Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 80

-80-

Florián de Preluka, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].   — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1667. — 3 patrifamilie.

Getza de Boroszló et Váralya, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó 1609, 8 Aprilis. — — — 3 patrifamilie.

Tamás de Also- Kosály, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].   séu Hesdate — Principele Transilvaniei, regent al Ungariei, Gheorghe Rákóczi al II-lea de Felsővadász, 1649, 15 Februariu. Scutum rubei coloris, in fundu unu délu in acàrui vêrfu sta unu lupu in 2 picióre, cu piciorulu dedrépt’a dinainte si in gura tiene unu mielu, cu celu stêngu spice de grêu necópte. 2 patrifamilie.    (blazon) 

! Kupcsa (Cupcia) de Viczfalva, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].   seu Micol’a. — Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, 1609. Scutu in câmpulu càrui’a verde, depinsu unu leopardu stêndu in piciórele de dindereptu, désupr’a scutului chivera exornata si slobozite sïnóre de mai multe colori. 1 patrifamilia. Càrtile de nobilie sunt la celelalte némuri la Kis –Buny [Boiu Mare (în maghiară: Nagybúny) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Boiu Mare (reședința), Frâncenii Boiului, Prislop și Românești.].    (blazon)  (vezi Cupcia de Viczfalva)

! Cupcia de Viczfalva, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].   seu Micol’a. — Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, 1609. Scutu in câmpulu càrui’a verde, depinsu unu leopardu stêndu in piciórele de dindereptu, désupr’a scutului chivera exornata si slobozite sïnóre de mai multe colori. 1 patrifamilia. Càrtile de nobilie sunt la celelalte némuri la Kis –Buny [Boiu Mare (în maghiară: Nagybúny) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Boiu Mare (reședința), Frâncenii Boiului, Prislop și Românești.].    (blazon)  (Kupcsa de Viczfalva)

Prodán de Kis- Buny (Prislopu) [Boiu Mare (în maghiară: Nagybúny) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Boiu Mare (reședința), Frâncenii Boiului, Prislop și Românești.]., in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — Principele Transilvaniei, regele Ungariei, prinț romano -german, ducele de Opole, Gabriel Bethlen de Iktár 1628, 25 Maiu. Scutu rosiu in câmpul intre nori se vede unu monoceriu de jumetate, in piciorulu dea stâng’a o columna de marmura cu frunze si struguri de vie, in drépt’a sabie. 1 patrifamilia.    (blazon) 

! Marosán recte Csicsó de Fejéregyház (Beseric’a -Alba) in Marmati’a, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 29 Novembre, 1674 si 9 Ianuariu, 1675. Scutu militarescu in colórea ceriului in a càrut’a câmpu din josu e pajise verde, unu calaretiu pe unu calu intunecatu rosiu cu vestminte de colórea ceriului imbracatu etc. 2 patrifamilie.    (blazon)  (vezi Csicsó de Fejéregyház (Beseric’a -Alba) in Marmati’a)

! Csicsó de Fejéregyház (Beseric’a -Alba) in Marmati’a, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 29 Novembre, 1674 si 9 Ianuariu, 1675. Scutu militarescu in colórea ceriului in a càrut’a câmpu din josu e pajise verde, unu calaretiu pe unu calu intunecatu rosiu cu vestminte de colórea ceriului imbracatu etc. 2 patrifamilie.    (blazon)  (vezi Marosán de Fejéregyház (Beseric’a -Alba) in Marmati’a)

! Lukács (Lucacianu) de Kis -Buny (Prislopu), in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — — — 1 patrifamilia. Càrtile de nobilie sunt la celelalte nemuri in Kis -Buny [Boiu Mare (în maghiară: Nagybúny) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Boiu Mare (reședința), Frâncenii Boiului, Prislop și Românești.].  (vezi Lucacianu de Kis -Buny (Prislopu))

! Lucacianu de Kis -Buny (Prislopu), in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — — — 1 patrifamilia. Càrtile de nobilie sunt la celelalte nemuri in Kis -Buny [Boiu Mare (în maghiară: Nagybúny) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Boiu Mare (reședința), Frâncenii Boiului, Prislop și Românești.].  (vezi Lukács de Kis -Buny (Prislopu))

! Tzekári (Tiecari) de Torda- Vilma [Vima Mare este un sat în comuna Vima Mică din județul Maramureș, Transilvania, România.], in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — — —  3 patrifamilie. Isi trage originea din famili’a Tiecari de Torda –Vilma [Vima Mare este un sat în comuna Vima Mică din județul Maramureș, Transilvania, România.], in Comitatul Solnocului interioru.  (vezi Tiecari de Torda- Vilma)

! Tiecari de Torda- Vilma [Vima Mare este un sat în comuna Vima Mică din județul Maramureș, Transilvania, România.], in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — — —  3 patrifamilie. Isi trage originea din famili’a Tiecari de Torda –Vilma [Vima Mare este un sat în comuna Vima Mică din județul Maramureș, Transilvania, România.], in Comitatul Solnocului interioru.  (vezi Tzekári de Torda- Vilma)

Pap de Csáka, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — — — 2 patrifamilie. Isi trage originea din Cicau in scaunulu Ariesiului.

Moga de Nagy -Buny (Boiu -Mare) [Boiu Mare (în maghiară: Nagybúny) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Boiu Mare (reședința), Frâncenii Boiului, Prislop și Românești.], in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — — — 1 patrifamilia. Isi trage originea din Boiu -Mare [Boiu Mare (în maghiară: Nagybúny) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Boiu Mare (reședința), Frâncenii Boiului, Prislop și Românești.]. din Chioaru.

Tatár de Kis -Bersze, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. — — — 1 patrifamilia. Càrţile de nobilie sunt la celelalte némuri la Bersze.

Semnatu in Bontiu, 1862 in 14 Iuliu.                                                Vasiliu Capitanu,

                                                                                                                       notariu comunalu in Bontiu.

8. Districtulu Iklodului.

Csákay, in comun’a Doboka [Dăbâca (în germană Doboka sau Dabuke, în maghiară Doboka) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Dăbâca (reședința), Luna de Jos și Pâglișa. Este situată în nord-estul Dealurilor Clujului, pe râul Lonea. Toponimie - Denumirea satului este una de origine slavă, derivând din cuvântul dlubocu (adâncitură). Poate proveni și după numele căpeteniei maghiar Doboka. Odată cu secolul al XIII-lea Dăbâca apare menționată în documentele timpului - Dobuk (1219), Villa castri de Doboka / Dobokawarfolua (1279), Terra Doboka (1308), Dobaca (1308), Villa Doboca (1315), Dabaka (1321), De Boca (1332), Debika (1839), Dobika (1850), Doboka (1854). Istoric - Târgul Dăbâca apare menționat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului. Primele cercetări ale cetății aparțin din 1837 lui K. Hodor, urmate in 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier și apoi de o cercetare arheologică amănunțită inițiată in 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu. Cetatea are forma inelară și era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Este așezată pe terasă superioară a Văii Lonei si avea rolul de a menține controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseșului. În lucrarea Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus, apare menționat ducatul lui Gelu ca întinzându-se de la Valea Someșului până la Poarta Meseșului. Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi naționalitatea populației din zona cetății Dăbâca. În 1068, la Chiraleș, aproape de Dăbâca, a avut loc lupta dintre regele Solomon (14 ani) alături de ducii Geisa și Ladislau împotriva pecenegilor și a românilor conduși de Osul și aflați în retragere. Timp de o săptămână înaintea luptei Solomon și aliații săi și-au adăpostit oștirile la Dăbâca (in urbem Dobuka), în așteptarea apropierii dușmanilor. În 1279 regele Ladislau Cumanul al Ungariei va dona satele cetății Dăbâca banului Micud de Severin, iar domeniul va rămâne în proprietatea familiei acestuia. O altă mențiune a satelor comunei avem din secolul al XVIII-lea, când acestea sunt incluse în domeniul Bonțida al lui Gheorghe Bánffy, guvernator al Transilvaniei.]. — — — 1 patrifamilia.

Kis, in comun’a Doboka [Dăbâca (în germană Doboka sau Dabuke, în maghiară Doboka) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Dăbâca (reședința), Luna de Jos și Pâglișa. Este situată în nord-estul Dealurilor Clujului, pe râul Lonea. Toponimie - Denumirea satului este una de origine slavă, derivând din cuvântul dlubocu (adâncitură). Poate proveni și după numele căpeteniei maghiar Doboka. Odată cu secolul al XIII-lea Dăbâca apare menționată în documentele timpului - Dobuk (1219), Villa castri de Doboka / Dobokawarfolua (1279), Terra Doboka (1308), Dobaca (1308), Villa Doboca (1315), Dabaka (1321), De Boca (1332), Debika (1839), Dobika (1850), Doboka (1854). Istoric - Târgul Dăbâca apare menționat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului. Primele cercetări ale cetății aparțin din 1837 lui K. Hodor, urmate in 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier și apoi de o cercetare arheologică amănunțită inițiată in 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu. Cetatea are forma inelară și era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Este așezată pe terasă superioară a Văii Lonei si avea rolul de a menține controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseșului. În lucrarea Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus, apare menționat ducatul lui Gelu ca întinzându-se de la Valea Someșului până la Poarta Meseșului. Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi naționalitatea populației din zona cetății Dăbâca. În 1068, la Chiraleș, aproape de Dăbâca, a avut loc lupta dintre regele Solomon (14 ani) alături de ducii Geisa și Ladislau împotriva pecenegilor și a românilor conduși de Osul și aflați în retragere. Timp de o săptămână înaintea luptei Solomon și aliații săi și-au adăpostit oștirile la Dăbâca (in urbem Dobuka), în așteptarea apropierii dușmanilor. În 1279 regele Ladislau Cumanul al Ungariei va dona satele cetății Dăbâca banului Micud de Severin, iar domeniul va rămâne în proprietatea familiei acestuia. O altă mențiune a satelor comunei avem din secolul al XVIII-lea, când acestea sunt incluse în domeniul Bonțida al lui Gheorghe Bánffy, guvernator al Transilvaniei.]. — — — 3 patrifamilie.

Persa, in comun’a Doboka [Dăbâca (în germană Doboka sau Dabuke, în maghiară Doboka) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Dăbâca (reședința), Luna de Jos și Pâglișa. Este situată în nord-estul Dealurilor Clujului, pe râul Lonea. Toponimie - Denumirea satului este una de origine slavă, derivând din cuvântul dlubocu (adâncitură). Poate proveni și după numele căpeteniei maghiar Doboka. Odată cu secolul al XIII-lea Dăbâca apare menționată în documentele timpului - Dobuk (1219), Villa castri de Doboka / Dobokawarfolua (1279), Terra Doboka (1308), Dobaca (1308), Villa Doboca (1315), Dabaka (1321), De Boca (1332), Debika (1839), Dobika (1850), Doboka (1854). Istoric - Târgul Dăbâca apare menționat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului. Primele cercetări ale cetății aparțin din 1837 lui K. Hodor, urmate in 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier și apoi de o cercetare arheologică amănunțită inițiată in 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu. Cetatea are forma inelară și era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Este așezată pe terasă superioară a Văii Lonei si avea rolul de a menține controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseșului. În lucrarea Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus, apare menționat ducatul lui Gelu ca întinzându-se de la Valea Someșului până la Poarta Meseșului. Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi naționalitatea populației din zona cetății Dăbâca. În 1068, la Chiraleș, aproape de Dăbâca, a avut loc lupta dintre regele Solomon (14 ani) alături de ducii Geisa și Ladislau împotriva pecenegilor și a românilor conduși de Osul și aflați în retragere. Timp de o săptămână înaintea luptei Solomon și aliații săi și-au adăpostit oștirile la Dăbâca (in urbem Dobuka), în așteptarea apropierii dușmanilor. În 1279 regele Ladislau Cumanul al Ungariei va dona satele cetății Dăbâca banului Micud de Severin, iar domeniul va rămâne în proprietatea familiei acestuia. O altă mențiune a satelor comunei avem din secolul al XVIII-lea, când acestea sunt incluse în domeniul Bonțida al lui Gheorghe Bánffy, guvernator al Transilvaniei.]. — — — 7 patrifamilie.

Ungur, in comun’a Doboka [Dăbâca (în germană Doboka sau Dabuke, în maghiară Doboka) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Dăbâca (reședința), Luna de Jos și Pâglișa. Este situată în nord-estul Dealurilor Clujului, pe râul Lonea. Toponimie - Denumirea satului este una de origine slavă, derivând din cuvântul dlubocu (adâncitură). Poate proveni și după numele căpeteniei maghiar Doboka. Odată cu secolul al XIII-lea Dăbâca apare menționată în documentele timpului - Dobuk (1219), Villa castri de Doboka / Dobokawarfolua (1279), Terra Doboka (1308), Dobaca (1308), Villa Doboca (1315), Dabaka (1321), De Boca (1332), Debika (1839), Dobika (1850), Doboka (1854). Istoric - Târgul Dăbâca apare menționat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului. Primele cercetări ale cetății aparțin din 1837 lui K. Hodor, urmate in 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier și apoi de o cercetare arheologică amănunțită inițiată in 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu. Cetatea are forma inelară și era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Este așezată pe terasă superioară a Văii Lonei si avea rolul de a menține controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseșului. În lucrarea Gesta Hungarorum a cronicarului Anonymus, apare menționat ducatul lui Gelu ca întinzându-se de la Valea Someșului până la Poarta Meseșului. Cercetările arheologice au arătat o locuire datată înaintea sosirii ungurilor dar nu au putut dovedi naționalitatea populației din zona cetății Dăbâca. În 1068, la Chiraleș, aproape de Dăbâca, a avut loc lupta dintre regele Solomon (14 ani) alături de ducii Geisa și Ladislau împotriva pecenegilor și a românilor conduși de Osul și aflați în retragere. Timp de o săptămână înaintea luptei Solomon și aliații săi și-au adăpostit oștirile la Dăbâca (in urbem Dobuka), în așteptarea apropierii dușmanilor. În 1279 regele Ladislau Cumanul al Ungariei va dona satele cetății Dăbâca banului Micud de Severin, iar domeniul va rămâne în proprietatea familiei acestuia. O altă mențiune a satelor comunei avem din secolul al XVIII-lea, când acestea sunt incluse în domeniul Bonțida al lui Gheorghe Bánffy, guvernator al Transilvaniei.]. — — — 1 patrifamilia

Tamás, in comun’a Poklostelke [Poclușa de Barcău este un sat în comuna Chișlaz din județul Bihor, Crișana, România. Istoric -  Așezarea care a aparținut cândva castelului Sólyomkő a fost consemnată în regestrum Váradi încă din secolul XIII. Primii proprietari ai așezării vecine au fost: domnii din Micske ; Écs aparținând familiei Geregye, apoi nepotul acesteia: Barnabás I. Fiul lui Geregye și Pál au fost judecători de țară. Poclușa de Barcău a aparținut familiei Geregye până în 1278, apoi a fost dată lui László Bánffy Losonczi de către Borsa Kopasz, maestru de dans, János Genyő și Anna Genyő. În 1403, unul dintre documentele familiei Vécsey menţionează şi satul, în secolul XV. În secolul al XIX-lea, familia Csáky deținea o parte a așezării. Certificatele menționau familia Ödönffy drept proprietarii de mai târziu ai Poklostelek – localitatea Poclușa de Barcău. În prima jumătate a anilor 1800, a aparținut familiilor Kalotay, Sárossy, Németh și Koós. Înainte de Tratatul de pace de la Trianon, așezarea aparținea districtului Margittai din județul Bihor.]. — — — 1 patrifamilia

Kiss, in comun’a Poklostelke [Poclușa de Barcău este un sat în comuna Chișlaz din județul Bihor, Crișana, România. Istoric -  Așezarea care a aparținut cândva castelului Sólyomkő a fost consemnată în regestrum Váradi încă din secolul XIII. Primii proprietari ai așezării vecine au fost: domnii din Micske ; Écs aparținând familiei Geregye, apoi nepotul acesteia: Barnabás I. Fiul lui Geregye și Pál au fost judecători de țară. Poclușa de Barcău a aparținut familiei Geregye până în 1278, apoi a fost dată lui László Bánffy Losonczi de către Borsa Kopasz, maestru de dans, János Genyő și Anna Genyő. În 1403, unul dintre documentele familiei Vécsey menţionează şi satul, în secolul XV. În secolul al XIX-lea, familia Csáky deținea o parte a așezării. Certificatele menționau familia Ödönffy drept proprietarii de mai târziu ai Poklostelek – localitatea Poclușa de Barcău. În prima jumătate a anilor 1800, a aparținut familiilor Kalotay, Sárossy, Németh și Koós. Înainte de Tratatul de pace de la Trianon, așezarea aparținea districtului Margittai din județul Bihor.]. — — — 2 patrifamilie.

Nemes, in comun’a Magyar- Derse [Dârja (în maghiară Magyarderzse) este un sat în comuna Panticeu din județul Cluj, Transilvania, România. Istoric - A fost menționat pentru prima dată în 1340 sub numele de Dersa. Potrivit unui document din 1510, are propria sa biserică parohială, al cărei preot, Mihály, a fost ucis în acest an. Locuitorii săi catolici se convertesc la religia reformată în timpul Reformei. În 1658, tătarii au distrus așezarea, românii s-au mutat alături de populația maghiară în scădere. Până la Tratatul de la Trianon, a aparținut districtului Szamosújvár din județul Szolnok -Doboka.]. — — — 2 patrifamilie.

Leményi, in comun’a N. –Iklod [Iclod (în maghiară Nagyiklód) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Fundătura, Iclod (reședința), Iclozel, Livada și Orman. Istoric - Localitatea Iclod este menționată pentru prima dată în 1332, sub numele de Iklod. În sec. XVIII-XIX, alături de români și maghiari, au trăit aici și numeroase familii de evrei (sinagogă).]. — — — 1 patrifamilia.

Vajda, in comun’a N. –Iklod [Iclod (în maghiară Nagyiklód) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Fundătura, Iclod (reședința), Iclozel, Livada și Orman. Istoric - Localitatea Iclod este menționată pentru prima dată în 1332, sub numele de Iklod. În sec. XVIII-XIX, alături de români și maghiari, au trăit aici și numeroase familii de evrei (sinagogă).]. — — — 1 patrifamilia.

 

  Conscriptiunile familieloru nobile romàne din a. 1862. PAGINA 79

-79-

Mircsa (Mircea) de Mikola, in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.]. Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1670. — Scutu militaru vênetu, in câmpulu càrui’a unu omu calare cu chivera crestata in capu, in mân’a drépta tienêndu pusc’a, désupr’a scutului chivera militara cu deadema regésca si petri scumpe, din vêrfulu scutului slobozite sinóre frumóse. 7 patrifamilie.    (blazon)  

Tamás (Tamasiu) de Alsó- Kasály, in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.]. Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, 1640. Pe scutu militariu rosiu se vede unu munte, in vêrfulu lui lupu firescu depinsu, tienêndu mielu in gura, in piciorulu dreptu spicu de grâu tienêndu, désupr’a scutului chivera cu pietri scumpe infrumsetiate si multe sfnóre slobozite. 7 patrifamilie.    (blazon)  

Tetke de Kőzép- Apsa, in Marmatia, in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.]. Capuchehaia, banul Lugojului și Caransebeșului, membru in locotenența princiară, guvernator al Transilvaniei, ban al Banatului de Lugoj –Caransebeș, principele Transilvaniei, Acațiu Barcsay de Nagybarcsai, 1659. — — 6 patrifamilie.

Paska (Pasca) de Oláh- Lapos, in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.].  Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1674. — Scutu vênetu omu in albu imbracatu calare cu pistolu in mân’a drépta, cu mân’a stânga îndrépta calulu, désupr’a chivera cu petri scumpe exornate si cu sinóre scumpe slobozite in josu. 6 patrifamilie.    (blazon)  

Sztoján (Stoianu) de Drága- Vilma [Vima Mică (în maghiară: Drágavilma, în germană: Kleinwilmen) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată din satele Aspra, Dealu Corbului, Jugăstreni, Peteritea, Sălnița, Vima Mare și Vima Mică (reședința). are în componență 7 sate.], in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.]. Principele Transilvaniei, regent al Ungariei, Gheorghe Rákóczi al II-lea de Felsővadász, 1649. Scutu militaru vênetu, in câmpulu càrui’a unu omu calare cu chivera crestata in capu, in mân’a drépta tienêndu pusc’a, cu stêng’a indrépta calulu, désupr’a scutului chivera militara cu deadema regésca si cu petri scumpe, din vêrfulu scutului slobozite sïnóre frumóse. 1 patrifamilia.    (blazon)  

Pap de Kucsulata (Cuciulata), in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.].  Comitele secuilor, principele Transilvaniei, Michaelu Apafi I, de Apanagyfalu [Nușeni, Bistrița-Năsăud], 1674. — Scutu militaru vênetu, in câmpulu càrui’a unu omu calare imbracatu in vênetu, tiene in mân’a drépta pistolu, cu mân’a stânga indrêpta calulu, desupr’a scutului chivera militara cu pietri scumpe si sinóre exornate. 10 patrifamilie.    (blazon)  

! Kaprior (Caprioru) alias Ordza de Konyhai, in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.]. Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, 1638. — Scutu militariu triangulariu, omu albu imbracatu, in mân’a drépta tienêndu secerea, in stêng’a 3 spice de grâu, désupr’a chivera cu sinóre slobozite in josu. 1 patrifamilia.    (blazon)  (vezi Ordza de Konyhai)

! Ordza de Konyhai, in comun’a Micol’a [Micula (în maghiară: Mikola) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România, formată din satele Bercu Nou, Micula (reședința) și Micula Nouă. Istoric. Originară din epoca Árpád al II-lea. În 1339, numele lui Mikola era deja scris în forma sa actuală, iar în 1348 cu ortografia de Mykula. Aşezarea este moşia antică a familiei Mikolay, care a fost dată comesului Merc II în 1216, menționat în chartă, de la regele Andrei al II-lea, pentru serviciile sale loiale. Acest Merc și-a mai zis și Zothmar comisul. Fiii săi sunt: Micholay, Dezmér sau Dwsew și Fylpy. În 1426, fiul lui Mikola, Dezmer, a luptat alături de regele Béla al IV-lea și a căzut în bătălia împotriva lui Frigyes la Leitha - (în maghiară Lajta) este un râu care străbate Austria și Ungaria, fiind unul dintre afluenții Dunării. În 1456, pe 9 iulie, regele Ladislau al V-lea i-a acordat lui László Mikolay și György și fiilor lor János, Miklós și Tamás scrisori de scut pentru meritele lor în timpul campaniei împotriva turcilor. În timpul domniei regelui Vladislav al II-lea al Ungariei (1456–1516), moșiile familiei au fost mai întâi extinse cu Tatarfalva, iar apoi în 1500, Vladislav al II-lea al Ungariei a dovedit că satele numite Mikola , Csengersima și Szárazberek, ocupate anterior de András Báthory, erau proprietatea fiilor lui Mikolay Mihály, Gergely, János și György. 1525, după bătălia de la Mohács, cel mai cunoscut membru al familiei a fost Ferenc Mikolay, care în 1528 l-a sprijinit pe Ferdinand I. Atunci a primit de la domnitor pustiul Hódos și Kovácsi din Bihar, iar la mijlocul anilor 1530 a apărut ca susținător al regelui János, apoi a primit părți din moșie în așezările Szamosberek și Sima. Poate că a fost același judecător în 1548. Din 1574 erau cunoscuți Ferenc Mikolay, János, Mihály și Zsigmond, care au primit apoi dreptul de a construi vămi și poduri în granița lui Mikola. Din 1658 până în 1660, András Mikolay a fost domnitorul adjunct al județului Szatmár. În 1664, Leopold I a confirmat posesiunile familiei, iar Mikolaks au rămas proprietarii așezării până la mijlocul secolului al XIX- lea. Între 1702 și 1710, György Mikolay a fost judecătorul iobagilor la Szatmár. În 1717, tătarii au jefuit satul și l-au răpit pe György Mikolay de la soția și copiii săi. Cu toate acestea, László Bagossy i-a învins pe tătari la strâmtoarea Borșa, iar aceștia au fost eliberați împreună cu ceilalți prizonieri. În secolul al XVIII-lea, familiile Bagossy, Kölcsey, Mándy, Bodoky și Galgóczy au dobândit și ele proprietăți aici. În 1810, a fost deținut de György Mikolay și rudele sale: familiile Csanáldy, Bagossy, Mándy, Baros, Szarvady, Császy, Bogdány, Kövér, Nagy și Papp.]. Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, 1638. — Scutu militariu triangulariu, omu albu imbracatu, in mân’a drépta tienêndu secerea, in stêng’a 3 spice de grâu, désupr’a chivera cu sinóre slobozite in josu. 1 patrifamilia.    (blazon)  (vezi Kaprior (Caprioru) de Konyhai)

                                                                                                              Parochulu loc.

7. Comun’a Boncz -Nyires.

! Boncz alias Capitan, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.]. Ioannes Electus secundus, 1568, 10 Decembre. — — 6 patrifamilie.

Papp de Lemény, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].  Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, 1610, 20 Augustu. — — 2 patrifamilie.

Bakocsi de Uglya, in comun’a Boncz –Nyires séu Micol’a. [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].  2 patrifamilie. Acésta familia isi trage originea din Marmati’a din Uglya precumu dovedesce unu atestatu de dto 10 Decembre 1750.

Dávid de Lemény,  in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].  Principele Transilvaniei, domnitorul Țării Românești timp de un an, Gabriel Báthory de Pelsőc, de Somlyó, 1610, 20 Augustu. — 2 patrifamilie;

Pável de Petyeritye, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].    — Principele Transilvaniei, regent al Ungariei, Gheorghe Rákóczi al II-lea de Felsővadász, 1658, 4 Octobris. Scutum coelestini coloris, in area eques armatus sago viridi amictus dextra mano sclopetum terseni tenens sinistru equi habenas dirigens [Scut de culoare azurie, în aria căruia se vede pe câmp un călăreț înarmat îmbrăcat cu o manta militară verde, ținând un pistol în mâna dreaptă și îndreptându-și frâiele calului înspre stânga.]. 1 patrifamilia.    (blazon) 

Pop de Kis- Nyires, in comun’a Boncz –Nyires [Bonțești este un sat în comuna Gurahonț din județul Arad, Crișana, România. Istoric: În Evul Mediu, Boncafalva aparţinea judeţului Zaránd. Satul a fost menționat pentru prima dată într-un act în 1441 și apoi în 1445 ca Bonchafalva. Satul a fost scris ca Bonczafalwa în 1525, Bonczesd în 1808 și Boncafalva în 1913. Foștii proprietari ai satului, sunt: Antal Bosnyák, Gyulay în 1822 și Béni Boros în 1890. Locuitorii săi au fost cândva maghiari, dar a devenit românesc în timpul lui András Báthory, iar unele dintre numele de familie sunt încă de origine maghiară, de exemplu: Szorítsa, Háts, Rég. Locuitorii săi erau angajați în agricultură și producția de fructe. Avea cândva o pădure mare. Mesteacănu, colocvial Nireș, (în maghiară Almásnyíres, în trad. "Mestecănișu Almașului"), este un sat în comuna Almașu din județul Sălaj, Transilvania, România. Menționarea numelui - A fost menționat pentru prima dată în 1431, la Nyíres în 1839 ; 1850 - 1900 Nyires, în 1873 Nyiresu, iar în 1920 Nireș. Istoric - În 1370 a aparținut moșiei castelului Almás. În 1917, filiala romano -catolică a Jegenye. Până la Tratatul de la Trianon, satul a aparținut raionului Hídalmás al județului Cluj.].  — Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász et Rákócz, 1631, 17 Novembre. Scutum coelestini coloris, in area homo integer lorica indutus, dextra manu ensem sanquine aspersum caput turcicum infixum sursum tenere etc. [Un scut de culoarea cerului, pe pământ un om îmbrăcat în lorica*, ținând în mâna dreaptă o sabie stropită cu sânge, cu un cap de turc înfipt în sus etc.]. 2 patrifamilie.    (blazon) 

*O pânză sau material vegetal țesut, acoperând o persoană de la șolduri până la genunchi.