sat în districtul Szigetvár, județul Baranya, Ungaria) ducele Cristofor Báthory de Somlyó, 1576. — In Kincesiu si Sadriasiu. 6 patrifamilie.

Acésta consemnatiune s’au scrisu in 30 Iunie 1862.

                                   Prin mine Csorba Gavriil,

                                                                                                         parochu Sadriasiului mare.

15. Comun’a A. Köhér.

Pop de Harsány, in comun’a Chiheriu de josu [Chiheru de Jos (în maghiară: Alsóköhér, în germană: Unterkiher) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Chiheru de Jos (reședința), Chiheru de Sus, Urisiu de Jos și Urisiu de Sus.]. Contele de Barcelona. hertog von Brabant, ducele de Parma și Piacenza, de Teschen, de Burgundia, de Luxemburg, de Brabant, de Milano, arhiducele de Austria, prințul moștenitor al Austriei,  rege al Germaniei, al Republicii Cehe, al Ungariei și Croației, rege și elector al Boemiei, rege al Siciliei, al Sardiniei, al Aragonului, al Valenciei, al Majorcăi, al Corsicii, al Spaniei și Indiilor, al Sardiniei, al Neapolului, Carol al VI-lea de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman la anulu 1726, 18 Iunie. Originalulu se afla la Hodacu in mân’a Harsianesciloru de acolo, ér’ famili’a de aici are numai documente, cum-cà si ea e Harsianeasca. — 4 patrifamilie.

Hagymásy, in comun’a Chiheriu de josu [Chiheru de Jos (în maghiară: Alsóköhér, în germană: Unterkiher) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Chiheru de Jos (reședința), Chiheru de Sus, Urisiu de Jos și Urisiu de Sus.]. Principele Transilvaniei, principele imperial, ducele de Opole și Ratibor, Sigismund Báthory de Somlyai, timpulu nu se póte ceti. Nu se póte ceti documentulu fiindu stersu si stricatu. Cuprinsulu nu se póte ceti, ér incâtu pentru form’a esterna e scrisu pre piele cu sînora ai cu unu pecetu pusu pre nesce céra care este forma de rotitia ai spândiura de sinóra. Din 3 patrifamilie ceialalti traescu necasatoriti pâna in 2 patrifamilie.

Chiheriu de josu, 25 Iunie e. n. 1862.                                                                   Vasiliu Harsian,

                                                                                                                                              preotulu locului. 

                                    16. Comun’a Libánfalva.

Máté, in comun’a Libánfalva [Ibănești (în maghiară: Libánfalva) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Blidireasa, Brădețelu, Dulcea, Ibănești (reședința), Ibănești-Pădure, Lăpușna, Pârâu Mare, Tireu, Tisieu și Zimți. Vestigiile arheologice descoperite pe raza comunei dovedesc locuirea Ibăneștiului încă din neolitic. - 1453 – prima atestare documentară a localității Ibănești. - 1599–1600 – locuitorii din Ibănești se alătură companiei lui Mihai Viteazul din Moldova. - 1704–1708 - locuitorii îl sprijină pe Francisc Rákóczi al II-lea. - 1848–1849 – locuitorii Văii Gurghiului au făcut parte din Legiunea a XII–a condusă de Constantin Roman Vivu; și-au trimis reprezentanți la Marea Adunare a Românilor din Transilvania de la Blaj (15-17 mai 1848). - În timpul dramaticelor evenimente din februarie–martie 1849 au fost uciși din Ibănești Dan Toader, Dan Ioan, Dan Filip, Petra Ion, Petra Pintilie, Todoran Iacob, Todoran Mihai, Todoran Precup, Gliga Vasilica, Chirteș Vasilica, Ceușan Dumitru, Dan Teodor, Todoran Oanea, Todoran Aana, Grigore Pop și alții. - 1877–1878 – Războiul de Independență al României: Nicolae Petra–Petrescu participă voluntar la războiul din Balcani; 30 de contribuabili din Ibănești sprijină prin donații dotarea armatei române cu suma totală de 16 florini și 10 cruceri, 2 taleri și 2 merindare.]. — — — 28 patrifamilie.

Kürtös, in comun’a Libánfalva [Ibănești (în maghiară: Libánfalva) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Blidireasa, Brădețelu, Dulcea, Ibănești (reședința), Ibănești-Pădure, Lăpușna, Pârâu Mare, Tireu, Tisieu și Zimți. Vestigiile arheologice descoperite pe raza comunei dovedesc locuirea Ibăneștiului încă din neolitic. - 1453 – prima atestare documentară a localității Ibănești. - 1599–1600 – locuitorii din Ibănești se alătură companiei lui Mihai Viteazul din Moldova. - 1704–1708 - locuitorii îl sprijină pe Francisc Rákóczi al II-lea. - 1848–1849 – locuitorii Văii Gurghiului au făcut parte din Legiunea a XII–a condusă de Constantin Roman Vivu; și-au trimis reprezentanți la Marea Adunare a Românilor din Transilvania de la Blaj (15-17 mai 1848). - În timpul dramaticelor evenimente din februarie–martie 1849 au fost uciși din Ibănești Dan Toader, Dan Ioan, Dan Filip, Petra Ion, Petra Pintilie, Todoran Iacob, Todoran Mihai, Todoran Precup, Gliga Vasilica, Chirteș Vasilica, Ceușan Dumitru, Dan Teodor, Todoran Oanea, Todoran Aana, Grigore Pop și alții. - 1877–1878 – Războiul de Independență al României: Nicolae Petra–Petrescu participă voluntar la războiul din Balcani; 30 de contribuabili din Ibănești sprijină prin donații dotarea armatei române cu suma totală de 16 florini și 10 cruceri, 2 taleri și 2 merindare.]. — — — 8 patrifamilie.

G. Libánfalva, 24 Iunie 1862.                                                                Ioan Racotianu,

                                                                                                                    parochu gr.-cath.

                                    17. Comun’a M -Pagocsa.

Barla de Dragumérfalva, in comun’a Pagacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], sub dato in civitate Segesvár [Sighișoara] anno Domini 1663 die 16 Februarii. — Scutum militare erectum coelestini coloris triangulare, in cujus area eques armatus aago viridi pîleoque crstato amictus, manu dextra sclopetum, sinistra habenas equi dirigere visitur [Scut militar triunghiular ridicat de culoarea cerului, în câmpul căruia se vede un cavaler înarmat cu un scut verde și purtând o pălărie cu creastă, cu o pușcă-n mâna dreaptă, ținând frâiele calului cu stânga.]. 3 patrifamilie.    (blazon) 

Domnitz de Batiz in comit. Szathmár, in comun’a Pogacsa [Pogăceaua (în maghiară: Mezőpagocsa) este o comună în județul Mureș, Transilvania, România, formată din satele Bologaia, Ciulea, Deleni, Fântâna Babii, Pârâu Crucii, Pogăceaua (reședința), Scurta, Sicele, Valea Sânpetrului și Văleni.]. — Margravul Moraviei, contele de Habsburg, Flandra și de Tirol, duceje de Württemberg, Luxemburg, de Silezia Superioară și Inferioară, de Brabant, de Styria, Carniola și Carintia (Austria interioară) de Burgundia, arhiduce de Austria, rege romano-german, rege al Romei, al Dalmației, al Germaniei, al Bohemiei, al Ungariei, al Croației și Slavoniei, împăratul Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, dtto Viennæ in 22 Oct. 1633. Scutum militare flavi coloris, in cujus area vir manu dextra nudam frameam copulæ tenus inviolabiliter compressam vibrare, sinistra vero caput turcicum gestare visitur. [Scut militar de culoare galbenă, în zona căruia se vede un bărbat ținând un scalp în mâna dreaptă, și purtând un cap turcesc în stânga.]. 3 patrifamilie.    (blazon) 

 

 

  Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 65

-65-

Sorbán* nobilis de Kernyesd, in Regenu –magyaru [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. — Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó. Claudiopoli** die 5 Mai, 1609. Scutu militare cu aria rosia, in care pe 3 petri cu piciórele dinapoi stà unu cerbu cornutu plecatu spre fuga, — deasupra scutului e galea militare cu diadema exornata, — deasupr’a galei este mâna de omu cu gladiu intinsu spre lovire, apoi de 2 pàrti a scutului curgu lamine galbine si rosie frumosu impletite. Acésta familie locueste mai cu séma in districtulu Cetatea de pétra. Nobilitatea e câstigata prin Ioanne Sorbanu, càruia cu elu si mosi’a i s’au nobilitatu.    (blazon) 

Botta, cavaller cu coróna de feru decoratu, in Regenu –sasescu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Margravul de Istria și de Moravia, contele de Gorizia și Gradisca de Tirol, marele duce de Cracovia, ducele de Bucovina, de Carintia, de Carniola, de Silezia, de Salzburg, de Stiria, arhiducele Austriei, prințul regal al Ungariei și Boemiei, regele apostolic al Ungariei, regele Boemiei, al Croației –Slavoniei, Lombardiei, Dalmației, Galiției și Lodomeriei, Iliriei -Veneției, Ierusalimului, împăratul Austriei, președinte al Confederației Germane, Franz Joseph I, casa de Habsburg -Lorena, Viennæ die 14 Iulii, 1855. — Scutu militaru verde, stà in elu o mâna ce tiene unu gladiu cu manunchiu auritu, deasupr’a scutului sunt 2 gulei verdi frumosu aurite, — deasupr’a acestor’a e o mâna cu gladiu intinsu, de alta parte sunt ridicate 3 pene de strutiu, 2 verdi, cea din midilocu alba, — lâna scutu decurgu lamine verdi frumosu impletite. Este singuru impetratoru.    (blazon) 

                                        Paroch. loc.

12. Comunele M -Régen si Erdő -Szakál.

Csehi, in comun’a Magyar –Régen [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.].. — — — —

Maer, in comun’a Magyar –Régen [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. — — — —

Kálbiza, in comun’a Magyar –Régen [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. — — — —

Ládosi, in comun’a Erdő –Szakál [Săcalu de Pădure, mai demult Săcalul-de-Munte, Săcal (în dialectul săsesc Mausdref, în germană Mausdorf, Bartdorf, în maghiară Erdőszakál, Magyarerdőszakál) este un sat în comuna Brâncovenești din județul Mureș, Transilvania, România. Este menționat pentru prima dată în 1319 sub denumirile Magiarzakal și Zaazzakal, așa că este probabil să fi fost un sat mixt maghiaro -saxon în Evul Mediu. Așezarea a fost însă distrusă în Evul Mediu, iar apoi a fost relocuită de români. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului superior Régeni din județul Maros-Torda.]. Ladosiescii a primitu donati’a in 1610 dela principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó. Nobilis Ladislaus Lado de Zakal la anulu 1610 si mai ’nainte au avutu armele sale, si cu acele au câstigatu donati’a Ladosiestiloru dela principele Transilvaniei Gabrielu Báthori, éra urmatorii lui s’au armatu sub împărăteasa consoartă a Sfântului Imperiu Roman, Maria Terezia a Austriei de Habsburg- Lorena, contesă de Flandra, Hainaut și Namur, arhiducesa Austriei, ducesă consortă de Burgundia, Stiria, Carintia,  Lorraina și Bar, de Milano, Parma, Piacenza și Guastalla, Limburg, Lothier, Luxembourg, de Hertog van Brabant, marea ducesă a Transilvaniei, regina Germaniei, Ungariei, Slavoniei, Croației și Boemiei, Lodomeriei și Galiției, suverană a Țărilor de Jos. — 8 patrifamilie. Au fost gata in totu minutulu, cu armele loru, armati a stá in contr’a inimicului, spre aperarca patriei.

Flora, in comun’a Erdő –Szakál [Săcalu de Pădure, mai demult Săcalul-de-Munte, Săcal (în dialectul săsesc Mausdref, în germană Mausdorf, Bartdorf, în maghiară Erdőszakál, Magyarerdőszakál) este un sat în comuna Brâncovenești din județul Mureș, Transilvania, România. Este menționat pentru prima dată în 1319 sub denumirile Magiarzakal și Zaazzakal, așa că este probabil să fi fost un sat mixt maghiaro -saxon în Evul Mediu. Așezarea a fost însă distrusă în Evul Mediu, iar apoi a fost relocuită de români. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului superior Régeni din județul Maros-Torda.]..        —                                                                                                                                                            Protop. tract.                                                         

13. Comuna Habicu — (Hétbük).

Turburi, 4 Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu, 1615. — 3 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o cu arm’a Impetratorii fratii Ladislaus Turburi si Stefanus Turburi.

Havasi, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu, 1615. — 3 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o Stephanus Havasi.

Kőhéri, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu, 1615. — 7 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o Petrus Kióheri.

Bercze, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu, 1615. — 14 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o Martie Berezie.

Grámma, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár in Alb’a -Iuli’a, 15 Apriliu, 1615. — 4 patrifamilie. Nobilitatea au câstigat-o Ioanu Botezu.

Domsa, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, in 24 Apriliu, 1610. — 1 patrifamilia. Acésta nobilitate au câstigat-o cu arm’a Domsa Mitr’a.

Mérra, in comun’a Habicu [Hétbükk], comit. Turd’a de susu [Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sächsisch-Regen, în maghiară Szászrégen, Nagyrégen) este un municipiu în județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Apalina, Iernuțeni și Reghin (reședința). Vechea denumire a Reghinului este aceea de “Reghinul Săsesc” (traducere românească a denumirii germane “Sächsisch Regen”, respectiv a celei ungurești, “Szaszregen”). Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menționată cu denumirea de "Regun". Comunitatea bisericească din Reghin a preluat reforma lui Martin Luther în anul 1551 prin preotul Josephus Kimpius. În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a orașului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: “Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle” (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toții pentru pace). Așezarea a fost împărțită în anul 1646 în două așezări: Reghinul Unguresc (Magyar-Régen) care s-a deprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I. Reghinul Săsesc ocupa o poziție specială. În Reghinul Unguresc se afla partea istorică a așezării, deoarece biserica înălțată acolo este în stil roman. Aceste două așezări au fost despărțite prin Pârâul Trandafirilor, care izvorăște în nordul Pădurii Rotunde. Ioan Kemény a fost ales ca principe al Transilvaniei în orașul Reghin la data de 1 ianuarie 1661. “Societatea de plutărit” a fost, în ceea ce privește răspândirea și cuprinderea afacerii, de departe cea mai importantă din Reghinul Săsesc, chiar cea mai importantă din Transilvania. Această situație a fost favorizată în primul rând de poziția favorabilă a localității pe valea Mureșului, râu pe care veneau plutele din Munții Călimani. Comerțul cu lemnul și cu plutele a fost una din cele mai importante activități desfășurate de locuitorii vechiului Reghin. Poziția favorabilă a localității în apropierea munților Gurghiu și Călimani, cu suprafețele lor întinse de pădure, erau o adevărată provocare pentru spiritele întreprinzătoare din această localitate. În anul 1853 mai mulți negustori cu plute din Reghinul Săsesc s-au asociat într-o societate, conformându-se principiului care spune că unirea dă putere. Fiecare membru primea, pentru funcția sa, o remunerație potrivită. Deja în următorul an, 1854, mai mulți lipoveni contribuiau la această societate, astfel că cei din Reghin se ocupau cu procurarea și transportul plutelor iar lipovenii cu vinderea lor; dar pentru că lipsea coeziunea și o anumită conducere, nimeni nu mai asculta, fiecare voia să conducă după opinia sa. În anul 1855 mai mulți membri au ieșit afară din această așa zisă “companie” și împreună cu alți lipoveni au întemeiat “Compania de plutărit Wermescher”, ai cărei membri finanțau activitatea. În anul 1863 Reghin a fost ridicat la rangul de oraș liber regesc. În anul 1924 a avut loc “încorporarea” Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraș, care creștea astfel cu 995 ha în partea de nord.]. Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, in Alb’a -Iuli’a, 18 Iunie, 1636. — 35 patrifamilie in Habicu, éra in straini dusi 19 patrifamilie. Acésta nobilitate au câtigat-o cu armele Ioanu Merra cu fiii sei Petru, Ioanu. Tom’a, Ladislau.

* Șerban

** Claudiopolis ( greacă Κλαυδιόπολις), “Orașul lui Claudius” a fost un oraș antic din Cappadocia menționat de Pliniu cel Bătrân. Din numele său se poate argumenta că a fost numit în onoarea împăratului roman Claudius.